State's tax recovery suit over alleged VAT evasion reinstated against 14 defendants; case remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă la 1 august 2016, reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor A. şi B. la plata sumei de 935.149 RON, plus dobânzi şi penalităţi/majorări de întârziere; obligarea, în solidar, a pârâţilor A., C., D., E., F., G., H., I., J., K., B., L., M., N., O., Q. şi R. la plata sumei de 902.745 RON, plus dobânzi şi penalităţi/majorări de întârziere, precum şi la plata sumelor de 2.850 RON şi 6.500 RON, reprezentând onorarii de expert contabil.

La 16 ianuarie 2019, reclamantul a depus precizări privind cuantumul prejudiciului solicitat de la fiecare pârât, învederând că solicită obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul B., la plata sumei de 935.149 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul D., la plata sumei de 63.252 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâţii M. şi F., la plata sumei de 21.418 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâta L., la plata sumei de 2.335 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul E., la plata sumei de 23.881 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâta C., la plata sumei de 241.387 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul N., la plata sumei de 194.968 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâţii H., P. şi G., la plata sumei de 117.564 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâţii H., P., Q. şi B., la plata sumei de 77.640 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâţii H. şi P., la plata sumei de 22.801 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâţii H., P. şi J., la plata sumei de 24.952 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu R., la plata sumelor de 35.970 RON şi de 71.926 RON.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 74/C din 30 iunie 2020, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis, în parte, cererea; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul I., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a anulat cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., H., J., K., B., L., M., O., Q. şi R.; a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâţi; a obligat pe pârâtul A. să plătească reclamantului suma de 935.148 RON, reprezentând prejudiciu (cu referire la dosarul penal nr. x/1999), şi suma de 902.745 RON, reprezentând prejudiciu (cu referire la dosarul penal nr. x/1999); a obligat pe pârâtul N. să plătească reclamantului suma de 194.968 RON, reprezentând prejudiciu; a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata accesoriilor, ca neîntemeiată; a respins cererea privind obligarea pârâţilor la plata sumelor de 2850 RON şi de 6.500 RON, achitate în faza de urmărire penală în cadrul dosarelor nr. x/1999 şi nr. y/1999, cu titlu de onorarii de experţi; a stabilit remuneraţia definitivă a curatorului special avocat S. la suma de 650 RON, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 92A din 6 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelurile declarate de reclamant şi de pârâţii A. şi N., a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul A. să plătească reclamantului suma de 492.763 RON, reprezentând accize, suma de 96.137 RON, reprezentând TVA, şi suma de 9.313 RON, reprezentând contribuţii la Fondul de pensii asigurări sociale ale agricultorilor, plus obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi), începând cu data scadenţei obligaţiilor fiscale principale şi până la data plăţii debitului; a obligat pârâţii A. şi N., în solidar, să plătească reclamantului suma de 55.039 RON, reprezentând accize, şi suma de 32.436 RON, reprezentând TVA, plus obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi), începând cu data scadenţei obligaţiilor fiscale principale şi până la data plătii debitului; a stabilit remuneraţia definitivă a curatorului special avocat T. la suma de 1.700 RON, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei; a obligat pârâtul A. să plătească reclamantului suma de 28.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat pârâţii A. şi N., în solidar, să plătească reclamantului suma de 1.813 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin deciziei din apel; a respins cererea apelanţilor-pârâţi şi a intimaţilor M., C. şi K. privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

4. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamantul Statul Român, reprezentat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, precum şi pârâtul N., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul declarat de către pârâtul N. a fost anulat de completul de filtru, prin încheierea din 19 septembrie 2024.

Recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că decizia este nemotivată, întrucât instanţa de apel nu a prezentat propriul raţionament juridic, ci a preluat întocmai concluziile expertizelor, fără a ţine seama de celelalte mijloacele de probă, respectiv documentaţia din dosarele de urmărire penală şi hotărârile penale.

Recurentul-reclamant a mai invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că decizia a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care a învederat următoarele argumente:

(i) instanţa de apel a încălcat art. 7 lit. a) pct. 32 din H.G. nr. 520/2013, atunci când a apreciat că mandatul emis de A.N.A.F., în vederea promovării acţiunii, nu are valoare juridică decât pentru doi pârâţi, îngrădind astfel dreptul de a recupera întregul prejudiciu şi încălcând hotărârile judecătoreşti penale, care au consfinţit atât prejudiciul, cât şi vinovăţia tuturor pârâţilor;

(ii) instanţa de apel a nesocotit art. 1.357 şi urm. din C. civ., atunci când a admis, în parte, pretenţia privind suma de 902.745 RON şi a obligat pârâţii doar la plata sumei de 685.688 RON, deşi valoarea prejudiciului a fost stabilită în dosarul penal nr. x/1999, prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă;

(iii) instanţa de apel a încălcat art. 173 şi urm. din Codul de procedură fiscală, întrucât nu a ţinut cont de natura fiscală a prejudiciului, ce reclamă obligaţia de plată a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere;

(iv) instanţa de apel a nesocotit art. 451 din C. proc. civ., coroborat cu art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., atunci când a respins obligarea pârâţilor la plata sumelor de 2.850 RON şi de 6.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în faza urmării penale, respectiv onorarii de experţi contabili, precum şi atunci când a obligat doar la plata parţială a sumei de 39.750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 19 septembrie 2024, completul de filtru a anulat recursul declarat de către pârâtul N., a admis în principiu recursul declarat de către reclamant şi a fixat termen pentru judecata acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând recursul reclamantului, Înalta Curte îl va admite, va casa, în parte, decizia instanţei de apel, precum şi sentinţa primei instanţe şi va trimite cauza, spre rejudecare, la prima instanţă, pentru următoarele considerente:

Cu titlul prealabil, se constată că, deşi, în cuprinsul memoriului de recurs, au fost invocate doar motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., totuşi acele argumente privind respingerea criticilor de apel aduse soluţiei primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aduc în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a interpretat şi a aplicat prevederile art. 80 şi urm. din C. proc. civ., referitoare la reprezentarea părţilor în judecată, coroborate cu cele ale art. 7 lit. a) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013.

Având a analiza, cu prioritate, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat şi este de natură a atrage per se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâţilor C., D., E., F., G., H., J., K., B., L., M., O., Q. şi R., soluţionând pe fond doar cererea introdusă împotriva pârâţilor A. şi N..

Criticile de apel formulate de reclamant împotriva acestei soluţii au fost respinse de către instanţa de apel, care a reţinut, în sinteză, următoarele:

(i) prin delegaţia nr. AJR 5803/09.02.2016, A.N.A.F. a împuternicit D.G.R.F.P. Cluj-Napoca-Administraţia Judeţeană Bihor "să formuleze, în temeiul art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., acţiune civilă, prin care să recupereze prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpatul A., prejudiciu nerecuperat în dosarul nr. x/2012", iar, prin delegaţia nr. AJR 6812/22.02.2018, A.N.A.F. a mandatat D.G.R.F.P. Cluj-Napoca-Administraţia Judeţeană Bihor "să formuleze, în temeiul art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., acţiune civilă prin care să recupereze prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpatul N. etc., în dosarul nr. x/2016";

(ii) nu poate fi primită susţinerea reclamantului, potrivit căreia noţiunea "etc." este suficientă pentru a dovedi că delegaţia vizează toţi pârâţii indicaţi în cererea de chemare în judecată, întrucât, pentru formularea acţiunii, este necesar un mandat special; anumite menţiuni generale, chiar evazive (cum este cazul prescurtării "etc."), sunt incompatibile cu caracterul special al mandatului, în cuprinsul căruia trebuie prevăzute, în mod expres, limitele cererii de chemare în judecată, inclusiv sub aspectul pârâţilor;

(iii) nu are relevanţă împrejurarea că înscrisul constatator al mandatului este un formular tipizat, care are un spaţiu limitat, întrucât reclamantul avea posibilitatea să rescrie delegaţia şi să insereze numele tuturor pârâţilor ori să procedeze într-un alt mod de natură să conducă la concluzia că reprezentarea a fost dată pentru a recupera prejudiciul de la toţi pârâţii indicaţi în cerere;

(iv) conform art. 7 lit. A) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013, A.N.A.F., reprezintă Statul în faţa instanţelor, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise; ca atare, condiţiile şi limitele reprezentării trebuie să rezulte explicit din cuprinsul mandatului, iar nu din interpretări lingvistice care nu au legătură cu aspectele de drept, fără să se înţeleagă prin aceasta că ar exista formulări sacramentale, fiind necesar şi suficient ca limitele şi conţinutul juridic ale mandatului să fie redate neechivoc.

În acord cu susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, atunci când a respins criticile aduse soluţiei tribunalului de admitere a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru 14 dintre cei 17 pârâţi, instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, prevederile art. 80 şi urm. din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 7 lit. a) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013.

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 lit. A) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, "în realizarea funcţiilor sale, Agenţia (…) reprezintă Statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise".

Prin această reglementare specială, se instituie un caz de reprezentare legală a Statului de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în acele litigii grefate pe raporturi juridice fiscale şi vamale, precum şi pe orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei. La rândul său, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate participa în proces fie direct, fie prin reprezentant, respectiv prin direcţia generală regională a finanţelor publice. În această ultimă ipoteză, este vorba tot despre un caz de reprezentare legală, însă, dată fiind structura ierarhică existentă la nivelul organelor fiscale, legiuitorul delegat a impus cerinţa ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să transmită un mandat direcţiei generale regionale a finanţelor publice.

În ce priveşte mandatul judiciar, nici prevederile speciale ale art. 7 lit. A) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013, nici dreptul comun în materie (art. 80 şi urm. din C. proc. civ.) nu prevede care este conţinutul acestuia, context în care se reţine că este suficient ca un atare mandat să cuprindă, în mod neechivoc, puterea de reprezentare, conferită în scopul promovării unui proces determinat prin obiectul său, nefiind necesare alte menţiuni suplimentare, precum cauza pretenţiei deduse judecăţii sau părţile chemate în judecată.

Privite lucrurile din această perspectivă, rezultă că cele două delegaţii depuse în primă instanţă dovedesc calitatea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca-Administraţia Judeţeană Bihor de reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea formulării, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., a unei acţiuni în faţa instanţei civile, prin care să recupereze prejudiciul în legătură cu care se susţine că a fost adus bugetului de stat şi că nu a fost recuperat în dosarul nr. x/2012. În condiţiile în care nu există un text legal în vigoare care să impună ca mandatul să cuprindă şi numele persoanelor chemate în judecată, se reţine că exced cadrului normativ considerentele instanţei de apel referitoare la necesitatea inserării, în cuprinsul delegaţiei, a celor 17 persoane chemate în judecată. Ca atare, împrejurarea că au fost indicate, în mod expres, doar două dintre persoanele considerate responsabile de producerea prejudiciului afirmat (A. şi N.) nu este de natură a conduce la concluzia că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca-Administraţia Judeţeană Bihor ar fi fost împuternicită să cheme în judecată doar aceste două persoane.

În realitate, în baza împuternicirii de a formula, în numele Agenţiei Naţionale a Finanţelor Publice, o acţiune în faţa instanţei civile, prin care să recupereze prejudiciul în legătură cu care se susţine că a fost adus bugetului de stat şi că nu a fost recuperat în dosarul nr. x/2012, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca-Administraţia Judeţeană Bihor avea libertatea de a identifica, în baza înscrisurilor pe care le deţine, precum şi de a nominaliza, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, persoanele care au calitatea de pârâţi, astfel cum a şi procedat, înţelegând să formuleze acţiunea împotriva a 17 persoane fizice. Prin urmare, nu este fundamentă legal concluzia instanţei de apel, potrivit căreia caracterul special al mandatului impune a fi prevăzute, în cuprinsul său, şi persoanele care urmează a fi chemate în judecată.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat, în mod greşit, prevederile art. 80 şi urm. din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 7 lit. a) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ceea ce atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În acest context, logica juridică nu mai impune analiza motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi argumentate de recurentul-reclamant.

Având în vedere că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a fost nelegal admisă de către prima instanţă şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. (întrucât prima instanţă a soluţionat, în mod greşit, procesul fără a intra în judecata fondului, cu privire la 14 dintre persoanele chemate în judecată, iar prin cererea de apel s-a solicitat, în mod expres, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă), în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., care permit nu doar casarea deciziei instanţa de apel, ci şi a sentinţei, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, decizia instanţei de apel, precum şi sentinţa primei instanţe şi va trimite cauza, spre rejudecare, la prima instanţă (Tribunalul Bihor, secţia I civilă).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva deciziei civile nr. 92/2024-A din 6 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia civilă nr. 92/2024-A din 6 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 74/C din 30 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, şi trimite cauza, spre rejudecare, la prima instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2025.