Peremption of appeal upheld; recusal request annulled for unpaid stamp duty.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Încheierea pronunţată de Tribunalul Gorj, în primă instanţă:

Prin încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2023, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (4) şi art. 78 alin. (2) - (3) din Legea nr. 196/2018 şi art. 31 alin. (4)-(5) şi (7) din Legea nr. 241/2006, formulată de apelantul-pârât A., în cauza având ca obiect apelul declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 575 din 08 februarie 2023, a încheierilor din 01 noiembrie 2022, 17 noiembrie 2022, 24 noiembrie 2022, 31 ianuarie 2023 şi a încheierii nr. 43 din 05 decembrie 2023, pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-eclamantă B..

I.2. Încheierile şi decizia pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în recurs:

Prin încheierea de şedinţă din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, până la o nouă stăruinţă a părţilor.

Prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a doamnei judecător C., membru în cadrul completului de judecată C3-CIV, formulată de petentul A..

Prin decizia nr. 546 din 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii de şedinţă din 13 noiembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 şi a deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 23 octombrie 2024, sub nr. x/2022/a2, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 28 octombrie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-pârât au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul declarat împotriva deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar pentru recursul declarat de aceeaşi parte împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, recurentul-pârât a depus chitanţa nr. x din 20 septembrie 2024, eliberată de municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aflată la dosar, reţinând că pentru soluţionarea recursului pârâtul datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârâtul A. a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârilor atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu referire la decizia de perimare, recurentul-pârât a arătat că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu s-a împlinit ţinând cont de intervalul de timp cuprins între data 06 iunie 2024, când a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, şi data de 13 iunie 2024, când a fost citat pentru soluţionarea acestei cereri, din moment ce citaţia este actul de procedură efectuat în urma cererii de repunere pe rol a cauzei, iar zilele de 13 nu sunt incluse în calculul termenului de 6 luni.

A precizat că nu au fost respectate cele 5 zile prevăzute pentru citarea recurentului pentru termenul din 13 decembrie 2023, fixat pentru soluţionarea dosarului înregistrat la data de 08 decembrie 2023, care s-a suprapus cu cel stabilit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar ce vizează anularea ca netimbrat a unui recurs scutit de la plata taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a formulat o cerere de amânare a cauzei care, însă, a fost respinsă, iar intervalul cuprins între 3 şi 14 iunie 2024 este de 10 zile, cu mult înainte de vacanţa judecătorească.

Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 1 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că cele cinci dosare în care a formulat cereri de sesizare a Curţii Constituţionale au fost repartizate manual aceluiaşi complet de judecată, C3 CIV, probabilitatea respectării procedurii de repartizare fiind zero, iar prin controlul judiciar exercitat de judecătorii D., C. şi, pe alocuri, E., în sensul pronunţării unor soluţii de perimare, anulare, etc., i-au fost încălcate drepturile constituţionale din moment ce nu au dispus sesizarea Curţii Constituţionale şi au sancţionat şi cererile cu acest obiect, profitând de faptul că nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale nu mai reprezintă o sancţiune, iar prin exercitarea unui astfel de control judiciar sunt încurajaţi şi judecătorii de la instanţele inferioare să fie la fel de abuzivi cu drepturile constituţionale.

A menţionat că acest complet de judecată, desemnat manual sub pretextul că înlocuieşte o instanţă incompatibilă, nu a avut în vedere dreptul la un proces echitabil pentru a sancţiona abuzurile săvârşite de instanţa inferioară ce a fost alcătuită să-i încale dreptul de proprietate garantat constituţional şi dreptul la o instanţă care să respecte competenţa materială impusă de pragul de 200.000 RON, continuând cu pragul de 100.000 RON impus judecătorilor stagiari, instanţa fiind compusă dintr-un judecător numit de preşedinte în luna martie 2022, care era mai competent în luna noiembrie decât colegul său care îşi declinase competenţa limitată la pragul de 100.000 RON.

A susţinut că judecătorii care au figurat în dosarele asociate au ajuns şefii secţiei civile la puţin timp după ce şi-au luat postul în primire, iar cererea de recuzare a judecătorului în apel a fost anulată de judecătorul F. pentru a-şi apăra decizia abuzivă dată în dosarul nr. x/2018, judecătorul fiind deasupra legii, încurajând nerespectarea acesteia, făcând deservicii justiţiei, nefiind capabil să înţeleagă rolul în aflarea adevărului, fiind preocupat doar să ascundă incomptabilitatea cu o instanţă independentă şi imparţială şi conştient că va fi apărat în cazul recuzării de colegul solidar cu el, de şeful ce a emis o hotărâre contraversată ce se bazează pe decizia de anulare a hotărârii nr. 1/2014.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. vizând încălcarea competenţei de ordine publică a instanţei, recurentul-pârât a susţinut că, în exercitarea controlului judiciar, instanţa a constatat perimarea în locul sancţionării instanţei inferioare cu privire la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, deşi competenţa revenea Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. d), nerespectarea competenţei materiale în raport de art. 94 lit. k) C. proc. civ. şi cea pentru daune morale faţă de obiectul dosarelor nr. x/2021 şi nr. y/2022

Un alt motiv de casare ce îşi găseşte aplicabilitatea în cauza pendinte este cel prevăzut de art. 488 alin. (4) C. proc. civ., recurentul-pârât făcând referire la constatarea perimării în locul exercitării controlului judiciar, competenţa curţii de apel pentru daune morale peste 200.000 RON, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru un recurs, sesizarea Curţii Constituţionale, suspendarea cauzei în locul acordării unui termen după cel stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, perimarea pronunţată la 17 septembrie 2024 de către completul recuzat, C3CIV, fiind suficientă încheierea pentru recuzarea din 12 decembrie 2023.

A menţionat că judecătorii G. şi C., în realizarea controlului judiciar, pronunţându-se asupra excesului de putere şi rolului judecătorului în aflarea adevărului limitat de instanţa inferioară la admiterea probei cu înscrisurile depuse, fără a stărui asupra conţinutului acestora şi asupra sesizarii Curţii Constituţionale, au manifestat un comportament la fel de discreţionar ca cel al instanţei de fond, nefiind capabile să înţeleagă scopul cererii şi să motiveze o încheiere de sesizare a Curţii Constituţionale în funcţie de articolele de lege folosite de judecătorul fondului, fiindu-le străin conceptul de act de justiţie în interesul cetăţeanului, cu încălcarea dreptului la un process echitabil.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a reiterat argumentele expuse anterior cu privire la constatarea perimării în locul exercitării controlului judiciar şi sesizării Curţii Constituţionale, suspendarea cauzei în locul acordării unui termen după cel stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru termenele din 13 decembrie 2023 şi 17 septembrie 2024, perimarea pronunţată la 17 septembrie 2024 de către completul recuzat, C3CIV, fiind suficientă încheierea pentru recuzarea din 12 decembrie 2023, competenţa rezultată din RIL-ul nr. 1/2023 şi art. 253 C. civ., temei al daunelor morale.

A invocat nelegalitatea hotărârii atacate pronunţate de un complet format dintr-un judecător recuzat şi unul care a înlocuit judecătorul ce s-a abţinut după dezbateri. A mai susţinut că în mod abuziv a fost respinsă cererea de recuzare a preşedintelui completului de judecată, la fel ca instanţa de fond care a respins cererea de recuzare a judecătorului ce nu a respectat pragul valoric, deşi a fost citat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, s-a prezentat însă nu a depus dovada achitării taxei de timbru lăsându-i posibilitatea judecătorului să pună în discuţie art. 43 C. proc. civ.. A precizat că abţinerea, competenţa, reaua-credinţă, etc. fac obiectul sancţiunilor privind statutul judecătorilor (Legea nr. 303/2004, republicată).

Recurentul-pârât a indicat ca temei de drept al cererii de recurs şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că hotărârea şi încheierea atacate cuprind motive contradictorii şi străine de natura cauzei sub aspectul constatării perimării impusă în mod nelegal în locul controlului judiciar al respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, inclusiv competenţa raportată la RIL-ul nr. 1/2023, art. 253 C. civ., în ceea ce priveşte daunele morale.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a învederat nesrepectarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de fond şi cea de apel, făcând trimitere la o hotărâre/încheiere a Judecătoriei Târgu Jiu din 15 iunie 2022, RIL-ul nr. 1/2023, art. 253 C. civ. în ceea ce priveşte daunele morale, răspunderea delictuală recunoscută în dosarul nr. x/2021, pe lângă cea contractuală, competenţa curţii de apel peste pragul de 200.000 RON şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea recursului.

O ultimă critică invocată prin memoriul de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul pronunţării hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, vizează dispoziţiile art. 421, art. 417 şi art. 416 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât reiterând următoarele aspecte expuse în debutul memoriului de recurs: neîmplinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. în considerarea intervalului de timp cuprins între data 06 iunie 2024, când a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, şi data de 13 iunie 2024, când a fost citat pentru soluţionarea acestei cereri, citaţia reprezentând actul de procedură efectuat în urma cererii de repunere pe rol a cauzei, iar zilele de 13 nu sunt incluse în calculul termenului de 6 luni; nerespectarea cele 5 zile prevăzute pentru citarea recurentului pentru termenul din 13 decembrie 2023, fixat pentru soluţionarea dosarului înregistrat la data de 08 decembrie 2023, care s-a suprapus cu cel stabilit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar ce vizează anularea ca netimbrat a unui recurs scutit de la plata taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a formulat o cerere de amânare a cauzei care, însă, a fost respinsă, iar intervalul cuprins între 3 şi 14 iunie 2024 este de 10 zile, cu mult înainte de vacanţa judecătorească.

A mai susţinut că o instanţă imparţială şi independentă ar fi sancţionat încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi ar fi sesizat această instanţă, ar fi sancţionat abuzurile instanţelor şi încălcarea drepturilor constituţionale de către acestea.

Recurentul-pârât a susţinut, sub un alt aspect, că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 29 şi art. 146 lit. d) din Constituţia României, art. 38 alin. (2), art. 58 alin. (2), art. 75 pct. 2 şi 3, art. 78 pct. 2 şi 3, art. 82 alin. (1)-(4) din Legea nr. 196/2018, art. 1777-1780 C. civ., art. 31 din Legea nr. 241/2006, republicată, solicitând să se constate starea de fapt creată începând cu octombrie 2016, când apartamentul nr. x a fost transformat în nelocuibil prun refuzarea montării contorului plătit cu mult peste valoarea acestuia, chiriaşul forţând proprietarul să-şi părăsească apartamentul şi să-i plătească cheltuielile pentru folosirea părţilor comune, având o chirie pe care a modificat-o în 2014 pe care o impune şi proprietarului contrar C. civ. şi a noii legi a asociaţiilor, invocând autoritatea de lucru judecat în dosarul nr. x/2018, în contradicţie cu art. 6 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-eclamantă B. nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 23 martie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 29 ianuarie 2025, s-a fixat termen de judecată la 25 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând încheierea şi decizia recurate, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, se reţine că recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când: instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (pct. 1); când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii (pct. 3); când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (pct. 4); prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5); aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6); când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (pct. 7), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

Analiza memoriului de recurs relevă că argumentele expuse în motivarea căii extraordinare de atac, subsumate de recurent unor pretense critici de nelegalitate aduse deciziei de perimare, reprezintă, în esenţă, o reiterare a afirmaţiilor făcute de aceeaşi parte, în faţa instanţei anterioare, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. invocate, în susţinerea recursului promovat împotriva încheierii de şedinţă din 13 noiembrie 2023 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, formulată de aceeaşi parte.

Or, aceste chestiuni, care vizează judecata efectuată de tribunal asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu mai pot fi repuse în discuţie în cadrul prezentului recurs ce are ca obiect decizia de constatare a perimării recursului declarant împotriva încheierii din data de 13.11.2023 a Tribunalului Gorj, Înalta Curte putând analiza doar criticile de nelegalitate aduse deciziei de perimare, în scopul de a verifica dacă au fost corect aplicate dispoziţiile procedural ce reglementează instituţia perimării şi dacă judecata în recurs s-a desfîşurat cu respectarea procedurii şi a drepturilor procesuale ale părţilor.

În acest context, Înalta Curte constată că singurele critici ce vizează efectiv soluţia de perimare sunt cele subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul cărora se susţine încălcarea de către instanţa de recurs a dispoziţiile art. 421, ale art. 417 şi ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva faptul că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu se împlinise, în considerarea intervalului de timp cuprins între data 06 iunie 2024, când a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, şi data de 13 iunie 2024, când a fost citat pentru soluţionarea acestei cereri.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare pot fi analizate şi criticile ce vizează respingerea cererilor de amânare formulate pentru termenele din data de 13 decembrie 2023 şi 17 septembrie 2024 precum şi cele ce vizează modul de soluţionare a cereriide recuzare, prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024.

Cu referire la criticile ce vizează soluţia de perimare, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 416 alin. (1)-(3) C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Reglementată prin norme imperative, perimarea constituie o sancţiune procedurală care operează de drept, având totodată şi caracterul unei prezumţii de desistare din partea părţilor. Prin urmare, pentru a aprecia asupra incidenţei acestei sancţiuni în cauză, se impune verificarea lipsei de stăruinţă a părţilor în continuarea procesului al cărui curs a fost suspendat.

Pentru a interveni perimarea se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: instanţa să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanţă sau într-o cale de atac; pricina a rămas în nelucrare timp de şase luni; lăsarea în nelucrare a pricinii să se datoreze culpei părţii.

În ceea ce priveşte data de la care începe să curgă termenul de perimare, stabilirea acestui moment se impune a fi realizată ca urmare interpretării coroborate a alin. (1) şi (2) ale art. 416 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., momentul începerii curgerii termenului de perimare este acela al ultimului act de procedură efectuat, care însă trebuie să corespundă datei de la care cauza a rămas în nelucrare din vina părţii.

Pe de altă parte, perimarea se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, astfel că momentul împlinirii sale trebuie să fie unul singur pentru toate părţile implicate. În plus, unicitatea datei împlinirii perimării presupune existenţa unui singur moment ca punct de referinţă pentru declanşarea curgerii termenului de perimare. Ca atare, aşa cum, de altfel, s-a decis în mod constant în practica judiciară, dar şi în doctrina de specialitate, acest moment nu poate fi altul decât acela al suspendării cauzei.

Pentru a răspunde criticii formulate, Înalta Curte apreciază util a evoca succesiunea actelor de procedură îndeplinite în faţa curţii de apel, în contextul în care s-a susţinut, ca argument în combaterea excepţiei de perimare, că cererea de repunere pe rol a recurentului-pârât, depusă la 03 iunie 2024, a întrerupt termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii de şedinţă din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulate de recurentul-pârât A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă B., reţinând incidenţa prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., din perspectiva faptului că că părţile nu au fost prezente la judecată şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu precizarea că, în măsura în care partea va solicita reluarea judecăţii, la acel moment se vor dispune măsuri şi cu privire la celelalte incidente ivite în recurs.

La acelaşi termen de judecată, curtea de apel a apreciat că, în ceea ce priveşte cererea de abţinere depusă la dosar, reclamantul nu poate fi titularul unei astfel de solicitări, ci doar instanţa de judecată, în măsura în care apreciază că există temeiuri legale, însă o astfel de ipoteză nu se verifica la acel moment în speţă.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a mai reţinut că cererea de recuzare formulată împotriva preşedintelui completului de judecată, în raport de dispoziţiile procesuale incidente, nu împiedică luarea măsurilor procedurale corespunzătoare, ci doar soluţionarea cauzei pe fond. Totodată, a respins cererea de amânare formulată de recurentul-pârât, ca neîntemeiată, apreciind că motivele indicate în cuprinsul acesteia nu sunt temeinic justificate, în raport de dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., simpla împrejurare că partea trebuie să fie prezentă în faţa unei alte instanţe de judecată neîmpiedicând soluţionarea cauzei la acest termen, având în vedere caracterul urgent al pricinii, instituit de legiuitor.

Prin cererea înregistrată la data de 03 iunie 2024, recurentul-pârât a solicitat reluarea judecăţii, în temeiul art. 415 C. proc. civ., arătând că în mod abuziv a fost respinsă cererea de amânare a cauzei formulată la termenul din 13.12.2023.

Prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, curtea de apel a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a doamnei judecător C., membru al completului de judecată C3CIV, formulată de petentul A., raportându-se la dispoziţiile art. 1 şi art. 9 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi art. 197 C. proc. civ. şi la împrejurarea că partea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON pentru cererea de recuzare înregistrată la data de 13 decembrie 2023, reiterată la 16 septembrie 2024 şi 17 septembrie 2024, deşi i s-a adus la cunoştinţă această obligaţie, şi nici nu a formulat vreo cerere de reexaminare sau acordare de facilităţi la plata taxei de timbru.

La termenul de judecată din 17 septembrie 2024, când a pronunţat decizia nr. 546, reţinând că cererea de recuzare doamnei judecător C. a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, curtea de apel a respins cererea de amânare a cauzei, formulată de recurentul-pârât, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, diferit de cel acordat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, apreciind că citarea recurentului într-o altă cauză aflată pe rolul altei instanţe nu impune amânarea cauzei.

Totodată, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol şi a menţinut, ca atare, măsura suspendării, motivat de faptul că recurentul-pârât nu a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, şi, întrucât cauza a fost suspendată la data de 13 decembrie 2023, când a început să curgă termenul de perimare reglementat de art. 416 C. proc. civ., care s-a împlinit la 13 iunie 2024, perioadă în care recurentul nu a stăruit în judecarea princinii din culpa sa, lăsând cauza în nelucrare, a constatat perimat recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 13 noiembrie 2023 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de aceeaşi parte.

Potrivit prevederilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes.

Înalta Curte consideră greşită interpretarea dată de recurentul-pârât textului de lege amintit în sensul că simpla formulare a cererii de repunere pe rol este suficientă pentru a întrerupe cursul perimării. Contrar acestei opinii, instanţa constată că este necesar ca actul de procedură făcut în vederea reluării judecării procesului să fie apt să îndeplinească scopul pentru care a fost efectuat. Or, câtă vreme prin cererea de repunere pe rol recurentul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aceasta nu poate avea efect juridic întreruptiv asupra termenului de perimare, întrucât nu a condus la repunerea efectivă pe rol a cauzei şi la reluarea judecăţii. Pentru a avea un astfel de efect, era necesar ca actul de procedură, respectiv, cererea de repunere pe rol, să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, sens în care partea ar fi trebuit să solicite judecata în lipsă. Or, câtă vreme recurentul nu şi-a exprimat voinţa în acest sens, cererea de repunere pe rol este lipsită de această finalitate, neavând, doar prin simpla sa formulare, funcţia de a întrerupe termenul de perimare.

Argumentele în sens contrar formulate de recurentului-pârât sunt lipsite de fundament, neexistând nicio normă procedural care să prevadă repunerea pe rol "implicită".

Înalta Curte reaminteşte că perimarea reprezintă o sancţiune procedurală determinată de lipsa de stăruinţă a părţii în judecarea litigiului şi are la bază tocmai ideea de culpă a părţii, care, prin neîndeplinirea obligaţiilor procesuale într-un anumit interval de timp, a lăsat cauza în nelucrare.

Cererea de repunere a cauzei pe rol înregistrată la data de 03 iunie 2024, a fost respinsă la termenul de judecată din 17 septembrie 2024, având în vedere că prin aceasta nu s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, fiind menţinută astfel măsura suspendării judecăţii, ceea ce înseamnă că manifestarea de voinţă a părţii, în sensul reluării judecăţii cauzei, nu poate avea semnificaţia unui act de întrerupere a termenului de perimare în sensul dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ.

Aşadar, în acord cu raţionamentul expus în decizia atacată, acest act procesual nu poate produce consecinţe juridice cu privire la curgerea, respectiv împlinirea termenului de perimare, susţinerile recurentului în sens contrar urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Cât priveşte argumentul părţii în sensul că urmare a depunerii cererii de repunere pe rol au fost îndeplinite acte de procedură, respectiv au fost emise citaţii, transmise părţilor din dosar, care, astfel, au întrerupt cursul perimării, un nou termen de perimare începând să curgă la data de 13 iunie 2024, Înalta Curte constată că este vădit nefondat, întrucât, în raport de dispoziţiile art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, or, citaţiile emise de instanţa de recurs urmare cererii de repunere pe rol invalide formulate de parte nu au valenţele unor astfel de acte de procedură, ele fiind efectuate doar în scopul realizării condiţiilor procedural necesare judecării cererii de repunere pe rol şi, eventual, de reluare a judecăţii.

După cum s-a arătat deja, perimarea se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare astfel că momentul împlinirii sale trebuie să fie unul singur pentru toate părţile implicate, iar unicitatea datei împlinirii perimării presupune existenţa unui singur moment ca punct de referinţă pentru declanşarea curgerii termenului de perimare.

Înalta Curte mai reţine că părţilor le revine îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-şi respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, printre care şi perimarea, care reflectă o prezumţie de desistare determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului în intervalul de timp prevăzut de 6 luni, cerinţe ce decurg din conţinutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar ca instanţa să constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Recurentul-pârât fiind cel care a formulat calea de atac avea obligaţia de a contribui la desfăşurarea procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, obligaţie ce îi incumba şi în virtutea principiului disponibilităţii procesului civil reglementat de art. 9 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de recurs, respective, Curtea de Apel Craiova, a aplicat şi a interpretat în mod corect normele legale incidente în cauză atunci când a statuat în sensul că termenul de perimare era împlinit la termenul din 17 septembrie 2024. Este adevărat că, în aparenţă, recurentul-pârât nu a stat în pasivitate şi a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii, însă conduita sa culpabilă, de a nu solicita judecarea cauzei în lipsă, coroborată cu neprezentarea în instanţă la termenul din 17 septembrie 2024 pentru care a fost legal citat, a determinat constatarea împlinirii termenului de perimare a căii extraordinare de atac a recursului, soluţia pronunţată prin decizia nr. 546/2024, ce formează obiectul prezentului recurs, fiind legală.

În ceea ce priveşte susţinerile prin care recurentul critică soluţia de suspendare a judecăţii dispuse la termenul din data de 13 decembrie 2023 şi, implicit, dispoziţia de respingere a cererii de amânare pe care o formulase pentru acel termen de judecată, Înalta Curte reţine că acestea ar fi putut fi valorificate doar în ipoteza în care recurentul-pârât ar fi formulat recurs împotriva acelei încheieri, ele nemaiputând fi puse în discuţie la acest moment procedural, respective după ce a fost constatată perimarea.

Încheierea pronunţată la termenul din data de 13 decembrie 2023 era susceptibilă de atacare cu recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, în condiţiile dispoziţiilor art. 414 C. proc. civ., or, câtă vreme recurentul nu a uzat de acest instrument procedural, nu mai poate aduce critici acestei hotărâri pe calea prezentului recurs ce vizează decizia de perimare.

Cât priveşte criticile ce vizează modul de soluţionare a cererii de amânare formulate pentru termenul din 17 septembrie 2024, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, curtea de apel apreciind în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., că motivul invocat de recurentul-pârât în susţinerea cererii de amânare, respectiv, pentru a se prezenta în faţa altei instanţe de judecată, pe rolul căreia se afla un dosar în care figura ca parte, având acelaşi termen, nu poate fi asimilat unei situaţii excepţionale, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile legale anterior menţionate, care să justifice amânarea judecăţii, în condiţiile în care partea avea posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsa sa.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 222 din C. proc. civ., "(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei."

Rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate că amânarea judecării cauzei poate fi dispusă numai în mod excepţional, ceea ce înseamnă că temeinicia motivelor invocate trebuie apreciată cu mare stricteţe. Pe de altă parte, judecătorul trebuie să stabilească şi faptul că motivele pentru care se solicită amânarea din cauza lipsei de apărare nu sunt imputabile părţii.

Or, faţă de intenţia legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 222 C. proc. civ. prin sintagma "numai în mod excepţional", Înalta Curte constată că, la momentul respingerii cererii de amânare, curtea de apel şi-a exercitat prerogativa legală de apreciere, respingerea cererii de amânare a judecăţii cauzei fiind dispusă în condiţii de legalitate, cu indicarea motivelor pentru care a considerat că situaţia invocată de parte nu poate fi asimilată unei astfel de situaţii, excepţionale, care să justifice acordarea unui termen de judecată.

Amânarea judecăţii cauzei în temeiul textului legal citat nu este reglementată ca o obligaţie, ci ca o posibilitate acordată judecătorului cauzei, în corelaţie cu dreptul absolut al acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate, eventuala culpă a părţii în solicitarea amânării, precum şi caracterul excepţional al amânării.

Este adevărat că principiul garantării dreptului la apărare este de ordin constituţional, fiind consacrat prin art. 24 al Legii fundamentale, însă, posibilitatea instanţei de judecată de a aprecia asupra temeiniciei unei cereri de amânare pentru lipsă de apărare şi de a respinge o astfel de cerere dacă ea nu este întemeiată pe un motiv excepţional, nu constituie o încălcare, o restrângere a dreptului la apărare şi nici nu încalcă vreun alt principiu constituţional, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei, asigurând respectarea dreptului la un proces echitabil, derulat într-un termen optim şi previzibil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, câtă vreme procedura civilă nu instituie obligativitatea amânării judecăţii la cererea părţii, soluţia instanţei cu privire la necesitatea acordării unui termen nu poate constitui motiv de casare decât în condiţiile în care respingerea cererii ar încălca principiile unei judecăţi echitabile.

Or, în speţă, Înalta Curte constată că nu este incidentă o astfel de ipoteză, dispoziţiile procedurale care reglementează amânarea judecăţii fiind corect aplicate, motiv pentru care şi criticile subsumate de recurent acestui motiv de recurs urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Sunt lipsite de fundament şi susţinerile potrivit cărora instanţa, dând eficienţă încheierii din 13 decembrie 2023 ce a privit prima cerere de recuzare, a apreciat că nu se mai impune soluţionarea cererii de recuzare formulate la data de 16 septembrie 2024.

Înalta Curte reţine că, prin încheierea nr. 95 din 17 septembrie 2024, curtea de apel a anulat, ca netimbrată, prima cerere de recuzare a doamnei judecător C., întemeiată pe dispoziţiile art. 43 C. proc. civ., soluţia pronunţată vizând una dintre condiţiile imperative de procedură a legalei învestiri, respectiv timbrarea în prealabil a cererii de recuzare, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prin raportare la art. 197 C. proc. civ.. La data de 16 septembrie 2024, prin poştă electronică, recurentul-pârât a înţeles să transmită o nouă cerere de recuzare, formulată împotriva aceluiaşi judecător şi întemeiată pe aceleaşi argumente de fapt şi de drept, fără a fi însoţită de dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente şi fără a oferi vreun element cu caracter de noutate în legătură cu recuzarea magistratului vizat, în raport cu cererea formulată în precedent. Or, dat fiind caracterul similar al celor două cereri, nu se poate poate pretinde că, nefiind soluţionate în mod distinct, cea din urmă cerere ar fi fost ignorată de către instanţa de recurs.

Criticile formulate de recurent, din această perspectivă, sunt pur formale cu atât mai mult cu cât nici cea de-a doua cerere nu era timbrată în mod legal, deşi recurentul cunoştea că are această obligaţie pe care, de altfel, nu şi-a îndeplinit-o nici în raport cu prima cerere de recuzare care a şi fost anulată din acest motiv.

Câtă vreme soluţia data cererii de recuzare apare ca fiind legală, criticile ce susţin soluţionarea cauzei în recurs de către o instanţă nelegal constituită şi lipsită de imparţialitate apar ca fiind vădit nefondate, neimpunând nicio altă analiză suplimentară.

Pentru argumentele expuse, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele pentru a opera motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 şi a deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii nr. 95 din 17 septembrie 2024 şi a deciziei nr. 546 din 17 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.