Copyright revision appeal against dismissed cassation ruling: inadmissibility due to lack of merits review and scope of extra petita

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 3 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a chemat în judecată pârâtele A. S.R.L. şi B., solicitând ca, în urma dezbaterilor şi a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunţată o hotărâre prin care să fie obligate pârâtele la plata sumei de 150 RON plus TVA pentru fiecare lună şi pentru fiecare mijloc auto cu care, în intervalul noiembrie 2017 - septembrie 2019, şi la plata sumei de 156 RON plus TVA pentru fiecare lună şi pentru fiecare mijloc auto cu care, în intervalul octombrie 2019 - noiembrie 2020, s-au desfăşurat în România activităţi de transport persoane prin intermediul serviciilor pârâtelor, sumă datorată cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor ca urmare a comunicării publice a operelor muzicale în aceste mijloace de transport persoane, comunicare publică realizată fără ca pârâtele să fi încheiat în prealabil autorizaţie licenţă neexclusivă cu UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

În subsidiarul primului capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 15 RON plus TVA pentru fiecare lună şi pentru fiecare mijloc auto cu care, în intervalul noiembrie 2017 - noiembrie 2020, s-au desfăşurat în România activităţi de transport persoane prin intermediul serviciilor pârâtelor, sumă datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în aceste mijloace de transport persoane; la plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere începând cu fiecare scadenţă lunară în parte şi până la data plăţii efective a remuneraţiilor restante datorate de pârâtă.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 9 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins acţiunea formulată de reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. şi B., ca inadmisibilă.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1323A din 18 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul formulat de pârâtele A. S.R.L. şi B. şi a admis apelul formulat de reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru drepturi de autor a compozitorilor împotriva sentinţei civile nr. 401 din data de 9 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020. A anulat în parte sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe, menţinând dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

I.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin decizia nr. 1161 din 23 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele A. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1323A din 18 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a obligat recurentele-pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2975 RON către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

I.5. Calea de atac extraordinară exercitată în prezenta cauză

Împotriva deciziei nr. 1161 din 23 aprilie 2024 pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în baza art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire B. şi A. S.R.L., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 10 decembrie 2024, sub nr. x/2024

Prin cererea de revizuire, revizuenţii B. şi A. S.R.L. au solicitat schimbarea în parte a deciziei civile nr. 1161 din 23 aprilie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, în sensul înlăturării considerentelor atacate.

În dezvoltarea cererii, revizuenţii au învederat că recursul soluţionat prin hotărârea atacată cu revizuire a vizat strict chestiunea admisibilităţii/inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva lipsei metodologiei pentru activitatea de transport alternativ. De altfel, începând de la fondul cauzei, apel şi până în recurs, tot procesul a dezbătut doar problema admisibilităţii acţiunii.

Or, instanţa de recurs s-a pronunţat şi a făcut inclusiv aprecieri ce ţin de fondul litigiului asupra unor chestiuni care fac obiectul unor excepţii şi apărări invocate de revizuente şi care nu au intrat în dezbatere în faţa instanţelor de fond, având prioritate excepţia admisibilităţii cererii. În concret, revizuentele au susţinut că se referă la problematica calificării calităţii activităţii desfăşurate de acestea în cadrul industriei de transport alternativ şi au apreciat că în mod eronat instanţa de recurs a făcut consideraţii asupra unor aspecte care nu făceau obiectul judecăţii.

Aşadar, au invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susţinând că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut (extra petita).

Totodată, revizuenţii au învederat că înţeleg să critice următoarele considerente din cuprinsul hotărârii de recurs:

"În mod necontestat (art. 255 alin. (2) C. proc. civ.), recurentele-pârâte prestează activităţi de transport persoane prin operarea platformei C., prin intermediul cărora persoanele interesate pot solicita şi obţine, contra cost, transportul de persoane dintr-un loc în altul, ambele locuri, precum şi tarifele fiind determinate prin utilizarea aplicaţiei operate de recurente.

Ca urmare, recurentele-pârâte cu privire la care se afirmă că desfăşoară astfel de activităţi - care nu au fost contestate în sine, contestată fiind doar calificarea şi relevanţa lor juridică în contextul acţiunii de faţă - au calitate procesuală pasivă, întrucât au calitate de subiecte pasive în raportul juridic litigios, astfel cum acesta este afirmat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv astfel cum acesta este dedus judecăţii, astfel cum prevede art. 36 teza I C. proc. civ..".

"Imposibilitatea aplicării prin analogie a remuneraţiilor stabilite prin metodologiile în vigoare nu rezultă nici din art. 165 alin. (10) lit. a), respectiv art. 164 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, texte de lege invocate de recurente. Aceste prevederi legale dobândesc relevanţă în cadrul negocierii unei noi metodologii, respectiv, dacă este cazul, a negocierii individuale a unei autorizaţii/licenţe pentru tipuri de utilizare care nu sunt expres acoperite de metodologie. Ele nu pot constitui însă temei pentru poziţia adoptată de recurente, aceea de a nu plăti nicio remuneraţie pentru serviciile de transport oferite şi nici nu exclud aplicarea prin analogie a prevederilor metodologiilor existente".

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, revizuenţii au invocat dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd în mod expres dreptul părţii de a formula o cale de atac strict numai în ceea ce priveşte considerentele, în cazul în care cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, astfel cum este în cazul de faţă.

De asemenea, au susţinut că hotărârea atacată poartă asupra fondului, astfel cum este prevăzut de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., interpretat prin prisma jurisprudenţei Înaltei Curţi, indicând în acest sens decizia nr. 325 din 7 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Totodată, au susţinut că, deşi hotărârea atacată nu ar fi trebuit să se pronunţe pe chestiuni de fond, în fapt, instanţa de recurs în mod eronat a făcu aprecieri şi cu privire la unele chestiuni de fapt care încă nu au fost analizate nici măcar de instanţa de fond, respectiv dacă revizuenţii efectiv prestează sau nu activităţi de transport propriu-zise.

Analiza în fapt a situaţiei reclamate, respectiv utilizarea operelor muzicale în maşinile cu care se realizează transportul alternativ şi cu atât mai mult identificarea persoanei care realizează efectiv transportul de persoane şi care răspunde pentru cele petrecute cu maşinile deţinute, este o chestiune care ţine de fondul cauzei.

Instanţa de fond va trebui să analizeze dacă revizuenţii au desfăşurat sau nu în concret activităţi de transport sau cine anume le desfăşoară, pe baza probelor administrate, o împrejurare concretă de fapt supusă probaţiunii.

Mai grav este reţinerea faptic eronată a instanţei de recurs, în sensul că revizuenţii nu ar fi contestat desfăşurarea activităţii de transport. Or, acest aspect a fost contestat prin întâmpinare, fiind invocată inclusiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aspecte care au fost reiterate şi prin cererea de apel.

S-a mai susţinut că au precizat că C. este operatorul platformei digitale, ce doar intermediază activitatea de transport alternativ. Nu este operator de transport şi nu desfăşoară activitatea efectivă de transport, astfel cum în mod greşit susţine reclamanta, ci strict activitate de intermediere între potenţialii clienţi şi diverşi operatori privaţi (de regulă diverse SRL-uri care au flote de maşini şi şoferi angajaţi). Au mai arătat că nu deţin şi nu utilizează autovehicule în scopul activităţii de intermediere, că nu au şoferi etc, toate fiind apărări de fond.

Afirmaţiile instanţei de recurs vizează fondul cauzei, fiind aspecte care nu au fost avute în vedere şi nici puse în discuţie de instanţa de fond.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fiind vorba de critici aduse unor chestiuni asupra fondului cauzei.

În ceea ce priveşte temeinicia cererii de revizuire, revizuenţii au susţinut că excedează obiectului recursului considerentele pe care le critică, recursul limitându-se doar la discuţia posibilităţii teoretice a reclamantei de a formula pretenţii în lipsa unei metodologii.

Au mai susţinut că au invocat două chestiuni în ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii formulate de UCMR-ADA.

O primă chestiune vizează faptul că Legea nr. 8/1996 prevede în mod clar că remuneraţia se datorează pe baza unei metodologii care trebuie realizată de către organismele de gestiune colectivă şi negociată în prealabil cu utilizatorii (art. 162 lit. c). Doar după realizarea acestui acord şi după stabilirea cuantumului respectivei remuneraţii, organismele de gestiune colectivă pot începe procedura de autorizare şi colectare a acesteia. Or, nerespectarea procedurii de adoptare a unei metodologii lipseşte de plano reclamanta de a formula pretenţii faţă de operatorii de transport alternativ.

Cea de-a doua chestiune priveşte faptul că nu este posibilă combinarea regulilor aplicabile răspunderii delictuale cu cele aplicabile răspunderii contractuale, în cadrul unei acţiuni mixte, după cum nu este posibil nici să se apeleze, în paralel/subsidiar, la acţiunea delictuală şi acţiunea contractuală. Metodologia are caracterul unui contract, ceea ce mută răspunderea pe tărâm contractual, iar având în vedere că revizuenţii nu sunt parte în contract acţiunea este inadmisibilă.

Astfel, niciuna dintre cele două critici nu viza calitatea efectivă de transportator sau nu a revizuentelor, ci s-au legat exclusiv de ceea ce priveşte problema teoretică de formulare a unor pretenţii în lipsa metodologiei.

Considerentele criticate ale instanţei de recurs sunt vădit extra petita, prejudiciind în mod evident revizuenţii.

A analiza elemente de fapt pentru prima oară direct în recurs şi reţinerea eronată a susţinerilor părţii poate fi catalogată ca un abuz (în măsura în care nu s-ar remedia) şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil, instanţa de recurs formulând aprecieri cu privire la chestiuni de fond asupra cărora nu a fost chemată să se pronunţe.

Pentru toate motivele arătate, revizuenţii au solicitat admiterea cererii de revizuire şi înlăturarea considerentelor criticate din decizia de recurs.

I.6. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, conform dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unor hotărâri judecătoreşti, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanţa sa.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ., calea de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul şi poate fi cerută doar în cele unsprezece cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest text. Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că numai hotărârile instanţei de recurs pronunţate asupra fondului sau prin care se evocă fondul cauzei pot fi atacate cu revizuire, deoarece calea de atac extraordinară a revizuirii este un mecanism de îndreptare a unor greşeli de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ce ţin de specificul căii de atac.

Prin urmare, potrivit normei legale menţionate, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită este o condiţie de admisibilitate a căii de atac de retractare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 509 alin. (2) C. proc. civ., respectiv cazurile prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi text pct. 3 (dar numai în ipoteza judecătorului), pct. 4 şi pct. 7-10, cazuri în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Cererea de revizuire, ce formează obiectul dosarului pendinte, este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în calea extraordinară de atac a recursului şi este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire asupra unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, revizuenţii prevalându-se de primul caz, extra petita (când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut).

Acest motiv de revizuire este o aplicaţie a principiului de dispoziţie al părţilor consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa este obligată să statueze exclusiv în limitele cu care a fost învestită de către părţi şi conform apărărilor formulate de acestea. De asemenea, instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Dacă aceste cerinţe au fost nesocotite de instanţă, iar hotărârea judecătorească nu poate sau nu mai poate face obiectul căii ordinare de atac şi instanţa a evocat fondul, va fi admisibilă retractarea hotărârii prin revizuire.

Prioritar analizei condiţiilor de revizuire instituite de textul legal menţionat, se impune verificarea admisibilităţii căii extraordinare de atac prin raportare la cerinţa ca hotărârea atacată să evoce fondul.

Astfel, hotărârea care evocă fondul cauzei este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond făcute de instanţele de control judiciar, care, statuând în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o primele instanţe, reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză ori sunt aplicate alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt anterior stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

În categoria acestor hotărâri nu intră hotărârea prin care s-a respins recursul pe motiv că este nefondat, întrucât instanţa nu evocă fondul, ci se rezumă exclusiv la analiza motivelor de casare, care prin ipoteză nu presupun evocarea fondului.

Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, aceea de cale de retractare, prin care se solicită instanţei care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.

În speţa pendinte, ne regăsim chiar în situaţia mai sus expusă, având în vedere că obiectul prezentei cereri de revizuire îl constituie decizia nr. 1161 din 23 aprilie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de revizuenţii din prezenta cauză împotriva deciziei civile nr. 1323A din data de 18 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Faţă de cele arătate supra, decizia pronunţată în recurs, a cărei revizuire se solicită, nu întruneşte condiţia legală cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv nu evocă fondul cauzei, întrucât nu oferă o soluţie pe fond, aşa încât acest tip de hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, ea fiind pronunţată ca efect exclusiv al analizării motivelor de casare, care, prin ipoteză, nu presupun evocarea fondului, ci doar cercetarea legalităţii hotărârii atacate.

Însăşi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, a statuat în cadrul paragrafului nr. 17 "În ceea ce priveşte categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunţate de instanţele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispoziţiile art. 322 teza introductivă din C. proc. civ. din 1865, legiuitorul a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. Curtea a mai reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ţine de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunţate în recurs prin care se evocă fondul".

Chiar dacă această hotărâre a instanţei de control constituţional statuează cu privire la deciziile instanţelor de recurs pronunţate sub imperiul vechii reglementări procedurale civile, soluţia este pe deplin aplicabilă şi în raport cu actuala reglementare, care a preluat cerinţa evocării fondului prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Este de observat şi că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în ipoteza extra petita invocată de revizuenţi, vizează situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, or noţiunea de "lucru" trebuie interpretată ca referindu-se la cererile concrete, pretenţiile formulate de părţi prin intermediul cererii de chemare în judecată, al cererii reconvenţionale, al cererii de intervenţie voluntară principală sau al unora din tipurile de cereri de intervenţie forţată, nu la diferitele argumente care susţin sau combat aceste cereri. În cauză, revizuenţii nu au invocat pronunţarea asupra unor cereri care nu au format obiectul învestirii instanţei, ci existenţa unor considerente ale instanţei de recurs care ar fi extra petita, or, astfel cum s-a arătat cazul de revizuire invocat nu se referă la argumentele expuse de instanţă pentru a justifica soluţia pronunţată.

Înalta Curte va înlătura susţinerile revizuenţilor referitoare la faptul că sunt incidente dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd în mod expres dreptul părţii de a formula o cale de atac strict numai în ceea ce priveşte considerentele, în cazul în care acestea cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea.

Dispoziţiile acestui text de lege reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Or, această dispoziţie este incidentă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât acestea implică un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea, care nu presupune realizarea unui astfel de control. Aceste aspecte au fost statuate şi de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 23 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 914 din 10 septembrie 2024 (a se vedea paragrafele 22-23).

De altfel, concluziile formulate de revizuenţi în cererea de revizuire, anume de a fi schimbată decizia atacată în sensul eliminării din considerentele acesteia a argumentelor instanţei de recurs pe care ei le contestă, relevă nemulţumirea acestor părţi cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de recurs şi intenţia lor de a obţine, sub pretextul şi pe calea revizuirii, o rejudecare a recursului finalizat prin hotărârea atacată, respectiv un recurs la recurs, ceea ce contravine scopului pentru care au fost edictate dispoziţiile referitoare la revizuire şi încalcă principiul legalităţii căilor de atac.

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., şi anume aceea ca hotărârea atacată să fie pronunţată asupra fondului sau să evoce fondul, situaţie în raport cu care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazul de revizuire invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) devine inutilă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. S.R.L..

Totodată, reţinând culpa procesuală a revizuenţilor, cererea formulată de aceştia urmând a fi respinsă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acestora, ca părţi care au pierdut procesul în sensul textului legal menţionat, la plata sumei de 5950 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului achitat de aceasta conform ordinului de plată nr. x/7.04.2025, aflat la dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1161 din 23 aprilie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi se Autor a Compozitorilor.

Obligă revizuenţii la plata sumei de 5950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.