Public property conflict over a school dormitory: validity of local inventory inclusion versus national domain title and possession requirements for revendication

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2025

Deliberând asupra recursurilor deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/231.2021 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamantul Municipiul Focşani a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea, solicitând obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Focşani, str. x -"clădire - internat", având nr. 55434, înscris în CF nr. x a municipiului Focşani, compus din clădire internat P+3, conform extrasului de carte funciară nr. x/24.03.2021.

La data de 3 februarie 2022, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, a formulat cerere de intervenţie principală.

Prin sentinţa civilă nr. 5516 din 9 iunie 2022, Judecătoria Focşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, având în vedere valoarea obiectului cererii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă

Prin încheierea din 24 noiembrie 2022, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, având în vedere precizările titularului cererii de intervenţie, prin consilier juridic, prin care a recalificat cererea de intervenţie principală în cerere de intervenţie accesorie, şi reţinând că prin cererea formulată de Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea se tinde la susţinerea poziţiei procesuale a părţii pârâte, a dispus încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

Prin sentinţa nr. 688 din data de 20 decembrie 2023, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Focşani, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea şi intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea; a obligat intervenientul şi pârâta să lase în deplină proprietate şi paşnică posesie reclamantului imobilul "clădire - internat", înscris în CF nr. x a Municipiului Focşani, cu suprafaţa utilă de 388,51 mp, conform Planşei nr. 1, anexă la raportul de expertiză A., imobil situat în Focşani, judeţul Vrancea; a obligat intervenientul şi pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 3000 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă

Prin decizia nr. 154 din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins apelul formulat de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea împotriva sentinţei nr. 688 din data de 20 decembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, ca neîntemeiat; a respins apelul formulat de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea împotriva aceleiaşi sentinţe; a admis excepţia inadmisibilităţii apelului incident formulat de reclamantul Municipiul Focşani; a respins apelul incident formulat de reclamantul Municipiul Focşani împotriva sentinţei nr. 688 din data de 20 decembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, ca inadmisibil.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 154 din 4 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, au formulat recurs intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea susţine că prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că imobilul în litigiu este înscris atât în domeniul public al UAT Focşani, cât şi în cel al Statului Român, iar hotărârea nu a fost criticată sub acest aspect, context în care instanţa de apel nu putea reţine o altă situaţie de fapt pentru a concluziona că nu s-a făcut dovada identificării exacte între imobilul aflat în inventarul Statului Român cu imobilul revendicat de reclamantă, cuprins în raportul de expertiză.

Apreciază că, astfel, au fost încălcate dispoziţiile vizând efectul devolutiv al apelului prevăzute de art. 476 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi limitele efectului devolutiv prevăzute de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.. În acest sens, arată că, în condiţiile în care instanţa de apel a constatat că nu s-a făcut dovada identificării exacte între imobilul aflat în inventarul Statului Român cu imobilul revendicat de reclamantă şi cuprins în raportul de expertiză, în cauză trebuia pronunţată o soluţie de admitere a apelului şi readministrare a probatoriului, urmată de o rejudecare pe fond a cauzei deduse judecăţii.

Susţine că soluţia de admitere a apelului se impunea cu atât mai mult cu cât intervenientul a arătat prin apel că prima instanţă a omis să cerceteze istoricul imobilului clădire internat înscris în CF nr. x a Municipiului Focşani, cu suprafaţa utilă de 388,51 mp, conform Planşei nr. 1, anexă la raportul de expertiză A., imobil situat în Focşani, judeţul Vrancea, aspect în funcţie de care se putea determina şi regmul juridic al bunului revendicat, intervenientul arătând expres că niciuna dintre probele administrate nu dovedeşte că în anul 2011 suprafaţa de 454 mp avea o altă destinaţie decât aceea specifică obiectului de activitate a Administraţiei Permanente a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea.

Invocând teza motivării insuficiente, recurentul susţine că instanţa de apel nu a analizat susţinerile sale, potrivit cărora legiuitorul a înţeles să reglementeze activitatea educativă extraşcolară distinct de activitatea şcolară şi că fiecare dintre aceste activităţi este administrată de autorităţi publice distincte. Instanţa de apel nu a argumentat de ce a înlăturat dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 491 din 5 iulie 1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expediţiilor şcolare şi a altor forme de petrecere a timpului liber pentru şcolari şi elevi, care cuprinde dispoziţii definitorii în caracterizarea dreptului de proprietate al Statului Român, în condiţiile în care prin hotărârea de guvern se asigură aplicarea legii.

Invocă dispoziţiile art. 4, 6 şi 7 din H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 şi susţine că înlăturarea nemotivată de la aplicare a acestor dispoziţii încalcă principiile fundamentale ale procesului civil.

Referitor la considerentul instanţei de apel vizând lipsa elementelor de identificare a imobilului în litigiu, invocă dispoziţiile art. 288 din Codul administrativ şi arată că, prin H.G. nr. 172/2018, a fost actualizată valoarea de inventar a bunurilor cuprinse în Anexa nr. 30 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi date în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin instituţiile subordonate.

Mai arată că la data emiterii H.G. nr. 172/2018, Ministerul Tineretului şi Sportului administra, prin Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, cluburi sportive, case de cultură studenţeşti, complexuri sportive naţionale, bunurile prevăzute în Anexa nr. 30 din H.G. nr. 1705/2006.

Susţine că, potrivit art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, "reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează cu scopul determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă."

De asemenea, art. 22 din aceeaşi ordonanţă prevede faptul că, "începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor aflate în patrimoniul instituţiilor publice vor fi reevaluate cel puţin o dată la 3 ani, în condiţiile prevăzute la art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituţiei publice sau de evaluatori autorizaţi, conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea". În conformitate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările si completările ulterioare, "inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri."

În urma reevaluării, conform prevederilor art. 21 şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, cu modificările şi completările ulterioare, privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului şi Sportului şi instituţiilor publice subordonate, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, s-au stabilit valori de inventar diferite faţă de cele cuprinse în anexa nr. 30 a Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind necesară promovarea unei hotărâri a guvernului prin care aceste valori să fie actualizate, ceea ce a determinat adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 172/2018.

Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările şi completările ulterioare stabileşte că modificările intervenite în inventarul bunurilor din domeniul public al statului "la nivelul ordonatorilor secundari sau terţiari de credite vor fi aprobate prin hotărâri ale guvernului iniţiate de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea cărora se află aceştia, în calitatea acestora de ordonatori principali de credite."

Imobilul revendicat este menţionat la poziţia 37 din Anexa Hotărârii Guvernului nr. 172/2018 (nr. inventar MF 37534) ce cuprinde bunurile imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin unităţile subordonate, pentru care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării, iar conform legii nu a fost înscris în cartea funciară până în prezent datorită lipsei fondurilor.

Învederează că raţiunea emiterii H.G. nr. 172/2018 rezidă tocmai în necesitatea parcurgerii etapelor legale în vederea intabulării celor 132 de imobile prevăzute în anexa anterior menţionată, care cuprinde inclusiv imobilul revendicat prin prezenta acţiune.

Precizează că includerea în conţinutul H.G. nr. 172/2018 a bunurilor imobile pentru care, din lipsa fondurilor necesare, nu s-au efectuat lucrările de înscriere în cartea funciară, a fost considerată oportună având în vedere că obiectul de reglementare în cazul acestora nu se referă la modificarea datelor de identificare, ci numai la actualizarea valorilor de inventar. Arată că bunul revendicat apare în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 15 din 8 ianuarie 2004, H.G. nr. 2060 din 8 ianuarie 2004, H.G. nr. 1705/2006, H.G. nr. 172/2018, emise în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, potrivit art. 21 din H.G. nr. 741/2003, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a preluat de la structurile fostului Minister al Tineretului şi Sportului, în condiţii stabilite prin protocoale, patrimoniul constând în spaţii, dotări şi altele asemenea, corespunzător desfăşurării activităţilor şi proceselor educative pentru tineret.

În aceste condiţii, apreciază că administratorului legal, ce figurează ca parte chemată în judecată, trebuia să-i fie solicitate mai multe elemente de identificare pentru imobilul pe care-l administrează, instanţa de apel limitându-se la a reţine că Protocolul nr. 524/29.07.1999 şi nr. 741/3.07.2003 şi hotărârile de guvern invocate de intervenient nu oferă suficiente elemente pentru ca instanţele de fond în analiza efectuată să poată identifica/individualiza bunul în domeniul public al Statului Român. Susţine că, în cazul în care înscrisurile nu erau suficient de lămuritoare, se putea dispune efectuarea unei lucrări de specialitate prin care să se stabilească toate datele de identificare ale bunului, cu menţiunea că o astfel de probă a fost administrată, de altfel, în faţa primei instanţe.

Din analiza succesiunii actelor normative prin care s-a legiferat în materie de educaţie, Legea nr. 84/1995 a învăţământului şi Legea nr. 1/2011, rezultă fără niciun dubiu că titular al dreptului de proprietate ab initio este Statul Român, care în mod succesiv a transmis dreptul de administrare al bazei materiale a unităţilor de învăţământ către Ministerul Educaţiei Naţionale, respectiv consiliile locale.

Totodată, pentru activitatea de organizare a taberelor, excursiilor, expediţiilor şcolare şi a altor forme de petrecere a timpului liber pentru preşcolari şi elevi, legiuitorul a înţeles să legifereze distinct de legile învăţământului, încă din anul 1995, an în care au intrat în vigoare Legea nr. 84/1995 a învăţământului şi H.G. nr. 491/1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expediţiilor şcolare, şi a altor forme de petrecere a timpului liber pentru preşcolari şi elevi.

Apreciază că soluţia pronunţată este nelegală întrucât nu este motivată în raport cu adoptarea actelor normative distincte de către stat, în reglementarea celor două activităţi, respectiv activitatea de organizare a taberelor, excursiilor, expediţiilor şcolare şi a altor forme de petrecere a timpului liber pentru preşcolari şi elevi şi domeniul educaţiei, prin care s-a stabilit că administrarea bazei materiale necesare desfăşurării acestor activităţi să fie făcută de autorităţi publice diferite.

Aşadar, prin adoptarea H.G. nr. 491/1995, imobilul corp 1 - parter, compus din 12 camere şi grup social, în suprafaţă de 454 mp, este evidenţiat în domeniul public de interes naţional, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 a învăţământului, act reţinut ca izvor de drept pentru reclamantă, bunul aparţinea domeniului public de interes naţional.

Susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, "Construcţiile şi terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea guvernului, la propunerea ministrului educaţiei şi cercetării, fără plată şi numai în interes public", însă instanţa de apel a constatat că prin Hotărârea de Guvern nr. 908/2002, în Anexa nr. 2 este cuprins inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Focsani, iar la pozitia 1736 apare tocmai imobilul în litigiu, Căminul şcolar al Grupului Şcolar de Industrie Uşoară, existând o hotărâre de guvern prin care s-a aprobat transferul imobilului în litigiu în domeniul public al UAT Municipiul Focşani.

Instanţa de apel a transformat dreptul de administrare recunoscut reclamantului prin dispoziţiile art. 166 alin. (4)1 din Legea nr. 84/1995 în drept de proprietate publică, fără să coroboreze aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 166 alin. (4)1 din Legea nr. 84/1995 cu cele ale art. 166 din acelaşi act normativ - Baza materială şi finanţarea învăţământului de stat.

Invocă dispoziţiile art. 292 din O.U.G. nr. 57/2019 şi ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului local al municipiului prin hotărâre a guvernului, iniţiată de autoritatea publică care are în administrare bunul respectiv şi arată că împrejurarea că în Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 908/2002 cuprinzând inventarul bunurilor care apartin domeniului public al Municiului Focsani, la pozitia 1736 apare tocmai imobilul în litigiu - căminul şcolar al Grupului Şcolar de Industrie Uşoară, nu face dovada transferului bunului din domeniu public al statului în domeniul public al UAT Focşani, aceasta fiind doar o hotărâre de aprobare a inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Focşani, aşa cum a fost propus de această instituţie, şi nu poate înlocui o hotărâre de guvern prin care se aprobă explicit transferul bunului din domeniul public naţional în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale. În lipsa unor dovezi clare prin care să se probeze parcurgerea procedurii administrative de transfer al bunului dintr-un patrimoniu în celălalt, apreciază că decizia recurată este nelegală, cu atât mai mult cu cât instituţia publică pârâtă nu a demarat vreo procedură de radiere a bunului din inventarul centralizat al bunurilor aflate în domeniul public al statului.

Mai arată că imobilul în litigiu a fost permanent înregistrat în bilanţul contabil al pârâtei, aflându-se permanent în inventarul bunurilor din domeniul public al Statului Român, gestionat de Ministerul Finanţelor, fiind evidenţiat ca mijloc fix în fişa mijlocului fix a imobilului, fişă unde sunt evidenţiate doar proprietăţile.

Susţine că instanţa de apel reţine, contrar voinţei legiuitorului (H.G. nr. 491/1995), că administrarea acestor bunuri din domeniul public aparţine consiliilor locale, iar prin H.C.L. nr. 302/2006 a fost dat imobilul în litigiu în administrarea Grupului Şcolar de Industrie Uşoară, şi că la momentul emiterii H.C.L. nr. 302/2006 bunul imobil făcea deja parte din domeniul public al Municipiului Focşani, în temeiul Legii nr. 84/1995 şi al H.G. nr. 908/2002.

Afirmă că, în compararea titlurile invocate de cele două părţi în susţinerea dreptului lor de proprietate, instanţa de apel a dat întâietate dreptului de proprietate al reclamantului UAT Municipiul Focşani, întrucât acesta este mult mai bine caracterizat, fiind evidenţiat cu toate elementele de identificare în H.G. nr. 908/2002 şi, mai mult decât atât, este înscris în cartea funciară, fiind astfel opozabil erga omnes.

Sub aspectul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, recurentul arată că, din lipsa fondurilor necesare, administratorul nu a efectuat înscrierea în cartea funciară. Subliniază că înscrierea imobilului în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi, în raport cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, instanţa de apel dând, în mod nelegal, eficienţă acestei înscrieri a unui drept nelegal constituit, în detrimentul unui drept de proprietate constituit ope legis.

Arată că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi din perspectiva faptului că acţiunea în revendicare dedusă judecăţii apare ca inadmisibilă, în condiţiile în care aceasta este exercită de către proprietarul care susţine că are şi posesia neîntreruptă asupra bunului imobil în litigiu. Astfel, reclamanta a reabilitat Căminul şcolar al Grupului Şcolar de Industrie Uşoară în întregul său, deci inclusiv corpul de clădire aflat în litigiu, prin accesarea de fonduri europene, fiind evident că este un proprietar-posesor.

Mergând pe raţionamentul instanţelor de fond care au reţinut că modalitatea originară de dobândire a imobilului de către reclamant rezidă în dispoziţiile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, recurentul arată că acţiunea în revendicare şi compararea titlurilor opuse de cele două părţi apare, fie ca lipsită de cauză, deoarece la cererea Consiliului local al municipiului Focşani, prin hotărâre a guvernului, se putea realiza trecerea efectivă a bunului din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, fie ca lipsită de obiect deoarece la momentul emiterii HCL nr. 302/2006, bunul imobil făcea deja parte din domeniul public al Municipiului Focşani, în temeiul Legii nr. 84/1995 şi al H.G. nr. 908/2002, cum s-a reţinut prin hotărârea recurată.

Afirmă că nelegalitatea hotărârii rezultă din modul în care instanţa de apel a analizat condiţiile de exercitare ale unei acţiuni în revendicare şi a procedat la compararea titlurilor de proprietate opuse de părţi, fără să analizeze şi să aibă în vedere cine exercită sau a exercitat posesia imobilului în litigiu.

În condiţiile în care litigiul este soluţionat de instanţele de fond prin admiterea acţiunii, având ca obiect revendicarea clădirii internat înscrisă în CF nr. x a Municipiului Focsani, cu suprafata utilă de 388,51 mp, conform Plansei nr. 1, anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză, imobil situat în Focşani, str. x, iud. Vrancea, rezultă că imobilul corp 1 - parter, compus din 12 camere şi grup social, în suprafaţă de 454 mp, în toată această perioadă a fost folosit de pârâtă pentru a deservi scopului său de activitate şi nu de către Grupul Şcolar Industrial nr. 2 Focşani, cu destinaţia de clădire internat, fapt ce intră în contradicţie cu împrejurarea că administratorul Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Focşani a accesat fonduri europene pentru reabilitarea imobilului, în vederea creşterii performanţei energetice pentru clădirea tip internat şi clădirea tip cantină, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de Ghidul de finanţare "Sprijinirea eficientei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei regenerabile din surse în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor", semnând contractul de finanţare nr. x/21.03.2019, a cărui condiţia principală a fost de a face dovada dreptului de proprietate/administrare a spaţiului.

Susţine că, din probele administrate în cauză, niciuna dintre instanţele de fond nu a stabilit fără niciun dubiu cine a exercitat neîntrerupt posesia asupra corpului 1 - parter, compus din 12 camere şi grup social, în suprafaţă de 454 mp., parte din imobilul reabilitat.

Învederează că decizia recurată este nelegală şi sub aspectul dispoziţiilor legale reţinute în caracterizarea dreptului de proprietate al intervenientului Statul Român, respectiv prevederile art. 7 din H.G. nr. 491/1995, în baza cărora a fost emisă Decizia nr. 90/15.1.1996 privind trecerea în administrarea directă şi permanentă a spaţiului din corpul 1 aparţinând Grupului Şcolar Industrial nr. 2 Focşani către Administraţia Permanentă a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea, emisă de Ministerul Învăţământului - Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Protocolul de predare - primire încheiat între Inspectoratul Şcolar Vrancea şi Administraţia Permanentă a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea şi Fişa mijlocului fix pentru imobilul cu nr. de inventar x. Afirmă că aceste acte caracterizează titlul de proprietate al statului, dar nu sunt izvorul dreptului de proprietate publică pentru imobilul în litigiu, aşa cum în mod nelegal s-a reţinut de instanţele de fond.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a comparat titlurile de proprietate prezentate de către părţi ca şi cum acestea ar proveni de la autori diferiţi, reţinând greşit ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate pentru reclamant legea, în condiţiile în care pentru acesta autorul dreptului de proprietate este chiar intervenientul Statul Român, care prin Legea nr. 1/2011 a învăţământului a transferat din patrimoniul său bunurile reprezentând terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale în domeniul public local şi în administrarea consiliilor locale.

Susţine că din materialul probator aflat la dosar rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, reţinută ca modalitate originară de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului de către reclamantul Municipiul Focşani, parte din imobilul situat în Focşani, str. x, jud. Vrancea, respectiv corp 1 - parter, compus din 12 camere şi grup social, era în administrarea pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Vrancea şi proprietatea publică a intervenientului Statul Român, reclamanta nefăcând dovada că a iniţiat vreun demers pentru transferul dreptului de proprietate a suprafeţei de 454 mp., respectiv de 388,51 mp, conform Planşei nr. 1, anexă la raportul de expertiză A.. Apreciază că orice alte hotărâri de consiliu local în care imobilul în integralitatea sa a fost prins în inventarul domeniului public al reclamantei Municipiului Focşani sau prin care s-a delegat dreptul de administrare către Grupul Şcolar Industrial nr. 2 Focşani sunt lovite de nulitate absolută, deoarece transferul dreptului de proprietate nu a operat de drept de la intervenientul Statul Român către reclamantul Municipiul Focşani, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011.

Afirmă că includerea imobilului revendicat în domeniul public al Municipiului Focşani prin H.C.L. nr. 46/2001, H.C.L. nr. 167/2003 şi H.C.L. nr. 176/2011 s-a făcut în mod abuziv, neproducând efecte asupra situaţiilor juridice stabilite prin Decizia nr. 90/15.10.1996 privind trecerea în administrarea directă şi permanentă a spaţiului din corpul 1 aparţinând Grupului Şcolar Industrial nr. 2 Focşani către Administraţia Permanentă a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea, emisă de Ministerul Învăţământului Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea.

Susţine că, în exercitarea atribuţiei principale de a supraveghea menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a celor care au aparţinut domeniului public şi au intrat în circuitul privat, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 1721/2008, după trecerea imobilului în proprietatea Statului Român şi administrarea actualei Direcţii Judeţene pentru Tineret şi Sport, în baza Deciziei nr. 90/15.10.1996 privind trecerea în administrarea directă şi permanentă a spaţiului din corpul 1 aparţinând Grupului Şcolar Industrial nr. 2 Focşani către Administraţia Permanentă a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea, au fost luate măsuri pentru evidenţierea acestuia în Anexa la H.G. nr. 172/29.03.2018, la poziţia 37, privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin instituţiile subordonate, bunuri cuprinse în anexa nr. 30 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, având matricola MF 37534, cod clasificare 8.26.10, date care apar înscrise şi în Fişa mijlocului fix depusă la dosar. Astfel, este indubitabil că intervenintul şi-a conservat dreptul de proprietate asupra bunului, legiferat, în mod absolut şi exclusiv, încă din 1995.

Învederează că, potrivit art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995 "Construcţiile şi terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului educaţiei naţionale, fără plată şi numai în interes public"

şi arată că reclamanta nu a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 90/15.10.1996 privind trecerea în administrarea directă şi permanent a spaţiului din corpul 1 aparţinând Grupului Şcolar Industrial nr. 2 Focşani către Administraţia Permanentă a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea, emisă de Ministerul Învăţământului - Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea.

Susţine că reclamantul încearcă să suplinească carenţele în caracterizarea dreptului său de proprietate, pe de o parte, prin invocarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, iar, pe de altă parte, prin emiterea unor hotărâri de consiliu local, acte normative care nu au forţa juridică de a transfera un bun din domeniul public al Statului Român în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea susţine că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor cererea de scoatere din cauză a recurentei, acordul sau dezacordul reclamantului cu privire la această cerere nefiind exprimat. Mai susţine că, mergând pe raţionamentul curţii de apel, potrivit căruia, în cauză, nu a fost exprimat acordul reclamantului pentru scoaterea recurentei din cauză, instanţa de apel, în mod nelegal, nu a aplicat norma de procedură de la art. 77 alin. (4) C. proc. civ., în temeiul căreia nu se putea reţine calitatea recurentei de apelantă-pârâtă, ci pe aceea de intervenientă principală în interesul pârâtului, care era titularul dreptului, în speţă Statul Român.

În raport cu acest aspect, instanţa de apel trebuia să observe că recurenta nu putea fi obligată să lase în deplină proprietate imobilul şi să plătească cheltuielile de judecată.

Referitor la soluţia de obligare a recurentei la a lăsa imobilul în proprietatea reclamantei, arată că instanţa de apel nu a observat că prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii că imobilul în litigiu este înscris atât în domeniul public al statului, cât şi în domeniul public al UAT Municipiul Focşani, iar hotărârea nu a fost criticată sub acest aspect. Prin urmare, cât timp instanţa de apel nu a fost învestită în acest sens, apreciază că, în mod legal, aplicând principiul tantum apelantum tantum devolutum, instanţa de prim control judiciar nu putea reţine o situaţie de fapt diferită decât cea reţinută de instanţa de fond.

Susţine că, în condiţiile în care prima instanţă a constatat prin sentinţa apelată că, din succesiunea faptelor, bunul revendicat de reclamantă cât şi de intervenient este acelaşi, fiind înscris în CF x a Municipiului Focşani, cuprins în inventarul public al statului şi al unei unităţi administrativ-teritoriale, sub denumiri diferite, iar instanta de apel, fără a fi învestită cu o critică de apel în acest sens, a constatat prin decizia recurată faptul că nu s-a făcut dovada identificării exacte între imobilul aflat în inventarul Statului Român cu imobilul revendicat de reclamantă si cuprins în raportul de expertiză, singura soluţie legală era de admitere a apelului şi readministrare a probelor, obligaţie ce îi incumba în temeiul dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., care să provoace o rejudecare pe fond a cauzei deduse judecăţii.

Învederează că prin cererea de intervenţie apelantul Statul Român a susţinut că a dobândit acest imobil în anul 1997, iar baza legală o constituie Protocolul nr. 524/29.07.1999, nr. 741/3.07.2003 şi H.G. nr. 172/2018. Cu toate acestea, Curtea de Apel Galaţi a constatat că, prin Protocolul nr. 524/29.07.1999, încheiat între Inspectoratul Şcolar Vrancea şi Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea, s-a prevăzut că Inspectoratul Şcolar Vrancea a predat, iar Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea a preluat întregul activ şi pasiv pe baza bilanţului contabil încheiat la 31.12.1998, iar în cuprinsul acestui protocol nu se detaliază bunurile predate si reluate, ci doar s-a mentionat valoarea lor de inventar.

Totodată, s-a constatat că temeiul încheierii Protocolului nr. 524/29.07.1999 a fost reprezentat de prevederile H.G. nr. 86/1999 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea.

Solicită să se observe că Statul Român, ca titularul primar al dreptului de proprietate asupra părţii de imobil în cauză, a dobândit acest imobilul prin efectul legii, astfel că identificarea bunului în H.G. nr. 172/2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniuI public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului este aptă să dovedească dreptul proprietate, dar nu face dovada dobândirii iniţiale a acestui drept, astfel cum în mod eronat a reţinut de instanţa de apel.

Arată că toate înscrisurile aflate în posesia intervenientului au fost depuse la dosar, iar în măsura în care se aprecia că acestea nu sunt suficiente, în virtutea rolului său activ, conferit de art. 22 C. proc. civ., instanţa de apel, în reanalizarea cauzei pe fond ar fi trebuit să solicite suplimentarea probatoriului, nu doar de la intervenient, ci şi de la pârâtă.

Instanţa de apel nu a observat că dreptul de proprietate dobândit în baza legii de către stat invalida orice alt act ulterior, cât timp proprietatea statului este inviolabilă, inalienabilă.

Invocând teza motivării insuficiente, recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat susţinerile părţilor vizând înlăturarea dispoziţiilor H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expediţiilor şcolare şi a altor forme de petrecere a timpului liber pentru şcolari şi elevi, care cuprinde dispoziţii definitorii în caracterizarea dreptului de al Statului Român, în condiţiile în care prin hotărârea de guvern se asigură aplicarea legii.

Invocă dispoziţiile art. 4, 6 şi 7 din H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 şi susţine că înlăturarea nemotivată de la aplicare a acestor dispoziţii constituie motiv de casare.

Referitor la considerentul instanţei de apel vizând lipsa elementelor de identificare a imobilului în litigiu, invocă dispoziţiile art. 288 din Codul administrativ şi arată că, prin H.G. nr. 172/2018, a fost actualizată valoarea de inventar a bunurilor cuprinse în Anexa nr. 30 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi date în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin instituţiile subordonate.

Arată că la data emiterii H.G. nr. 172/2018, Ministerul Tineretului şi Sportului administra, prin Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, cluburi sportive, case de cultură studenţeşti, complexuri sportive naţionale, bunurile prevăzute în Anexa nr. 30 din H.G. nr. 1705/2006.

Susţine că, potrivit art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, "reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează cu scopul determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă."

De asemenea, art. 22 din aceeaşi ordonanţă prevede faptul că, "începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor aflate în patrimoniul instituţiilor publice vor fi reevaluate cel puţin o dată la 3 ani, în condiţiile prevăzute la art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituţiei publice sau de evaluatori autorizaţi, conform reglementărilor legate în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea". În conformitate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările si completările ulterioare, "inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri."

În urma reevaluării, conform prevederilor art. 21 şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, cu modificările şi completările ulterioare, privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului şi Sportului şi instituţiilor publice subordonate, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, s-au stabilit valori de inventar diferite faţă de cele cuprinse în anexa nr. 30 a Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind necesară promovarea unei hotărâri a guvernului prin care aceste valori să fie actualizate, ceea ce a determinat adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 172/2018.

Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările şi completările ulterioare stabileşte că modificările intervenite în inventarul bunurilor din domeniul public al statului "la nivelul ordonatorilor secundari sau terţiari de credite vor fi aprobate prin hotărâri ale Guvernului iniţiate de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea cărora se află aceştia, în calitatea acestora de ordonatori principali de credite."

Concluzionează că imobilul revendicat este menţionat la poziţia 37 din Anexa Hotărârii Guvernului nr. 172/2018 (nr. inventar MF 37534) ce cuprinde bunurile imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin unităţile subordonate, pentru care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării.

Precizează că nu cunoaşte motivele pentru care Statul Român nu a înscris în cartea funciară acest imobil, însă susţine că acest fapt nu poate conduce la pierderea dreptului de proprietate publică al acestuia şi dreptul de administrare al recurentei.

Arată că relevant este faptul că, potrivit art. 21 din H.G. nr. 491/2003, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a preluat de la structurile fostului Minister al Tineretului şi Sportului, în condiţii stabilite prin protocoale, patrimoniul - spaţii, dotări şi altele asemenea, corespunzător desfăşurării activităţilor şi proceselor educative pentru tineret.

Solicită să se observe că, prin H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995, imobilul revendicat este evidenţiat în domeniului public de interes naţional, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 a învăţământului, act reţinut ca izvor de drept pentru reclamantul Municipiul Focşani, bunul aparţinea domeniului public de interes naţional şi intra sub protectia art. 136 din Constitutie, respectiv art. 286 din Codul Administrativ.

Apreciază că, în aceste condiţii, trecerea acestui imobil din proprietatea sau administrarea statului în proprietatea sau administrarea Municipiului Focşani, impunea parcurgerea unei proceduri legale, iar în cauză nu s-a dovedit parcurgerea acestei proceduri.

Susţine că, în cauză, nu a fost invocată nelegalitatea actelor indicate de recurentă şi recunoscute de intervenientul Statul Român, astfel că soluţia adoptată de curtea de apel, prin efectele sale, echivalează cu o lipsire a acestor acte de orice efect juridic.

5. Apărările formulate

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 20 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile regăsite în cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, precum şi cele susţinute de recurentul-intervenient prin propriul memoriu de recurs, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au vizat neanalizarea de către instanţa de apel a susţinerilor din cadrul motivelor de apel având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate preferabil în cadrul comparării titlurilor exhibate de părţile litigante.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile astfel formulate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamantul Municipiul Focşani a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Vrancea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul clădire internat situat în Focşani, judeţul Vrancea, înscris în CF nr. x a Municipiului Focşani, cu suprafaţa utilă de 388,51 mp.

Cererea formulată de Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea a fost calificată ca fiind cerere de intervenţie accesorie în susţinerea pârâtei şi a fost încuviinţată în principiu prin încheierea din 24 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă.

Referitor la dovada dreptului de proprietate invocat de reclamant, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 166 alin. (4)1 din Legea nr. 84/1995 şi ale art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 cu privire la apartenenţa la domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, şi în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, prin delegare către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, a terenurilor şi clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat - grădiniţe, şcoli generale, primare şi gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri şcolare, şcoli de arte şi meserii şi şcoli postliceale.

Totodată, a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, prin Hotărârea de Guvern nr. 908/2002, în Anexa nr. 2 este cuprins inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Focşani, iar la poz. 1736 apare tocmai imobilul în litigiu, Căminul şcolar al Grupului Şcolar de Industrie Uşoară, ceea ce denotă că există o hotărâre de guvern prin care s-a aprobat transferul imobilului în litigiu în domeniul public al UAT Municipiul Focşani.

A mai constatat că administrarea acestor bunuri din domeniul public aparţin consiliilor locale, iar prin H.C.L. nr. 302/2006 a fost dat imobilul în litigiu în administrarea Grupului Şcolar de Industrie Uşoară.

Referitor la situaţia pârâtei, curtea de apel a reţinut că Statul Român invocă drept titlu de proprietate H.G. nr. 172/2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în anexa 30 a acestei hotărâri de guvern figurând la poz. 37 bunul imobil cu denumirea "Tabăra Focşani", iar baza legală a dobândirii este Protocolul nr. 524/29.07.1999, nr. 741/03.07.2003 şi H.G. nr. 172/2018.

Curtea de apel a constatat că prin Protocolul nr. 524/29.07.1999 încheiat în baza prevederilor H.G. nr. 86/1999 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Taberelor şi Turismului Şcolar între Inspectoratul Şcolar Vrancea şi Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea, s-a prevăzut că Inspectoratul Şcolar Vrancea predă, iar Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea preia întregul activ şi pasiv pe baza bilanţului contabil încheiat la 31.12.1998, însă în cuprinsul acestui protocol nu se detaliază bunurile predate şi preluate, ci doar s-a menţionat valoarea lor de inventar.

A mai reţinut instanţa de apel că se invocă faptul că acest imobil este înscris în evidenţele contabile cu nr. x, însă nici în acest document nu este detaliat bunul pentru a putea fi identificat, nefiind prevăzută nici suprafaţa, nici destinaţia sau alte elemente de identificare.

Totodată, a constatat că nu au fost depuse şi anexele la H.G. nr. 15/2004, H.G. nr. 2060/2004 şi H.G. nr. 1705/2006 pentru a se observa succesiunea în timp a imobilului revendicat, cu toate că apelantul Statul Român a invocat că imobilul cuprins în H.G. nr. 172/2018 apare enumerat şi în aceste acte normative.

Procedând la compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi, instanţa de apel a constatat că este mai bine caracterizat titlul de proprietate prezentat de reclamant, fiind evidenţiat cu toate elementele de identificare în H.G. nr. 908/2002 şi, mai mult decât atât, este înscris în cartea funciară nr. x pe numele acestuia, fiind astfel opozabil erga omnes. A apreciat că, atât timp cât titlurile părţilor provin de la acelaşi autor, Statul Român, înscrierea în cartea funciară este un criteriu important de preferinţă al unui titlu în detrimentul celuilalt.

În raport de criticile recurenţilor, Înalta Curte constată că demersul de comparare a titlurilor se bazează pe un raţionament insuficient al instanţei întrucât nu au fost analizate condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în revendicare şi nu a fost stabilită situaţia juridică a terenului în litigiu la data intrării în vigoare a dispoziţiei legale de care se prevalează reclamantul ca temei al dobândirii dreptului de proprietate.

În temeiul art. 563 C. civ., "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept".

Acţiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate, reprezintă, conform textului legal anterior evocat, o acţiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun, solicită instanţei să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia acestuia de la cel care îl deţine fără a fi proprietar. Atunci când posesorul bunului invocă la rândul său un drept de proprietate, instanţa este chemată să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate în cadrul acestei acţiuni cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţile litigante şi să confirme astfel dreptul de proprietate al uneia dintre părţi asupra bunului.

Dacă dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul reclamantului/pârâtului printr-un mod originar de dobândire a proprietăţii, precum uzucapiunea sau ocupaţiunea, se consideră că proba existenţei acestui drept - care constă în dovedirea acestui fapt juridic - are un caracter cert, absolut.

În situaţia în care dreptul de proprietate a fost dobândit printr-un mod derivat, şi anume, printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada dreptului presupune producerea înscrisului autentic sau sub semnătură privată, acestea generând o prezumţie relativă a împrejurării că dreptul de proprietate asupra imobilului aparţine celui ce exhibă acel titlu.

Prin urmare, prin invocarea acestor titluri, fie translative, fie declarative, se invocă în realitate doar o prezumţie de proprietate decurgând din faptul existenţei titlului, cealaltă parte putând răsturna prezumţia invocând şi ea o prezumţie contrară mai puternică.

Instanţa trebuie, deci, să cerceteze titlurile de proprietate ale autorilor părţilor pentru a se identifica un autor comun sau, după caz, dacă unul dintre aceştia a dobândit proprietatea printr-un mod originar, stabilindu-se în acest fel "dreptul preferabil".

În prealabil, trebuie arătat că situaţia premisă reţinută în cauză este, conform celor statuate de instanţa de prim control judiciar, aceea a exhibării de către fiecare dintre părţile litigante a unui titlu de proprietate, titluri ce au fost supuse analizei prin decizia recurată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că prin cererea de chemare în judecată reclamantul susţine că pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea solicită luarea în posesie a spaţiului, precum şi că, având cunoştinţă despre posesia spaţiului, pârâta nu s-a putut opune realizării obiectivului de investiţii "creşterea performanţei energetice pentru clădirea tip internat şi clădirea Cantină a Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Focşani" şi a semnat contractul de finanţare nr. x/21.03.2019, în calitate de administrator al imobilului revendicat.

Admiterea acţiunii în revendicare presupune stabilirea calităţii reclamantului de proprietar asupra bunului individual determinat care face obiectul revendicării, dar şi stabilirea împrejurării decisive că acel bun este stăpânit în fapt de către pârât, indiferent dacă acesta o face în calitate de posesor ori de detentor precar, respectiv indiferent dacă exhibă sau nu la rândul său un titlu opozabil reclamantului, această chestiune fiind una care priveşte analiza subsecventă, în drept, a poziţiei juridice preferabile în litigiu.

Analizând considerentele hotărârii atacate, se observă că instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului de admitere a acţiunii în revendicare, ceea ce presupunea, prin ipoteză, analizarea condiţiilor de admisibilitate ale cererii în revendicare, impuse de art. 563 C. civ. anterior citat, însă nu a clarificat situaţia posesiei asupra imobilului, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor reclamantului, imobilul revendicat se află în posesia Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Focşani, căruia i-a fost transferat dreptul de administrare asupra imobilului de către reclamant, prin HCL nr. 302/31.10.2006, emisă de Consiliul local al municipiului Focşani.

Apar, astfel, întemeiate susţinerile recurenţilor, potrivit cărora instanţa de apel nu a stabilit fără niciun dubiu cine exercită posesia asupra corpului 1 parter, compus din 12 camere şi grup social, în suprafaţă de 454 mp, parte din imobilul revendicat.

Întrucât această analiză este definitorie pentru acţiunea în revendicare şi ţine de esenţa acesteia, întrucât este îndreptăţit a o formula doar proprietarul care nu deţine posesia bunului, nu şi cel care are deja în posesie bunul, omisiunea verificării celor două condiţii cumulative enunţate lipseşte de suport legal hotărârea recurată.

Invocând teza motivării insuficiente, recurenţii susţin şi că instanţa de apel nu a analizat criticile formulate prin apel vizând înlăturarea nemotivată de la aplicare a dispoziţiilor H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expediţiilor şcolare şi a altor forme de petrecere a timpului liber pentru şcolari şi elevi, care cuprinde dispoziţii definitorii în caracterizarea dreptului de proprietate al Statului Român, în condiţiile în care prin hotărârea de guvern se asigură aplicarea legii.

Înalta Curte notează că prin motivele de apel intervenientul Statul Român a criticat sentinţa apelată şi sub aspectul dispoziţiilor legale reţinute în caracterizarea dreptului său de proprietate, invocând prevederile art. 7 din H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995, în temeiul cărora a fost emisă Decizia nr. 90/15.10.1996 privind trecerea în administrarea directă şi permanentă a spaţiului din corpul 1 aparţinând Grupului Şcolar Industrial nr. 2 Focşani către Administraţia Permanentă a Taberelor şi Turismului Şcolar Focşani, emisă de Ministerul Învăţământului - Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea.

Cu privire la situaţia juridică a bunului anterior emiterii H.G. nr. 908/2002, reţinută prin decizia atacată ca act prin care s-a aprobat transferul imobilului în domeniul public al UAT Municipiul Focşani, instanţele de fond nu au făcut nicio analiză, pentru a stabili în patrimoniul cărui subiect de drept se afla terenul la acel moment, fiind relevant faptul că, potrivit art. 7 din H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 "Baza materială proprie învăţământului, pusă la dispoziţie pentru organizarea activităţilor de vacanţă şi de timp liber pentru preşcolari şi elevi, se compune din:

a) clădirile, terenurile şi spaţiile aferente destinate pentru tabere şcolare şi sate de vacanţă, precum şi bazele sportive şi de agrement care constituie patrimoniul administraţiilor permanente ale taberelor şcolare;

b) clădirile, terenurile şi spaţiile aferente, bazele sportive şi de agrement ale cluburilor preşcolarilor şi elevilor şi ale Palatului Naţional al Copiilor, inclusiv Baza "B.", care constituie patrimoniul inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, respectiv al Ministerului Învăţământului.

Bunurile de patrimoniu enumerate la lit. a) şi b) aparţin domeniului public de interes naţional."

Instanţa de apel a analizat dreptul de proprietate al statului, în raport doar cu H.G. nr. 172/2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Procedând astfel, fără a realiza o analiză a cererii de revendicare şi din perspectiva prevederilor H.G. nr. 908/2002, respectiv a apartenenţei bunului la domeniul public de interes naţional, şi fără a lămuri natura juridică a dreptului transferat către Administraţia Permanentă a Taberelor şi Turismului Şcolar Vrancea, al cărui patrimoniu a fost preluat de pârâtă, rezultă că instanţa de apel nu a soluţionat integral fondul cauzei deduse judecăţii sale, necercetând o apărare esenţială legată de acest fond şi lipsind astfel, şi instanţa de control judiciar de posibilitatea verificării corectitudinii soluţiei pe care a pronunţat-o. Indiferent dacă aprecia că această apărare era sau nu întemeiată, curtea de apel trebuia să o evalueze şi să expună raţionamentul pentru care o aprecia fondată sau, dimpotrivă, nefondată.

Pe cale de consecinţă, trebuia verificată natura juridică a dreptului asupra imobilului transmis Administraţiei Permanente a Taberelor şi Turismului Şcolar Focşani, ţinându-se seama de prevederile H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995, fiind necesar a se verifica dacă dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie aparţinea Statului Român.

Înalta Curte constată, referitor la considerentele prezentate prin decizia recurată privind maniera în care dreptul de proprietate asupra imobilului litigios ar fi intrat în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, că raţionamentul instanţei de apel prin care este confirmat dreptul de proprietate invocat de reclamant nu permite stabilirea neechivocă a regimului juridic al bunului revendicat.

Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public trebuie să fi fost dobândite cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data intrării lor în patrimoniul titularului.

În privinţa obiectului dreptului de proprietate publică, Înalta Curte subliniază condiţia impusă imperativ de legiuitor, aceea ca dobândirea acestor bunuri care, fie prin natura lor, fie prin declaraţia expresă a legii, sunt de uz sau de interes public, să se facă prin unul dintre modurile prevăzute de lege:

"Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege". Prin urmare, sintagma "prin modurile prevăzute de lege" primeşte o dublă interpretare, respectiv dobândirea trebuie să se facă printr-unul dintre modurile specifice, prevăzute de art. 7 din Legea 213/1998, iar, în cadrul acestora, bunul să fi fost dobândit cu respectarea cerinţelor legii în vigoare la data dobândirii lui.

Cu alte cuvinte, chiar dacă un bun este declarat prin lege ca fiind de uz sau de interes public, el trebuie să fi intrat legal în patrimoniul titularului său, astfel încât partea să poată face dovada unui titlu legal de proprietate asupra bunului revendicat. În acest sens, în jurisprudenţă s-a stabilit că includerea unui imobil într-un inventar centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public, cum este cel local, de care s-a prevalat în argumentaţia sa, instanţa de apel, sau aparenta identitate a bunului cu unul dintre cele menţionate în art. 136 alin. (3) din Constituţie sau art. 7 din Legea 213/1998 nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea unităţii administrativ-teritoriale. Valabilitatea atestării domeniului public rămâne condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

Apreciind că la momentul emiterii H.C.L. nr. 302/2006, bunul imobil făcea parte din domeniul public al Municipiului Focşani, în temeiul Legii nr. 84/1995 şi al H.G. nr. 908/2002, instanţa de apel nu a cercetat efectiv dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate conform legii,

Concluzionând asupra existenţei unei hotărâri de guvern în anexa căreia este cuprins inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Focşani, în care este inclus şi imobilul în litigiu, pe care a apreciat-o ca făcând dovada transferului imobilului în litigiu în domeniul public al reclamantului, conform art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, instanţa de apel a omis faptul că acest act administrativ are ca efect inventarierea bunurilor aflate în domeniul public şi că transferul dreptului public de proprietate de la un subiect la altul se face, de principiu, prin acte administrative cu caracter individual, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, simpla includere în inventarul domeniului public de interes local, neputând constitui dovada unui astfel de transfer.

Consecinţa ce decurge din acest aspect este aceea că respectiva hotărâre de guvern nu produce efecte juridice translative de proprietate şi nu valorează ea însăşi titlu de proprietate, în lipsa dovedirii modalităţii de intrare a bunului în proprietatea publică şi, prin aceasta, a legalităţii mijlocului de dobândire a respectivului bun de către unitatea administrativ-teritorială, ci are doar un caracter declarativ.

Or, cercetarea modului în care părţile au dobândit în patrimoniu dreptul invocat asupra imobilului litigios se impune prin raportare la contestarea de către ambele părţi a legalităţii dobândirii dreptului de proprietate de către partea adversă, precum şi prin raportare la împrejurarea că ambele părţi pretind că proprietatea a fost obţinută în mod legal de către acestea.

Instanţa de apel a soluţionat cererea aplicând în mod formal o soluţie propusă pe cale jurisprudenţială şi doctrinară pentru ipoteza provenienţei titlurilor de la acelaşi autor, fără a avea în vedere specificul modului de dobândire a dreptului de proprietate de către părţi.

Fiind vorba despre moduri derivate de dobândire a proprietăţii, instanţa ar fi trebuit să procedeze la verificarea titlurilor autorilor părţilor, respectiv întrunirea de către aceştia a condiţiilor legale pentru dobândirea dreptului de proprietate în temeiul legii.

Înalta Curte găseşte întemeiată şi critica vizând reţinerea greşită de către instanţa de apel a prevalenţei titlului reclamantului întrucât este înscris în cartea funciară şi opozabil erga omnes, ignorând împrejurarea că proprietatea publică e inalienabilă, astfel că neînscrierea dreptului în cartea funciară nu poate valida dreptul unui terţ prin încălcarea acestui principiu.

Aceasta semnifică că inclusiv modalitatea în care instanţa de apel a optat să realizeze comparaţia, determinând cine anume a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, nu este adecvat situaţiei particulare a cauzei, cu atât mai mult cu cât apărările formulate de intervenientul Statul Român cu privire la dreptul său de proprietate au rămas neanalizate de către instanţa de apel.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, în limitele mai sus expuse, va admite recursurile declarate de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să analizeze dacă reclamantul sau pârâta exercită posesia imobilului revendicat, dacă reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra acestuia, cercetându-se dacă a dobândit în condiţiile legii drepturile pe care le pretinde, să realizeze o comparaţie efectivă a titlurilor invocate în cauză şi să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Nu pot fi însă validate aserţiunile recurenţilor referitoare la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), din perspectiva unei pretinse încălcări a principiului devoluţiunii în apel, prin reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de prima instanţă şi care nu a fost criticată, pentru a concluziona că nu s-a făcut dovada identificării exacte între imobilul aflat în inventarul Statului Român cu imobilul revendicat de reclamantă şi cuprins în raportul de expertiză.

Astfel cum s-a reţinut anterior, prin acţiunea dedusă judecăţii, prima instanţa a fost învestită cu o cerere de revendicare imobiliară, fundamentată pe un drept de proprietate publică, întemeiată în drept pe prevederile art. 563 C. civ., Legea nr. 1/2011 şi O.U.G. nr. 57/2019.

Cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanşează procesul civil, iar unul dintre principalele efecte juridice ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant îl constituie stabilirea cadrului procesual în care se va desfăşura judecata din punct de vedere al părţilor (cadrul procesual subiectiv), precum şi din punct de vedere al pretenţiei concrete deduse judecăţii şi al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenţie, înţeleasă astfel ca situaţie de fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept. Judecata în apel este limitată, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum - şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum -, asa cum rezultă din prevederile art. 478 C. proc. civ.

În calea de atac devolutivă a apelului instanţa verifică soluţia atacată atât din punctul de vedere al temeiniciei acesteia, statuând dacă situaţia de fapt reţinută prin hotărâre este concordantă probelor administrate în cauză şi a fost corespunzător stabilită, cât şi sub aspectul legalităţii, respectiv dacă prima instanţă a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente situaţiei de fapt dedusă judecăţii.

Potrivit prevederilor art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, respectiv calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că obiectul şi limitele procesului civil sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, şi prevederile art. 22 alin. (6) din acelaşi act normativ, potrivit cu care judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afara cazurilor în care legea ar dispune altfel.

În cauză, nu poate fi însă reţinută încălcarea acestor norme de procedură, examinarea de către instanţa de apel a dreptului de proprietate invocat prin cerere, conform criticilor aduse sentinţei apelate cu privire la compararea titlurilor de proprietate opuse de părţi, presupunând şi analiza situaţiei de fapt reţinute prin hotărâre, respectiv dacă este concordantă cu probele administrate în cauză.

Prin urmare, instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a soluţionat pricina dedusă judecăţii cu respectarea principiului devoluţiunii în apel, consacrat de normele de procedură anterior evocate, critica recurenţilor vizând acest aspect neputând fi primită.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea susţine şi faptul că, în mod greşit, a fost respinsă critica potrivit căreia prima instanţă nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererea de scoatere din cauză a acesteia, acordul sau dezacordul reclamantului cu privire la această cerere nefiind exprimat.

Mai susţine că, mergând pe raţionamentul curţii de apel, potrivit căruia, în cauză, nu a fost exprimat acordul reclamantului pentru scoaterea recurentei din cauză, instanţa de apel, în mod nelegal, nu a aplicat norma de procedură de la art. 77 alin. (4) C. proc. civ., în temeiul căreia nu se putea reţine calitatea recurentei de apelantă-pârâtă, ci pe aceea de intervenient în interesul pârâtului, care este titularul dreptului, în speţă Statul Român.

Critica astfel formulată este nefondată.

Înalta Curte reţine că, în cadrul întâmpinării depuse în faţa Judecătoriei Focşani, pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, în temeiul art. 75 C. proc. civ., solicitând, totodată, scoaterea sa din cauză.

La 3 februarie 2022, Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea a formulat cerere de intervenţie principală, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi art. 62 C. proc. civ., susţinând că este titularul dreptului de proprietate al imobilului în litigiu.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2022, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, având în vedere precizările titularului cererii de intervenţie, prin consilier juridic, prin care a recalificat cererea de intervenţie principală în cerere de intervenţie accesorie, şi reţinând că prin cererea formulată de Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea se tinde la susţinerea poziţiei procesuale a părţii pârâte, a dispus încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

Pârâta a solicitat prin notele scrise depuse la 22 martie 2023, în temeiul art. 77 alin. (3) C. proc. civ., scoaterea sa din cauză, cu acordul reclamantului, iar în ipoteza în care reclamantul nu îşi exprimă acordul în acest sens, a solicitat rectificarea citativului şi menţionarea calităţii sale în proces de terţ intervenient în interesul titularului dreptului, Statul Român.

Înalta Curte reţine că pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea nu a formulat critici în apel cu privire la calificarea de către prima instanţă a cererii formulate de Statul Român ca fiind cerere de intervenţie accesorie, statuarea asupra cadrului procesual stabilit de tribunal prin încheierea din 24 noiembrie 2022, cu menţinerea în cauză a pârâtei, dobândind caracter definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea împotriva deciziei civile nr. 154A din 4 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 17 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.