Cassation appeal declared null and void for re-evaluation of merits, upholding dismissal of action to annul simulated real estate sale contract

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă la data de 18.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2004 de Notar Public C., prin deghizarea unui împrumut cu camătă, sub forma vânzării-cumpărării, în temeiul art. 1.175 C. civ. de la 1864.

Totodată, a solicitat rectificarea CF nr. x Arad, nr. top. x, prin radierea contractului de vânzare din cartea funciară şi revenirea la situaţia anterioară, în temeiul art. 908 pct. 3 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepţia de inadmisibilitate, excepţia puterii de lucru judecat şi a solicitat respingerea acţiunii.

La data de 10.04.2019 reclamanta a formulat, în temeiul art. 69 alin. (3) raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. civ., o cerere de introducere în cauză a numitului D., fost semnatar al contractului de vânzare-cumpărare, fiind vorba despre un bun comun al soţilor, acesta, în urma admiterii acţiunii, putând pretinde aceleaşi drepturi, de revenire la situaţia anterioară de carte funciară.

Prin întâmpinare, intervenientul D. a solicitat admiterea acţiunii reclamantei.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 276/02.12.2019, Tribunalul Arad, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea; a obligat-o pe reclamantă la plata, către pârât a sumei de 8.491,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 60/22.04.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei; a obligat-o pe apelantă la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.600,84 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 563/17.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul reclamantei împotriva deciziei anterior menţionate şi a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 183/27.06.2024, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei; a obligat-o pe apelantă la plata sumei de 27.350,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul B..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., reclamanta A..

- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 6, art. 8, art. 10 alin. (1), art. 425 lit. b) şi art. 501 C. proc. civ.

Precizează că art. 6 şi art. 8 C. proc. civ. prevăd obligaţia judecătorilor de a soluţiona cauzele în mod imparţial, asigurând egalitatea tuturor părţilor din procesul civil în exercitarea drepturilor procesuale.

Afirmă recurenta că încălcarea acestor texte de lege s-a realizat prin aceea că, deşi instanţa a reţinut că ambele părţi au dat dovadă de atitudine oscilantă şi nesinceră în proces, a sancţionat-o doar pe reclamantă, prin respingerea acţiunii, încurajând atitudinea similară a pârâtului.

Mai mult, instanţa a reţinut că reclamanta nu a fost în măsură să probeze susţinerile privind existenţa unei alte voinţe reale a părţilor decât cea stipulată în contractul public de vânzare-cumpărare, astfel încât pârâtul nu era obligat să iasă din pasivitate şi să-şi dovedească propriile afirmaţii.

Această motivare contravine art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că toate părţile au obligaţia să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

În consecinţă, atât atitudinea ambiguă, contradictorie şi nesinceră a reclamantei, cât şi cea similară a pârâtului trebuiau analizate în aceeaşi măsură.

De asemenea, pasivitatea pârâtului în probaţiune trebuia sancţionată potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Soluţionând cauza astfel, instanţa a încălcat trei dintre principiile de bază ale procesului civil, respectiv imparţialitatea instanţei, echitatea procesului şi egalitatea părţilor.

Instanţa a încălcat şi art. 425 lit. b) C. proc. civ., care impune ca în considerentele hotărârii să se arate motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa a arătat motivele (eronate) care au stat la baza înlăturării susţinerilor reclamantei, dar nu a arătat motivele pentru care a acceptat apărările pârâtului.

Încălcarea art. 501 C. proc. civ. rezultă din împrejurarea că, la fila x din decizia de casare, instanţa supremă a reţinut că, în primul ciclu procesual, instanţa de apel a statuat, în argumentarea soluţiei adoptate, aspecte care nu au relevanţă faţă de obiectul litigiului, respectiv provenienţa sumelor de bani cu care reclamanta susţine că a restituit împrumutul de 204.000 euro.

Cu toate acestea, şi în rejudecare, instanţa a acordat o relevanţă nelegală acestui aspect, a emis adrese pentru verificarea veniturilor reclamantei, a încuviinţat în ambele interogatorii întrebări cu privire la aceste aspecte şi a argumentat din nou, în considerentele deciziei, la filele x, lipsa unor dovezi cu privire la provenienţa veniturilor ca fiind un important element de respingere a acţiunii.

De asemenea, a extins motivarea la veniturile părinţilor şi bunicilor reclamantei apreciind că, în contextul perioadei comuniste, sursele de venit menţionate de reclamantă nu pot fi reale.

- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea instanţei de apel este contradictorie, respectiv la fila x, instanţa reţine că trebuie avută în vedere perioada mare de timp de la momentul desfăşurării evenimentelor, precum şi faptul că reclamanta a fost implicată în mai multe afaceri de-a lungul timpului, ceea ce ar putea genera unele confuzii.

Cu toate acestea, instanţa, în mod contradictoriu, a înlăturat atât depoziţia martorei E., cât şi răspunsul la interogatoriu al apelantei şi al intervenientului F., exact cu acest motiv al contradicţiilor şi lacunelor.

Nu şi-a pus, însă, întrebarea de ce această confuzie firească constatată anterior nu a afectat şi declaraţia martorului G., căreia îi reţine subiectivismul determinat de parteneriatul în afaceri cu pârâtul inclusiv la achiziţia imobilului în litigiu.

Cu toate acestea, declaraţia nu este înlăturată din ansamblul probatoriu.

Tot în mod contradictoriu, instanţa reţine că există două împrejurări care se desprind din atitudinea pârâtului şi ar putea confirma susţinerile reclamantei: faptul că a rămas în pasivitate atât cu privire la împrumutul de 30.000 euro, care s-a prescris, cât şi cu privire la imobilul în litigiu, în care îi permite reclamantei să locuiască timp de mai bine de 20 de ani de la data pretinsei cumpărări, fără a-i percepe chirie; faptul că a declarat nereal, la interogatoriu, că nu a mai acordat un alt împrumut nici anterior, nici ulterior celui către părinţii reclamantei din anul 2002 (chestiune greu de explicat în contextul inexistenţei unei relaţii apropiate cu reclamanta), iar răspunsul a fost contrazis de existenţa dosarului nr. x/2009 al Judecătoriei Oradea, în care se atestă existenţa unui alt împrumut de 65.000 euro acordat H. şi reclamantei, deghizat prin contractul de vânzare-cumpărare din 02.09.2004, anulat în respectivul dosar.

Cu toate că a reţinut expres aceste împrejurări, de natură a reliefa clar o voinţă secretă a părţilor, instanţa le-a înlăturat fără să motiveze în vreun fel şi, în mod contradictoriu, a reţinut o altă voinţă a acestora.

Cea mai stringentă contradicţie rezultă din considerentul de la ultimul alineat al filei 19, unde instanţa reţine puterea de lucru judecat a hotărârilor din dosarul nr. x/2009, putere pe care o înlătură cu motivarea contradictorie că relaţiile dintre părţi au fost foarte complexe şi niciuna nu a avut interesul de a deduce judecăţii totalitatea raporturilor dintre ele.

Or, peste puterea de lucru judecat nu pot fi reţinute nici raporturile dintre părţi şi nici atitudinea din faţa instanţei.

Mai precizează recurenta şi că, în respectivul dosar, s-a dispus anularea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtul B., deoarece a reprezentat în realitate un împrumut.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât B. a invocat excepţia netimbrării căii de atac şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., învederând că recurenta deduce judecăţii aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate privind situaţia de fapt şi probele administrate în cauză, care nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

Dreptul la un proces echitabil şi la egalitatea cetăţenilor în faţa legii au fost respectate, părţile au îndeplinit actele de procedură în ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, iar chestiunea privind sarcina probei este una de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Hotărârea atacată este motivată conform legii, au fost administrate toate probele necesare, au fost analizate susţinerile părţilor, declaraţiile martorilor şi răspunsurile la interogatoriu, în cadrul limitelor impuse prin decizia de casare (voinţa reală internă a părţilor atât la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în anul 2004, cât şi din prisma raporturilor derulate între părţi ulterior).

Considerentele deciziei instanţei de apel nu sunt contradictorii, instanţa a analizat fiecare probă, fiecare susţinere şi a explicat în amănunt care sunt motivele pentru care le-a luat în considerare ori le-a îndepărtat.

Prezumţiile invocate de recurentă au fost riguros examinate şi coroborate cu înscrisurile depuse la dosar.

Invocând lipsa motivării, recurenta tinde, în realitate, către o reanalizare a probelor administrate, ceea ce nu este permis în calea extraordinară de atac a recursului.

Instanţa de apel a analizat probele administrate şi a concluzionat că, în cauză, nu s-a dovedit simulaţia prin deghizarea contractului de împrumut cu camătă şi garanţie imobiliară sub forma unui contract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a respins apelul, ca nefondat.

Recurenta prezintă concluziile instanţei de apel incomplet, rupte din context, deşi toate aspectele invocate au fost analizate şi explicate pe larg în considerentele hotărârii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimatul-pârât B., prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- Sunt lipsite de aptitudinea de a declanşa controlul judiciar de legalitate specific instanţei de recurs susţinerile recurentei, întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea, de către curtea de apel, a art. 6, art. 8 şi art. 10 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că, deşi a reţinut că ambele părţi au dat dovadă de atitudine oscilantă şi nesinceră în proces, a dispus respingerea acţiunii, sancţionând-o, astfel, doar pe reclamantă, aspect care, în opinia sa, ar atrage nesocotirea principiilor imparţialităţii instanţei, echităţii procesului şi egalităţii părţilor.

Criticile au un caracter formal, susţinând, în esenţă, o încălcare a dreptului la un proces echitabil cu nesocotirea, însă, a dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., referitoare la sarcina probaţiunii, care incumbă celui care face afirmaţiile/susţinerile în cadrul unui proces.

De asemenea, cu neobservarea limitelor judecăţii din recurs, se invocă, în realitate, o greşită determinare a cadrului factual, iar nu o nerespectare a principiilor de drept procesual evocate.

Aceasta întrucât, cu ocazia devoluţiunii depline a cauzei, instanţa de prim control judiciar, procedând, în acord cu limitele trasate prin decizia de casare, la determinarea contextului încheierii, de către părţi, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004 de Notar Public C., precum şi a raporturilor derulate între părţi ulterior, a reţinut, în urma verificării jurisdicţionale realizate, că "probatoriul administrat în cauză nu a putut contura o stare de fapt sau cel puţin indicii de o greutate suficientă pentru a susţine ipoteza simulaţiei".

Raţionamentul logico-judiciar care a fundamentat această reţinere a curţii de apel a avut în considerare, tot ca efect al evaluării mijloacelor probatorii încuviinţate în cauză, aspectul că "nici susţinerile părţilor şi nici declaraţiile martorilor audiaţi nu au reuşit să contureze elemente de fapt din perioada încheierii contractului de natură a confirma sau măcar a face probabilă ipoteza unui împrumut cu camătă deghizat sub forma contractului de vânzare-cumpărare".

A mai constatat instanţa de apel şi că "raporturile dintre părţi au avut valenţe complexe, ce depăşesc limitele litigiului de faţă şi care nu permit aplicarea unor prezumţii judiciare bazate pe atitudinea acestora în diverse momente izolate, prezentate parţial şi scoase din context de către ambele părţi".

Or, maniera în care, analizând probele administrate şi elementele de fapt ale pricinii, instanţa de prim control judiciar a stabilit situaţia de fapt (în deplină consonanţă cu atributul recunoscut instanţelor fondului) nu mai poate face obiectul cenzurii în prezenta fază procesuală.

Aceasta deoarece curtea de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, putând statua asupra oportunităţii administrării lor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar orice susţinere care relevă erori ale instanţei de rejudecare în evaluarea acestui demers se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, aceste constatări se opun cu caracter definitiv în prezenta pricină, nemaiputând fi infirmate de către instanţa de recurs, din moment ce în prezenta cale extraordinare de atac nu este posibilă, astfel cum s-a arătat, o nouă evaluare a probatoriului câştigat judecăţii.

Ca atare, întrucât statuările curţii de apel, cu corespondent în planul temeiniciei, nu mai pot fi contrazise la acest moment procesual, simpla afirmare a încălcării principiilor imparţialităţii instanţei, echităţii procesului şi egalităţii părţilor, fără să se indice, în concret, cum anume instanţa de apel a încălcat sau aplicat în mod greşit aceste principii de drept procesual în cauza dedusă judecăţii (altfel decât cu trimitere la probe ori la evaluările elementelor ce fac parte din situaţia de fapt a cauzei), nu este de natură a imprima criticii un caracter subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea urmărind, în realitate, inadecvat procedural, obţinerea unei noi judecăţi în raport cu mijloacele de probă care au fost deja analizate în precedenta fază procesuală.

Mai mult, ignorând raţionamentul logico-juridic amplu şi elaborat al instanţei devolutive de control judiciar (care a stabilit că "raporturile juridice derulate între părţi s-au întins pe o perioadă mare de timp şi au avut un caracter mult mai complex, care excede litigiului de faţă şi nici nu poate fi în totalitate decelat, părţile prezentând fiecare trunchiat, insuficient şi subiectiv, în favoarea propriei poziţii, diverse chestiuni de fapt"), recurenta omite deliberat aspectul că statuarea curţii de apel potrivit căreia "intimatul-pârât B. nu a avut nici el o poziţie în totalitate sinceră şi de natură a clarifica raporturile dintre părţi" (de care se prevalează în dezvoltarea criticii) nu sprijină în mod determinant soluţia dispusă prin actul jurisdicţional atacat, având doar valenţa unui considerent nenecesar (supraabundent).

Aceasta în condiţiile în care, în lipsa existenţei unor elemente probatorii apte a conduce la admiterea acţiunii, simpla atitudine procesuală a intimatului-pârât nu era oricum în măsură, ut singuli, să producă o astfel de consecinţă juridică, cum chiar instanţa de apel reţine atunci când arată că "temeinicia acţiunii reclamantei nu se poate fundamenta pe o obligaţie a pârâtului de a oferi explicaţii cu privire la faptele imputate în lipsa unor indicii concrete (fie şi indirecte, dar cel puţin mai clare şi mai consecvente) probate primordial de reclamantă", întrucât acest aspect ar constitui o inversare nepermisă a sarcinii probei, nefiind posibilă substituirea pârâtului în obligaţiile procesuale ce revin reclamantei.

În consecinţă, susţinerile recurentei nu pot fi considerate ca expunând critici de nelegalitate inclusiv prin prisma faptului că sunt îndreptate doar împotriva unor considerente indiferente, care nu sunt de natură a influenţa soluţia atacată.

- În egală măsură, nici afirmaţiile privitoare la încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel "nu a arătat motivele pentru care a acceptat susţinerile pârâtului", nu constituie un veritabil aspect de nelegalitate a deciziei atacate, fiind la rândul lor formale, din moment ce nu au finalitate practică, din punct de vedere juridic.

Astfel, fără a se raporta la considerentele instanţei de apel, care au statuat cu claritate că probatoriul administrat în cauză nu a conturat ipoteza simulaţiei (afirmată de către reclamantă prin acţiunea introductivă), recurenta se limitează să invoce, lipsit de interes în ceea ce o priveşte, existenţa unui deficit de motivare în privinţa apărărilor intimatului-pârât (iar nu referitor la propriile critici deduse judecăţii prin apelul formulat împotriva sentinţei primei instanţe).

Or, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, în sensul de folos practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I din acelaşi cod.

Cerinţa existenţei interesului trebuie întrunită pe întreaga durată a procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci şi în cazul tuturor celorlalte mijloace procesuale exercitate de părţi pe parcursul desfăşurării litigiului, deci inclusiv atunci când obiect al criticii din recurs îl reprezintă anumite considerente ale deciziei atacate.

Astfel fiind, pentru a stabili dacă o parte are interes în formularea unui motiv de recurs, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii lui.

Cum, însă, critica recurentei nu are o utilitate concretă în ceea ce o priveşte, întrucât o eventuală admitere a acesteia nu ar plasa-o într-o situaţie procesuală mai avantajoasă decât cea pe care o avea anterior formulării ei, susţinerea nu permite verificarea jurisdicţională a instanţei de recurs.

Totodată, recurenta omite a se grefa pe ipoteza în care pretinsa motivare insuficientă ar conduce la imposibilitatea controlului judiciar în legalitate, solicitată de motivul de casare corelativ, atunci când afirmă că instanţa de apel "nu a arătat motivele pentru care a acceptat susţinerile pârâtului".

Or, curtea de apel, cu ocazia devoluţiunii cauzei, nu a făcut altceva decât să stabilească, în virtutea prevederilor art. 479 raportate la art. 264 C. proc. civ. şi a statuărilor obligatorii ale instanţei de casare, forţa doveditoare de care se bucură mijloacele de probă încuviinţate în cauză, aspect care nu presupunea, contrar susţinerilor din prezenta cale de atac, acordarea unei dezlegări propriu-zise apărărilor părţii adverse.

Astfel, reluând practic afirmaţiile anterioare, privitoare la împrejurări de fapt (precum "imputarea atitudinii oscilante, contradictorii, nesincere a ambelor părţi"), recurenta înţelege să critice, în realitate, valenţa juridică acordată, de către instanţa de prim control judiciar, elementelor de probaţiune, atunci când a reţinut caracterul nefondat al pretenţiilor formulate.

Or, asemenea consideraţii nu reflectă o situaţie dintre cele reglementate de motivul de casare referitor la nemotivare, ci relevă, mai degrabă, o solicitare de reanalizare a probatoriilor, ceea ce excedează verificărilor instanţei de recurs, conform celor arătate anterior.

- Din perspectiva aceluiaşi motiv de recurs invocat, se constată ca fiind lipsite de aptitudinea de a declanşa controlul judiciar de legalitate inclusiv susţinerile recurentei referitoare la existenţa unor motive contradictorii.

Astfel, sub un prim aspect, recurenta afirmă existenţa unor considerente opuse în ceea ce priveşte, pe de o parte, reţinerea circumstanţei factuale că, în soluţionarea cauzei, "trebuie avută în vedere perioada mare de timp de la momentul desfăşurării evenimentelor, precum şi faptul că reclamanta a fost implicată în mai mult afaceri de-a lungul timpului, ceea ce ar putea genera unele confuzii", iar, pe de altă parte, înlăturarea depoziţiei martorului E. şi a răspunsurilor la interogatoriul administrat reclamantei şi intervenientului, ca efect al reţinerii contradicţiilor şi lacunelor acestora, respectiv a valorificării, sub aspect probatoriu, a probei testimoniale administrate martorului G..

Deşi susţine existenţa unor concluzii contrare, aspectele semnalate relevă, în realitate, doar dezacordul părţii în raport cu maniera de interpretare a probatoriului de către instanţa de apel, în scopul reaprecierii unor chestiuni de fapt, ceea ce nu este permis în calea extraordinară de atac a recursului.

Or, în speţă, nu se pot cerceta criticile referitoare la mijloacele de probă la care se referă recurenta, nefiind pusă în discuţie eventuala admisibilitate a acestora, ci se contestă însăşi concluzia la care a ajuns instanţa de apel, în urma propriei analize a acestora.

Aşadar, se observă că, inclusiv din această perspectivă, recurenta a omis să formuleze critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat, limitându-se doar la a contesta elemente ce intră în puterea de apreciere a instanţelor fondului şi care scapă cenzurii instanţei de recurs.

În afara controlului în casaţie se plasează şi aspectele relative la "înlăturarea fără motivare" a susţinerilor intimatului-pârât reţinute de instanţa de prim control judiciar ca fiind "puţin credibile, lacunare sau chiar evident nereale", care, în opinia recurentei, ar fi fost "de natură a reliefa voinţa secretă a părţilor", cât timp, prin acestea, recurenta critică, de fapt, nereţinerea, de către instanţa devolutivă de control judiciar, a unei prezumţii judiciare bazate pe atitudinea părţilor.

Or, în deplină consonanţă cu cele arătate anterior, în recurs nu poate fi cenzurată concluzia la care instanţa de apel a ajuns în urma propriei analize a circumstanţelor factuale (care au relevat existenţa unor "raporturi cu valenţe complexe între părţile litigante, prezentate parţial şi scoase din context de către ambele părţi"), ce a determinat, astfel, ineficacitatea juridică a respectivului mijloc de probă.

Recurenta antamează, în realitate, doar modalitatea de soluţionare a prezumţiei de simulaţie (de care se prevala aceasta) - şi care nu poate primi o altă dezlegare în prezenta fază procesuală - inclusiv atunci când, sub aparenţa unui viciu al motivării actului jurisdicţional atacat, invocă existenţa unei contrarietăţi între, pe de o parte, reţinerea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2009 şi, pe de altă parte, înlăturarea acesteia, cu motivaţia că "relaţiile dintre părţi au fost mult mai complexe, nemaifiind posibil a decela în totalitate înţelegerile intervenite, cu atât mai mult cu cât părţile nici nu au avut interesul de a deduce judecăţii totalitatea raporturilor existente, poziţia lor fiind trunchiată şi cel puţin parţial nesinceră".

Aceasta întrucât recurenta lasă în afara analizei instanţei de recurs tocmai considerentele prin care curtea de apel, raportându-se la soluţiile pronunţate în respectiva pricină (prin care reclamanta tindea la dovedirea unei practici a pârâtului de încheiere a unor contracte de vânzare-cumpărare în locul celor de garanţie imobiliară), a stabilit că obiectul acelei cauze a fost reprezentat de anularea unui contract de vânzare-cumpărare intervenit între intimatul-pârât B. şi numiţii I. şi J. pentru lipsa cauzei, constatându-se că acel contract a fost încheiat pentru garantarea unui împrumut de 65.000 euro acordat reclamantei, fără a se reţine însă că acesta ar fi îmbrăcat forma unui împrumut cămătăresc.

Observând că actele jurisdicţionale din pricina anterioară beneficiază de putere de lucru judecat contra pârâtului doar în privinţa împrejurării că acel contract a fost lipsit de cauză, fiind încheiat pentru a garanta un împrumut al reclamantei, instanţa de rejudecare a statuat, cu claritate, faptul că, pe baza acestora, "nu s-ar putea extrapola concluzia şi nici măcar prezumţia judiciară că orice alt contract încheiat între părţi are o natură similară", aceasta cu atât mai mult cu cât, din probatoriul administrat în cauza respectivă, "a rezultat că cei doi vânzători nu au încasat preţul, ci doar ar fi garantat un împrumut acordat numitei A. (iar nu că a existat camătă)".

Astfel fiind, tocmai lipsa indicării punctuale a modalităţii în care considerentele afirmate ca fiind contrare (ce au tranşat doar aspecte ce ţin de probatoriu) ar evidenţia eventuale raţionamente sau concluzii incompatibile între ele şi care, astfel, s-ar exclude reciproc, conferă criticii un caracter formal, recurenta înţelegând, practic, să lase în afara analizei înseşi statuările care au determinat limitele reţinerii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, expuse anterior.

- În egală măsură, nici criticile referitoare la încălcarea dezlegărilor obligatorii ale deciziei de casare nu opun veritabile aspecte de nelegalitate, ci aduc în discuţie, şi de această dată, doar circumstanţe de fapt, străine de verificarea jurisdicţională specifică instanţei de recurs.

Se constată, astfel, că, în realitate, recurenta nu procedează la o argumentare susceptibilă de încadrare în motivul de casare invocat, ci, mai degrabă, îşi exprimă dezacordul în raport cu temeinicia soluţiei pronunţate, reproşând maniera în care au fost administrate şi interpretate probele, considerând ca nefiind utilă "emiterea adreselor pentru verificarea veniturilor reclamantei, încuviinţării, în ambele interogatorii, de întrebări cu privire la aceste aspecte", criticând, totodată, inclusiv reţinerea "lipsei unor dovezi cu privire la provenienţa veniturilor".

Or, asemenea consideraţii nu reflectă o situaţie dintre cele reglementate de motivul de casare invocat, ci relevă doar o solicitare de reanalizare a probatoriului, ceea ce excedează verificărilor instanţei de recurs, motiv pentru care devine incidentă sancţiunea nulităţii, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, cum aceste susţineri nu se raportează, în mod valid, la statuările instanţei de casare, care a stabilit necercetarea fondului cauzei de către instanţa de apel în cel dintâi ciclu procesual, ca urmare a neanalizării voinţei interne, reale, a părţilor (tocmai ca efect al greşitei reţineri a incidenţei autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 988/09.02.2009 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. x/2008, irevocabilă), ele se situează în afara cadrului legal stabilit de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi din această perspectivă.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecăţii de către recurentă nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 183 din 27 iunie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 183 din 27 iunie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.