Admissibility of Constitutionality Exception for judicial evaluation and competence norms lacking direct relevance to the substantive dispute

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

La 28 august 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost înregistrat recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1638 din data de 13 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curţii Constituţionle cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

La data de 16 septembrie 2024, prin poşta electronică, recurentul A. a depus concluzii scrise, prin intermediul cărora a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 şi a art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

2. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin decizia nr. 1849 din 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 1638 din 13 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 şi art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1849 din 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu referire la soluţia adoptată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 şi art. 135 alin. (2) C. proc. civ., petentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Petentul susţine că, în mod nelegal, instanţa s-a rezumat la a estompa dreptul său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din CEDO, şi s-a prevalat de o jurisprudenţă în contradicţie cu ordinea juridică a Uniunii Europene, ordine juridică reflectată în piramida lui Kelsen, care prevede că instanţa naţională are obligaţia de a modifica propria jurisprudenţă care ar fi incompatibilă cu dreptul Uniunii, după cum a fost interpretat de Curte.

Învederează că, în mod nelegal, instanţa, învestită cu o solicitare privind interpretarea terminologiei specifice dreptului Uniunii europene, s-a rezumat doar la restricţiile legislaţiei naţionale, deşi dreptul Uniunii utilizează o terminologie proprie şi noţiuni autonome care nu au, în mod necesar, acelaşi conţinut precum noţiunile echivalente care pot exista în dreptul naţional al diferitelor state membre. (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit şi alţii).

Afirmă că motivarea instanţei este una care încalcă, în mod vădit, ordinea juridică a Uniunii europene (neanalizarea întrebării către CJUE) şi dovedeşte sincope de judecată prin trimiterea în derizoriu a unor elemente fundamentale de drept naţional, cu dezvoltarea progresivă a arbitrariului judecătoresc, a unui silogism juridic contrar principiului supremaţiei dreptului Uniunii europene, cu o calitate îndoielnică a actului de justiţie, prin neanalizarea excepţiei formulate prin trimiterea la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., cu anularea drepturilor sale prevăzute de art. 247 şi art. 248 C. proc. civ.

Solicită sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la art. 19 alin. (1) al doilea paragraf şi art. 2 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Recurentul mai solicită să îi fie asigurat dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 alin. (1) din CEDO, şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

4. Apărările formulate

În cauză, intimata nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 18 septembrie 2024, a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Din analiza memoriului de recurs formulat, se constată că recurentul nu critică în concret motivul de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din prisma condiţiilor de admisibilitate pe care această cerere trebuie să le îndeplinească, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci invocă, în esenţă, încălcarea, de către instanţa de judecată a dreptului Uniunii Europene şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în referire la modalitatea de soluţionare a altor incidente procedurale din cauza în care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Înalta Curte, în aceste condiţii, având în vedere fizionomia proprie şi natura juridică a prezentei căi de atac (conform statuărilor, general obligatorii, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în M.Of. nr. 280/20.07.2017, paragraful 21), urmează să analizeze legalitatea deciziei recurate sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerinţele de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19).

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reţine că, deşi valorificarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte şi că normele pretins neconstituţionale privesc dispoziţii cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, C. proc. civ., Legea nr. 303/2022 şi Legea nr. 304/2022), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate.

Normele vizate de neconstituţionalitate - art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară - prevăd următoarele:, secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate".

Art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor statuează că: "Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt supuşi evaluării."

Dispoziţiile art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 dispun: "Motivele imputabile sunt stabilite de instanţa de control judiciar şi vor fi luate în considerare la evaluarea judecătorului numai dacă vizează aspecte de nelegalitate vădite ce decurg din încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi/sau procesual, cu privire la care există practică unitară în materie. Pentru informarea instanţei a cărei hotărâre se atacă, la instanţa de control judiciar se întocmeşte o fişă în care se face menţiune despre caracterul imputabil/neimputabil al modificării/desfiinţării/casării".

Art. 135 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: "Nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere."

Pentru a fi admisibilă şi a genera în sarcina instanţei obligaţia de trimitere a cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

În speţa pendinte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 şi a art. 135 alin. (2) C. proc. civ., a fost formulată de către recurent într-un recurs declarat împotriva deciziei nr. 1849 din 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurs în care cadrul procesual este limitat doar la examinarea legalităţii deciziei iniţiale, prin care a fost respinsă prima cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, Înalta Curte reţine că excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu vizează un litigiu în care să aibă relevanţă interpretarea Curţii Constituţionale dată asupra normelor pretins neconstituţionale, ci o cerere de recurs în care controlul judiciar vizează exclusiv încălcarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, în mod judicios, s-a reţinut netemeinicia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţiile de neconstituţionalitate fiind invocate cu referire la o normă care nu are legătură cu litigiul.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1849 din 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.