Cassation appeal rejected due to non omisso medio: failure to raise procedural capacity and absence of illicit act arguments in the appeal stage bars their introduction in extraordinary appeal.

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2020, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei la:

- plata remuneraţiei echitabile (cu TVA inclus), cuvenite producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora, începând cu luna iulie 2017 - la zi (data efectuării raportului de expertiză), datorată de către pârâtă pentru postul TV naţional deţinut. B., potrivit cu veniturile reale ale pârâtei obţinute din activitatea de radiodifuzare şi cu ponderea utilizării fonogramelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 3, 4, 5 şi 6 din Decizia ORDA nr. 133/2012 (evaluat la 30.750 RON plus TVA);

În subsidiar, în măsura în care pârâta nu permite evidenţierea corectă a bazei de calcul şi a ponderii utilizării fonogramelor pentru postul TV naţional deţinut, respectiv a remuneraţiilor datorate, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată şi art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 133/2012, solicită instanţei să oblige pârâta la plata triplului remuneraţiilor minime corespunzătoare postului TV naţional deţinut pentru perioada dedusă judecăţii (evaluat la 92.250 RON);

- plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflaţiei calculate de la data scadenţei până la data achitării efective a remuneraţiei;

- plata penalităţilor de întârziere aferente remuneraţiilor neachitate la termen în cuantum de 0,1% pentru radiodifuzarea fonogramelor;

- predarea listelor complete de fonograme şi reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu luna iulie 2017 - până în prezent pentru postul TV deţinut, conform modelului de playlist reglementat de Decizia ORDA nr. 133/2012, necesare în vederea repartiţiei remuneraţiilor colectate de reclamantă;

- plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare în cauză.

În drept, reclamanta a invocat art. 162 lit. b) coroborat cu art. 106 alin. (1) lit. f), art. 112, art. 188, pe orice dispoziţii legale din Legea nr. 8/1996 republicată şi pe dispoziţiile Metodologiei publicate în M. Of. prin Decizia ORDA nr. 133/2012, raportate la dispoziţiile art. 1349 şi art. 1531 - 1535 C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. S.R.L., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului UPFR pentru remuneraţii datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, pentru perioada ulterioară datei de 30 martie 2018, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantului UPFR în ceea ce priveşte remuneraţia aferentă fonogramelor pentru care gestiunea colectivă este facultativă sau prin mandat special, solicitându-se anularea cererii de chemare în judecată în aceste limite, ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate de reprezentant, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată şi nefondată a cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantei UPFR la plata cheltuielilor de judecată generate de proces, inclusiv onorariul de avocat.

2. Hotărârea pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 1295 din data de 22.09.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea privind pe reclamanta C. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 92.250 RON (la care se adaugă TVA) reprezentând triplu remuneraţie comunicare publică fonograme pentru intervalul iulie 2017 - septembrie 2020, actualizată cu rata inflaţiei; a obligat pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului restant; a obligat pârâta să predea reclamantei listele complete de fonograme şi reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu luna iulie 2017 şi până în septembrie 2020, pentru postul tv deţinut, conform modelului de playlist reglementat de Decizia ORDA nr. 133/2012.

Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel pârâta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate şi pe fondul cauzei respingerea cererii formulate de reclamantă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 298 A din 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1295/22.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe, ca nefondat.

A fost obligată apelanta la 7000 RON onorariu de avocat redus către intimata reclamantă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 298 A din 22 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi în rejudecare pe fond, să se dispună respingerea ca nefondată a acţiunii formulate si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră că recurenta nu are calitate procesual pasiva nefiind utilizator în sensul Legii nr. 8/1996 şi a Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 133/2012, pentru perioada în litigiu.

În primul rând, în raport de dispoziţiile Legii nr. 8/1996 UPFR nu are dreptul la remuneraţia pentru reemiterea fonogramelor, întrucât dreptul de reemitere este recunoscut doar organismelor de televiziune prin art. 129 lit. e) din Legea nr. 8/1996, pârâta nu a desfăşurat în perioada 01.03.2015-29.10.2019 activitate de radiodifuzare pentru programe proprii, iar începând cu 30.10.2019 licenţa audiovizuală S-TV 303/17.01.2013 a fost adusă ca aport în asocierea pârâtei cu D. S.R.L., pârâta neefectuând niciun act de radiodifuzare.

Având în vederea aceste considerente, apreciază că interpretarea dată de instanţa de apel dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 prin coroborare cu Decizia ORDA nr. 133/2012 este una care excede cadrului procesual în condiţiile în care pârâta nu realizează activitate de radiodifuziune, nu este utilizator de fonograme pentru radiodifuzare.

A mai criticat că intimata UPFR nu are calitate procesuală activă pentru cererea formulată împotriva sa la plata remuneraţiei datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzare de către organismele de televiziune a fonogramelor publicate în scop comercial, pentru perioada 30.03.2018-prezent.

Apreciază că în mod greşit instanţa de judecată a refuzat să aplice dispoziţiile legale incidente în cauză pentru perioada ce face obiectul cererii de chemare în judecată şi a făcut o analogie a dispoziţiilor legale invocate de pârâtă pentru a stabili natura juridica a fonogramelor pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată, făcând abstracţie de dispoziţiile legale incidente pentru perioada în discuţie şi concluzionând că nu contează maniera în care erau reglementate la un moment dat fonogramele de comerţ/fonogramele publicate în scop comercial, dacă în prezent legea nu mai face această distincţie.

Astfel, pentru perioada 01.07.2017 - 30.03.2018, Legea nr. 8/1996 prevedea în mod clar două categorii de fonograme cu regimuri juridice diferite: fonogramele de comerţ care făceau obiectul gestiunii colective obligatorii în temeiul dispoziţiilor art. 123 indice 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1998 şi fonogramele publicate în scop comercial care făceau obiectul gestiunii colective facultative în temeiul art. 123 indice 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Metodologia pentru fonogramele de comerţ se aplică numai fonogramelor de comerţ, nu si fonogramelor publicate în scop comercial. Pentru fonogramele publicate în scop comercial nu a existat o metodologie în vigoare pe sursa tv (radiodifuzare) în perioada în cauză.

Pentru perioada 30.03.2018 - zi Legea nr. 8/1996 prevede tot două categorii de fonograme cu terminologie diferită: fonograme publicate în scop comercial - care fac obiectul gestiunii colective obligatorii - art. 145 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1998 şi fonograme (art. 104) care include fonogramele publicate în scop comercial, însă şi alte tipuri de fonograme.

Prin urmare, pentru perioada în discuţie, fac obiectul gestiunii colective obligatorii fonogramele de comerţ 01.07.2017-29.03.2018 şi fonogramele publicate în scop comercial 30.03.2018 - prezent.

Pentru ambele fiind necesar atât un mandat special care nu a fost prezentat de reclamantă, nu există decizie de colector pentru remuneraţiile din radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial de organismele de televiziune, prin urmare reclamanta nu are cum să deţină calitate procesuală activă pentru cererea de obligare a pârâtei la plata remuneraţiei datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de organismele de televiziune a fonogramelor publicate în scop comercial în perioada 30.03.2018- prezent.

Apreciază că analiza instanţei de judecată nu poate fi primită în condiţiile în care dispoziţiile legale incidente pentru perioada avută în vedere de reclamantă prin cererea de chemare în judecată stabileau condiţii clare de exercitare a drepturilor şi tipuri diferite de fonograme în raport cu care aceasta nu poate să-şi dovedească solicitările formulate.

Pe fondul cauzei consideră că instanţa de apel prin hotărârea apelată a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, în prezenta cauză reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, neexistând o faptă ilicită şi prin urmare apelul se impunea a fi respins.

În acest sens, pârâta a precizat că a dovedit că nu are obligaţia obţinerii autorizaţiei sub formă de licenţă neexclusivă anterior utilizării fonogramelor, întrucât nu pârâta le utilizează, nu utilizează fonograme, prin urmare nu datorează remuneraţie, nu desfăşoară activitate de radiodifuzare, prin urmare nu are obligaţia de raportare a playlisturilor, a bazei de calcul şi a ponderii de utilizare, toate aceste obligaţii revenind D. S.A..

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 07 noiembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 17 ianuarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 18 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, în raport şi de excepţia inadmisibilităţii invocării în recurs a criticilor care nu au fost formulate prin cererea de apel, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta A. S.R.L. are caracter nefondat, pentru argumentele ce succed.

Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă A. S.R.L. a criticat decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. motivat de faptul că în mod greşit instanţa a apreciat că recurenta ar avea calitate procesual pasivă; a susţinut pârâta că nu este utilizator în sensul Legii nr. 8/1996 şi al Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 133/2012, pentru perioada în litigiu.

A mai criticat că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 8/1996, UPFR nu are dreptul la remuneraţia pentru reemiterea fonogramelor, întrucât dreptul de reemitere este recunoscut doar organismelor de televiziune prin art. 129 lit. e) din Legea nr. 8/1996, iar pârâta nu a desfăşurat în perioada 01.03.2015-29.10.2019 activitate de radiodifuzare pentru programe proprii, iar începând cu 30.10.2019 licenţa audiovizuală S-TV 303/17.01.2013 a fost adusă ca aport în asocierea pârâtei cu D. S.R.L., pârâta neefectuând niciun act de radiodifuzare.

Criticile astfel expuse nu pot fi primite ca fondate de către instanţa de recurs, pentru următoarele argumente expuse.

În conformitate cu prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Regula tantum devolutum quantum apellatum este aşadar, o expresie a principiului disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., astfel că, deşi apelul este o cale de atac devolutivă, totuşi instanţa de apel este ţinută a proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept care au fost invocate în faţa primei instanţe sau care ar putea fi invocate în cauză, ci doar cu privire la acelea criticate de către părţile care au declarat apel.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă A. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1295 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, indicând că urmează a depune motivele de apel în termenul legal, însă nu a mai depus respectivele motive, apelul rămânând nemotivat.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac "subsecventă", în sensul că de principiu, nu poate fi exercitat omisso medio.

De asemenea, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Articolul 488 alin. (2) din C. proc. civ. se referă aşadar, la motivele de casare, precizând ca atare, că acestea nu pot fi primite decât dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, ele au fost respinse sau instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra lor.

Cu alte cuvinte, recursul nu este o cale de atac prin care să se aducă pentru prima dată în discuţie, noi argumente care ar fi putut fi prezentate în apel, dar nu au fost prezentate. De asemenea, motivele de casare pot fi invocate dacă, invocate în termen şi în faza apelului, ele au fost totuşi, respinse în apel sau instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra lor.

Potrivit art. 476 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".

Coroborând cele două texte procesuale enunţate, rezultă, folosind metodele de interpretare teleologică, raţională şi sistematică ale normelor juridice, că dacă apelul promovat nu este motivat şi este respins de instanţa de apel, atunci apelantul, partea procesuală care a pierdut apelul, poate să depună recurs, însă în recurs, arătând motivele de nelegalitate ale hotărârii de apel, nu va putea invoca motive care ar fi putut fi prezentate în apel, dar pe care nu le-a prezentat.

Art. 488 alin. (2) limitează aşadar, motivele de casare în recurs la cele care fie nu au putut fi invocate în apel, fie au fost invocate în cursul apelului, dar au fost respinse de instanţa de apel, termenul "invocare" din cuprinsul celor două texte procesuale presupunând din punct de vedere juridic, dar şi semantic, lingvistic, o atitudine activă a părţii procesuale, de formulare efectivă a lor de către parte.

Rezultatul analizei juridice expuse asigură respectarea principiului legalităţii şi a eficienţei căilor de atac, prin evitarea repetării argumentelor (deja apreciate fondate) sau introducerii unor noi argumente care ar fi trebuit prezentate mai întâi, în apel.

Concluzia expusă supra este confirmată inclusiv prin folosirea argumentului a contrario al metodei de interpretare raţională a normelor juridice. Astfel, o interpretare contrarie a celor două norme procesuale care au fost analizate în mod sistematizat, ar determina o situaţie procesuală mai avantajoasă pentru cei ce ar alege să nu îşi motiveze apelul, întrucât atunci ar putea să invoce direct în recurs, motive de apel/recurs pe care nu le-au prezentat în prealabil în apel, în vreme ce părţile procesuale diligente, ce se conformează prevederilor art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care impun motivarea apelului, nu vor putea invoca în recurs alte aspecte decât cele pe care le-au prezentat deja în apel. Or, o astfel de situaţie de inegalitate juridică nu poate fi admisă.

Temeiul de drept prevăzut de dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, nu determină aşadar, lipsa de aplicabilitate a principiului non omisso medio enunţat, pentru că interpretarea în sens contrar ar determina o situaţie mai avantajoasă din punct de vedere procesual pentru apelanţii care nu-şi motivează apelul faţă de apelanţii diligenţi ce se supun dispoziţiilor art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care instituie obligaţia de motivare a cererii de apel.

Aşadar, în ipoteza - incidentă cauzei prezente - în care apelantul alege să nu îşi motiveze apelul, ne aflăm în situaţia unor motive de recurs care nu au fost invocate în faţa instanţei de apel, invocarea presupunând din punct de vedere juridic şi semantic, lingvistic, o atitudine activă a părţii procesuale, de formulare efectivă a lor de către parte, astfel cum s-a ilustrat supra şi care au putut fi invocate în calea de atac a apelului, instanţei de recurs nefiindu-i învederat vreun impediment în calea prezentării lor de parte şi în faza de apel.

Pe cale de consecinţă, raportat la toate aceste circumstanţe expuse, rezultă în temeiul prevederilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu art. 476 alin. (2) C. proc. civ., că în prezenta cauză, motivele de recurs invocate de către recurentul pârât A. S.R.L. au fost formulate omisso medio, ele neputând fi aşadar, primite.

Neinvocând efectiv critici în calea devolutivă de atac a apelului cu privire la calitatea procesual pasivă a recurentei A. S.R.L., cu privire la calitatea procesual activă a intimatei UPFR, cu privire la inexistenţa unei fapte ilicite care să fi fost săvârşite de recurentă, recurenta-pârâtă nu poate atunci invoca direct în recurs astfel de aspecte, ele neputând fi deci, primite, fiind formulate cu încălcarea principiului non omisso medio, în tipologia reglementată prin dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Din perspectiva tuturor acestor considerente, instanţa de recurs apreciază că în cauză nu poate fi considerat ca incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă, astfel că, pentru ansamblul argumentelor expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate neputând fi primite, potrivit celor expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 298 A din 22 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2025.