Defamation damages award upheld after appeal annulled as unmotivated

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

Asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 9 august 20218 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului B., prin care acesta a adus atingere onoarei şi reputaţiei sale.

A solicitat să fie obligat pârâtul la încetarea săvârşirii faptelor prin care a adus atingere onoarei şi reputaţiei sale, precum şi de a se abţine de a mai săvârşi fapte de aceeaşi natură, indiferent de mijloace, în viitor şi să fie obligat pârâtul la comunicarea hotărârii judecătoreşti, după rămânerea definitivă, prin e-mail, proprietarilor şi chiriaşilor din cadrul imobilului situat în Bucureşti, str. x, în mod similar cum a comunicat informaţiile defăimătoare.

A solicitat, de asemenea, să fie obligat pârâtul la plata de daune morale în sumă de 100.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, potrivit cursului valutar stabilit de BNR.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 71-74, art. 252 253, art. 255, art. 1349 C. civ., art. 30 din Constituţia României, art. 10 CEDO, art. 194 şi urm. C. proc. civ.

Pârâtul B. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor reclamantului prin care acesta a adus atingere onoarei şi reputaţiei sale, obligarea reclamantului la încetarea săvârşirii faptelor prin care acesta a adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantului, precum şi atingeri ale vieţii private şi obligarea reclamantului la plata de daune morale în cuantum de 100.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 1684 din 8 martie 2019 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 7 mai 2019.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 540 din 25 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A obligat pe pârât la plata către reclamantul a sumei de 2.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtul B., în contradictoriu cu reclamantul A. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe reclamantul-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

A respins în rest cererea reconvenţională, ca neîntemeiată, compensând cheltuielile de judecată efectuate de părţi până la concurenţa sumei de 1.900 RON.

A respins în rest cererea pârâtului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 375 A din 10 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 540 din 25 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

A admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

A obligat pe pârâtul-reclamant B. la plata către reclamantul-pârât A. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, menţinând în rest sentinţa civilă apelată.

A respins cererea apelantului-pârât-reclamant B. de obligare a apelantului-reclamant-pârât A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A obligat pe apelantul-pârât-reclamant B. la plata către apelantul-reclamant-pârât A. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - onorariu de avocat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 375 A din 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtul B. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât, după ce a redat conţinutul art. 1357, art. 71, art. 72, art. 73 şi art. 252 din C. civ., a arătat că afirmaţiile reclamantului au fost făcute exclusiv cu scop jignitor, aspect care excedează sferei judecăţilor de valoare protejate de art. 10 din Convenţia CEDO.

În mod corect au reţinut instanţele de fond că prin afirmaţiile sale reclamantul a intenţionat lezarea demnităţii, onoarei, a vieţii particulare şi a dreptului la imagine a pârâtului, însă, în acelaşi timp, în contradicţie cu prevederile art. 1357, art. 70-73 şi art. 252 din C. civ., respectiv art. 10 din Convenţia CEDO, au reţinut că afirmaţiile şi modalitatea în care acestea au fost făcute reprezintă simple judecăţi de valoare.

Raportat la art. 10 din Convenţia CF.DO, pentru o corectă rezolvare a speţei este necesar a se analiza în ce măsură se păstrează echilibrul în protecţia celor două valori garantate de Convenţie, aflate în conflict: libertatea de exprimare şi protecţia reputaţiei şi a dreptului la demnitate ale persoanei lezate, fiind importantă atât calificarea afirmaţiilor ca referindu-se la imputaţii facturale sau la judecăţi de valoare, cât si atitudinea subiectivă a autorului în momentul săvârşirii faptei, criteriu în raport cu care este necesar a se stabili buna credinţă a autorului afirmaţiilor, atât în raport de adevărul afirmaţiilor sale (dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt adevărate sau false, dacă a depus diligentele necesare, in circumstanţele date pentru a verifica autenticitatea afirmaţiilor), cât şi în funcţie de scopul demersului.

Or, afirmaţiile reclamantului au avut un singur scop, acela de a-1 jigni pe pârât, pornind de la faptul că nu era de acord cu soluţiile propuse ori şi-a manifestat anumite dubii (pornind de la date concrete) cu privire la consumurile neobişnuit de mici înregistrate pentru apartamentul reclamantului.

Concluzionând, recurentul-pârât apreciază că garanţiile prevăzute de art. 1357, art. 70-73 şi art. 252 din C. civ., respectiv art. 10 din Convenţia CEDO au fost nesocotite de instanţa de apel.

În continuare, recurentul a prezentat afirmaţiile sale reţinute de instanţa de fond a fi prejudiciabile şi contextul în care au fost făcute, arătând că acestea reprezintă judecăţi de valoare ce au la bază anumite fapte determinate şi nu afirmaţii factuale.

În lumina jurisprudenţei Curţii Europene este necesar a se analiza dacă, la originea afirmaţiilor efectuate, exista o bază factuală suficient de susţinută. În cauză, din probatoriul administrat se poate observa că pârâtul a avut o bază factuală suficient de susţinută la originea afirmaţiilor sale, fiind important a se stabili buna credinţă a autorului informaţiilor, atât în raport de adevărul afirmaţiilor sale, cât şi în funcţie de scopul demersului.

Or, aşa cum a arătat, afirmaţiile pârâtului au la bază o situaţie de fapt (consumuri exagerat de mici de energie termică înregistrate pentru apartamentul reclamantului), precum şi afirmaţiile anterioare ale reclamantului cu privire la persoanele care înregistrează consumuri mici, solicitând a se reţine eforturile pârâtului de a obţine o explicaţie pentru această situaţie de fapt, precum şi atitudinea reclamantului care a provocat parcă răspunsul pârâtului calificat de instanţa de fond drept prejudiciator.

Recurentul-pârât apreciază că aspectele detaliate nu au fost avute în vedere de instanţă atunci când a interpretat drept prejudiciatoare afirmaţiile pârâtului.

În ceea ce priveşte centrala termică, reclamantul pârât a susţinut repararea acesteia de către două firme falimentare chiar şi după ce prima firmă C. a produs daune vizibil iremediabile, situaţie falimentară a firmelor angajate este justificată de situaţiile financiare contabile ale acestora. În afara pârâtului-reclamant au mai fost şi alţi locatari care n-au vrut să semneze procesul-verbal prin care a fost votată reparaţia centralei vechi de către firmele C. (care mai întâi a stricat-o) apoi D., care a distrus-o complet.

Pârâtul reclamant a ataşat documentul 07 din care reiese că unii locatari au refuzat să semneze procesul-verbal al adunării generale în care s-a votat repararea centralei vechi. Sistemul de vot permitea ca preşedintele E. să voteze şi pentru locatarii lipsă sau pentru proprietarii plecaţi în străinătate, cărora le administra închirierea apartamentelor, aşa că atunci când numărul participanţilor era mic (6-7), ce propunea reclamantul se vota pentru a scoate voturile necesare din contractele de administrare a apartamentelor închiriate. Reclamantul a denunţat faptul că nu ştia că la F. lucra fiul pârâtului reclamant, G., dar cunoştea detaliul că patronul F. era un bun prieten şi fost student al acestuia.

Recurentul mai învederează că a comunicat înainte de vot tuturor participanţilor toate detaliile despre firma F. inclusiv cine este patronul şi cine este angajatul, respectiv fiul său, G.. Menţionează că a făcut acest lucru ştiind că votul cerut de reclamantul-pârât este ilogic şi toţi locatarii vor vota pentru centrala mai ieftină ori de câteva ori propunea reclamantul.

Recurentul arată că aceste aspecte abordate nu au fost avute în vedere de instanţa de judecată atunci când a interpretat drept prejudiciatoare afirmaţiile pârâtului reclamant.

Interpretând în acest context afirmaţiile pârâtului-reclamant, se poate observa că acestea reprezintă judecăţi de valoare ce au ca punct de plecare o situaţie de fapt, respectiv oportunitatea achiziţionării unei anumite centrale termice, analiza având la bază necesităţile asociaţiei precum şi costurile (incluziv cele adiacente) pe care această achiziţie le presupune.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A. şi cu admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 3 mai 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 23 mai 2023, s-a dispus comunicarea recursului către intimaţi, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare la recursul părţii adverse în termen de 30 de zile de la comunicare.

6. Apărările părţilor:

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. In subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte nulitatea recursului, intimatul, A. arată că motivul invocat în cererea de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, recurentul fiind practic nemulţumit de hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi de aspectele de fapt reţinute de instanţă. În fapt, recurentul doreşte o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

7. Procedura de filtru:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 6 februarie 2025, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Raportul a fost comunicat părţilor la data de 17 februarie 2025, care nu au depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 25 martie 2025, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.

Înalta Curte constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situaţia în care deşi instanţa a recurs la textele de lege incidente pricinii, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greşit, recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat, urmărind, în realitate, doar o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei.

Astfel, deşi recurentul îşi începe argumentaţia, în cuprinsul memoriului de recurs, prin a invoca o greşită interpretare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., art. 71 -73 C. civ. şi a art. 252 C. civ., în continuare, când analizează cerinţele pentru reţinerea acestui text de lege, supune dezbaterii doar aspecte referitoare la modalitate de administrare şi de interpretare, în cauză, a probatoriului de către instanţele fondului.

În acest sens, recurentul reiterează argumentele expuse în cadrul litigiilor de fond referitoare la conversaţiile avute de părţi, tinzând în fapt la o reapreciere a acestora de către instanţa de recurs.

Astfel recurentul afirmă în memoriul de recurs că:

- acesta " nu a susţinut niciodată că reclamantul fură sau că este hoţ, reclamantul pârât fiind cel care a dat definiţia hoţului de căldură";

- "reclamantul nu a depus la dosar niciun document care să justifice aceste consumuri de căldură. Afirmaţiile pârâtului reclamant reprezintă judecăţi de valoare care au la bază anumite fapte determinate şi nu afirmaţii factuale",

- "afirmaţiile pârâtului reclamant reţinute de instanţă ca fiind prejudiciatoare, au fost făcute în acest context şi, totodată, după ce solicitase în mai multe rânduri reclamantului pârât, fără să primească nici un astfel de argument, explicaţii cu privire la consumurile exagerat de mici înregistrate pentru apartamentul acestuia";

- "este necesar a se stabili buna credinţă a autorului afirmaţiilor, atât în raport de adevărul afirmaţiilor sale, cât şi în funcţie de scopul demersului".

Prin urmare, cum criticile recurentului-reclamant vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în faţa instanţei de recurs), în legătură cu care solicită o nouă dezlegare pentru ca, ulterior, în raport cu noua situaţie de fapt, să poată fi luată în discuţie o eventuală încălcare a dispoziţiilor de drept material indicate, se reţine că aspectele supuse dezbaterii prin memoriul de recurs nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

Nici susţinerile referitoare la existenţa unei interpretări greşite a normelor legale cu privire la raporturile juridice dintre părţi nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, întrucât recurentul-reclamant nu indică maniera efectivă în care aceste norme ar fi fost încălcate, ci doar le enumeră, limitându-se la a solicita o nouă interpretare a mijloacelor probatorii administrate în cauză şi reaprecierea de către instanţa de recurs a argumentelor părţilor susţinute de acestea în etapele procesuale anterioare.

Or, exigenţele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greşite interpretări şi aplicări a unor texte de lege care să se releve ca atare raportat la situaţia de fapt definitiv stabilită în faţa instanţelor de fond, iar nu a uneia care să presupună o reinterpretare a probelor administrate, o reevaluare a situaţiilor factuale derulate între părţi pentru o reaşezare a stării de fapt la care să fie aplicate normele de lege incidente cauzei, de maniera invocată de recurent. Fac parte din această categorie, spre exemplu, susţinerile prin care recurentul contestă calificarea dată de instanţa de apel afirmaţiilor intimatului-reclamant drept simple judecăţi de valoare iar nu acuzaţii menite - potrivit celui dintâi - să lezeze demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi propria imagine a recurentului-pârât ori cele prin care susţine că afirmaţiile sale calificate a fi prejudiciabile, ar fi trebuit evaluate drept judecăţi de valoare care au la bază fapte determinate şi nu afirmaţii factuale, ori cele prin care a pretins să se stabilească faptul că el ar fi avut "o bază factuală suficient de susţinută". Acestor pretenţii de reevaluare şi recalificare a elementelor factuale li se alătură şi o nouă prezentare a evenimentelor desfăşurate între părţi, improprie cu totul obiectului şi scopului căii de atac extraordinare a recursului.

Drept urmare, aceste susţineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, aprecieri cu privire la greşita interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Se observă, aşadar, că recurentul nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept şi aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat doar la a reproşa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanţa de apel, la a expune consideraţii generale şi la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Or, această manieră de formulare a respectivelor susţineri nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul nereuşind să formuleze veritabile critici de nelegalitate a dezlegărilor instanţei de apel de natură a forma obiectul analizei instanţei de recurs.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, circumscris strict aspectelor de nelegalitate pe baza situaţiei determinate de instanţele de fond, singurele care au competenţa de administrare şi evaluare a probatoriului, în timp ce, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 375 A din 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.