Reimbursement of sums paid under a retroactively annulled enforcement order: classification of compelled payment as undue payment under the Civil Code rather than a procedural execution reversal.

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 17.01.2017, reclamanta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 512.782,30 RON poprită şi consemnată în cadrul dosarului de executare nr. 1265/2012 al BEJ B..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 206/30.05.2017, a respins acţiunea ca nefondată.

3. Decizia pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 455/29.01.2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins apelul reclamantei, ca nefondat. A fost obligată apelanta la plata către bugetul statului a sumei de 500 RON, avansată cu titlu de remuneraţie pentru curator, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată în recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 1017/02.06.2020 a admis recursul reclamantei, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 3381 din 20 septembrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 206/2017 din data de 30 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2017, iar remuneraţia curatorului special în sumă totală de 3034 RON a rămas în sarcina apelantei-reclamante.

6. Decizia pronunţată în recurs.

Prin decizia civilă nr. 2151 din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 3381 din 20 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al treilea ciclu procesual

7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 1027 din 26 februarie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 206/2017 din data de 30 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Argeş.

8. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, a declarat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Curtea de Apel Piteşti îşi întemeiază soluţia de respingere a apelului pe aceleaşi considerente eronate pentru care a respins şi în trecut, la rejudecările precedente, apelul reclamantei.

Recurenta reclamantă a expus pasaje din hotărârea recurată şi a susţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, în condiţiile art. 1341 din C. civ., respectiv existenţa unei plăţi, datoria pentru stingerea căriea s-a făcut plata să nu existe, plata să fie făcută în principiu din eroare, motiv pentru care trebuia să se procedeze la restituirea prestaţiei reglementată de art. 1635 din C. civ.

Recurenta reclamantă a invocat şi dispoziţiile art. 1638 din C. civ. şi a arătat că acţiunea privind suma executată nelegal este justificată, întrucât, "suma de 500.084,70 RON a fost lichidată de către beneficiarul acesteia, în data de 24.09.2013, diferenţa de 12.697,60 RON fiind virată în contul Biroul Executorului Judecătoresc în baza Ordinului de plată nr. 2169".

În aceste condiţii, în virtutea rolului activ al judecătorului, recurenta reclamantă a considerat că este imperios necesar a se lua act de adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., prin care se atestă faptul că recipisa de consemnare nr. x din data de 23.09.2013 a fost lichidată de beneficiarul sumei la data de 24.09.2013 iar suma de 12.697,60 RON a fost virată în contul Biroul Executorului Judecătoresc.

Recurenta reclamantă a învederat că aceste înscrisuri, relevante soluţionării cauzei, au fost ignorate de către instanţele anterioare.

Recurenta reclamantă a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru a proba acţiunea pendinte, în sensul în care există o plată, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată nu există, plata să nu fi fost executată cu intenţia de a stinge datoria altcuiva; în principiu, plata s-a realizat din eroare. A arătat că plata s-a realizat prin executare silită, în mod nelegal, în baza unor acte de executare ce au fost ulterior anulate, fără a se dispune şi restabilirea situaţiei anterioare, deşi acest lucru s-a solicitat.

Instanţa a reţinut, în mod greşit, faptul că decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi reprezentat titlu executoriu, aspect contrazis de instanţa de executare care a anulat actele de executare, prin sentinţa civilă nr. 20662 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2100/R/l iulie 2014.

Recurenta reclamantă a susţinut că, deşi decizia recurată reţine toate elementele necesare în vederea admiterii apelului, respectiv existenţa unei plăţi din partea reclamantei şi faptul că actele de executare au fost anulate, decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nefiind titlu executoriu, deci inexistenţa unei datorii, cu toate acestea respinge apelul, în mod neîntemeiat.

Recurenta reclamantă a considerat există o contradicţie clară între elementele pe care le reţine instanţa şi soluţia pe care o pronunţă.

În drept, au fost invocate Legea nr. 165/2013, Legea nr. 247/2005, art. 1341, art. 1635, art. 1638 din C. civ., art. 486 din C. proc. civ.

9. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu invocă motive reale de recurs, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

10. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 1027 din 26 februarie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

A fixat termen de judecată la data de 25 februarie 2025, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În prealabil examinării motivelor de casare, Înalta Curte constată că, în etapa recursului, situaţia de fapt stabilită în mod suveran de instanţele de fond nu mai poate fi cenzurată, instanţa de recurs verificând dacă dispoziţiile legale incidente au fost interpretate adecvat şi aplicate corect situaţiei de fapt stabilite.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc B., intimatul A. a solicitat executarea silită împotriva debitoarei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 6035/23.07.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin încheierea din camera de consiliu din 14.12.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a încuviinţat executarea silită la cererea creditorului A. împotriva debitoarei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul titlului executoriu menţionat. Executarea silită a format obiectul dosarului de executare nr. 1265/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

Împotriva acestei executări silite, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea executării silite, anularea procesului-verbal încheiat la 09.01.2013 şi întoarcerea executării.

Prin sentinţa civilă nr. 20662/20.12.2013 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2100/R/01.07.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a admis contestaţia la executare, s-a anulat executarea silită care forma obiectul dosarului nr. x/2012 precum şi actele de executare întocmite în acest dosar şi s-a respins cererea de restabilire a situaţiei anterioare pe considerentul că nu s-a făcut dovada că debitul ar fi fost executat.

În prezenta cauză, în primă instanţă, tribunalul a constatat că se solicită obligarea pârâtului să restituie suma poprită şi consemnată în dosarul de executare nr. 1265/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B. însă a reţinut că reclamanta a depus la dosarul cauzei aceleaşi înscrisuri ce au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei pronunţate în contestaţia la executare, înscrisuri faţă de care instanţele au reţinut că nu s-a făcut dovada că debitul ar fi fost executat.

Prin decizia pronunţată în recurs în primul ciclu procesual, s-a constatat că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect plata lucrului nedatorat, fiind întemeiată pe prevederile art. 1341 din C. civ., iar decizia instanţei de apel, de respingere a căii de atac promovate de reclamantă, a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru analiza apelului raportat la fondul cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Considerentele acestei decizii conţin statuări obligatorii, în condiţiile art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra coordonatelor în care va avea loc rejudecarea.

Sub aceste aspecte, critica recurentei reclamante în sensul că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia de respingere a apelului pe aceleaşi considerente eronate pentru care a respins şi în trecut, la rejudecările precedente, apelul reclamantei, tinde să demonstreze o încălcare a deciziei de casare pronunţate în precedent, critica fiind astfel încadrabilă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi fiind întemeiată, conform considerentelor care urmează.

Prin prima decizie de casare, instanţa de recurs a observat considerentele deciziei atacate prin care instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte temeiul pretenţiilor şi calea procesuală aleasă, că "starea de fapt exista la data pronunţării hotărârii în contestaţie la executare silită, respectiv, a rămânerii definitive prin respingerea recursului, reclamanta neadministrându-şi probele necesare în vederea apărării dreptului pretins în faţa acelei instanţe" şi că, în aceste condiţii, ar fi inadmisibil ca aceleaşi pretenţii în restituirea sumei ce i s-a reţinut în cadrul executării silite şi a fost plătită către creditorul de la acel moment, să facă obiect al unei noi judecăţi în care partea să administreze aceleaşi probe ce existau şi la data primei judecăţi şi pe care din neglijenţa sa a omis a le aduce la cunoştinţa instanţei.

De asemenea, instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel, pentru a-şi sprijini concluzia inadmisibilităţii, a reţinut că "temeiul restituirii cerută în prezenta cauză este acelaşi cu cel din prima, respectiv întoarcerea executării silite, aşa cum rezultă din cererea de apel, chiar dacă în faţa primei instanţe au fost invocate temeiurile prevăzute de art. 1341 din C. civ., referitoare la plata nedatorată, susţinându-se că aceasta nu ar fi datorată de instituţia executată silit" ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei în apel, cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

În consecinţă, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru analiza apelului raportat la fondul cererii de chemare în judecată. În această situaţie, considerentele instanţei de apel din decizia atacată în prezentul ciclu procesual, conform cărora "executarea silită a unui debit nu poate fi întoarsă pe calea unei acţiuni civile întemeiate pe plata nedatorată, pentru că în cazul de faţă nu este vorba despre o plată, ci despre stingerea unei obligaţii prin executare silită, nu benevol, ci silit, iar singura cale procedurală de a obţine restituirea unor sume executate silit fără temei, este întoarcerea executării silite prevăzute de art. 723 şi următoarele din C. proc. civ.." sunt contrare dezlegărilor din prima decizie de casare şi motivelor care au determinat casarea.

Astfel, reţinerea unui argument care vizează admisibilitatea mijlocului procesual ales este în contradicţie cu indicaţiile date de instanţa de recurs în decizia de casare. În contextul expus, instanţa de fond nu mai poate repune în discuţie admisibilitatea căii procesuale alese şi, cu atât mai puţin, nu îi poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs, care a impus analiza pe fond a cererii de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile art. 1341 din C. civ.

În ceea ce priveşte titlul pus în executare, prin a doua decizie de casare, s-a reţinut că «titlul emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu cuprindea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, acest aspect fiind dezlegat în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 20662/20.12.2013, definitivă prin decizia civilă nr. 2100 R/2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în care s-au stabilit următoarele:

"Prin urmare, titlul de despăgubire este doar un act premergător şi obligatoriu emiterii titlului de plată, neîncorporând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Art. 5 alin. (1) lit. c) prevede în mod expres că titlul de despăgubire are o durată limitată de existenţă şi circulaţie, respectiv până la conversia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, până la preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege"».

În raport cu această statuare, obligatorie în temeiul art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., nu poate fi primită apărarea intimatului pârât în sensul că suma executată ar fi fost stabilită legal prin decizia nr. 6035/23.07.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât ceea ce interesează în cauză este caracterul de titlu executoriu al acesteia, caracter înlăturat prin hotărârea judecătorească menţionată în decizia de casare.

De asemenea, prin această decizie s-a subliniat necesitatea analizării pe fond a cererii de chemare în judecată având drept cauză plata nedatorată întemeiată pe prevederile art. 1341 din C. civ.

Din aceste dispoziţii rezultă condiţiile care trebuie întrunite pentru admiterea unei astfel de cereri: existenţa unei plăţi în mod obiectiv, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin această plată să nu existe, în principiu, plata să fie făcută din eroare, ceea ce presupune credinţa persoanei care efectuează plata că are de executat obligaţia respectivă.

Conform argumentelor instanţei de apel "faptul că datoria pe care reclamanta susţine că a executat-o nu exista în contextul admiterii contestaţiei la executare, nu prezintă relevanţă în cazul unei acţiuni întemeiate pe faptul juridic al plăţii nedatorate" iar "pentru a se naşte raportul juridic în temeiul căruia accipiens va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesar ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe". Acestea relevă o contrarietate între elementele pe care le reţine instanţa, critica recurentei reclamante în acest sens, încadrabilă în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind întemeiată.

Analizând condiţiile plăţii nedatorate, instanţa de apel a reţinut că, "în condiţiile în care, conform art. 1341 şi următoarele din C. civ., plata nedatorată presupune o eroare, în cazul unei plăţi voluntare (în cazul de faţă plata nu a fost voluntară, ci forţată), nu există situaţia premisă privind plata, pentru a mai fi utilă cercetarea erorii în cazul de faţă. În speţă, plata a fost una generată de dispoziţia instanţei de executare, aşa cum s-a învederat anterior şi a reprezentat îndeplinirea unei obligaţii legale, nefiind vorba despre o plată voluntară".

Aceste argumente relevă o aplicare greşită a art. 1341 din C. civ., fiind astfel incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Componenta voliţională a plăţii presupune intenţia sau chiar convingerea celui care o face că prin ea se va stinge o datorie existentă faţă de accipiens. Aşa cum s-a arătat, eroarea lui solvens este o condiţie a plăţii nedatorate doar în principiu. Condiţia ca plata să fie făcută din eroare nu este necesară în cazul plăţii nedatorate absolute sau obiective, aceasta fiind caracterizată prin inexistenţa absolută sau obiectivă a datoriei a cărei stingere s-a urmărit prin plata efectuată de solvens.

Astfel, desfiinţarea retroactivă a unei hotărâri judecătoreşti executate plasează efectuarea plăţii în contextul inexistenţei absolute a datoriei, adică a oricărui raport obligaţional între părţi. Inexistenţa absolută a datoriei poate surveni ulterior plăţii făcute de solvens, în situaţia în care la momentul plăţii datoria exista, fiind apoi desfiinţată cu efecte retroactive, ca urmare, cum este situaţia din speţă, a desfiinţării retroactive a unei hotărâri judecătoreşti executate.

Într-o astfel de ipoteză, pentru a fi în prezenţa plăţii nedatorate şi admiterea acţiunii în restituire pe acest temei, este suficientă dovada că datoria care a fost plătită exista, dar a fost desfiinţată, cu efecte retroactive, condiţia ca plata să fie făcută din eroare nefiind necesară, conform celor expuse mai sus, contrar susţinerilor în acest sens formulate de intimatul pârât.

Instanţa de apel urmează a stabili şi situaţia de fapt sub aspectul efectuării plăţii, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut că, în înscrisul de la dosarul său, se menţionează despre virarea sumei de 512.782,30 RON în contul Biroul Executorului Judecătoresc B., însă a precizat că, din nicio probă administrată nu rezultă că această sumă ar fi intrat în contul pârâtului A.. Recurenta a indicat adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., prin care se atestă faptul că recipisa de consemnare nr. x din data de 23.09.2013 a fost lichidată de beneficiarul sumei la data de 24.09.2013 iar suma de 12.697,60 RON a fost virată în contul Biroul Executorului Judecătoresc. De asemenea, urmează a fi avută în vedere şi poziţia procesuală a pârâtului sub aspectul necontestării primirii sumei.

Împrejurarea învederată de intimatul pârât, în sensul că nu se mai pot emite titluri de plată pentru aceeaşi sumă deja încasată excedează prezentului cadru procesual, limitat la verificarea condiţiilor pentru admiterea cererii de chemare în judecată întemeiate pe plata nedatorată în condiţiile inexistenţei titlului executoriu care a reprezentat temeiul plăţii. Dreptul substanţial al intimatului pârât la suma stabilită în decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi procedura emiterii titlurilor de plată este reglementată de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 165/2013 şi nu formează obiectul prezentei judecăţi.

Reţinând că sunt întemeiate motivele de recurs încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 497 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 1027A din 26 februarie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 1027A din 26 februarie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.