Mandatory joinder under Art. 78(2) CPP for nullity of transaction involving absent party; scope of devolutive appeal

Şedinţa publică din data de 7 mai 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în data de 8 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de către Primarul General, şi Primarul General al Municipiului Bucureşti au chemat în judecată pe pârâţii A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de succesor în drepturi al lui B. (decedată), C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 997/06.07.2000 a Primarului General al Municipiului Bucureşti; să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de predare-primire nr. x/31.08.2000; să se constate nulitatea absolută a tranzacţiei nr. 1972/15.12.2000; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.05.2001.

În drept, au fost invocate prevederile art. 968 C. civ. de la 1864, precum şi prevederile Legii nr. 112/1995 şi ale normelor metodologice de aplicare a acestei legi.

Prin încheierea de şedinţă din 5 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, şi a Statului Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţiile netimbrării, tardivităţii capetelor 1 şi 2 de cerere, lipsei de interes a capetelor 1 şi 2 de cerere, ca neîntemeiate, a respins cererea de disjungere a capătului 4 de cerere, ca neîntemeiată, şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român pe capătul 3 de cerere (ce viza nulitatea absolută a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 de BNPA E. şi F.), reţinând că moştenirea numitei B. nu era vacantă, ci exista un moştenitor legal.

Prin încheierea de şedinţă din 8 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea reclamanţilor de introducere în cauză a lui G., moştenitorul defunctei B., apreciind că este vorba de o modificare a cererii introductive care a fost făcută după primul termen la care părţile au fost legal citate şi ţinând cont de opoziţia celor doi pârâţi prezenţi la modificarea cadrului procesual al acţiunii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1829 din 5 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în legătură cu capătul 3 de cerere şi, în consecinţă, a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 formulat în contradictoriu cu pârâtul A., ca lipsit de interes; a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 formulat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca fiind îndreptat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A., C. şi D., a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 997/06.07.2000 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a procesului-verbal de predare-primire nr. x/31.08.2000; a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001, ca neîntemeiat.

3. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 481 A din 19 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamanţilor Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva încheierii din 08.12.2017 şi a sentinţei nr. 1829/05.10.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a anulat, în parte, sentinţa şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului în privinţa capetelor de cerere referitoare la constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 şi la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001; a menţinut dispoziţiile sentinţei apelate în ceea ce priveşte soluţionarea capetelor de cerere referitoare la constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei nr. 997/06.07.2000 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a procesului-verbal de predare-primire nr. x/31.08.2000 şi în ceea ce priveşte respingerea cererii în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a acordat termen de judecată la data de 28.05.2021.

Prin încheierea din 28 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus disjungerea capătului din cererea principală având ca obiect nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. x/17.05.2001 şi formarea unui nou dosar, cu termen de judecată în data 25.06.2021, în dosarul nou format urmând a fi părţi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, în calitate de reclamanţi, şi C. şi D., în calitate de pârâţi; a reţinut că în prezenta pricină au calitatea de părţi doar Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, în calitate de reclamanţi, şi A., în calitate de pârât; a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a moştenitorului celeilalte părţi contractante a actului atacat, respectiv a numitului G..

C. şi D. au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtului A. şi a intervenientului G., cereri admise în principiu prin încheierea din 7 octombrie 2022.

Prin decizia nr. 565 A din 13 aprilie 2023, pronunţată cu prilejul rejudecării cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primarul General al Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul A. şi cu intervenienţii G., C. şi D.; a constatat nulitatea absolută a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 de BNPA E. - F.; a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii C. şi D., ca neîntemeiate.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021, a încheierii din 28 mai 2021 şi a deciziei nr. 565 A din 13 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs C. şi D..

i. Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurenţii au invocat, sub un prim aspect, nerespectarea, de către instanţa de apel, a principiului disponibilităţii, acesta fiind subordonat în mod greşit principiului rolului activ al judecătorului.

Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia.

În acest sens, au precizat că instanţa de apel a nesocotit şi dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că s-a pronunţat pe un motiv de apel inexistent, apelanţii-reclamanţi neformulând un motiv de apel prin care să critice încălcarea, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

În orice caz, în nicio circumstanţă, dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu erau incidente în cauză şi nu puteau fi invocate din oficiu de către instanţa de apel sau de părţi, ci, în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 204 C. proc. civ. privind modificarea cererii de chemare în judecată.

Susţin că principiul disponibilităţii apare ca fiind o reflexie a libertăţii de voinţă a părţilor litigante, manifestată, însă, în perimetrul drepturilor procesuale ale acestora.

Prin cererea de chemare în judecată s-a susţinut faptul că succesiunea de pe urma defunctei B. este vacantă, fără ca reclamanţii să fi făcut vreo dovadă în acest sens, motiv pentru care a fost chemat în judecată, în calitate de pârât, Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor.

Prima instanţă a solicitat Camerei Notarilor Publici şi, ulterior, BNP H. relaţii cu privire la succesiunea de pe urma lui B., fiind transmis certificatul de moştenitor nr. x/28.09.2011, din care rezultă că succesiunea fusese dezbătută cu 5 ani înainte de data formulării cererii de chemare în judecată, astfel că nu era vacantă, moştenitorul defunctei B. fiind G..

Prin cererea de apel, apelanţii-reclamanţi au susţinut că la data introducerii cererii de chemare în judecată nu era deschisă succesiunea după defuncta B..

Or, succesiunea în cauză a fost dezbătută încă din anul 2011, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor aflat la dosar, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă în anul 2016, mai precis cu 5 ani mai târziu.

Nici măcar la termenul la care s-a discutat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, respectiv 20.10.2017, reclamanţii nu au solicitat introducerea în cauză a lui G., ci abia la termenul din 08.12.2017.

Aceasta este, de fapt, critica apelanţilor-reclamanţi cu privire la soluţia primei instanţe, referitoare la neintroducerea în cauză a lui G., şi nicidecum o neaplicare, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul din data de 26.02.2021, în faţa instanţei de apel, s-a solicitat introducerea în cauză, în faza apelului, a lui G., cerere de altfel inadmisibilă şi nu s-a criticat soluţia primei instanţe din aceasta perspectivă, astfel că, prin motivele de apel, reclamanţii nu au criticat soluţia primei instanţe în raport cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Prin considerentele de la pag. 13 par. 2 din hotărârea intermediară, deşi instanţa de apel reţine că apelanţii-reclamanţi nu au formulat critici referitoare la încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., totuşi aceasta a procedat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi a art. 477 alin. (1) C. proc. civ. şi chiar a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a reţinut că prima instanţă ar fi încălcat dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Or, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a ceea ce s-a cerut, iar înţelegerea acestei expresii trebuie raportată la prevederile înscrise în art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, iar potrivit art. 477 C. proc. civ., instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres de către apelant, fiind aplicabil principiul disponibilităţii.

Ca atare, Curtea avea obligaţia să analizeze legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în primă instanţă numai prin raportare la criticile invocate de apelanţi în cererea de apel.

Or, deşi la pag. 12 par. 1 din hotărârea intermediară, Curtea arată în mod expres aceste aspecte, la pag. 13 par. 2 aceasta creează pentru apelanţii-reclamanţi, din oficiu, un motiv de apel pe care aceştia nu l-au invocat, respectiv o pretinsă încălcare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Chiar dacă s-ar analiza incidenţa dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, legiuitorul stabilind că o situaţie precum prezenta nu intră în sfera de reglementare a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ci în cea prevăzută de art. 204 C. proc. civ. (de modificare a cererii de chemare în judecată).

Astfel, prima instanţă, analizând cererea reclamanţilor de la termenul din 08.12.2017, în raport cu dispoziţiile art. 204 şi cu poziţia exprimată de către pârâţii C. şi D., în sensul că aceştia s-au opus, a dispus, în mod judicios, respingerea cererii de introducere în cauză a moştenitorului G..

Însă, apelanţii-reclamanţi nu au formulat un motiv de apel referitor la o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., astfel, cum de altfel, arată şi instanţa de apel la pag. 13 par. 2 din hotărârea intermediară.

Chiar şi în ipoteza în care ar fi existat un motiv de apel referitor la încălcarea art. 78 alin. (2) C. proc. civ., aceasta tot nu putea atrage anularea hotărârii de către instanţa de control judiciar, care nu poate invoca din oficiu această neregularitate, întrucât nulitatea este una relativă, iar nu absolută, aspect confirmat în doctrina juridică în sensul că, în cazurile prevăzute de acest text de lege, nici părţile şi nici instanţa de control judiciar, din oficiu, nu ar putea invoca direct în căile de atac faptul că, deşi raportul juridic dedus judecăţii o impunea, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

A admite, astfel cum a statuat instanţa de apel, că părţile sau terţele persoane pot formula cerere de introducere în cauză în calitate de intervenient forţat, în temeiul art. 78 C. proc. civ., ar presupune eludarea dispoziţiilor art. 194 şi art. 204 C. proc. civ., cadrul procesual modificându-se în orice etapă a procesului civil.

Arată că terţului G. nu i se aduce nicio vătămare prin hotărârea primei instanţe, acesta, dacă va dori să solicite anularea tranzacţiei, având deschisă calea acţiunii în nulitate, mai ales că sentinţa a fost pronunţată în temeiul unei excepţii, neavând autoritate de lucru judecat.

Nu este necesar ca litigiul sa fie provocat de o terţă parte care nu poate justifica niciun interes în constatarea nulităţii tranzacţiei.

Precizează că efectul nulităţii actului juridic este repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar nulitatea tranzacţiei naşte obligaţia restituirii preţului actualizat către partea cocontractantă, însă B. nu a înţeles în timpul vieţii sale să atace acest act, ci, mai mult decât atât, şi-a exprimat poziţia în mod lipsit de echivoc, atunci când a refuzat, în mod expres, la solicitarea organelor de cercetare penală şi a instanţei de judecată, să se constituie parte civilă.

Sub un alt aspect, recurenţii au arătat că reclamanţii nu justifică interes în prezenta cauză, relativ la solicitarea de constatare a nulităţii absolute a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000, indicând, din această perspectivă, incidenţa motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Astfel, au invocat că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat provizorie, prevăzută de art. 430 alin. (4) C. proc. civ., a deciziei nr. 774A/11.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012.

Prin această decizie, definitivă, însă nu şi irevocabilă (ca urmare a faptului că respectiva pricină se află în faza de recurs la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, fiind suspendată până la soluţionarea prezentului dosar), instanţa a statuat în sensul lipsei de interes a Municipiului Bucureşti în promovarea acţiunii de desfiinţare a actelor translative de proprietate, în condiţiile în care imobilul parter + garaj fusese înstrăinat, în condiţiile Legii nr. 112/1995.

Art 430 alin. (4) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat nu este legată în mod exclusiv de hotărârile definitive, ci, aşa cum prevede art. 430 alin. (1) C. proc. civ., acest efect se produce din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Astfel, în cazul în care hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie, urmând a se consolida sau desfiinţa în funcţie de soluţia recursului.

Inclusiv hotărârile judecătoreşti definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat, pot fi desfiinţate prin căile extraordinare de atac (contestaţia în anulare şi revizuirea), în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Existenţa posibilităţii atacării hotărârii definitive prin intermediul căilor de atac de retractare nu afectează însă autoritatea de lucru judecat a acesteia, care se păstrează până ce hotărârea respectivă va fi înlocuită cu o alta, un raţionament similar aplicandu-se şi în situaţia autorităţii de lucru judecat provizorii.

Invocă faptul că efectele deciziei nr. 774A/11.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti sunt aceleaşi precum cele ale unei hotărâri definitive, cu excepţia întinderii acestora în timp, respectiv până la soluţia instanţei de recurs din dosarul nr. x/2012.

Această hotărâre, până la desfiinţarea ei, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, până va fi consolidată sau desfiinţată de instanţa de recurs.

În această perioadă limitată de timp, în care îşi produce efectele, o altă instanţă, a cărei hotărâre face obiectul prezentului recurs, a înţeles să ignore autoritatea de lucru judecat şi să schimbe soluţia cu privire la această soluţie.

Cu privire la tranşarea chestiunii lipsei de interes, instanţa ulterior învestită este ţinută de soluţia dată în dosarul iniţial.

Arată că reclamanţii au ales ordinea greşită a atacării actelor, iar instanţa ulterior învestită, prin încălcarea autorităţii de lucru judecat, încearcă să remedieze erorile de procedură pe care reclamanţii le-au făcut.

Cu toate acestea, soluţia dată de instanţa iniţial învestită, chiar dacă a avut în vedere un act subsecvent, are autoritate de lucru judecat cu privire la excepţia lipsei de interes, fiind prima instanţă învestită pe aceeaşi situaţie juridică.

Consideră, astfel, ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel a analizat şi soluţionat o excepţie ce fusese deja tranşată cu autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cerinţa interesului procesual, arată că aceasta trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, ci pe tot parcursul procesului.

Susţinerile reclamanţilor din cererea de chemare în judecată, potrivit cărora moştenirea de pe urma defunctei B. este una vacantă (aspect care ar fi condus, dacă ar fi fost real, la justificarea interesului) sunt false, în raport cu răspunsul BNP H. şi cu certificatul de moştenitor nr. x/28.09.2011.

Astfel, Municipiul Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti nu au niciun interes practic, actual şi personal în vederea anulării tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000, având în vedere că imobilul ar intra în patrimoniul moştenitorului G., iar nu în cel al reclamanţilor, prin prezenta acţiune nefiind solicitată şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Aşadar, interesul reclamanţilor cu privire la anularea tranzacţiei nu poate fi considerat unul actual, având în vedere existenţa altor titluri de proprietate anterioare celor a căror nulitate se solicită, titluri care sunt valabile, îşi produc efectele şi împiedică astfel reclamanţii să îşi majoreze patrimoniul cu acest imobil.

În concluzie, nici măcar una dintre cele trei condiţii ale interesului nu este îndeplinită, motiv pentru care consideră că soluţia instanţei de apel este greşită, astfel că se impune menţinerea soluţiei primei instanţe cu privire la lipsa oricărui interes al reclamanţilor în promovarea acţiunii în nulitatea absolută a tranzacţiei.

De asemenea, solicită să fie avută în vedere şi puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţelor nr. 887/02.07.2015 şi 324/17.03.2016, precum şi a deciziei nr. 774A/11.11.2016 (provizorie), prin care s-a stabilit, în mod definitiv, faptul că, în situaţia anulării contractului de vânzare nr. x/2000, imobilul nu ar reveni în patrimoniul Municipiului Bucureşti, acesta nejustificând interes procesual.

Nici alegaţiile potrivit cărora reclamanţii acţionează în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate şi a protejării interesului public general nu pot fi primite.

O astfel de interpretare nu este în interesul moştenitorului defunctei B., care se va vedea practic obligat să preia bunul imobil în patrimoniul său şi ar fi nevoit, pe cale de consecinţă, să restituie preţul plătit actualizat.

Or, este evident că B. nu a avut niciodată o astfel de intenţie, dat fiind că a refuzat să se constituie parte civilă în dosarul penal.

Arată că succesorul în drepturi al lui B. nu este parte în dosar, ceea ce atrage o inadmisibilitate a acestui al treilea capăt de cerere.

ii. Prin cererea de recurs îndreptată împotriva măsurii disjungerii celui de-al patrulea capăt de cerere (care viza constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001), dispusă de către instanţa de apel prin încheierea din 28 mai 2021, recurenţii afirmă că soluţia criticată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 139 alin. (5) C. proc. civ.

Arată că instanţa de apel, în rejudecare, a apreciat greşit că numai unul dintre capetele de cerere este în stare de judecată, disjungând, astfel capătul al patrulea al cererii de chemare în judecată, pe motiv că este aplicabil principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

În realitate, capătul al patrulea al cererii de chemare în judecată putea fi judecat şi se putea constata că acţiunea este prematur introdusă de reclamanţi, faţă de împrejurarea că titlul de proprietate al pârâtului D. asupra terenului în suprafaţă de 307 mp, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.12.2000, nu a fost desfiinţat, continuând să producă efecte juridice.

Ca atare, nu putea să fie aplicabil principiul de drept anterior evocat în privinţa contractului de vânzare autentificat sub nr. x/17.05.2001, ca act subsecvent al contractului nr. x/15.12.2000, acţiunea reclamanţilor fiind prematură/inadmisibilă, dreptul nefiind născut.

În concluzie, finalitatea urmărită de legiuitor prin edictarea art. 139 alin. (5) C. proc. civ. nu a fost atinsă, pentru că disjungerea nu a mai funcţionat ca un remediu procesual, ci măsura adoptată de instanţa de apel a devenit împovărătoare şi prejudiciabilă faţă de împrejurarea că s-a ajuns ca noua cauză formată (dosarul nr. x/2021) să fie suspendată până se va soluţiona o altă cauză, care, la rândul ei, este suspendată (dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) până la soluţionarea definitivă a dosarului de faţă.

iii. Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 565 A din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurenţii au invocat greşita calificare a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 ca fiind un act translativ de proprietate.

Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenţii pretind, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.704 C. civ. de la 1864, a principiului securităţii raporturilor juridice, că instanţa de apel a nesocotit spiritul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, respectiv pe cele care instituie o interdicţie de înstrăinare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-intervenient G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal anularea recursului, ca nemotivat- întrucât din cuprinsul recursului nu rezultă, în concret, motivele de nelegalitate a hotărârilor atacate-, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Cât priveşte cea dintâi critică, a arătat că incidente în cauză sunt prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., iar nu art. 204 alin. (3) din acelaşi cod, care în mod greşit au fost valorificate pentru respingerea cererii de introducere în cauză a altor persoane, fiind invocat eronat că principiul disponibilităţii nu poate fi întregit prin intervenţia instanţei tocmai în virtutea normei indicate mai sus, în scopul pronunţării unei hotărâri legale.

Cât priveşte cea de-a doua critică arată că şi aceasta este nefondată, în raport cu prevederile art. 430 C. proc. civ.

După expunerea pe larg a situaţiei de fapt, intimatul-intervenient arată că nici cel de-al treilea motiv de recurs nu se susţine, date fiind analiza amplă a cadrului procesual, a motivelor de apel, precum şi considerentele instanţei de apel.

În termen legal, intimaţii-reclamanţi Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la cel dintâi motiv de recurs, arată că nu poate fi vorba despre rea-credinţă sau despre o încercare a reclamanţilor de a induce instanţa în eroare, dat fiind că din adresele depuse la dosar au rezultat informaţii contradictorii cu privire la stadiul dezbaterii procedurii succesorale, precum şi că, în mod legal, la termenul imediat ulterior încheierii prin care instanţa a reţinut că moştenirea nu a fost declarată vacantă, au solicitat introducerea în cauză a moştenitorului G..

Întrucât prin motivele de apel au susţinut că prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală cu privire la nulitatea absolută a tranzacţiei, câtă vreme în litigiu nu au figurat toate părţile acestui act juridic, instanţa de apel a apreciat în mod temeinic şi legal, în aplicarea prevederilor art. 152 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 22 alin. (4) din acelaşi cod, că ceea ce invocau, în esenţă, este o neaplicare, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ.

Aşadar, instanţa trebuia să dea calificarea corectă motivului de apel formulat de reclamanţi, aceasta cu atât mai mult cu cât cu ocazia dezbaterii apelului, la termenul din 26.02.2021, reprezentantul convenţional al reclamanţilor a precizat în mod clar că ceea ce invocă este încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 78 C. proc. civ., aspect susţinut şi prin concluziile scrise depuse în susţinerea apelului formulat.

Mai mult, chiar în situaţia în care s-ar aprecia că încălcarea art. 78 C. proc. civ. nu a constituit motiv de apel, acesta constituia un motiv de ordine publică ce putea fi invocat şi de instanţă din oficiu, astfel că susţinerile recurenţilor ignoră prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că justifică pe deplin un interes legitim, personal, direct, născut şi actual cu privire la solicitarea anularii tranzacţiei, dat fiind că se urmărea protejarea contractelor iniţiale de cumpărare a parterului şi garajului aferente imobilului, încheiate între B. şi Statul Român în baza Legii nr. 112/1995, precum şi restabilirea ordinii de drept, ca urmare a anulării pretinselor titluri de proprietate ale domnului A., Municipiul Bucureşti acţionând în calitate de persoană de drept public pentru apărarea circuitului civil şî a interesului general.

Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, susţin că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate dosarul nr. x/2012.

În termen legal, recurenţii au formulat răspuns la întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea căii de atac declarate.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului reiese că doar recursul formulat de recurenţi împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este admisibil.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din data de 12 februarie 2025 completul de filtru a reţinut că recursul îndreptat împotriva deciziei nr. 481 A din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este admisibil şi încadrabil după cum urmează: (i) criticile referitoare la nerespectarea, de către instanţa de apel, a regulii tantum devolutum quantum apellatum, prevăzută de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., a principiilor disponibilităţii părţilor şi rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, respectiv a aplicării greşite a prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., sunt subsumabile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care nu fac trimitere la cadrul factual şi la valoarea probatorie recunoscută în etapele procesuale anterioare mijloacelor de probă administrate; (ii) criticile privitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat provizorii a deciziei nr. 774A/11.11.2016 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sunt subsumabile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură doar în măsura identificării unor susţineri care să permită o atare încadrare (în sensul existenţei unor argumente juridice apte a contrapune elemente concrete de nelegalitate considerentelor ce fundamentează decizia atacată); (iii) criticile referitoare la respingerea, de către instanţa de apel, a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în legătură cu cererea de constatare a nulităţii absolute a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 de BNPA E. şi F. sunt subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care permit verificarea conformităţii deciziei atacate cu regulile de drept incidente, iar nu chestiuni relative la evaluarea cadrului factual, sens în care a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 7 mai 2025.

Totodată, prin încheierea din data de 12 februarie 2025 completul de filtru: (i) a respins, ca inadmisibil, recursul îndreptat împotriva soluţiei de disjungere a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.05.2001 şi formarea unui nou dosar, în acest sens, dispusă prin încheierea din 28 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi (ii) şi a respins, ca neavenit, recursul îndreptat împotriva deciziei nr. 565 A din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

În mod prioritar, pentru stabilirea cadrului judecăţii şi, implicit, a limitelor în care se va realiza examinarea criticilor, trebuie menţionat că obiectul recursului este reprezentat de o decizie intermediară judecăţii apelului, prin care s-a dispus anularea sentinţei de primă instanţă, reţinându-se pe de o parte, că judecata în faţa tribunalului s-a realizat, cu privire la cererea în anularea unui contract de tranzacţie, într-un cadru procesual incomplet (şi deci, inadecvat adoptării unei soluţii legale) şi, pe de altă parte, că în privinţa cererii de anulare a unui contract de vânzare cumpărare (nr. x/17.05.2001), a fost valorificat în mod greşit efectul autorităţii de lucru judecat ataşat unei hotărâri care nu avea caracter irevocabil (dimpotrivă, judecata fiind suspendată prin încheierea din 23.05.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012, până la soluţionarea prezentului litigiu).

Astfel fiind, urmare a anulării sentinţei, a fost reţinută cauza pentru evocarea fondului asupra capetelor de cerere referitoare la constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2000 şi la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001.

În acelaşi timp, pentru indicarea completă a reperelor care vor determina limitele judecăţii prezentului recurs, trebuie menţionat că, ulterior soluţiei de anulare, instanţa a pronunţat încheierea din 28.05.2021, prin care a disjuns judecata capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2001 (şi formarea unui alt dosar), având ca părţi Municipiul Bucureşti, în calitate de reclamant şi C., D., în calitate de pârâţi, în timp ce în cauza prezentă, referitoare la nulitatea contractului de tranzacţie, au rămas ca părţi Municipiul Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti (reclamanţi) şi A. (pârât). De asemenea, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a moştenitorului (numitul G.), celeilalte părţi contractante din tranzacţie (respectiv, B.).

Ulterior, prin încheierea din 7.10.2022, instanţa de apel a admis în principiu cererile de intervenţie accesorie (în interesul pârâtului A.) formulate de C. şi D..

În urma anulării sentinţei de primă instanţă (conform deciziei nr. 481/A/19.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă) şi respectiv, disjungerii capetelor de cerere menţionate anterior, a fost pronunţată, în evocarea fondului, decizia nr. 565/A/13.04.2023, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea formulată de Municipiul Bucureşti şi Primarul Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul A. şi cu intervenienţii G., C. şi D.. S-a constatat nulitatea absolută a tranzacţiei autentificate sub nr. x/15.12.2020, fiind respinse cererile de intervenţie accesorie formulate de C. şi D..

Toate aceste acte jurisdicţionale ale instanţei de apel (decizia intermediară de anulare, încheierea de disjungere, decizia finală de evocare a fondului) au fost atacate cu recurs de către C. şi D..

Urmare a raportului întocmit în procedura filtru, conform art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a pronunţat Încheierea asupra admisibilităţii recursurilor din data de 12.02.2025, conform căreia a admis, în principiu, recursul împotriva deciziei intermediare, a respins, ca inadmisibil, recursul împotriva încheierii de disjungere, faţă de dispoziţiile art. 465 C. proc. civ. (măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac) şi a respins, ca neavenit, recursul împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel după evocarea fondului (faţă de dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., de poziţia de intervenienţi accesorii a recurenţilor şi de faptul că partea principală, în favoarea căreia au intervenit, nu a declarat recurs).

Faţă de acest parcurs procesual al litigiului, recursul rămas spre examinare, exercitat de C. şi D. împotriva deciziei intermediare, poate supune controlului de legalitate doar critici vizând modalitatea în care instanţa de apel a procedat la anularea sentinţei tribunalului, în care aceştia aveau calitatea de părţi (faţă de care se pronunţase o soluţie favorabilă, de respingere a cererii vizând nulitatea tranzacţiei, pentru lipsă de interes şi respectiv de respingere, ca neîntemeiat a capătului de cerere privitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare în care aveau calitatea de părţi).

Criticile formulate sub acest aspect, al greşitei anulări a sentinţei de primă instanţă, au susţinut o încălcare a principiului disponibilităţii, pe care instanţa de apel l-ar fi subordonat principiului rolului activ, nesocotind totodată, dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., prin aceea că s-ar fi pronunţat asupra unui motiv de apel inexistent. Totodată, s-a susţinut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, în realitate, în cauză ar fi fost incidente prevederile art. 204 C. proc. civ., referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată.

Criticile au caracter nefondat.

Astfel, pretinzând încălcarea principiului disponibilităţii, recurenţii susţin în mod nereal că instanţa de apel ar fi depăşit limitele judecăţii, respectiv cadrul procesual subiectiv, întrucât reclamanţii n-ar fi cerut introducerea în cauză a lui G. (moştenitorul lui B., parte în tranzacţia a cărei anulare s-a cerut) şi nici n-ar fi formulat critici în apel care să fi permis să se ia în examinare, în cadrul devoluţiunii realizate, un asemenea aspect.

În realitate, instanţa de apel a constatat în mod corect că a fost învestită cu o critică de nelegalitate vizând analiza de către prima instanţă a valabilităţii unui contract (de tranzacţie), în condiţiile în care în proces nu au figurat toate părţile actului juridic contestat, deşi reclamanţii solicitaseră la fond introducerea în cauză a moştenitorului părţii (decedate) din contract.

În prezenţa unui asemenea motiv de apel, instanţa nu a făcut decât să dea încadrarea în drept şi calificarea corectă a criticii (cu trimitere la dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.), constatând că ceea ce se invocă era o nesocotire a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la modalitatea în care, în materie contencioasă, poate fi extins cadrul procesual, atunci când raportul juridic dedus judecăţii o impune.

Această aplicare a normei menţionate nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii şi nici o subordonare a acestui principiu celui al rolului activ, câtă vreme partea interesată (reclamanţii) au solicitat o întregire a cadrului judecăţii, iar instanţa, la rândul ei, a supus acest aspect dezbaterii părţilor (conform încheierii din 26.02.2021).

Aşadar, în cauză nu era dată ipoteza din art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. ("Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond"), ci, dimpotrivă, aceea în care, verificând natura raportului juridic dedus judecăţii, după dezbateri contradictorii, la solicitarea părţii interesate, instanţa a dispus, cu respectarea disponibilităţii procesuale, introducerea în judecată a persoanei care întregea cadrul judecăţii, făcând astfel posibilă analiza valabilităţii contractului disputat (art. 78 alin. (2) teza I C. proc. civ.).

Aceasta a însemnat deopotrivă, respectarea principiului referitor la dreptul de dispoziţie al părţilor (principiul disponibilităţii, conform art. 9 C. proc. civ.), în corelaţie (iar nu în subordonare, cum greşit se pretinde) cu principiul rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.) care, dând calificarea juridică a motivului de apel, a constatat că se invoca încălcarea art. 78 alin. (2) teza I C. proc. civ. de către prima instanţă.

În mod implicit, faţă de cele anterior arătate, judecata în apel s-a realizat cu respectarea limitelor devoluţiunii date de ceea ce se apelase (tantum devolutum quantum apellatum), avându-se în vedere dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. ("Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată").

- În ce priveşte modalitatea concretă în care instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., deşi în cauză ar fi fost incidente dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.,. referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, critica este, de asemenea, nefondată.

În speţă, fiind vorba de o cerere de anulare a unui contract (de tranzacţie), îndreptată de către reclamant, din poziţia de terţ, împotriva unei singure părţi a actului juridic (numitul A.), în mod corect s-a apreciat că, dată fiind natura raportului juridic dedus judecăţii, pentru ca acesta să poată primi o soluţionare, era necesară introducerea în cauză şi a celeilalte părţi a actului a cărui valabilitate se contesta.

Aceasta întrucât raportul juridic de drept substanţial transpus pe plan procesual presupunea, în vederea rezolvării lui, un litisconsorţiu necesar (o participare a tuturor părţilor actului juridic), câtă vreme drepturile şi obligaţiile acestora îşi aveau cauza juridică unică în respectivul act, care nu putea fi considerat deopotrivă, valabil sau nevalabil, în funcţie de rezultatul judecăţii şi de prezenţa/respectiv, absenţa uneia dintre părţi de la judecată.

O astfel de analiză a instanţei, într-un cadru imperfect, ar face inopozabilă hotărârea părţii actului juridic neparticipante la procedura judiciară (care se află într-o altă poziţie juridică decât cea a unui terţ faţă de actul contestat căruia i-ar putea fi opusă hotărârea, în sensul dispoziţiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.). Ca atare, consecinţa ar fi lipsirea actului jurisdicţional de eficacitatea urmărită prin promovarea acţiunii în instanţă.

Este, de altfel, motivul pentru care, într-o asemenea situaţie, care nu ar permite dezlegarea fondului raportului juridic, ceea ce se discută nu este o simplă modificare a cererii de chemare în judecată, în termenii art. 204 C. proc. civ., la dispoziţia reclamantului, ci introducerea forţată în cauză a altor persoane, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., măsură pe care instanţa o poate dispune după dezbaterea contradictorie şi la solicitarea uneia dintre părţi (situaţia în speţă).

Numai în ipoteza în care niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză şi întregirea corespunzătoare a cadrului procesual, iar instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond (art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.), situaţie pe care reclamanţii au dorit să o evite prin promovarea apelului şi criticile formulate.

Potrivit tuturor considerentelor arătate, criticile dezvoltate în legătură cu soluţia conţinută de decizia intermediară, de anulare a sentinţei de primă instanţă, cu încălcarea principiului disponibilităţii, a rolului activ, a înseşi dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., au fost constatate nefondate, fără incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat.

- În ce priveşte critica referitoare la pretinsa lipsă de interes a reclamanţilor în a pretinde şi obţine nulitatea contractului de tranzacţie, se constată că ea nu poate fi valorificată din poziţia procesuală pe care o au recurenţii, de terţi în raport cu acest act şi ţinând seama de modalitatea de desfăşurare a litigiului (finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 565/2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Astfel cum s-a arătat anterior, în prezentarea istoricului litigiului, după pronunţarea deciziei intermediare, de anulare a judecăţii a primei instanţe, s-a dispus, prin încheierea din 28.05.2021, disjungerea capătului de cerere referitor la anularea tranzacţiei - având în calitate de părţi, Municipiul Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti (reclamanţi) respectiv, A. (pârât), cu introducerea ulterioară, ca intervenient forţat, a lui G. - de cererea referitoare la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.05.2001 (având ca părţi pe aceiaşi reclamanţi, iar ca pârâţi, pe C. şi D.).

În dosarul având ca obiect anularea tranzacţiei, numiţii C. şi D. au dobândit calitatea de intervenienţi accesorii în favoarea pârâtului A. şi a intervenientului G. (conform încheierii de admitere în principiu din 7.10.2022).

Ca atare, din această poziţie procesuală, de intervenienţi în favoarea altor părţi, care pot face doar susţineri ori apărări care să le sprijine acestora demersul judiciar, recurenţii nu pot formula critici cu privire la modalitatea în care instanţa a apreciat asupra condiţiei de fond (interesul de promovarea acţiunii în anularea tranzacţiei), în absenţa recursurilor părţilor principale în favoarea cărora au intervenit.

Soluţionând pe fond cererea vizând desfiinţarea tranzacţiei, instanţa de apel a admis-o, a constatat nulitatea absolută a acesteia şi a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de C. şi D. în favoarea părţilor din tranzacţie (decizia nr. 565/13.04.2023).

Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs doar de către intervenienţii accesorii, motiv pentru care, aşa cum s-a arătat, prin încheierea de admisibilitate în principiu, pronunţată în prezenta cauză la data de 12.02.2025, recursul a fost respins ca neavenit, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ. ("Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond").

Or, formulând critici cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra îndeplinirii condiţiei interesului în promovarea, de către reclamanţi, a acţiunii în anularea contractului de tranzacţie, în condiţiile în care pârâţii, în favoarea cărora au intervenit, nu au atacat decizia intermediară, recurenţii sunt cei care nu justifică un asemenea demers şi ca atare, nu pot învesti instanţa de recurs cu analiza unei asemenea critici.

Că este aşa şi că se poziţionează în contra interesului părţii în favoarea căreia au intervenit rezultă, odată în plus, din susţinerea recurenţilor potrivit căreia lipsa de interes actual al reclamanţilor ar rezulta din aceea că, urmare a anulării tranzacţiei, imobilul nu ar intra în patrimoniul acestora, ci în acela al lui G. (moştenitorul lui B.), în favoarea căruia au intervenit în proces şi deci, ar trebui să-i susţină interesul în redobândirea bunului în patrimoniu, iar nu să-i combată această posibilitate.

- La fel, inadecvat procedural, din poziţia dobândită în proces în raport cu cererea de anulare a tranzacţiei, recurenţii susţin o greşită aplicare a efectelor autorităţii de lucru judecat ataşate deciziei nr. 774/A/11.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, atunci când s-a tranşat asupra condiţiei interesului în formularea acţiunii în nulitatea tranzacţiei, pretinzându-se că s-ar fi nesocotit o prezumţie absolută de lucru judecat, care ar fi stabilit în sens contrar în legătură cu un act subsecvent respectivei tranzacţii.

Separat de împrejurarea că instanţa de apel face o corectă evaluare a modalităţii în care se produc efectele unei hotărâri judecătoreşti nedefinitive (decizia la care aceştia fac referire aflându-se în recurs, cu judecata suspendată până la soluţionarea prezentei pricini), care nu-şi poate repercuta ca atare dezlegările jurisdicţionale în prezenta cauză în sensul pretins, se constată, potrivit celor arătate anterior, că recurenţii nu pot formula o astfel de critică în absenţa unui demers al părţilor principale ale procesului în favoarea cărora au intervenit.

Aceasta întrucât, distinct de ipoteza analizată anterior, în care, din poziţia de pârâţi au putut ataca şi formula critici împotriva anulării sentinţei pe considerente procedurale vizând extinderea cadrului procesual, în ce priveşte raportul juridic propriu-zis, vizând anularea contractului de tranzacţie, recurenţii au rămas într-o poziţie procesuală subordonată părţilor în favoarea cărora au intervenit şi care nu au atacat soluţiile instanţei de apel (intermediară şi respectiv, de evocare a fondului).

În consecinţă, se va constata că niciuna dintre criticile formulate nu poate fi primită, recursul urmând să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii C. şi D. împotriva deciziei nr. 481 A din data de 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2025.