Dual CMO license obligation for public performance: Distinct remuneration rights for phonogram producers versus performing artists under the Copyright Act

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

În deliberare asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor şi a probelor care vor fi administrate, să se pronunţe o hotărâre prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 19.329 RON (6443 RON x 3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.09.2019 - 31.03.2020 şi respectiv 01.06.2020 - 31.08.2021, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv B. clasificată 3 stele, situată în Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea, precum şi Restaurantul şi Barul situate în cadrul pensiunii, C. situată în Râmnicu Vâlcea, B-dul x nr. 4-6-8, D., B3, B4, judeţ Vâlcea; C. situată în Râmnicu Vâlcea, str. x, Piaţa Central, judeţ Vâlcea; C. situată în Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.987,89 RON (3662,23 RON X 3) ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 10.08.2021, conform dispoziţiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 1 al acţiunii.

De asemenea, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate.

Reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1.349 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecăţii), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018, Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1531 din 20 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta CREDIDAM, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 19.329 RON (la care se adaugă TVA) reprezentând triplul remuneraţiei pentru comunicarea publică de fonograme şi prestaţii artistice din audiovizual pentru intervalul 01.09.2019 - 31.03.2020, 01.06.2020 - 31.08.2021. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.662,23 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 10.08.2021, respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului restant. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 800 RON reprezentând onorariu avocat, suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară şi suma de 20 RON reprezentând cheltuieli extras ONRC.

Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel apelanta-pârâtă A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 04 aprilie 2022, sub nr. x/2021.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1714A din 16 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1531/20.10.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-CREDIDAM, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2021*.

În rejudecare, reclamanta a depus o cerere de îndreptare a erorii materiale ce a fost cuprinsă în cererea introductivă, eroare referitoare la intervalul pentru care s-au solicitat sumele indicate în cererea introductivă, respectiv 01.09.2018 -31.03.2020 şi 01.06.2020 - 31.08.2021.

I.4. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1140 din 31 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.329 RON la care se adaugă TVA reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, triplul remuneraţiilor datorate în perioadele 01.09.2018 - 31.03.2020 respectiv 01.06.2020 - 31.08.2021, a respins în rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 08 ianuarie 2024 sub nr. x/2021*.

I.5. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 749A din 26 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1140/31.10.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 1.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

I.6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 749A din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs recurenta-pârâtă A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 septembrie 2024, sub nr. x/2021* şi a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1140 din 31 octombrie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, invocând motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o soluţie ce cuprinde motive contradictorii.

Astfel, deşi prin motivul de apel pârâta a critica soluţia primei instanţe sub aspectul că aceasta a admis în totalitate acţiunea formulată (toate cele trei petite), din considerentele acesteia rezultă în mod cert că, prin dispozitiv, în raport cu motivarea instanţei, acţiunea putea eventual să fie admisă doar în parte.

Soluţia instanţei de apel este contradictorie, întrucât, deşi se reţine în mod clar în considerente că acţiunea este întemeiată în parte iar în dispozitiv instanţa a admis-o în tot, în considerente se reţine că instanţa poate selecta argumentele utile în soluţionarea cauzei, neimpunându-se ca motivarea să aibă un răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere. Instanţa de apel a arătat că decizia tribunalului respectă exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi necontradictorialitatea hotărârii, ceea ce contravine dispoziţiilor procedurale privind motivarea unei hotărâri judecătoreşti.

În acest sens, există o contradicţie în decizia instanţei de apel, având în vedere că, deşi a reţinut că acţiunea şi motivul de apel trebuiau admise în parte, nu a făcut acest lucru, ceea ce confirmă că decizia este nelegală.

De asemenea, există contradictorialitate în sensul că se pretinde, în considerentele de la pagina 8, alin. (5) din hotărâre, că nu se datorează despăgubiri pentru perioada 31.03.2020 - 31.03.2020, datorită pandemiei Covid, asimilată forţei majore, însă se indică un interval de timp ce nu există de fapt.

Prin această motivare, decizia recurată încalcă şi dispoziţiile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., privind aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Decretului nr. 195/2020.

Recurenta-pârâtă mai invocă şi cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 8/1996, ce prevăd că remuneraţia este unică în acelaşi domeniu de creaţie.

Or, deşi a făcut dovada achitării unei părţi din sumele pretinse, precum şi dovada că a avut încheiat contract de licenţă, în mod nelegal a fost obligată la o nouă plată - în fapt o plată dublă pentru aceeaşi activitate, chiar contrar normelor menţionate.

Astfel, în mod nelegal instanţa a reţinut că în cauză ar fi îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, încălcând astfel dispoziţiile legale în materie, deşi a făcut dovada că pe perioada pretinsă în acţiune, care excede perioadei pandemiei, a făcut dovada plăţii sumelor solicitate.

În consecinţă, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nelegală şi nefondată.

În baza art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul soluţionării cauzei.

I.7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei recurate şi obligarea recurentei-pârâte la achitarea cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă a susţinut că motivele de casare invocate de partea adversă nu sunt dezvoltate în acord cu cerinţele legale, fiind preponderent reluate susţinerile din apel.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susţinut că acesta nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu poate conduce la casarea soluţiei din apel, deoarece nu există nicio contradicţie în argumentele soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

De altfel, instanţa de apel a analizat pe larg motivul de apel la care partea adversă a făcut referire, expunând o motivare completă şi apreciind că acesta nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte contradictorialitatea referitoare la perioada pentru care CREDIDAM nu ar fi solicitat despăgubiri (alin. (5), pagina 8 din decizia recurată), respectiv 31.03.2020 - 31.03.2020, intimata-reclamantă a susţinut că, în fapt, este o simplă eroare materială, iar perioada corectă este 31.03.2020-01.06.2020 (alin. (2), pagina 8 din decizia recurată).

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susţinut că recurenta-pârâtă l-a invocat formal, întrucât nu a indicat care este aplicarea greşită a dispoziţiilor Decretului nr. 195/2020, aşa încât nu se poate face o analiză a acestei susţineri.

Cu privire la aplicarea greşită a art. 168 din Legea nr. 8/1996, intimata-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect acest text de lege, reţinând că UPFR, UCMR şi CREDIDAM sunt organisme de gestiune din domenii de creaţie diferite, CREDIDAM fiind în drept să gestioneze drepturile artiştilor interpreţi, UPFR drepturile producătorilor de fonograme, iar UCMR drepturile compozitorilor şi muzicologilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel susţinând că aceasta cuprinde motive contradictorii, întrucât, deşi instanţa de fond a reţinut în considerente că acţiunea este întemeiată în parte iar în dispozitiv a menţionat ca fiind admisă în tot, instanţa de apel a apreciat că poate selecta argumentele utile soluţionării cauzei, precum şi că nu se impune ca motivarea să aibă un răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor, decizia tribunalului respectând toate exigenţele referitoare la claritate, precizie, consecvenţă şi necontradictorialitate.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, motivare ce constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Cazul de casare analizat conţine diferite ipoteze care constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătoreşti: atunci când lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a preluat tale quale argumentele hotărârii atacate, fără să răspundă criticilor, când utilizează argumente fără legătură cu situaţia dedusă judecăţii, precum şi atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este întemeiată.

În speţa pendinte, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că nu sunt afectate de viciul contradictorialităţii considerentele instanţei prin care aceasta a analizat motivul de apel referitor la deficienţele din motivarea hotărârii primei instanţe. Astfel, instanţa de apel a constatat că, din cuprinsul considerentelor primei instanţe, reiese faptul că aceasta a analizat în integralitate toate capetele de cerere, admiţând capătul de cerere vizând obligaţia apelantei-pârâte de a achita triplul remuneraţiilor datorate şi respingând capetele de cerere vizând triplul penalităţilor şi obligarea pârâtei la încheierea autorizaţiei de licenţă neexclusivă.

Instanţa de apel a constatat, totodată, că hotărârea instanţei de fond respectă exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi necontradictorialitatea motivării şi cuprinde răspunsuri specifice şi explicite la fiecare capăt de cerere, astfel că se poate realiza controlul devolutiv. Împrejurarea că dispozitivul nu menţionează că "admite în parte acţiunea" nu poate fi primită ca o critică de nemotivare a hotărârii judecătoreşti, această concluzie a instanţei de apel fiind corectă în contextul expus mai sus, în care nu au fost reţinute deficienţe ale motivării primei instanţe în sensul lipsei analizei unor capete de cerere.

Prin urmare, pretinsa contradicţie invocată de către recurenta-pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este cea vizată de acest text de lege, întrucât considerentele deciziei recurate conduc la soluţia la care s-a oprit instanţa de apel, au legătură directă cu aceasta şi sprijină soluţia pronunţată.

Ca atare, criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi apreciate ca fiind nefondate, dezlegarea tranşată prin hotărârea atacată fiind legală sub aspectul acestor prevederi legale.

O altă critică subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează existenţa unei contradictorialităţi (în cuprinsul considerentelor expuse la alin. (5), pagina 8 a hotărârii recurate) în ceea ce priveşte perioada pentru care nu se datorează despăgubiri, recurenta-pârâtă susţinând că instanţa de apel a indicat un interval de timp ce nu există de fapt, respectiv 31.03.2020 - 31.03.2020.

Nici această critică nu este aptă a conduce la casarea hotărârii recurate, menţiunea respectivă reprezentând o simplă eroare materială strecurată în textul hotărârii, concluzie susţinută de faptul că, în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate cu recurs, instanţa de apel a indicat în mod corect perioada pentru care reclamanta nu a pretins despăgubiri, respectiv 31.03.2020 - 01.06.2020 (alin. (2) pagina 8), astfel că rezultă cu certitudine că menţiunea din paragraful anterior, în care s-a arătat că data de începere a perioadei este aceeaşi cu cea de sfârşit, este o eroare formală, care nu influenţează rezultatul judecăţii.

Referitor la critica potrivit căreia instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material reprezentate de dispoziţiile Decretului nr. 195/2020, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pe de o parte, recurenta-pârâtă a invocat în mod formal acest motiv, în condiţiile în care nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în acest caz de casare.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune constatarea unor situaţii precum aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt.

Or, în cauză, recurenta-pârâtă nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit în mod generic la faptul că "Prin această motivare, decizia recurată încalcă şi dispoziţiile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., privind aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a Decretului nr. 195/2020". Pentru a fi incident cazul de casare indicat, este necesar ca recurenta-pârâtă să demonstreze modul în care instanţa de apel a încălcat normele de drept material, să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanţele cauzei şi să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte din ansamblul criticii, se poate deduce concluzia că invocarea încălcării Decretului nr. 195/2020 este consecinţa indicării greşite a perioadei pentru care reclamanta nu a pretins despăgubiri, chestiune care a primit deja un răspuns prin considerentele expuse mai sus.

Printr-un alt motiv de recurs, circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 8/1996, arătând, în esenţă, că a fost în mod nelegal obligată la o nouă plată pentru aceeaşi activitate, deşi remuneraţia este unică în acelaşi domeniu de creaţie, precizând că a făcut dovada că a achitat o parte din sumele pretinse, precum şi că a avut încheiat contract de licenţă.

Apreciind asupra susţinerilor recurentei-pârâte, în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte reţine că acest text de lege a fost în mod corect aplicat de instanţa de apel pentru a explica că remuneraţia este unică în ceea ce priveşte acelaşi domeniu de creaţie, dar CREDIDAM şi UPFR, respectiv UCMR sunt organisme de gestiune din domenii de creaţie diferite.

Astfel, în speţa pendinte, prima instanţă de control judiciar a reţinut - în cadrul situaţiei de fapt decelabilă pe baza probelor administrate în cauză, de care prezenta instanţă de recurs este ţinută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicţional - că apelanta-pârâtă nu a avut încheiată autorizaţie licenţă neexclusivă cu reclamanta CREDIDAM, ci cu un alt organism de gestiune colectivă, respectiv cu UPFR.

Or, caracterul unic al remuneraţiei este prevăzut de art. 112 din Legea nr. 8/1996, însă cu condiţia să fie vorba despre acelaşi domeniu de creaţie, iar colectarea remuneraţiei unice se face, astfel cum dispune art. 112 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile prevăzute de art. 168 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 2 din Decizia ORDA nr. 399/2006 (M.Of. 982/08.12.2006), organismul de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) a fost desemnat drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, iar prin Deciziile ORDA nr. 120/2013 şi nr. 121/2013 (M.Of. nr. 602/27.09.2013), intimata-reclamantă este desemnată drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru retransmiterea prin cablu a prestaţiilor artistice fixate pe fonograme şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, stabilite prin Metodologia privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 327/2010 (art. 1).

La rândul său, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR (organism cu care recurenta-pârâtă a avut încheiată autorizaţie licenţă neexclusivă în perioada dedusă judecăţii) gestionează drepturile producătorilor de fonograme, fiind desemnată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme (art. 3).

Aşa cum au reţinut instanţele devolutive ale fondului în cadrul situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă are calitatea de utilizator fiind, în sensul metodologiei (Decizia ORDA nr. 120/2016), persoana care realizează acte de comunicare publică. Or, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă, astfel cum prevede art. 112 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. De aceea, pe lângă remuneraţia datorată Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, pentru comunicarea publică a fonogramelor, recurenta-pârâtă datorează şi remuneraţii către artiştii interpreţi sau executanţi pentru operele sau prestaţiile acestora fixate pe fonograme, remuneraţii ce sunt colectate prin intermediul intimatei-reclamante din prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă au obligaţia de a acorda autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii.

Art. 2.1. din Decizia ORDA nr. 10/2016, modificată parţial prin Decizia ORDA nr. 120/2016, statuează că utilizatorii care comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual au obligaţia ca, înaintea oricărei utilizări, să obţină autorizaţia-licenţă neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remuneraţiilor prevăzute în tabelele din respectiva metodologie. Utilizatorul are obligaţia de a obţine din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, respectiv ale producătorilor de fonograme - Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, conform reglementărilor legale în vigoare, autorizaţii-licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activităţii de comunicare publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plăţii unei remuneraţii, indiferent de durata efectivă a comunicării publice.

În raport cu aceste texte de lege, recurenta-pârâtă avea obligaţia de a încheia contract de licenţă neexclusivă şi cu intimata-reclamantă, în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi şi executanţi şi de a plăti remuneraţia compensatorie pentru utilizarea prestaţiilor acestora, dispoziţiile legale anterior redate reglementând încheierea unor astfel de contracte cu ambele organisme de gestiune colectivă.

În consecinţă, este indubitabil că nu este suficientă încheierea unei autorizaţii-licenţă neexclusivă cu UPFR, întrucât CREDIDAM şi UPFR sunt organisme de gestiune colectivă care gestionează pentru domenii de creaţie diferite, aşa cum s-a reţinut supra. Încheierea autorizaţiei-licenţă neexclusivă doar cu unul dintre aceste organisme de gestiune colectivă, în speţă cu UPFR, nu exclude încheierea contractului şi cu celălalt organism de gestiune colectivă - CREDIDAM. Aşadar, fiind vorba, în cauză, de categorii diferite de titulari de drepturi, remuneraţiile se datorează în mod distinct.

Prin urmare, pe lângă remuneraţia datorată UPFR, pentru comunicarea publică a fonogramelor, recurenta-pârâtă datorează şi remuneraţii către artiştii interpreţi sau executanţi pentru prestaţiile acestora fixate pe fonograme, remuneraţii ce sunt colectate prin intermediul intimatei-reclamante din cauză, CREDIDAM. Astfel nu se poate reţine existenţa unei plăţi duble din simplul fapt că recurenta-pârâtă a achitat deja unui alt organism de gestiune colectivă o taxă aferenţă drepturilor unei alte categorii de beneficiari.

În situaţia expusă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 8/1996.

În consecinţă, văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 749A din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, cererea de recurs formulată de aceasta urmând a fi respinsă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acesteia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menţionat, la plata sumei de 1500 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului achitat de aceasta conform înscrisului doveditor aflat la dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 749A din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.