Enforcement of health insurance control report sanctions under medical service contracts; scope of cassation review under Art. 488(1)(6) and (8) CPC

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 19.12.2017 sub nr. dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Ilfov, anularea Raportului de control operativ nr. x/02.10.2017 şi a procesului-verbal nr. x/15.11.2017, exonerarea de la plata obligaţiilor stabilite prin actele contestate, suspendarea executării raportului de control şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin cererea precizatoare şi completatoare a cererii de chemare în judecată formulată la 03.05.2018, reclamanta a arătat, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind executarea Raportului de control operativ nr. x/02.10.2017, că acesta vizează exclusiv suma de 34.668,80 RON, stabilită prin raportul de control şi rămasă neexecutată. A solicitat completarea petitului cu un nou capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.370.368 de RON, nelegal reţinută în temeiul Raportului de control operativ nr. x/02.10.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2859/03.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând că obiectul cauzei îl constituie aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, în condiţiile în care reclamanta A. S.R.L. a contestat actele de control care privesc executarea contractului de furnizare nr. x/11.04.2017, litigiul având natură civilă astfel cum prevede în mod expres art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la 30.07.2018, sub numărul x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 6307/10.10.2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia. Instanţa a reţinut că acţiunea formulată este o acţiune în contencios administrativ, având în vedere natura de act administrativ a Raportului de control nr. x/02.10.2017 emis de Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Ilfov şi prin urmare competenţa se stabileşte prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 11.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauza este Tribunalul Bucureşti - secţie civilă, întrucât Raportul de control nr. x/02.10.2017, deşi este emis de o autoritate publică, nu reprezintă un act administrativ, nefiind emis în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ci este un act juridic de drept privat în legătură cu executarea contractului de furnizare de servicii medicale nr. 879RAD2/11.04.2017.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

Prin cererea precizatoare din 09.05.2019, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.405.036,80 RON reţinute nelegal în temeiul Raportului de control operativ nr. x/02.10.2017.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 496/19.06.2020 pronunţată în dosar nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1674/11.11.2022 pronunţată în dosar nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 496/19.06.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018; a anulat sentinţa civilă şi a acordat termen pentru evocarea fondului la 03.02.2023.

Prin decizia civilă nr. 186/A/29.02.2024 pronunţată în dosar nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în evocarea fondului, a încuviinţat, în parte, solicitarea de majorare formulată de expert şi a dispus majorarea onorariului cu suma de 2000 de RON; a obligat reclamanta să plătească diferenţa de onorariu în cuantum de 2000 de RON; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 34.668,80 RON; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.467,59 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 186/A/29.02.2024 pronunţată în dosar nr. x/2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Ilfov.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii reclamantei.

În dezvoltarea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conţine motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei, iar motivele existente sunt insuficiente pentru a justifica soluţia adoptată de instanţa de fond.

Cu privire la sancţiunea aplicată, recurenta a precizat că evidenţa electronică AMS este cu utilizare internă, aparţine reclamantei şi se află în gestiunea permanentă a acesteia. La data controlului, această evidenţă a fost constatată ca având deficienţe clare privind înregistrarea datelor pacienţilor şi implicit diferenţe raportate în Sistemul Informatic Unic Integrat, fapt ce nu a putut fi contrazis nici prin expertiza efectuată în cauză, astfel încât măsura de restituire a sumei de 34.668 RON impusă de către instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, atâta timp cât echipa de control iniţială, dar şi cea care a făcut verificările ulterior depunerii contestaţiei nu a identificat faptul că pacienţii respectivi ar fi depăşit sumele solicitate la decontare prin datele depuse de Sistemul Informatic Unic Integrat de către reclamantă.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material referitoare la contractele de furnizare servicii medicale, în special prevederile art. 7 lit. f) şi q) din contractele de furnizare servicii de radioterapie pentru anul 2017, ignorând obligaţiile A. S.R.L. privind evidenţierea corectă a serviciilor medicale în sistemul informatic intern şi raportarea acestora în Sistemul Informatic Unic Integrat. De asemenea, recurenta consideră că sancţiunile aplicate sunt nejustificate, deşi acestea erau fundamentate pe neconformităţi constatate în timpul controalelor.

Or, din punct de vedere legal, raportul de control este un act autentic în accepţiunea art. 269 alin. (2) din C. proc. civ. şi, potrivit dispoziţiilor art. 270 din C. proc. civ., raportul de control face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa în fals, cu privirile la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte nelegalitatea sancţiunilor aplicate, precizează faptul că a aplicat sancţiuni financiare şi administrative în baza Raportului de control operativ nr. x/02.10.2017 şi a procesului-verbal nr. x/15.11.2017. Aceste sancţiuni au fost legale şi justificate, fiind întemeiate pe încălcările contractuale constatate.

A mai arătat că instanţa de fond a decis anularea acestor sancţiuni fără a lua în considerare toate probele pe care le-a prezentat, inclusiv documentele justificative şi rapoartele de control care atestă neconformităţile identificate. În plus, legat de administrarea probelor, susţine că analiza acestora a fost insuficientă, instanţa de fond analizând superficial probele prezentate de părţi, având în vedere că documentele esenţiale, precum Raportul de control operativ nr. 575 şi procesul-verbal nr. x, au fost ignorate sau neglijate în analiza instanţei.

Totodată, apreciază că instanţa a omis să ia în considerare explicaţiile detaliate pe care le-a furnizat privind procedurile şi normele aplicabile, precum şi relevanţa acestora în contextul controalelor efectuate la A. S.R.L..

O altă critică adusă instanţei de fond este cea privind încălcarea principiului contradictorialităţii, despre care arată că nu a fost respectat, oferindu-i-se reclamantei un avantaj procesual nejustificat, ignorându-se argumentele şi probele prezentate, instanţa concentrându-se exclusiv pe cererile şi susţinerile reclamantei. Or, principiul contradictorialităţii impune ca ambele părţi să aibă posibilitatea de a-şi expune argumentele şi de a prezenta probele relevante în mod echitabil şi imparţial. Ignorarea contribuţiilor unei părţi reprezintă o încălcare a acestui principiu fundamental.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 07.06.2024, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că motivele de recurs au fost indicate pur formal, fără a se prezenta argumente din care să rezulte incidenţa acestora, respectiv nu se evidenţiază în mod concret o lipsă a motivării hotărârii instanţei de apel şi nici norme de drept material încălcate sau apreciate greşit de către aceasta.

A mai invocat şi excepţia lipsei de interes a recurentei-pârâte în formularea motivelor de recurs vizând soluţia instanţei de apel privind cererea reclamantei de anulare a sancţiunii aplicate pentru nerespectarea art. 7 lit. q) din contract (perceperea de sume pacienţilor pentru consultaţiile prealabile includerii în PNS), întrucât prin hotărârea recurată instanţa de apel a respins pretenţiile reclamantei vizând această sancţiune.

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea instanţei de apel este motivată potrivit legii, au fost expuse raţionamentele juridice care au fundamentat soluţia pronunţată şi nu există motive contradictorii, astfel cum susţine recurenta.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că recurenta nu a indicat, în mod concret, normele de drept material care au fost încălcate de instanţa de apel şi invocă, pentru prima dată în recurs o pretinsă aplicabilitate a unor norme de drept procesual, a căror încălcare nu se circumscrie motivului de recurs invocat, respectiv art. 269 alin. (2) şi art. 270 C. proc. civ., susţinând că Raportul de control ar fi un act autentic.

În acest sens, intimata arată că indiferent de natura de act administrativ sau de act civil a Raportului de control, nu există argument juridic care să susţină caracterul de act autentic al acestuia, care este reglementat de dispoziţiile Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, norme aprobate prin Ordinul CNAS nr. 1012/2013.

Tot pentru prima dată în recurs, recurenta invocă şi o serie de dispoziţii din Legea nr. 95/2006, fără a evidenţia în ce măsură ar avea aplicabilitate în cauză, respectiv art. 53 alin. (2), art. 305 alin. (1), art. 277, art. 138 din actul normativ menţionat.

Intimata a expus pe larg aspecte ce ţin de fondul cauzei şi de contextul în care a fost întocmit Raportul de control şi a concluzionat că, faţă de contextul factual şi probele administrate, soluţia instanţei de apel este una conformă legii.

Recurenta formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare şi admiterea recursului astfel cum a fost motivat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 15.01.2025, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L..

A admis în principiu recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Ilfov împotriva deciziei nr. 186/A din 16 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 19 martie 2025, ora 900, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. privind nelegalitatea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., privind nelegalitatea hotărârii pronunţate cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta reglementează trei ipoteze, care au drept efect casarea unei hotărâri şi anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - partea este ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte această ipoteză de casare prin critici concrete, din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

În cauză, recurenta pretinde, pe de o parte, că motivarea hotărârii nu arată argumentele care determină instanţa de fond să admită cererea reclamantei, deci, practic, se invocă o nemotivare.

Pe de altă parte, recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este fondată pe motive contradictorii soluţiei, în sensul că, deşi reţine corect faptul că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) din contract a fost determinată de încălcarea, de către reclamantă, a obligaţiei asumată conform art. 7 lit. q), prin perceperea unor sume de bani aferente consultaţiilor efectuate în strânsă legătură şi în vederea efectuării serviciilor de radioterapie supuse decontării în cadrul subprogramului de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice, realizate în regim de spitalizare de zi, conform Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate cirative pentru anii 2017-2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, a admis totuşi în parte cererea reclamantei.

În esenţă, recurenta afirmă că, întrucât una dintre sancţiunile aplicate reclamantei a fost găsită întemeiată, împrejurarea că totuşi acesteia i s-a admis în parte acţiunea, iar recurenta-pârâtă a fost obligată să restituie reclamantei suma de 34.668,80 RON, contravine acelor considerente ale instanţei care au găsit justificată sancţionarea reclamantei pentru nerespectarea anumitor obligaţii contractuale conţinute în contractul de furnizare servicii radioterapie.

În evaluarea criticilor subsumate cazului de casare, Înalta Curte apreciază util a fi expuse anumite circumstanţe esenţiale ale cauzei, astfel cum în mod corect au fost stabilite de către instanţele devolutive şi necontestate de către părţi.

Astfel, se reţine că, în urma controlului operativ efectuat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Ilfov în perioada 11.09.2017-12.09.2017 la punctul de lucru al intimatei-reclamante aflată în raporturi contractuale cu recurenta-pârâtă (contractul de furnizare servicii de radioterapie nr. 879 RAD 1/15.02.2016 şi nr. 879 RAD 2/2017), a fost întocmit Raportul de control operativ nr. x/02.10.2017 (a cărui anulare se solicită în prezenta cauză), prin care s-a constatat încălcarea prevederilor art. 7 lit. f), j) şi q) din contractul de furnizare servicii radioterapie încheiat între părţi în anul 2017.

Urmare a constatării acestor nereguli, intimata-reclamantă a fost sancţionată cu reţinerea unei sume totale de 1.405.036,80 RON, astfel: 34.668,80 RON pentru nerespectarea obligaţiei menţionate la lit. f); avertisment, pentru nerespectarea obligaţiei menţionate la lit. j); 1.370.368 RON, pentru nerespectarea obligaţiei menţionate la lit. q).

Instanţa de apel, analizând legalitatea şi temeinicia sancţiunilor aplicate, a constatat că aplicarea sancţiunii avertismentului excedează cadrului procesual stabilit prin decizia intermediară şi că evocarea fondului vizează doar soluţionarea capătului de cerere având ca obiect restituirea sumei de 1.405.036,80 RON, respectiv a sancţiunilor aplicate în temeiul art. 7 lit. f) şi q) din contractul de furnizare servicii radiologice.

În ce priveşte prima sancţiune aplicată, instanţa de apel a reţinut că obligaţiile prevăzute de art. 7 lit. f) din contract au fost respectate, astfel încât nu se impunea aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) din contract, împrejurare faţă de care, admiţând în parte acţiunea reclamantei, a obligat recurenta-pârâtă la restituirea, către reclamantă, a sumei de 34.668,80 RON.

În ce priveşte a doua sancţiune aplicată, instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor administrate, că obligaţia prevăzută la art. 7 lit. q) din contract a fost încălcată, astfel încât sancţiunea prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. a) a fost corect aplicată.

Contrar susţinerilor recurentei, împrejurarea că instanţa de apel a găsit întemeiate în parte solicitările reclamantei nu este una aptă să atragă incidenţa cazului de casare invocat, întrucât nu reflectă o contradicţie între dispozitiv şi considerente, cum în mod greşit învederează recurenta-pârâtă.

Având a analiza legalitatea şi temeinicia aplicării a două sancţiuni distincte, vizând obligaţii contractuale diferite, instanţa de apel a constatat că pentru una din aceste obligaţii, sancţiunea pecuniară nu se justifică (art. 7 lit. f) din contractul de prestări servicii radiologice), iar pentru cealaltă obligaţie (prevăzută de art. 7 lit. q) din contract), sancţiunea respectivă a fost corect aplicată şi a dispus în consecinţă, obligând recurenta-pârâtă să restituie reclamantei suma de bani aferentă obligaţiei constatate ca fiind îndeplinite.

În ce priveşte pretinsa nemotivare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat susţinerile părţilor, a stabilit situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente şi a argumentat în mod corespunzător soluţia adoptată, indicând, în concret, care au fost raţiunile pentru care a găsit întemeiate parte din pretenţiile reclamantei dar şi care a fost justificarea pentru care a înlăturat anumite pretenţii.

Prin urmare, motivarea instanţei de apel răspunde exigenţelor legale, instanţa arătând considerentele care au condus la adoptarea soluţiei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele devolutive pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea.

Aceasta întrucât motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când, prin hotărârea recurată, s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii, iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost, pe deplin, stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei pendinte, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi modul de evaluare a acesteia şi a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs, întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată şi soluţionată calea extraordinară de atac a recursului.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă învederează că instanţa de fond nu era îndreptăţită să ignore obligaţiile legale şi forma de organizare a acesteia raportat la actele de control întocmite în urma verificării activităţii intimatei-reclamante.

Susţinerea este una cu caracter general şi vizează strict atribuţiile şi competenţele recurentei-pârâte, ce nu constituie obiectul prezentei cauze, în care dezbaterea poartă asupra faptului dacă sancţiunile aplicate de către recurenta-pârâtă au sau nu au corespondent în nerespectarea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, ori în ce măsură reflectă o asemenea nerespectare.

Apoi recurenta învederează că raportul de control este un act autentic în accepţiunea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) coroborate cu art. 270 din C. proc. civ., însă nici această susţinere nu este una care să justifice motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât asemenea aprecieri asupra caracterului sau naturii juridice a raportului de control se plasează în afara prezentului cadru procesual.

Lipsită de relevanţă din perspectiva unor eventuale aspecte de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel este şi indicarea, de către recurentă, în forma citării, a unor texte de lege în materie cum ar fi art. 53 alin. (2), art. 305 alin. (1), art. 277, art. 138 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, reglementări ce vizează modalitatea în care se realizează implementarea programelor naţionale de sănătate, care sunt atribuţiile caselor de asigurări de sănătate şi obligaţiile furnizorilor de servicii medicale.

De asemenea, aprecierile recurentei asupra constatărilor expertului, trimiterile la conţinutul raportului de control contestat şi la probele administrate reprezintă chestiuni de netemeinicie străine de configuraţia juridică a căii extraordinare de atac a recursului, ce nu pot fi avute în vedere în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de către instanţa de recurs.

Redarea unor dispoziţii din contractul de furnizare servicii radiologice încheiat cu intimata-reclamantă, a modalităţii în care funcţionează evidenţa electronică a serviciilor medicale şi a constatărilor conţinute în raportul de control contestat, cu trimitere la documentele pe baza cărora s-au făcut acele constatări, reprezintă şi acestea chestiuni ce ţin de situaţia de fapt şi de administrare a probatoriilor, astfel cum au fost stabilite şi analizate de către instanţele devolutive, şi nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate care să cinducă la desfiinţarea hotărârii atacate.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., nu au fost indicate, de către recurentă, norme de drept material incidente care să fi fost greşit interpretate sau aplicate de către instanţa de apel, astfel încât nici acest motiv de casare nu poate fi primit.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Ilfov împotriva deciziei nr. 186/A din 16 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Ilfov împotriva deciziei nr. 186/A din 16 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.