Revocation of notarized land donation assigned to Bacău Court after declined jurisdiction deemed improper

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2024 pe rolul Judecătoriei Bacău, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat să se dispună revocarea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/18.08.2011 de către BNP D. şi să se dispună reintrarea bunurilor în proprietatea donatoarei, ca efect al revocării.

II. Hotărârea Judecătoriei Bacău:

Prin sentinţa civilă nr. 10493 din 10 decembrie 2024, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor are. 107 C. proc. civ. A reţinut, totodată, că, deşi nu s-a invocat de către pârâţi excepţia de necompetenţă teritorială, în cauză nu există nicio împrejurare care să atragă competenţa alternativă a Judecătoriei Bacău, fiind vorba de pârâţi domiciliaţi în municipiul Constanţa, respectiv judeţul Vrancea, iar imobilul fiind în circumscripţia Judecătoriei Oneşti. Prezentă in instanţă, reclamanta a precizat că solicită ca judecata cauzei să se facă la Judecătoria Constanţa, pârâtul B. fiind beneficiarul contractului de donaţie a cărui revocare s-a cerut.

III. Hotărârea Judecătoriei Constanţa:

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 3341 din 10 martie 2025, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, reclamanta a sesizat Judecătoria Bacău cu o acţiune în revocarea donaţiei, o acţiune personală, norma de competenţă teritorială aplicabilă fiind cea prevăzută la art. 107 C. proc. civ., fiind vorba de o normă de competenţă teritorială relativă

Întrucât necompetenţa teritorială este de ordine privată, doar pârâţii puteau să invoce această excepţie, nu şi instanţa din oficiu, care rămâne competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâţilor din dreptul de a mai invoca excepţia.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea ce face obiectul litigiului, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o cerere de revocare a unui contract de donaţie, având ca obiect un teren intravilan.

Se constată că Judecătoria Bacău şi Judecătoria Constanţa şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune personală, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ. (aspect necontestat de instanţele aflate în confilict), conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa domiciliului pârâtului.

Întrucât acestea sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul B. şi pârâta C. au depus întâmpinări, însă nu au înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei sesizate.

Faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., anterior evidenţiate, nici Judecătoria Bacău din oficiu şi nici reclamanta nu puteau invoca necompetenţa teritorială de ordine privată de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, faţă de caracterul de ordine privată al normelor de competenţă incidente în speţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.