Recusal motion annulled for insufficient judicial stamping: obligation to pay full tax for each recused judge and exclusion of partial adjudication in urgent recusal proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the civil appeal, upholding the lower court’s decision to annul the motion for recusal as insufficiently stamped. The dispute concerned a motion for recusal filed against two judges, for which the appellant paid the judicial stamp duty for only one judge (100 RON) but failed to annex the receipt for the second judge (100 RON), arguing the court violated procedural norms by not clarifying the specific tax amount or allowing partial adjudication. The Court held that under Article 9 lit. a) of Emergency Ordinance No. 80/2013 and Article 197 of the Code of Civil Procedure, the motion for recusal is subject to specific stamp duties per judge, and since the appellant was formally notified of the total obligation but provided only partial proof of payment, the motion was subject to total annulation rather than partial judgment; the Court further ruled that the urgent nature of recusal procedures precludes the court from soliciting clarifications on partial payments, and subsequent filing of the missing receipt with the appeal did not cure the defect because the cause of nullity (insufficient stamping) had not disappeared before the initial decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 200 alin. (2) C. proc. civ, art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 40 din Legea nr. 51/2008; Recusal motion annulled for insufficient judicial stamping: obligation to pay full tax for each recused judge and exclusion of partial adjudication in urgent recusal proceedings: The dispute concerned a motion for recusal filed against two judges, for which the appellant paid the judicial stamp duty for only one judge (100 RON) but failed to annex the receipt for the second judge (100 RON), arguing the court violated procedural norms by not clarifying the specific tax amount or allowing partial adjudication. The Court held that under Article 9 lit. a) of Emergency Ordinance No. 80/2013 and Article 197 of the Code of Civil Procedure, the motion for recusal is subject to specific stamp duties per judge, and since the appellant was formally notified of the total obligation but provided only partial proof of payment, the motion was subject to total annulation rather than partial judgment; the Court further ruled that the urgent nature of recusal procedures precludes the court from soliciting clarifications on partial payments, and subsequent filing of the missing receipt with the appeal did not cure the defect because the cause of nullity (insufficient stamping) had not disappeared before the initial decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 martie 2025
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul recursului
Prin încheierea din 27 septembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă s-a admis excepţia insuficientei timbrări şi a fost anulată cererea de recuzare formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2021 împotriva domnilor judecători B. şi C., ca insuficient timbrată, cu opinia separată a doamnei judecător D., în sensul soluţionării pe fond a unei cereri de recuzare.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A..
Prin cererea de recurs, recurentul a arătat că respectiva cerere de recuzare a vizat doi judecători şi s-au plătit doua taxe de timbru de câte 100 RON, însă din eroare s-a omis a se depune ambele.
A apreciat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a încălcat principiul dreptului la apărare şi la un proces echitabil, nesocotind dispoziţiile art. 31 şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013 instanţa de judecată este competentă să stabilească cuantumul taxei judiciare de timbru.
Prevederile O.U.G. nr. 80/2013 sunt prevăzute şi în art. 200 alin. (2) C. proc. civ., care nu distinge între categoriile de cereri adresate justiţiei.
Subliniază faptul că în situaţia în care Curtea de Apel Bacău ar fi respectat şi aplicat dispoziţiile sus-invocate, ar fi avut posibilitatea să observe omisiunea depunerii celei de-a doua taxe şi s-ar fi acoperit neregularitatea insuficientei timbrări, care nu i-a fost adusă la cunoştinţă.
A mai criticat că instanţa a nesocotit şi dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 întrucât cererea viza doi judecători, fiind aplicabile dispoziţiile art. 9 lit. a) din acelaşi act normativ, avea posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. (2) raportat la art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit art. 34 alin. (2) după respectarea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) .
Consideră că nu s-au respectat nici dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 80/2013 care reglementează instituţia executării creanţei provenind din taxele judiciare de timbru, cu privire la care partea, deşi înştiinţată, nu a îndeplinit obligaţia de timbrare.
Prin completarea motivelor de recurs, recurentul a invocat critici potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., expunând că în şedinţa publică din 20 septembrie 2023 la care recurentul nu a fost prezent, cererea de recuzare a fost făcută verbal, iar instanţa nu a pus în vedere achitarea "taxei judiciare de timbru de 200 RON, câte 100 RON pentru fiecare judecător recuzat" aşa cum neadevărat se reţine în încheierea de şedinţă din 20.09.2023 şi în încheierea recurată din 27.09.2023.
De asemenea în mod nereal se reţine în încheierea recurată că prin nota telefonică din data de 22.09.2023 s-a pus în vedere părţii prin apărătorul ales obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru.
Subliniază că obligaţia de plată o are justiţiabilul şi nu apărătorul ales, iar în speţă recurentul domiciliază în mediul rural, comuna Buhoci, iar locul obligaţiei plăţii taxei de timbru este la primăria de domiciliu, instituţie unde se face venit la bugetul local, potrivit art. 40 din Legea nr. 51/2008. Aşadar, consideră că instanţa a încălcat regulile de procedură privind înştiinţarea în scris a recurentului cu privire la obligaţia plăţii taxei de timbru corespunzătoare, cu atât mai mult cu cât această taxă, respectiv 200 RON, a fost achitată integral anterior depunerii cererii scrise de recuzare, respectiv: 100 RON cu chitanţa nr. x/20.09.2023 şi 100 RON cu chitanţa nr. x/21.09.2023, din eroare omiţându-se anexarea celei de-a doua chitanţe, care însă nu echivalează cu netimbrarea.
În al doilea rând, critică încheierea din 27.09.2023 apreciind că primind cererea cu o taxă de 100 RON, Curtea de Apel Bacău anterior pronunţării ar fi trebuit mai întâi să solicite lămuriri dacă înţelege să-şi restrângă cererea la un singur judecător.
Cu privire la critica aferentă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa a nesocotit şi dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 întrucât cererea viza doi judecători, fiind aplicabile dispoziţiile art. 9 lit. a) din acelaşi act normativ, avea posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. (2) raportat la art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Aceste dispoziţii nu au fost respectate de către Curtea de Apel Bacău, încălcând efectiv dreptul accesului la justiţie al petentului, aşa cum se motivează în opinia separată.
Sub alt aspect, apreciază că nu s-au respectat nici dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 80/2013 care reglementează instituţia executării creanţei provenind din taxele judiciare de timbru, cu privire la care partea, deşi înştiinţată, nu a îndeplinit obligaţia de timbrare.
Articolul 41 din O.U.G. nr. 80/2013 se aplică tuturor încheierilor privind executarea obligaţiei plăţii taxelor judiciare de timbru, inclusiv cele provenite prin aplicarea art. 21 din Legea nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.
Arată că a invocat prevederile legale de care era ţinut completul de soluţionare a cererii de recuzare, pentru pronunţarea unei încheieri legale şi imparţiale, deşi în speţă taxa de timbru a fost achitată anticipat, sens în care solicită admiterea recursului.
În drept, şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
3. Apărările formulate în cauză
Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrare; nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2024 s-a respins excepţia nulităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul, fiind fixat termen de judecată la data de 25 februarie 2025.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu preliminar, se reţine că acele critici ale recurentului, prin care se învederează că instanţa care a soluţionat cererea de recuzare nu a procedat la stabilirea taxei judiciare de timbru şi la aducerea la cunoştinţa petentului a cuantumului acesteia, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de asemenea, se constată că şi criticile ce vizează textele de lege din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sunt tot norme de procedură din perspectiva legalei timbrări, astfel că ele vor fi analizate tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., chiar dacă recurentul le-a circumscris, eronat, motivului de nelegalitate stipulat la art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ. - care însă priveşte nesocotirea unor norme de drept substanţial, ceea ce nu se invocă în speţă.
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural, care sunt sancţionate cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 174 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată însă că acest motiv de recurs nu este incident în cauză.
Prin prima critică formulată, petentul susţine că în mod greşit Curtea de Apel Bacău a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de recuzare, acesta neachitând taxa judiciară datorată integral (200 RON, pentru fiecare membru al completului de judecată recuzat), deoarece nu a fost înştiinţat despre obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."
Art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că cererile de recuzare în materie civilă sunt supuse taxelor judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON pentru fiecare membru al completului pentru care se solicită recuzarea.
Din aceste ultime dispoziţii legale reiese faptul că formularea unei cereri de recuzare reprezintă o chestiune personală, întemeiată pe motive care privesc raporturile dintre partea care formulează cererea de recuzare şi persoana a cărei recuzare se cere, astfel că taxa judiciară de timbru se plăteşte distinct pentru recuzarea fiecărui participant la proces.
Înalta Curte constată că recurentul, prin avocat E., a formulat verbal, în şedinţă, cerere de recuzare a domnilor judecători B. şi C., chiar la termenul de judecată din 20 septembrie 2023 din faţa Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa i-a pus în vedere apărătorului petentului, chiar la termenul la care a formulat cererea de recuzare, că are obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare, în cuantum de 100 RON pentru fiecare membru al completului pentru care se solicită recuzarea, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 20 septembrie 2023 .
La data de 25 septembrie 2023, recurentul-petent, prin acelaşi apărător, a depus prin e-mail cererea de recuzare în scris, menţionând pe ultima pagină că a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, pe care a anexat-o .
Prin urmare, susţinerea petentului conform căreia nu a fost încunoştinţat despre obligaţia achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare este neîntemeiată, având în vedere că instanţa de judecată a pus în vedere reprezentantului convenţional al acestuia obligaţia de achitare a taxei de timbru în cuantumul legal, însă acesta a înţeles să depună la dosarul cauzei doar parţial această taxă, astfel cum menţionează chiar în cuprinsul cererii de recuzare, la care a ataşat doar o dovadă în cuantum de 100 RON.
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile petentului în sensul că instanţa nu putea să-i pună în vedere apărătorului său că are obligaţia de a achita taxă judiciară de timbru, întrucât această obligaţie de plată ar incumba justiţiabilului; recurentul ignoră faptul că a înţeles să fie reprezentat convenţional de către un avocat, prin intermediul căruia îşi exercită drepturile procedurale, mandatul acordat acestuia fiind presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa instanţei.
Similar, susţinerea petentului conform căreia nu a fost înştiinţat în scris cu obligaţia achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, aferente cererii de recuzare va fi înlăturată, ca nefondată, având în vedere că, odată pusă în vedere obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare, nu se mai impunea îndeplinirea unor formalităţi suplimentare de către instanţa de fond, în lipsa unei astfel de obligaţii legale.
Prin urmare instanţa, faţă de dispoziţiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, încunoştinţând partea în acest sens, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul nerespectării art. 31 din ordonanţă.
Afirmaţiile recurentului referitoare nesocotirea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt şi ele nefondate, câtă vreme alin. (1) al acestui text de lege vizează împrejurarea că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar următorul alineat priveşte situaţia în care partea a achitat deja taxa judiciară de timbru şi a depus-o anterior determinării cuantumului timbrajului de către instanţă, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 rezultă că textul ce reglementează obligaţia instanţei de comunicare a dreptului de a formula cerere de ajutor public judiciar este aplicabil numai în ipoteza şi în legătură cu timbrarea unei cereri introductive de instanţă (prin definiţie, aceasta putând fi supusă procedurii prevăzute de art. 200 C. proc. civ., la care face trimitere norma), ceea ce nu este cazul în pricina pendinte.
De altfel, de la data formulării de către avocatul recurentului a cererii orale de recuzare, la termenul din 20 septembrie 2023, când instanţa i-a pus în vedere obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru de 200 RON, câte 100 RON pentru fiecare membru recuzat, petentul a avut timp suficient până la termenul de judecată a cererii de recuzare, din 27 septembrie 2023, să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru, dar şi să formuleze o cerere de reexaminare a cuantumului acesteia sau, eventual, să solicite acordarea ajutorului public judiciar, din lucrările dosarului nerezultând vreo circumstanţă particulară care l-ar fi împiedicat a proceda ca atare.
De vreme ce instanţa nu avea obligaţia legală de a proceda la o nouă încunoştinţare a petentului despre îndeplinirea defectuoasă a obligaţiei de a timbra cererea de recuzare (aşa cum s-a argumentat mai sus), întocmirea notei telefonice a grefierului nu reprezintă o chestiune relevantă pentru legalitatea încheierii recurate.
Chiar şi în această situaţie, contestarea prin recurs a conţinutului acestei note telefonice şi susţinerile referitoare la cuprinsul practicalei încheierii de şedinţă din 20 septembrie 2023 nu pot fi primite, câtă vreme petentul nu a înţeles să se înscrie în fals (faţă de dispoziţiile art. 164 alin. (4) C. proc. civ.) sau să ceară îndreptarea pretinsei erori materiale strecurate în încheiere.
Recurentul a mai susţinut că, întrucât cererea viza doi judecători, instanţa avea posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. (2) raportat la art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi trebuia să ceară lămuriri părţii în sensul precizării pentru care dintre judecătorii recuzaţi a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
Dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că în situaţia în care la momentul înregistrării cererii, au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru, în timp ce art. 36 alin. (2) din acelaşi act normativ stipulează că, "Dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, acţiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal".
Din analiza coroborată a textelor legale evocate rezultă că, în cazul în care o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, cu finalitate distinctă, instanţa judecătorească trebuie să calculeze taxa datorată pentru fiecare capăt în parte, să arate reclamantului acest mod de calcul, pentru a-i da posibilitatea contestării pe calea cererii de reexaminare, şi să-i pună în vedere să îndeplinească obligaţia de plată, acordând un termen în acest sens.
În speţă, astfel cum susţine chiar petentul, recuzarea celor doi judecători a fost formulată printr-o singură cerere, neexistând mai multe cereri/capete de cerere în sensul art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, care să atragă anularea în parte a cererii de recuzare.
Totodată, stabilirea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 RON pentru judecata cererii de recuzare a celor doi magistraţi nu presupunea şi obligaţia instanţei de a solicita lămuriri părţii în cazul în care se constata că petentul a timbrat doar parţial cererea formulată.
Mai mult, dată fiind preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii de soluţionare a cererii de recuzare, Înalta Curte constată că o atare obligaţie de a solicita părţii să precizeze pentru care dintre cei doi judecători recuzaţi a plătit taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON, achitată şi depusă ulterior formulării orale a cererii de recuzare este incompatibilă cu incidentul procesual al recuzării.
Aceasta, în contextul în care, astfel cum s-a reţinut şi anterior, este vorba de o procedură specială, anume cea a incidentului procedural al recuzării, iar această procedură are ca trăsătură specifică caracterul urgent de soluţionare, astfel cum reiese din prevederile art. 51 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce exclude efectuarea de comunicări precum cele ce sunt caracteristice cererilor de chemare în judecată.
Faţă de aceste considerente, cu observarea şi a dispoziţiilor art. 197 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte constată că netimbrarea sau timbrarea insuficientă a unei cereri de recuzare, în ipoteza în care aceasta este supusă timbrării, cum este cazul în speţă, atrage anularea sa, în condiţiile legii, iar nu judecata în limitele taxei judiciare achitate de către parte, cum susţine recurentul.
În mod evident, dacă partea însăşi, îndeplinindu-şi parţial obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă unei cereri de recuzare, arată în mod concret care sunt limitele în care înţelege să deducă judecăţii acea cerere, indicând că a achitat taxa de timbru pentru recuzarea unuia sau altuia dintre judecătorii recuzaţi, principiul disponibilităţii procesului civil permite o concluzie în sensul anulării parţiale a cererii şi soluţionării pe fond a acesteia exclusiv în acele limite, indicate de parte.
În acelaşi timp însă, susţinerile recurentului în sensul că instanţa învestită cu cererea de recuzare avea o obligaţie de a solicita lămuriri petentului pentru a determina pentru care dintre judecătorii recuzaţi s-a achitat taxa de timbru în cauză sunt incompatibile nu doar cu procedura specială de soluţionare a cererii de recuzare, dar şi cu principiul exercitări drepturilor procesuale cu bună-credinţă, respectiv exclusiv în scopul pentru care aceste drepturi au fost edictate.
În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa constată că acestea vizează executarea creanţelor având ca obiect taxa judiciară de timbru, aceste prevederi fiind străine cauzei pendinte.
Împrejurarea că, anexat recursului de faţă, petentul a depus şi a doua taxă judiciară de timbru, susţinând că a achitat anticipat timbrajul în cuantum de 200 RON, însă a omis să depună şi al doilea document justificativ, nu este de natură să conducă la admiterea căii de atac, câtă vreme la momentul soluţionării cererii de recuzare nu se afla la dosar decât o singură chitanţă doveditoare pentru o taxă de timbru în cuantum de 100 RON, iar din interpretarea art. 177 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că sancţiunea nulităţii este înlăturată numai dacă până la pronunţarea asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia.
Or, cât timp la instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu a fost depusă dovada achitării taxei de timbru înainte de momentul anulării cererii, depunerea sa odată cu cererea de recurs nu poate produce efectele pretinse de recurent.
Concluzionând, Înalta Curte constată, contrar afirmaţiilor petentului, că acesta avea cunoştinţă de obligaţia din sarcina sa, de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferente cererii de recuzare, obligaţie căreia acesta nu i-a dat curs decât parţial până la termenul de judecată din 27 septembrie 2023, astfel că în mod just cererea de recuzare a fost anulată, ca insuficient timbrată, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 teza finală din C. proc. civ.
De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că legea impune şi unele îndatoriri pentru părţi; deşi art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia", iar art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege", totuşi recurentul se prevalează de propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale stabilite de către instanţă, ceea ce nu este permis (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Faţă de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata F..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.