Revision inadmissible for introducing new factual grounds: failure to prove additional moral damages from classified intelligence officer status

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2003, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 10.000.000.000 RON (ROL), cu titlu de daune materiale şi morale, ca urmare a arestării şi trimiterii sale ilegale în judecată, cu cheltuieli de judecată, prin precizări ulterioare solicitându-se: 12.999 dolari SUA reprezentând salariu aferent perioadei în care a fost privat de libertate (decembrie 1999 - februarie 2000); 119.000.000 RON (ROL), reprezentând onorariu avocaţial din procesul penal; diferenţa până la 10.000.000.000 RON (ROL), cu titlu de daune morale.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 827 din 24 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosar nr. x, a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 250.000.000 RON (ROL), cu titlu de daune morale şi a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1388 din 12 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. x/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant, apelantul-pârât şi apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

4. Cererea de revizuire:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a la data de 24 noiembrie 2023 sub nr. x/2023, revizuentul B. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, revizuire împotriva deciziei civile nr. 1388 din 12 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2004, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata integrală a despăgubirilor solicitate de autorul său, respectiv suma de 975.000 RON (RON), actualizată cu rata de inflaţie şi dobânda legală până la data efectivă a plăţii.

5. Soluţia pronunţată cu privire la cererea de revizuire:

Prin decizia civilă nr. 104 A din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B., împotriva deciziei civile nr. 1388 din 12 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 104 A din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a formulat recurs, revizuentul B..

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 14 martie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţie s-a fixat termen pentru judecarea recursului în şedinţă publică la 11 iunie 2024.

8. Motivele de recurs:

Prin prezentul demers judiciar, recurentul-revizuent B. a criticat nelegalitatea deciziei civile nr. 104 A din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) (5) şi art. 313 din vechiul C. proc. civ., casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Cu privire la primul motiv de casare invocat de recurent, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 vechiul C. proc. civ., potrivit cu care instanţa, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-a învederat că prin decizia recurată Curtea de Apel Bucureşti a încălcat norme procedurale şi a omis să analizeze unele dintre temeiurile deduse judecăţii, atunci când a soluţionat o cerere întemeiată atât pe dispoziţiile de drept intern, cât şi pe dispoziţiile convenţionale - art. 5, 6 şi 50 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Excluderea din sfera de analiză a acţiunii a prevederilor art. 5, 6 şi 13 CEDO, care fuseseră invocate alături de art. 322 C. proc. civ. şi art. 504 C. proc. pen., echivalează, în opinia recurentului, cu încălcarea însăşi a substanţei dreptului de acces la un tribunal garantat de art. 6 combinat cu art. 13 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un recurs efectiv.

S-a mai arătat că prin încălcarea principiilor enunţate şi prin neexaminarea integrală a capetelor de cerere şi a temeiurilor juridice distincte cu care a fost învestită, atunci când a respins cererea de revizuire a hotărârii având ca obiect acordarea daunelor materiale şi morale, pentru un prejudiciu constând în eroare judiciară în cazul luării măsurii preventive pe nedrept, respectiv trimiterea în judecată pe nedrept în cauza penală nr. 629/P/1997 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prima instanţă a ignorat complet necesitatea analizării temeiurilor convenţionale cu care fusese învestită atât de autor cât şi de recurentul-revizuent.

În continuare, în susţinerea motivului de casare invocat, s-a mai precizat şi că prima instanţă nu putea să procedeze la soluţionarea cauzei fără a analiza aceste temeiuri şi a le da un răspuns adecvat, având în vedere temeiurile invocate în cererea cu care a fost învestită, dar şi prin raportare la calitatea deţinută de autorul revizuentului în cadrul Serviciului de Informaţii Externe, la raporturile cu această autoritate a statului şi la protecţiile şi garanţiile asumate de stat în ceea ce priveşte situaţia juridică şi judiciară a personalului care a optat pentru servicii speciale în interesul statului.

Pe de altă parte, instanţa de apel a procedat la judecarea pricinii în condiţii de încălcare a dreptului la apărare al revizuentului, care avea angajat un apărător cu autorizaţie de acces la informaţii Strict Secret. Au fost încălcate principiile egalităţii de tratament, al respectării dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii hotărârii, conform dispoziţiilor art. 105 alin. (2) vechiul C. proc. civ., faţă de respingerea cererii apărătorului ales de acordare a unui nou termen, dată fiind imposibilitatea prezentării sale în cauză şi a faptului că reprezenta unica persoană ce putea şi trebuia să argumenteze şi să clarifice instanţei de revizuire elementele determinante (în sensul admisibilităţii revizuirii) incluse atât în înscrisurile doveditoare, cât şi în Raportul de cercetare din 31 august 2022 prin care a fost efectuată cercetarea cu privire la presupusul incident de securitate semnalat de B..

Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare invocate de recurent, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - s-a învederat că înscrisurile doveditoare administrate cu ocazia judecării cererii de revizuire dovedesc calitatea autorului revizuentului de ofiţer deplin acoperit, iar aceste înscrisuri nu se puteau afla la dispoziţia autorului reclamantului la data judecăţii procesului iniţial; sunt, prin urmare, criticabile considerentele deciziei recurate ce au apreciat că nu ar fi îndeplinită cerinţa ca înscrisurile să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, respectiv, că nu s-ar fi demonstrat împrejurarea excepţională, care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfăţişeze documente privind calitatea sa în cadrul procesului.

Instanţa de revizuire a decontextualizat, astfel, integral înscrisurile doveditoare şi situaţia particulară a autorului său, schimbând natura de înscris aferent unor raporturi clasificate, nedisponibil şi inutilizabil în afara Serviciului de Informaţii Externe, apreciind în mod nelegal că acestea ar avea natura, înţelesul şi relevanţa unor înscrisuri de drept comun, aferente raporturilor angajat/angajator.

Cel de-al treilea motiv de casare invocat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ. - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - este fundamentat pe reţinerea greşită a primei instanţe din revizuire, potrivit căreia ofiţerul acoperit ar fi avut posibilitatea să-şi divulge calitatea şi să ceară administrarea de probe cu caracter strict secret. S-a mai arătat că, în acest sens, în mod greşit instanţa a apreciat că "În realitate, revizuentul invocă argumente suplimentare în vederea acordării în integralitate a prejudiciului pe care l-ar fi suportat autorul său faţă de cel menţionat în decizia nr. 4980/2004, argumente pe care însuşi autorul său nu le-a invocat, deşi putea să procedeze într-o asemenea manieră".

În continuare, recurentul a subliniat că situaţia din cauză fundamentează teza reţinerii înscrisurilor de către partea potrivnică, chiar dincolo de incidenţa cadrului legal, impunându-se a se analiza teza privind incidenţa unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor.

S-a mai învederat că ceea ce s-a avut în vedere în soluţia vizată de revizuire, era acordarea integrală a reparaţiilor pentru daunele morale suportate reprezentând "preţ al suferinţei", în care se înscrie şi suferinţa pricinuită în calitate de cadru militar acoperit, cunoscută de partea adversă.

Numai ulterior decesului autorului revizuentului şi în condiţiile obţinerii pe cale judiciară a înscrisurilor ce îndeplinesc integral condiţiile de admisibilitate specifice revizuirii formulate, se poate constata incidenţa spectrului de obligaţii, garanţii şi protecţii datorate, în raport de care trebuie analizat caracterul nelegal al arestului preventiv la care a fost supus autorul revizuentului, ştiind că este nevinovat, astfel că în mod greşit nu a fost demonstrată o împrejurare excepţională, care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfăţişeze documente privind calitatea sa în cadrul procesului şi astfel să invoce un prejudiciu suplimentar.

Conform Legii nr. 182/2002 şi H.G. nr. 585/2002, faptele nu puteau fi invocate ori dovedite de parte pe parcursul procesului, clasificarea - menţinută şi în prezent - a înscrisurilor ori deconspirarea ofiţerului deplin acoperit conducând la crearea unei imposibilităţi legale autorului recurentului de indicare si probare a calităţii militare în care a fost preiudiciat prin arestul preventiv nelegal.

Recurentul a subliniat că susţinerea sa cu privire la faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori este dată cu încălcarea legii, reiese şi din argumentul eronat al instanţei, potrivit căruia instanţa civilă care a pronunţat decizia atacată era formată din judecători autorizaţi ORNISS, care puteau administra înscrisuri clasificate secret de stat solicitându-le, eventual, Serviciului de Informaţii Externe la cererea lui A., prin care să se dovedească raporturile cu ofiţerul deplin acoperit, precum şi faptul că SIE dispunea de cadrul legal necesar pentru a confirma susţinerile şi înainta înscrisuri în dovedirea acestei teze probatorii a ofiţerului deplin acoperit, întrucât pentru perioada de referinţă în cauză - între aprilie 2004 (când a fost formulată cererea de chemare în judecată) şi octombrie 2005 (când a fost pronunţată decizia atacată), prevederile Legii nr. 182/2002 nu fuseseră modificate pentru a include judecătorii şi procurorii în categoria prevăzută de art. 7 alin. (4) a persoanelor pentru care accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat este garantat, nu fusese adoptată nici hotărârea nr. 140 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţii clasificate secret de stat şi secret de serviciu, fiind în vigoare obligativitatea obţinerii de către judecători a unui certificate de Securitate ORNISS.

În cadrul recursului, recurentul a invocat şi excepţia de nelegalitate a actelor administrative cu caracter individual reprezentate de Ordinului M.P./02533 din 13.03.1997 de punere la dispoziţie şi a Ordinului M.P./02619 din 10.07.1997 de trecere în rezervă, prin care s-a dispus punerea la dispoziţie şi, respectiv, trecerea în rezervă a autorului recurentului.

În continuare, a arătat că autorului său nu i-a fost niciodată comunicat actul administrativ de trecere în rezervă din 10.07.1997, cu indicarea modului de contestare şi a organului competent, cu atât mai mult cu cât la data emiterii ordinului nelegal de trecere în rezervă, se afla în stare de arest preventiv, între 9.07.1997-07.08.1997. Cum rezultă din memoriul de contestare formulat de A. la 26.08.2013 şi înregistrat de pârâta SIE sub nr. x/09.09.2013, acesta a transmis verbal că înţelege să conteste trecerea în rezervă, arătând că este complet nevinovat de totalitatea acuzaţiilor aduse.

În plus, faţă de dispoziţiile incluse în Statutul cadrelor militare, revizuentul a arătat că dispoziţiile Legii nr. 80/1995, în vigoare în perioada de interes, prevedea în cazul cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală, că operează suspendarea lor din funcţie cât se află în arest preventiv.

A concluzionat revizuentul că prin urmare, când a fost emis ordinul de dispoziţie, singura măsură ce putea fi luată de Serviciul Român de Informaţii faţă de A. era nu aceea de punere la dispoziţie, ci de suspendare din funcţie până la soluţionarea cauzei.

Ca atare, Ordinul M.P./02533 din 13.03.1997 de punere la dispoziţie şi a Ordinul M.P./02619 din 10.07.1997 de trecere în rezervă apar ca fiind nemotivate, necomunicate şi ilegale, fiind deci, lovite de nulitate, fapt ce impune admiterea excepţiei invocate cu efectul neluării în considerare a actelor administrative individuale cu ocazia soluţionării litigiului ce face obiectul prezentei cauze.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând motivele de recurs invocate, Înalt Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, acestea vor fi înlăturate.

Recurentul invocă, în primul rând, omisiunea primei instanţe de a verifica unele dintre temeiurile deduse judecăţii, excluzând din sfera analizei prevederile art. 5, 6 şi 13 CEDO, care fuseseră invocate alături de art. 322 C. proc. civ. şi art. 504 C. proc. pen. în susţinerea cererii de revizuire.

Critica va fi înlăturată, întrucât ceea ce prima instanţă era datoare să facă era să analizeze efectiv raţionamentul juridic concret propus şi încadrat de petent ca motiv de revizuire - respectiv, cel constând în descoperirea unui înscris nou, reţinut de partea potrivnică şi care nu a putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată - ceea ce nu presupunea în mod necesar indicarea şi analiza explicită a fiecărui text legal sau convenţional la care partea a făcut referire ca temei de drept, fiind suficient a se răspunde argumentului propriu-zis; or, o astfel de analiză a raţionamentului dedus judecăţii a fost făcută de curtea de apel, astfel că lipsa unei referiri explicite şi punctuale la nişte temeiuri de drept ce postulează nişte reguli de principiu nu echivalează cu neanalizarea completă a cererii de revizuire.

Pe de altă parte, se invocă încălcarea dreptului la apărare, faţă de respingerea cererii apărătorului ales de acordare a unui nou termen, dată fiind imposibilitatea prezentării sale în cauză şi a faptului că reprezenta unica persoană ce putea să instanţei de revizuire elementele determinante incluse în înscrisurile doveditoare.

Critica nu este fondată, soluţia primei instanţe de a trece la judecată în absenţa avocatului fiind justificată atâta timp cât cererea de amânare a cauzei nu a fost însoţită de probe care să dovedească realitatea motivului pentru care s-a cerut amânarea - probă ce trebuie făcută odată cu cererea de amânare, iar nu după soluţionarea ei, cum sugerează recurentul -, iar partea fusese citată cu aproape două luni înainte de termen, având posibilitatea de a lua măsurile necesare pentru a-şi asigura asistenţa juridică la data judecăţii.

Vor fi înlăturate şi criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, constând în aceea că în mod greşit decizia recurată a apreciat că nu ar fi îndeplinită cerinţa ca înscrisurile să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, respectiv că nu s-ar fi demonstrat împrejurarea excepţională care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfăţişeze documente privind calitatea sa în cadrul procesului; prima instanţă a schimbat, astfel, natura de înscris aferent unor raporturi clasificate, nedisponibil şi inutilizabil în afara Serviciului de Informaţii Externe, a înscrisurilor noi invocate prin cererea de revizuire, apreciind în mod nelegal că acestea ar avea natura, înţelesul şi relevanţa unor înscrisuri de drept comun, aferente raporturilor angajat/angajator.

Astfel, este adevărat că prima instanţă face o afirmaţie hazardată şi neargumentată atunci când afirmă că "nu a fost demonstrată o împrejurare excepţională, care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfăţişeze documente privind calitatea sa", cu referire la înscrisurile care ar proba calitatea de ofiţer acoperit în cadrul serviciilor de informaţii, întrucât însuşi caracterul clasificat al documentelor este de natură să genereze necesitatea unor verificări suplimentare cu privire la posibilitatea de a fi fost cunoscute/utilizate în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere - în măsura în care s-ar constata că afirmaţiile revizuentului bazate pe aceste înscrisuri ar fi relevante într-o revizuire.

Cu toate acestea, critica nu poate fi primită din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 - instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - care nu se referă la natura unui înscris ca mijloc de dovadă (instrumentum probationis), ci la modul în care a fost calificat şi interpretat un act juridic ca manifestare de voinţă (negotium juris).

Criticile formulate pot fi înscrise, însă, în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a i se răspunde, alături de celelalte critici invocate, în cadrul analizei dedicate acestui motiv.

Cu privire cel de-al treilea motiv de casare invocat, respectiv art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ. - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - acesta mai este fundamentat de recurent şi pe reţinerea greşită a primei instanţe, potrivit căreia ofiţerul acoperit ar fi avut posibilitatea să-şi divulge calitatea şi să ceară administrarea de probe cu caracter strict secret. S-a mai arătat că, în acest sens, în mod greşit instanţa a apreciat că "În realitate, revizuentul invocă argumente suplimentare în vederea acordării în integralitate a prejudiciului pe care l-ar fi suportat autorul său faţă de cel menţionat în decizia nr. 4980/2004, argumente pe care însuşi autorul său nu le-a invocat, deşi putea să procedeze într-o asemenea manieră".

Recurentul susţine că, potrivit Legii nr. 182/2002 şi H.G. nr. 585/2002, aceste fapte nu puteau fi invocate ori dovedite de parte pe parcursul procesului, clasificarea - menţinută şi în prezent - a înscrisurilor ori deconspirarea ofiţerului deplin acoperit conducând la crearea unei imposibilităţi legale autorului recurentului de indicare si probare a calităţii militare în care a fost prejudiciat prin arestul preventiv nelegal.

Se arată că faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori este dată cu încălcarea legii reiese şi din aceea că instanţa civilă care a pronunţat decizia a cărei revizuire se cere nu putea fi formată din judecători autorizaţi ORNISS, care să fi putut administra înscrisuri clasificate secret de stat întrucât pentru perioada de referinţă în cauză - între aprilie 2004 (când a fost formulată cererea de chemare în judecată) şi octombrie 2005 (când a fost pronunţată decizia atacată), prevederile Legii nr. 182/2002 nu fuseseră încă modificate pentru a include judecătorii şi procurorii în categoria prevăzută de art. 7 alin (4) a persoanelor pentru care accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat este garantat şi nu fusese încă adoptată hotărârea nr. 140 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţii clasificate secret de stat şi secret de serviciu, fiind în vigoare obligativitatea obţinerii de către judecători a unui certificat de Securitate ORNISS.

În analiza corectei interpretări a legii de către prima instanţă, Înalta Curte consideră că este important a relua argumentul esenţial care stă la baza respingerii cererii de revizuire.

Astfel, prima instanţă a respins cererea de revizuire, în principal, nu atât din considerente legate de (ne)îndeplinirea de către înscrisurile invocate a cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 pentru înscrisurile noi ce pot justifica revizuirea unei hotărâri definitive, ci pentru că cererea de revizuire "invocă argumente suplimentare în vederea acordării în integralitate a prejudiciului pe care l-ar fi suportat autorul său faţă de cel menţionat în dosarul nr. x/2004, argumente pe care însuşi autorul său nu le-a invocat (...)."

Se reţine că "nu este vorba despre înscrisuri noi care să probeze alegaţiile făcute în cererea de chemare în judecată/cererea din apel, ci despre circumstanţe noi, invocate pentru prima dată în acest cadru procedural cu scopul de a repune în discuţie condiţiile răspunderii civile delictuale şi întinderea despăgubirii pentru repararea prejudiciului."

Prin urmare, nu atât chestiunea noutăţii sau imposibilitatea invocării în procesul de fond a înscrisurilor invocate în cererea de revizuire au fost problemele pe care le-a identificat prima instanţă atunci când a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, ci însăşi linia argumentativă a acesteia, care tindea spre o rejudecare a cererii iniţiale în alte coordonate decât cele în care fusese formulată.

Soluţia primei instanţe este corectă.

Într-adevăr, atunci când revizuentul a cerut revizuirea hotărârii din apel în baza unor înscrisuri noi, el nu a invocat înscrisurile noi pentru a aduce probe suplimentare, imposibil de utilizat la momentul judecăţii apelului, prin care să dovedească prejudiciul moral suferit în componentele deduse judecăţii în cererea de chemare în judecată iniţială, ci pentru a invoca existenţa unor alte componente ale prejudiciului moral decât cele indicate în acţiune, care nu fuseseră deduse judecăţii - respectiv, suferinţe decurgând din calitatea sa de ofiţer acoperit la momentul procesului penal.

Practic, ceea ce urmăreşte revizuentul este nu rejudecarea aceleiaşi cereri în baza unor probe noi, ce nu au putut fi cunoscute/utilizate la momentul judecăţii în fond, ci rejudecarea dosarului prin modificarea cadrului procesual, respectiv prin extinderea cauzei - causa debendi - la temeiuri noi, neinvocate prin acţiune, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.

Cu alte cuvinte, ceea ce face inadmisibilă revizuirea e faptul că se invocă nu atât înscrisuri noi, cât temeiuri factuale noi pentru pretenţia dedusă judecăţii.

Pentru prejudicii morale diferite de cele invocate prin acţiune sau decurgând din temeiuri diferite, calea nu este aceea a revizuirii unei hotărâri în scopul schimbării/extinderii cadrului procesual (a cauzei), ci, eventual, o acţiune nouă - cu toate implicaţiile legate de termenul de prescripţie şi de justificarea unor eventuale motive temeinice de repunere în termen.

Aşadar, independent de o analiză în concret a înscrisurilor noi de care se prevalează partea, cererea de revizuire este inadmisibilă prin prisma a ceea ce se solicită - rejudecarea cauzei pe temeiuri noi.

Această cauză de inadmisibilitate face inutilă cercetarea celorlalte critici invocate prin cererea de recurs cu privire la greşita aplicare a legii în privinţa calificării naturii înscrisurilor ca fiind clasificate ori a imposibilităţii părţii de a invoca aceste înscrisuri în timpul procesului de fond or de condiţiile în care ar fi putut fi acestea administrate în epocă în faţa judecătorilor.

În secundar, este de observat inclusiv că, în cazul revizuirii pentru înscrisuri noi, este necesar ca acestea să fie apte a conduce la o soluţie diferită; or, revizuentul nu a argumentat în concret de ce o soluţie de admitere în parte a acţiunii autorului său şi de acordare parţială a despăgubirilor pentru daunele morale cauzate prin arestarea nelegală a acestuia, constând în suferinţe pe planul sănătăţii, pe cel moral, social şi profesional, lezarea demnităţii, onoarei, reputaţiei ar fi fost afectată şi schimbată prin probarea calităţii de ofiţer acoperit.

Nu e suficientă simpla afirmaţie că aflarea calităţii de ofiţer acoperit a reclamantului şi a înscrisurilor doveditoare ar fi de natură a schimba soluţia în judecată, ci e nevoie să se şi argumenteze în ce mod acest element o afectează în concret şi duce la o concluzie diferită de cea a instanţelor de fond.

Chiar acceptând că susţinerile referitoare la calitatea de ofiţer acoperit sunt reale, revizuentul trebuia să argumenteze în ce fel această calitate ar fi generat un prejudiciu moral suplimentar; în cererea de revizuire sunt reluate susţinerile referitoare la caracterul nedrept şi traumatic al procesului penal şi al măsurilor preventive luate împotriva unei persoane nevinovate - aspecte care, de altfel, au şi justificat admiterea acţiunii şi acordarea parţială a despăgubirilor de către instanţele de fond - însă nu rezultă cum anume calitatea suplimentară, necunoscută instanţelor, de ofiţer acoperit ar fi făcut ca prejudiciul moral să fie şi mai mare decât oricum a fost recunoscut cu prilejul judecăţii. Simplul element nou apărut - acceptând că ar fi real - nu prezumă în sine un astfel de prejudiciu moral suplimentar, fără un argument concret, plauzibil, expus de parte, care să justifice o atare concluzie.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului M.P./02533 din 13.03.1997 de punere la dispoziţie şi a Ordinului M.P./02619 din 10.07.1997 de trecere în rezervă a autorului revizuentului, se constată că legalitatea sau nelegalitatea acestora nu e de natură să influenţeze soluţia dată revizuirii, în raport de motivele de inadmisibilitate arătate mai sus, astfel încât excepţia va fi respinsă, întrucât, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2024, instanţa este competentă să o legalitatea actului administrativ atacat pe această cale doar atunci când constată că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului (în speţă, a revizuirii), ceea ce nu e cazul în situaţia de faţă. Inadmisibilitatea revizuirii e generată de cauze exterioare înscrisurilor, respectiv de împrejurarea că se tinde la schimbarea cauzei acţiunii iniţiale, ceea ce face nerelevantă chestiunea legalităţii celor două acte contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nelegalitate a Ordinului M.P./02533 din 13.03.1997 de punere la dispoziţie şi a Ordinului M.P./02619 din 10.07.1997 de trecere în rezervă.

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent B. împotriva deciziei civile nr. 104 A din 30 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2025.