Municipality and Patrimony Agency Held Jointly Liable for Flooded Apartment After Negligent Sanitation Works

Şedinţa publică din data de 13 martie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă la 17 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Tulcea, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Tulcea, obligarea acestora la plata despăgubirilor materiale în valoare de 114.154,06 RON, precum şi a celor morale în cuantum de 30.000 euro, pentru nerespectarea sentinţei civile nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţate de Judecătoria Tulcea, prin care s-a dispus efectuarea reparaţiilor la spaţiile cu destinaţie sanitară, folosite în exclusivitate de chiriaşii acestora, prejudiciu cauzat prin fapta lor ilicită, precum şi la înlăturarea cauzelor ce l-a determinat, prin restabilirea situaţiei anterioare.

În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Prin cererea depusă la 5 noiembrie 2021, reclamantul a precizat acţiunea, arătând că problemele în condominiu au apărut în anul 2015, din cauza unei defectuoase gestionări a contractelor de închiriere a imobilelor deţinute în proprietate de pârâtul Municipiul Tulcea, faptele reclamate generând un prejudiciu major, produs la 29 ianuarie 2021, prin distrugerea imobilului, precum şi a tuturor bunurilor mobile care i-au aparţinut.

La termenul de judecată din 5 noiembrie 2021, reclamantul a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu Municipiul Tulcea, prin primar, şi cu Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea, dar şi că fapta ilicită s-a produs la 29 ianuarie 2021.

Pârâţii au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Tulcea, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

La rândul său, pârâta Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive, prescripţia dreptului material la acţiune şi inadmisibilitatea acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor Primăria Tulcea şi Consiliul Local Tulcea. A respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia autorităţii de lucru judecat, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin precizările depuse la 6 ianuarie 2022, reclamantul a învederat că chiria solicitată începând cu 1 aprilie 2021 este de aproximativ 438 RON lunar, conform contractului încheiat cu Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea, rezultând, conform calculelor efectuate, suma de 3942 RON; cheltuielile de deplasare aferente perioadei 30 ianuarie 2021 - 1 aprilie 2021 însumează 1734 RON; impozitul achitat pentru imobilul în cauză, aferent anului 2021, este în valoare de 132 RON. Totodată, a arătat că totalul cheltuielilor suportate este de 5.808 RON, iar chiria lunară, de 437,33 RON, urmează a fi achitată în continuare pe toată perioada derulării contractului de închiriere încheiat cu pârâta Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea nr. 466/17.03.2021.

Prin precizările depuse la 18 ianuarie 2022, reclamantul a detaliat bunurile mobile deteriorate din apartament pe care le-a precizat în acţiune, respectiv mobilierul, electrocasnicele, articolele de vestimentaţie, alte dotări utile şi necesare uzului domestic, cum ar fi centrală termică şi calorifere (7.000 RON), maşină de spălat, frigider, aragaz, hotă, două televizoare, calculator (6.000 RON), mobilier bucătărie, baie, dormitor şi sufragerie (17.000 RON), aparat aer condiţionat (1.500 RON), vestimentaţia familiei care a fost aruncată la tomberon (6.000 RON). A învederat că suma totală a bunurilor mobile distruse, în cuantum de 37.500 RON reprezintă o estimare provizorie, aceasta urmând să fie determinată de expertul judiciar prin expertiza evaluatorie care se va impune.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 723 din 9 iunie 2023, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Tulcea, prin primar, şi Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea.

3. Apelurile

Împotriva sentinţei nr. 723 din 9 iunie 2023 pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel reclamantul A.. Împotriva aceleiaşi sentinţe, dar şi a încheierii de şedinţă din 12 noiembrie 2021, pronunţate de aceeaşi instanţă a formulat apel incident pârâta Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea.

4. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 124/C din 19 iunie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de pârâta Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea împotriva încheierii de şedinţă din 12 noiembrie 2021 şi a sentinţei nr. 723 din 9 iunie 2023 pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A admis apelul principal declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Tulcea, prin primar, şi Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 119.705,06 RON, reprezentând despăgubiri materiale, compuse din sumele de 114.154,06 RON, despăgubire corespunzătoare valorii apartamentului, 4.619 RON, costul net de înlocuire a bunurilor mobile (electrocasnice şi obiecte de mobilier) din apartament, 866 de RON, despăgubire corespunzătoare lipsei de folosinţă a apartamentului în lunile aprilie şi mai 2021, şi 66 de RON, despăgubire corespunzătoare impozitului plătit pentru apartament şi pentru terenul aferent acestuia pe anul 2021. A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 7.000 de euro, echivalentă în RON la cursul leu/euro al BNR din data plăţii, constând în despăgubiri morale. A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.216,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă, proporţional pretenţiilor admise. A obligat reclamantul, la data rămânerii definitive a hotărârii, în baza art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, la plata către municipiul Tulcea a sumei de 5.374,40 RON, în privinţa căreia a beneficiat de ajutor public judiciar la judecata în primă instanţă, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 6.297,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, proporţional admiterii pretenţiilor.

5. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 124/C din 19 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea şi Municipiul Tulcea, prin primar.

5.1 Recursul pârâtei Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea

Prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dar şi de dispoziţiile art. 36 din acelaşi act normativ, recurenta a susţinut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar ca raportul juridic litigios dedus judecăţii să vizeze persoana păgubită şi autorul faptei juridice ilicite, care, în urma activităţii sale comisive sau omisive, culpabile, să fi determinat producerea prejudiciului suferit de reclamant.

În acest context, a arătat că instanţa de apel a analizat calitatea sa procesuală pasivă prin raportare la cererea de chemare în judecată iniţială, fără a ţine seama de precizările reclamantului, care a plasat fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu la data de 29 ianuarie 2021, când apartamentul a fost inundat în totalitate, nu a mai putut fi locuit, iar bunurile din locuinţă au fost deteriorate.

Recurenta a afirmat că motivele sale de critică asupra problemelor supuse analizei, anume că nu este autoarea faptei ilicite, nu au fost analizate de către instanţa de apel.

A afirmat că, potrivit rapoartelor de expertiză întocmite la fond şi în apel, cauza producerii evenimentului din 29 ianuarie 2021 constă în colmatarea reţelei publice de canalizare.

Pentru ca recurenta să aibă calitate procesuală pasivă, a considerat că este necesar ca în sarcina sa să fi existat, la acel moment, obligaţia de întreţinere a acestei instalaţii publice.

Faţă de precizările reclamantului, a considerat că nu se pune problema unui prejudiciu generat de modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2322/10.09.2019 a Judecătoriei Tulcea, ci de colmatarea instalaţiei de la căminul de racord din instalaţia publică, ce se afla în patrimoniul delegat şi în întreţinerea directa a B. S.A. Tulcea (conform contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 5888/03.06.2019), iar nu a recurentei, pentru a se justifica legitimarea sa procesuală pasivă.

A susţinut că instanţa de apel nu a analizat argumentele invocate cu privire la autorul faptei ilicite, raportându-se în analiza sa la aspecte care nu au fost arătate de către recurentă în susţinerea apelului incident (lipsa de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciul reclamat).

În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, recurenta a arătat că prin decizia atacată s-a reţinut, printr-o motivare contradictorie, că admiterea acesteia nu este de natură să-i creeze un folos direct şi personal, astfel cum consacră art. 458 şi art. 32 alin. (2) cu referire la alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. Însă, folosul urmărit de recurentă în ipoteza în care s-ar fi constatat lipsa calităţii sale procesuale pasive, era respingerea acţiunii în privinţa sa.

Recurenta a afirmat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., care prevăd un caracter subsidiar al răspunderii civile delictuale în raport cu răspunderea civilă contractuală.

A susţinut că reclamantul, în calitate de beneficiar al contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 5888/03.06.2019, avea o singură opţiune, respectiv aceea de a solicita repararea prejudiciului în temeiul răspunderii civile contractuale, întrucât izvorul din care s-a născut obligaţia de reparare este de natură contractuală, iar nu delictuală.

În opinia sa, instanţa de apel a dezvoltat motive contradictorii, străine de natura cauzei şi nu a analizat motivele de critică asupra problemelor deduse judecăţii, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material conţinute de art. 1350 alin. (3) C. civ., fiind incidente, aşadar, motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la soluţia de admitere a apelului principal, a considerat că sunt aplicabile motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Detaliind motivele de critică circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 478 alin. (3), art. 479 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 22 şi art. 430 C. proc. civ.

A arătat că instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu este cea indicată de reclamant, din data de 29 ianuarie 2021, ci acţiuni/omisiuni anterioare acestei date, începând cu anul 2012, descrise pe larg în cuprinsul hotărârii.

Din punctul său de vedere, curtea a procedat într-o manieră nepermisă de lege, încălcând principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., întrucât însuşi reclamantul a plasat în timp fapta cauzatoare de prejudicii la data de 29 ianuarie 2021, conform precizărilor depuse la dosar şi a aspectelor consemnate în încheierea de şedinţă pronunţată de tribunal la 12 noiembrie 2021.

Recurenta a susţinut că, în analiza faptei ilicite, respectiv a acţiunilor şi omisiunilor anterioare datei de 29 ianuarie 2021, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul autorităţii de lucru judecat al încheierii de şedinţă din 12 noiembrie 2021, prin care s-a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Soluţia pronunţată cu privire la excepţia prescripţiei nu a fost apelată de niciuna dintre părţi, motiv pentru care chestiunea litigioasă a plasării în timp a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, la data de 29 ianuarie 2021, se bucură, în opinia sa, de autoritate de lucru judecat.

Unul dintre motivele pentru care reclamantul a plasat în timp fapta ilicită la 29 ianuarie 2021 a fost apreciat că este reprezentat de faptul că orice alte acţiuni sau omisiuni, posibile cauzatoare de prejudicii, produse anterior acestei date ar fi determinat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca prescrisă. Prin urmare, orice prejudicii cauzate de fapte produse anterior datei menţionate nu mai puteau fi analizate în contextul precizărilor formulate de către reclamant, la solicitarea primei instanţe, în vederea soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel, considerentele instanţei de apel, cuprinse la pag. 12-20, încalcă, în opina sa, limitele devolutive ale apelului, prevăzute de art. 478, art. 479 alin. (1) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În acord cu dispoziţiile art. 22 ale acestui act normativ, a susţinut că, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului şi pentru lămurirea situaţiei de fapt, se impunea ca instanţa de apel să ţină cont de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expertul tehnic judiciar C., prin care s-a stabilit că prejudiciul creat reclamantului prin inundarea apartamentului la 29 ianuarie 2021 s-a produs ca urmare a colmatării reţelei exterioare publice a blocului, cauza probabilă fiind determinată de colmatarea cu pământ, pietre, deşeuri a colectorului de canalizare/racordului de canalizare.

Raportat la această concluzie, a considerat că instanţa de apel trebuia să tranşeze cărei persoane juridice îi revenea obligaţia decolmatării reţelei exterioare publice a blocului. A învederat că instalaţia de la căminul de racord, identificată de expert ca fiind colmatată, se afla în patrimoniul delegat şi în întreţinerea directă a B. S.A. Tulcea, aceasta având obligaţia de a plăti despăgubiri, în condiţiile legii.

Recurenta a arătat că instanţa de apel trebuia să ţină seama şi de faptul că acţiunea de salubrizare a zonei din proximitatea blocului C3C a fost desfăşurată în perioada 21/23 ianuarie 2021 de către o altă persoană juridică, respectiv Servicii Publice S.A., în speţă identificându-se acţiuni/inacţiuni ale unor persoane care nu au calitatea de părţi în dosar.

Prin criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 şi următ. C. civ.

Astfel, a arătat că fapta ilicită reţinută de instanţa de apel, respectiv omisiunea de a întreprinde demersuri necesare şi rezonabile pentru împiedicarea producerii unui rezultat, socialmente vătămător, adică realizarea unei căi de preluare a apelor menajere uzate, nu poate fi luată în considerare, întrucât, pe de o parte, astfel de lucrări de specialitate pot fi realizate doar de către B. S.A., iar, pe de altă parte, a arătat că a purtat o întreagă corespondenţă cu această societate pentru rezolvarea problemelor din zona străzii Labirintului.

În acest context, a apreciat că este de reţinut că, prin hotărârea recurată, instanţa a stabilit că din probele administrate în cauză (proba testimonială) a rezultat că reclamantul a realizat singur un alt sistem de colectare a apelor menajere pe care l-a conectat ulterior la scurgerea principală, care a funcţionat până la momentul la care Servicii Publice S.A. a efectuat acţiunea de salubrizare a zonei din spatele blocului C3C, ocazie cu care, din modul de folosire a utilajului cu care se adunau gunoaiele, a acoperit şi canalizarea realizată de reclamant, care s-a înfundat şi a devenit nefuncţională, apele menajere refulând în locuinţele de la parterul blocului.

Recurenta a afirmat că dintr-o coroborare a tuturor probelor administrate în cauză rezultă că în vara anului 2020 a fost efectuată ultima lucrare de preluare a apelor menajere de către B. S.A., iar ulterior reclamantul a realizat o lucrare proprie, improvizată, în regie proprie, fără a avea la bază un proiect autorizat şi fără a aduce la cunoştinţa operatorului de servicii de furnizare apă şi canal efectuarea acesteia. În aceste condiţii, a apreciat că reclamantul şi-a asumat riscul funcţionării temporare a acesteia.

A apreciat că, sub aspectul întinderii, prejudiciul nu a fost corect stabilit, întrucât valoarea de impunere a apartamentului reprezintă un prag maxim de despăgubire, iar reclamantul rămâne proprietarul acestei locuinţe. Având în vedere că lipsirea de atributele posesiei şi folosinţei are caracter temporar, a susţinut că stabilirea despăgubirii la valoarea de impunere ar fi fost echitabilă doar în situaţia în care ar fi operat un transfer al dreptului de proprietate.

Referitor la bunurile mobile, a precizat că în fata primei instanţe a fost efectuată o evaluare ipotetică la suma de 4.592 RON, întrucât reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru ca expertul să se poată raporta la standardele ANEVAR.

A menţionat că din totalul de 94 locuinţe din respectivul bloc, doar 28 garsoniere se află în administrarea recurentei, făcând parte din domeniul privat al localităţii, respectiv un procent de 29,7 %, restul de 66 locuinţe aparţinând altor proprietari, legea nepermiţând a se realiza o investiţie constând în repararea întregului bloc, fără acordul şi participarea tuturor proprietarilor.

A apreciat că situaţia reclamantului, care şi-a achiziţionat un apartament în acest bloc în anul 2005, este asumată, pârâţii neputând fi obligaţi la plata valorii de impunere a apartamentului şi a contravalorii bunurilor mobile, având în vedere că nu sunt întrunite cerinţele impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii cu privire la identificarea greşită a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, curtea reţinând că pârâţii nu au procedat la montarea uşilor de acces şi a ferestrelor în cele 28 de unităţi individuale pe care le deţin în proprietate şi nici nu au ridicat, cu regularitate, gunoiul menajer depozitat atât în cele 28 de locuinţe sociale, cât şi de pe terenul din jurul blocului C3C. De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a consemnat că pârâţii nu au dat dovadă de o preocupare reală şi constantă, sub aspectul luării tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea curăţeniei rezonabile în jurul blocului C3C.

Pe de altă parte, curtea ar fi reţinut că în perioada 21/23 ianuarie 2021 s-au efectuat lucrări de salubrizare, de strângere a gunoiului în zona blocului C3C de către societatea cu atribuţii în acest sens, Servicii Publice S.A., iar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii s-a produs ca urmare a colmatării reţelei exterioare publice de canalizare a blocului, care la rândul său, s-a produs în contextul acţiunii de salubrizare efectuate la 21/23 ianuarie 2021.

Prin urmare, contradictorialitatea rezultă, în opina sa, din faptul că instanţa de apel a extins fapta ilicită invocată de către reclamant şi stabilită prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea instalaţii şi la alte împrejurări care nu au cauzat inundarea apartamentului, ce nu puteau forma obiect al analizei instanţei de apel raportat la limitele caracterului devolutiv, întrucât nu era învestită cu analiza acestora în condiţiile C. proc. civ.

5.2 Recursul pârâtului Municipiul Tulcea, prin primar

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 1357 C. civ.

Precizând că nu solicită o reexaminare a situaţiei de fapt sau o reapreciere a probatoriului administrat, a solicitat să se constate, faţă de aspectele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi prin precizările la aceasta, că fapta ilicită a fost plasată, temporal, de către reclamant la 29 ianuarie 2021.

Totodată, a învederat că prin raportul de expertiză tehnică şi prin răspunsul la obiecţiuni s-a stabilit că evenimentul de la data menţionată a fost cauzat de colmatarea instalaţiei de preluare a apelor menajere, mai precis a instalaţiei de la căminul de racord din instalaţia publică. De altfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu există o reţea interioară de canalizare a blocului care să fie conectată la reţeaua publică de canalizare şi care să funcţioneze până la căminele de colectare a apelor menajere.

Deşi reclamantul a încercat să extindă aria faptei ilicite invocate şi la alte împrejurări faţă de cele strict prezentate în conţinutul acţiunii, a apreciat că acestea nu ar fi trebuit să formeze obiectul analizei referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Recurentul a susţinut că, rejudecând fondul, instanţa de apel a avut în vedere şi acţiuni/omisiuni anterioare datei de 29 ianuarie 2021, invocate de reclamant în fundamentarea pretenţiilor sale, fără a ţine cont de obiectul concret al cererii de chemare în judecată.

Raportat la cauza concretă a evenimentului indicat de reclamant ca fiind fapta ilicită, a menţionat că singurul autor al prejudiciului este entitatea căreia îi revenea obligaţia de întreţinere a instalaţiei de la căminul de racord, conform contractului de delegare a gestiunii serviciilor de apă şi canalizare din judeţul Tulcea aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 263/27.09.2007, precum şi a Regulamentului Serviciilor de Apă şi de Canalizare din Judeţul Tulcea, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 227/31.10.2019, respectiv a B. S.A..

A arătat că Municipiul Tulcea, ca autoritate contractantă, a delegat gestiunea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare către societatea B. S.A., care era singura societate abilitată să efectueze intervenţii la sistemele de canalizare din municipiul Tulcea şi, în situaţia producerii unor pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, să plătească despăgubiri în condiţiile legii.

Faţă de situaţia dată, a considerat că nu se poate pune problema unui prejudiciu născut din modul de îndeplinire de către pârâţi a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Tulcea, pentru a se putea angaja răspunderea sa civilă delictuală.

Recurentul a afirmat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1357 C. civ., întrucât nu a analizat îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii civile delictuale prin raportare la fapta ilicită indicată de reclamant în cererea de chemare în judecată, precizată, ci prin raportare la evenimente anterioare datei de 29 ianuarie 2021, cu care instanţa de judecată nu a fost învestită în mod corespunzător.

A precizat că singura faptă ilicită care s-ar fi putut identifica în cauză era cea privitoare la neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi reparaţie a instalaţiei de apă şi canalizare, însă această obligaţie nu revenea Municipiului Tulcea, ci operatorului căruia i-a fost delegată gestiunea acestor servicii.

A considerat că un aspect importat este şi cel privitor la faptul că, de la căminul de racord (parte a reţelei publice de canalizare) şi până la locuinţe, conducta de preluare a apelor uzate menajere face parte din reţeaua interioară de canalizare a blocului, fiind în proprietatea privată a proprietarilor de unităţi individuale din condominiu, obligaţia de reparare a acestora fiind în sarcina acestora.

Recurentul a susţinut că nu îi revenea responsabilitatea înfiinţării unei asociaţii de proprietari, întrucât deţine în blocul respectiv doar 28 unităţi locative din totalul de 94, respectiv un procent de 29,7%, care nu reprezintă o majoritate prin care să poată fi decisă refacerea întregii reţele interioare de canalizare sau orice altă măsură necesară pentru buna administrare a condominiului.

Pe de altă parte, nici cu privire la îndeplinirea condiţiei existenţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu instanţa de apel nu a expus motivul pentru care a considerat că doar chiriaşii pârâţilor au aruncat gunoiul care au condus la colmatarea instalaţiei, fiind încălcată obligaţia impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a răspuns adecvat argumentelor esenţiale ale părţilor litigante, nu a procedat la o examinare reală şi substanţială a problemelor supuse dezbaterii în apel, reţinând doar obligaţii pretins încălcate de-a lungul timpului, cu privire la alte aspecte faţă de cele care ar fi putut declanşa evenimentul din 29 ianuarie 2021.

Totodată, a apreciat că nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor toate aspectele reţinute de instanţa de apel cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, nefiind analizate chestiunile litigioase vizând precizările B. S.A., potrivit cărora în perioada ianuarie- aprilie 2019 a fost realizată o reţea interioară nouă de alimentare cu apă în scara blocului, cu montare contoare pe hol pentru fiecare apartament, fiind încheiate 32 contracte individuale ori cele din care rezultă că reţeaua interioară de canalizare a blocului a fost în integralitate distrusă de locatari, apele menajere fiind deversate direct de la nivelul parterului în spatele blocului. De asemenea, a afirmat că instanţa de apel nu a analizat nici situaţia menţionată de martorii audiaţi, din care rezultă că unii proprietari din bloc au amenajat o groapă în spatele blocului în care se scurgeau apele menajere din ţevile de canalizare sau aspectul că la anumite intervale de timp cantităţile mari de gunoaie erau preluate de municipalitate.

A considerat că toate aceste chestiuni litigioase relevante din perspectiva decelării caracterului ilicit al faptelor imputate pârâţilor şi al vinovăţiei acestora constituiau argumente esenţiale în analiza cererii deduse judecăţii. Pe de altă parte, a susţinut că instanţa de apel nu a analizat argumentele care vizau greşita apreciere a caracterului ilicit şi a vinovăţiei pârâţilor, întreaga motivare cuprinzând o expunere a obligaţiilor încălcate de-a lungul timpului de autorităţile publice locale care ar fi condus la producerea evenimentului din 29 ianuarie 2021.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a procedat la evaluarea concretă a tuturor aspectelor şi faptelor deduse judecăţii şi nu a răspuns tuturor argumentelor esenţiale ale pârâţilor, în decizia recurată nefiind argumentată vinovăţia sa în raport cu fapta ilicită, nefiind avute în vedere toate demersurile efectuate de recurent pentru remedierea situaţiei generale a imobilului.

Toate aceste chestiuni litigioase relevante din perspectiva caracterului ilicit al faptelor imputate pârâţilor şi al vinovăţiei au fost apreciate ca reprezentând argumente esenţiale în analiza cererii deduse judecăţii.

Or, în măsura în care o parte litigantă invocă un argument suficient de clar şi de precis, de natură să aibă o incidenţă asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în respectivul litigiu, cum este cazul în speţă, este necesar ca instanţa să îl analizeze şi să formuleze un răspuns explicit şi specific, cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti prezentând o importanţă particulară dacă argumentul invocat poate avea o influenţă decisivă asupra obiectului litigiului.

6. Apărările formulate

La 24 octombrie 2024, recurenta-pârâtă Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea a depus întâmpinare la recursul pârâtului Municipiul Tulcea, solicitând admiterea acestuia.

Prin întâmpinarea formulată la 14 noiembrie 2024, cu privire la recursurile pârâţilor, intimatul-reclamant a invocat nulitatea acestora pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

La 4 februarie 2024, intimatul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în valoare de 3.500 RON, potrivit dovezii de plată depuse, respectiv extrasul de cont emis de D. la 4 februarie 2025.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

7.1.1 Examinând cu prioritate, în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor pârâţilor, invocată prin întâmpinare de către reclamant, Înalta Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs expuse în memoriul de recurs, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva modalităţii de soluţionare a apelului incident declarat în cauză, prin care contestase respingerea, de către instanţa de fond, a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Prevalându-se de dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., recurenta a susţinut că nu este autoarea faptei ilicite reclamate, întrucât, la data producerii acesteia, 29 ianuarie 2021, instalaţia de la căminul de racord colmatată, din instalaţia publică, era în patrimoniul delegat şi în întreţinerea directă a B. S.A., care se impune a fi obligată la repararea prejudiciului.

Referitor la modalitatea de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, invocată la fond şi respinsă de tribunal prin încheierea din 12 noiembrie 2021, criticată prin apelul incident declarat în cauză, a susţinut că motivarea instanţei de apel prezintă carenţe, fiind contradictorie şi pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., prin care s-a stabilit un raport de subsidiaritate al acţiunii în răspundere civilă delictuală faţă de răspunderea civilă contractuală.

Totodată, prin motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut o aplicare greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1357 şi următ. C. civ., apreciind că fapta ilicită reclamată nu poate fi reţinută raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la probatoriul administrat, arătând că, sub aspectul întinderii sale, prejudiciul nu a fost corect determinat.

7.1.2 În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, Înalta Curte constată că motivele acestuia, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., vizează o pretinsă omisiune a instanţei de apel de a analiza aspecte de fapt, referitoare la realizarea, de către reclamant, în regie proprie, a unei reţele interioare de alimentare cu apă în scara blocului, precum şi de a examina situaţia relevată de martorii audiaţi, respectiv a amenajării unei gropi în spatele blocului, în scopul colectării apelor menajere din ţevile de canalizare sau aspectul potrivit căruia, la anumite intervale de timp, cantităţile mari de gunoaie erau preluate de municipalitate, aspecte considerate că ar fi condus la o altă concluzie asupra caracterului ilicit al faptei şi a vinovăţiei părţilor pârâte.

Prin motivul de critică circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat aplicarea greşită a art. 1357 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că soluţia pronunţată de instanţa de apel este rezultatul unei greşite interpretări a condiţiilor care se impun a fi îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Având în vedere aceste critici, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor intimatului-reclamant, că sunt vizate aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, criticile putând fi încadrate în dispoziţiile legale indicate de recurenţii-pârâţi în susţinerea lor, excepţia nulităţii fiind nefondată şi urmând a fi respinsă ca atare.

7.2 Examinând recursurile prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, reţinute în considerentele de mai sus, Înalta Curte constată următoarele:

7.2.1 Recursul pârâtei Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea este nefondat, pentru argumentele ce urmează să fie expuse.

7.2.1.1 Recurenta a criticat, sub un prim aspect, decizia instanţei de apel din perspectiva modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, afirmând că această chestiune procedurală a fost analizată prin raportare la cererea de chemare în judecată, prin ignorarea precizărilor ulterioare ale reclamantului, care a plasat, temporal, fapta ilicită la 29 ianuarie 2021, când instalaţia de la căminul de racord din instalaţia publică, ce a cauzat producerea prejudiciului, era în patrimoniul delegat şi în întreţinerea directă a B. S.A., potrivit contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 5888/03.06.2019.

Analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Calitatea procesuală se determină prin raportare la litigiul dedus judecăţii şi presupune existenţa identităţii între persoana reclamantului, ca titulară a dreptului afirmat (calitate procesuală activă) şi cea a pârâtului, de persoană obligată în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă).

În doctrină s-a reţinut că, în cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, are calitate procesuală activă persoana care se poate prevala de acest interes, respectiv că are calitate procesuală pasivă persoana faţă de care se poate realiza interesul afirmat.

Înalta Curte constată că pretenţiile formulate de reclamant în prezenta cauză provin dintr-o pretinsă nerespectare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţate de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, rămase definitivă prin decizia nr. 326 din 2 iulie 2020 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care se stabilise în sarcina pârâţilor Primăria Municipiului Tulcea, prin primar, şi Consiliului Local al Municipiului Tulcea - Direcţia Întreţinere şi Administrare Patrimoniu obligaţia de a repara spaţiile cu destinaţie sanitară, de a înlocui instalaţia sanitară, precum şi de a ridica gunoiul menajer depozitat în locuinţele sociale şi pe terenul ce înconjoară imobilul situat în Tulcea, str. x, bl. C3C.

Privită din perspectivă procesuală, calitatea pârâtei Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu de parte în litigiul pendinte se află în conexiune cu obligaţiile stabilite în titlul executoriu invocat ca temei al pretenţiilor exhibate de reclamant (sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016), în baza căruia acesta a supus unei judecăţi repararea prejudiciului generat de neîndeplinirea benevolă a obligaţiilor stabilite pe cale judecătorească.

Înalta Curte notează că legitimarea procesuală reprezintă titlul în virtutea căruia o persoană exercită acţiunea în justiţie, puterea de a acţiona în plan procesual fiind justificată printr-un interes personal şi direct, rezultând din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Din această perspectivă, se constată existenţa unei suprapuneri a calităţii acestora de părţi cu cea de titulari ai raportului juridic în conţinutul căruia se regăsesc obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, care au stat la baza afirmării dreptului reclamantului în litigiul pendinte.

Deşi pârâta a arătat că, la data săvârşirii faptei ilicite, 29 ianuarie 2021, instalaţia de la căminul racord din reţeaua publică, a cărei colmatare a cauzat prejudiciul, nu se afla în gestiunea sa, ci în patrimoniul delegat şi în întreţinerea directă a B. S.A., această societate nu poate fi obligată la repararea prejudiciului, de vreme ce era doar un executant al lucrărilor de canalizare în baza unui contract de achiziţie a unor lucrări publice încheiat cu Municipiul Tulcea.

Legitimarea procesuală pasivă a pârâtei derivă, de altfel, din atribuţiile stabilite în sarcina sa prin HCL nr. 111/31.05.2012, modificată şi completată prin HCL nr. 122/2013, prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiei de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea, prevăzut în anexa nr. 1 la această hotărâre, la art. 2 stipulându-se că această entitate este un serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, fiind operator de drept public al serviciului de întreţinere şi administrare a domeniului public şi privat al municipiului Tulcea, înfiinţat de unitatea deliberativă a municipiului, în baza HCL nr. 71/2001, reorganizată prin HCL nr. 186/2003, primind în întreţinere şi administrare domeniul public şi privat al localităţii, aflat în subordinea Primăriei Tulcea.

Printre obligaţiile stabilite în sarcina sa la art. 40 lit. a) şi b) din anexa nr. 1 la HCL nr. 111/31.05.2012, pârâta, în calitate de furnizor/prestator al serviciului public de întreţinere şi administrare a domeniului public şi privat, avea obligaţia de a presta servicii utilizatorilor cu care a încheiat contracte în acest sens şi să deservească toţi utilizatorii din aria de acoperire.

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, această entitate are ca obiect de activitate întreţinerea domeniului public şi privat al municipiului, prin realizarea obiectivelor cuprinse în programul de gospodărire comunală şi administrarea domeniului public şi privat, prin gestionarea şi utilizarea integrală şi eficientă a acestuia.

Fiind o structură aflată în subordinea Consiliului Local Tulcea şi având patrimoniu propriu, personalitate juridică şi capacitate civilă de folosinţă, în mod corect s-a stabilit, aşadar, că Direcţia Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea poate figura în proces în calitate de pârâtă, date fiind şi obligaţiile stabilite în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, critica ce vizează lipsa calităţii sale procesuale pasive fiind, astfel, nefondată.

7.2.1.2 Examinând motivul de recurs referitor la modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată, urmând a valida soluţia curţii de apel asupra acestei chestiuni pentru următoarele considerente:

În esenţă, în argumentarea acestui motiv de recurs recurenta a susţinut că acţiunea în răspundere civilă delictuală are caracter subsidiar celei în răspundere contractuală, considerată a fi aplicabilă în cauză, instanţa de apel încălcând, din această perspectivă, dispoziţiile art. 1350 alin. (3) C. civ. care au următorul conţinut:

"Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

Contrar acestor susţineri, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor a fost solicitată în prezenta cauză ca urmare a nerespectării obligaţiilor stabilite de Judecătoria Tulcea prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus obligarea lor la repararea spaţiilor cu destinaţie sanitară, la înlocuirea instalaţiei sanitare, precum şi la ridicarea gunoiului menajer depozitat în locuinţele sociale şi pe terenul ce înconjoară imobilului situat în Tulcea, str. x, bl. C3C.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a expus motivul pentru care a iniţiat prezentul demers judiciar, invocând atitudinea pasivă şi dezinteresată a pârâţilor, în calitatea lor de proprietari/administratori ai unor locuinţe din imobilului menţionat, în sensul că nu au luat măsurile necesare în scopul împiedicării distrugerii, degradării şi aducerii în stare de neîntrebuinţare a acestora.

Inadmisibilitatea este acea sancţiune procedurală care împiedică soluţionarea pe fond a cererii introductive de instanţă, acţionând ca un fine de neprimire a pretenţiilor deduse judecăţii, acestea rămânând, ca urmare a pronunţării inadmisibilităţii, neanalizate pe baza unui probatoriu adecvat administrat, cu referire la veridicitatea şi temeinicia lor.

În cauză, o astfel de ipoteză nu poate fi reţinută, raportat la izvorul obligaţiilor pârâtei, reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar nu de un contract, reclamantul având posibilitatea de a solicita, aşadar, pe temeiul răspunderii civile delictuale, repararea prejudiciului pentru fapta ilicită reclamată, de vreme ce s-a invocat culpa recurentei pentru nedepunerea diligenţelor în scopul împiedicării producerii prejudiciului reclamat, deşi o astfel de obligaţie îi revenea în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.

Din această perspectivă, prevederile art. 1350 alin. (3) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât obligaţiile recurentei nu sunt de natură contractuală, astfel cum eronat aceasta a susţinut, remediul procesual fiind corect ales de reclamant prin raportare la scopul urmărit, acela al reparării prejudiciului pentru pretinsa faptă ilicită, constând în pasivitatea/neglijenţa în îndeplinirea unor obligaţii stabilite printr-o hotărâre judecătorească, dar care rezultă şi din prevederi statutare şi regulamentare ce îi guvernează activitatea.

Contrar susţinerilor recurentei, motivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii nu conţine considerente contradictorii, curtea expunând, argumentat, raţionamentul care a condus la adoptarea acesteia, precizând că excepţia l-a vizat pe pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, iar nu pe recurentă, iar o soluţie de admitere a acestei chestiuni procedurale nu era de natură să-i procure acesteia un folos direct şi personal, faţă de dispoziţiile art. 458 coroborate cu cele ale art. 32 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. proc. civ., care leagă de existenţa interesului exercitarea apărărilor, precum şi căile de atac împotriva hotărârilor prin care excepţiile au fost soluţionate.

7.2.1.3 Continuând raţionamentul, Înalta Curte constată că nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Invocat din perspectiva unei pretinse neanalizări a susţinerilor referitoare la autorul faptei ilicite, dar şi a altor aspecte deduse judecăţii, precum şi a ignorării efectelor autorităţii de lucru judecat a încheierii de şedinţă din 12 noiembrie 2021 pronunţate de instanţa de fond, care, în opina recurentei, a dobândit caracter definitiv în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune (nefiind apelată), motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează, totodată, prin prisma argumentelor recurentei şi o încălcare a limitelor devolutive a apelului, dar şi a principiului disponibilităţii părţilor şi a rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, aspecte deduse controlului de legalitate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile invocate de recurentă în susţinerea acestora.

Este important a se preciza că, faţă de configurarea de către părţi a judecăţii în apel şi faţă de efectele diferite pe care motivele de apel formulate le puteau produce asupra modului de soluţionare a cauzei în ansamblul său, curtea a procedat la analiza prioritară a apelului incident declarat de pârâta Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, ce a vizat dezlegarea problemelor litigioase cu privire la existenţa legitimării sale procesuale pasive, respectiv a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tulcea, considerate că au fost invocate în detrimentul chestiunilor referitoare la fondul raportului juridic litigios, evocate prin apelul principal, aspecte asupra cărora s-a apreciat că se impun a fi soluţionate ulterior.

Referitor la legitimarea procesuală pasivă a apelantei-pârâte Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, curtea a raportat la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. pretenţiile exhibate de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi a reţinut că acesta le-a imputat pârâţilor săvârşirea unor pretinse fapte ilicite care ar fi condus la producerea prejudiciilor materiale şi morale solicitate a fi reparate.

Faţă de raportul de drept substanţial dedus judecăţii, care i-a privit, pe de o parte, pe reclamant, iar, pe de altă parte, pe pârâţii Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu şi Municipiul Tulcea, prin primar, în consens cu prevederile art. 36 C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că apelanta-pârâtă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, astfel că soluţia de respingere, ca nefondată, a acestei excepţii, adoptată de tribunal prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2021, a fost considerată ca fiind temeinică şi legală.

Referitor la aspectele de fond invocate în fundamentarea acestei excepţii, privitoare la lipsa legăturii de cauzalitate dintre faptele imputate acestei pârâte şi prejudiciile reclamate, curtea a arătat că nu sunt de natură a influenţa concluzia anterioară, întrucât nu vizează identitatea dintre părţile litigante şi cele ale raportului juridic litigios, în sensul art. 36 C. proc. civ., pentru a putea fi valorificate pe această cale, ci condiţiile de fond pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în privinţa cărora a constatat că apelanta-pârâtă nu a formulat critici prin apelul incident, care a vizat, exclusiv, soluţiile pronunţate de instanţa de fond asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii acţiunii civile.

Curtea a validat soluţia pronunţată de tribunal asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, întrucât a constatat că aceasta nu s-a referit la apelanta-pârâtă şi că nu îi poate crea, sub acest aspect, un folos direct şi personal, dat fiind că prevederile art. 458 şi ale art. 32 alin. (2) cu referire la alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. impun o anumită exigenţă în vederea valorificării oricărui mijloc de manifestare a acţiunii civile.

Evaluând argumentele expuse de apelantă în sprijinul criticii analizate, curtea a constatat caracterul nefondat al excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că inadmisibilitatea cererii de angajare a răspunderii civile delictuale, derivată din caracterul subsidiar al acesteia faţă de răspunderea contractuală, nu s-a verificat în speţă, pârâta neafirmând că reclamantul avea deschis accesul la o acţiune în răspundere contractuală în contradictoriu cu aceasta şi cu pârâtul Municipiul Tulcea, pentru a se putea reţine un astfel de fine de neprimire, ci o pretinsă existenţă a unei astfel de cereri în contradictoriu cu un alt subiect de drept, respectiv cu B. S.A..

Totodată, a reţinut că argumentele invocate în fundamentarea acestei apărări procedurale, similar celor formulate în sprijinul ipotezei inexistenţei legitimării procesuale pasive în cauză a apelantei-pârâte, constituie, în realitate, apărări cu privire la condiţiile de fond prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia, care nu pot fi valorificate pe calea excepţiei de inadmisibilitate, ci doar la momentul evaluării îndeplinirii acestor condiţii.

Raportat la aspectele redate în cele ce preced, Înalta Curte remarcă faptul că instanţa de apel a realizat, conform prescripţiilor legale, analiza motivelor de apel invocate de către recurentă, argumentele expuse în susţinerea soluţiei de respingere a apelului ca nefondat fiind redate cu claritate şi neconţinând aspecte contradictorii sau omisiuni de analiză, astfel cum eronat a susţinut recurenta.

Dimpotrivă, motivarea soluţiei adoptate asupra apelului incident corespunde exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că o pretinsă lipsă de analiză a condiţiilor de fond pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale nu poate fi reţinută, de vreme ce curtea a constatat că nu a fost învestită cu soluţionarea unor astfel de critici prin apelul pârâtei, astfel că judecata sa a fost limitată la coordonatele expres stabilite de către apelantă, precum şi la soluţiile dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, potrivit art. 477 C. proc. civ.

Raportat la analiza anterioară, Înalta Curte va respinge şi criticile recurentei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respectat principiul disponibilităţii, dar şi pe cel al rolului activ în aflarea adevărului, procedând la soluţionarea apelului incident în limitele efectului devolutiv al acestuia, dar şi cu respectarea rigorii privind judecata în calea ordinară de atac, în consens cu dispoziţiile art. 478 şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ., verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

7.2.1.4 De asemenea, nu se pune problema încălcării prevederilor art. 430 C. proc. civ., invocată din perspectiva ignorării soluţiei pronunţate de tribunal asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2021, cu referire la fapte examinate anterior datei de 29 ianuarie 2021, care a constituit reperul acestei analize, fiind menţionată de reclamant ca fiind fapta ilicită, declanşatoare a disputei judiciare.

Curtea a arătat în considerente motivul pentru care a procedat în această manieră, evidenţiind, raportat la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al celor statuate prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, că faptele deduse de către reclamant evaluării instanţei în cadrul dosarului menţionat s-au produs în perioada anilor 2012 - 2016, anterior învestirii, la 13 iulie 2016, a primei instanţe cu analiza pretenţiilor formulate în acel litigiu, situaţie în raport de care, atât prin trimiterile făcute în mod expres la acele fapte în cuprinsul cererii de chemare în judecată din cauza pendinte, cât şi, în mod indirect, prin invocarea hotărârii judecătoreşti amintite, reclamantul a înţeles, în mod neechivoc, să învestească instanţa, în cadrul prezentului dosar, cu analiza şi a acestor fapte, care s-au înscris, împreună cu cea din 29 ianuarie 2021, în nexul cauzal care a produs atât prejudiciul material, cât şi pe cel moral solicitat a fi reparat în cauză.

Faţă de o asemenea statuare, nu se poate reţine că judecata curţii de apel încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 12 noiembrie 20121 a tribunalului, prin care excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă, de vreme ce, dimpotrivă, acesta s-a raliat aspectelor invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată în care erau enunţate împrejurări asupra cărora se tranşase în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească, invocată ca temei al pretenţiilor exhibate, motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia a fost analizată nerespectarea dispoziţiilor art. 430 din acelaşi act normativ nefiind, aşadar, incident.

7.2.1.5 În ceea ce priveşte criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă din perspectiva unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 1357 şi următ. C. civ., Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestora, întrucât nu au format obiect de analiză în calea ordinară de atac a apelului incident, prin intermediul motivelor invocate pârâta criticând, exclusiv, modalitatea de soluţionare de către tribunal a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Acest aspect a fost reţinut, de altfel, de curtea de apel în considerentele hotărârii recurate, care a notat, prealabil examinării apelului incident, că motivele invocate nu au vizat fondul raportului juridic litigios, ci dezlegările tribunalului asupra excepţiilor menţionate.

Ca atare, o analiză asupra modului în care instanţa de apel a analizat fapta ilicită şi a determinat prejudiciul, raportat şi la acţiunile reclamantului, menţionate în cererea de recurs de către pârâtă, nu se impune, criticile sale pe aceste aspecte fiind formulate omisso medio, instanţa de recurs urmând a cerceta recursul pârâtei numai prin prisma aspectelor care au primit o dezlegare prin decizia recurată.

Raportat la considerentele expuse, recursul pârâtei Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

7.2.2 Asupra recursului declarat de pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, Înalta Curte constată următoarele:

7.2.2.1 Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, că în rejudecarea fondului, instanţa de apel a avut în vedere şi acţiuni/omisiuni anterioare datei de 29 ianuarie 2021, ignorând ceea ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată la 5 noiembrie 2021.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, a afirmat că instanţa de apel nu a arătat motivul pentru care a apreciat că doar chiriaşii pârâţilor au aruncat gunoiul care a determinat colmatarea instalaţiei, fiind încălcată obligaţia impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care presupune un răspuns adecvat argumentelor esenţiale ale părţilor litigante, problemele supuse dezbaterii în apel nefiind în mod real examinate, curtea reţinând doar obligaţiile încălcate de pârâţi de-a lungul timpului şi cu privire la alte aspecte faţă de cele care ar fi putut declanşa evenimentul din 29 ianuarie 2021, indicat de reclamant ca reprezentând fapta ilicită.

Totodată, a apreciat că nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor toate împrejurările reţinute de instanţa de apel cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, nefiind analizate chestiunile litigioase vizând precizările B. S.A., din care rezulta că în perioada ianuarie- aprilie 2019 a fost realizată o reţea interioară nouă de alimentare cu apă în scara blocului, şi nici situaţia relevată de martorii audiaţi, din care reiese că unii proprietari din bloc au amenajat o groapă în spatele blocului în care se scurgeau apele menajere din ţevile de canalizare sau aspectul că la anumite intervale de timp cantităţile mari de gunoaie erau preluate de municipalitate.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel nu a procedat la evaluarea concretă a tuturor faptelor deduse judecăţii şi nu a răspuns tuturor argumentelor esenţiale ale pârâţilor, în decizia recurată nefiind argumentată vinovăţia sa, stabilită raportat la fapta ilicită şi nefiind avute în vedere toate demersurile efectuate de recurent pentru remedierea situaţiei generale a imobilului.

Criticile nu sunt fondate.

Potrivit considerentelor deciziei recurate, curtea a constatat că, prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2021, neapelată sub aspectul soluţiei de respingere, ca nefondată, a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, tribunalul a reţinut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii s-a produs la 29 ianuarie 2021, argument în raport de care a apreciat că termenul general de prescripţie extinctivă nu se împlinise la momentul învestirii sale (17 mai 2021).

Cu toate acestea, curtea a remarcat că la evaluarea temeiniciei pretenţiilor formulate, ţinând cont de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, prima instanţă nu şi-a limitat analiza la fapta din 29 ianuarie 2021, ci a evaluat şi celelalte fapte invocate de reclamant în fundamentarea pretenţiilor sale, care, în opinia acestuia, s-au înscris în nexul cauzal care a produs atât prejudiciul material, cât şi pe cel moral a căror reparare acesta a solicitat-o în prezenta cauză.

În această situaţie, instanţa de apel a precizat că, în rejudecarea fondului, va avea în vedere şi aceste acţiuni/omisiuni anterioare datei de 29 ianuarie 2021, reţinând că reclamantul a invocat, prin cererea introductivă de instanţă, drept faptă ilicită săvârşită de pârâţi nerespectarea obligaţiilor stabilite în sarcina acestora prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Tulcea.

De asemenea, a constatat că au fost indicate ca şi fapte ilicite săvârşite de pârâţi neluarea măsurilor necesare în vederea, pe de o parte, a încetării comportamentului antisocial al chiriaşilor din locuinţele sociale din imobil, care împiedicau normala folosinţă atât a părţilor comune ale blocului, dar şi a proprietăţii reclamantului, iar, pe de altă parte, în scopul prevenirii ocupării abuzive a locuinţelor proprietatea pârâţilor de alte persoane.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului cu privire la o greşită determinare a obiectului judecăţii sunt eronate, de vreme ce curtea a avut în vedere, după cum era firesc, toate împrejurările de fapt invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, precum şi prin precizările ulterioare ale acesteia, de la 5 noiembrie 2021.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a ceea ce s-a cerut, iar în înţelegerea acestei sintagme trebuie făcută coroborarea cu prevederile art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, conform cărora obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, limitele judecăţii trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanţei, rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt fiind stabilit prin aspectele ce formează obiectul cauzei supuse judecăţii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului, moral şi material, cauzat de pârâţi ca urmare a nerespectării obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Tulcea, iar prin cererea precizatoare formulată la 5 noiembrie 2021, a menţionat că problemele în condominiu au apărut în anul 2015, ca urmare a unei defectuoase gestionări a contractelor de închiriere a locuinţelor deţinute în proprietate de aceştia în imobil, prejudiciul major producându-se la data de 29 ianuarie 2021.

De vreme ce reclamantul a înţeles să solicite concursul instanţei pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat de pârâţi prin faptele ilicite enunţate în cererile care au constituit actele de sesizare a instanţei, cauza acţiunii fiind în mod neechivoc determinată, aceasta era obligată să soluţioneze pricina raportat la obiectul învestirii, respectând principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., care lasă la aprecierea reclamantului fixarea cadrului procesual şi limitele cererii de chemare în judecată.

Trecând peste aceste aspecte procedurale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a examinat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prin prisma art. 1349 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 1357 şi art. 1382 C. civ., dar şi a aspectelor de fapt invocate în cauză şi a probatoriului administrat (martori, înscrisuri, expertiză evaluatorie/instalaţii sanitare), reţinând, prioritar, că prin considerentele decisive ale sentinţei civile nr. 2322 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Tulcea s-a reţinut că pârâtele, prin modul defectuos de folosire a celor 28 de locuinţe deţinute în proprietate, respectiv în administrare în blocul C3C, scara A - în care este situată şi proprietatea reclamantului - "afectează în mod grav calitatea vieţii celorlalţi proprietari de apartamente şi aduc atingere dreptului de proprietate al reclamantului, întregul imobil transformându-se într-o groapă de gunoi", pârâtele nesocotindu-şi obligaţia pe care o aveau potrivit art. 14 din Legea nr. 230/2007, de a nu încălca sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală al celorlalţi proprietari din condominiu.

Raportând aceste statuări la circumstanţele factuale ale cauzei (care nu pot forma obiect de cenzură în recurs, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), curtea a procedat la analiza probaţiunii administrate şi a constatat că reclamantul, împreună cu alţi proprietari ai unor unităţi individuale din condominiu, a manifestat, cel puţin începând cu anul 2012, o preocupare constantă pentru menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuit din condominiu, efectuând diverse reparaţii la părţile comune şi sesizând autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniu, inclusiv pârâţii din prezenta cauză, în vederea remedierii deficienţelor constatate.

În ceea ce îi priveşte pe pârâţi, a reţinut că aceştia au manifestat o lipsă de interes constantă în îndeplinirea obligaţiilor care le reveneau, constatată pe cale judiciară în litigiul anterior şi menţinută chiar şi după soluţionarea acelei cauze, limitându-se la adoptarea unor măsuri punctuale şi sporadice, care nu abordau cauza deficienţelor de durată şi generalizate, ci doar unele dintre efectele acestora, nefiind apte să conducă la încetarea încălcării drepturilor patrimoniale şi personale ale reclamantului, ci la prelungirea în timp şi, în final, la permanentizarea acestora.

Evocând probaţiunea administrată şi expunând detaliat aspectele relevate de aceasta, curtea a constatat că pârâţii aveau obligaţia de a reface instalaţia interioară de canalizare a grupurilor sanitare comune de la fiecare etaj al blocului, care deserveau unităţile locative fără grup sanitar propriu, precum şi toate cele 28 de locuinţe administrate, şi de a le racorda la reţeaua exterioară publică de canalizare.

Dând curs obligaţiei stabilite prin actele de control emise de comisarii de mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu, curtea a notat că pârâţii au acţionat, prin intermediul Servicii Publice S.A., la 21 şi 23 ianuarie 2021, în jurul blocului C3C şi a blocului învecinat, C3B, prin adunarea gunoaielor din zonă şi prin curăţarea domeniului public al municipiului Tulcea, acoperind canalul deschis, din spatele blocului C3C, în care se deversau apele uzate menajere prin sistemul de canalizare realizat, cu ani în urmă, de către reclamant şi de alţi proprietari din bloc, în contextul colmatării celui iniţial construit.

Curtea a remarcat că acoperirea canalului deschis în care se deversau apele uzate menajere a condus, potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză şi constatării expertului în specialitatea instalaţii sanitare, la refularea, la 29 ianuarie 2021, a apelor uzate menajere din întregul bloc prin găurile din canivourile de la parter, prin care acestea se scurgeau, precum şi prin sifonul de pardoseală din apartamentul proprietatea reclamantului, care a fost inundat.

Deşi a constatat că pârâţii aveau obligaţia, în considerarea caracterului executoriu al măsurilor stabilite prin actul de control antemenţionat, să ia măsuri pentru aducerea în stare de legalitate a reţelei de canalizare din exteriorul blocului C3C, s-a apreciat că îndeplinirea acestei obligaţii trebuia realizată de o manieră care să nu îi prejudicieze pe locatarii blocului, prin acoperirea canalului deschis de deversare din spatele blocului, care a condus la refularea apelor uzate menajere din întregul bloc la parterul blocului, precum şi la inundarea apartamentului reclamantului.

În privinţa legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite imputate şi prejudiciile materiale a căror reparare a fost solicitată în prezenta cauză, curtea a constatat că inacţiunile pârâţilor, descrise amănunţit în considerentele deciziei (cu precădere la paragr. 169 şi 170), au fost apreciate ca având rol determinant, în timp aducând în stare de neîntrebuinţare apartamentului reclamantului, precum şi întregul condominiu din care şi acesta face parte.

De asemenea, modul necorespunzător în care pârâţii, la 21/23 ianuarie 2021, au procedat, prin intermediul prepuşilor lor, la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite de către comisarii de mediu prin actul de control din 12 ianuarie 2021, adică prin acoperirea canalului deschis, utilizat pentru deversarea apelor uzate menajere din blocul C3C, fără a realiza, înainte de aceasta, o altă cale de preluare a acelor ape uzate menajere, a fost considerat că a determinat blocarea sistemului de evacuare a apelor uzate din bloc, fapt ce a condus, la 29 ianuarie 2021, la refularea acestor ape la parterul blocului, precum şi în apartamentul proprietatea reclamantului, producând însemnate distrugeri materiale bunurilor mobile din acesta, precum şi apartamentului însuşi.

Totodată, neîndeplinirea, pe o durată mare de timp, de către pârâţi a obligaţiilor menţionate a fost apreciată că a determinat utilizarea necorespunzătoare, de către chiriaşii/toleraţii lor, a instalaţiei interioare de canalizare a blocului, fapt ce a condus, în final, la aducerea acesteia în stare de neîntrebuinţare, context în care reclamantul a fost nevoit să realizeze, împreună cu alţi proprietari, o reţea internă de colectare a apelor reziduale.

Curtea a reţinut culpa pârâţilor şi pentru de lipsa de îndrumare şi sprijinire a proprietarilor în constituirea unei asociaţii de proprietari, considerată indispensabilă pentru asigurarea utilizării şi funcţionării corespunzătoare a părţilor comune din imobil, printre care şi instalaţia interioară de canalizare.

În aceste ipoteze, a stabilit că între faptele ilicite reclamate şi prejudiciile materiale a căror reparare s-a solicitat există legătură de cauzalitate, complexul de acţiuni şi inacţiuni ilicite imputate pârâţilor constituind cauza determinantă a producerii pagubelor, în contextul aducerii apartamentului reclamantului în stare de neîntrebuinţare prin inundaţia produsă la 29 ianuarie 2021.

Contrar susţinerilor recurentului, curtea a reţinut şi fapta reclamantului, evidenţiată prin depoziţia unui martor, consemnând că acesta, pe fondul imposibilităţii de utilizare a instalaţiei de canalizare a blocului, a realizat un alt sistem de colectare a apelor menajere pe care l-a conectat, ulterior, la scurgerea principală, care a funcţionat până în momentul în care municipalitatea a efectuat o acţiune de salubrizare a zonei din spatele blocului C3C, care a cauzat acoperirea canalizării, care s-a înfundat şi a devenit nefuncţională, apele menajere refulând în toate locuinţele de la parterul blocului, apartamentul reclamantului fiind cel mai afectat.

Curtea a redat în considerentele deciziei şi aspectele invocate de B. S.A., respectiv că în baza unui contract de achiziţie a unor lucrări publice încheiat cu Municipiul Tulcea, a realizat o nouă reţea exterioară de preluare a apelor uzate menajere de la blocul C3C, ca parte a reţelei publice de canalizare aflate în proprietatea publică a municipiului Tulcea şi în administrarea societăţii menţionate.

Referitor la această chestiune, curtea a notat şi aspectele susţinute de societatea B. S.A. în faţa instanţei de fond, potrivit cărora, conducta de colectare a apei uzate menajere din blocul C3C, pe tronsonul dintre imobil şi căminul de racord, a fost amplasată de constructorul edificiului pe terenuri care, ulterior anului 1989, au devenit proprietate privată, iar acest fapt a condus la probleme în exploatarea şi funcţionarea corectă a acesteia, întrucât, pe de o parte, unii proprietari au dezafectat această conductă pe anumite porţiuni care traversau terenul aflat în proprietatea lor, iar, pe de altă parte, nu au permis accesul în vederea reparării acesteia, când era necesar.

Curtea a evocat opinia B. S.A., în sensul că, în vederea rezolvării acestei situaţii, se impunea iniţierea unui proiect de către municipiul Tulcea, proprietar al reţelei publice de canalizare, în vederea realizării unei noi reţele de colectare a apei menajere, parte a reţelei publice de canalizare de la nivelul municipiului, care să deservească blocul C3C şi care să nu mai traverseze terenuri proprietate privată, acţiune care ar fi fost înfăptuită în luna iulie a anului 2021.

Raportând aceste chestiuni relevate la aspectele de fapt ale cauzei şi la depoziţiile martorilor, curtea a reţinut, în ceea ce priveşte reţeaua interioară de canalizare a blocului C3C, că s-a deteriorat de-a lungul timpului, suplimentar uzurii normale, din cauza unei utilizări necorespunzătoare a acesteia, cu precădere, de către chiriaşii/toleraţii din locuinţele aflate în proprietatea recurentului, precum şi din cauza neefectuării lucrărilor de reparaţii, care ar fi revenit asociaţiei de proprietari, dacă ar fi fost constituită, întrucât resursele necesare în acest scop ar fi depăşit cu mult posibilităţile financiare ale proprietarilor individuali.

Cu referire la reţeaua publică de canalizare ce deservea imobilul în discuţie, curtea a reţinut că, potrivit aspectelor evidenţiate de B. S.A., recurentul avea cunoştinţă cu mult înaintea datei de 29 ianuarie 2021 de starea acesteia, societatea recomandând iniţierea, finanţarea şi realizarea unei noi reţele de preluare a apelor uzate menajere, întrucât reţeaua publică iniţial construită a fost amplasată pe terenuri care, ulterior anului 1989, au trecut în proprietatea privată a unor persoane private, care au obstrucţionat funcţionarea şi repararea instalaţiei.

Deşi a avut cunoştinţă despre necesitatea realizării acestei lucrări, conform obligaţiei ce îi revenea în temeiul Legii nr. 241/2006, curtea a arătat că recurentul a omis să o aducă la îndeplinire o durată mare de timp, fapt ce a condus, împreună cu exploatarea necorespunzătoare a reţelei interioare de canalizare a blocului C3C, la funcţionarea deficitară, materializată în producerea unor inundaţii cu ape uzate menajere, care a culminat cu producerea inundaţiei din 29 ianuarie 2021.

Potrivit considerentelor deciziei recurate rezumate în cele de preced, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu sunt veridice, instanţa de apel valorificând informaţiile furnizate de societatea B. S.A..

Ca urmare a analizei probatoriului administrat, în consens cu dispoziţiile art. 264 C. proc. civ., curtea a reţinut că recurenţii, contrar obligaţiilor pe care le aveau în calitate de proprietar/administrator al celor 28 de unităţi individuale dintre cele 94 ale condominiului, cât şi a celor care le reveneau în calitatea lor de subiecte de drept public, nu au manifestat o preocupare reală şi constantă sub aspectul luării tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea curăţeniei în jurul blocului C3C, prin acţiunea lor, din 21/23 ianuarie, întreprinsă prin intermediul Servicii Publice S.A., acoperind canalul în care se deversau apele uzate menajere din bloc, acest aspect conducând la producerea evenimentului din 29 ianuarie 2021 şi a prejudiciului aferent.

Lecturând decizia recurată, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de apel nu ar fi procedat la evaluarea concretă a tuturor faptelor judecăţii şi nu ar fi răspuns argumentelor esenţiale ale părţilor pârâte sunt nefondate, întrucât decizia recurată relevă, dimpotrivă, o analiză amănunţită a acestora, care, raportate la normele de drept incidente au determinat adoptarea soluţiei contestate.

Totodată, se constată că instanţa de apel a realizat o argumentare conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a raţionamentului care a condus la stabilirea faptei ilicite, precum şi a vinovăţiei în producerea prejudiciului solicitat a fi reparat, reţinând că, potrivit unei interpretări coroborate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi (2) cu cele ale art. 14, art. 17 şi ale art. 18 din Legea nr. 230/2007, recurentul, în calitate de proprietar al celor 28 de locuinţe individuale din condominiu, era obligat, în raporturile sale cu ceilalţi proprietari din condominiu, inclusiv cu reclamantul, să menţină proprietăţile individuale în stare bună, indiferent de persoana care le folosea.

Curtea a remarcat că ambii recurenţi nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător aceste obligaţii ce le reveneau în calitate de proprietar/administrator al celor 28 de locuinţe, tolerând folosirea, inclusiv fără titlu, a acestor unităţi individuale de către persoane care au adoptat un comportament antisocial şi profund vătămător pentru ceilalţi locatari din condominiu. Totodată, a remarcat că recurentul nu şi-a exercitat nici atribuţiile legale care îi reveneau în realizarea autonomiei publice locale în privinţa alimentării cu apă şi canalizării, a salubrizării şi a sprijinirii proprietarilor din condominiu în vederea înfiinţării asociaţiei de proprietari, cele două inacţiuni conjugate producând însemnate prejudicii materiale şi morale locatarilor din blocul C3C, inclusiv reclamantului.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia recurată cuprinzând raţionamentul instanţei de apel care a condus la stabilirea elementelor răspunderii civile delictuale necesare a susţine soluţia adoptată, precum şi o analiză exhaustivă a tuturor circumstanţelor de fapt şi drept ale cauzei, inclusiv a apărărilor expuse de recurent prin actele procedurale formulate.

7.2.2.2 Prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 1357 C. civ., întrucât nu ar fi verificat îndeplinirea condiţiilor cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale prin raportare la fapta ilicită invocată de reclamant în cererea de chemare în judecată, ci cu referire la evenimente anterioare datei de 29 ianuarie 2021, cu care instanţa nu a fost învestită în mod corespunzător.

Recurentul a afirmat că singura faptă ilicită care putea fi identificată în cauză era cea privitoare la neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi reparaţie a instalaţiei de apă de apă şi canalizare, care însă îi revenea operatorului căruia această atribuţie i-a fost delegată.

Criticile nu sunt fondate.

Potrivit art. 1.357 alin. (1) C. civ., "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă."

În esenţă, pentru a fi antrenată această răspundere, trebuie să existe o faptă ilicită (o acţiune/inacţiune care încalcă legea sau drepturile altuia), un prejudiciu (rezultatul negativ suferit de victimă, material şi/sau moral), un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu (prejudiciul să fie consecinţa directă a faptei) şi vinovăţia autorului, sub forma intenţiei sau a culpei autorului.

Astfel cum s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor morale şi materiale pricinuite din culpa acestora ca urmare a nerespectării sentinţei civile nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţate de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, prin care se stabilise în sarcina acestora obligaţia de a întreprinde anumite reparaţii la imobilul C3C în vederea unei adecvate folosiri a acestuia.

Prin cererea depusă la 5 noiembrie 2021, reclamantul a învederat că problemele în condominiu au apărut încă din anul 2015, din cauza precarei gestionări a contractelor de închiriere a imobilelor deţinute în proprietate de recurent, faptele reclamate generând un prejudiciu major, produs la 29 ianuarie 2021, prin distrugerea imobilului, precum şi a tuturor bunurilor mobile care i-au aparţinut.

Raportat la limitele învestirii, curtea de apel a reţinut că, potrivit sentinţei civile nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţate de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, pârâţii au fost obligaţi să efectueze lucrările de reparaţii ale spaţiilor cu destinaţie sanitară, folosite în exclusivitate de către chiriaşii pârâtelor, inclusiv de înlocuire a instalaţiei sanitare ce deserveşte aceste spaţii şi de înlocuire a uşilor de acces; să monteze fereastră şi uşă de acces la fiecare dintre locuinţele sociale, acolo unde acestea lipsesc; să asigure ridicarea gunoiului menajer ce se află depozitat în locuinţele sociale şi pe terenul ce înconjoară imobilul situat în municipiul Tulcea, Aleea x, bloc C3C.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească are caracter obligatoriu, părţile având îndatorirea de a executa voluntar sarcinile stabilite prin intermediul acesteia.

Analizând probatoriul administrat în cauză, curtea a remarcat că acesta a relevat neîndeplinirea, cu celeritate, a acestor obligaţii de reparare a spaţiilor cu destinaţie sanitară utilizate în mod exclusiv de către chiriaşii, respectiv de ocupanţii abuzivi, dar toleraţi prin inacţiune de către recurenţi, ai locuinţelor deţinute în proprietate de Municipiul Tulcea şi administrate de Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Tulcea, inclusiv de înlocuire a instalaţiei sanitare ce deserveşte aceste spaţii şi de montare a uşilor de acces în acestea.

Instanţa de apel a evocat depoziţiile martorilor, constatările personale ale funcţionarilor publici din cadrul unor instituţii publice sesizate de reclamant cu efectuarea unui control, precum şi pe cele ale experţilor judiciari desemnaţi să întocmească rapoartele de expertiză în cauză (specialitatea instalaţii sanitare şi evaluatorie), care au confirmat că recurenţii nu au procedat la executarea obligaţiilor stabilite prin hotărâre judecătorească şi nici nu au ridicat, cu regularitate, gunoiul menajer depozitat atât în cele 28 de locuinţe sociale aflate în paza juridică a acestora, cât şi pe terenul din jurul imobilului.

Consecinţa de a nu repara spaţiile comune cu destinaţie sanitară, inclusiv a uşilor de acces şi a instalaţiei sanitare din interiorul acestora a fost apreciată că a reprezentat premisa factuală a aplicării sancţiunii juridice aplicate de Judecătoria Tulcea prin sentinţa antemenţionată, neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin dispoziţiile acesteia conducând la degradarea continuă a acestor spaţii, situaţie care a determinat imposibilitatea utilizării lor, precum şi a locuinţei reclamantului.

Examinând situaţia de fapt, curtea a reţinut că faptul că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a monta uşi de acces şi ferestre la cele 28 de unităţi individuale deţinute de aceştia în blocul C3C, menită să împiedice utilizarea acestor locuinţe în mod abuziv de persoane cu identitate necunoscută de către administrator/proprietar, precum şi, cu precădere, nesupravegherea permanentă şi neluarea unor măsuri prompte, ferme şi eficiente prin care să împiedice o astfel de utilizare abuzivă, ci doar a unor măsuri sporadice şi ineficiente, au fost de natură a permite utilizarea acestor locuinţe într-un mod absolut impropriu, de multe ori fără niciun titlu locativ, de către persoane care au nesocotit în mod constant normele de convieţuire socială, prin aceea că au vandalizat aceste locuinţe şi spaţiile sanitare comune din imobil, transformând, totodată, atât locuinţele, cât şi întregul bloc C3C, precum şi zona adiacentă, după cum a constatat şi instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019, într-o veritabilă groapă de gunoi.

În acest context factual stabilit, instanţa de apel a raportat la afirmaţiile părţilor şi la probatoriul administrat îndeplinirea condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, invocată ca temei de drept în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii de către reclamant.

Potrivit cadrului normativ indicat ca fiind aplicabil (O.U.G. nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare şi promovare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional, Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor şi Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare), instanţa de apel a constatat că organelor de conducere ale municipiului Tulcea le revenea obligaţia de a organiza, gestiona şi coordona activitatea de colectare a deşeurilor provenite de la lucrări de construcţii abandonate pe teritoriul lor administrativ, pe care acestea nu şi-au îndeplinit-o în mod corespunzător.

Totodată, a reţinut că serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale, recurentei Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu revenindu-i, conform art. 31 alin. (14) din Legea nr. 241/2006, obligaţia de a reface instalaţia interioară de canalizare a grupurilor sanitare comune de la fiecare etaj al blocului, care deserveau unităţile locative fără grup sanitar propriu, precum şi toate cele 28 de locuinţe administrate, distruse cu mult timp înaintea acestei constatări, precum şi de a o racorda la reţeaua exterioară publică de canalizare.

Instanţa de apel a remarcat că prin nota de constatare din 12 ianuarie 2021, în baza căreia a fost întocmit de către comisarii de mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu procesul-verbal de sancţionare contravenţională a pârâtei Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, s-a stabilit că apele uzate menajere din blocul C3C erau deversate, prin canal deschis, direct în spatele blocului, iar nu printr-o conductă/canal închis direct în reţeaua publică de canalizare, după cum ar fi impus prevederile legale.

S-a mai consemnat că prin adresa din 15 ianuarie 2021, pe baza constatărilor efectuate cu ocazia controlului din 12 ianuarie 2021 la sesizarea reclamantului, comisarii de mediu i-au pus în vedere recurentului, în considerarea responsabilităţilor ce îi reveneau, potrivit Legii nr. 241/2006, să identifice şi să dezafecteze toate evacuările ilegale de ape uzate menajere de la blocul C3C şi să racordeze blocul C3C la reţeaua de canalizare a localităţii, precum şi a apartamentelor la reţeaua de canalizare a blocului.

Dând curs acestei obligaţii stabilite prin actele de control emise de comisarii de mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu, instanţa a reţinut că recurenţii au acţionat, prin intermediul Servicii Publice S.A., la 21/23 ianuarie 2021, în jurul blocului C3C şi a blocului învecinat, adunând gunoaiele din zonă şi curăţând domeniul public, însă acoperind canalul deschis, din spatele imobilului în discuţie în care erau deversate apele uzate menajere, prin sistemul de canalizare realizat, cu mai mulţi ani în urmă, de către reclamant şi de către alţi proprietari din bloc, în contextul colmatării celui iniţial construit.

Această acoperire a canalului deschis, în care se deversau apelor uzate menajere, a fost apreciată că a condus, potrivit aspectelor relevate de martorii audiaţi, precum şi de către expertul în specialitatea instalaţii sanitare, la refularea, la 29 ianuarie 2021, a apelor uzate menajere din bloc prin găurile din canivourile de la parter, prin care se scurgeau, precum şi prin sifonul de pardoseală din apartamentul aflat în proprietatea reclamantului, care a fost inundat.

Faţă de situaţia de fapt relevată, stabilită pe baza probatoriului administrat, Înalta Curte constată că în mod justificat a concluzionat instanţa de apel că, deşi pârâţii aveau obligaţia, în considerarea caracterului executoriu al măsurilor stabilite prin actul de control al Gărzii de Mediu (despre care a reţinut că nu a fost contestat), să ia măsuri pentru aducerea în stare de legalitate a reţelei de canalizare din exteriorul blocului C3C, îndeplinirea acestei obligaţii se impunea a fi realizată într-o manieră care să nu îi prejudicieze pe locatarii blocului.

Deşi pârâţii aveau obligaţia să realizeze o nouă reţea de preluare a apelor uzate menajere din blocul C3C, la care să conecteze ţevile de evacuare existente, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel a reliefat faptul aceştia au procedat în sens contrar, aducând în stare de neîntrebuinţare totală sistemul de canalizare al blocului C3C, în cursul lunii ianuarie 2021, fapt ce a condus la inundarea apartamentului reclamantului la 29 ianuarie 2021, iar abia ulterior, în cursul lunii iulie 2021, realizând, în baza unui contract de achiziţie a unor lucrări publice încheiat de recurent cu executantul B. S.A., o nouă reţea exterioară de preluare a apelor uzate menajere de la imobilul menţionat, ca parte a reţelei publice de canalizare.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt enunţată (care nu poate fi reevaluată în recurs faţă de dispoziţiile imperative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), conturează fapta ilicită a pârâţilor, care aveau responsabilitatea legală de a întreţine/repara infrastructura de canalizare în exteriorul blocului C3C, respectiv de a realiza o nouă reţea de scurgere, prin canal deschis, a apelor uzate menajere din imobil către reţeaua publică de canalizare, pe care au acoperit-o cu ocazia lucrărilor de salubrizare efectuate la 21/23 ianuarie 2021, cauzând astfel inundarea apartamentului reclamantului şi aducerea acestuia în stare totală de neîntrebuinţare.

Cât priveşte critica prin care recurentul a contestat extinderea de către instanţa de apel a ariei faptelor ilicite la acţiuni/omisiuni anterioare datei de 29 ianuarie 2021, indicate de reclamant ca reper declanşator al litigiului prin cererea precizatoare din 5 noiembrie 2021, Înalta Curte constată că este nefondată, în mod corect curtea raportându-se în analiza sa la conduita recurenţilor faţă de obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, dar şi la fapte ulterioare, care neexecutate sau executate defectuos au dus la producerea evenimentului din 29 ianuarie 2021.

Totodată, în mod greşit a susţinut recurentul că responsabilitatea reparării prejudiciului revine entităţii obligate contractual la întreţinerea instalaţiei de la căminul de racord, de vreme ce, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006, "Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioară", iar, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, acest serviciu este înfiinţat, organizat şi gestionat sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, având ca scop alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor.

Având în vedere că sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, iar acesta, prin lege, a fost atribuit domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, în mod justificat curtea de apel a reţinut că recurentului îi revine obligaţia de a repara prejudiciul, în calitatea sa de autor al faptei ilicite, constând în omisiunea de iniţia, finanţa şi realiza o nouă reţea de preluare a apelor uzate menajere de la blocul C3C, care face parte din reţeaua publică de canalizare a municipiului Tulcea.

Ca atare, societatea B. S.A. nu putea fi obligată la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, întrucât aceasta era doar un executant al lucrărilor de canalizare, în baza unui contract de achiziţie a unor lucrări publice încheiat cu recurentul Municipiul Tulcea.

De altfel, potrivit informaţiilor furnizate de B. S.A. prin adresele din 21 septembrie 2017 şi 30 octombrie 2017, blocurile C3C şi C3B nu au reţea internă de canalizare funcţională de aproximativ 30 de ani, realizarea unei astfel de reţele intrând în sarcina asociaţiei de proprietari, care s-ar fi impus a fi constituită, în condiţiile date, în baza Legii nr. 196/2018, precum şi a Primăriei Municipiului Tulcea, care deţine în proprietate un număr însemnat de spaţii de locuit, reţeaua exterioară de canalizare, realizată iniţial, fiind distrusă sau blocată de proprietarii terenurilor învecinate, pe care le subtraversa.

Cu toate acestea, recurentul nu a iniţiat vreun demers în vederea înfiinţării asociaţiei de proprietari, nici în calitate de proprietar a aproximativ 30% din proprietăţile individuale din condominiu, nici, prin organele sale, în executarea atribuţiilor conferite prin lege în acest scop, de îndrumare şi sprijinire a proprietarilor pentru a se constitui în asociaţii de proprietari, conform art. 53 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 ("Compartimentele specializate înfiinţate în cadrul autorităţii publice locale îndrumă şi sprijină proprietarii pentru a se constitui în asociaţii de proprietari").

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că recurentul este autorul faptei ilicite şi responsabil pentru producerea prejudiciului corelativ, în mod corect dispunând instanţa de apel aplicarea sancţiunii civile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ. şi dispunând obligarea acestuia, în solidar cu recurenta Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, în calitate de administrator al unor imobile din condominiu, la plata despăgubirilor morale şi materiale solicitate de reclamant, dreptul acestuia de proprietate fiind în profunzime afectat.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâţii Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea şi Municipiul Tulcea împotriva deciziei nr. 124/C din 19 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Faţă de culpa procesuală reţinută, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3.500 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, efectuarea acestora fiind dovedită cu extrasul de cont emis de D. S.A. la 4 februarie 2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâţii Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea şi Municipiul Tulcea împotriva deciziei nr. 124/C din 19 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3.500 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.