Tort claim for lost land use fails as appeal annulled for undeveloped grounds

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la 30 decembrie 2021, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Răstoliţa şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş la plata unor despăgubiri reprezentând 1/3 din suma de 100 RON/ha/an pentru lipsa de folosinţă a terenului cu vegetaţie forestieră începând cu 3 ani retroactiv şi până la punerea efectivă în posesie în privinţa terenului acoperit cu vegetaţie forestieră de 2863,5873 ha pădure şi 7,76 ha teren agricol, validat conform hotărârii Comisiei Judeţene Mureş nr. x (art. 5), astfel cum a fost modificat prin decizia civilă nr. 1015 din 6 decembrie 2012 a Tribunalului Mureş, irevocabilă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.382 şi 1.383 din C. civ., Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, Legea nr. 247/2005.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 40 din 19 ianuarie 2024, Tribunalul Mureş a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Răstoliţa şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 630/A din 7 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 40 din 19 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Mureş. A obligat-o pe apelanta-reclamantă să achite intimatei-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Răstoliţa suma de 3.500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 174 din 30 martie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs reclamanta A., formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a reţinut că obiectul cauzei este reprezentat de obligarea intimatelor la plata unor despăgubiri în cuantum de 1/3 din suma de 100 RON/hectar/an pentru lipsa de folosinţă a terenului cu vegetaţie forestieră începând cu 30 decembrie 2018 şi până la punerea efectivă în posesie, acţiunea fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a intimatelor, care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de punere în posesie şi de eliberare a titlului de proprietate.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, cu rea voinţă, instanţa de apel a inserat motive contradictorii cu scopul de a eluda legea şi principiile generale ale dreptului civil şi de a perpetua păgubirea recurentei-reclamante prin lipsirea sa de folosinţa terenurilor care i se cuvin a fi retrocedate.

Intimatele nu respectă hotărârea judecătorească (titlul executoriu) care stabileşte obligaţia acestora la restituire în beneficiul recurentei-reclamante nici după 12 ani de la data rămânerii sale definitive.

Astfel cum a fost argumentat în faţa curţii de apel, există mai multe hotărâri, nu doar hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021, care atestă culpa intimatelor pentru neîndeplinirea obligaţiilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul recurentei-reclamante. De asemenea, obligaţiile intimatelor sunt de rezultat - reconstituirea dreptului de proprietate, care nu a fost atins, însă acestea preferă să achite penalităţi zilnice pentru nereconstituirea dreptului de proprietate. În acest sens, au fost indicate sentinţa nr. 34 din 18 ianuarie 2024 şi sentinţa nr. 234 din 25 martie 2024, pronunţate de Judecătoria Reghin.

Concluzionând, recurenta-reclamantă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de magistraţii care au pronunţat decizia în sensul că intimatele şi-au îndeplinit obligaţiile şi nu au nicio culpă pentru păgubirea sa, procedând la încălcarea tuturor dispoziţiilor legale.

Recurenta-reclamantă a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunţate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Totodată, se reţine că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acest sens stipulând expres prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Cum recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susţinerile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Obiectul recursului exercitat în cauză îl reprezintă decizia civilă nr. 630/A din 7 iunie 2024, prin care Curtea de Apel Iaşi - Târgu Mureş a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 40 din 19 ianuarie 2024 a Tribunalului Mureş, fiind astfel menţinută soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii în răspundere civilă delictuală având obiect acordarea daunelor materiale, solicitate cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă a două terenuri, generată de conduita pârâtelor, care nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale prevăzute de H.G. nr. 890/2005.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă şi-a expus nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a apelului, respectiv de menţinere a soluţiei de respingere a cererii sale de chemare în judecată, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu toate că în cererea de recurs au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre susţinerile recurentei-reclamante nu pune în discuţie legalitatea deciziei recurate din perspectiva acestor motive de casare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că se poate dispune casarea unei decizii "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei." Din modul în care sunt enunţate diferitele ipoteze ale cazului de casare, rezultă că aceste ipoteze de nemotivare au o gravitate egală, fiind vorba despre lipsa motivării, fie despre caracterul contradictoriu al considerentelor, care se anihilează astfel reciproc ori despre caracterul cu totul străin de natura pricinii al considerentelor.

Nu pot fi subsumate acestui motiv de casare alegaţiile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel a inserat motive contradictorii cu scopul de a eluda legea şi principiile generale ale dreptului civil şi de a perpetua păgubirea sa. Aceasta, întrucât simpla afirmaţie a recurentei-reclamante în sensul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate care să fie dedusă analizei prin prisma acestui motiv de casare în lipsa dezvoltării unor critici concrete, care să reliefeze care sunt considerentele contradictorii şi în ce constă viciul contradictorialităţii.

Recurenta-reclamantă a mai criticat, în mod necorespunzător recursului, că instanţa de apel a inserat motive contradictorii în cadrul considerentelor care conturează situaţia de fapt. Aceasta susţinere nu poate fi primită, deoarece conturarea situaţiei de fapt şi, implicit, stabilirea temeiniciei/netemeiniciei acţiunii în răspundere civilă delictuală reprezintă atributul instanţelor de fond. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Pentru aceleaşi argumente nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate a deciziei recurate nici afirmaţia recurentei-reclamante în sensul că intimatele nu respectă hotărârea judecătorească, care stabileşte obligaţia acestora la restituire în beneficiul său, nici după 12 ani de la data rămânerii sale definitive, sau cea potrivit cu care intimatele preferă să achite penalităţi de întârziere pentru nereconstituirea dreptului de proprietate.

Nu prezintă relevanţă, sub aspectul analizei conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile nici susţinerea recurentei-reclamante potrivit cu care hotărârea recurată ar reflecta reaua voinţă a instanţei de judecată, câtă vreme nu au fost prezentate argumente de natură juridică în combaterea legalităţii hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că pot fi subsumate acestui motiv de casare criticile care, fie şi indirect, tind a demonstra că hotărârea recurată încalcă autoritatea lucrului judecat sau că s-a reţinut în mod greşit incidenţa autorităţii de lucru judecat. De asemenea, cazul de casare priveşte deopotrivă ipoteza efectului negativ (al excepţiei autorităţii de lucru judecat) şi pe cea a efectului pozitiv (a identităţii de chestiune litigioasă dezlegată anterior între aceleaşi părţi).

Criticile recurentei-reclamante aduc în atenţie că există mai multe hotărâri, nu doar hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021, care atestă culpa intimatelor pentru neîndeplinirea obligaţiilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul recurentei-reclamante, în acest context fiind indicate sentinţa nr. 34 din 18 ianuarie 2024 şi sentinţa nr. 234 din 25 martie 2024, pronunţate de Judecătoria Reghin.

Cu toate acestea, prin modul nestructurat, din punct de vedere juridic, în care au fost formulate aceste critici, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă şi-a susţinut punctul său de vedere în sensul că hotărârile judecătoreşti enumerate ar atesta culpa intimatelor în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul său, ceea ce echivalează cu antamarea netemeiniciei soluţiei pronunţate în cauză, iar nu cu nelegalitatea acesteia din perspectiva coordonatelor autorităţii de lucru judecat, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 430 - art. 432 C. proc. civ.

De asemenea, susţinerile părţii recurente nu urmăresc să combată raţionamentul juridic al instanţei de apel, care a constatat legalitatea sentinţei pronunţate de tribunal, validând concluzia că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prin raportare, pe de o parte, la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2021, în considerentele căreia s-a reţinut că pârâtele nu au săvârşit o faptă ilicită prin aceea că nu au finalizat demersurile pentru punerea în posesie a reclamantei şi emiterea titlului de proprietate. Pe de altă parte, curtea de apel a avut în vedere şi împrejurarea că obiectul prezentei cauze este diferit de cel al dosarului nr. x/2021, în care instanţa a reţinut că pârâta Comisia locală se află într-o imposibilitate obiectivă de a pune în executare titlul executoriu cu privire la suprafaţa de 705,22 ha teren cu vegetaţie forestieră. Mai mult, a constatat că suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră pentru care reclamanta a invocat prejudicierea sa nu se raportează la un amplasament determinat.

Simpla afirmaţie a recurentei-reclamante în sensul că sentinţele nr. 34 din 18 ianuarie 2024, nr. 234 din 25 martie 2024 şi nr. 419 din 25 mai 2023, pronunţate de Judecătoria Reghin, atestă culpa intimatelor pentru neîndeplinirea obligaţiilor nu este de natură a pune în discuţie încălcarea autorităţii de lucru judecat, ca efect al acestor hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat care dispoziţii de drept material au fost încălcate ori greşit aplicate de curtea de apel, nu a argumentat în ce mod hotărârea recurată se întemeiază pe o încălcare a unei norme de drept material, ci s-a rezumat la a susţine că intimatele-pârâte nu şi-au îndeplinit, în mod culpabil, obligaţiile (de rezultat) privind reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul său.

Invocarea corectă a acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt. Aşadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată.

Recurenta-reclamantă trebuia să dezvolte acest motiv de recurs, adică să indice în mod concret circumstanţele din care rezultă incidenţa sa şi toate argumentele în drept pe care înţelege să se întemeieze, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înţelegerea şi verificarea acestora. Această exigenţă este conformă cu art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană statuând că pentru a-şi îndeplini misiunea, instanţele judecătoreşti trebuie să beneficieze de concursul părţilor, care sunt ţinute ca, în măsura posibilului, să-şi expună pretenţiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate şi structurate într-o manieră rezonabilă.

În combaterea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă a mai argumentat că obligaţiile intimatelor nu sunt de mijloace, ci de rezultat, acesta nefiind atins. Nici această susţinere nu se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu se grefează pe considerentele instanţei de apel, care nu a calificat obligaţiile intimatelor ca fiind obligaţii de mijloace. Or, recursul are ca obiect decizia instanţei de apel, impunându-se astfel ca prin motivele din recurs să fie criticat în mod punctual raţionamentul acestei instanţe.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 630/A din 7 iunie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.