Constitutionality of emergency ordinance amending organic law: lack of direct causal link to civil dispute regarding foundation governance

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin încheierea din 20 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petenta A..

2. Calea de atac a recursului

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A..

În susţinerea căii de atac exercitate, recurenta-petentă a criticat încheierea atacată, susţinând că O.U.G. nr. 166/2002 a modificat o lege organică, Legea nr. 146/2002, ceea ce este interzis de Constituţia României, iar votarea ordonanţei în Parlamentul României încalcă art. 73 lit. m) (regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie ("Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice").

În baza art. 115 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul nu era abilitat să emită O.U.G. nr. 166/2002, fiind o ordonanţă ce modifică o lege organică, iar Constituţia arată clar că Parlamentul nu poate adopta decât ordonanţe ce nu fac obiectul legilor organice.

Legea nr. 146/2002 este o lege organică care reglementează patrimoniul fostului UTC, deci proprietatea şi moştenirea, în contextul în care Fundaţiile sunt prin lege moştenitoarele fostului UTC.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Obiectul căii de atac deduse judecăţii îl constituie încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 166/2002, cerere formulată prin raportare la art. 73 lit. m) şi art. 115 alin. (1) din Constituţia României.

Curtea de Apel Constanţa, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a reţinut, în esenţă, că excepţia se referă la regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii şi nu are legătură cu obiectul cauzei care vizează legalitatea Deciziei nr. 1 privind alegerea preşedintelui A. şi a Deciziei nr. 1 a Consiliului de Conducere privind reprezentarea A. în relaţiile cu terţii, autorităţile publice şi la instanţele de judecată, astfel că nu există o legătură directă între normele cuprinse în O.U.G. nr. 166/2002 cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi normele care reglementează obiectul cauzei.

Sub un prim aspect, pentru a verifica legătura de cauzalitate dintre excepţia invocată şi cauza în care a fost formulată excepţia, este necesară raportarea la cuprinsul cererii de apel, etapă procesuală în care a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 166/2002.

Din lecturarea cererii de apel reiese că, în susţinerea căii de atac ordinare, însăşi petenta s-a prevalat de dispoziţiile O.U.G. nr. 166/2002, susţinând că "Legea nr. 146/2002, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 166/2002, este în vigoare şi produce efecte juridice (...)", iar dacă nu se aplică Legea nr. 146/2002 vor fi incidente prevederile din Decretul-lege nr. 150/1990; se observă, astfel, că petenta nu a contestat reglementarea legală prin această ordonanţă, ci chiar a uzat de aceste prevederi în susţinerea căii de atac.

Sub un alt aspect, analizând cererea de recurs dedusă judecăţii, prin raportare la criticile efectiv formulate de petentă, se observă că partea nu a indicat de ce dispoziţiile legale pretins neconstituţionale, respectiv O.U.G. nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al A., ar avea legătură directă cu cauza, al cărei obiect este reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei de alegere a preşedintelui petentei.

Într-adevăr, prin O.U.G. nr. 166/2002 a modificat substanţial Legea nr. 146/2002, inclusiv în ceea ce priveşte organele de conducere ale fundaţiilor, însă nu sub acest aspect a invocat recurenta excepţia de neconstituţionalitate, ci din perspectiva abilităţii Parlamentului de a emite o ordonanţă de urgenţă care modifică o lege organică.

Or, aceste aspecte nu pot fi invocate pe calea excepţei de neconstituţionalitate, pentru că se referă la controlul a priori, care funcţionează ca un control prealabil şi preventiv înainte de promulgarea legii, chestiuni care excedează cauzei.

În egală măsură, se reţine că posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, recurenta nu a indicat care ar fi legătura dintre O.U.G. nr. 166/2002, în ansamblul său, şi cauza dedusă judecăţii.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Constanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv dispoziţiile invocate de către petentă, ca fiind neconstituţionale, nu au legătură cu cauza.

Prin urmare, ţinând cont de criticile formulate prin cererea de apel, dar şi de cele din cuprinsul cererii de recurs, în mod corect şi legal, în încheierea atacată, s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existenţa legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii.

Cum condiţia legală a existenţei unei legături între pricina dedusă judecăţii şi excepţia de neconstituţionalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiţii, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curţii Constituţionale nu se mai impune.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din data de 20 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.