Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 620/2025 AI generated

Nullity of cassation appeal for failing to articulate specific grounds of illegality regarding loan contract evidence and statutory interest.

Case Number Decizia nr. 620/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal, thereby upholding the lower court decisions that dismissed the claim, resulting in the respondent's victory. The dispute centered on a civil action seeking the restitution of an equivalent sum to approximately 44,000 British Pounds Sterling alleged to be a consumer loan, along with legal interest and moral damages, where the court of appeal had rejected the plaintiff's arguments that bank transfers and electronic correspondence proved the existence of a valid loan contract rather than gifts or contributions to a shared future. The appellate court ruled the appeal null under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, determining that the appellant's arguments did not constitute valid grounds for cassation under Article 488(1) points 6 and 8, as they amounted to improper challenges against the factual assessment of evidence and the merits of the case rather than genuine critiques of illegality such as contradictory reasoning or the misapplication of material law regarding loan contracts and statutory interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 264 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failing to articulate specific grounds of illegality regarding loan contract evidence and statutory interest: În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350, art. 1.489 alin. (1), art. 2.158, din C. civ., precum şi celelalte dispoziţii legale indicate în acţiune.

Keywords

AI generated
nullity of contract grounds for cassation article of civil procedure banking law actions for annulment actions for damages

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 22 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtul B. la restituirea echivalentului în RON a sumei de 37.446 lire sterline, acordată cu titlu de împrumut, la plata dobânzii legale şi la plata daunelor morale în cuantum de 25.000 RON.

În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350, art. 1.489 alin. (1), art. 2.158, din C. civ., precum şi celelalte dispoziţii legale indicate în acţiune.

Reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că înţelege să mărească cuantumul obiectului cererii de chemare în judecată la echivalentul în RON al sumei de 43.936 lire sterline.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 71/F din 26 ianuarie 2023, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată şi a luat act că pârâtul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 286 A din 15 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 71 F din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 286 A din 15 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta A., formulând următoarele critici:

Printr-o primă critică, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că decizia recurată este fundamentată pe motive contradictorii, fiind nelegală în condiţiile în care instanţa a soluţionat cauza fără a corobora probele administrate în apel, în completarea celor de la fond, dând prioritate unui răspuns la interogatoriu şi înlăturând implicit celelalte probe. Cu ignorarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., instanţa de apel a reluat aceeaşi concluzie a primei instanţe şi a ridicat, la rang de regină a probelor, răspunsul reclamantei la întrebarea numărul 9 din interogatoriu, considerând că aceasta ar fi negat existenţa unui contract de împrumut sub imperiul emoţiilor.

Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă s-a referit la câteva elemente ale contractului de împrumut de consumaţie încheiat între persoane fizice. Prin referire la admisibilitatea probelor în apel, curtea de apel a reţinut dispoziţiile art. 1.198 din C. civ., vădit în contradicţie, constatând că nu s-a făcut dovada existenţei între părţi a unui contract de împrumut. Or, contractul de împrumut între persoane fizice este o formă de finanţare a unor nevoi personale sau achiziţii importante de bunuri foarte des întâlnit în practică între rude, prieteni sau persoane aflate într-o relaţie intimă, precum în cazul de faţă, împrumuturile fiind încheiate pe bază de încredere reciprocă.

A arătat că recunoaşterea de către intimatul-pârât, în decembrie 2021, a faptului că a primit sumele de bani şi că se obligă să le restituie reprezintă o confirmare a împrejurării că între părţi a intervenit un contract de împrumut sub condiţie subînţeleasă, determinată de perspectiva unei căsătorii şi constituirea unui patrimoniu în acest sens, dar din punctul de vedere al intimatului nu în patrimoniul comun, ci doar personal, cu atât mai mult cu cât a făcut investiţii în propria sa firmă de tractări.

A mai menţionat că, având în vedere posibilitatea comunicării electronice, practica judiciară din ultimii ani a acordat o importanţă majoră extraselor bancare de transfer coroborate de confirmări în corespondenţa electronică în dovedirea contractului de împrumut încheiat prin acord şi nu printr-un înscris ad validitatem ori ad probationem.

Recurenta-reclamantă a apreciat că afirmaţia intimatului-pârât în sensul că nu a solicitat sume de bani este nereală, deoarece în corespondenţa purtată spunea ce sumă doreşte şi pentru ce, transmiţând contul bancar, mai mult decât atât, prezenta obiectele pe care le achiziţiona. Martorii care au cunoscut situaţia personal au fost şi intermediari pentru sumele acordate în numerar. De altfel, situaţia este reţinută şi în sentinţa penală nr. 5/753/2023 în care se concluzionează că prin voinţa şi comportamentul intimatului-pârât a rezultat un fapt juridic ilicit, raportul dintre părţi fiind de natură civilă.

A arătat că împrumutul de consumaţie este un contract real care se încheie valabil doar prin remiterea bunului sau bunurilor care fac obiectul acestuia chiar în lipsa oricărui înscris. În opinia sa, concluziile instanţei de apel sunt contradictorii, reţinând că sumele remise către intimatul-pârât nu pot fi cadouri sau donaţii, nici împrumut de consumaţie pentru că nu s-a făcut dovada contractului.

Printr-o altă critică a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere nici dispoziţiile art. 2.158-2.166, art. 2.167-2.170, art. 1.166-1.167, art. 1.266-1.269 din C. civ., menţionând că împrumuturile de la rude, de la prieteni ori cunoscuţi sunt deseori împrumuturi verbale, astfel că banii se dau fără a fi semnat un contract de împrumut şi fără a exista o chitanţă cu privire la bani.

A considerat că instanţa nu a analizat dispoziţiile art. 2.158-2.166 din C. civ., omiţând să aibă în vedere că un contract de împrumut de consumaţie este contractul care se încheie la momentul predării banilor, indiferent dacă s-a încheiat un act scris şi indiferent dacă s-a stabilit sau nu un termen de restituire. Atât timp cât banii nu au fost daţi ca un dar, o donaţie, şi nici în executarea altei obligaţii, este de la sine înţeles că banii cu titlu de împrumut. Contractul verbal de împrumut este valabil încheiat în momentul predării ori virării banilor, părţile dobândind calităţi, drepturi şi obligaţii juridice. Indiferent de existenţa unui act scris, contractul produce efecte juridice.

Recurenta-reclamantă a arătat că este nemulţumită că instanţa de apel, preluând concluziile primei instanţe, a reţinut că sumele date intimatului nu constituie împrumut dovedit. Pentru a soluţiona cauza în mod legal, în aprecierea sa, instanţa era obligată să interpreteze contractul în condiţiile art. 1.266-1.270 din C. civ., având în vedere dispoziţiile art. 1.166-1.167 din acelaşi cod.

Ca atare, a învederat că prin coroborarea probatoriului, instanţa trebuia să analizeze cauza obiectivă şi cauza subiectivă, implicit scopul imediat al fiecărei părţi. A afirmat că, în apel, a insistat pe analizarea scopului intimatului-pârât în determinarea contractului de împrumut şi scopului cu care a perpetuat situaţia de fapt, continuând să obţină sume de bani de la reclamantă, aceasta din urmă fiind convinsă de constituirea unui patrimoniu comun în vederea căsătoriei, în timp ce intimatul-pârât a investit în firma sa, şi-a luat maşini de lux, beneficiind de munca, numele şi de titlurile reclamantei. De altfel, a prezentat situaţii disperate, ireale, situaţii dramatice, pentru a o determina să îi trimită bani, deşi intimatul-pârât se pregătea de nuntă cu altă persoana, reparând casa, dotând-o cu obiecte trimise din Regatul Unit şi achiziţionând autoturisme şi bunuri pentru activitatea sa comercială, cauza sa fiind total imorală.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, în condiţiile art. 2.167-2.170 cu referire la art. 2.159 din C. civ., contractul de împrumut de consumaţie se prezumă a fi oneros, adică presupune existenţa unei dobânzi, chiar dacă nu a fost expres stipulată. În ipoteza unui contract de împrumut de consumaţie oneros, fără o convenţie clară asupra dobânzii, se aplică dobânda legală conform O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

A precizat că instanţa a omis să analizeze capătul de cerere prin care a solicitat dobândă legală doar de la 30 decembrie 2021, când a aflat că intimatul-pârât refuză să îi restituie sumele de bani avansate, deşi conform art. 2.169 din C. civ., sumele de bani împrumutate sunt purtătoare de dobânzi din ziua în care au fost remise împrumutatului.

În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind daunele morale, a menţionat că este justificată de instanţa de apel ca fiind în strânsă legătură cu primul capăt de cerere. A solicitat ca instanţa de recurs să aprecieze asupra suferinţei sale psihice.

Recurenta-reclamantă a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât B. nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiindu-i comunicată la 21 noiembrie 2024 .

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi act normativ. Prin urmare, nu este suficient ca partea să declare şi să motiveze recursul în termenul legal, ci este esenţial ca susţinerile formulate să vizeze o critică de nelegalitate, concret circumscrisă unuia dintre motivele expres şi limitativ reglementate de lege.

Din examinarea cererii de recurs rezultă că, deşi recurenta-reclamantă a indicat în mod formal două motive de casare - respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. - dezvoltarea acestora nu permite încadrarea într-un veritabil motiv de nelegalitate, ci reflectă, în realitate, nemulţumirea acesteia faţă de modul în care instanţa de apel a analizat şi valorificat probatoriul administrat în cauză, confirmând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, prin care acţiunea a fost respinsă.

Astfel, referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel ar fi pronunţat o hotărâre întemeiată pe considerente contradictorii, întrucât a dat întâietate răspunsului său la interogatoriul pârâtului, în detrimentul celorlalte mijloace de probă, precum înscrisuri, declaraţii de martor şi expertiză contabilă.

Contradictorialitatea motivării poate fi pusă în evidenţă prin raţionamente de fapt sau de drept care se exclud reciproc, ceea ce ar împiedica identificarea fundamentului logic şi juridic al soluţiei pronunţate, afectând finalitatea esenţială a motivării - aceea de a permite părţilor înţelegerea hotărârii şi exercitarea efectivă a căilor de atac, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi cu exigenţele art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Or, susţinerea recurentei-reclamante nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate din perspectiva motivului de casare indicat, ci reflectă, în esenţă, dezacordul său faţă de concluziile instanţei de apel cu privire la aprecierea probatoriului, care intră în marja de apreciere a instanţelor de fond şi nu este susceptibilă de cenzură în recurs, în raport cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că recursul nu poate fi întemeiat pe aspecte care privesc temeinicia hotărârii, ci doar pe vicii de legalitate. Aşadar, Înalta Curte reţine că asemenea critici, chiar dacă dezvoltate extensiv, nu pun în discuţie conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din perspectiva viciului de nelegalitate privind motivarea contradictorie.

Nici referirea recurentei-reclamante la dispoziţiile art. 1.198 din C. civ., însoţită de propriile consideraţii asupra materialului probator, nu relevă existenţa unui viciu de contradictorialitate a motivării, ci exprimă nemulţumirea sa faţă de modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate. Operaţiunea de apreciere a probatoriului a determinat instanţa de apel să concluzioneze că transferul acestor sume de bani a fost efectuat în vederea clădirii unui viitor comun, nefiind dovedit contractul de împrumut între părţi şi nici că sumele de bani remise de reclamantă ar reprezenta donaţie. Or, împrejurarea că instanţa a conferit o altă valoare probatorie elementelor din dosar decât cea susţinută de parte nu poate releva existenţa unor raţionamente contradictorii în motivarea hotărârii.

În acelaşi registru se înscriu alegaţiile privitoare la actul de recunoaştere exprimat de intimatul-pârât în luna decembrie a anului 2021, puterea doveditoare a extraselor bancare, conversaţiile dintre părţi, declaraţiile martorilor şi hotărârea penală pronunţată în dosarul penal nr. x/2023 al Tribunalul Militar Bucureşti.

În ceea ce priveşte critica în sensul că instanţa de apel ar fi ignorat prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., se constată că aceasta nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1), prin intermediul căruia se verifică dacă instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, câtă vreme recurenta-reclamantă pune în discuţie valoarea probatorie acordată de instanţa de apel mijloacelor de probă administrate în cauză. Chiar această normă de procedură consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forţei probante a materialului probatoriu încuviinţat, iar forţa probantă a răspunsului reclamantei la interogatoriul pârâtului sau a celorlalte mijloace de probă nu poate fi examinată în recurs, faţă de configurarea acestei căi de atac. Scopul recursului constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reevalua şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului recursului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel ar fi aplicat greşit normele de drept material privind contractul de împrumut de consumaţie.

Invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt reţinută, modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o conotaţie juridică, implică un grad mare de apreciere al instanţelor de fond. Aşadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată în concret, prin raportare la circumstanţele cauzei şi nu se poate face prin trimitere la modul de interpretare a probelor administrate de instanţele de fond.

Criticile fac referire la dispoziţiile art. 2.158-2.166, art. 2.167-2.170, art. 1.166-1.167, art. 1.266-1.270 din C. civ., susţinându-se că remiterea sumelor de bani către intimatul-pârât, chiar în lipsa unui înscris, constituie în sine o dovadă suficientă a existenţei unui contract de împrumut valabil încheiat.

Cu toate acestea, analiza acestor susţineri relevă faptul că recursul nu conţine o critică reală cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel. Simpla prezentare a propriei versiuni asupra faptelor sau exprimarea convingerii că între părţi a existat un contract de împrumut nu echivalează cu dezvoltarea corespunzătoare a unui motiv de nelegalitate. Recurenta-reclamantă nu a descris raţionamentul pretins eronat al instanţei de apel şi nu a arătat în ce mod soluţia pronunţată contravine dispoziţiilor legale incidente.

Nici consideraţiile teoretice sau jurisprudenţiale privind contractul de împrumut de consumaţie (caracterul real, interpretarea contractului, cauza actului juridic) nu sunt apte să declanşeze controlul de legalitate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme acestea nu combat aplicarea propriu-zisă a normelor de drept incidente raportului juridic litigios, ci sunt menite a reitera dovedirea contractului de împrumut şi temeinicia cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, afirmaţiile referitoare la existenţa unei interpretări greşite a normelor de drept civil din materia contractului şi a contractului de împrumut se plasează doar sub aparenţa unor critici de nelegalitate.

În ceea ce priveşte critica referitoare la dobânda legală, recurenta-reclamantă a susţinut că, în temeiul art. 2.169 din C. civ., împrumutul produce dobândă din momentul remiterii banilor şi că instanţa de apel ar fi omis să analizeze capătul de cerere privind plata dobânzii legale de la data de 30 decembrie 2021. Totodată, aceasta a invocat dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Însă, reiterarea pretenţiei formulate în faţa instanţelor de fond, fără a indica o greşeală de aplicare a normei de drept sau vreo contradicţie a raţionamentului instanţei de apel cu dispoziţiile legale incidente, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

Totodată, motivele de recurs trebuie să combată considerentele hotărârii atacate, aceasta reprezentând obiectul căii de atac. În realitate, critica privind omisiunea analizei capătului accesoriu de cerere privind plata dobânzii nu vizează decizia instanţei de apel, în lipsa unor motive de apel în acest sens, ci hotărârea primei instanţe, care a reţinut că acesta se impune a fi respins din moment ce capătul principal a fost respins. Prin urmare, fiind invocată omisso medio, nu poate fi primită faţă de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează astfel: "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

În mod similar, susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi ignorat suferinţa psihică a recurentei în analiza capătului de cerere privind daunele morale, fără a indica o normă de drept material aplicabilă şi fără a demonstra vreo încălcare a acesteia, nu poate fi considerată o dezvoltare pertinentă a motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dezvoltarea motivelor de recurs trebuie să permită înţelegerea şi verificarea lor, atât în ceea ce priveşte normele de drept aplicabile, cât şi modul în care acestea au fost greşit aplicate în speţă. Simpla exprimare a nemulţumirii faţă de rezultatul soluţiei sau reiterarea elementelor de fapt nu echivalează cu formularea unui motiv de recurs în sensul art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind, în realitate, critici de temeinicie, ce excedează limitelor controlului de legalitate exercitat în această cale extraordinară de atac.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 286 A din 15 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.