Appeal barred by peremption due to six-month procedural inactivity and failure to file valid act for continuation of proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' request to reinstate the case and ruled that the appeal was barred by lapse (perimare), leaving in force the lower court’s dismissal of the appellants' claim for 2 million euros in moral damages against the State, represented by the Ministry of Public Finance. The dispute involved an action alleging discrimination and a violation of the right to a fair trial under the European Convention on Human Rights and domestic constitutional provisions, which was previously rejected by the first-instance and appellate courts for being unfounded. The decisive legal basis was Article 416 of the Code of Civil Procedure, under which the appeal lapsed by operation of law because the six-month inactivity period elapsed from the date of procedural suspension (May 30, 2024) without the filing of a valid procedural act intended to continue the proceedings; the court held that the appellants' subsequent motion to reinstate the case, filed after the lapse deadline had passed, was untimely and could not interrupt the bar to the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 416 alin. (1) din C. proc. civ; Appeal barred by peremption due to six-month procedural inactivity and failure to file valid act for continuation of proceedings: În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârile au fost pronunţate de instanţe necompetente, cu nesocotirea unor acte normative internaţionale şi a Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fiind o cauză maritimă/poştală/fluvială, trebuia să fie soluţionată de o instanţă cu un astfel de complet specializat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025
Asupra cauzei, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la data de 26 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la nediscriminare, garantate de art. 6, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 1 din Protocolul 12 al Convenţiei, art. 14 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de satisfacţie pentru repararea prejudiciului moral, ca urmare a atingerii aduse demnităţii lor, prin discriminarea la care au fost supuşi în raport de alţi justiţiabili aflaţi în situaţii identice.
Prin sentinţa civilă nr. 3736 din 5 decembrie 2022, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2023, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 6 martie 2023 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Prin decizia civilă nr. 305 din 27 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 63 din data de 6 martie 2023 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 305 din 27 septembrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi, implicit, şi a sentinţei instanţei de fond, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, în cuantum de 20.000 RON.
Recurenţii arată că, în faţa instanţei de fond, au invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, apreciind că raportul dedus judecăţii este de competenţa Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă. Însă, aceasta a fost, nelegal respinsă.
De asemenea, apreciază că împuternicirea acordată lui C. este în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. civ. şi produce efecte. Prin urmare, procuratorul trebuia să fie lăsat să le reprezinte interesele, nu să fie evacuat din sala de şedinţă.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârile au fost pronunţate de instanţe necompetente, cu nesocotirea unor acte normative internaţionale şi a Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fiind o cauză maritimă/poştală/fluvială, trebuia să fie soluţionată de o instanţă cu un astfel de complet specializat.
Referitor la motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ, recurenţii afirmă că dosarul a fost soluţionat de un complet nelegal compus întrucât doamnele judecător D. şi E. nu sunt specializate în litigii maritime. Normele legale care stabilesc compunerea instanţei sunt norme de organizare judiciară, de ordine publică, astfel că hotărârea pronunţată este lovită de nulitate.
Recurenţii susţin şi incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. întrucât, în opinia lor, decizia recurată nu cuprinde argumente referitoare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la tratatele internaţionale la care România este parte şi nici nu vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, aspecte învederate prin cererea de chemare în judecată şi cea de apel. Aceasta nu este motivată nici în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatic. De asemenea, în opinia lor, nu a fost analizată incidenţa prevederilor art. 14, art. 16 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974 şi nici cele ale art. 21 şi 47 din CDFUE.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii arată că decizia recurată a fost comunicată cu încălcarea prevederilor art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.. Le-au fost încălcate drepturile procesuale, prin nerecunoaşterea valabilităţii procurii şi înlăturarea mandatarului, nerespectarea principiilor contradictorialităţii, disponibilităţii, omiterea unor date de identificare a părţilor şi nesoluţionarea, prin dispozitiv, a tuturor aspectelor deduse judecăţii. Mai mult, hotărârea nu este semnată de membrii completului.
Faţă de aceste împrejurări, recurenţii solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, implicit, şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, pentru soluţionarea acţiunii pe care au promovat-o.
5. Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, faţă de neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În aprecierea sa, hotărârea recurată nu este afectată de niciun motiv de casare întrucât a fost pronunţată de un complet compus din 2 judecători, competent material şi teritorial prin raportare la obiectul dosarului, recurenţilor nu li s-a îngrădit dreptul la apărare, mandatarul nu a fost evacuat ci a părăsit sala la îndemnul mandantului A. şi hotărârea este motivată atât în fapt, cât şi în drept.
Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat să se respingă excepţia nulităţii recursului şi să se înlăture apărările intimatului.
6. Procedura în faţa instanţei de recurs
Prin rezoluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit termen la data de 30 mai 2025, pentru soluţionarea recursului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 305 din 27 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2024, cauza a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.. La data de 16 iulie 2024, recurenţii au depus o cerere de repunere pe rol a cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2024, a fost menţinută măsura suspendării dispuse prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din actul normativ menţionat.
La data de 10 decembrie 2024, recurenţii au depus o nouă cerere de repunere pe rol, iar ulterior, la data de 13 ianuarie 2025, au formulat o cerere de judecată a cauzei în lipsă.
La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra cererii de repunere pe rol şi asupra excepţiei perimării invocate din oficiu.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenţii A. şi B. şi excepţia perimării recursului, invocată din oficiu, care se impun a fi analizate împreună, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni."
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege, dispune că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."
În sensul prevederilor legale anterior redate, perimarea se înfăţişează ca o sancţiune ce se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din 30 mai 2024 stabilit pentru judecarea recursului. Constatându-se că niciuna din părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea pricinii.
Ulterior, la data de 16 iunie 2024, recurenţii A. şi B. au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost respinsă prin încheierea din data de 7 noiembrie 2024 a aceleiaşi instanţe cu motivarea că nu a fost formulată în vederea continuării judecăţii, în condiţiile în care părţile au lipsit de la dezbateri şi nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Dat fiind caracterul său formal, această cerere de repunere pe rol nu a condus la întreruperea termenului de perimare. Conform prevederilor art. 417 din C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."
Astfel, pentru a avea valenţa unui act de procedură de întrerupere a cursului perimării, în sensul prevăzut de dispoziţia legală menţionată, actul procedural îndeplinit de parte trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata. Simpla cerere, respinsă pentru neîndeplinirea tuturor cerinţelor legale, nu are o astfel de finalitate.
În consecinţă, termenul de perimare, care a început să curgă la data de 30 mai 2024, când s-a dispus suspendarea pricinii, s-a împlinit la data de 30 noiembrie 2024.
Ulterior, la data de 10 decembrie 2024, recurenţii au formulat o nouă cerere de repunere a dosarului pe rol, iar prin înscrisul depus la data de 13 ianuarie 2025 au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Însă, noua cerere de repunere pe rol a fost depusă după intervenirea perimării, această sancţiune operând de drept, la momentul la care s-a împlinit termenul stabilit de legiuitor în acest sens. În consecinţă, această cerere urmează a fi respinsă.
Din actele dosarului rezultă a fi cumulativ îndeplinite cerinţele perimării: pricina a rămas în nelucrare în perioada de timp prevăzută de lege, iar de la momentul suspendării (30 mai 2024) şi până la cererea de repunere a cauzei pe rol (10 decembrie 2024) au trecut mai mult de 6 luni. De asemenea, nu a fost făcută dovada vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, cererea de repunere pe rol din data de 16 iunie 2024 neîndeplinind cerinţele legale în acest sens.
Prin urmare, Înalta Curte constată că a operat sancţiunea reglementată de dispoziţiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., judecata recursului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 305 din 27 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă fiind perimată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere pe rol formulată de reclamanţii A. şi B..
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 305 din 27 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.