Judicial error compensation appeal null for failure to articulate statutory cassation grounds

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 20 octombrie 2022 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Curtea de Apel Piteşti, obligarea acestora să-i repare prejudiciile cauzate prin erorile judiciare din dosarul nr. x/2018 şi amenzile judiciare aplicate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 de câte 500 RON, precum şi în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2018 de câte 300 RON.

I.2. Hotărârea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 300 din 12 mai 2022 Tribunalul Sibiu a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Curtea de Apel Piteşti.

I.3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 21 din 10 ianuarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 300 din 12 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 şi a decis ca ajutorul public judiciar în cuantum de 76 RON, de care a beneficiat reclamantul prin încheierea din 6 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia să rămână în sarcina statului.

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 21 din 10 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din cazurile de casare instituite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., susţinând că hotărârile instanţelor de fond şi apel sunt lovite de nulitate întrucât sunt nemotivate, nu cuprind motivele pe care se întemeiază şi nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale, nefiind soluţionat niciun motiv de apel în care acesta a arătat că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută.

De asemenea, a mai susţinut că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii.

Totodată, a învederat că a formulat cerere completatoare, care trebuia obligatoriu comunicată părţilor adverse, sub sancţiunea nulităţii absolute, însă instanţa de fond nici nu a soluţionat-o. Instanţa de apel, contrar normelor de drept aplicabile, a menţionat că, deşi instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care excepţia nulităţii este nefondată, reclamantul avea posibilitatea să învestească instanţa de apel cu un astfel de motiv de apel, precum şi că prin apel nu a invocat excepţia nulităţii întâmpinării depuse la instanţa de fond. Or, recurentul-reclamant susţine că unul dintre motivele de nulitate absolută a hotărârii a fost invocat sub acest aspect. A menţionat că aceeaşi este situaţia şi în ce priveşte întâmpinarea formulată în apel şi eventuala întâmpinare ce va fi formulată în recurs.

Recurentul-reclamant a apreciat că susţinerea în sensul că necomunicarea cererii completatoare părţilor nu constituie motiv de nulitate absolută este vădit ilegală şi constituie încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, nefiind necesară condiţia producerii unei vătămări.

Instanţa de apel nu a expus nicio motivare cu privire la erorile săvârşite în fiecare dosar în parte şi nici nu a făcut referire la hotărârile şi dosarele în care au fost pronunţate, ci a reţinut că este evidentă săvârşirea erorilor arătate pe larg în cererea de chemare în judecată, atât timp cât, deşi hotărârea era supusă recursului, recursul declarat în dosarul nr. x/2018 a fost respins ca inadmisibil, respingându-se şi contestaţia în anulare pe care susţine că avea obligaţia să o formuleze în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, instanţa aplicându-i şi o amendă pentru pretinsa exercitare a căii de atac cu rea-credinţă.

De asemenea, constituie eroare şi faptul că recursul formulat în dosarul nr. x/2018 a fost constatat nul, deşi motivele de recurs formulate se încadrau în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Tot eroare constituie şi anularea recursului ca netimbrat în dosarul nr. x/2018, întrucât acesta era scutit de taxa de timbru, fiind vorba de o restituire a unei sume pretins încasate necuvenit constând în ajutor social aferent lunii ianuarie 2015, cererea de reexaminare fiind respinsă.

Recurentul-reclamant a mai învederat că reprezintă eroare judiciară şi faptul că au fost anulate ca netimbrate cererile de reexaminare a amenzilor aplicate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020, deşi erau îndeplinite condiţiile pentru scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Nici în hotărârea de fond şi nici în cea de apel nu se face referire la săvârşirea erorii din dosarul nr. x/2016, eroare ce a constat în anularea recursului ca netimbrat, urmare a respingerii ilegale a cererii de ajutor public judiciar, în faptul că i s-a aplicat o amendă judiciară pentru formularea acestei cereri, dar şi în anularea cererii de reexaminare şi obligarea sa la plata onorariului curatorului, deşi această obligaţie îi revine statului, iar în cazul în care cererea reclamantului ar fi fost respinsă, obligaţia ar fi revenit pârâţilor. Or, prin instituirea curatorului unui pârât, au fost încălcate normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute şi cele de drept material, întrucât reclamantului nu i s-a solicitat să facă investigaţii cu privire la domiciliul respectivului pârât. Totodată, a susţinut că şi cererea de îndreptare a fost abuziv respinsă.

În concluzie, a susţinut că statul trebuie să-i repare toate aceste daune, iar prejudiciul cauzat de anularea recursului trebuie reparat de pârâţi, aceştia urmând a fi obligaţi la plata daunelor cauzate prin săvârşirea faptelor delictuale.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi a solicitat să se constate că acesta este nul.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Piteşti nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 4 februarie 2025, excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. a fost invocată şi din oficiu, la respectivul termen de judecată fiind susţinute neregularităţi procedurale în privinţa întâmpinării formulate de intimatul pârât.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. De asemenea, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii, astfel cum dispune art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege şi să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Faţă de aceste consideraţii teoretice, se constată că prima critică invocată de recurentul-reclamant vizează faptul că hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate, întrucât este nemotivată, respectiv nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale, nefiind soluţionat niciun motiv de apel.

Sub acest aspect este de observat că simpla afirmaţie a părţii în acest sens este lipsită de valenţe juridice, în absenţa unei argumentări şi specificări exprese a motivelor de apel concrete neanalizate de instanţa de prim control judiciar ori a aspectelor relevante deduse judecăţii cărora nu li s-a dat o dezlegare.

Prin memoriul de recurs recurentul-reclamant a reiterat, totodată, argumentele deduse analizei în apel vizând necomunicarea cererii completatoare şi nulitatea întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român.

Or, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanţa de apel i-a răspuns acestor critici, precizând că, în cazul necomunicării cererii completatoare, este vorba de o nulitate relativă care se poate invoca în condiţiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ. numai de partea vătămată de această necomunicare, respectiv Statul Român, iar nu de apelant, căruia nu i s-a adus nicio vătămare prin necomunicarea respectivului act de procedură.

De asemenea, în ceea ce priveşte nulitatea întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român, instanţa de apel a concluzionat că, deşi apelantul-reclamant nu a înţeles să formuleze o astfel de critică pe calea apelului, respectivele critici nu atrag totuşi nulitatea hotărârii instanţei de fond, întrucât soluţia pronunţată nu a fost consecinţa vreunei excepţii invocate în respectiva întâmpinare, iar apelantul nu a justificat vreo vătămare potrivit art. 175 şi urm. C. proc. civ.

Aşadar, interpretarea proprie a recurentului-reclamant, în sensul că sancţiunea pentru necomunicarea cererii completatoare este nulitatea absolută, iar nu relativă cum a apreciat instanţa, fără a fi justificată printr-un raţionament susţinut de argumente care să le contrazică pe cele expuse de instanţa de apel, nu constituie o critică de nelegalitate, care să poată fi supusă analizei instanţei de recurs.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susţine că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material şi a normelor de drept procedural prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi cuprinde motive contradictorii.

Or, această critică este formal invocată de partea recurentă, atât timp cât nu sunt invocate dispoziţiile de drept substanţial şi nici cele de drept procesual încălcate de instanţa de apel şi nici nu este însoţită de argumente concrete care să justifice contradictorialitatea pretinsă din motivarea instanţei, susţinerile recurentului concretizând în realitate nemulţumirea sa faţă de soluţiile pronunţate.

În acest sens, din analiza memoriului de recurs, reiese că recurentul-reclamant nu a arătat în ce mod instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material sau procesual, aspectele expuse în cererea de recurs reprezentând critici faţă de soluţiile pronunţate în dosarele în care susţine că au fost comise erori judiciare: se susţine greşita respingere a recursului din dosarul nr. x/2018 ca inadmisibil, săvârşirea unui abuz prin faptul că a fost amendat pentru exercitarea contestaţiei în anulare împotriva acestei soluţii; se susţine greşita anulare a recursului din dosarul nr. x/2018 întrucât motivele invocate în cadrul acestei căi de atac se încadrau în cazurile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi săvârşirea unui abuz prin faptul că a fost amendat pentru exercitarea contestaţiei în anulare împotriva acestei soluţii; se susţine greşita anulare a recursului în dosarul nr. x/2018 ca netimbrat întrucât acesta era scutit de plata taxei de timbru şi săvârşirea unor ilegalităţi prin respingerea cererii de reexaminare în condiţiile în care aceasta era dovedită, precum şi existenţa unor contradicţii faţă de admiterea altor cereri de ajutor public judiciar; se critică soluţiile pronunţate asupra cererilor de reexaminare din dosarele nr. x/2020 şi y/2020, se susţine greşita anulare a recursului în dosarul nr. x/2016, ca netimbrat, cererea de ajutor public judiciar fiind ilegal respinsă; se susţine încălcarea unor norme de procedură prin instituirea curatorului uneia din părţi fără a i se solicita efectuarea unor investigaţii privind domiciliul acesteia.

Cum s-a arătat deja, aceste aspecte au fost examinate de instanţa de apel, care a arătat că "pentru a fi aplicabile dispoziţiile legale invocate, nu este suficientă simpla susţinere a efectuării unor acte procesuale cu evidenta încălcare a normelor de drept material şi/sau procesual" şi că "în această procedură nu pot fi analizate orice nemulţumiri cu privire la modul de soluţionare a unei cauze, controlul judiciar realizându-se exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege".

De asemenea, instanţa a arătat că "încălcările afirmate şi probate trebuie să fie de o gravitate însemnată, astfel încât să justifice înfrângerea prezumţiei că lucru judecat reprezintă adevărul şi reţinerea împrejurării că s-a săvârşit o eroare materială. Aspectele reiterate în cuprinsul motivelor de apel sunt practic critici de netemeinicie şi nelegalitate aduse soluţiilor pronunţate în dosarele menţionate de apelant, apelantul aducând o interpretare proprie dispoziţiilor legale, formulate în afara cadrului legal al căilor de atac reglementate de lege".

Recursul formulat nu cuprinde o contestare concretă a argumentelor expuse în decizia recurată, or atunci când instanţa învestită cu o cerere de apel motivată, a dat un răspuns argumentat fiecărei critici deduse judecăţii în calea de atac devolutivă a apelului, motivarea concretă a recursului trebuie să se refere la decizia instanţei de apel, criticând eficient dezlegările acesteia şi arătând viciile de legalitate pe care le prezintă hotărârea atacată.

Or, astfel cum s-a arătat, recurentul nu a expus astfel de critici, ci a contestat soluţiile pronunţate în dosarele în care pretinde că au fost săvârşite erori judiciare iar modul de formulare a acestor susţineri nu este adecvat unei cereri adresate instanţei, recurentul utilizând expresii injurioase şi depreciative.

Pe de altă parte, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite. Astfel, în recurs însă se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

În consecinţă, cum recurentul-reclamant nu a combătut în nicio formă considerentele regăsite în hotărârea atacată şi raţionamentul instanţei de apel în pronunţarea soluţiei, simplele susţineri formulate prin memoriul de recurs - ce constituie practic o reiterare a motivelor apelului declarat împotriva sentinţei primei instanţe - nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 21 din 10 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Curtea de Apel Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.