Jurisdictional conflict in forced execution: Territorial competence determined by debtor's domicile at initiation and waiver of the right to raise incompetence

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin contestaţia la executare înregistrată la 3 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Câmpulung, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1268/2015 aflat pe rolul C., anularea înscrisului sub semnătură privată nr. 1268/29.07.2015, nr. 1268/03.02.2023, act administrativ nr. 1254/19.01.2023 emis de OCPI - BCPI Câmpulung, anularea executării silite şi suspendarea executării silite.

II. Hotărârea Judecătoriei Câmpulung:

Prin sentinţa civilă nr. 476 din 14 februarie 2024, Judecătoria Câmpulung a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că executarea silită a început la data de 29 iulie 2015, odată cu sesizarea organului de executare, iar conform dovezilor de la dosar domiciliul debitoarei se află în Italia, astfel încât, în valorificarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află sediul creditorului.

III. Hotărârea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 2007 din 20 februarie 2025, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Judecătoria Câmpulung a înţeles să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale abia la termenul de judecată din data de 14 februarie 2024, cu încălcarea art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, verificând competenţa în temeiul art. 651 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data de 29 iulie 2015, instanţa a reţinut că, la data începerii executării silite - data sesizării executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei A. se afla în municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, domiciliu la care figurează chiar şi în prezent în evidenţele autorităţilor.

Reţinând că domiciliul legal stabilit al debitoarei se afla, la data sesizării executorului judecătoresc, pe teritoriul României, stabilirea instanţei de executare se face prin raportare la acest domiciliu, iar nu la sediul creditoarei, astfel încât a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conflictul negativ de competenţă supus analizei s-a ivit în cauza având ca obiect contestaţie la executare, prin care contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând să dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1268/2015 aflat pe rolul C., anularea şi suspendarea executării silite.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate."

Procedând la o astfel de verificare, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică, cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.

În speţă, cauza a fost înregistrată la 3 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Câmpulung şi a avut prim termen de judecată la 20 septembrie 2023, când instanţa a reţinut că procedura de citare a fost legal îndeplinită şi, fără să fi invocat excepţia necompetenţei teritoriale, a dispus măsuri procedurale - a amânat judecata în vederea studierii înscrisurilor ce compun dosarul de executare.

Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepţiei de necompetenţă, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii - limită care în cauză a fost depăşită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor şi lucrărilor dosarului şi a termenelor acordate.

Dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Reiese, aşadar, că invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică la termenul ulterior, din 14 februarie 2024, nu mai era posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

Pe de altă parte, făcând abstracţie de normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă, sub aspectul legii procesuale aplicabile prezentei contestaţii la executare, vor fi avute în vedere următoarele aspecte:

Art. 24 din noul C. proc. civ. prevede că "dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul a avut în vedere data la care creditorul a sesizat organul de executare.

Aşadar, în vederea determinării legii aplicabile executării silite, se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare - momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc.

În speţă, reiese că data înregistrării cererii de executare silită este 29 iulie 2015, dată la care erau în vigoare dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. (astfel cum a fost renumerotat în urma modificării aduse prin Legea nr. 138/2014), având următorul conţinut:

"(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

(3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că la momentul începerii executării silite (29 iulie 2015) - data sesizării executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei A. se afla în Câmpulung, judeţul Argeş.

Cum domiciliul legal al debitoarei se afla, la data sesizării executorului judecătoresc, pe teritoriul României, stabilirea instanţei de executare se face prin raportare la acest domiciliu, iar nu la sediul creditoarei.

Pentru considerentele expuse, în considerarea tuturor dispoziţiilor anterior menţionate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.