Cassation annulled for re-examination of medical malpractice evidence beyond statutory limits on legal review

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", în solidar, la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a actului de malpraxis al pârâtei B., respectiv omisiunea de extragere a corpului străin (pansament) din corpul reclamantei în cadrul operaţiei efectuate în luna august a anului 2014.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1182 din 28 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar "Dr. Carol Davila" şi chemata în garanţie C. S.A..

A fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie a C. S.A..

A fost obligată reclamanta la plata către chemata în garanţie C. S.A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu apărător ales.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 458A din 16 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 28 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Dr. Carol Davila, B. şi C..

A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pe intimaţii-pârâţi, în solidar, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale şi la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3630 RON, cheltuieli de judecată efectuate în faţa primei instanţe. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 458A/16.04.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs, atât pârâta B., cât şi pârâtul Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482.

i. Motivele invocate de către recurentul-pârât Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482:

Prin cererea de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, astfel cum prevede art. 1349 din C. civ., sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revenind reclamantei.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că "toate concluziile raportului medico-legal sunt susţinute şi de opinia dr. D., medic primar O.R.L. în cadrul Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. prof.dr. E., conform căruia fragmentul textil identificat la operaţia din noiembrie 2014, cu mare probabilitate provine din meşa care a tamponat sinusul şi la a cărei extracţie s-a produs ruperea sau deşirarea unei porţiuni din aceasta, incident descris de literatura de specialitate prin agăţarea de marginile osoase - examenul CT efectuat pe parcursul internării din noiembrie în Spitalul Universitar de Urgentă Militar Central "Dr. Carol Davila" la două luni de la intervenţia chirurgicală nu evidenţiază prezenta corpului străin", concluzia specialistului desemnat de către instanţă fiind aceea că "pacienta a fost tratată de către medical curant conform recomandărilor din tratatele medicale de specialitate, nefiind vorba de neprofesionalism, neglijenţă sau dezinteres.

Solicită să se aibă în vedere răspunsul Comisiei de avizare şi control din cadrul INML Bucureşti, care, la solicitarea instanţei de "a se preciza dacă fragmentul străin descoperit în interiorul sinusului, a fost sau nu cauza care a determinat infecţia", a reiterat faptul că "prezenţa materialului străin restant în sinusul maxilar drept a determinat o reacţie inflamatorie, în contextul unui proces cronic infecţios preexistent" - în concluzie, prezenţa fragmentului străin descoperit în interiorul sinusului nu a fost cauza infecţiei.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel a ignorant atât toate probele aflate la dosar, cât şi motivările instanţei de fond şi a interpretat răspunsul Comisiei de avizare şi control din cadrul INML Bucureşti ca fiind lămuritor privind cauza infecţiei. Ori, concluzia Comisiei de avizare şi control din cadrul INML Bucureşti a fost foarte clară: prezenta materialului străin restant în sinusul maxilar drept a determinat o reacţie inflamatorie, nu a fost cauza infecţiei.

În ceea ce priveşte solicitarea sumei de 50.000 euro cu titlu de prejudiciu, apreciază că pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei unităţii sanitare, ci trebuie stabilit prejudiciul suferit. Mai mult decât atât, reclamanta nu a precizat ce fel de prejudiciu i-a fost adus, pe lângă faptul că nu a adus niciun fel de dovadă în acest sens.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirile acordate, fără a se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Partea care solicită acordarea daunelor este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta unităţii. Or, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Concluzionând, recurentul-pârât arată că, pe baza tuturor înscrisurilor existente la dosarul cauzei, a raportului de expertiză, a suplimentului la raportul de expertiză, a constatărilor dr. D., medic primar ORL în cadrul Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL prof. dr. E., instanţa de fond a reţinut în mod corect că "nu există o faptă ilicită săvârşită de către pârâta B. şi în consecinţă nu poate fi atrasă nici răspunderea comitentului".

Solicită să constate că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi cu ignorarea probatoriului administrat şi cuprinde motive contradictorii, apreciind a fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

ii. Motivele invocate de către recurenta-pârâtă B.:

În cuprinsul cererii de recurs, într-o primă critică, recurenta pârâtă invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arătând că pentru a dispune admiterea apelului, instanţa a apreciat că trebuie să analizeze dacă modalitatea în care pârâta a realizat intervenţia chirurgicală la care a fost suspusă reclamanta şi controalele evoluţiei post operatorii a respectat toate condiţiile impuse de regulile profesionale şi protocoalele medicale, astfel încât să fie exclusă cea mai uşoară culpă.

În acest sens, s-a solicitat avizul Comisiei Superioare de avizare din cadrul INML, cu precizarea de a se clarifica dacă prezenţa materialului străin a avut vreo influenţă asupra stării de sănătate a pacientei.

Raportat la a răspunsul acestei Comisii, instanţa de apel a apreciat că concluziile raportului de expertiză sunt contrazise parţial de aviz, dar şi de situaţia de fapt, reţinând: "Concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată în cadrul judecăţii în primă instanţă sunt, cel puţin parţial, contrazise de avizul Comisiei Superioare de Avizare din cadrul INML dar şi de situaţia de fapt care rezultă din probatoriul administrat."

Urmează în motivare un raţionament logico-juridic care, pornind de la răspunsul suplimentar al Comisiei, arată că, din cauza materialului textil rămas în cavitatea sinusului, situaţia pacientei s-a agravat, necesitând o intervenţie chirurgicală ulterioară, care a provocat acesteia o traumă psihică, sens în care în sarcina pârâtei se reţine o culpă.

Aşadar, deşi instanţa a plecat de la premisa că o eventuală culpă a pârâtei poate fi reţinută doar în contextul în care operaţia nu ar fi respectat regulile profesionale şi/sau tratamentul post operatoriu nu ar fi fost cel optim şi adecvat stării pacientei, a ajuns la paradoxul că vina să îi impute faptul că meşa deşirată rămasă în sinusul maxilarului a determinat o reacţie inflamatorie, în contextul unui proces infecţios preexistent.

Sub acest aspect apreciază că decizia cuprinde motive contradictorii, întrucât iniţial analiza raţionamentului instanţei are în vedere dacă operaţia şi conduita post operatorie a medicului a fost cea conformă, pentru ca, ulterior, să reţină culpa sub aspectul existenţei procesului inflamatoriu produs de rămânerea unui fragment deşirat din meşă în sinusul maxilarului drept.

Or, în realitate, Comisia superioară validează conţinutul raportului de expertiza INML în integralitatea acestuia, menţiunea inserată reprezentând doar un răspuns suplimentar la adresa instanţei, care nu contrazice cu nimic concluziile raportului şi cele ale specialistului.

Concluziile raportului sunt reluate de opinia specialistului, care precizează suplimentar că, dacă pacienta ar fi revenit la control la intervalul recomandat, pârâta ar fi luat decizia unei reintervenţii, astfel cum a procedat anterior în prezenţa unei complicaţii supurative.

Pe cale de consecinţă, aceste răspunsuri care nu au fost contrazise de către Comisia Superioară, sunt cele care lămuresc raţionamentul de la care a plecat în considerente instanţa de apel, care a ajuns în mod contradictoriu la a stabili culpa faţă de faptul că meşa a provocat necesitatea unei intervenţii ulterioare (care nu a vizat doar extragerea pansamentului deşirat, ci şi rinopansinuzita cronică poliapoasă bilaterală).

Mai mult, deşi instanţa a făcut trimitere la situaţia de fapt care rezultă din alte probatorii, acestea nu sunt reluate în cuprinsul motivării şi nu sunt evidenţiate, aşa încât decizia recurată are şi un fine de nemotivare.

De asemenea, deşi instanţa "constata ca a existat o fapta ilicită şi nu poate fi exclusă total culpa pârâtei B.", nu descrie şi nu motivează, sub niciun aspect, în ce a constat fapta ilicită de care pârâta s-ar face culpabilă şi nici în ce a constat, în mod concret, culpa care îi este atribuită.

Printr-o altă critică, susţinând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor 1357 alin. (2), art. 1381 şi 1382 C. civ. care reglementează regimul răspunderii civile delictuale.

Instanţa de apel a omis faptul că textele de lege enumerate reprezintă norma generală, însă, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată care este un veritabil malpraxis, trebuia să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 642 alin. (1) lit. b) al Legii 95/2006, astfel cum aceasta era în vigoare în anul 2015. Aşadar, instanţa de apel a omis să dezvolte şi să indice motivele cuprinse în legea specială, invocând, fără a motiva, doar norma generală.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata-chemată în garanţie C. S.A. a depus întâmpinare, solicitând menţinerea hotărârii recurate în privinţa soluţionării cererii de chemare în garanţie, aceasta întemeindu-se pe probatoriul administrat în cauză şi aplicarea corectă a normelor legale incidente în cauză. În mod corect, instanţa de apel a respins cererea de chemare în garanţie întrucât nu s-a dovedit că poliţa de asigurare acoperă daunele morale, iar fapta s-a produs în afara perioadei de valabilitate a poliţei. De asemenea, raportat la perioada de valabilitate a poliţei de asigurare, în mod corect instanţa de apel a constatat că fapta s-a produs înafara perioadei de valabilitate a poliţei.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat anularea recursului declarat de pârâtul Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 Bucureşti, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, şi respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta B..

Intimatul-pârât Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 Bucureşti a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 12 februarie 2025, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Raportul a fost comunicat la 28.01.2025, 04.02.2025, 19.02.2025, dovezi la filele x către pârâtul Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 Bucureşti, la 20.01.2025 şi 18.02.2025 către intimata - reclamantă, A., la data de 18.02.2025 către recurenta pârâtă, B. şi la data de 19.02.2025 către C., care nu au depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 25 martie 2025, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursurile formulate de recurentul-pârât Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 Bucureşti şi recurenta-pârâtă B., respectiv aspectul încadrării criticilor formulate de ambele recurente în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile formulate, pentru considerentele expuse în continuare.

i. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 Bucureşti:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcende, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia (în apel).

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de lege.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal încadrat în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recursul recurentului-pârât vizează doar aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar nu de legalitatea acesteia.

Astfel, recurentul-pârât îşi începe argumentaţia, în cuprinsul memoriului de recurs, prin a invoca nemulţumirea cu privire la interpretarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1349 C. civ. referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale şi supune dezbaterii de către instanţa de recurs modalitatea cu privire la care aceasta a apreciat probatoriul administrat în cauză, respectiv răspunsul Comisiei de avizare şi control din cadrul INML Bucureşti, raportul de expertiză, suplimentul la raportul de expertiză, precum şi constatările dr. D. - medic primar în cadrul Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L prof. dr. E., susţinând, în fapt că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale întrucât nu există o faptă ilicită care să fie săvârşită de către pârâta B. şi în consecinţă, nu ar putea fi atrasă nici răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Se observă, aşadar, că, prin calea de atac formulată, recurentul-pârât a procedat la expunerea nemulţumirilor cu privire la raţionamentul instanţei de apel cu privire la probatoriul administrat în cauză, prin care instanţa de apel a constatat că între pârâte există raporturi juridice de prepuşenie şi că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia, obligându-i în consecinţă pe pârâţi, în solidar, la plata despăgubirilor morale în favoarea reclamantei A..

Înalta Curte reţine că modul în care instanţele devolutive apreciază cu privire la probele administrate în cauză reprezintă obligaţia pe care o au acestea de a cerceta în fapt cauza, iar instanţa de recurs nu poate cenzura modul în care instanţele de fond au înţeles să valorifice probele administrate în cauză.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Astfel, schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obţină recurentul-pârât atunci când aduce în discuţie reaprecierea probelor reţinute de instanţa de apel.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenţei instanţei de recurs, aşa cum s-a arătat, se impune respingerea criticilor care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

ii. În ceea ce priveşte recursul recurentei-pârâte B.:

Înalta Curte constată că nici recurenta-pârâtă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, motiv pentru care recursul acesteia urmează a fi anulat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Astfel cum s-a arătat şi în precedent, recursul este acea cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri ca urmare a nerespectării regulilor de drept incidente.

În acest cadru, cererea de recurs trebuie să conţină critici concrete la adresa hotărârii atacate, cu corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita controlul asupra legalităţii actului jurisdicţional atacat.

Analizând memoriul de recurs în contextul celor arătate anterior, se constată că recurenta-pârâtă s-a prevalat doar în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., din moment ce nu a dezvoltat critici propriu-zise de nelegalitate care să poată fi subsumate acestor motive de casare şi care să releve ca atare aspecte de nelegalitate ale soluţiei ori considerentelor deciziei atacate, în raport cu situaţia de fapt definitiv stabilită în faţa instanţei de apel, iar nu să provoace o nouă judecată de fond.

Astfel, deşi în conţinutul memoriului de recurs aceasta face referiri la dispoziţiile legale pretins încălcate de instanţa de apel - art. 1357 alin. (2), art. 1381 C. civ. şi art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, susţinerile deduse judecăţii nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, întrucât, în realitate, recurenta-pârâtă urmăreşte doar o reevaluare a situaţiei factuale reţinute de către instanţele fondului.

- Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă invocă o pretinsă nerespectare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privitoare la exigenţele privind standardul de motivare a hotărârii, precum şi asupra faptului că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, recurenta-pârâtă face trimitere la aprecierea instanţei de apel respectiv la analiza modalităţii în care aceasta a realizat intervenţia chirurgicală asupra reclamantei, A. şi a controlului asupra evoluţiei post operatorii privind respectarea tuturor condiţiilor impuse de regulile profesionale, astfel încât să fie exclusă cea mai uşoară culpă. Recurenta-pârâtă face trimitere şi la răspunsul remis de către Comisia Superioară de avizare din cadrul INML prin care aceasta a avizat raportul de expertiză medico-legală x din 03.09.2019, precum şi la suplimentul acestuia asupra cărora instanţa de apel a apreciat că rezultatele acestuia sunt contrazise parţial de aviz dar şi de situaţia de fapt, folosindu-se de un raţionament logico-juridic, care pornind de la răspunsul suplimentar al Comisiei arată că din cauza materialului textil rămas în cavitatea sinusului situaţia reclamantei s-a agravat necesitând o intervenţie chirurgicală ulterioară care a provocat acesteia o traumă psihică, reţinând pe cale de consecinţă, culpa recurentei-pârâte. Ca urmare a acestor concluzii ale instanţei de apel, recurenta-pârâtă apreciază că decizia recurată cuprinde motive contradictorii de vreme ce iniţial analiza raţionamentului are în vedere dacă operaţia şi conduita post operatorie a medicului a fost cea conformă şi ulterior se motivează culpa sub aspectul existenţei procesului inflamatoriu produs de rămânerea unui fragment deşirat din meşa în sinusul maxilarului drept.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă contestă situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel prin raportare la alte probe care nu au fost reluate în cuprinsul motivării şi evidenţiate în mod separat, drept pentru care consideră că decizia recurată prezintă şi fine de nemotivare, în condiţiile în care instanţa, deşi a constatat că a existat o faptă ilicită a recurentei de care se face culpabilă, aceasta nu a arătat în mod concret în ce constă culpa care îi este atribuită.

Cu privire la criticile expuse mai sus, Înalta Curte reţine că în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive. În realitate, prin intermediul acestor critici, recurenta-pârâtă contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului dedus judecăţii, a documentelor avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt, lucruri care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci numai temeinicia acesteia. Stabilirea unei alte valori probatorii a probelor administrate în cauză, despre care recurenta-pârâtă afirmă că nu au fost interpretate în mod corect şi complet de către instanţa de apel, cu reţinerea concluziei susţinute de recurentă - că în cauză nu au fost dovedite condiţiile reţinerii culpei acesteia în producerea evenimentului cauzator de prejudiciu ar însemna o reanalizare a situaţiei de fapt şi a modului cum aceasta a fost stabilită de instanţa de apel se opune instanţei de recurs care poate verifica doar legalitatea hotărârii recurate.

Reiese, aşadar, că susţinerile recurentei-pârâte tind la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se analizează exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Se observă, aşadar, că recurenta-pârâtă nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept şi aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat doar la a reproşa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanţa de apel, cu ocazia controlului devolutiv al sentinţei tribunalului, la a expune consideraţii generale şi la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Astfel, Înalta Curte reţine că reaprecierea probelor administrate în cauză - care reprezintă un aspect de netemeinicie a hotărârii - nu poate forma obiectul analizei în recurs deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte subliniază că, de principiu, un raţionament logico-juridic neconvingător poate conduce la o motivare sau nemotivare corespunzătoare însă, în speţă, faptul că recurenta-pârâtă nu a agreat raţionamentul judecătorilor din apel, nefiind de acord cu acesta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare sau contradictorie. Astfel, Înalta Curte reţine că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenta-pârâtă a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare sau contradictorie în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Nici criticile referitoare la aplicarea în mod eronat de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1357 alin. (2), art. 1381 şi art. 1382 C. civ., precum şi criticile referitoare la omisiunea acestei instanţe de a aplica şi dispoziţiile art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prin raportare la eroarea medicală gravă care s-a reţinut în sarcina recurentei-pârâte, prin raportare la omisiunea de a extrage pansamentul din locul operat şi la refuzul de a investiga simptomele evidente şi vizibile pe care reclamanta A. le acuza, nu pot fi analizate de către instanţa de recurs.

În acest sens, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale au fost doar formal invocate, din moment ce recurenta-pârâtă nu a indicat, în mod efectiv şi cu argumente concrete, prin care să se demonstreze în ce mod aceste norme au fost aplicate într-un mod eronat de către instanţa de apel la situaţia dedusă judecăţii, astfel încât nu este posibilă verificarea acestor critici sub aspectul legalităţii de către instanţa de recurs.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că susţinerile deduse judecăţii prin recursurile formulate nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 Bucureşti şi de recurenta-pârâtă B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurentul-pârât Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 Bucureşti şi de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 458A din 16 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.