Moral damages for media defamation: Nullity of cassation appeal due to failure to cite substantive law violations

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 mai 2022, pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. şi C. solicitând obligarea fiecărei pârâte la plata în beneficiul său a câte 100.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral cauzat onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului, la publicarea hotărârii de condamnare şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea acţiunii depusă la dosar la data de 10 august 2021, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a societăţii S.C. D. S.A. şi B. S.A..

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 699 din 20 mai 2022, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a C. şi a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte pentru lipsa capacităţii de folosinţă şi a admis în parte acţiunea obligând pe fiecare dintre pârâtele S.C. D. S.A. şi S.C. B. S.A. să plătească câte 2500 euro cu titlu de daune morale şi să publice dispozitivul hotărârii într-un ziar de circulaţie internaţională şi pe paginile facebook ale celor două posturi C. şi B.; de asemenea au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 200 RON reprezentând cheltuieli parţiale de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul şi pârâta D. S.A..

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 91A din 7 februarie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 699/20.05.2022 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2021 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A., inclusiv în privinţa cheltuielilor de judecată pretinse; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 699/20.05.2022 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2021 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantul A. şi a cheltuielilor de judecată de 2000 RON reprezentând onorariu avocaţial din prima instanţă.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 91A din 7 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a formulat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20 iunie 2024 şi a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, motivat de faptul de hotărârea instanţei de apel este nelegală. Totodată, a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu prealabil, a învederat că recursul formulat vizează soluţia de admitere a apelului formulat de către D. S.A. precum şi soluţia de respingere a solicitării reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor solicitate de la ambele pârâte.

În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a invocat drept motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a făcut o analiză profund greşită a drepturilor fundamentale aflate în conflict, prin constatarea faptului că pârâta prin difuzarea reportajului nu a depăşit limitele impuse libertăţii de exprimare.

A mai susţinut că în mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că imaginea, felul în care a fost perceput în societate, precum şi demnitatea reclamantului au fost afectate. În acest sens a indicat dispoziţiile art. 252 C. civ., precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016.

De asemenea, a învederat că din declaraţia martorului E., a reieşit faptul că a persistat confuzia între reclamant şi proprietarul armei mult timp după aceea în percepţia publică, amintind chiar că ulterior promovării prezentei acţiuni, în presa locală a apărut un articol denigrator la adresa reclamantului, în cuprinsul căruia se făcea referire la indolenţa "inculpatului" A. care, deşi arestat, a avut îndrăzneala să dea în judecată televiziunile care au publicat primele ştiri în legătură cu fapta pentru care este cercetat.

Chiar şi instanţa de fond a reţinut în considerente faptul că este evident că ştirea s-a rostogolit în spaţiul public, s-a amplificat, ajungând la cunoştinţa multor persoane, între care şi cunoscuţi ai reclamantului, care au primit astfel informaţii denaturate despre acesta, care îl prezentau într-o lumină evident nefavorabilă.

În esenţă, instanţa de apel, analizând situaţia concretă de fapt, a concluzionat că dreptul la libertatea de exprimare trebuie să primeze în cazul de faţă raportat la calitatea de instituţie media a pârâtei şi la ştirea care se impunea a fi difuzată. De asemenea, a concluzionat că nu se poate reţine fapta ilicită a acesteia, având în vedere că a aplicat o bandă neagră pe pozele preluate.

Recurentul-reclamant a reiterat faptul că dacă aplicarea acelei benzi negre pe pozele sale ar fi avut ca efect nerecunoaşterea persoanei din spatele acelei benzi, nu s-ar mai fi aflat în această situaţie. Însă, persoanele care îl cunosc i-au adus la cunoştinţă despre fapta pârâtei, sens în care este evident că aplicarea acelei benzi negre nu a avut absolut nici un efect, argumentele şi concluzia instanţei de apel fiind în acest sens nelegale.

A mai susţinut că hotărârea instanţei de apel prin care i s-a respins apelul în ceea ce priveşte majorarea cuantumului despăgubirilor este de asemenea nelegală.

Astfel, recurentul-reclamant a apreciat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, pe lângă cerinţele clasice cum ar fi prejudiciul cauzat, valoarea socială lezată etc. şi calitatea celui care a comis o faptă ilicită, trebuie avute în vedere şi posibilităţile financiare ale acestuia.

Or, pârâta D. S.A. a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 246.471.049 RON şi un profit net de 62.090.201 RON, iar pârâta S.C. B. S.A. a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 595.117.255 RON şi un profit net de 137.114.567 RON.

Aşadar, obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri de aproximativ 12.500 RON fiecare nu este aptă în primul rând să compenseze şi să repare prejudiciul evident suferit de către recurent, iar în al doilea rând, nu este apt pentru a descuraja viitoare conduite ilicite ale pârâtelor, având în vedere că suma este infimă raportat la veniturile pe care le încasează pârâtele, inclusiv prin publicarea unor ştiri false cum s-a întâmplat şi în speţą de faţă.

A sancţiona mai drastic asemenea conduite va conduce în mod automat la respectarea de către pârâte a normelor şi deontologiei jurnalistice, deoarece rolul unor asemenea entităţi este deosebit de important într-o societate democratică.

În majoritatea cazurilor, obligarea unui post de televiziune la plata unor despăgubiri atât de mici este ineficientă în raport cu o televiziune de mare anvergură, în special dacă difuzarea ştirilor false a cauzat un prejudiciu semnificativ sau a avut un impact negativ asupra societăţii.

Argumentul instanţei de apel pentru acordarea unei despăgubiri mai mici raportat la faptul că "reclamantul se bucura în societate de o bună imagine şi reputaţie care au fost pentru scurt timp puse sub semnul îndoielii de persoanele care au luat contact cu ştirile difuzate de cele două posturi de televiziune în data de 04.05.2021; astfel prieteni şi cunoştinţe ale reclamantului nu au considerat că reclamantul este persoana vinovată de producerea respectivului eveniment sau au considerat puţin probabilă implicarea sa" ar fi trebuit să fie tocmai argumentul pentru care instanţa să acorde despăgubirile solicitate în integralitate.

Tocmai aceasta a şi fost problema majoră şi anume faptul că recurentul-reclamant niciodată nu a fost considerat un infractor, o persoană care ar putea comite o asemenea faptă, sens în care tocmai acesta ar trebui să fie argumentul pentru care orice ştirbire a imaginii şi reputaţiei sale trebuie sancţionată în mod cât se poate de drastic.

I.5. Apărările formulate în cauză

I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. SA

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B. S.A. a susţinut că recurentul-reclamant a criticat cuantumul despăgubirilor acordate, însă aceste critici nu sunt unele de nelegalitate, ci de netemeinicie.

A mai susţinut că recurentul-reclamant a raportat cuantumul daunelor solicitate în principal la cifra de afaceri şi la profitul intimatei, în loc să îl raporteze la o ipotetică suferinţă resimţită.

De asemenea, a apreciat că se critică cuantumul daunelor morale acordate prin raportare la modalitatea în care instanţa de apel a interpretat situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, ceea ce reprezintă un motiv de netemeinicie, ce nu poate fi încadrat în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel încât a solicitat respingerea recursului.

I.5.2. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D. SA

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă D. S.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate, precum şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În combaterea recursului, intimata-pârâtă a susţinut că, deşi recurentul-reclamant a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a arătat care ar fi normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţă, ci s-a referit doar la împrejurarea că instanţa ar fi reţinut în mod greşit situaţia de fapt atunci când a constatat că pârâta D. nu a depăşit limitele libertăţii de exprimare.

S-a mai susţinut că recurentul-reclamant a criticat faptul că la evaluarea prejudiciului moral suferit trebuia avută în vedere şi cifra de afaceri, precum şi profitul net al pârâtei.

Aşadar, intimata-pârâtă a apreciat că în realitate, criticile recurentului-reclamant nu privesc aspecte de nelegalitate care să se încadreze în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci au în vedere aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate. Or, în recurs, criticile nu pot viza modalitatea în care instanţa de apel a administrat şi apreciat probele sau o presupusă situaţie de fapt greşită care ar fi fost reţinută, întrucât aceste aspecte se referă la elemente de fapt ale cauzei, iar nu la controlul de legalitate care poate fi exercitat conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă a apreciat că recursul nu este motivat în fapt şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

I.6. Răspunsul la întâmpinare

I.6.1. Răspunsul la întâmpinările intimatelor-pârâte formulat de recurentul-reclamant

Prin răspunsul la întâmpinările intimatelor-pârâte, recurentul-reclamant a susţinut că apărările formulate de intimatele-pârâte sunt neîntemeiate şi a procedat, în continuare, la reiterarea cererii de recurs.

I.6.2. Răspunsul la întâmpinarea intimatei-pârâte B. S.A. formulat de intimata-pârâtă D. SA

Intimata-pârâtă D. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte B. S.A. prin care a solicitat admiterea apărărilor acestei intimate şi, pe cale de consecinţă, respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică decizia instanţei de apel sub două aspecte: un aspect vizează soluţia de admitere a apelului formulat de pârâta D. S.A., iar un al doilea aspect vizează soluţia de respingere a solicitării reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor solicitate de la ambele pârâte.

În ceea ce priveşte critica vizând admiterea apelului formulat de pârâta D. S.A., recurentul-reclamant, invocând motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că această soluţie de admitere a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel făcând o analiză greşită a drepturilor fundamentale aflate în conflict, prin constatarea faptului că pârâta D. S.A. prin difuzarea reportajului nu a depăşit limitele impuse libertăţii de exprimare.

A mai susţinut recurentul-reclamant că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că aplicarea unei benzi negre pe fotografiile preluate nu a permis recunoaşterea sa de către mai multe persoane, deşi aplicarea acelei benzi nu a avut niciun efect, întrucât persoanele care îl cunosc i-au adus la cunoştinţă fapta intimatei-pârâte.

Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Astfel, deşi recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al căii de atac promovate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare a unei hotărâri judecătoreşti.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc.

Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit în mod generic la faptul că hotărârea pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a apreciat că intimata-pârâtă D. S.A. nu a depăşit limitele libertăţii de exprimare cu ocazia difuzării reportajului, precum şi că nu se poate reţine fapta ilicită a pârâtei, întrucât a aplicat o bandă neagră pe fotografiile reclamantului care ar fi avut ca efect nerecunoaşterea persoanei din spatele acelei benzi.

De asemenea, mai susţine că "din declaraţia martorului E., a reieşit faptul că a persistat confuzia între reclamant şi proprietarul armei mult timp după aceea în percepţia publică, amintind chiar că ulterior promovării prezentei acţiuni, în presa locală a apărut un articol denigrator la adresa reclamantului, în cuprinsul căruia se făcea referire la indolenţa "inculpatului" A. care, deşi arestat, a avut îndrăzneala să dea în judecată televiziunile care au publicat primele ştiri în legătură cu fapta pentru care este cercetat".

Înalta Curte observă însă că aceste aspecte a căror reevaluare o solicită recurentul-reclamant reprezintă în mod indubitabil elemente ale situaţiei de fapt a cauzei, care se apreciază potrivit probelor administrate, aspecte care nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunţate, ci echivalează cu reevaluarea situaţiei de fapt şi, eventual, stabilirea uneia noi, demers care este incompatibil cu judecata în recurs, instanţa de apel fiind suverană cu privire la aprecierea probatoriului pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt.

În exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs nu este competentă să reaprecieze situaţia de fapt şi este obligată să se grefeze pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului.

Aşadar, se reţine că invocarea în mod general a aplicării greşite a unor norme de drept substanţial, fără indicarea în concret a acestora, nu echivalează cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu cuprinde prin ea însăşi concluzia nelegalităţii hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă acest text de lege trebuie să fie legată de legea aplicabilă, iar nu de chestiuni de fapt ori de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, este necesar ca recurentul-reclamant să indice şi subsecvent, să demonstreze modul în care instanţa de apel a încălcat normele de drept material, să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport cu circumstanţele cauzei şi să explice, totodată, modul în care, în aprecierea lor, aceste reguli trebuiau aplicate în cauza dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la dimensionarea despăgubirilor, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, pe lângă criteriile clasice, şi calitatea şi posibilităţile financiare ale persoanei care a comis fapta ilicită, fără a indica nici un text legal care să impune această raportare.

De asemenea, a mai susţinut, subsumat acestei critici, şi faptul că buna sa imagine în societate era un motiv de a se acorda despăgubiri într-un cuantum mai mare.

Nici aceste susţineri nu constituie critici de nelegalitate a hotărârii atacate, întrucât cuantificarea prejudiciului moral implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanţelor de fond (prima instanţă şi cea de apel).

Astfel, în analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în această fază procesuală nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probaţiune, o astfel de împrejurare excedând limitelor analizei permise în această cale extraordinară de atac, aşa cum s-a arătat şi supra.

Pentru considerentele anterior expuse, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nici această critică nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în cererea de recurs este menţionat doar formal art. 252 C. civ., neregăsindu-se nicio critică concretă prin care recurentul-pârât să contrazică argumentele instanţei de apel, ci doar aspecte de netemeinice a hotărârii recurate, aspecte ce nu pot face obiect de analiză în recurs.

Totodată, Înalta Curte reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor imperative, astfel că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, fiind formal indicat, şi nici nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de acesta prin cererea de recurs într-un alt caz expres şi limitativ prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi al prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 91A din 7 februarie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. B. S.A., D. S.A. şi B., B..

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acestuia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menţionat, la plata sumei de 2000 RON către intimata-pârâtă S.C. B. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind cuantumul acestora ca fiind corespunzător muncii concrete depuse de apărătorul părţii intimate-pârâte - cauza de recurs soluţionându-se într-un singur termen de judecată - şi complexităţii dosarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 91A din 7 februarie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. B. S.A., D. S.A. şi B., B..

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 2000 RON către intimata-pârâtă S.C. B. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2025.