Historic building tax, interest, and damages claims against municipality finalized as time-barred after appeal annulled
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimant, affirming the lower court’s decision that had rejected the claims for payment of taxes, duties, interest, and damages for loss of use of a historic building in Bucharest; the annulment finalizes the dismissal of these claims against the municipality. The dispute arose from a property claim seeking restoration, sale, or purchase of the claimant's share of a partially demolished building, with the appellate court having already rejected the claims as unfounded and time-barred on the demolition-based obligations. The High Court held the appeal grounds could not be fitted into any enumerated cassation ground under Article 488 of the Civil Procedure Code, as the claimant merely restated dissatisfaction with the factual and legal findings without articulating specific legal errors, and the omission to take restoration measures was not considered an unlawful act by the municipality.
Legislator headnote
AI generatedart. 1378 C. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ; Historic building tax, interest, and damages claims against municipality finalized as time-barred after appeal annulled: The dispute arose from a property claim seeking restoration, sale, or purchase of the claimant's share of a partially demolished building, with the appellate court having already rejected the claims as unfounded and time-barred on the demolition-based obligations. The High Court held the appeal grounds could not be fitted into any enumerated cassation ground under Article 488 of the Civil Procedure Code, as the claimant merely restated dissatisfaction with the factual and legal findings without articulating specific legal errors, and the omission to take restoration measures was not considered an unlawful act by the municipality.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulment of the appeal due to lack of proper legal grounds.
Used to declare the appeal null for failing to fall within the legal grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 mai 2025
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la 25 iulie 2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti să întreprindă toate demersurile legale pentru a restaura, proteja şi reda funcţionalitatea imobilului situat în Bucureşti, Calea x, având un grad de protecţie maximă, pentru a putea beneficia în mod real de dreptul de proprietate.
În cazul refuzului pârâtei de a restaura imobilul al cărui proprietar majoritar este în proporţie de aproximativ 95%, a solicitat obligarea acesteia să înstrăineze 40% din clădirea iniţială, împreună cu terenul în suprafaţă de 773 mp, aferent construcţiei, iar, în caz de refuz sau din lipsa interesului de a se conforma cererilor menţionate la pct. 1 sau 2 din cerere, a solicitat obligarea pârâtei să cumpere părţile reclamantei din construcţie şi teren.
La 4 noiembrie 2019 reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, formulând două capete de cerere suplimentare, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea taxelor, a impozitelor şi a dobânzii aferente imobilului, precum şi la plata daunelor-interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 9391 din 20 decembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, şi a declinat competenţa soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Primul ciclu procesual:
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:
Prin sentinţa nr. 489 din 18 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., invocată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti.
A respins cererea reclamantei împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:
Prin decizia nr. 641A din 2 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 489 din 18 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti.
A anulat sentinţa civilă menţionată şi, evocând fondul, a admis excepţia prescripţiei cererii privind obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului.
A respins cererea privind obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului ca prescrisă.
A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs:
Prin decizia nr. 176 din 25 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 641A din 2 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza instanţei de apel spre judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la achitarea taxelor, impozitelor şi a dobânzii, precum şi la plata daunelor interese datorate pentru lipsa de folosinţă.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
5. Rejudecare - hotărârea pronunţată în apel:
Prin decizia nr. 856 A din 16 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins şi capetele de cerere formulate de apelanta-reclamantă B., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la achitarea taxelor, impozitelor şi a dobânzii, precum şi la plata daunelor interese datorate pentru lipsa de folosinţă.
6. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 856 A din 16 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanta A. a declarat recurs.
În preambulul memoriului de recurs, făcând trimitere la faptul că instanţa care a soluţionat conflictul negativ ivit în cauză a reţinut că cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, toate fiind principale, recurenta-reclamantă a reamintit conţinutul capetelor 4 şi 5 din acţiunea introductivă.
În continuare, recurenta a arătat că i-au fost încălcate nişte drepturi fundamentale, respectiv a fost ignorată incidenţa şi prevalenţa art. 1 Protocolul 1, art. 6 şi art. 13 CEDO.
După prezentarea din perspectiva sa a situaţiei de fapt şi a situaţiei juridice a imobilului, recurenta-reclamantă a precizat că justiţia, chiar şi rejudecare, a refuzat fără temei să judece capetele independente 4 şi 5 din cererea de chemare în judecată, instanţa de apel reţinând în mod eronat faptul că reclamanta ar fi imputat pârâtului aceeaşi omisiune de a lua măsurile necesare pentru a aduce într-o stare de folosinţă imobilul şi în cadrul capetelor principale anterior menţionate. Cauza comună tuturor celor 5 capete de cerere a fost pasivitatea şi abandonarea continuă, în scopul ruinării a al distrugerii totale, nicidecum omisiunea sau refuzul pârâtului de a-l repara.
Apreciază că abandonarea definitivă a imobilului de către pârâtul proprietar majoritar reprezintă o manoperă interzisă de lege, o faptă ilicită astfel încât prejudiciul trebuie reparat în temeiul art. 14, art. 15, art. 1357 alin. (1) şi art. 1378 C. civ., fapta pârâtului îmbrăcând forma unui abuz de drept.
Instanţa de apel a omis faptul că a reclamat afectarea şi distrugerea imobilului de către pârât, atât prin confiscarea mascată, cât şi prin dezicerea şi abandonarea definitivă, spre ruinarea şi distrugerea totală prin prăbuşire a părţii din imobil aparţinând acestuia, în condiţiile în care numai reclamanta s-a manifestat ca un proprietar de bună-credinţă al clădirii. Soluţionarea capetelor 4 şi 5 din cererea de chemare în judecată nu depinde absolut deloc nici de reabilitarea imobilului, nici de suplinirea consimţământului cuiva.
În cauză este îndeplinită condiţia săvârşirii faptei ilicite, fiind incontestabil faptul că dezideratul pârâtului este cel al distrugerii definitive al proprietăţii reclamantei prin abandonarea definitivă a proprietăţii statului aflată în zona istorică protejată, ceea ce îi afectează în mod real drepturile şi interesele cu privire la proprietate. Dezicerea totală, inacţiunea continuă, pasivitatea permanentă, neasumarea şi abandonarea definitivă a părţii de clădire atribuită pârâtului, în vederea ruinării totale şi a prăbuşirii acesteia, reprezintă o faptă ilicită.
Recurenta-reclamantă arată că justiţia naţională îi încalcă două drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate şi dreptul la un proces echitabil, dat fiind faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut.
În mod absolut inexplicabil şi inacceptabil, instanţa de rejudecare, la fel ca şi instanţele de fond, a ignorat şi a refuzat practic să cerceteze şi să analizeze în mod real cele două capete principale independente de cerere cu nr. 4 şi 5, nefiind analizate toate motivele de apel şi nu a stăruit prin toate mijloacele legale în scopul aflării adevărului, motivarea fiind sumară, confuză şi insuficientă, instanţa preluând considerentele şi raţionamentul din hotărârea casată.
De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii în materie civilă, lăsând necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului şi întemeindu-şi soluţia pe argumente străine de natura pricinii, fără să analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusă judecăţii, lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii, respectiv capetele principale independente de cerere nr. x şi 5.
Motivarea este superficială şi cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina, preluând considerentele şi raţionamentul din hotărârea casată.
Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând dreptul la un proces echitabil (exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrată şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României) atunci când nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.
Instanţa de apel, la fel ca prima, a ignorat, a refuzat fără temei ca să se judece capetele independente de cerere nr. x şi 5.
Instanţa de control judiciar copiază unele considerente ale hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică, luând în considerare doar apelul parţial casat, copiind practic considerentele de acolo.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - instanţa a invocat prescrierea, deşi acţiunea de distrugere completă şi de ruinare totală în vederea prăbuşirii imobilului pârâtului aflat deasupra celui al reclamantei şi dezicerea, pasivitatea, abandonarea definitivă a clădirii, se află încă în desfăşurare chiar şi în acest moment.
În finalul memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a redat o serie de texte de lege pe care le-a apreciat ca fiind incidente în litigiu.
7. Apărările formulate în cauză:
La dosar nu au fost depuse întâmpinări.
8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (25 iulie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 mai 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare, cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în mod repetat, faptul că instanţele au refuzat fără temei să judece capetele independente nr. 4 şi nr. 5 din cererea de chemare în judecată, cauza comună tuturor celor petitelor din cererea fiind pasivitatea şi abandonarea continuă, în scopul ruinării şi al distrugerii totale, nicidecum omisiunea sau refuzul pârâtului de a-l repara, astfel cum a reţinut instanţa de apel.
Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că, dând eficienţă dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., conform îndrumărilor deciziei de casare nr. 176 din 25 ianuarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în etapa procesuală anterioară, instanţa de apel a soluţionat capetele nr. 4 şi nr. 5 din cererea completatoare având ca obiect obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la achitarea taxelor, impozitelor şi a dobânzii, precum şi la plata daunelor interese datorate pentru lipsa de folosinţă a imobilului, reţinând că "la fel ca în cazul capătului unu şi trei de cerere, de cerere temeiul juridic al capetelor patru şi cinci îl reprezintă tot răspunderea civilă delictuală a pârâtului, reclamanta imputând pârâtului aceeaşi omisiune a de a lua măsurile necesare pentru a aduce într-o stare de folosinţă imobilul demolat parţial în 1991".
În fapt, recurenta nu contestă temeiul juridic reţinut de instanţă, ci expune formulări sinonime (pasivitate, abandonare, dezicerea totală, inacţiunea continuă, pasivitatea permanentă, neasumarea şi abandonarea definitivă a părţii de clădire atribuită pârâtului) cu cele ale curţii de apel, formulări prin care descrie, cu alte cuvinte, aceeaşi faptă ilicită imputată pârâtului, făcând ample trimiteri la starea de fapt şi la situaţia juridică a imobilului.
În continuare, recurenta-reclamantă se rezumă la a face afirmaţii generale, în sensul că instanţele de fond au ignorat şi au refuzat practic să cerceteze şi să analizeze în mod real cele două capete principale independente de cerere, nefiind analizate toate motivele de apel.
Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acestea au un caracter pur formal, nefiind apte a declanşa un control de legalitate a deciziei instanţei de apel.
Astfel, se observă că deşi recurenta a invocat faptul că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, a omis să indice, în concret, ce argumente juridice legate de obiectul cauzei şi expuse prin cererea sa de apel au fost ignorate de către instanţa de apel.
Or, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecăţii, simplele sale susţineri generice nefiind apte a declanşa verificarea jurisdicţională specifică prezentei căi extraordinare de atac. Recurenta nu arată, în concret, care dintre susţinerile sale sau dispoziţiile legale incidente nu au fost analizate de către instanţa de apel, situaţie care să fi condus, astfel, la pronunţarea unei soluţii insuficient motivate.
În egală măsură, nici critica în sensul că motivarea instanţei de apel este sumară şi confuză nu reprezintă un veritabil aspect de nelegalitate, din moment ce recurenta omite a arăta, în mod exact, care dintre susţinerile sale sau dispoziţiile legale incidente nu au fost analizate de către instanţa de apel sau nu au primit o motivare corespunzătoare sau sunt neclare, situaţie care să fi condus, astfel, la pronunţarea unei soluţii insuficient motivate.
În realitate, recurenta nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci îşi exprimă dezacordul în raport cu soluţia pronunţată, reproşând, totodată, maniera în care au fost reţinute aspectele ce ţin de fondul litigiului, precum şi chestiunile tranşate de instanţa de recurs în ciclul procesual anterior.
Asemenea consideraţii nu reflectă o situaţie dintre cele reglementate de motivul de casare referitor la nemotivare, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a fondului cauzei, ceea ce excedează verificărilor instanţei de recurs.
Nici susţinerile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material de către instanţa de apel nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, subsumabilă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta invocă doar formal o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) şi art. 1378 C. civ., din perspectiva neîntrunirii cerinţelor necesare pentru reţinerea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului. De altfel, susţinerile sale nu ţin cont de aspectele care au dobândit putere de lucru judecat, respectiv de statuările instanţei din apel cuprinse în decizia nr. 641A din 2 mai 2023 pronunţată în etapa procesuală anterioară şi necriticate prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri, respectiv faptul că nu reprezintă o faptă ilicită omisiunea pârâtului de a lua măsurile necesare pentru a aduce într-o stare de folosinţă imobilul demolat parţial în 1991, întrucât reabilitarea unui imobil aflat în stare de ruină reprezintă un act de dispoziţie care presupune acordul tuturor coproprietarilor, iar nu o obligaţie a acestora.
Deoarece criticile legate de existenţa/inexistenţa faptei ilicite au primit o dezlegare, ele nu mai pot face obiect al unei noi analize în actuala cale extraordinară de atac. O atare atitudine procesuală, de a relua, cu o argumentaţie identică, aspectele deja deduse judecăţii în etapa procesuală precedentă, nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nesocotind existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.
Aceasta întrucât, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate deduce judecăţii doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.
Tot astfel, reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei şi oferirea unei noi interpretări presupun un control în temeinicie al judecăţilor înfăptuite în cauză, nepermis instanţei de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanţei de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În finalul memoriului de recurs, recurenta pretinde că instanţa a invocat prescrierea, deşi acţiunea de distrugere completă şi de ruinare totală în vederea prăbuşirii imobilului şi dezicerea, pasivitatea, abandonarea definitivă a clădirii, se află încă în desfăşurare chiar şi în acest moment.
În legătură cu aceste susţineri, se constată, încă o dată, că partea nu ţine seama de faptul că prin cererea de recurs formulată în etapa procesuală anterioară nu a criticat soluţiile pronunţate de instanţa de apel asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru cererea ce vizează obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului şi nici asupra cererii privind obligarea pârâtului de a lua măsurile necesare pentru aducerea imobilului într-o stare de folosinţă, astfel instanţa de recurs precedentă a menţinut dispoziţiile din decizia recurată cu privire la acestea.
Demersul recurentei-reclamante, în forma în care a înţeles să prezinte şi să dezvolte criticile inserate în cuprinsul cererii de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecăţii numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, apte să determine o încadrare corespunzătoare.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată şi indicarea formală a unor texte de lege, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei civile nr. 856 A din 16 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Cum susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 856 A din 16 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.