Recoverability of pre-litigation complaint costs and the exclusion of attorney fee proportionality from cassation review

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2022 la data de 3 februarie 2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către A. S.A. în cadrul dosarului nr. x/2018 şi a celor generate de plângerea prealabilă aferentă acestuia, în cuantum de 266.916,57 RON, constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare, cazare şi masă, dar şi cheltuieli ocazionate de administrarea probelor; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1551 din 13 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 249.769,32 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamanta A. S.A. în cadrul dosarului nr. x/2018 şi generate de plângerea prealabilă aferentă acestuia.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia nr. 1566 din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei civile nr. 1551 din 13 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.; a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 114.952,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamanta A. S.A. în cadrul dosarului nr. x/2018 şi cu ocazia plângerii prealabile aferente acestuia; au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei civile apelate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1566 din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Recurenta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că intră în categoria cheltuielilor de judecată cele realizate pentru formularea plângerii prealabile, parcurgerea acestei proceduri fiind obligatorie în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, arată că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 stabileşte o excepţie de la regula obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice.

Învederează că în cuprinsul Deciziei nr. 39/2005 şi al Deciziei nr. 840/2020 pronunţate de Curtea Constituţională, menţionate în decizia recurată, instanţa de contencios constituţional nu s-a referit la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât, în speţă, litigiul era iminent dat fiind că actul administrativ era irevocabil, nu puteau fi valorificate beneficiile plângerii prealabile, statuate cu valoare de principiu în deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, având în vedere că plângerea prealabilă nu era obligatorie, intimata a efectuat o cheltuială facultativă, care nu era necesară pentru buna administrare a procesului, astfel cum prevede art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut greşit că procedura plângerii prealabile a fost efectuată în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Întrucât un proces civil cuprinde două faze, cea a judecăţii şi cea a executării, procedura plângerii prealabile nu face parte din procesul civil.

Invocă dispoziţiile art. 3 pct. 3.1 lit. b) din Contractul de asistenţă juridică nr. x/13.08.2018, potrivit cărora clientul va plăti sume fixe pentru servicii avocaţiale pe care le vor presta avocaţii, în cuantum de 2000 euro + TVA pentru serviciile descrise la pct. 2.1 lit. b), această ultimă clauză contractuală explicitând care sunt serviciile avocaţiale prevăzute la art. 3 pct. 3.1 lit. b), respectiv, redactarea şi depunerea unei eventuale acţiuni introductive în faţa instanţei de contencios administrativ în vederea anulării actului administrativ reprezentat de decizia Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 1/2946/VT/6.08.2018, a căilor de atac sau a întâmpinării în căile de atac.

Susţine că au fost achitate trei onorarii în cuantum de 2000 euro, conform art. 3 pct. 3.1 lit. b) din contractul de asistenţă juridică, pentru care au fost emise facturile nr. x/9.10.20018, nr. 2734/11.06.2019 şi nr. 2894/17.09.2019, însă din clauza contractuală în temeiul căreia au fost achitate aceste sume reiese că părţile au stabilit un singur onorariu de 2000 euro pentru toate serviciile descrise la art. 2 pct. 2.1 lit. b), nu câte un onorariu, în cuantum de 2000, euro pentru fiecare dintre aceste servicii.

Consideră că prin achitarea facturii nr. x/9.10.2018, în cuantum de 11.107,70 RON, intimata şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract la pct. 3.1. lit. b), iar sumele aferente facturilor nr. x/11.06.2019 şi nr. y/17.09.2019, plătite în temeiul aceleiaşi clauze contractuale şi acordate de instanţa de apel cu titlu de cheltuieli de judecată, au caracter voluptuar şi nu erau necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Cu privire la cheltuieli de judecată acordate, reprezentând onorariul avocaţial, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că au un caracter rezonabil şi necesar.

Consideră că suma stabilită în sarcina recurentei cu acest titlu este exagerat de mare, în raport cu numărul de termene acordat în dosarul nr. x/2018 şi complexitatea redusă a problemei de drept din cauză.

Recurenta afirmă că şi în privinţa cheltuielilor de deplasare, cazare şi masă, instanţa de apel a apreciat greşit caracterul necesar şi rezonabil întrucât, potrivit înscrisurilor depuse în dovedirea acestora, reprezintă servicii de taximetrie, de restaurant şi de cazare la un hotel de patru stele, inclusiv cheltuieli pentru produsele consumate de la minibar.

Apreciază că aceste cheltuieli sunt, în cea mai mare parte, voluptuarii şi reprezintă rezultatul negocierii dintre intimată şi reprezentanţii săi convenţionali, nefiind necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata A. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susţinut că, în cauză, parcurgerea procedurii prealabile era o obligaţie, cât timp decizia emisă de pârâtă a fost atacată de reclamantă, astfel încât nu se poate afirma că acest act administrativ a produs efecte şi a intrat în circuitul civil.

Întrucât pârâta a emis un act nelegal, susceptibil de a produce prejudicii reclamantei, aceasta este singura care trebuie să suporte cheltuielile demersurilor efectuate pentru anularea actului.

A mai arătat că nu există temei legal pentru reducerea cuantumului cheltuielilor de deplasare, masă şi cazare, art. 451 alin. (2) C. proc. civ. vizând doar reducerea cuantumului onorariului de avocat. A susţinut că aceste cheltuieli nu pot fi apreciate ca având caracter voluptuar, cât timp sediul reprezentanţilor convenţionali ai reclamantei este în Bucureşti, iar litigiul s-a desfăşurat, în primă instanţă, la Timişoara.

Totodată, a apreciat că este rezonabil cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în raport cu complexitatea litigiului, unic la nivelul instanţelor din România.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 20 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Printr-o primă critică formulată, susceptibilă de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), recurenta critică includerea, de către instanţa de apel, a cheltuielilor realizate pentru parcurgerea procedurii plângerii prealabile în categoria cheltuielilor de judecată prevăzute de art. 451 C. proc. civ.

În acest sens, susţine că, în speţă, litigiul era iminent dat fiind că actul administrativ era irevocabil, art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 stabilind o excepţie de la regula obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol, în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice. Afirmă că, astfel, nu puteau fi valorificate beneficiile plângerii prealabile, iar intimata a efectuat o cheltuială facultativă care nu era necesară pentru buna administrare a procesului, conform prevederilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, susţine că instanţa de apel a reţinut greşit că procedura plângerii prealabile a fost efectuată în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, întrucât procedura plângerii prealabile nu face parte din procesul civil.

Astfel cum reiese din conţinutul art. 451 C. proc. civ., obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată trebuie să se nască în cadrul oricărei proceduri, care se subsumează noţiunii de proces.

Înalta Curte, având în vedere aceste norme legale, constată, similar instanţei de apel, că noţiunea de proces trebuie interpretată în mod extensiv, incluzând şi etapa administrativă premergătoare, în situaţiile în care aceasta nu s-a finalizat în sens pozitiv, în cauză, prin revocarea actului administrativ emis de pârâtă, ci a fost urmată de faza litigioasă.

În privinţa susţinerilor recurentei vizând faptul că, în speţă, nu puteau fi valorificate beneficiile plângerii prealabile, având în vedere excepţia de la regula privind obligativitatea plângerii prealabile, prevăzute de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se impune, prioritar, a se reţine că nu este atributul instanţei de recurs să stabilească dacă în cauza ce a generat cheltuielile de judecată solicitate în prezentul dosar era obligatorie sau nu parcurgerea procedurii prealabile. Însă, caracterul necesar al cheltuielilor efectuate de reclamantă în această etapă nu poate fi înlăturat, dat fiind că această procedură este menită, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale şi evitarea cheltuielilor de judecată net superioare pe care le presupune un litigiu în faţa instanţelor de judecată.

Drept urmare, reţinând că în plata cheltuielilor judiciare intră şi cheltuielile efectuate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, în faza formulării contestaţiilor prealabile, care se află în strânsă legătură cu judecata, având în vedere şi faptul că argumentele reclamantei nu au fost avute în vedere de către pârâtă, aceasta fiind nevoită să procedeze la reiterarea lor în faţa unei instanţe judecătoreşti, se constată că în mod legal a apreciat instanţa de apel că suma reprezentând onorariu avocaţial pentru asistenţa juridică acordată pe parcursul procedurii prealabile a fost corect stabilită în sarcina recurentei-pârâte.

Printr-o altă critică formulată, recurenta susţine că, din clauza contractuală prevăzută la pct. 3.1. lit. b) din contractul de asistenţă juridică, reiese că părţile au stabilit un singur onorariu, în cuantum de 2000 euro, pentru toate serviciile descrise la art. 2 pct. 2.1 lit. b), nu câte un onorariu, în cuantum de 2000 euro pentru fiecare dintre aceste servicii, astfel cum a fost acordat de instanţa de apel.

În acest sens, susţine că prin achitarea facturii nr. x/9.10.2018, în cuantum de 11.107,70 RON, intimata şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract la pct. 3.1. lit. b), iar sumele aferente facturilor nr. x/11.06.2019 şi nr. y/17.09.2019, plătite în temeiul aceleiaşi clauze contractuale şi acordate de instanţa de apel cu titlu de cheltuieli de judecată, au un caracter voluptuar, nefiind necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel, analizând critica pârâtei privind înlăturarea din cuantumul pretenţiilor a sumelor achitate de reclamant în temeiul facturilor nr. x/9.10.2018, nr. y/11.06.2019 şi nr. 2894/17.09.2019, a apreciat că serviciile prestate, pentru care au fost emise facturile respective, se încadrează în cele convenite prin contractul de asistenţă juridică, reprezentând redactarea acţiunii în contencios administrativ pentru anularea actului administrativ, redactarea întâmpinărilor formulate în cadrul recursurilor declarate de pârâtă în dosarul nr. x/2018 împotriva încheierii de suspendare a actului administrativ, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la data de 7 martie 2019, precum şi împotriva sentinţe civile nr. 195 din 13 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Aşadar, din ansamblul probator analizat în cauză, a reieşit că activităţile menţionate în cuprinsul facturilor, desfăşurate de avocaţii intimatei, care au generat costuri pe măsură, se încadrează în cele convenite prin contractul de asistenţă juridică.

Or, prin formularea criticii în sensul caracterului voluptuar al sumelor plătite în temeiul aceleiaşi clauze contractuale în baza căreia a fost achitată factura nr. x/9.10.2018, recurenta tinde la reaprecierea situaţiei de fapt stabilite în faza procesuală a apelului, pe baza probelor administrate. O atare finalitate este incompatibilă cu controlul judiciar exercitat de instanţa de recurs, control limitat la verificarea legalităţii deciziei, nu şi a temeiniciei acesteia, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Instanţa de recurs nu are deci competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost reţinută, deoarece maniera în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 din C. proc. civ.

Referitor la acele critici din memoriul de recurs care privesc cheltuielile reprezentând onorariul avocaţial achitat în procedura contencioasă, instanţa de recurs constată că acestea nu se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

În considerente, s-a reţinut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor cu titlu de onorariu de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanentă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Prin urmare, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în niciun motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, în raport cu statuările din cuprinsul deciziei pronunţate în recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie conform dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte în sensul că suma stabilită în sarcina sa cu acest titlu este exagerat de mare, în raport cu numărul de termene acordat în dosarul nr. x/2018 şi complexitatea redusă a problemei de drept din cauză, neputând fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, nu vor fi analizate.

Nici critica ce supune dezbaterii în recurs cuantumul rezonabil al sumei acordate cu titlu de cheltuieli de deplasare, cazare şi masă, nu se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, susţinerea recurentei privind caracterul voluptuar al acestor cheltuieli constând în servicii de taximetrie, de restaurant şi de cazare la un hotel de patru stele, inclusiv cheltuieli pentru produsele consumate de la minibar, nu se poate transpune într-o critică de nelegalitate întrucât vizează cuantificarea daunelor decurgând, în speţă, din aprecierea, pe baza mijloacelor de dovadă administrate, a existenţei şi a întinderii prejudiciului încercat de reclamant.

Or, o astfel de apreciere reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Aserţiunea învederată nu poate face obiectul controlului judiciar în recurs atât timp cât se raportează, în mod explicit, la modul de interpretare şi evaluare a circumstanţelor concrete ale cauzei care ţin de situaţia de fapt conturată de probele administrate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva deciziei nr. 1566A din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva deciziei nr. 1566A din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.