Simulation via interposition: Unreasonableness barred as factual ground for cassation appeal

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. constatarea simulaţiei prin interpunere de persoane a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, autentificat cu nr. x/10.07.2019 de notar public C., având ca obiect imobilul înscris în CF nr. x Arad, nr. cad. top. x compus din suprafaţa de 35.100 mp teren arabil, în sensul că imobilul a fost cumpărat de reclamant, cu îndrumarea OCPI-BCPI Arad să efectueze cuvenitele modificări în cartea funciară, respectiv să înscrie dreptul de proprietate în favoarea reclamantului.

În drept, a invocat dispozţiile art. 1290, art. 1291 şi art. 1292 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în fond

Prin sentinţa civilă nr. 209/25.10.2023, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2023, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii A., având ca obiect acţiunea în declararea simulaţiei; a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.877 RON către pârâtul A., respectiv în sumă de 5.000 RON către pârâtul B..

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii cu cheltuieli de judecată din primă instanţă şi din apel, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată de la intimatul-pârât B..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 109 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 209/25.10.2023, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. şi B..

A fost obligat apelantul la plata sumei de 5.500 de RON către intimatul B. şi la plata sumei de 6500 de RON către intimatul A. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 109 din 23 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs formulată, recurentul a solicitat casarea în tot a deciziei atacate, în rejudecare constatarea simulaţiei contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul A., în calitate de cumpărător şi pârâtul B. în calitate de vânzător, autentificat de notar public C. prin încheierea nr. 2516/10.07.2019, având ca obiect imobilul situat în extravilanul municipiului Arad, înscris în cf nr. x Arad, cu nr. cad top x, compus din suprafaţa de 35.100 teren arabil, prin interpunere de persoană, respectiv prin interpunerea pârâtului A. în calitate de cumpărător fictiv în locul reclamantului care este cumpărătorul real, contractul public autentificat de notar nereprezentând voinţa reală a părţilor, nu îşi produce efectele juridice între părţi, pârâtul A. nu a cumpărat imobilul, nu a achitat preţul, reclamantul a cumpărat imobilul şi a achitat preţul, voinţa reală şi ascunsă a părţilor fiind aceea ca imobilul să fie cumpărat de reclamant, să nu treacă în proprietatea pârâtului A., ci să treacă în proprietatea lui A..

Susţine că decizia pronunţată de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală.

Având în vedere că simulaţia invocată a avut loc între reclamant şi fiul său, pentru validitatea acesteia nu era necesar să participe şi vânzătorul pârât B..

Actul secret, voinţa reală a părţilor, poate fi dovedită cu orice mijloc de probă admis de lege, atât cu probe directe, cât şi cu probe indirecte.

Voinţa reală a părţilor în cauză a fost dovedită pe deplin atât cu ajutorul probelor directe, cât şi cu ajutorul probelor indirecte.

Datorită imposibilităţii morale generate de gradul de rudenie cu fiul său, nu a preconstituit un înscris în care să consemneze voinţa reală a părţilor, caz în care proba testimonială este admisibilă chiar şi în cazul dovedirii unor raporturi juridice având un obiect cu valoare mai mare de 250 RON.

În cauză, în faţa primei instanţe s-au administrat atât probe directe cât şi probe indirecte care se coroborează, din care rezultă cu certitudine că actul secret există, că voinţa reală a părţilor a fost aceea ca imobilul să fie cumpărat de reclamant, iar nu de fiul său A..

Astfel, există probă directă interogatoriul reclamantului în care a arătat că imobilul în litigiu a fost cumpărat de acesta iar nu de fiul său, arătând şi motivele pentru care a cumpărat imobilul în litigiu prin interpunerea fiului în contractul public.

O altă probă directă administrată în faţa instanţei de fond este interogatoriul pârâtului A. care recunoaşte că sumele cu care a fost achitat preţul imobilului provin de la părinţi.

Chiar dacă martorii audiaţi în cauză nu au participat la înţelegerea secretă dintre părţi, nu au perceput înţelegerea în mod direct cu propriile simţuri, aceştia au aflat ulterior de la părţi despre înţelegerea reală şi secretă a acestora. Conţinutul declaraţiilor martorilor cu privire la împrejurările aflate de la părţi ulterior actului secret constituie probe indirecte.

Faptul principal, înţelegerea secretă dintre părţi, este dovedită cu probele directe menţionate mai sus, dar şi cu probele indirecte, respectiv cu martorii audiaţi în cauză.

Astfel, martorul D. a declarat că preţul cu care s-a cumpărat teren în litigiu a fost de 130.000 euro, că banii cu care s-a achitat preţul au provenit de la reclamant, datorită accidentului din Slovenia, că terenul a fost cumpărat de reclamant dar pe numele fiului său datorită accidentului, că nu are dubii sub acest aspect, că ştie bine situaţia şi că a văzut plasa cu banii pentru cumpărarea terenului, iar reclamantul se lăuda că este plină cu bani.

Martorul E. cunoaşte că proprietar este fiul reclamantului, că reclamantul a plătit terenul, că la momentul cumpărării, acesta se înţelegea cu fiul său, că atât reclamantul cât şi fiul său i-au spus că preţul terenului a fost de 130.000 euro, că terenul a fost cumpărat pe numele fiului datorită accidentului din străinătate, că reclamantul nu mai putea avea nimic pe numele său din cauza accidentului, că aceste aspecte le-a aflat imediat după cumpărarea terenului.

Martorul F. declară că toate discuţiile cu privire la lucrarea terenului le-a purtat cu reclamantul, că acesta i-a spus că este proprietarul terenului, că martorul aşa a apreciat că el este proprietarul terenului, dacă el i l-a dat să îl lucreze.

Martorul G. declară că reclamantul a dat terenul tatălui său să îl lucreze pentru a putea încasa subvenţia, că reclamantul l-a căutat pe tatăl său pentru arendă, că nu s-a întâlnit niciodată cu fiul A., că acesta l-a căutat după ce a fost propus ca martor şi i-a spus că el este proprietarul terenului, că de la începutul colaborării ştia că reclamantul este proprietarul terenului, că reclamantul a ridicat arenda de la tatăl său.

Din ansamblul tuturor probelor administrate în cauză, înscrisuri, interogatorii, declaraţii martori, rezultă cu certitudine că actul secret a existat între părţile contractante, că voinţa reală a părţilor a fost aceea ca terenul în litigiu să fie cumpărat de reclamantul A. iar nu de fiul său A., că suma cu care s-a achitat preţul provine de la reclamant, iar motivul pentru care a recurs la simulaţie prin interpunere de persoană îl constituie accidentul rutier din Slovenia.

Opinează că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au făcut o apreciere judicioasă a probelor administrate în cauză, nu au luat în considerare conţinutul integral al declaraţiilor martorilor, omiţând în mare măsură părţi din declaraţiile acestora la care a făcut referire mai sus.

A menţionat că nu este cunoscător de ştiinţe juridice, motiv pentru care în toate problemele de natură juridică se consultă cu avocaţi.

Acţiunea din dosarul civil nr. x/2022 al Tribunalului Arad, a fost redactată de un avocat ales, căruia i-a prezentat starea de fapt integrală cu privire la contractul de vânzare-cumpărare atacat.

După ce i-a dat toate datele, aceleaşi pe care le-a expus şi în motivarea acţiunii din cauză, avocatul angajat a formulat acţiunea şi a înregistrat-o fără să se mai consulte cu reclamantul.

După înregistrarea acţiunii s-a consultat cu alţi avocaţi, aceştia au fost de părere că există o simulaţie a actului juridic prin interpunere de persoană, motiv pentru care a renunţat la judecată în dosarul civil nr. x/2022 şi a promovat acţiunea din prezenta cauză.

Aceste împrejurări nu pot fi reţinute ca declaraţii oscilante ale reclamantului şi, mai mult, nu pot înlătura starea de fapt reală ce rezultă din probele administrate în cauză doar pe o eroare a avocatului care a redactat acţiunea din dosarul civil nr. x/2022, dosar în care a renunţat la judecată, nu s-au administrat probe, nu există autoritate de lucru judecat sau putere de lucru judecat, iar reclamantul nu a semnat acea acţiune şi nici nu cunoaşte ştiinţe juridice.

Având în vedere existenţa actului secret, respectiv voinţa reală a părţilor de a cumpăra terenul prin interpunere de persoană, în mod logic şi documentaţia întocmită în baza Legii nr. 17/2014 s-a făcut tot pe numele fiului reclamantului.

În mod neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut că motivul invocat cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin interpunere de persoană este o alegaţie.

Astfel, reclamantul a anexat acţiunii înscrisuri privind accidentul din Slovenia, înscrisuri din dosarul penal, rechizitoriul privind trimiterea în judecată a angajatului societăţii la care reclamantul a avut calitatea de asociat unic şi administrator.

Chiar dacă în cazul societăţii comerciale cu răspundere limitată, asociatul nu răspunde cu bunurile proprii pentru prejudicii cauzate de societate terţilor, susţine că avocaţii din România şi din Slovenia i-au atras atenţia că din cauza uzurii anvelopelor vehiculului, asigurătorul se va putea îndrepta cu acţiune în regres atât împotriva societăţii la care reclamantul a avut calitatea de asociat unic, cât şi împotriva reclamantului în calitate de administrator al societăţii.

Perioada de 3 ani de la accident şi până la încheierea contractului nu are relevanţă cu privire la existenţa sau inexistenţa actului secret, respectiv cu privire la voinţa reală a părţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu, nu constituie un argument că actul secret nu există.

În altă ordine de idei, nu este de esenţa simulaţiei existenţa unei împrejurări de fapt sau a unor considerente anume care determină voinţa părţilor de a simula, ci simulaţia poate exista valabil, chiar prin simpla voinţă a părţilor fără nicio justificare expresă.

Susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi anume art. 1290, art. 1291 şi art. 1292 C. civ.

În drept, recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 15 iulie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 25 septembrie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 04 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinările depuse de intimaţii-pârâţi A. şi B., a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte relevă că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În situaţia în care nu sunt indicate cazurile de casare incidente, instanţa de recurs are obligaţia de a proceda la încadrarea criticilor recurentului în motivele legale de recurs. Însă, deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanţei de apel şi argumentele legale reţinute de aceasta în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor de drept procedural şi material în cauza dedusă judecăţii.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 109 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin care s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 209/25.10.2023, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. şi B. şi a fost obligat apelantul la plata sumei de 5.500 de RON către intimatul B. şi la plata sumei de 6500 de RON către intimatul A. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A., recurentul a criticat modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel, reclamând că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, din interogatoriul luat acestuia, precum şi din declaraţiile martorilor D., E., F. şi G. (din care s-ar fi omis spre analiză anumite părţi) rezultă că actul secret a existat între părţile contractante, că voinţa reală a părţilor a fost aceea ca terenul în litigiu să fie cumpărat de A., iar nu de fiul său A., că suma cu care s-a achitat preţul provine de la reclamant, că motivul pentru care a recurs la simulaţie prin interpunere de persoană îl constituie accidentul rutier din Slovenia.

În urma verificării cererii de recurs, se constată că, în cauza pendinte, recurentul a indicat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi anume interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1290, 1291 şi 1292 C. civ.

Procedând la analizarea criticilor invocate în cererile cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici în celelalte motive de recurs prevăzute de acelaşi text normativ la punctele 1-7.

Astfel, recurentul prezintă anumite aspecte legate de modalitatea de interpretare a probelor de către instanţa de apel, greşita apreciere a probelor administrate la dosarul cauzei, şi anume înscrisuri, interogatorii, declaraţii de martori.

Însă, toate aceste critici vizează exclusiv aspecte de netemeinicie şi nu pot face pe cale de consecinţă, obiect al recursului întrucât stabilirea situaţiei de fapt rămâne în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive, iar instanţa de recurs nu poate proceda la reaprecierea probelor administrate în cauză, prin atribuirea unei alte valori probatorii decât cea acordată de instanţele de fond şi stabilirea astfel, a unei alte situaţii de fapt.

Afirmă recurentul prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 17.03.2025, că pe pagina a doua a cererii de recurs a invocat motive reale de recurs care se subsumează ipotezei aplicării greşite a normelor de drept material cu privire la simulaţia prin interpunere de persoane de către instanta de apel: "întrucat simulatia a avut loc între subsemnatul şi fiul meu, pentru validitatea acesteia, nu era necesar să participe şi vânzătorul - intimatul pârât B.",

- actul secret (in sensul de înţelegere secretă dintre recurent şi fiul său) care reprezinta voinţa reală a părţilor, poate fi dovedită cu orice mijloc de probă admis de lege, atât cu probe directe, cât şi cu probe indirecte;

- vointa reală a părţilor în cauză a fost dovedită atât cu ajutorul probelor directe, cât şi cu ajutorul probelor indirecte,

- datorită imposibilităţii morale generate de gradul de rudenie cu fiul său, nu a preconstituit un înscris in care să consemneze voinţa reală a părţilor, caz în care proba testimonială este admisibila, chior şi in dovedirea unor raporturi juridice avand ca obiect o valoare mai mare de 250 RON.

Or, astfel cum a constatat deja supra, Înalta Curte reţine că aceste critici sunt subsumate situaţiei de fapt a cauzei, recurentul contestând prin intermediul lor aprecierea instanţei de apel în sensul nedovedirii unei înţelegeri secrete a recurentului cu fiul său.

În cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a circumscris înţelegerea prin raportare la cele două părţi şi s-a referit la probele administrate cauzei în decelarea concluziei inexistenţei înţelegerii secrete, fără a îi impune recurentului obligaţia prezentării unui contraînscris. Rezultă aşadar, că de fapt, inclusiv prin aceste critici indicate, recurentul contestă statuările instanţei de apel sub aspectul temeiniciei cauzei deduse judecăţii şi nu legalitatea acesteia.

Toate criticile invocate prin cererea de recurs vizează situaţia de fapt, probele administrate în cauză, modul de interpretare a lor de către instanţa de apel.

Se observă de altfel, că recurentul nu a învederat niciun temei de drept substanţial care să fi fost ignorat sau încălcat de instanţa de apel, trimiterea din final la articolele 1290, 1291 şi 1292 C. civ. fiind doar una generică, fără nici o dezvoltare privitoare la modul concret în care aceste norme juridice ar fi fost încălcate în cauză.

Or, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Din analiza motivelor de recurs rezultă că nu există nicio critică vizând modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Timişoara, a cărei hotărâre este recurată.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, conform art. 488 alin. (3) C. proc. civ., iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, respectiva situaţie atrage nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate sunt străine problemelor concrete rezolvate prin hotărârea instanţei de apel.

În consecinţă, reţinând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, în condiţiile art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Cât priveşte cererea formulată de intimatul-pârât A. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurentul-reclamant aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de acesta.

În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. către intimatul-pârât A. la plata sumei de 7816 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat achitat de acesta conform ordinelor de plată x/02.12.2024, y/22.01.2025 şi 9/12.03.2025 de la filele x, precum şi cheltuieli de deplasare şi cazare potrivit dovezilor de la dosar recurs, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la complexitatea cauzei, la numărul redus de termene acordate, precum şi la faptul că apărarea a fost realizată în principal cu privire la excepţia nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 109 din 23 aprilie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. şi B..

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 7816 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse către intimatul-pârât A. cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.