State reclamation of water reservoir from local commune upheld; appeal dismissed for lack of valid transfer title.

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2020 în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a dispus disjungerea următoarelor capete ale cererii principale formulate de reclamanta Administraţia Naţională Bazinală "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu: restituire drept de administrare, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român şi UAT Caraula; rectificare carte funciară, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, Consiliul Local al comunei Caraula şi UAT Caraula.

A dispus, totodată, disjungerea cererii privind arătarea titularului dreptului, cerere formulată de către reclamanta Administraţia Naţională Bazinală "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu şi a cererii de intervenţie în interes propriu, formulată de Statul Român.

Cererile disjunse au format obiectul prezentului dosar nr. x/2020.

Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2021, instanţa a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de către reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu, ca inadmisibilă; a admis cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de Statul Român.

La termenul de judecată din 18 mai 2021, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea petitelor cu obiect rectificare carte funciară, excepţie a cărei discutare a fost prorogată la termenul antereferit, şi, constatând că este întemeiată, a fost încuviinţată, urmând ca soluţia pentru aceste capete de cerere să fie pronunţată odată cu fondul.

Instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată este lipsită de interes în raport de Statul Român.

La data de 11 aprilie 2022, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că nu înţelege să se judece în prezenta cauză în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în ceea ce priveşte dreptul de administrare al instituţiei asupra imobilului Acumularea Caraula.

2. Hotărârile pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 257 din 11 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de intervenţie a Statului Român având ca obiect revendicare, formulată în contradictoriu cu UAT Caraula şi Consiliul Local Caraula; au fost obligaţi pârâţii să lase în proprietate şi liniştită posesie "Balta Caraula", în suprafaţă de 78,0044 ha, înscrisă în CF; a fost admisă cererea Statului Român având ca obiect rectificare carte funciară, formulată în contradictoriu cu UAT Caraula şi Consiliul Local Caraula; s-a dispus rectificarea CF x a UAT Caraula, în sensul radierii titularului dreptului de proprietate Consiliul Local Caraula şi înscrierii ca titular a Statului Român; a fost admisă cererea de intervenţie a Statului Român cu obiect rectificare carte funciară, formulată în contradictoriu cu A.; s-a dispus rectificarea CF x a UAT Caraula, în sensul radierii dreptului de concesiune înscris în Partea III "Sarcini", s-a luat act de renunţarea la judecata cererii cu obiect restituire drept de administrare, formulată de reclamanta Administraţia Naţională Bazinală "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu, în contradictoriu cu Statul Român; a fost admisă cererea cu obiect respectare drept de administrare, formulată de reclamanta Administraţia Naţională Bazinală "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu, în contradictoriu cu UAT Caraula şi Consiliul Local Caraula; au fost obligaţi pârâţii să respecte dreptul de administrare al reclamantei, aşa cum a fost constituit; a fost respins capătul de cerere cu obiect rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu Statul Român, ca lipsit de interes; a fost respinsă cererea cu obiect rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu UAT Caraula şi Consiliul Local Caraula.

Prin încheierea din data de 18 mai 2021, a fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamantei Administraţia Naţională Bazinală "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Jiu în privinţa capetelor de cerere cu obiect rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu Statul Român, şi rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu UAT Caraula şi Consiliul Local Caraula.

Prin sentinţa nr. 10 din data de 7 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 257 din 11 mai 2022, pronunţată de acelaşi tribunal, formulată de petentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu, Consiliul Local al Comunei Caraula, UAT Caraula, prin Primar, şi A.; a fost admisă cererea formulată de intervenientul Statul Român privind cheltuielile de judecată; au fost obligaţi pârâţii UAT Caraula, prin Primar, şi Consiliul Local Caraula la plata, în solidar, a sumei de 2500 RON, reprezentând onorariu de expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă

Prin decizia nr. 239 din 26 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de apelanţii-pârâţi UAT Comuna Caraula, prin Primar, şi Consiliul Local Caraula, împotriva sentinţei civile nr. 257 din 11 mai 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 10 din 7 noiembrie 2023, ambele pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata reclamantă Administraţia Naţională Bazinală "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu, cu intimatul pârât A. şi cu intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 239 din 26 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâţii UAT Comuna Caraula, prin Primar, şi Consiliul Local Caraula.

În dezvoltarea motivului de recurs menţionat, recurenţii au susţinut că nu au invocat Protocolul nr. 407/08.07.2003 ca titlu de proprietate, ci faptul că deţin, în mod legal, posesia asupra imobilului revendicat, în condiţiile în care acest protocol încheiat chiar cu reclamanta nu a fost atacat nici prin excepţia de nelegalitate, nici printr-o acţiunea în anulare/nulitate, în mod separat, pentru a se decide asupra legalităţii acestui titlu în baza căruia exercită folosinţa.

Afirmă că instanţa de apel a înlăturat incidental actul juridic reprezentat de Protocolul nr. 407/08.07.2003, fără să fi fost învestită cu critici de nelegalitate a acestuia şi a ignorat realitatea juridică, chiar greşită în ipoteza oponenţilor, instituită de HCL nr. 6/2003, de asemenea neatacată în justiţie până în prezent.

Recurenţii mai susţin că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 şi 4 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", precum şi cu încălcarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 a apelor şi a art. 552 din C. civ.

Arată astfel că au contestat titlul intervenientului, Statul Român, doar sub aspectul că nu a făcut dovada dreptului de proprietate, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, instanţa de apel respingând, în mod nelegal, cererea având ca obiect efectuarea unei noi expertize cu obiectivele propuse, în considerarea aspectelor nelămurite la fondul cauzei, şi considerând greşit că "fiind amenajament stabilit integral şi în vederea asigurării funcţionalităţii lui nu este relevantă diferenţa de suprafaţă dintre inventar şi expertiza efectuată în cauză. În plus, inventarul fiind aprobat prin Hotărâre de Guvern, nu a fost atacat şi amenajamentele hidrografice pot suferi în timp unele modificări de formă. În acest sens, nici identificarea de către expert prin măsurare a unui curs de apă de alimentare a acumulării nu prezintă importanţă probatorie".

Susţin recurenţii că prin expertiză trebuie să se măsoare cursul albiei râului şi să se aprecieze lungimea exactă a acesteia, însă în cuprinsul raportului de expertiză s-a reţinut că albia râului Baboi este mai mare de 5 km, fără a se face menţiuni cu privire la suprafaţa bazinului hidrografic, instanţa folosind datele din inventarul Ministerului Finanţelor.

Învederează că nu este stabilit prin expertiză dacă prin acumularea de apă se înţelege bazinul hidrografic. Totodată, arată că, din inventarul Ministerului de Finanţe nr. 64188, rezultă că Acumularea Caraula are o suprafaţă de numai 72 ha, iar instanţa a admis acţiunea pentru 78,0044 ha, în condiţiile în care cele 72 ha nu au fost identificate prin expertiză pentru a se cunoaşte ce s-a revendicat.

Arată că, în baza Protocolului nr. 407/8.07.2003, Consiliul Local Caraula a adoptat HCL nr. 6/2003, prin care a fost aprobată preluarea şi administrarea de către Consiliul Local Caraula, cu titlu gratuit, a lucrării de gospodărire a apelor baraj şi accesorii Caraula. Învederează că reclamanta a afirmat greşit că obiectul litigios este proprietate publică, ceea ce nu este dovedit în cauză, dar şi că deţine dreptul de administrare asupra acestuia, situaţie faţă de care se impune respingerea cererii în revendicare, în condiţiile în care pârâţii deţin lucrările de gospodărire a apelor Baraj şi accesorii Caraula, cu titlu valabil, chiar de la reclamantă.

Susţin că acest titlu este perfect opozabil şi Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, deoarece administratorul avea, potrivit legii, abilitatea de a dispune cu privire la predarea lucrărilor în cauză către recurenţi.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 7 noiembrie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor - D.G.R.F.P. Craiova, a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că Protocolul nr. 407/8.07.2003, încheiat între reclamantă şi Primăria Caraula, priveşte acordul de principiu al primăriei în legătură cu preluarea în administrarea (nu în proprietatea) Consiliului Local Caraula, cu titlu gratuit, a lucrării de gospodărire a apelor Baraj şi accesorii Caraula, care aparţine domeniului public al statului şi este administrat de reclamantă. A mai susţinut că protocolul anterior menţionat nu a fost urmat de o hotărâre de guvern prin care bunul aflat în domeniul public al statului să treacă în domeniul public al UAT Caraula, iar H.C.L. Caraula nr. 6/31.10.2003 se referă la un drept de administrare, nu la un drept de proprietate.

La 11 noiembrie 2024, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că, în mod greşit, a fost intabulat dreptul de proprietate asupra Acumulării Caraula, în favoarea Consiliului Local Caraula, întrucât Protocolul nr. 407/8.07.2003 nu a fost urmat de o hotărâre de guvern prin care bunul aflat în domeniul public al statului să treacă în domeniul public al UAT Caraula.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 20 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Printr-o primă critică, recurenţii susţin că instanţa de apel a înlăturat incidental actul juridic reprezentat de Protocolul nr. 407/08.07.2003, fără să fi fost învestită cu o cerere sau o excepţie vizând valabilitatea acestui act.

Critica astfel formulată va fi analizată pe tărâmul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), întrucât pune în discuţie încălcarea de către instanţa de apel a limitelor învestirii stabilite prin cererile părţilor.

Înalta Curte reţine, sub acest aspect, că prima instanţă a fost învestită de reclamanta Administraţia Naţională Bazinală "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Jiu cu cererea având ca obiect respectarea dreptului de administrare, formulată în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, şi Consiliul Local Caraula, iar, de către intervenientul principal Statul Român, cu o cerere având ca obiect revendicare imobiliară, fundamentată pe dreptul de proprietate publică, formulată în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, precum şi cu o cerere de rectificare carte funciară, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, Consiliul Local Caraula şi A..

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar, în conformitate cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără, însă, a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În acelaşi sens, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Instanţa nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziţii legale, instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererile deduse judecăţii, în sensul că aceasta trebuie să hotărască asupra a tot ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii şi în raport de persoanele care figurează ca părţi în proces.

Cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanşează procesul civil, iar unul dintre principalele efecte juridice ale acesteia îl constituie stabilirea cadrului procesual în care se va desfăşura judecata din punct de vedere al părţilor (cadrul procesual subiectiv), precum şi din punct de vedere al pretenţiei concrete deduse judecăţii şi al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenţie, înţeleasă astfel ca situaţie de fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Totodată, trebuie remarcat că, în mod corespunzător, limitele învestirii astfel stabilite se impun instanţei şi în cazul formulării unei cereri de intervenţie principală [în legătură cu care, art. 62 alin. (1) C. proc. civ., dispune că "va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată"].

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept. Judecata în apel este limitată, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum - şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum -, asa cum rezultă din prevederile art. 478 C. proc. civ.

În calea de atac devolutivă a apelului instanţa verifică soluţia atacată atât din punctul de vedere al temeiniciei acesteia, statuând dacă situaţia de fapt reţinută prin hotărâre este concordantă probelor administrate în cauză şi a fost corespunzător stabilită, cât şi sub aspectul legalităţii, respectiv dacă prima instanţă a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Conform prevederilor art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, respectiv calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

În prezenta cauză, nu poate fi, însă, reţinută încălcarea acestor norme de procedură, examinarea de către instanţa de apel a criticilor aduse sentinţei apelate cu privire la deţinerea, cu titlu valabil, a bunului revendicat în prezentul litigiu presupunând şi analiza situaţiei de fapt reţinute prin hotărâre, respectiv dacă este concordantă cu probele administrate în cauză şi dacă Protocolul nr. 407/08.07.2003, invocat de pârâţi, reprezintă un titlu apt că paralizeze acţiunea în revendicare formulată.

Aşadar, instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a soluţionat pricina dedusă judecăţii în limitele învestirii şi cu respectarea principiului devoluţiunii în apel, conform normelor de procedură anterior evocate, critica recurenţilor-pârâţi vizând acest aspect neputând fi primită.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), recurenţii au formulat critici cu privire la soluţia instanţei de apel asupra fondului acţiunii în revendicare, invocând Protocolul nr. 407/08.07.2003 şi HCL nr. 6/2003 ca temei pentru exercitarea posesiei asupra imobilului revendicat şi afirmând că deţin lucrările de gospodărire a apelor Baraj şi accesorii Caraula, cu titlu valabil, chiar de la reclamantă.

Cu referire la împrejurarea că între recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, şi intimata-reclamantă a fost încheiat Protocolul nr. 407/08.07.2003, iar, în baza acestuia, Consiliul Local Caraula a adoptat H.C.L. nr. 6/2003, prin care a fost aprobată preluarea şi administrarea de către Consiliul Local Caraula, cu titlu gratuit, a lucrării de gospodărire a apelor baraj şi accesorii Caraula, Înalta Curte reţine, în acord cu opinia instanţei de apel, că aceasta este lipsită de relevanţă din perspectiva dovedirii dreptului de proprietate al recurenţilor întrucât respectivul protocol este unul de principiu privind operaţiunea de predare-primire a obiectivului Acumularea Caraula.

Potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), "trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a), care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel". Or, în cauza de faţă, nu s-a invocat şi dovedit existenţa unui asemenea act administrativ.

Recurenţii critică soluţia pronunţată în decizia atacată şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, sens în care susţin că instanţa de apel a respins, în mod nelegal, cererea având ca obiect efectuarea unei noi expertize, în considerarea aspectelor nelămurite în primă instanţă, dat fiind că expertiza deja efectuată nu cuprinde menţiuni cu privire la suprafaţa bazinului hidrografic, instanţa folosind datele din inventarul Ministerului Finanţelor cu privire la acest aspect, inventar din care rezultă o diferenţă de suprafaţă în raport cu cea pentru care a fost admisă acţiunea în revendicare.

Reglementarea probelor în apel este realizată de art. 479 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) din acelaşi act normativ."

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de apel poate să administreze probe noi, precum şi să readministreze probele administrate deja în primă instanţă, solicitate în condiţiile procedurale prevăzute de art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Însă, încuviinţarea unor probe noi în completarea probelor administrate de către prima instanţă reprezintă o facultate, o posibilitate de administrare, supusă filtrului propriu al instanţei prin raportare la specificul speţei şi la actele şi lucrările dosarului, astfel încât instanţa de apel este îndrituită să aprecieze dacă dovezile respective sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.

În prezenta cauză, instanţa de apel a respins proba cu expertiză specialitatea construcţii hidrotehnice solicitată de apelanţi, apreciind că administrarea acesteia nu este utilă, concludentă şi pertinentă în soluţionarea cauzei în raport cu obiectul cererii deduse judecăţii, de criticile din apel, dar, mai ales, de ansamblul probator administrat în speţă, în faţa primei instanţe.

Înalta Curte subliniază că aprecierea (motivată) asupra utilităţii şi concludenţei probei cu expertiză era apanajul instanţei de apel în aplicarea dispoziţiilor legale în materia probelor, iar orice critică formulată sub acest aspect excedează atribuţiilor instanţei de control judiciar în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalităţii soluţiei în condiţiile expres şi limitativ reglementate prin prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte diferenţa de suprafaţă între inventarul aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, anexa nr. 12, şi expertiza efectuată în cauză, se constată că instanţa de apel a apreciat expunându-şi argumentele în sensul că nu prezintă relevanţă, întrucât amenajamentul hidrografic denumit "Acumularea Caraula" este stabilit integral printr-o hotărâre de guvern, neatacată, arătând, totodată, că amenajamentele hidrografice pot suferi în timp unele modificări de formă.

Înalta Curte reţine că, atât timp cât Acumularea Caraula este inclusă în domeniul public al statului român (în cauză neoperând transferul dreptului de proprietate în patrimoniul recurenţilor, astfel cum rezultă din analiza efectuată anterior), includere atestată şi scriptic în Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, determinantă în cauza de faţă nu este încadrarea imobilului litigios în cele 72 ha menţionate scriptic, ci faptul că întregul amenajament este obiect al protecţiei juridice prin recunoaşterea dreptului real de administrare al reclamantei, stabilit prin Legea nr. 107/1996.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a dat prevalenţă titlului statului, de altfel, singurul valabil, menţinând soluţia primei instanţe de obligare a pârâţilor la a lăsa intervenientului în deplină proprietate şi liniştită posesie Balta Caraula, în suprafaţă de 78,0044 ha şi la a respecta dreptul de administrare al reclamantei, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incident în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, şi Consiliul Local Caraula împotriva deciziei nr. 239 din 26 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.