State tax recovery claim nullified in cassation for failing to formulate concrete illegality criticisms against appellate reasoning.

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în 05.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, în numele Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 825.759 RON, reprezentând prejudiciu cauzat de pârât prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu accesorii calculate până la data recuperării prejudiciului. Totodată, a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea de drept şi de fapt a pârâtului A. până la plata întregului prejudiciu.

Prin încheierea nr. 2/11.09.2023, Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat soluţionarea cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Mureş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, sub nr. x/2023*.

Prin încheierea nr. 16/22.02.2023, Tribunalul Mureş, secţia civilă a anulat în parte cererea de chemare în judecată, potrivit art. 200 raportat la art. 194 lit. d) din C. proc. civ., reţinând că reclamanta nu a motivat în fapt capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător.

În data de 08.03.2023, reclamanta a depus o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea pârâtului, invocând în drept art. 952-954 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 30/C/4.04.2023, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de înfiinţare a sechestrului asigurător.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 05/05.01.2024, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Statul Român, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 678/A/19.06.2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 05/05.01.2024 a Tribunalului Mureş, secţia civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat că îndatorirea de a motiva hotărârea înseamnă indicarea în scris a raţiunilor care au determinat admiterea sau respingerea cererii şi constituie unicul mijloc prin care se va putea exercita controlul judiciar. Raportat la acest aspect, instanţa de apel s-a pronunţat fără a avea în vedere întregul material probator administrat în cauză şi motivele invocate în susţinerea apelului promovat raportat la fapta ilicită a pârâtului.

În continuare, recurentul a prezentat situaţia de fapt a litigiului, prin raportare la dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, probele administrate şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în respectiva cauză, reluând aceleaşi susţineri din cuprinsul cererii de apel şi opinând că sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale.

5. Apărări formulate în cauză.

Intimatul-pârât A. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Din cuprinsul textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Înalta Curte reţine că argumentele recurentului nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise şi nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, în realitate, recurentul a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost, deja, analizate şi dezlegate de instanţa devolutivă de control judiciar.

Deşi memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, pentru "deplina edificare a instanţei de control judiciar", recurentul a prezentat situaţia de fapt a litigiului, făcând referire la probele administrate în dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi la rechizitoriul întocmit în cauza penală, unde s-au indicat sumele cu care recurentul s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul cauzat bugetului statului de către pârât prin cele trei societăţi pe care le administra în fapt/în drept.

În continuare, recurentul a prezentat soluţiile pronunţate de instanţele de judecată în dosarul penal şi a reiterat, întocmai ca şi în cuprinsul cererii de apel, cu o motivaţie identică, ce nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (vinovăţia, prejudiciul, fapta ilicită şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu), reluând ad litteram motivele din cuprinsul cererii de apel.

Se constată, astfel, că întreaga argumentaţie din memoriul de recurs reprezintă o reluare a susţinerilor cuprinse în cererea de apel, cu ignorarea dezlegărilor instanţei de apel care a reţinut că, în virtutea principiului disponibilităţii, reclamanta a fixat, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., limitele judecăţii prin excluderea faptei ilicite constând în nedeclararea sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, astfel că a apreciat că nu se mai impune analizarea criticii din apel privind condiţiile răspunderii civile delictuale reţinute de prima instanţă pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o astfel de faptă.

Aşadar, instanţa de apel a analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prin raportare la fapta de evidenţiere în contabilitate a cheltuielilor cuprinse în facturile indicate în actul de sesizare, reţinând că, deşi există în materialitatea sa, nu s-a dovedit ca fiind fictive operaţiunile comerciale în baza cărora facturile au fost emise.

În acest sens, se constată că recurentul nu a combătut raţionamentul instanţei de apel prin formularea unor critici concrete de nelegalitate, ci motivele din apel au fost nelegal invocate tale quale în cadrul recursului, iar, procedând astfel, practic recurentul a criticat soluţia primei instanţe.

Deşi recurentul-pârât a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze considerentele instanţei de apel.

Nici susţinerile recurentului relative la motivarea hotărârii nu se reprezintă veritabile critici de nelegalitate, întrucât partea a prezentat doar consideraţii generale, fără referire la decizia recurată.

Prin această critică, aparent subsumabilă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul nu învederează, în realitate, aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte decizia recurată, iar trimiterea la aspecte teroretice, fără o argumentaţie dezvoltată asupra acestei critici prin raportare la decizia atacată, nu poate fi apreciată ca vizând nelegalitatea deciziei recurate, întrucât părţile au obligaţia atât de a indica motivul de casare invocat, cât şi de a-l dezvolta cu critici concrete şi pertinente care să poată fi examinate în această cale extraordinară de atac.

Or, recurentul a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecăţii exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situaţiei de fapt ori evaluarea probatoriilor.

Prin urmare, recurentul nu a învederat motive străine sau contradictorii şi nici nu a prezentat de ce pretinde că hotărârea recurată este nemotivată, ci a reluat aprecieri proprii cu privire la stări de fapt şi probe, invocate şi analizate deja de către instanţa de apel, care nu pot fi subsumate motivului de casare invocat.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva deciziei nr. 678/A din data de 19 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva deciziei nr. 678/A din data de 19 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.