Inadmissibility of cassation appeal against final decision on reexamination of public judicial aid denial
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the applicant against the Court of Appeal Cluj’s order, thereby rendering the lower court’s rejection of the request for public judicial assistance final and effective. The dispute concerned the procedural admissibility of an extraordinary appeal (recurs) filed against a decision that resolved a petition for reexamination of a previously denied application for public legal aid in a civil matter. Relying on the principle of the legality of appeal routes and specific statutory provisions under O.U.G. nr. 51/2008 and the Code of Civil Procedure, the court held that decisions on reexamination petitions in public judicial assistance cases are definitive and not subject to appeal or cassation; consequently, filing a recurs against such a final decision constituted a violation of procedural law, leading to the dismissal of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedArt. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final decision on reexamination of public judicial aid denial: Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 mai 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 mai 2025
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj:
Prin încheierea din 8 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022 a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul A..
2. Cererea de reexaminare:
Prin încheierea din 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de reexaminare a încheierii din 8 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, formulată de petentul A..
3. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva încheierii din 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, petentul A. a declarat recurs, cale de atac înregistrată la data de 14 ianuarie 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (5 august 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 mai 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:
Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, " împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.
Alin. (3) al aceluiaşi articol dispune: "cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă (definitivă)".
Aşadar, împotriva încheierii pronunţate asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar, partea interesată are deschisă o cale de atac specifică în această materie, respectiv cererea de reexaminare, cerere ce se soluţionează printr-o încheiere definitivă.
În cauză, recurentul-petent A. supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost soluţionată o cerere de reexaminare, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, este definitivă.
Drept urmare, cum în speţă calea extraordinară de atac a recursului este exercitată împotriva unei încheieri definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri de reexaminare împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, această cale de atac este inadmisibilă.
Principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut inclusiv de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum şi de art. 129 din Constituţie, presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru argumentele prezentate, din coroborarea textelor legale anterior menţionate, rezultă că încheierea din data de 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.