Compensation commission’s appeal against restitution order ruled perempted for six-month inactivity; peremption upheld on appeal.

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului formulat în cauză, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 14.11.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei să dispună următoarele măsuri:

1. obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la validarea Dispoziţiei nr. 787 din 08.11.2007, emisă de Primarul Municipiului Buzău, pentru imobilul cu ultima adresă în municipiul Buzău, judeţ Buzău, teren în suprafaţă de 1.056 m.p. şi construcţiile aferente în suprafaţă de 5,50 m.p.;

2. obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013;

3. pe cale de consecinţă, instanţa să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România;

4. obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la finalizarea procedurii de despăgubire conform dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de plată în conformitate cu art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013;

5. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2085 din 21 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a fost obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de compensare în favoarea numiţilor A. şi B., fiecare în cotă de 1/2, în dosarul nr. x C. civ., pentru o valoare a imobilului de 639.340 RON, sumă ce va fi transformată în puncte şi din care se va deduce valoarea despăgubirilor, în cuantum de 3.750 RON, încasate de autoarea celor îndreptăţiţi în martie 1970, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013; a fost obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamantul A. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert evaluator).

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 1180 din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia perimării; a constatat perimat apelul declarat de apelanta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 2085 din 21 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, B. şi A.; a obligat pe apelantă să achite intimatului A. suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1180 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din C. proc. civ. de la 1865.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta susţine că, în mod nelegal, a fost constatat perimat apelul declarat în cauză.

Susţine că încheierea pronunţată la 20 septembrie 2022, prin care a fost suspendată judecarea apelului pentru neîndeplinirea obligaţiei apelantei de a achita onorariul de expertiză, nu a fost comunicată acesteia.

Învederează că a fost îndeplinită obligaţia stabilită în sarcina sa, de a achita onorariul de expertiză, aspect dovedit cu OP nr. x din 6 octombrie 2023, însă plata a fost efectuată cu întârziere având în vedere că nu au existat (până la acel moment) fonduri alocate plăţii onorariilor de expertiză stabilite în sarcina instituţiei apelante, iar contul nu era alimentat de la bugetul de stat.

Mai susţine că sancţiunea nerespectării unui termen legal imperativ prevăzut pentru neîndeplinirea unui act de procedură este decăderea, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 (art. 185 alin. (1) C. proc. civ.), cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Astfel, în absenţa unei alte sancţiuni ataşate unui anumit act de procedură, expres prevăzute de legiuitor, decăderea intervine ori de câte ori un act procedural trebuie îndeplinit într-un anume termen, iar acesta are caracter peremptoriu, precum în speţă.

Arată că a formulat şi o cerere de repunere pe rol cauzei în apel, având în vedere că a achitat onorariul de expert.

5. Apărările formulate

În cauză, intimaţii nu au depus întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (33) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 26 septembrie 2024 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1180 A din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu caracter prealabil, instanţa de recurs reţine că, deşi recurenta a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din C. proc. civ. de la 1865, criticile formulate vor fi avute în vedere din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., în respectarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. şi ale art. 3 din Legea nr. 76/2012, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 14 noiembrie 2018.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel, susţinând că, în mod greşit, a fost admisă excepţia perimării, cu consecinţa perimării cererii de apel, întrucât nu i-a fost comunicată încheierea prin care s-a dispus măsura suspendării.

Susţine, totodată, că sancţiunea nerespectării unui termen legal imperativ prevăzut pentru neîndeplinirea unui act de procedură, precum depunerea dovezii achitării onorariului de expert, este decăderea.

Recurenta invocă şi faptul că îndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina sa de instanţa de apel a fost efectuată cu întârziere având în vedere că nu au existat (până la acel moment) fonduri alocate plăţii onorariilor de expertiză, iar contul instituţiei pârâte nu era alimentat de la bugetul de stat.

În aceste coordonate, Înalta Curte observă că, prin criticile aduse hotărârii recurate, recurenta-reclamantă reproşează instanţei de apel încălcarea unor reguli de procedură, astfel încât analiza instanţei de recurs se va efectua din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), criticile urmând a fi respinse, ca nefondate, pentru motivele ce succed.

Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia nr. 1180 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost constatat perimat apelul formulat de reclamanta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 2085 din 21 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În cauză, Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 20 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecata apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina apelantei prin încheierea din 29 martie 2022 (achitarea onorariului de expert, în cuantum de 2000 RON).

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Aşadar, perimarea operează de drept, cu condiţia ca, timp de şase luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Conform art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Totodată, art. 242 C. proc. civ. prevede următoarele: "(1) Când constată că desfăşurarea normal a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. (2) La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua."

Sub un prim aspect, se reţine că, din perspectiva momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, ceea ce prezintă relevanţă este data la care s-a dispus suspendarea judecăţii, 20 septembrie 2022, şi nu momentul la care această măsură a fost comunicată părţilor.

Această împrejurare rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de către instanţă.

Prin urmare, critica recurentei vizând admiterea greşită a excepţiei perimării, motivat de faptul că nu i-a fost comunicată încheierea prin care a fost dispusă suspendarea judecării apelului (care, de altfel, este nereală, având în vedere dovada comunicării acestei încheieri către recurentă, aflată la dosarul curţii de apel) nu poate fi primită întrucât dispoziţiile C. proc. civ. nu condiţionează curgerea termenului de perimare de comunicarea actului de procedură întocmit de instanţă, astfel încât, în speţă, data de la care se calculează termenul de perimare este data pronunţării încheierii de suspendare a judecării pricinii, indiferent dacă acest act procedural a fost comunicat sau nu părţilor.

Sub al doilea aspect, Înalta Curte notează că recurenta avea posibilitatea de a opune eventuale critici vizând aplicarea greşită a sancţiunii suspendării în cazul nerespectării unui termen legal imperativ prevăzut pentru neîndeplinirea unui act de procedură precum depunerea dovezii achitării onorariului de expert, în cadrul unui recurs având ca obiect încheierea de suspendare, dar nu a înţeles să uzeze de o atare cale de atac, astfel încât statuarea instanţei de apel vizând măsura suspendării nu poate fi cenzurată în această fază procesuală, în cadrul unui recurs împotriva deciziei prin care s-a constatat perimarea.

În privinţa condiţiei necesare pentru a opera perimarea - pricina să fi rămas în nelucrare din vina părţii, supusă dezbaterii în recursul pendinte -, se constată că apelanta, recurenta în speţă, nu s-a preocupat înlăuntrul termenului de perimare să îndeplinească obligaţia impusă de instanţa de judecată.

Susţinerea recurentei potrivit căreia nu au existat (până la acel moment) fonduri alocate plăţii onorariilor de expertiză şi, astfel, şi-a îndeplinit cu întârziere obligaţiile stabilite în sarcina sa, nu este de natură a demonstra că nu îi este imputabilă pasivitatea de care a dat dovadă, în speţă nefiind îndeplinit un act de procedură care să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol, respectiv o cerere de redeschidere a judecăţii cauzei înlăuntrul termenului de perimare.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanţa de apel a apreciat că a operat o prezumţie de desistare a apelantei în continuarea judecăţii, câtă vreme această parte procesuală nu a întreprins demersuri din care să rezulte cu evidenţă voinţa reluării şi continuării judecăţii.

Referitor la împrejurarea că la data de 6 octombrie 2023 recurenta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, instanţa de recurs reţine că aceasta nu prezintă relevanţă sub aspectul întreruperii cursului perimării, atât timp cât la momentul depunerii cererii termenul de perimare era deja împlinit.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Cum perimarea operează de drept, astfel cum s-a reţinut anterior, odată împlinit termenul de perimare, constatând îndeplinite şi celelalte condiţii legale, instanţa era obligată să ia act de intervenirea acestui incident procedural.

În consecinţă, reţinând că termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 20 septembrie 2022, data opririi cursului judecăţii, în condiţiile art. 242 C. proc. civ., şi s-a împlinit la data de 20 februarie 2023, în mod legal, instanţa de apel a constatat prin decizia recurată că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, în cauză nefiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecării apelului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1180 A din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1180 A din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2025.