Failure to formulate cassation grounds distinguishing procedural standing from merit and chipping away at attorney fee proportionality

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

I. 1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta Parohia Icoanei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea care va fi pronunţată, să se dispună:

- obligarea pârâtului la lăsarea în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 170 mp situat în Bucureşti str. x A (fosta str. x), sectorul astfel cum urma să fie identificat prin raportul de expertiză topo-cadastrală a cărui administrare a solicitat-o în cauză, acţiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform articolului unic din Legea nr. 455/2006;

- radierea înscrierilor din Cartea funciară nr. x a Municipiului Bucureşti - Oficiul Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 2, efectuate în baza încheierii 20270/24.01.2011 privind imobilul situat în Bucureşti, str. x A (fot str. x), cu numărul cadastral x, format din teren suprafaţă de 302 mp, având în vedere că acestea nu corespund situaţiei juridice reale a imobilului;

- parcelarea şi dezmembrarea terenului în suprafaţă de 302 mp, înscris în cartea funciara nr. x la Oficiul de Cadastru Publicitate Imobiliară Bucureşti - Sector 2, în două loturi (în suprafaţă de 132 respectiv 170 mp), iar lotul în suprafaţă de 170 mp să fie atribuit Parohiei Icoanei în calitate de proprietar.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 5 octombrie 2018, Tribunalul a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta A. în interesul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1019 din 18 iunie 2021, aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 august 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Parohia Icoanei, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, invocată de intervenienta Asociaţia de Proprietari strada x nr. 7-9.

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de intervenienta Asociaţia de Proprietari strada x nr. 7-9.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta Parohia Icoanei împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.

A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a înscrierilor privind terenul.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie în interesul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, formulată de intervenienta Asociaţia de Proprietari strada x nr. 7-9, în contradictoriu cu reclamanta Parohia Icoanei.

A obligat pe pârât să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 170 mp situat în municipiul Bucureşti, str. x, cu următoarele vecinătăţi: la Nord - prop. Parohia Icoanei, la Est - imobilul de la nr. 11 de pe strada x, la Sud - prop. Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi la Vest - proprietate particulară şi a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 8025 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1477 din 8 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea de completare a hotărârii judecătoreşti formulată de reclamanta Parohia Icoanei şi a respins capătul de cerere privind parcelarea şi dezmembrarea terenului, ca neîntemeiat, dispunând omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară realizat în cauză.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1019 din 18 iunie 2021, în contradictoriu cu apelanta-reclamanta Parohia Icoanei şi cu apelanta-intervenientă Asociaţia de Proprietari str. x.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-intervenientă Asociaţia de Proprietari str. x împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost respins, ca neavenit, apelul formulat de apelanta-intervenientă Asociaţia de Proprietari str. x împotriva sentinţei civile nr. 1477 din 8 octombrie 2021.

A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamanta Parohia Icoanei împotriva sentinţei civile nr. 1019 din 18 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

A fost admis şi capătul de cerere privind radierea din cartea funciară nr. x a OCPI sector 2 a înscrierii Statului Român ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 170 mp situat în str. x (ce face parte din terenul de 302 mp - număr cadastral x).

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamanta Parohia Icoanei împotriva sentinţei civile nr. 1477 din 8 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

A obligat pe apelantul-pârât Statul Român la plata către apelanta-reclamantă Parohia Icoanei a sumei de 3525 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru şi onorariu de avocat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi intervenienta Asociaţia de Proprietari str. x au declarat recurs.

a) Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti:

Indicând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situaţiei de fapt, într-o primă critică, recurentul-pârât a arătat că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Instanţa de apel a înlăturat în mod neîntemeiat apărările pârâtului, cu o motivare sumară, făcând trimitere exclusiv la existenţa înscrierii dreptului de proprietate al Statului în Cartea Funciară, fără a face niciun demers suplimentar în vederea identificării actelor care au stat la baza acestei înscrieri şi fără să pună în vedere pârâţilor să prezinte dovezi cu privire la situaţia de drept.

Cea de-a doua critică din cererea de recurs face referire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, care nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la faptul ca instanţa de fond a admis doar unul dintre cele trei capete de cerere iniţiale, curtea de apel a argumentat că unul dintre capetele de cerere, acela referitor la radierea din cartea funciara a menţiunilor făcute în baza încheierii nr. 20270/24.01.2011, nu ar fi fost respins ca lipsit de temei, ci pe considerentul că, urmare a admiterii acţiunii, reclamanta va fi în mod automat reînscrisă în Cartea Funciară ca proprietar.

Recurentul-pârât apreciază că motivarea instanţei de apel este eronată, esenţial fiind faptul că pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor nu a căzut în pretenţii faţă de toate capetele de cerere formulate de reclamantă.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, deşi nu au fost admise toate capetele de cerere, ci doar capătul de cerere principal şi unul dintre cele două capete de cerere subsecvente, raportat la principiul proporţionalităţii în sensul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., nu se justifică o reducere a cheltuielilor de judecată.

Aceasta argumentaţie este contradictorie. Atâta timp cât se invocă şi se aplică principiul proporţionalităţii, iar capetele de cerere nu au fost admise în proporţie de 100%, nu se poate justifica menţinerea onorariului de avocat în întregime, iar aprecierea instanţei de apel, în sensul că onorariul avocatului ar fi adecvat prin raportare la complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată, o apreciază ca fiind subiectivă şi insuficient dovedită.

În finalul cererii de recurs, menţionează că şi onorariul de avocat acordat în faza de apel, respectiv duma de 3.500 RON, este exagerat şi disproporţionat faţă de modul de desfăşurare a apelului şi faptul că a fost soluţionat după doar trei termene de judecată. Pe cale de consecinţă, solicită cenzurarea onorariului în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

b) Recursul declarat de intervenienta Asociaţia de Proprietari str. x:

În cuprinsul cererii de recurs, într-o primă critică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-intervenientă a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel invocate de Asociaţie, considerând că intervenientul nu poate invoca mai multe apărări sau alte apărări decât partea în favoarea căreia intervine.

Recurenta-intervenientă apreciază că hotărârea nu este legală, întrucât singura cerinţă a art. 61 alin. (3) C. proc. civ. este cea a dovedirii interesului intervenientului de a interveni în cauză în favoarea unei părţi, fără alte limitări.

Printr-o altă critică, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-intervenientă a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 36, art. 649 alin. (1), art. 651 şi art. 652 C. proc. civ.

În baza Legii nr. 18/1991, s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea unor proprietari ai apartamentelor din clădire, care au devenit coproprietari cu Statul pe terenul aferent blocului de locuinţe din str. x.

Prin urmare, Statul are doar calitate de coproprietar asupra terenului aferent condominiului din str. x şi nu are calitate procesual pasivă exclusivă în cauză.

Acţiunea în revendicare promovată numai împotriva unui coproprietar este inadmisibilă.

Pe terenul în cauză se află construcţii permanente, garaje din cărămidă construite înainte de 1989, aparţinând unor terţi proprietari ai apartamentelor din clădire, aspect necontestat, dar care a fost ignorat atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel.

Potrivit art. 649 şi art. 651 din C. civ., terenul de sub construcţie (garaj) din curtea care deserveşte blocul de locuinţe este accesoriu acestor construcţii.

În concluzie, faţă de dispoziţiile legale evidenţiate, rezultă că terenul de sub construcţia garajelor şi din curtea interioară a condominiului nu poate avea alt regim decât al construcţiei, astfel că acţiunea în revendicare a terenului respectiv este, pe de o parte, nefondată, pe de altă parte nu poate fi primită în contradictoriu doar cu Statul Român.

Instanţa nu a analizat consecinţele juridice ale existenţei unei construcţii permanente pe terenul revendicat şi nici dispoziţiile art. 649 şi art. 651 C. civ.

Acţiunea în revendicare bazată pe dispoziţiile dreptului comun este inadmisibilă, în condiţiile în care reclamanta are la îndemână doar legea specială, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, calitate procesuală în respectiva acţiune având Comisia de retrocedare.

Recurenta-intervenientă apreciază că hotărârea instanţei este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, art. 36 şi art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Precizează că prin apelul formulat a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de dispoziţiile OUC nr. 94/2000 şi Deciziei nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte, însă instanţa de apel nu a analizat motivul de apel, faţă de faptul că nu a fost invocat şi de Statul Român.

Or, excepţia inadmisibilităţii acţiunii este excepţie de ordine publică şi poate fi invocată în orice stare a pricinii şi chiar din oficiu de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., prin urmare, excepţia poate fi invocată şi de intervenientul în interesul unei părţi.

Deşi prin apelul formulat a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, instanţa de apel nu a analizat-o, încălcând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În finalul cererii de recurs, recurenta-intervenientă a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, având în vedere că Parohia Icoanei şi-a valorificat deja dreptul de reparaţie pentru preluarea abuzivă şi fără titlu de către Stat a unei suprafeţe de 170 mp teren situat în str. x, fost nr. 9.

În baza aceluiaşi titlu, extrasul de CF din 1940, Parohia Icoanei a obţinut în patrimoniul său pe un alt amplasament, o construcţie, în schimbul celei expropriate din str. x, cu teren aferent.

Prin urmare, dreptul său de reparaţie, pretins încă o dată în prezenta acţiune, a fost deja valorificat, aspect pe care instanţa de fond l-a considerat fără relevanţă, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea caracterului echitabil al procesului consacrat de art. 6 din CEDO.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 4 martie 2025.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că urmează a fi analizată, cu prioritate, posibilitatea încadrării criticilor din ambele cereri de recurs în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor la 4 - 17 martie 2025.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, recurentul limitându-se la a-şi expune nemulţumirile în legătură cu soluţia de respingere a excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în cauză de instanţele fondului, fără a dezvolta, însă, critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Astfel, sub un prim aspect, deşi a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel a înlăturat în mod neîntemeiat apărările sale referitoare la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu o motivare sumară, făcând trimitere exclusiv la existenţa înscrierii dreptului de proprietate al Statului în Cartea Funciară, fără a face niciun demers suplimentar în vederea identificării actelor care au stat la baza acestei înscrieri şi fără să pună în vedere pârâţilor să prezinte dovezi cu privire la situaţia de drept.

Chiar dacă recurentul a indicat ca temei de drept al recursului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare. Nelegalitatea la care se referă acest text trebuie să fie legată de legea aplicabilă, iar nu de chestiuni de fapt sau de administrare/apreciere a probelor administrate în cauză.

Pe de altă parte, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al recursului, presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, respectiv interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt. Or, în cauză, recurentul nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, nemulţumirea sa vizând, în concret, faptul că instanţa de apel nu a făcut demersuri suplimentare (din oficiu) şi nu a pus în vedere pârâţilor să prezinte dovezi cu privire la situaţia imobilului.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, cu relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea cadrului procesual, Înalta Curte subliniază că în conformitate cu dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Lipsa calităţii procesuale nu se confundă cu netemeinicia acţiunii, deoarece, în cazul unei acţiuni introduse de o persoană fără calitate procesuală activă sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, dreptul există, dar acţiunea nu a fost introdusă de titularul lui sau nu a fost introdusă împotriva subiectului pasiv al raportului litigios, în vreme ce în cazul unei acţiuni nefondate, instanţa constată chiar inexistenţa dreptului reclamat.

Verificările privind îndeplinirea acestei condiţii nu presupun o analiză efectivă a modului de realizare a dreptului în litigiu, ci dovedirea existenţei elementelor din care să rezulte concordanţa între afirmaţiile deduse judecăţii ale părţii reclamante (împotriva părţii pârâte) şi calitatea aparentă de titular al dreptului pretins (respectiv, în cazul pârâtului din speţă, calitatea de persoană chemată să răspundă în calitate de proprietar înscris în Cartea Funciară a imobilului revendicat).

Prin urmare, faţă de considerentele anterior arătate, instanţa de apel era ţinută să analizeze critica de nelegalitate formulată de apelantul-pârât vizând limitele investirii sub aspectul cadrului procesual, în acord cu pretenţiile solicitate prin chemarea de chemare în judecată.

Astfel cum în mod legal au reţinut instanţele fondului, identitatea dintre partea chemată în judecată în calitate de pârât şi cel care este titularul dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecăţii putea fi relevată prin simpla raportare la temeiul de drept invocat - acţiune în revendicare. Identificarea actelor care au stat la baza acestei înscrieri şi dovedirea aspectelor ce ţin de situaţia juridică a terenului reprezintă chestiuni ce ţin de temeinicia cererii de chemare în judecată, neputând fi sancţionate ca excepţie procesuală.

Revenind la critica din recurs, fără a evidenţia care ar fi norma de drept material care încălcată sau greşit aplicată de către instanţa de apel, de natură a atrage examinarea cererii de recurs din perspectiva motivului de nelegalitate invocat (pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.), se constată că recurentul nu invocă, punctual, nici critici privind nerespectarea exigenţelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Susţinerile sale ce fac trimitere la o motivare sumară a soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate.

Separat de împrejurarea că aspectele reiterate prin cererea de recurs, vizând modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive au fost analizate şi verificate de instanţa de apel în cadrul controlului devolutiv, printr-o motivare clară şi suficientă, în cuprinsul căreia instanţa a prezentat considerentele pentru care a apreciat că nu este întemeiată critica vizând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, se constată că, inadecvat procedural, recurentul face trimitere la elementele de probatoriu (în sens generic) care ar fi trebuit şi s-ar fi impus, în aprecierea sa, să fie administrate în cauză (chiar şi din oficiu). Or, aceste susţineri ce fac referire la modalitatea de administrare şi de valorificare a probatoriului privesc temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel încât nu pot forma obiect de analiză în recurs.

În mod similar, nici solicitarea de reevaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, care nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate care să poată fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci poate constitui, eventual, o critică de netemeinicie, ce nu poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar, fiind supusă analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Cu privire la criticile vizând cheltuielile de judecată, se reţine că, în calea de atac a recursului, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ., instanţa de recurs poate exercita controlul de nelegalitate numai sub aspectul verificării noţiunii de "culpă procesuală" şi a categoriilor de cheltuieli efectuate de părţi, ce pot fi incluse în categoria "cheltuieli de judecată".

Ţinând cont de dezlegarea de principiu dată prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii problemei de drept ce vizează inadmisibilitatea tranşării, pe calea recursului, a aspectelor litigioase vizând proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, se reţine că în prezenta cale de atac nu pot face obiect de analiză criticile formulate de recurentul-pârât privitoare la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat (acordate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel), pe care le apreciază ca fiind nejustificate şi disproporţionate în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată.

Tot cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată, făcând trimitere la noţiunea de "culpă procesuală", recurentul-pârât a mai arătat că motivarea instanţei de apel este eronată, dat fiind că petitele cererii de chemare în judecată nu au fost admise în întregime, iar pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor nu a căzut în pretenţii faţă de toate capetele de cerere formulate de reclamantă.

Cu privire la această critică, ţinând cont de prevederile art. 482 C. proc. civ. şi interpretând dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, se reţine că sintagma "partea care pierde procesul" se raportează la modul de soluţionare a apelului, iar nu la modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

Motivarea instanţei de apel nu este eronată, cum greşit susţine recurentul-pârât - instanţa a stabilit în mod corect că există culpă procesuală şi, de asemenea, a stabilit în mod corect categoria cheltuielilor ce pot fi incluse în noţiunea de "cheltuieli de judecată" puse în sarcina părţii căzute în pretenţii. Reţinând că au fost admise capătul principal de cerere şi unul dintre capetele subsecvente, Curtea a realizat o evaluare proprie a proporţionalităţii în sensul prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că nu se justifică o reducere a cheltuielilor de judecată.

Or, aspectele vizând proporţionalitatea cheltuielilor de judecat nu mai pot face obiect de analiză în faţa instanţei de recurs - criticile formulate din această perspectivă nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., deoarece vizează chestiuni de temeinicie a hotărârii atacate ce implică puterea de apreciere a instanţei în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., relevantă în acest sens fiind, astfel cum anterior s-a arătat, Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 05 martie 2020, potrivit căreia:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Demersul recurentului-pârât, în forma în care a înţeles să prezinte şi să dezvolte criticile inserate în cuprinsul cererii de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecăţii numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt ce vizează modalitatea de evaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanţele de fond.

Prin urmare, întrucât deşi formal întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul pârâtului nu expune argumente care să contureze chestiuni de nelegalitate apte să determine o încadrare corespunzătoare.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată şi indicarea formală a unor texte de lege, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei civile nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cum susţinerile recurentului-pârât nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

În ceea ce priveşte recursul declarat de intervenienta Asociaţia de Proprietari str. x, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".

Intervenientul accesoriu nu are o poziţie procesuală independentă, ci una subordonată părţii în favoarea căreia a intervenit, limitată la interesul acesteia, astfel încât cererea sa de recurs nu poate fi concepută ca o continuare a activităţii procesuale a părţii pentru care a intervenit în faţa instanţei de control judiciar. În cazurile anterior enunţate de textul legal, reţinerea, ca neavenită, a căii de atac declarate de către intervenient reprezintă cauza de ineficienţă a respectivei căi de atac, ce se translatează, din perspectiva soluţiei procedurale practice, în rezultatul respingerii de către instanţă a cererii de recurs, ca rămasă fără efect.

Cum, în cauză, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost anulat pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate (ceea ce nu a implicat cercetarea fondului), în conformitate cu dispoziţiile legale anterior redate, urmează a se constata că recursul declarat de intervenienta Asociaţia de Proprietari str. x a rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Constată, ca rămas fără efect, recursul declarat de intervenienta Asociaţia de Proprietari str. x împotriva aceleiaşi decizii.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.