Appeal on compensation conversion quashed and remanded for failure to address retroactive RON-rate argument

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Vicepreşedintele A.N.R.P., B., a solicitat obligarea pârâţilor să modifice despăgubirile acordate prin decizia de validare parţială nr. 6643/9.05.2022 la valoarea de 89.600 euro, precum şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata daunelor morale, în cuantum de 10.000 euro.

La data de 22 august 2022 a fost depusă cerere modificatoare de către reclamant, prin care a solicitat obligarea pârâtei să modifice decizia nr. 6706/7.07.2022 care a modificat decizia de validare parţială nr. 6643/9.05.2022, precum şi stabilirea unei despăgubiri, în cuantum de 89.600 euro.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa nr. 315 din 14 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Vicepreşedintele A.N.R.P. B., astfel cum a fost modificată, fără a se pronunţa pe fond, conform articolului 78 alin. (2) din C. proc. civ.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

La 23 octombrie 2023, C., D., E., F., G., în calitate de beneficiari, alături de reclamant, ai deciziilor contestate în cauză, au formulat cererea de intervenţie în interesul apelantului reclamant.

Prin decizia nr. 338 din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 315 din 14 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă; a fost admisă cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantului formulată de C., D., E., F., G.; a fost anulată sentinţa apelată şi, evocând fondul, a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 338 din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că instanţa de apel era obligată să pună în discuţia părţilor cererea de probatorii, în temeiul dispoziţiilor art. 224 C. proc. civ., să încuviinţeze probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi să le administreze în condiţiile legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Afirmă că a solicitat ataşarea dosarului administrativ şi a tuturor adreselor către Comisia Municipiului Bucureşti şi Comisia Judeţeană Neamţ, în perioada 2003 - prezent, pentru a putea verifica legalitatea reglementărilor interne ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care au stat la baza operaţiunii de echivalare a despăgubirilor în modalitatea neprevăzută de lege întrucât pârâta a refuzat să îi comunice aceste înscrisuri.

Susţine că este indubitabilă vătămarea produsă apelantului reclamant, fiind încălcat dreptul acestuia la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin nepronunţarea cu privire la încuviinţarea şi administrarea probatoriului.

Relativ la soluţia instanţei de apel vizând solicitarea de modificare a Deciziei nr. 6706 din 7 iulie 2022 de modificare a Deciziei de validare parţială nr. 6643 din 9 mai 2022, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în sensul menţionării în euro a cuantumului compensaţiilor stabilite de pârâtă, arată că prin hotărârea recurată au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 164/2014, forma în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, care prevăd expres stabilirea despăgubirilor în moneda euro, respectiv Anexa 1, coroborată cu art. 5 şi art. 7 din lege.

Învederează că dispoziţiile art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014, pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, au fost aplicate greşit întrucât vizează plata despăgubirilor în funcţie de actul administrativ care le stabileşte şi nu stabilirea valorii despăgubirilor. Afirmă că art. 9 din Legea nr. 164/2014 nu prevede că în actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri, în speţă decizia de validare emisă de pârâtă, cuantumul acestora este exprimat întotdeauna în RON.

Mai susţine că, nici în procedura de plată a despăgubirilor, ulterioară şi distinctă de procedura stabilirii despăgubirilor, actualizarea sumelor nu este aplicabilă deciziei contestate, deoarece actualizarea prevăzută de art. 10 alin. (4) şi (5) din lege priveşte strict hotărârile judecătoreşti pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive a acestora până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 şi actele administrative şi hotărârile emise până la data intrării în vigoare a acestei legi, când despăgubirile se stabileau în RON, potrivit Legii nr. 290/2003.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la criticile vizând inexistenţa unei dispoziţii din Legea nr. 164/2014 care să prevadă dreptul pârâtei de a stabili compensaţiile cuvenite în temeiul acestei legi în RON, şi, cu atât mai mult, a unei dispoziţii vizând echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul BNR din ziua emiterii hotărârii comisiei judeţene, în condiţiile în care hotărârea comisiei judeţene, validată de pârâtă, stabilea valoarea despăgubirilor în euro.

Relativ la capătul de cerere privind daunele morale, afirmă că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate prin cererea de chemare în judecată şi cererea modificatoare, prin care a arătat că pârâta este responsabilă de tergiversarea acordării despăgubirilor, timp de 19 ani, prin declinările succesive ale dosarului administrativ între Comisia Judeţeană Neamţ şi Comisia Municipiului Bucureşti, întemeiate pe îndrumările metodologice obligatorii pentru comisiile judeţene.

Arată că instanţa de apel a apreciat că întârzierea în soluţionarea dosarului nu poate fi imputată pârâtei, fără a se pronunţa pe cererea reclamantului prin care solicita ca Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să comunice dosarul administrativ şi toate adresele/îndrumările metodologice către Comisia Judeţeană Neamţ şi Comisia Municipiului Bucureşti, emise din anul 2003 până în prezent, şi nu a motivat cum şi-a format această convingere, în condiţiile în care la dosar sunt depuse doar înscrisuri emise de pârâtă în anul 2022.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învederează că, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 164/2014, despăgubirile stabilite conform Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 164/2024 se acordă în RON, iar nu în euro, motiv pentru care Comisia Judeţeană Neamţ pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 ar fi trebuit să stabilească despăgubirile în moneda naţională.

Arată că, din aceste motive şi având în vedere că Statul Român poate efectua plăţi doar în această monedă, conversia sumei de 89.600 euro s-a efectuat la cursul BNR de la momentul emiterii hotărârii.

Relativ la criticile vizând soluţia de respingere a capătului de cerere privind daunele morale, arată că, în speţă, nu au fost dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale, în privinţa faptei ilicite imputată pârâtei susţinând că aceasta nu a tergiversat soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor, ci a emis decizia de validare, cu respectarea termenului de 18 luni, prevăzut de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Printr-o primă critică formulată, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A. impută instanţei de apel încălcarea dreptului său la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, prin nepronunţarea cu privire la încuviinţarea şi administrarea probatoriului solicitat.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, arată că instanţa de apel era obligată să pună în discuţia părţilor cererea de probatorii, în temeiul dispoziţiilor art. 224 C. proc. civ., să încuviinţeze probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi să le administreze în condiţiile legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Învederează că a solicitat efectuarea unei adrese către pârâtă în vederea depunerii dosarului administrativ şi a adreselor/îndrumărilor metodologice ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor către Comisia Judeţeană Neamţ şi Comisia Municipiului Bucureşti, emise din anul 2003 până în prezent, pentru a putea verifica legalitatea reglementărilor interne ale pârâtei care au stat la baza echivalării despăgubirilor într-o modalitate neprevăzută de lege şi pentru a putea face dovada faptei ilicite de tergiversare a soluţionării dosarului administrativ cauzată de îndrumările metodologice nelegale.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - casarea unor hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Înalta Curte, constată, prin prisma criticii deduse judecăţii, că, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel, exercitându-şi atributele de jurisdicţie, poate fie să refacă probele din primă instanţă, fie să administreze probe noi în această etapă procesuală, câtă vreme au fost propuse potrivit regulilor de la art. 478 alin. (2) din acelaşi act normativ. Prin urmare, singurele cerinţe impuse de legiuitor pentru administrarea de probe în etapa procesuală a apelului sunt ca acestea să se fi propus cu respectarea condiţiilor procedurale, prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanţa de apel să aprecieze că probele respective sunt necesare soluţionării cauzei.

Verificând lucrările dosarului se reţine că, prin cererea de apel, apelantul-reclamant a formulat o cerere de completare a probatoriului cu înscrisuri constând în dosarul administrativ constituit în urma cererii sale de despăgubiri formulate în temeiul Legii nr. 290/2003, precum şi a adreselor/îndrumărilor metodologice ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor către Comisia Judeţeană Neamţ şi Comisia Municipiului Bucureşti, emise din anul 2003 până în prezent.

În condiţiile în care această solicitare de încuviinţare a unor probe în apel nu a fost însoţită de prezentarea argumentată a tezei probatorii avută în vedere de apelant, aprecierea asupra utilităţii probatoriului propus s-ar fi putut realiza doar la termenul acordat în cauză, instanţa de apel având fără îndoială posibilitatea (astfel cum şi reclamantul pretinde, făcând trimitere la o jurisprudenţă consolidată în acest sens) să pună în discuţia părţilor această cerere şi să solicite acestora să prezinte explicaţii asupra necesităţii completării probatoriului în apel.

Or, se constată că la termenul de judecată din data de 21 martie 2024 părţile, legal citate, nu s-au înfăţişat, instanţa luând act de solicitarea reclamantului de a judeca pricina şi în lipsa sa, admiţând în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză şi rămânând ulterior în pronunţare asupra apelului.

În aceste circumstanţe, deşi este real că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra probatoriului solicitat de apelant prin cererea de apel, această situaţie nu reprezintă prin ea însăşi o neregularitate procedurală de natură a atrage nulitatea deciziei atacate, nefiind reţinută vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură în condiţiile art. 175 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că dosarul administrativ, solicitat a fi comunicat prin cererea de probatorii formulată de apelantul pârât, se regăseşte ataşat dosarului instanţei de fond, iar referitor la înscrisurile reprezentând adresele/îndrumările metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 164/2014 emise de pârâtă din anul 2003, în lipsa unei teze probatorii neechivoce care să reliefeze utilitatea înfăţişării acestor adrese în cauză, înscrisuri la care se face referire în mod generic şi fără a se indica dacă sunt altele decât cele existente deja în cadrul dosarului administratv sus-menţionat, nu se poate contura care este vătămarea produsă, tinând seama că instanţa de apel, în analiza cererii cu care a fost învestită, a avut în vedere poziţiile procesuale ale tuturor participanţilor la proces, susţinerile şi apărările formulate de către fiecare dintre aceştia, precum şi actele aflate deja la dosar.

Trebuie subliniat în acest context că împrejurarea că instanţa nu dă curs cererii de probatorii formulată de către una dintre părţi, nu atrage de plano încălcarea dreptului la apărare, câtă vreme soluţia dată asupra acesteia este rezultatul deliberării şi aprecierii, cu luarea în considerare a probelor deja administrate.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că acestuia nu i-au fost încălcate garanţiile procesuale reclamate, în condiţiile în care instanţa de apel, sesizată fiind cu cererea reclamantului de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul creat de pârâtă prin tergiversarea soluţionării definitive a cererii sale de acordarea a despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 290/2003, a stabilit că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 şi art. 1357 C. civ., în raport cu obligaţiile legale ce incumbau intimatei pârâte în procedura prevăzută de Legea nr. 164/2014, statuare care, în acest context, evidenţiază, totodată, lipsa de utilitate a examinării conţinutului unor adrese ori îndrumări metodologice ale ANRP conform aspectelor invocate de reclamant.

De altfel, faptul că recurentul este nemulţumit de soluţia pronunţată, nu reprezintă în mod necesar o încălcare a obligaţiei instanţei de a garanta accesul la un proces echitabil.

Reţinând şi că în discuţie este o nulitate virtuală, caz în care devin incidente prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. şi în care vătămarea nu numai că nu este prezumată, dar, în contextul specific al cauzei, nici nu este evidentă, Înalta Curte consideră că sancţiunea desfiinţării actului de procedură lovit de nulitate nu se impune, întrucât recurentul nu a justificat prejudiciul procesual suferit prin pronunţarea de către curtea de apel a deciziei recurate cu neobservarea dispoziţiilor legale evidenţiate în precedent, motivul de recurs analizat fiind, astfel, nefondat.

Recurentul critică hotărârea instanţei de apel şi sub aspectul încălcării Legii nr. 164/2014, în forma în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, dispoziţii care prevăd expres stabilirea despăgubirilor în moneda euro, respectiv Anexa 1, coroborată cu art. 5 şi art. 7 din lege.

Învederează că dispoziţiile art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014, pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, au fost aplicate greşit întrucât vizează plata despăgubirilor în funcţie de actul administrativ care le stabileşte şi nu stabilirea valorii despăgubirilor, iar art. 9 din lege nu prevede că în actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri, în speţă decizia de validare emisă de pârâtă, cuantumul acestora este exprimat întotdeauna în RON.

Critica astfel formulată, încadrabilă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentului şi în acord cu statuările instanţei de apel, că în procedura prevăzută de Legea nr. 164/2014 modul de calcul al sumelor stabilite cu titlu de despăgubire are în vedere valorile exprimate în euro din cuprinsul Anexei 1 a legii, însă actul administrativ prin care este recunoscut dreptul la despăgubiri stabileşte cuantumul acestora în RON.

Astfel, chiar dacă este corectă afirmaţia recurentului că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 164/2014 nu prevăd expres că sumele stabilite cu titlu de despăgubire sunt exprimate în RON, interpretarea coroborată a prevederilor art. 9 şi ale art. 10 din lege confirmă cele reţinute anterior întrucât vizează plata despăgubirilor în RON, corespunzător actului administrativ care le stabileşte.

Prin critica ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul învederează că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la susţinerile sale vizând inexistenţa unei dispoziţii din Legea nr. 164/2014 care să prevadă dreptul pârâtei de a stabili compensaţiile cuvenite în temeiul acestei legi în RON, şi, cu atât mai mult, a unei dispoziţii vizând echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul B.N.R. din ziua emiterii hotărârii comisiei judeţene, în condiţiile în care actiul emis, validat de pârâtă, stabilea valoarea despăgubirilor în euro.

Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, text de lege ce reglementează obligaţia instanţei de a arăta, în considerentele hotărârii sale, motivele de fapt şi de drept pentru care au fost admise sau înlăturate cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului include, printre alte garanţii procesuale, dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate de către instanţa sesizată şi de a primi o hotărâre motivată. Aceasta implică, în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Aplicând aceste principii cauzei deduse judecăţii şi analizând considerentele deciziei apelate, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile procesuale privind motivarea actului jurisdicţional reprezentat de decizia civilă nr. 338 din 21 martie 2024 - pronunţată în evocarea fondului cauzei în apel, subsecvent anulării sentinţei tribunalului, sub aspectul analizării motivului de nelegalitate a deciziei de validare emise de pârâtă, invocat în cadrul cererii modificatoare, vizând lipsa unei dispoziţii legale referitoare la echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul B.N.R. din ziua emiterii hotărârii comisiei judeţene.

Curtea de apel, ulterior anulării sentinţei civile atacate, era ţinută a evoca fondul, şi, în consecinţă, a se pronunţa asupra pretenţiilor deduse judecăţii, realizând un examen al susţinerilor formulate în cauză şi o ascultare reală şi efectivă a tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.

Cu toate acestea, în cauza pendinte, susţinerea reclamantului referitoare la lipsa unei dispoziţii legale referitoare la echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul BNR din ziua emiterii hotărârii comisiei judeţene, respectiv, invocarea nelegalităţii deciziei de validare parţiale contestată în speţă din această perspectivă nu a mai făcut obiectul analizei instanţei de apel, raţionamentul juridic în acest sens lipsind din conţinutul deciziei prin care a fost evocat fondul pricinii.

Decizia pronunţată în cauză, nefiind motivată potrivit cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul reţinut anterior, nu poate conduce la situaţia premiză pentru o judecată concretă şi efectivă în recurs.

În atare condiţii, s-a produs o vătămare recurentului-reclamant care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca părţile interesate să beneficieze de garanţia procesuală a examinării solicitărilor lor, soluţie care este în acord cu dispoziţiile art. 496 - 497 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., constatând incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, instanţa de apel, în acord cu exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., urmează a răspunde criticii formulate de apelantul-reclamant A. printr-o analiză efectivă, clară şi coerentă, de natură a susţine soluţia pronunţată.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul susţine că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate prin cererea de chemare în judecată şi cererea modificatoare, prin care a susţinut faptul că pârâta este responsabilă de tergiversarea acordării despăgubirilor.

În acest sens, arată că instanţa a reţinut că întârzierea în soluţionarea dosarului nu poate fi imputată pârâtei, fără a se pronunţa pe cererea reclamantului prin care acesta solicita ca Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să comunice dosarul administrativ şi toate adresele/îndrumările metodologice către Comisia Judeţeană Neamţ şi Comisia Municipiului Bucureşti, emise din anul 2003 până în prezent, şi nu a motivat cum şi-a format această convingere, în condiţiile în care la dosar sunt depuse doar înscrisuri emise de pârâtă în anul 2022.

Considerentele hotărârii, deşi redate succint, răspund solicitării apelantului reclamant de acordare a daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului produs de pârâtă prin tergiversarea soluţionării cererii sale, formulată în temeiul Legii nr. 290/2003, şi reprezintă raţionamentul instanţei, care a constatat neîndeplinirea, în speţă, a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, instanţa de apel a constatat că, în raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, nu poate fi reţinută o faptă ilicită în sarcina intimatei pârâte, cât timp aceasta şi-a respectat obligaţia legală de a valida sau invalida hotărârea Comisiei Judeţene Neamţ nr. 281 din 24 februarie 2021, înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 10 martie 2021, în termenul de 18 luni prevăzut de lege.

Aşadar, cerinţele impuse de art. 425 C. proc. civ. sunt îndeplinite, instanţa de apel analizând, în mod real, pretenţiile reclamantului vizând acordarea daunelor morale, critica vizând acest aspect neputând fi primită.

În consecinţă, pentru considerentele mai sus expuse, în limitele arătate în analiza motivului de recurs găsit întemeiat, va fi admis recursul reclamantului şi va fi casată decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 338A din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.