Defamation liability and proportionality of civil sanctions for media companies in coordinated press campaigns under Article 10 ECHR

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă la data de 22.12.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., S.C. H. S.A., obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume: în ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o priveşte pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 40.000 euro (185.452 RON ia data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 30.000 euro (139.089 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul G., la plata echivalentului în Iei a sumei de 40.000 euro (185.452 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o priveşte pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în iei a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acţiunii, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la publicarea dispozitivului sentinţei pronunţate în cotidianul "România liberă", atât în ediţia scrisă, cât şi în cea online, respectiv retragerea/ştergerea din mediul online a articolelor defăimătoare, menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Reclamantul A. a formulat şi a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată a pârâţilor, prin care a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată şi obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume: în ceea ce o priveşte pe pârâta B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 100.000 euro (464.540 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o priveşte pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 55.000 euro (256.608 Iei la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 25.000 euro (116.135 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 45.000 euro (209.043 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul G., la plata echivalentului în RON a sumei de 80.000 euro (371.632 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o priveşte pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acţiunii, la publicarea dispozitivului sentinţei pronunţate în cotidianul România liberă, atât în ediţia scrisă, cât şi în cea on-line, respectiv retragerea/ştergerea din mediul on-line a tuturor articolelor defăimătoare, menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată modificată.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 961 din 07 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., S.C. H. S.A., ca nefondată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 601 A din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 961 din 07.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 2230 din 27 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 601/A din 30 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

5. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 959 A din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G. şi S.C. H. S.A.., a fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată şi, pe cale de consecinţă a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta H. S.A.., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să achite reclamantului suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii.

A fost obligat pârâtul G., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 6500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii.

A fost obligată pârâta C., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 3500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii.

A fost obligat pârâtul F., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 2500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii.

A fost obligat pârâtul D., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 1500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii.

A fost obligat pârâtul E., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii.

A fost obligată pârâta H. S.A. să achite reclamantului suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii.

A fost obligată pârâta B. S.R.L. la publicarea dispozitivului prezentei decizii în cotidianul "România Liberă", atât în ediţia scrisă, cât şi în cea on-line, cu anonimizarea codurilor numerice personale şi domiciliilor persoane fizice.

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să şteargă din mediul on-line, de pe site-urile pe care le controlează direct sau indirect, următoarele articole:

1. "Lichidatorul I. vrea să fie cel mai mare patron de presă din România. După ce a distrus J. cu ajutorul lui K. şi al omului său din ASF, I. vrea să fure "România Liberă" cu mâna unui alt om al fostului premier, care este şi condamnat penal", publicat la 14.11.2017;

2. "Deputatul A. este vizat de un nou dosar penal", publicat la 14.11.2017;

3. "Se grăbesc să pună mâna pe noi. România Liberă în pericol", publicat la 17.11.2017;

4. "Casta lichidatorilor îşi salvează membrii "merituoşi" indiferent de câte legi încalcă", publicat la 22.11.2017;

5. ""Lichidatorii strategici" ucid orice boare de libertate", publicat la 20.11.2017;

6. "Insolvenţa L., aproape de decontul internaţional", publicat la 05.12.2017;

7. "A., fondatorul societăţii impuse ca administrator al M., are şi el interese în media. Cum vor I. şi prietenii săi să pună mâna pe presa din România", publicat la 29.11.2017;

8. "Plăţi ilegale de 54.000 de euro pentru N. (I.)", publicat la 29.11.2017;

9. "Controversele care au rămas la L. după mandatul lui A.", publicat la 05.12.2017;

10. "O., eşecul lui A., prezentat ca un mare succes", publicat la 11.12.2017;

11. "Cum se distruge o companie. Reţeta I. - P.", publicat la 13.12.2017;

12. "Cercurile de putere în care se învârte A.", publicat la 20.12.2017;

13. "Omul Q., turnat la DNA. Ce treabă au K. şi A.", publicat la 21.12.2017;

14. "Prăbuşirea unui Imperiu. Cum a ajuns A. şef la Q.", publicat la 27.12.2017;

15. "Cumpăna lui A.", publicat la 03.01.2018;

16. "Cum se face controlul presei. Unde apar A. şi I."; publicat la 04.01.2018;

17. "R. şi A.", publicat la 09.01.2018;

18. "A. - suspectat de sindicalişti de înţelegeri penale pentru milioanele luate", publicat la 11.01.2018;

19. "A., omul pus de libanezii S. şi T. să lichideze Institutul Lemnului", publicat la 17.01.2018;

20. "Insolvenţe frauduloase, făcute cadou lui A.", publicat la 29.01.2018;

21. "20.000 de euro pe lună pentru A. din insolvenţa CET Govora. Plus contracte pentru finul său", publicat la 31.01.2018;

22. "Soarta lui A., decisă în martie", publicat la 02.02.2018;

23. "A. la CET Govora, între interesele finului U. şi recuperarea prejudiciilor lui V.", publicat la 05.02.2018;

24. "A. i-a "curentat" pe băieţii deştepţi pentru a comisiona el energia", publicat la 12.02.2018;

25. "A. şi un proces de 100 de milioane de euro", publicat la 21.02.2018;

26. "Deputatul A. consideră că "9.000 de RON este o indemnizaţie decentă"", publicat la 21.02.2018;

27. "A., "regele" faianţei de pe Valea Cascadelor", publicat la 26.02.2018;

28. "Avocatul A. s-a dorit administrator la W.", publicat la 06.03.2018;

29. Înalta Curte decide dacă trimite procurorilor dosarul X.. A. a încasat 1,8 milioane", publicat la 08.03.2018;

30. "Dosarul A. - X., înapoi la DNA? Înalta Curte urmează să se pronunţe", publicat la 13.03.2018;

31. Documente esenţiale în dosarul lui A., rătăcite la Curtea de Apel. A treia amânare la Înalta Curte", publicat la 14.03.2018.

A fost respinsă în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Y..

6. Calea de atac a recursului exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 959 A din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. H. S.A. au declarat recurs.

a) Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la aplicarea prevederilor art. 10 din CEDO şi art. 1349 raportat la art. 1357 C. civ.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut următoarele critici împotriva deciziei atacate:

- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material şi cu aplicarea greşită a art. 10 CEDO, din perspectiva sancţiunilor cumulate aplicate, respectiv prin obligarea sa, în nume propriu, la plata sumei de 10.000 euro, la plata sumelor de: 6.500 euro, 3.500 euro, 2.500 euro, 1.500 euro şi 500 euri (adică în total 14.500 euro) - în solidar cu ceilalţi jurnalişti, la publicarea dispozitivului deciziei în cotidianul "România Liberă", atât în ediţia scrisă cât şi în cea on-line şi la ştergerea din mediul on-line, de pe site-urile pe care le controlează, direct sau indirect, a celor 31 de articole. Apreciază că libertatea de exprimare a fost încălcată, "ingerinţă" autorităţilor statale apărând ca nejustificată prin raportare la prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţie.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 1349 C. civ. raportat la prevederile art. 1357 C. civ. - fapta ilicită nu există.

Un aspect important care trebuie avut în vedere în soluţionarea justă a cauzei este calitatea de persoană publică a reclamantului şi apropierea sa de cercurile de putere, aspecte despre care presa a relatat în mod extensiv de-a lungul timpului. În ceea ce priveşte noţiunea de "persoană publică" aşa cum s-a statuat în practica CEDO, aceasta ridică foarte multe discuţii sub aspectul semnificaţiilor, însă ori de cate ori presa relevă publicului aspecte din viaţa privată a unei persoane publice este îndeobşte acceptat că astfel de persoane trebuie să manifeste o mai mare îngăduinţă, toleranţă, în prezentarea de către presă a unor astfel de chestiuni private, dată fiind expunerea lor benevolă în arena publică.

Recurenta-pârâtă apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât lipseşte condiţia existenţei unei fapte ilicite, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

Presa are libertatea de a-şi alege subiectele de interes general şi metoda de relatare care urmează să fie adoptată într-un anumit caz, fără ca să poată fi cenzurate de instanţele naţionale sau chiar de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Întreaga motivarea a Curţii de apel Bucureşti este fundamentată pe o aşa zisă încălcare a obligaţiilor legale de către jurnalişti, încălcare tradusă prin faptul că presa nu ar avea voie să facă campanii pe subiecte de interes general. Nu numai că acesta este rolul presei, dar argumentele Curţii de apel Bucureşti încalcă flagrant atât dispoziţiile art. 10 din CEDO, cât şi jurisprudenţa constantă a Curţii.

În aprecierea recurentei-pârâte, articolele de presă, dar şi mesajele publicitare difuzate, contrar celor reţinute de instanţa de apel în rejudecare, au bază factuală solidă, notorie şi reprezintă o informare a publicului în urma unor demersuri jurnalistice, aspecte pe care le evidenţiază în mod distinct pentru fiecare articol.

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

Recurenta-pârâtă a arătat că motivarea instanţei este una generală, cu caracter superficial, uneori contradictorie, fără a efectua un raţionament juridic care să justifice soluţia pronunţată.

Astfel, în ceea ce priveşte articolele 12, 13, 14, 17, 25 -28 - fila x, ultimul paragraf şi fila x, primul paragraf de sus, în cele 8 rânduri şi jumătate dedicate analizări înscrisurilor existente la dosarul cauzei, reprezentate de 8 articole de presă, instanţa ajunge la concluzia că acestea conţin afirmaţii denigratoare, întrucât activitatea reclamantului este prezentată negativ, raportat la prevederile 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora activitatea administratorului/lichidatorului este supusa controlului judecătorului sindic, fără a se evidenţia care este legătura dintre prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi afirmaţiile din cadrul articolelor. O asemenea motivare este confuză, neexistând nicio logică în raţionamentul instanţei, nerespectându-se astfel rigorile prevederilor art. 425 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Mai mult, instanţa nu face o analiză efectivă a articolelor în discuţie, ci doar indică superficial, în câteva cuvinte (şi nu pentru toate cele 8 articole), care ar fi subiectul tratat de acestea, după care ajunge brusc la concluzia că articolele sunt defăimătoare.

În ceea ce priveşte articolele 4, 5, 7, 8, 11 şi 16 privind procedura ce o privea pe M. - fila x penultimul paragraf, în cadrul celor 7 rânduri şi jumătate dedicate "motivării" afirmaţiilor "defăimătoare", din cele 6 articole, instanţa reţine la modul general că "privitor la procedura declanşată la M. în mai multe articole (4, 5, 7, 8, 11 şi 16) se prezintă informaţii referitoare la desemnarea apelantului ca lichidator la iniţiativa I. şi la modalităţi defectuoase de îndeplinire a atribuţiilor cum ar fi vânzarea subevaluata de active".

După această instanţa îşi încheie "motivarea" şi ajunge la concluzia că "deşi au afirmat aceasta nu au făcut dovada vreunui raport între I. şi apelant, iar acesta, la momentul desemnări P. ca administrator al M. (noiembrie 2017), nu mai avea niciun statut în această societate, ca urmare a cesiunii părţilor sociale încă din februarie 2017."

Motivarea, pe lângă superficialitate, dă dovada de un caracter confuz.

În primul rând, instanţa îşi începe "motivarea" arătând că, în mai multe articole privitoare la procedura M., s-au prezentat informaţii referitoare la desemnarea apelantului ca administrator şi la vânzarea defectuoasă a unor active. Din modul de argumentare, s-ar ajunge la concluzia (confuză de altfel) că şi vânzarea subevaluată de active o privea tot pe M., deşi problema vânzării de active (şi nu defectuoasă) privea cu totul altă societate ce nu avea legătură cu M..

În al doilea rând, plecând de la aceste argumente confuze, se ajunge la concluzia că cele reţinute în prima teza - reprezentând afirmaţii ale jurnaliştilor - nu se susţin pentru că nu au făcut dovada vreunui raport între I. şi apelant, iar acesta, la momentul desemnări P. ca administrator al M., îşi cesionase participaţiile. Or, nu există nicio legătură între articolul privind vânzarea activelor (Z.) şi M. şi/sau I..

b)Recursul declarat de pârâta S.C. H. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea memoriului său de recurs, această recurentă a susţinut următoarele critici împotriva hotărârii atacate:

- Decizia recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în mod nelegal fiind reţinută răspunderea sa civilă delictuală pentru fapta proprie reglementată prin art. 1349 şi 1357 C. civ., iar în secundar existenţa unui prejudiciu suferit de intimatul A. prin fapta S.C. H. S.A., contrar art. 1351, 1359 şi 1385 C. civ.

În mod nelegal a fost reţinută calitatea procesuală pasivă a Unirea în cauză, în condiţiile în care aceasta nu are nicio legătură nici cu ziarul "România Liberă" în care au apărut articolele de presă contestate, nici cu conţinutul acestora, nici cu ziariştii care le-au redactat, chemaţi în judecată ca pârâţi.

Simpla reţinere de către instanţa de apel a acţionariatului comun al Unirea şi AA. (pag. 8 din decizia recurată), nu este concludentă pentru reţinerea calităţii sale procesuale pasive, în mod nelegal fiind prezumat de către instanţă faptul că Unirea ar fi acţionat la comandă, în baza unui interes comercial comun.

Pe lângă faptul că cele două entităţi acţionează în domenii diferite (închirieri spatii comerciale, respectiv presă), cele două societăţi au fiecare câte o conducere executivă diferită şi independentă, care nu se supune una alteia, cu atât mai puţin unui acţionar. Redacţia ziarului "România Liberă" nu se supune administratorului AA. - care are numai atribuţii de conducere şi reprezentare a societăţii, cu atât mai puţin conducerii Unirea, precum în mod nefundamentat a reţinut instanţa de apel.

Suplimentar, nelegalitatea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Unirea şi reţinerea răspunderii sale civile delictuale rezultă şi din împrejurarea că nu articolele de presă contestate au fost difuzate pe ecranele centrului comercial (nefiind făcută o atare dovadă de către intimatul A.), ci numai ştiri generice, de zi cu zi cu caracter curent, grevate pe fapte reale, care prezintă într-o anumită măsură, pe alocuri, tangenţial şi persoana intimatului A. alături de alte ştiri, fără legătură însă cu articolele de presă contestate în cauză.

Instanţa de apel nici nu a arătat că exact articolele de presă reţinute ca defăimătoare ar fi fost cele difuzate pe ecranele din Unirea şi nici care ar fi fost articolele difuzate de Unirea, în raport de care instanţa a obligat partea la plata despăgubirii, mărginindu-se numai să menţioneze în două fraze cum că "pe ecrane ar fi rulat mesaje acide la adresa apelantului" (pag. 19 par. 1 şi 2 din decizia recurată), neexistând o suprapunere între acuzaţiile imputate de dl. A. ziarului "România Liberă", prin raportare la articolele de presă contestate şi ştirile difuzate pe ecranele din cadrul H..

Împrejurarea că ar fi fost preluate şi difuzate ştiri conţinând materiale video privind persoana intimatului nu constituie o denigrare realizată de către Unirea a dlui. A., de natură să justifice conceptarea Unirea în calitate de pârâtă în cauză, ci un simplu act de difuzare, preluat din presă, fără a se putea reţine existenţa unui delict al Unirea, cu atât mai puţin a unui act volitiv împotriva dlui. A..

- În mod nelegal a fost reţinută îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1349-1357 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, lipsind fapta ilicită, prejudiciul şi vinovăţia sa.

Fapta reţinută de către instanţă ("rularea de mesaje acide la adresa apelantului") nu reprezintă caracter ilicit, aciditatea unui mesaj neavând semnificaţia unui act nelegal - singurul apt a atrage răspunderea civilă a emitentului, cu atât mai puţin cu cât libertatea de exprimare a ziariştilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează (cauza Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). Cu alte cuvinte, nu se poate pune semnul egalităţii între un mesaj acid şi mesaj defăimător/calomniator.

În lipsa unei analize exacte şi riguroase a materialităţii faptei reţinute, prin raportare la probele furnizate de dl. A. (în concret în ce constă aceasta, cu indicarea exactă a ştirii publicate şi având caracter denigrator), în mod nelegal a fost reţinută existenţa unei fapte ilicite a sa.

Recurenta-pârâtă apreciază că nu există un prejudiciu cauzat intimatului-reclamant prin fapta sa, simpla difuzare de ştiri privind persoana acestuia în cadrul centrului comercial nefiind aptă a determina producerea unui prejudiciu, cu atât mai puţin unul de natură nepatrimonială şi în cuantumul reţinut de instanţa de apel, dat fiind, pe de-o parte, accesul unui număr redus în centrul comercial, cu atât mai puţin care să urmărească ecranele, dată fiind funcţionalitatea comercială a spaţiului.

Arată, de asemenea, că nu există o legătură de cauzalitate dovedită între fapta ilicită imputată şi prejudiciul pretins încercat, de vreme ce nu există nici faptă ilicită şi nici prejudiciu conturat. Nu este dovedită nici vinovăţia. Simpla preluare a unor materiale video ce difuzează ştiri privind persoana intimatului-reclamat nu constituie o denigrare realizată de pârâtă, nerezultând intenţia şi nici culpa sa în prejudicierea reclamantului.

- În mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirii în cuantum de 10.000 euro, cu încălcarea art. 1.531, 1.381 şi 1.385 C. civ., dar şi a principiului proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată, respectiv principiul echităţii, având în vedere întinderea obligaţiei de reparare stabilită în sarcina ziarului "România Liberă" - tot 10.000 euro, dar şi de valoarea integrală a despăgubirilor acordate în cauză (34.500 euro).

După cum chiar instanţa de apel a reţinut (pag. 8 din decizia recurată), contribuţia Unirea nu este nicidecum egală cu cea a ziarului, ci mult inferioară, neputându-i-se acorda aceleaşi valenţe din perspectiva atragerii răspunderii civile delictuale, cu atât mai puţin cu cât nu se poate admite că difuzarea unor materiale video în câteva ecrane existente într-un centrul comercial ar avea acelaşi impact şi acoperire ca publicarea lor într-un cotidian de largă răspândire, la nivel naţional.

Contrar instanţei de apel (pag. 19 mijloc din decizia recurată), reţinerea legăturii de acţionariat comune a Unirea cu ziarul România Liberă nu constituie un criteriu în raport de care să se aprecieze întinderea obligaţiei de reparare stabilite în sarcina sa, fiind exterioară persoanei vătămate (prejudiciul efectiv suportat de aceasta) şi contrară art. 1.531 C. civ., ce impun ca stabilirea întinderii prejudiciului acordat să cuprindă altceva decât pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.

7. Procedura filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din data de 21.01.2025, s-a constatat că recursurile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, iar criticile evocate pot fi subsumate, pe anumite aspecte, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Din acest motiv, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursurilor invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant A., pentru neîncadrarea criticilor celor două memorii de recurs în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de lege şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 25.03.2025.

8. Apărările formulate în cauză

La data de 08.08.20214, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare. A solicitat, în principal, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei nulităţii recursurilor şi constatarea nulităţii acestora, iar în subsidiar, pe fond, respingerea recursurilor ca nefondate.

În cuprinsul întâmpinării, acesta subliniază faptul că, în mod corect instanţa de apel a reţinut existenţa unei campanii concertate negative la adresa sa, manifestata prin multitudinea articolelor de presa virulente, defăimătoare, cu informaţii denaturate, trunchiate, ca urmare a desemnării P. drept administrator judiciar al M. S.R.L. - societate din grupul de firme al familiei BB..

Interesele obscure ale recurentelor şi ale prepuşilor acestora, aservite grupului de societăţi ale familiei BB., de care sunt deţinute toate cele trei societăţi (M. S.R.L., B. S.R.L., H.), au generat o maniera complet manipulatoare, defăimătoare şi agresivă a acestora în prezentarea informaţiilor cu privire la activitatea acestuia, dezinformând publicul în vederea intimidării sale şi a administratorului judiciar P. (deşi nu mai face parte din societatea de insolvenţă), fapte ilicite deosebit de grave care nu au nimic în comun cu jurnalismul obiectiv, profesionist, protejat de reglementările naţionale şi europene.

Faptele ilicite ale AA. sunt cu atât mai grave cu cât s-au manifestat nu numai prin jigniri [la adresa reclamantului, ci şi prin abundenţa de date, cifre şi detalii care dau aparenţa de veridicitate, scopul fiind acela de manipulare a publicului în sensul formării denaturate a opiniei acestuia cu privire la persoana şi activitatea reclamantului de-a lungul anilor, cu atât mai mult cu cât publicul nu are acces sau are un acces limitat la sursele corecte de informare.

Alegaţiile recurentei AA. conform cărora presa are libertatea de a-şi alege subiectele de interes general şi metoda de relatare sunt contrazise atât de prevederile dreptului intern, cât şi de cele ale dreptului internaţional, respectiv de jurisprudenţa CEDO, care nu protejează faptele exercitate nu numai cu vădită rea-credinţă, ci cu intenţia vădită de a denatura adevărul, de a dezinforma şi a crea o imagine falsă şi denigratoare despre persoana si activitatea reclamantului, cu încălcarea drepturilor sale fundamentale, ocrotite atât de Constituţia României, cât şi de toate celelalte prevederi interne şi internaţionale aplicabile.

Mai mult decât atât, însăşi AA. susţine faptul că presa îşi alege subiecte de interes general; or, la momentul noiembrie 2017, nu exista niciun interes general asupra activităţii reclamantului derulată în perioada 2009-2012 (insolvenţele O., INL, Z., L., etc.), singurul interes - nelegitim şi neocrotit de lege - fiind al recurentelor şi prepuşilor acestora şi a constat în desemnarea P. drept administrator judiciar al M. S.R.L..

H. susţine în mod neadevărat că aceasta nu are nicio legătură cu ziarul Romania liberă, respectiv că instanţa doar a prezumat faptul că H. a acţionat la comandă, în baza unui interes comercial comun, în condiţiile în care reclamantul a dovedit, iar nu prezumat, acţionariatul comun al tuturor societăţilor din grup, respectiv interesul comun şi fapta ilicită.

Este absolut indubitabil că inclusiv H. a acţionat exact în aceeaşi perioadă ca şi AA. la publicarea imaginilor cu mesaj defăimător şi în acelaşi context ca şi AA., ambele recurente acţionând în mod concertat împotriva reclamantului, încălcându-i dreptul la imagine, demnitate şi onoare creându-i astfel un prejudiciu.

Astfel cum am arătat şi dovedit pe parcursul demersului său judiciar, fapta H. este cu atât mai gravă cu cât a procedat de aceasta manieră la ore de vârf, în apropierea sărbătorilor de iarnă, asigurându-se astfel că mesajul ajunge la cât mai multe persoane, având în vedere traficul din incinta H. într-o asemenea perioadă.

Prin urmare, astfel cum in mod corect a reţinut instanţa de apel, faptele ilicite ale recurentelor s-a materializat prin publicarea celor 31 de articole şi prin afişarea imaginilor defăimătoare zile la rând în incinta H. S.A..

În acest context, în mod corect instanţa de apel a constatat faptul că libertatea de exprimare a fost exercitata cu rea-credinţă, lipsind baza factuală ce putea fi facil verificată, scopul nefiind informarea publica, ci o reacţie a intimaţilor aflaţi în legătură de acţionariat sau de prepuşenie cu recurentele, respectiv o campanie de denigrare a reclamantului, ca reacţie a desemnării P. drept administrator judiciar al M. S.R.L..

Având în vedere aceste considerente, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a H. şi a obligat recurentele şi intimaţii la plata, în solidar a daunelor morale, respectiv a obligat AA. la publicarea dispozitivului în cotidianul Romania liberă, ediţia scrisa şi on-line, precum şi la ştergerea, din mediul on-line, a articolelor defăimătoare.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

a) În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta S.C. B. SRL

- Prima critică a acestui recurs a solicitat să se reţină nelegalitatea deciziei din apel în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 10 din CEDO, în mod specific a alin. (2) al acestui articol, în considerarea efectului cumulat al sancţiunilor aplicate, care au generat o "ingerinţă" nejustificată a autorităţilor statale în libertatea de exprimare. În acest sens, s-a invocat jurisprudenţa CEDO din Cauzele Depuis et autres împotriva Franţei şi Podnoel împotriva Franţei.

Înalta Curte reţine că, în acest conţinut, critica recurentei nu poate genera un control de legalitate în privinţa hotărârii atacate întrucât pentru a se ajunge la scopul urmărit de aceasta - cel al stabilirii încălcării dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Convenţie - instanţa de recurs ar trebui să evalueze proporţionalitatea sancţiunilor aplicate, ceea ce ar implica utilizarea unor largi prerogative de apreciere a tuturor circumstanţelor factuale ale cauzei, prerogative care însă lipsesc instanţei de recurs în contextul în care, în acord cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşa cum instanţa de judecată învestită cu soluţionarea pe fond a unui litigiu de natura celui de faţă, dispune de plenitudinea prerogativelor de evaluare a tuturor circumstanţelor factuale ale litigiului în virtutea cărora poate decide inclusiv angajarea răspunderii civile delictuale şi aplicarea de sancţiuni, de aceleaşi prerogative trebuie să dispună şi instanţa de control căreia i se solicită examinarea proporţionalităţii ingerinţei autorităţii statale pentru a verifica dacă aceasta se înscrie în marja prevederilor art. 10 alin. (2) din Convenţie, sub aspectul consecinţelor determinate de efectul cumulat al sancţiunilor şi măsurilor dispuse pentru a asigura reparaţia necesară. Or, câtă vreme aceste prerogative nu sunt date instanţei care exercită controlul judiciar în calea de atac a recursului, un răspuns adecvat nu poate fi dat criticii recurentei-pârâte întrucât, deşi aparent fundamentată pe prevederile art. 10 alin. (2) din Convenţie, aceasta implică o necesară examinare a circumstanţelor factuale ale pricinii. Nici chiar invocarea jurisprudenţei CEDO în acest sens nu este de natură să surmonteze inabilitatea exercitării unui control devolutiv al cauzei câtă vreme, la rândul său, jurisdicţia de drept european a putut examina în ansamblul cauza său şi, de altfel, pe baza acestei examinări a putut conchide asupra efectului cumulat al sancţiunilor aplicate care a făcut ca acestea să apară ca fiind nejustificate în marja art. 10 alin. (2) din Convenţie.

- Cu trimitere la prevederile art. 1349 şi 1357 C. civ., prin cea de-a doua critică a memoriului s-a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a legii întrucât, potrivit acestei recurente, fapta ilicită pentru care instanţa de apel a angajat răspunderea civilă delictuală nu există.

Şi în expunerea acestei critici, dezvoltate în cuprinsul filelor x ale memoriului de recurs, recurenta dovedeşte că se adresează, în mod impropriu căii de atac formulate, unei instanţe devolutive, apte să exercite un control de temeinicie a hotărârii atacate prin reevaluarea tuturor elementelor de fond ale litigiului, aşadar cu nesocotirea limitelor specifice controlului de legalitate pe care îl presupune recursul. Aceasta întrucât, susţinerea criticii s-a făcut cu reamintirea nevoii de a se ţine cont în soluţionarea cauzei de calitatea de persoană publică, influentă, implicată în politică a reclamantului, ceea ce justifică luarea în considerarea a unei mai mari doze de toleranţă faţă de discursul critic; tot astfel, s-a reamintit libertatea presei de a face campanii pe subiecte de interes general şi de a-şi alege metodele de relatare, funcţia presei de a difuza informaţii şi idei cu privire la chestiuni de interes general; în continuare, a fost expus fiecare articol de presă prin descrierea subiectului abordat, prezentarea contextuală a acestuia, a bazei factuale utilizate (contestându-se, acolo unde este cazul, baza factuală reţinută în evaluarea instanţei de apel ori, dimpotrivă, invocându-se o bază factuală acolo unde s-a reţinut în apel că nu ar exista), prin aducerea de precizări în legătură cu sensul/semnificaţia utilizării anumitor termeni (de exemplu, precizarea semnificaţiei termenului de "presiune" utilizat în articolul din 11.12.2017), ori prin contestarea punctuală a evaluărilor realizate de instanţa de apel în legătură cu conţinutul acestora (după caz, a calificării utilizării de termeni peiorativi, a calificării exercitării prerogativelor jurnalistice cu rea-credinţă etc.).

Or, recursul nu este o cale devolutivă de atac care să permită un răspuns de natura celui pe care partea îl solicită în legătură cu toate elementele de fapt ale cauzei privite în particular (articolele de presă), prin examinarea conţinutului acestora, reevaluarea calificărilor realizate în apel, reinterpretarea conţinutului ori contextului în care au fost făcute publice, pentru ca, pe baza lor, să aibă loc şi o reevaluarea a elementelor componente ale raportului juridic de răspundere (în esenţă, fiind contestată existenţa faptei ilicite).

Nu a rezultat că, în analiza sa, instanţa de apel nu ar fi avut în vedere calitatea persoanei ce a făcut obiectul articolelor de presă (şi, de altfel, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, recurenta nici nu a criticat neutilizarea acestor elemente de evaluare în soluţionarea litigiului), fila x a considerentelor deciziei relevând că cercetarea judecătorească în cazul concret debutează chiar cu menţionarea acesteia; nu a rezultat nici că instanţei de apel i-ar fi fost străin elementul de referinţă, desprins din jurisprudenţa CEDO şi specific evaluării respectării limitei libertăţii de exprimare, anume că în raport de calitatea subiectului, limitele criticilor acceptabile pot fi mai largi, iar protecţia oferită jurnaliştilor care dezbat probleme de interes public este mai largă, aspect regăsit evocat în finalul filei 6 a considerentelor deciziei recurate, respectiv în partea acesteia care prezintă coordonatele de analiză desprinse din jurisprudenţa CEDO specifice acestui tip de cauze. Tot astfel, nu a rezultat că, în cercetarea cauzei, instanţa de apel nu ar fi recunoscut rolul presei într-o societate democratică (ci, dimpotrivă, se înţelege că a pronunţat soluţia şi pentru asigurarea dezideratului unei informări oneste a opiniei publice) ori că în legătură cu conţinutul articolelor de presă s-ar fi reproşat tonul, modalitatea de redare a informaţiilor, virulenţa, limbajul sau stilul jurnalistic, pentru a se justifica în vreun fel trimiterile pe care le face recurenta în debutul criticii sale la coordonatele de analiză ce s-au conturat în jurisprudenţa CEDO.

În mod limpede se desprinde din considerentele hotărârii criticate că nu ideea în sine de campanie de presă a fost cea care a condus la sancţionarea pârâţilor, ci concluzia dedusă pe baza tuturor elementelor factuale ale cauzei că întreaga activitatea jurnalistică dedusă judecăţii este, în mod evident, o campanie concertată negativă la adresa reclamantului. Nici metoda de relatare aleasă de presă nu a fost în atenţia instanţei, aceasta precizând că faptele pârâţilor, luate separat, nu conduc la concluzia încălcării limitelor de exprimare, dar că încălcarea este reţinută "în considerarea faptului că au fost prezentate într-o manieră tendenţioasă elemente de fapt care nu au o bază factuală sau a căror bază factuală, dacă ar fi fost verificată, s-ar fi dovedit contrară celor exprimate în articole, respectiv opinia publică a fost dezinformată cu privire la numeroase fapte reproşate în articole apelantului-reclamant." De asemenea, a contat contextul mesajului critic - desemnarea P. ca administrator judiciar al M. S.R.L., trust de presă care deţine cotidianul România liberă - şi legătura stabilită a exista la data faptelor între societăţile pârâte şi S.C. M. S.R.L., toate având acţionariat comun şi legate fiind prin interese comerciale comune, în timp ce pârâţii persoane fizice acţionau ca prepuşi ai societăţii deţinătoare a publicaţiei amintite.

În sfârşit, fapta ilicită stabilit a fi fost săvârşită în această cauză constă în publicarea unor informaţii negative preponderent fără bază factuală, de natură a leza dreptul reclamantului la demnitate şi reputaţie, în termenii instanţei de apel "o campanie de presă concertată negativă la adresa reclamantului" care nu a fost făcută cu bună-credinţă, ci ca o modalitate de apărare neonestă împotriva procedurii de insolvenţă derulată împotriva M. S.R.L., un atac nejustificat în condiţiile în care la momentul declanşării acestei insolvenţe reclamantul cesionase părţile sociale deţinute în P., societatea desemnată drept administrator judiciar.

Or, descrisă şi stabilită într-un cadru factual atât de complex, fapta ilicită ca element fundament al răspunderii civile delictuale ce a determinat sancţionarea recurentei şi a celorlalţi pârâţi nu ar putea fi nici contestată şi nici reevaluată în calea de atac a recursului întrucât fixarea ei ţine de evaluarea elementelor de fond ale litigiului, activitate ce nu e comptabilă controlului în legalitatea hotărârii cu care este abilitată instanţa de recurs. Pentru determinarea, probarea şi evaluarea faptelor cauzei, părţile litigante au dispus de judecată devolutivă în faţa a două instanţe de fond, cea de apel fiind şi instanţă de control judiciar.

- Nelegalitatea hotărârii din apel susţinută pe temeiul lipsei motivelor, al motivelor contradictorii ori al motivelor străine de natura cauzei şi fundamentată legal pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., cu trimitere la dispoziţiile art. 425 şi art. 6 din CEDO, constituie o critică nefondată.

În primul rând, critica este nesusţinută, recurenta rezumându-se să afirme că motivarea instanţei este una generală, cu caracter superficial, uneori contradictorie şi lipsită de un raţionament juridic care să justifice soluţia pronunţată.

Aceasta în pofida faptului că, dimpotrivă, motivarea instanţei relevă o analiză amplă şi ancorată în detaliile cazului, cu observarea contextului în care s-a desfăşurat campania publică susţinută împotriva reclamantului, a relaţiilor existente între pârâţi şi, în mod specific, între cele două societăţi chemate în judecată, a conţinutului articolelor din punct de vedere al temelor abordate, urmărindu-se tonul comunicărilor, modalitatea de redactarea, limbajul folosit, cu verificarea bazei factuale în privinţa tuturor subiectelor abordate şi faptelor atribuite reclamantului în cuprinsul materialelor de presă. În analiza sa, instanţa răspunde şi apărărilor invocate de pârâte, formulându-şi în mod argumentat şi convingător raţionamentele ce i-au fundamentat concluzia finală în legătură cu desfăşurarea unei campanii de presă negativă susţinute la adresa reclamantului, lipsită de bună-credinţă, prin prezentarea într-o manieră tendenţioasă a unor elemente de fapt lipsite de bază factuală ori cu o bază factuală contrară celor comunicate, prin care s-a urmărit nu informarea publicului, ci denigrarea reclamantului.

Nici teza caracterului confuz ori superficial al motivării nu poate fi reţinută, exemplele utilizate de recurentă nefiind convingătoare, ci bazate de o străduinţă a părţii de a distorsiona mesajul ori sensul comunicării ce reiese din considerentele hotărârii.

În considerarea acestor motive, recursul acestei părţi este apreciat ca fiind nefondat şi va fi respins, în consecinţă.

b) În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta H. S.A., acesta a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi are tot caracter nefondat, potrivit celor ce urmează.

- Într-o primă critică, acest recurs a invocat nelegalitatea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a H. S.A., argumentat pe inexistenţa unui raport juridic delictual între societate şi reclamantul A., contrar prevederilor art. 1349 C. civ.

Critica a fost susţinută cu argumente de fond, în esenţă arătându-se pe de o parte, că teza acţionariatului comun cu al celeilalte societăţi pârâte nu este concludentă pentru reţinerea calităţii sale procesuale pasive, iar pe de altă parte, că nu articolele de presă avute în vedere în pronunţarea soluţiei faţă de ceilalţi pârâţi au fost difuzate pe ecranele centrului comercial; că instanţele de judecată nu au fost învestite cu un capăt de cerere vizând constatarea caracterului defăimător al materialului video rulat pe ecranele amplasate înăuntrul centrului comercial Unirea ori că simpla preluare şi difuzare de ştiri conţinând material video privind persoana reclamantului nu constituie o denigrare imputabilă H. S.A..

Separat de împrejurarea că din conţinutul actelor procedurale îndeplinite de această parte în cauză rezultă că abia prin întâmpinarea din calea de atac a apelului s-a invocat o apărare sub forma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. H. S.A. care a fost susţinută, ca şi prin prezentul recurs, cu argumente de fond (de netemeinicie a angajării împotriva sa a unui raport juridic de răspundere civilă delictuală), prima observaţie care se impune este aceea a oferirii prin decizia atacată doar a unui răspuns indirect ori implicit acestei apărări, dedus din faptul stabilirii existenţei unui raport juridic de răspundere pe tărâm delictual între reclamant şi societatea pârâtă, actuala recurentă (împrejurare rămasă însă în afara criticii S.C. H.).

Apoi, relevant cât priveşte soluţionarea acestei critici este faptul că argumentele de fond cu care recurenta critică "nelegalitatea respingerii excepţiei lipsei calităţii (sale) procesuale pasive" sunt total diferite de acelea invocate în susţinerea acestei apărări prin întâmpinarea la apel, argumentată pe existenţa unei simple relaţii contractuale de închiriere spaţiu publicitar pe care a avut-o cu S.C. CC. S.R.L., în care răspunderea pentru materialul publicitar afişat revenea beneficiarului serviciului, conform clauzelor contractului cadru de publicitate; în acelaşi timp, poziţia acestei părţi pe fondul acuzaţiilor formulate de intimatul-reclamant, a fost aceea de a susţine poziţia jurnaliştilor, explicată ca o formă de protest faţă de substratul politic văzut de ei în intrarea în procedura insolvenţei a S.C. M. S.R.L., deţinătoarea publicaţiei România Liberă, şi de negare/combatere a caracterului ofensator-defăimător a materialului jurnalistic adus în atenţia instanţei.

Aşadar, o a doua observaţie care se impune în legătură cu această critică a recursului S.C. H. S.A. este aceea că a fost susţinută pe împrejurări de fapt noi, neinvocate de parte anterior în proces, respectiv cele prin care se neagă cu titlu de noutate o situaţie de fapt, anume că pe ecranele amplasate în centrul comercial pe care îl oferă spre închiriere ar fi rulat ştiri ori material publicitar, dar nu " articolele de presă contestate, o atare dovadă nefiind făcută de intimatul A. în proces". Speculând şi că "instanţa de apel nu reţine că exact articolele de presă reţinute ca defăimătoare ar fi fost cele difuzate pe ecranele din Unirea şi nici care ar fi fost articolele difuzate de Unirea în raport de care instanţa a obligat subscrisa la despăgubiri", această recurentă s-a apărat susţinând că o simplă preluare şi difuzare de ştiri conţinând material video privind persoana intimatului nu poate avea semnificaţia unei acţiuni denigratoare împotriva acestuia şi deci, pe aceea a săvârşirii unui delict de către S.C. Unirea.

Însă invocarea unor astfel de apărări în etapa recursului nu poate fi relevantă deoarece se întemeiază pe împrejurări de fapt care nu intră în sfera de evaluare a instanţei de recurs, a cărei activitate este prin lege restrânsă la un control în legalitate a hotărârii pronunţate în apel; totodată, apărarea formulată în aceşti termeni nu poate justifica nici soluţia de casare cu trimitere la rejudecarea cauzei pentru verificarea de către instanţa devolutivă a împrejurărilor de fapt ce nu intră în abilitatea instanţei de recurs, observând caracterul de noutate a acestor apărări (neregăsite, spre exemplu, în întâmpinările la cererea de chemare în judecată, la apelul formulat de reclamant ori prin concluziile scrise depuse în cauză de această parte), invocate abia în etapa acestui recurs, pro causa şi doar ca răspuns la soluţia instanţei de apel de admitere a cererii de chemare în judecată şi de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâţilor, deşi dacă ar fi fost reale, relevanţa şi utilitatea lor ar fi justificat aducerera acestora în atenţie încă de la debutul procesului.

Or, niciodată până în această etapă procesuală, poziţia recurentei faţă de pretenţiile intimatului-reclamant nu a fost cea expusă prin cea dintâi critică a recursului său, nici pe fond şi nici în invocarea aşa-zisei excepţii procesuale a lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinută - cum s-a arătat - tot cu argumente de fond.

Instanţa de apel a reţinut existenţa raportului juridic de răspundere civilă delictuală dintre reclamant şi această recurentă-pârâtă, pe de o parte în considerarea acţionariatului comun şi al intereselor comerciale comune cu societatea M. S.R.L., ca societăţi afiliate, iar pe de altă parte în considerarea participării şi sprijinirii de către S.C. H. S.A. a campaniei de presă desfăşurată împotriva reclamantului prin asigurarea difuzării, în paralel cu publicarea articolelor de presă defăimătoare, de clipuri şi informaţii în aceeaşi notă, referitoare la persoana şi activitatea profesională a reclamantului.

Lipsa oricărei legături cu ziarul "România liberă" ori cu jurnaliştii care au redactat materialele de presă ce au făcut obiectul analizei nu sunt argumente pertinente care să conducă la exonerarea de răspundere a acestei recurente, mai ales întrucât, aşa cum s-a arătat, nu în considerarea unor atare elemente s-a decis angajarea răspunderii sale civile delictuale; acţionariatul comun şi legăturile strânse între societăţile din grupul cărora făcea parte recurenta, dar şi societatea deţinătoare a publicaţiei România liberă, ca şi comunitatea de interese economice a acestora au fost în mod justificat valorificate şi avute în vedere de instanţa de apel, neputând fi văzute drept neconcludente cum propune recurenta, tocmai întrucât a rezultat că substratul acţiunilor pârâţilor privea sau avea largi implicaţii de ordin economic determinate de intrarea în insolvenţă a M. S.R.L. şi de şansele redresării viitoare a societăţii, rezultând chiar din întâmpinarea formulată în apel de recurentă că îngrijorările au avut în vedere precedentul insolvenţei J. S.A. (o altă societate a aceluiaşi grup de acţionari) în care lichidatorul judiciar a fost I..

Nici lipsa oricărei legături a societăţii cu domeniul presei, aceasta arătând că desfăşoară preponderent activitate de închiriere spaţii comerciale, nu acţionează în favoarea sa câtă vreme tocmai acest amănunt, asociat cu cel al legăturii de acţionariat cu firmele din cadrul trustului M. S.R.L. şi raportat la realitatea faptelor imputate acestei societăţi au întărit convingerea instanţei de apel asupra faptului că are a cerceta nu pretinse fapte denigratoare izolate, ci o reală campanie de denigrare susţinută împotriva reclamantului, dat fiind numărul mare al articolelor publicate, frecvenţa acestora într-o perioadă scurtă de timp, care a debutat imediat după desemnarea P. ca administrator judiciar al M. S.R.L. şi care a continuat chiar şi după ce reclamantul a făcut cunoscut acestora cedarea părţilor sociale deţinute în societatea P. încă din februarie 2017 ori după introducerea prezentei cereri de chemare în judecată.

Reţinând şi că, nici prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată ori la cererea de apel, această recurentă-pârâtă nu s-a apărat aşa cum o face în mod critic prin actualul recurs, invocând nedovedirea de către intimatul-reclamant a existenţei unui raport specific sferei delictuale - aspecte care ţin de netemeinicia dezlegărilor din hotărârea atacată, iar nu de nelegalitatea acesteia, se apreciază drept nefondată această primă critică a recursului.

- Printr-o altă critică a recursului s-a contestat neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, sub aspectul faptei ilicite, a prejudiciului generat prin fapta proprie, a vinovăţiei imputabile H. S.A., pretinzându-se pe acest temei, o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 349 şi 1 357 C. civ.

Întrucât stabilirea elementelor raportului juridic delictual are loc pe baza dovezilor administrate şi prin evaluarea acestora, regăsirea/întrunirea lor în datele litigiului se înscrie în partea de temeinicie a hotărârii, neputând fi contestate în controlul judiciar în legalitate deschis împotriva hotărârii din apel pe calea recursului.

Contestând existenţa faptei ilicite, recurenta aminteşte că libertatea de exprimare a ziariştilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare, neputându-se pune semnul egalităţii între un mesaj acid şi un mesaj defăimător. Acest argument însă nu se suprapune cu ceea ce a înţeles să sancţioneze instanţa de rejudecare, respectiv o "încălcare (...) reţinută de către instanţă în considerarea faptului că au fost prezentate într-o manieră tendenţioasă elemente de fapt care nu au o bază factuală sau a căror bază factuală, dacă ar fi fost verificată, s-ar fi dovedit contrară celor exprimate în articole (...)", aspecte funcţie de care a apreciat că opinia publică a fost dezinformată cu privire la numeroase fapte reproşate în articole apelantului-reclamant. De asemenea, a aceasta a arătat că "intimaţii îşi pot menţine judecata de valoare referitoare la capacitatea profesională a apelantului şi o pot prezenta ca atare, însă nu pot prezenta publicului informaţii nereale despre fapte determinate ale apelantului şi nu pot denatura realitatea dând conotaţie negativă acţiunilor la care acesta era obligat prin lege".

În continuarea criticii, recurenta reia aspectele de fond invocate şi în precedenta critică în legătură cu care s-a reţinut că, fiind contestări de fapt, nici nu pot fi cercetate de instanţa de recurs, dar nici nu pot atrage o soluţie de casare cu trimitere la rejudecare, dată fiind noutatea invocării lor, respectiv cele prin care în mod dubitativ se arată că e posibil ca Unirea să fi difuzat alte materiale decât cele contestate de intimatul-reclamant, că intimatul-reclamant nu a probat că toate afirmaţiile defăimătoare ar fi fost difuzate în centrul comercial (iar nu altele), că un simplu act de difuzare de informaţii/materiale de presă nu poate constitui faptă ilicită/delict imputabil acestei societăţi.

Contestarea săvârşirii faptei ilicite de către recurentă are însă loc, deopotrivă, prin minimalizarea acţiunilor sale şi prin scoaterea lor din contextul analizei complexe a instanţei de apel, aceasta susţinând că nu-i putea fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru simpla faptă de "rulare de mesaje acide la adresa apelantului". Este nefondată critica recurentei potrivit căreia hotărârii din apel îi lipseşte analiza exactă şi riguroasă a materialităţii faptei reţinute în sarcina sa, câtă vreme se înţelege din întreaga descriere a situaţiei litigioase a cauzei că această recurentă a sprijinit prin propriile fapte şi cu propria infrastructură difuzarea, în paralel cu publicarea articolelor de presă, a aceloraşi materiale jurnalistice şi a aceluiaşi conţinut informaţional avut în vedere la pronunţarea soluţiei instanţei de apel.

Iar cât priveşte "simplul act de difuzare, preluat din presă" pe care îl invocă recurenta atunci când susţine nedovedirea vinovăţiei sale, instanţa de apel a reţinut că "Ideea unei campanii concertate este susţinută şi de fapta imputată pârâtei H., respectiv de faptul că, în paralel cu publicarea articolelor de presă, pe ecranele dintr-un centru comercial (deci un stabiliment fără nicio legătură cu mass-media sau cu activitatea de informare a opiniei publice, dar în legătură de acţionariat cu firmele din cadrul trustului M.) au rulat clipuri referitoare la persoana apelantului-reclamant şi la activitatea sa profesională."

De asemenea, descriind legăturile între societăţile din grupul cărora fac parte şi cele două pârâte şi menţionând identitatea de interese comerciale comune a acestora, instanţa de apel a mai reţinut că "pârâţii (persoane juridice sau fizice, prepuşi ai persoanelor juridice) nu sunt lipsiţi de un interes personal în şirul de articole de presă publicate care priveau, în principal, activitatea de practician în insolvenţă a apelantului. De notat, că, în sine, acest interes personal, respectiv în absenţa depăşirii limitelor libertăţii de exprimare, nu este unul reprobabil. În situaţia contrară, însă, a depăşirii limitelor libertăţii de exprimare în considerarea unui interes personal, prin mijloace aflate la îndemână, nu numai că afectează dreptul la imagine, dar şi însăşi libertatea de exprimare înţeleasă nu ca drept individual, ci ca valoare socială comună, respectiv duce în derizoriu ideea de anchetă jurnalistică, deoarece orice participare la o dezinformare intenţionată, pentru prezervarea unor interese proprii, face să slăbească încrederea publicului în mass media".

Aşadar, în considerarea aspectelor de ordin subiectiv, fundamentate pe legăturile de acţionariat şi de interese comerciale comune a societăţilor implicate în activitatea dedusă judecăţii, nu pot fi văzute ca pertinente criticile de recurs prin care S.C. H. S.A. şi-a susţinut lipsa de vinovăţie afirmând că nu deţine nici controlul şi nici cunoştinţa emisiei difuzate, nefiind convingător rolul de terţ faţă de materialele de presă contestate, pe care şi-l atribuie recurenta spre a-şi susţine nevinovăţia.

- Prin cea din urmă critică a recursului s-a susţinut nelegalitatea obligării S.C. H. S.A. la plata despăgubirii în cuantum de 10 000 eu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.531, 1.381 şi 1.385 C. civ. şi a principiului proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată ori a principiului echităţii.

Aşa cum s-a menţionat anterior, ca instanţă de control judiciar, instanţa de recurs nu poate cenzura evaluări ale împrejurărilor de fapt realizate de instanţa de apel, prin urmare nu poate examina critica de nesocotire a principiului proproţionalităţii prejudicului cu despăgubirea acordată, chiar dacă, la modul declarativ, aceasta este sprijinită pe pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 1.531, 1.381 şi 1.385 C. civ., texte legale care consacră principiul general al despăgubirii (integrale) a celui prejudiciat.

Cât priveşte susţinerea recurentei, în sensul că răspunderea ei nu putea fi echivalentă ori de aceeaşi întindere ca a deţinătoarei publicaţiei România liberă, contribuţiile celor două societăţi fiind diferite, a sa fiind cu mult inferioară - deoarece difuzarea de materiale video pe câteva ecrane existente în centrul comercial nu poate avea acelaşi impact şi acoperire cu publicaţia într-un cotidian de largă răspândire, la nivel naţional - nu poate fi văzută ca întemeiată.

Stabilirea despăgubirii pentru asigurarea reparării unui prejudiciu are, neîndoielnic, şi o componentă sancţionatorie a conduitei apreciată ca fiind ilicită, iar prin hotărârea sa se înţelege că instanţa de apel a sancţionat nu o legătură de acţionariat între societăţi, ci o asociere a acestora bazată pe interese comerciale comune în vederea punerii în scenă a unei campanii negative ţintite care a condus, în final, la cauzarea unui prejudiciu moral adus intimatului-reclamant la nivelul reputaţiei acestuia.

În plus, acţiunile şi sprijinul dat de societatea recurentă a permis ca acelaşi mesaj text publicat în ziarul amintit, să fie redat în interiorul unui mare centru comercial deţinut de H. S.A. însoţit şi de mesaj vizual care, împreună fac ca impactul comunicării şi forţa acesteia de fixare la nivelul conştiinţei destinatarilor să fie una crescută, astfel că, chiar dacă zona de expunere a fost mai restrânsă decât în cazul publicaţiei distribuite la nivel naţional, forţa comunicării a fost, indiscutabil, una superioară, având avantajul de a asigura reluarea şi redarea uneia şi aceleiaşi informaţii de mai multe ori într-un interval de timp dat (reluare repetată sau obsesivă). De asemenea, această recurentă a asigurat aducerea informaţiilor la cunoştinţa unui gen de public mai puţin interesat de lectura ziarelor, prin distribuirea informaţiilor pe un alt segment de public decât cel căruia se adresează în general o publicaţie de tipul celei în discuţie, respectiv publicul amator de cumpărături.

Prin urmare, există elemente de particularitate la nivelul contribuţiei acţiunilor recurentei, ce pot fi deduse din împrejurările faptelor reţinute în sarcina acesteia, de natură să egalizeze rolul său celui avut de cealaltă recurentă în cauzalitatea acţiunilor delictuale şi de natură să justifice stabilirea unei despăgubiri de aceeaşi întindere în sarcina acestora, criticile sale de înfrângere a principiului proporţionalităţii prejudiciului în raport cu contribuţia la cauzarea acesteia ori a principiului echităţii nefiind întemeiate.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că şi acest recurs este nefondat, în baza dispoziţiilor art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri formulate, nefiind demonstrate temeiuri de a reţine nelegalitatea hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.R.L. şi S.C. H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 959 A din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.