Road accident damages claim revived: quashed and remanded after prescription interruption misapplied.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted both appeals (recurs), quashed the Court of Appeal decision no. 1460/2024 and the first-instance judgments (no. 638/2022 and no. 213/2023 of the Argeş Tribunal), and remanded the case for retrial to the Argeş Tribunal, thereby favoring the claimant-plaintiff who prevailed on the prescription issue. The underlying dispute was a tort claim for material (25,000 RON) and moral (700,000 RON) damages arising from a 24 May 2016 road accident allegedly caused by the defendant road authority's negligence; the action had previously been dismissed as time-barred, with the court also awarding reduced attorney's fees against the claimant. The decisive legal basis was the erroneous application of prescription rules: under Articles 2537 point 3 and 2541(6) Civil Code, the interruption of the limitation period by civil-party constitution in the criminal process continues until communication of a valid (non-quashed) closure order or definitive criminal judgment; because the 2017 closure order was judicially annulled and the criminal investigation continued for the same factual event under a different legal classification (abuse of office), the relevant interruption ended only upon the 2018 closure order, making the 15 December 2020 claim timely. The court also found the appellate court violated Article 477(1) Code of Civil Procedure by analyzing the res judicata exception beyond the limits of its devolution, leaving that exception to be resolved on remand.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 C. proc. civ, art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ, art. 19 alin. (2) C. proc. pen, art. 2541 alin. (6) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 477 alin. (1) C. proc. civ; Road accident damages claim revived: quashed and remanded after prescription interruption misapplied: 1460/2024 and the first-instance judgments (no. 638/2022 and no. 213/2023 of the Argeş Tribunal), and remanded the case for retrial to the Argeş Tribunal, thereby favoring the claimant-plaintiff who prevailed on the prescription issue. The underlying dispute was a tort claim for material (25,000 RON) and moral (700,000 RON) damages arising from a 24 May 2016 road accident allegedly caused by the defendant road authority's negligence; the action had previously been dismissed as time-barred, with the court also awarding reduced attorney's fees against the claimant. The decisive legal basis was the erroneous application of prescription rules: under Articles 2537 point 3 and 2541(6) Civil Code, the interruption of the limitation period by civil-party constitution in the criminal process continues until communication of a valid (non-quashed) closure order or definitive criminal judgment; because the 2017 closure order was judicially annulled and the criminal investigation continued for the same factual event under a different legal classification (abuse of office), the relevant interruption ended only upon the 2018 closure order, making the 15 December 2020 claim timely. The court also found the appellate court violated Article 477(1) Code of Civil Procedure by analyzing the res judicata exception beyond the limits of its devolution, leaving that exception to be resolved on remand.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for admission of the defendant's appeal for violation of procedural rules (art. 477 alin. (1) C. proc. civ.).
Ground for admission of the claimant's appeal due to erroneous application of substantive law (art. 2541 alin. (6) C. civ.).
Procedural basis for admitting the appeal, quashing the decisions and remitting the case for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 martie 2025
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti la data de 15 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CNAIR - prin Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune materiale rezultate în urma accidentului suferit de reclamant în data de 24 mai 2016, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 700.000 RON reprezentând daune morale ca urmare a aceluiaşi incident, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat prescripţia dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 933 din 30 septembrie 2021, Judecătoria Costeşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 8016 din 15 decembrie 2021, Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
2. Hotărârea pronunţată pe fond
Prin sentinţa civilă nr. 638 din 20 decembrie 2022, Tribunalul Argeş a admis excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a solicita daune în urma accidentului din 24 mai 2016 şi a respins, ca prescrisă, cererea formulată de acesta.
Prin cererea formulată la data de 24.02.2023 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. x/2020/a6, petenta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA a solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 638/20.12.2022, în sensul acordării cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 213 din 04 mai 2023, Tribunalul Argeş a admis cererea şi a completat sentinţa civilă nr. 638 din 20 decembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020 în sensul că a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 4000 RON reprezentând onorariul apărătorului ales, redus conform art. 451 C. proc. civ., reţinând că instanţa nu a dispus cu privire la cheltuielile de judecată, deşi în cadrul concluziilor pe fond Regia Autonomă a solicitat plata acestora.
Împotriva acestor sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva sentinţei civile nr. 638 din 20 decembrie 2022 a Tribunalului Argeş, a declarat apel incident şi pârâta.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 1460/2024 din 14 martie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 638 din 20 decembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2020 şi a sentinţei civile nr. 213 din 04 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2020 şi apelul incident formulat de pârâta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA împotriva sentinţei civile nr. 638 din 20 decembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2020.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1460/2024 din 14 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA.
Prin recursul formulat, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a sentinţei fondului, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
A expus că prin sentinţa nr. 638/20.12.2022 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost respinsă acţiunea, fiind admisă excepţia prescripţiei dreptului de a mai solicita daune în urma accidentului din data de 24.05.2016.
Prin decizia recurată s-a dispus respingerea apelului, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a hotărârii pronunţate la fond.
A evidenţiat că a fost admisă respectiva excepţie cu argumentarea că un posibil termen de trei ani de zile a început să curgă în data de 07.07.2017 la momentul la care Judecătoria Costeşti a admis plângerea reclamantului şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti în vederea completării urmăririi penale pentru posibila săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu. Se consideră că la momentul respectiv instanţa a consfinţit soluţia organului de urmărire penală strict cu referire la fapta de vătămare corporală din culpă.
A considerat instanţa de apel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ. care reglementează cazul de întrerupere a cursului prescripţiei constând în constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal.
Deşi există o oarecare contradicţie între considerente şi dispozitiv, soluţia pronunţată de instanţă în penal este în sensul că se desfiinţează ordonanţele parchetului, deci implicit acestea nu îşi mai produc efectele, pe cale de consecinţă urmărirea penală continuă.
Prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen. sunt în sensul că "Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale", or o rezolvare definitivă a cauzei penale nu a avut loc la data de 07.07.2017, ci dosarul a fost retrimis pentru completare la nivelul organului de urmărire penală.
Mai mult decât atât, în speţă sunt incidente şi prevederile art. 2541 alin. (6) C. civ., întreruperea prescripţiei operând până la "pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale".
Pe de altă parte, faptul că se solicită a se efectua cercetări faţă de o altă posibilă infracţiune nu duce automat la concluzia că schimbarea încadrării juridice nu mai poate fi făcută, mai mult decât atât, soluţia este în sensul completării urmăririi penale şi nu în sensul efectuării doar de cercetări cu referire la o anume infracţiune.
Câtă vreme există un litigiu de natură penală pe rol, în faza de urmărire penală, consecinţele pot fi inclusiv în sensul trimiterii în judecată.
În altă ordine de idei, chiar dacă am vorbi doar de abuz în serviciu, nu înseamnă automat că nu putem avea prejudiciu strict pe această infracţiune, fiind de esenţa elementului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, producerea unei pagube.
Apreciază în esenţă, că este necesară respingerea excepţiei, un posibil termen de prescripţie a început să curgă la data de 23.10.2018 când a fost respinsă plângerea reclamantului formulată împotriva Ordonanţei nr. 115/II/2/2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.
Prin recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA, s-a solicitat admiterea recursului împotriva deciziei nr. 1460/2024 din 14 martie 2024 ca fiind nelegală şi în temeiul art. 461 alin. (2) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ. s-a solicitat înlăturarea considerentelor prejudiciabile privitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat, admiterea apelului incident şi în temeiul art. 472 şi art. 461 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea considerentelor greşite din cuprinsul sentinţei nr. 638/20.12.2022 a Tribunalului Argeş privitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi înlocuirea lor cu propriile considerente al instanţei de recurs, menţinând soluţia pronunţată de Tribunalul Argeş în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 461 alin. (2), art. 477 alin. (1) si art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Se susţine că instanţa de apel a încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie şi se solicită înlăturarea considerentelor prejudiciabile din cuprinsul deciziei nr. 1460/2024 la pag. 7 alin. (7)-(12) privitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat.
Apreciază că în mod greşit Curtea de Apel Piteşti în considerentele Deciziei la pag. 7 alin. (7)-(12) a analizat şi respins excepţia autorităţii de lucru judecat având în vedere următoarele considerente:
Tribunalul Argeş prin sentinţa nr. 638/2022 din 20.12.20252 în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat a reţinut:
"Tribunalul va admite excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a solicita pârâtei daune în urma accidentului din 24.04.2016. În consecinţă devine inutilă analiza puterii de lucru judecat invocate de pârâta precum şi a fondului cauzei"- pag. 5 alin. ultim.
Prin apelul incident formulat de RAJD Argeş RA s-a solicitat expres ca, în situaţia admiterii apelului principal formulat de A., instanţa de apel să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca Tribunalul Argeş să se pronunţe asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat şi asupra fondului acţiunii.
În raport de dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Piteşti a fost învestită cu soluţionarea cauzei în apel numai în limitele în care s-a pronunţat instanţa de fond, respectiv numai în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Curtea de Apel Piteşti se putea pronunţa pe excepţia autorităţii de lucru judecat numai în situaţia în care excepţia ar fi fost ridicată pentru prima dată în faţa instanţei de apel. Soluţionând excepţia autorităţii de lucru judecat direct în apel în sensul respingerii excepţiei, Curtea de Apel Piteşti a încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie, fiind în situaţia de a judeca pentru prima dată în apel asupra excepţiei.
De vreme ce Tribunalul Argeş a lăsat nesolutionată excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea de Apel Piteşti a încălcat prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., depăşind limitele învestirii şi s-a pronunţat asupra unei situaţii juridice nedezlegate de Tribunalul Argeş ca instanţă de fond.
Soluţia Curţii de Apel Piteşti de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat este prejudiciabilă pentru pârâtă şi solicită înlăturarea considerentelor din pag. 7 alin. (7)-(12) din decizie.
A mai susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin interpretarea şi aplicarea greşită a normelor în materia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Solicită admiterea apelului incident şi în temeiul art. 472 şi art. 461 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea considerentelor greşite din cuprinsul sentinţei nr. 638/20.12.2022 a Tribunalului Argeş şi ale deciziei nr. 1460/2024 privitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi înlocuirea lor cu propriile considerente al instanţei de recurs, menţinând soluţia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în sensul respingerii apelului formulat de A. şi menţinerea sentinţei Tribunalului Argeş în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Apreciază că soluţia Tribunalului Argeş de admitere a excepţiei şi respingerii acţiunii ca fiind prescrisă este legală, urmând a fi menţinută.
Considerentele greşite ale Tribunalului se regăsesc la pag. 4 alin. (6), alin. .9 şi alin. (10).
Consideră că instanţa de apel a făcut o aplicare greşita a normelor de drept material aplicabile în materia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte data începerii curgerii termenului de prescripţie şi apariţia unei cauze întreruptive privind suspendarea termenului.
Temeiurile de drept incidente în cauză sunt art. 2500, art. 2501, art. 2517 C. civ.
Stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie şi apariţia unei cauze de întrerupere se realizează în raport de dispoziţiile legale şi de actele din dosarul de urmărire penală din perspectiva constituirii de parte civilă prin declaraţia părtii vătămate A. din 12.06.2016, care îmbracă forma juridică a unei constituiri de parte civilă, dreptul la acţiune al reclamantului A. întrerupându-se potrivit art. 2537 pct. 3 C. civ.
Prescripţia întreruptă la data de 12 iulie 2016 operează până la data comunicării ordonanţei de clasare - art. 2541 alin. (6) C. civ., respectiv comunicarea ordonanţei de clasare din 31.01.2017 prin care s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă, distrugere şi distrugere din culpă.
Consideră că data de comunicare a ordonanţei de clasare din 31.01.2017 este data de 17.05.2017, moment la care A. a formulat "plângere împotriva aceleiaşi soluţii dispuse în dosarul de urmărire penală nr. 686/P/2016"- aşa cum rezultă din încheierea de cameră preliminară din 07.07.2017 - pag. 2 alin. (3).
Astfel:
- 17.05.2017 data de încetare a efectului întreruptiv al termenului de prescripţie;
- 18.05.2017 data de începere a curgerii noului termen de prescripţie de 3 ani conform art. 2541 alin. (1) şi (2) C. civ.
- 18.05.2020 data de împlinire a noului termen de prescripţie de 3 ani;
- 15.12.2020 data formulării acţiunii în pretenţii - dreptul la acţiune al reclamantului A. era prescris.
Apreciază că prin raportare la dispoziţiile art. 2541 alin. (6) C. civ. care statuează în sensul limitei maxime a duratei întreruperii ca fiind "comunicarea ordonanţei de clasare", în mod greşit Curtea de Apel Piteşti a avut în vedere data de 07.07.2017 la care s-a pronunţat încheierea de cameră preliminară în dosarul nr. x/2017 ca fiind data la care încetează întreruperea prescripţiei şi începe să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani.
În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.
5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 02 august 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi din procesul-verbal de repartizare aleatorie .
Prin rezoluţia de primire din data de 14 august 2024 s-a dispus comunicarea recursurilor către părţile litigante.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Recursurile au fost comunicate părţilor la 22 şi 23 august 2024, conform dovezilor de comunicare de la dosar recurs.
Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca nefondat.
Prin rezoluţia din 03 decembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 18 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile promovat de recurenţi au caracter fondat, pentru argumentele ce succed.
Luând în analiză recursul declarat de recurentul-reclamant A., se constată că acesta a susţinut, în esenţă, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greşita interpretare a prevederilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ. care reglementează cazul de întrerupere a cursului prescripţiei constând în constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, precum şi ale art. 2541 alin. (6) C. civ., care prevede că întreruperea prescripţiei operează până la "pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale", apreciind că a fost admisă greşit excepţia prescripţiei dreptului de a mai solicita daune în urma accidentului din data de 24 mai 2016.
Criticile, aşa cum au fost expuse, au caracter fondat.
Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţele devolutive ale fondului cauzei au reţinut în cadrul situaţiei de fapt, că accidentul în care a fost implicat reclamantul a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere şi distrugere din culpă prevăzute şi pedepsite de art. 196 alin. (2) şi (3), art. 253 alin. (1) şi art. 255 alin. (1) C. pen., în ceea ce priveşte Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA.
În urma cercetărilor efectuate, prin ordonanţa nr. 686/P/2016 din 31 ianuarie 2017 s-a dispus clasarea cauzei faţă de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA în ceea ce priveşte infracţiunile de vătămare corporală din culpă, distrugere şi distrugere din culpă prevăzute de art. 196 alin. (2) şi (3), art. 253 alin. (1) şi art. 255 alin. (1) C. pen., reţinându-se că faptele nu sunt săvârşite în modalitatea incriminată de legea penală, nefiind aşadar prevăzute de legea penală.
Prin încheierea finală de cameră preliminară din 07 iulie 2017 dată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Costeşti a admis plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare şi a trimis cauza la Parchet în vederea extinderii urmăririi penale şi efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de abuz în serviciu.
Urmare a restituirii cauzei, conform dispoziţiilor instanţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti a efectuat cercetări în dosarul de urmărire penală nr. 686/P/2016 sub aspectul săvârşirii unei posibile infracţiuni de abuz în serviciu de către vreo persoană fizică, iar prin ordonanţa nr. 686/P/2016 din 26 martie 2018 s-a dispus din nou clasarea cauzei, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., reţinându-se că "avarierea autoturismului persoanelor vătămate nu poate fi pusă pe seama vreunei persoane, întrucât evenimentul nefericit a fost rodul unei întâmplări - caz fortuit. Nimeni nu putea să prevadă că acel copac urma să cadă peste autoturisme".
Împotriva ordonanţei de clasare nr. 686/P/2016 din 26.03.2018 s-a formulat plângere, iar prin ordonanţa nr. 115/II/2/2018 din 28 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a respins ca neîntemeiată plângerea depusă de A..
Ulterior, împotriva ordonanţei nr. 115/II/2/2018 din 28 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a formulat plângere A., iar prin încheierea de cameră preliminară din 23 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr. x/2018, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Instanţa de apel a reţinut, cu privire la curgerea termenului de prescripţie, următoarele:
"soluţia menţionată în dispozitivul încheierii de cameră preliminară pronunţate de Judecătoria Costeşti la 07 iulie 2017 trebuie privită prin raportare la considerentele acestei încheieri. Astfel, nu se poate aprecia la modul general că prin încheierea din 07 iunie 2017 a fost desfiinţată în totalitate soluţia de clasare dispusă de P.J. Costeşti la data de 31 ianuarie 2017 în dosarul nr. x/2016, atât timp cât în considerente instanţa de judecată menţionează clar că soluţia dispusă în cauză este legală cu privire la cele trei infracţiuni care au făcut obiectul urmăririi penale, fiind necesară doar extinderea cercetărilor cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, acesta fiind motivul pentru care s-a apreciat că se impune continuarea cercetărilor în cauză, doar cu privire la aceste aspecte.
Aşadar, instanţa a constatat că sub aspectul infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere şi distrugere din culpă pentru care a fost cercetată pârâta, cercetările au fost finalizate la momentul pronunţării încheierii de cameră preliminară din 07 iulie 2017, în considerentele căreia s-a stabilit că soluţia dispusă cu privire la aceste infracţiuni este legală.
Ca urmare, momentul de la care încetează cauza de întrerupere a termenului de prescripţie şi începe să curgă un nou termen este data de 07 iulie 2017, când Judecătoria Costeşti a pronunţat încheierea de cameră preliminară prin care a constatat că soluţia dispusă în cauză este legală cu privire la cele trei infracţiuni care au făcut obiectul urmăririi penale".
Instanţa de apel a conchis că, întrucât de la data de 07 iulie 2017 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată, 15 decembrie 2020, au trecut mai mult de 3 ani, a intervenit prescripţia dreptului reclamantului de a solicita pârâtei daune de pe urma accidentului din 24 mai 2016.
Inalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) C. civ., potrivit cărora prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Conform art. 2537 pct. 3 C. civ., care reglementează cazurile de întrerupere a prescripţiei extinctive, prescripţia se întrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti.
Potrivit art. 2541 alin. (6) C. civ., în cazul în care prescripţia a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanţei de clasare, a ordonanţei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale.
În cauză, ambele instanţe devolutive ale fondului cauzei au reţinut în cadrul situaţiei de fapt, că prescripţia a început să curgă la momentul la care reclamantul s-a constituit parte civilă în procesul penal, prin intermediul declaraţiei din 12 iulie 2016 date în cursul urmăririi penale, prin care acesta a arătat că are pretenţii în raport de accidentul survenit.
Însă, ambele instanţe de fond au reţinut greşit momentul la care a încetat întreruperea termenului de prescripţie, ca fiind 07 iulie 2017, dată la care s-a pronunţat încheierea de camera preliminară prin care instanţa penală, desfiinţând ordonanţa penală de clasare prim emisă, a reţinut în considerente că este corectă soluţia dispusă de procuror, de clasare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât din probele administrate în procesul penal nu a rezultat întrunirea elementelor necesare conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni.
Înalta Curte apreciază că în silogismul juridic de soluţionare a excepţiei prescripţiei, accentul juridic trebuia aşezat însă, pe soluţia dispusă prin respectiva ordonanţă:
"a fost desfiinţată ordonanţa de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti şi trimisă cauza la parchet în vederea completării dosarului de urmările penală, pentru determinarea existenţei/inexistenţei unor elemente care să conducă la aprecierea unei infracţiuni de abuz în serviciu de către administratorul drumului sau persoane responsabile din cadrul administraţiei publice locale" (potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel la fila x din decizia recurată).
Înalta Curte apreciază în acest context că este eronată concluzia instanţei de apel în sensul că faptul că instanţa ar fi dispus continuarea cercetărilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu ar atrage incidenţa în continuare a dispoziţiilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., care reglementează cazul de întrerupere a cursului prescripţiei, constând în constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, întrucât dosarul penal ce l-a privit pe reclamant ar fi avut ca obiect infracţiunea de vătămare corporală din culpă, reclamantul solicitând despăgubiri în urma vătămării corporale suferite.
Se constată astfel, că instanţele de fond şi apel din prezenta cauză dedusă judecăţii au făcut o distincţie nerelevantă din perspectiva normei juridice evidenţiate, distincţie între infracţiuni, omiţând însă, unicitatea izvorului factual care a determinat urmarea periculoasă produsă, indiferent de calificarea sa juridică penală (o singură infracţiune sau concurs de infracţiuni care urmau a fi decelate).
Potrivit art. 305 C. proc. pen., "(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut".
Aşadar, în principiu în cadrul procesului penal, cercetările efectuate de organele judiciare penale vizează faptele săvârşite şi nu infracţiuni determinate, încadrarea juridică corectă şi completă a faptei comise reprezentând o operaţiune juridică subsecventă.
Or, atât timp cât ordonanţa de clasare a procurorului desfiinţată la data de 07.07.2017, la care s-a raportat instanţa de apel a fost desfiinţată, dispunându-se completarea cercetărilor în raport de aceleaşi evenimente petrecute, de aceeaşi faptă, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu şi atât timp cât infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, potrivit art. 297 C. pen., nu se poate atunci aprecia, în temeiul art. 2541 alin. (6) C. pen., că întreruperea prescripţiei a operat până la data comunicării acestei ordonanţe de clasare desfiinţate oricum judiciar, astfel cum în mod eronat a apreciat instanţa de apel.
Aplicând metodele de interpretare raţională şi teleologică a normelor juridice, rezultă cu puterea evidenţei că prevederile art. 2541 alin. (6) C. pen. au în vedere o ordonanţă de clasare în vigoare şi nu una care este desfiinţată în cadrul procedurilor legale penale de contestare a sa. Din acest unghi de vedere, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei pârâte, exprimat în cererea sa de recurs, care consideră că întreruperea prescripţiei s-a realizat la momentul comunicării ordonanţei penale de clasare din anul 2017, ordonanţă desfiinţată judiciar, astfel cum s-a expus.
Atât timp cât cercetarea penală continua în legătură cu aceeaşi faptă ilicită sesizată - al cărei rezultat vătămător recurentul reclamant a reclamat că l-a suportat - indiferent de încadrarea sa juridică penală, nu se poate atunci considera că procesul penal care determinase întreruperea cursului termenului de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune ca urmare a constituirii de parte civilă, s-ar fi finalizat prin ordonanţa de clasare emisă în 2017 şi că astfel, ar fi incidente prevederile art. 2541 alin. (6) C. civ. referitoare la încetarea întreruperii.
Raportat la raţionamentul juridic expus şi întemeiat pe prevederile legale enunţate, rezultă aşadar faptul că relevanţă juridică din perspectiva dispoziţiilor art. 2541 alin. (6) C. civ. va prezenta momentul comunicării ordonanţei de clasare secunde, respectiv nr. 686/P/26.03.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, moment care nu poate fi decât unul ulterior datei emiterii acestei ordonanţe, 26.03.2018.
Trebuie menţionată împrejurarea că potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele devolutive ale cauzei, această ordonanţă de clasare, deşi contestată, nu a fost desfiinţată nici de procurorul ierarhic superior, prin ordonanţa nr. 115/11/2/2018 din 28.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi nici judiciar, prin încheierea de cameră preliminară din 23.10.2018 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr. x/2018, plângerea fiind respinsă ca inadmisibilă.
Or, întrucât în raport de anul 2018, data introducerii cererii prezente de chemare în judecată, 15.12.2020, se situează în interiorul termenului de 3 ani reglementat de art. 2517 C. civ., articol învederat şi de intimata pârâtă, rezultă că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în despăgubiri promovată de reclamant a fost soluţionată greşit de instanţa de apel, ea fiind din punct de vedere legal, nefondată.
Aşadar, convergent criticilor recurentului reclamant, se constată că în cauză instanţa de apel a realizat o eronată aplicare a prevederilor art. 2541 alin. (6) C. civ., fapt de natură a atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentul reclamant, cu consecinţa reglementată de art. 497 C. proc. civ., a admiterii recursului acestei părţi procesuale, casării deciziei recurate, dar şi a sentinţelor civile pronunţate de instanţa de fond ce în mod similar, a admis în mod nelegal şi pentru aceleaşi considerente excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar sentinţa nr. 213 din 04 mai 2023 vizând cererea accesorie privind cheltuielile de judecată urmează aceeaşi soartă juridică şi trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Cât priveşte recursul formulat de pârâta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş RA, se reţine că aceasta a criticat decizia pe două paliere: prin primul motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat înlăturarea considerentelor prejudiciabile privitoare la soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, iar prin cel de-al doilea motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a solicitat înlăturarea considerentelor greşite din cuprinsul sentinţei nr. 638/20.12.2022 a Tribunalului Argeş privitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi înlocuirea lor cu propriile considerente ale instanţei de recurs, menţinând soluţia pronunţată de Tribunalul Argeş în sensul admiterii respectivei excepţii.
Referitor la prima critică formulată, Înalta Curte constată că, astfel cum a învederat şi prin cererea de recurs, pârâta recurentă a solicitat prin cererea de apel ca în situaţia în care se va admite apelul reclamantului care contesta admiterea excepţiei prescripţiei, să se trimită cauza spre rejudecare la tribunal, care să analizeze şi excepţia autorităţii de lucru judecat pe care pârâta o invocase de asemenea.
Înalta Curte constată că urmare a celor expuse în dezbaterea recursului reclamantului, apelul acestei părţi procesuale trebuia admis de instanţa de apel, cu consecinţa desfiinţării sentinţelor şi trimiterii cauzei spre continuarea judecăţii la prima instanţă de judecată, întrucât reclamantul apelant solicitase acest lucru prin cererea sa de apel, ca de altfel, şi pârâta pentru situaţia în care apelul reclamantului ar fi fost admis.
Având în vedere considerentele anterioare din prezenta decizie civilă de recurs care ilustrează caracterul fondat al apelului declarat de reclamant, rezultă că instanţa de apel trebuia să admită apelul reclamantului, să desfiinţeze sentinţele pronunţate şi să trimită cauza spre continuarea judecăţii la tribunal, continuare a judecăţii care presupunea, în lipsa unor alte chestiuni juridice prevalente, soluţionarea excepţiei procesuale a autorităţii de lucru judecat invocate de pârâtă.
În acest context particular enunţat, se constată aşadar, că neprocedând astfel, instanţa de apel a încălcat inclusiv prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu doar pe cele ale art. 2541 alin. (6) C. civ., astfel încât în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se impune admiterea inclusiv a recursului pârâtei, ca fiind fondat, excepţia procesuală a autorităţii de lucru judecat urmând a fi soluţionată în rejudecare, de către tribunal, potrivit celor expuse anterior.
Al doilea motiv de recurs al pârâtei, vizând data de început a curgerii noului termen de prescripţie, şi-a primit deja rezolvarea în cadrul analizei recursului promovat de recurentul reclamant, pentru considerentele acolo arătate care se contrapun argumentelor reliefate de recurenta pârâtă în cererea sa de recurs şi care nu vor mai fi reluate şi în această parte a prezentei hotărâri, pentru evitarea repetiţiei inutile.
Aşadar, justificat de argumentele ilustrate în analiza recursului reclamantului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, ca de altfel, şi instanţa de fond au aplicat eronat în cauză normele juridice invocate de recurenta pârâtă în cererea sa de recurs, însă din perspectiva ilustrată supra în evaluarea recursului reclamantului şi nu din unghiul de vedere al recurentei pârâte expus în cererea de recurs, unghi de vedere diferit.
În fine, întrucât în cadrul acestei decizii de recurs s-a demonstrat că excepţia prescripţiei extinctive a fost în mod incorect admisă de instanţele devolutive ale temeiniciei cauzei, rezultă şi că excepţia lipsei de interes a acestui motiv de recurs al pârâtei nu îşi mai găseşte suportul procesual, ea nemaioperând în raport de situaţia juridică creată ca urmare a soluţiei date recursului reclamantului.
Având în vedere considerentele expuse, constatând că sunt aşadar, incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş împotriva deciziei nr. 1460 din 14 martie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, va casa decizia nr. 1460 din 14 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi sentinţele nr. 638 din 20 decembrie 2022 şi nr. 213 din 04 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Argeş şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş împotriva deciziei nr. 1460 din 14 martie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează decizia nr. 1460 din 14 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi sentinţele nr. 638 din 20 decembrie 2022 şi nr. 213 din 04 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Argeş şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.