Limitation defense res judicata after unappealed interlocutory order and improper ex officio qualification as incidental appeal

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub dosar nr. x/2021, reclamantul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.206.065 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului teren, în suprafaţă totală de 35.430 mp, situat în municipiul Arad, str. x, jud. Arad, înscris în CF nr. x Arad, transcris ulterior în CF nr. x Arad şi în CF nr. x Arad şi valoarea de 8.061.119 RON, reprezentând preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/21.01.2009, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie în ceea ce priveşte suma de 6.706.065 RON şi până la data plăţii efective a debitului, iar în ceea ce priveşte diferenţa de 500.000 RON, de la data achitării titlului de plată. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii în ceea ce priveşte suma de 6.706.065 RON, iar în ceea ce priveşte diferenţa de 500.000 RON de la data achitării titlurilor de plată.

Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare la data de 25 februarie 2022, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. La data de 12 octombrie 2021, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor S.C. A. S.R.L., B. şi C..

La termenul din data de 4 mai 2022, instanţa a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa nr. 458 din 20 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin încheierea din 30 ianuarie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a calificat ca fiind un apel incident cererea intimatei-pârâte, din cadrul întâmpinării, prin care aceasta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă.

Prin decizia nr. 467A din 23 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 458/20.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a schimbat, în tot, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă; a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi Ministerul Finanţelor şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 30 ianuarie 2024 şi a deciziei nr. 467A din 23 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea, în tot, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel. Acesta apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Susţine că hotărârea recurată încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii întrucât instanţa de apel a invocat, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu încălcarea prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia, în apel, se rejudecă fondul în limitele stabilite de apelant şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată.

Recurentul învederează că, în cauză, prin încheierea de şedinţă din data de 4 mai 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat că dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la data de 18 februarie 2020, fiind incidente dispoziţiile noului C. civ.. Prin urmare, raportat la data depunerii întâmpinării, a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei extinctive, iar soluţia nu a fost atacată de către pârâtă. Arată că, deşi pârâta nu a formulat apel incident împotriva încheierii din 4 mai 2022, instanţa de apel a calificat întâmpinarea depusă de aceasta ca fiind apel incident şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul susţine şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi ale art. 2528 din C. civ.

În acest sens arată că, în aplicarea normelor de drept material menţionate, curtea a reţinut, în mod greşit, că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie nu este cel la care a fost emisă decizia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (23.04.2009), ci cel la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască faptul că despăgubirile au fost supraevaluate, respectiv data la care s-a finalizat raportul cu relevanţă în cauză, nr. 25394/26.04.2013, întocmit în termenul de trei ani de la producerea pagubei.

Apreciază că argumentele instanţei de apel vizând stabilirea momentului obiectiv al începutului curgerii prescripţiei nu satisfac cerinţele normei materiale - art. 8 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2528 C. civ., întrucât în termenul indicat de instanţa de apel nu se putea stabili nici măcar existenţa pagubei, întinderea acesteia fiind realizată ca urmare a executării de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a măsurii ce viza verificarea tuturor rapoartelor de evaluare care au stat la baza deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada 2009 - 2011 şi expertizare şi reevaluare a imobilelor în concordanţă cu Standardele Internaţionale de evaluare.

Consideră că măsurile dispuse prin decizia nr. 10/2013 a Curţii de Conturi, a căror legalitate a fost validată prin sentinţa nr. 2767 din 17 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, vizau, într-o primă etapă, verificarea conformării sau nu a rapoartelor iniţiale de evaluare la standardele internaţionale de evaluare şi doar în măsura în care erau identificate rapoarte neconforme, urma să se demareze o nouă evaluare pentru a se putea stabili existenţa prejudiciului. Or, la data pronunţării sentinţei nr. 2767 din 17 octombrie 2014, nu se putea afirma că raportul de evaluare întocmit în dosarul administrativ nr. x/CC respecta rigorile impuse de standardele internaţionale de evaluare.

Ca atare, susţine că la momentul pronunţării sentinţei civile anterior menţionate nu se putea vorbi de cunoaşterea prejudiciului, aceste argumente fiind confirmate de Decizia Curţii de Conturi nr. 10/2013.

Susţine că era în imposibilitate de a cunoaşte existenţa prejudiciului la momentul indicat de instanţa de apel întrucât prejudiciul a fost stabilit, atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii sale, doar ca urmare a întocmirii raportului de evaluare de către S.C. D. S.R.L., care a stabilit o valoare mai mică decât cea stabilită prin primul raport de evaluare.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, arătând că acesta nu este temeinic motivat, întrucât partea adversă înţelege să folosească un argument deja statuat în mod definitiv, într-o speţă similară, prin decizia nr. 501 din 15 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2021, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din data de 14 noiembrie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 martie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând încheierea şi decizia recurate, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de încheierea din 30 ianuarie 2024 şi decizia nr. 467A din 23 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizie prin care a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 458 din 20 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost admis motivul de apel de ordine publică, invocat din oficiu, privind prescripţia dreptului material la acţiune, a fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune.

Recurentul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, critică hotărârea instanţei de apel, invocând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, subsumat cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menţionat, recurentul susţine, pe de o parte, că a fost încălcat principiul devoluţiunii care impunea rejudecarea fondului în limitele stabilite prin cererea de apel şi, pe de altă parte, că au fost aplicate eronat normele de procedură, prin calificarea întâmpinării formulate de pârâtă ca apel incident, cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, în condiţiile în care încheierea din data de 4 mai 2022 a Tribunalului Bucureşti a rămas definitivă întrucât pârâta nu a formulat apel împotriva acesteia.

Motivul de recurs este fondat.

Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar, recurentul-reclamant Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, fapta ilicită imputată fiind cea de omologare a unui raport de evaluare cu nerespectarea standardelor internaţionale de evaluare şi a dispoziţiilor legale aplicabile.

Prin întâmpinarea depusă la data de 25 februarie 2022, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Prin încheierea din data de 4 mai 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat că dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la data de 18 februarie 2020, a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins excepţia, ca fiind tardiv invocată. Instanţa a reţinut în considerentele încheierii că momentul obiectiv în care reclamantul ar fi trebuit să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea este data de 18 februarie 2020, dată la care a primit adresa din 18 februarie 2020 emisă de pârâtă. În raport cu acest moment al naşterii dreptului la acţiune, tribunalul a reţinut caracterul relativ al excepţiei prescripţiei, care poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, în primă instanţă, prin întâmpinare. Întrucât întâmpinarea a fost depusă tardiv, pârâta este decăzută din dreptul de a o mai invoca.

Pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 458 din 20 aprilie 2023, aceeaşi instanţă a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, apreciind că nu există fapta ilicită care să justifice atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Conform dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ., încheierea prin care instanţa soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase constituie o încheiere interlocutorie, de care instanţa de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia.

Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, în considerarea prevederilor art. 466 alin. (4) din acelaşi act normativ, numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, încheierea din 4 mai 2022 a Tribunalului Bucureşti nu a fost atacată de intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pe calea apelului principal sau incident (apel care să urmărească schimbarea hotărârii primei instanţe, care să corespundă interesului său, fie în sensul de a surmonta, fie în sensul de a consolida situaţia juridică stabilită prin hotărârea supusă căii de atac) şi, ca atare, soluţia instanţei de fond, privind chestiunea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat.

Aşadar, întrucât excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe şi a fost apreciată ca fiind de ordine privată, susceptibilă de a fi susţinută într-un anumit termen, chestiune ce nu a fost atacată de intimata - pârâtă, în scopul de a obţine schimbarea soluţiei, în raport cu poziţia sa procesuală şi cu drepturile pretinse în cadrul litigiului, rezultă că statuarea asupra acesteia a dobândit caracter definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Singura modalitate de desfiinţare a încheierii prin care a fost reţinut caracterul privat al excepţiei, cu toate consecinţele pe care le atrage o astfel de situaţie, era cea a exercitării căilor de atac, astfel încât, în lipsa declarării unui apel principal sau incident de către intimata - pârâtă, chestiunea prescripţiei nu mai poate fi adusă în discuţie prin reiterarea excepţiei în cuprinsul întâmpinării depuse în calea de atac a apelului, declarată de partea adversă.

Cu toate acestea, prin încheierea din 30 ianuarie 2024, instanţa de apel a reţinut că aspectele relevate prin întâmpinarea formulată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor privitoare la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se constituie în critici care vizează dezlegarea dată de tribunal acestei chestiuni, şi, drept consecinţă, din oficiu, a dispus calificarea acestora ca apel incident.

Astfel, în pronunţarea soluţiei, în ceea ce priveşte critica pârâtei din apelul incident referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune prin încheierea din 4 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţa de apel a reţinut că aceasta este întemeiată, sens în care a admis apelul pârâtei, a schimbat, în tot, sentinţa apelată, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă. În privinţa apelului principal, instanţa de apel a apreciat că soluţia care se impune este de respingere a acestuia, având în vedere că cererea de chemare în judecată va fi respinsă în considerarea admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Înalta Curte reţine că legea procesual civilă stabileşte că autoritatea de lucru judecat se ataşează hotărârii prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, dar şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, precum şi asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor. Efectul autorităţii de lucru judecat operează deci şi în privinţa încheierilor interlocutorii, care sunt hotărâri ale instanţei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 424 alin. (5) C. proc. civ.

Este adevărat că între principiile care guvernează materia dreptului civil există o strânsă legătură, iar dreptul de dispoziţie al părţilor trebuie corelat şi cu dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului, în conformitate cu care "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor sau faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă", însă manifestarea rolului activ al judecătorului nu se poate realiza decât în contextul respectării celorlalte principii fundamentale ale procesului civil, în măsura în care nu sunt incompatibile cu regulile de judecată specifice momentului procesual respectiv.

Repunerea în discuţie a soluţiei de respingere a excepţiei ridicate la prima instanţă, anume a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, implica obligativitatea formulării exprese a intenţiei de a ataca (fie pe cale principală, fie în mod incident) respectiva soluţie de către partea interesată, întrucât simpla reproducere a unor texte legale referitoare la prescripţie în cuprinsul întâmpinării nu putea fi echivalată declarării unei căii de atac.

Calea de atac a apelului, fie el şi incident, se obiectivează în intenţia reală a părţii de a schimba într-un anumit sens sentinţa apelată. O întâmpinare poate fi calificată drept apel incident numai în măsura în care se manifestă în cuprinsul ei intenţia declarată de desfiinţare/schimbare a unei soluţii, lipsa menţionării termenului "apel" fiind doar rezultatul unei erori materiale, a unei omisiuni neintenţionate; intenţia de atacare a unei hotărâri, care trebuie indicată, e necesar să fie însă certă şi explicită, iar nu doar dedusă din implicaţiile posibile ale unor apărări reiterate în cuprinsul unei întâmpinări.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte observă că, în absenţa unei confirmări explicite a părţii interesate, care a lipsit atât la termenul din 30 ianuarie 2024, cât şi la termenul la care a avut loc dezbaterea pe fond a cauzei, şi în condiţiile în care nu există elemente în cadrul întâmpinării care să sugereze că intimata ar fi înţeles să conteste încheierea de şedinţă din 4 mai 2022, curtea de apel nu avea îndreptăţirea de a se autoînvesti cu o cale de atac nedeclarată de partea care ar fi putut fi interesată de aceasta.

În contextul în care instanţa de apel nu a fost învestită cu un apel declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva încheierii din 4 mai 2022, prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe (din perspectiva propriului interes, opus părţii potrivnice), excepţia, odată soluţionată de prima instanţă, nu putea fi reiterată prin întâmpinarea formulată la apelul părţii adverse, calificată, din oficiu, de instanţă, ca apel incident.

Procedând în această manieră, instanţa de apel, în mod nelegal, a reanalizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, substituind motivarea hotărârii primei instanţe, care a analizat, pe fond, pretenţiile reclamantului, a dat eficienţă acestui fine de neprimire. Reformând soluţia dată excepţiei, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a chestiunii tranşate prin încheierea din data de 4 mai 2022 a Tribunalului Bucureşti şi a nesocotit principiul disponibilităţii şi dispoziţiile referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, prevăzut de dispoziţiile art. 477 din C. proc. civ.

Referitor la critica subsumată motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant impută instanţei de apel aplicarea eronată a dispoziţiilor de drept material referitoare la prescripţia extinctivă şi momentul de la care, în opinia sa, curge acest termen, Înalta Curte constată că, aşa cum s-a mai arătat, excepţia prescripţiei a fost soluţionată, în mod definitiv, prin încheierea de şedinţă a Tribunalului Bucureşti din 4 mai 2022, care, neapelată fiind, a dobândit autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nu mai poate face obiect al analizei instanţei de recurs, în această fază procesuală.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune casarea deciziei civile recurate cu consecinţa trimiterii cauzei, la aceeaşi instanţă de apel, spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, împotriva încheierii din 30 ianuarie 2024 şi a deciziei nr. 467A din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.