RCA Guarantee Body Recovery Action Falls Within Statutory Insurance Matter Excluding Cassation Appeal

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, în data de 26 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România (BAAR) a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.621.288,75 RON, care se compune din:

- suma de 126.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale 10.000 RON şi morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate C.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate D.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate E.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate F.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate G.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate H.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate I.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate J.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate K.;

- suma de 61.318,75 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (12.000 euro daune morale şi 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate L.;

- suma de 187.445 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (40.000 euro daune morale şi 187,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate M.;

- suma de 187.697,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (40.000 euro daune morale şi 1077,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate N.;

- suma de 121.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (25.000 euro daune morale şi 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate O.;

- suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamanţii C., D., E. şi F.;

- suma de 950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamantul M..

În drept, reclamantul a invocat art. 31 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2016, transpus în art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 1349, art. 1359, art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 189/2021 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, în data de 8 noiembrie 2021, sub nr. x/2021*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 138/2022 din 7 aprilie 2022, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. fostă B. SRL), având ca obiect acţiune în regres. A dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei totale de 1.621.288,75 RON, care se compune din: suma de 126.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale (10.00 RON) şi morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate C.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate D.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate E.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate F.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate G.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate H.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate I.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate J.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate K.; suma de 61.318,75 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (12.000 euro daune morale şi 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate L.; suma de 187.445 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (40.000 euro daune morale şi 187,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate M.; suma de 187.697,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (40.000 euro daune morale şi 1077,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate N.; suma de 121.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale (25.000 euro daune morale şi 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate O.; suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamanţii C., D., E. şi F.; suma de 950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamantul M..

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin procesul-verbal din 9 iunie 2022 întocmit de preşedintele secţiei I civile a Curţii de Apel Galaţi s-a constatat că, din eroare, apelul declarat în cauză a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile şi s-a dispus înaintarea dosarului pentru o nouă repartizare aleatorie secţiei competente.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, în data de 9 iunie 2022, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 235/A din 22 iunie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială a admis excepţia necompetenţei material-procesuale a aceste secţii şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei I civile a Curţii de Apel Galaţi.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în data de 12 iulie 2022, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei material-procesuale a acestei secţii şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei a II-a civilă, maritimă şi fluvială a Curţii de Apel Galaţi, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă ivit între cele două secţii ale Curţii de Apel Galaţi, s-a suspendat judecarea apelului până la soluţionarea conflictului şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă pentru pronunţarea asupra regulatorului de competenţă.

Prin încheierea nr. 802 din 4 aprillie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 27 aprilie 2023, sub nr. x/2021*.

Prin decizia nr. 1085 din 8 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în data de 19 iulie 2023, sub nr. x/2021*.

Prin decizia nr. 142/A din 27 iunie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 138/07.04.2022 pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România. A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.. A obligat intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România la plata către apelanta-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 12909 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

4. Calea de atac a recursului

Împotriva deciziei nr. 142 din 27 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 4 septembrie 2024, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2021.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa obligării pârâtei la plata despăgubirilor.

În susţinerea recursului, recurentul a învederat, în esenţă, că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând într-o inacţiune, respectiv neîndeplinirea obligaţiei instituite în sarcina pârâtei prin prevederile art. 48 din Legea nr. 136/1995 de a încheia o poliţă de asigurare RCA pentru buldoexcavatorul pe care îl deţinea, prejudiciul constând în diminuarea patrimoniului reclamantului cu sumele achitate persoanelor prejudiciate pentru plata despăgubirilor cuvenite prin accidentul provocat de autovehiculul pârâtului, vinovăţia autorului faptei ilicite fiind evidentă întrucât orice deţinător de autovehicul cunoaşte că este obligat să încheie o poliţă de asigurare, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu existând.

A mai precizat că acţiunea dedusă judecăţii este una în regres, o acţiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorului (pârâtul din cauză) pentru sumele plătite în numele şi pentru acesta, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 C. civ.. Obligaţia încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto incumbă proprietarului potrivit O.U.G. nr. 54/2016 transpusă în Legea nr. 132/2017 la art. 3, instanţa de apel interpretând în mod eronat lipsa vinovăţiei pârâtei, în condiţiile în care aceasta răspunde pentru nerespectarea art. 3 din Legea 132/2017 întrucât avea obligaţia de a încheia o poliţă RCA în calitate de proprietar.

Potrivit sentinţei civile nr. 43/13.01.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 1128/21.12.2017, instanţa s-a pronunţat cu privire la vinovăţia pârâţilor din prezentul litigiu în baza expertizelor efectuate, iar sumele stabilite cu titlu de despăgubiri sunt proporţionale cu gradul de vinovăţie reţinut.

Astfel, în urma soluţionării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 s-a constatat că prepusul pârâtei B. S.R.L. (actuala A. SRL) se face vinovat pentru producerea accidentului, fiind obligată reclamanta la plata despăgubirilor în calitate de garant, deoarece societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încheia o poliţă RCA valabilă pentru buldoexcavatorul aflat în proprietatea sa.

Concluzionând, recurentul a susţinut că pârâta este de rea-credinţă, încercând să se sustragă de la obligaţia ce îi incumbă urmare a faptului că autovehiculul nu beneficia de o poliţă de asigurare RCA valabilă la data evenimentului rutier produs, prima instanţă reţinând corect vinovăţia şi întinderea prejudiciului cauzat reclamantei, ca urmare a achitării despăgubirilor, sens în care, în temeiul art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 a formulat acţiunea de regres împotriva pârâtei.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în 14 septembrie 2024, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât fapta ilicită nu există, pentru că în dosarul nr. x/2015 s-a reţinut că vinovaţi de producerea accidentului sunt P., manevrantul buldoexcavatorului, şi Q., conducătorul autoturismului R..

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare în data de 28 octombrie 2024, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, arătând că litigiul nu se circumscrie materiei asigurărilor, nefiind izvorât din contractul de asigurare, ci din subrogaţia legală care operează ca urmare a îndeplinirii de către reclamant, în calitate de birou naţional auto şi organism de plată a despăgubirii conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, a obligaţiei legale de garanţie pentru persoanele prejudiciate prin accidente de circulaţie în care au fost implicate autovehicule pentru care nu s-a încheiat asigurarea de răspundere civilă obligatorie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cu prioritate asupra admisibilităţii căii de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc ordinea de soluţionare a excepţiilor în funcţie de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamantului Biroul Asigurătorilor din România (BAAR) privind obligarea pârâtei A. S.R.L., la plata sumei de 1.621.288,75 RON, reprezentând despăgubiri morale şi materiale achitate rudelor victimelor accidentului rutier produs în 23 octombrie 2014.

Prin motivele cererii, reclamantul a susţinut că în accidentul de circulaţie soldat cu decesul numitului Q., a fost implicat buldoexcavatorul proprietatea B. S.R.L., actualmente A. S.R.L., vinovăţia pentru producerea accidentului fiind stabilită în sarcina prepusului pârâtei. În urma soluţionării cauzei penale nr. 39072/P/2015, s-a constatat că vinovat de producerea accidentului este prepusul pârâtei, reclamantul fiind obligat la plata despăgubirilor, în calitate de garant, deoarece societatea pârâtă nu avea încheiată o poliţă RCA valabilă pentru autovehiculul proprietatea sa, despăgubiri pe care le-a achitat la solcitarea persoanelor vătămate.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 31 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2016, transpus în art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 1349, art. 1359, art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

În acest context, se observă că reclamantul şi-a exercitat dreptul său de regres născut ca urmare a achitării despăgubirilor persoanelor vătămate, invocând fapta proprie a pârâtei constând în omisiunea încheierii unei poliţe RCA. Mai exact, prin plata despăgubirilor, reclamantul s-a subrogat în drepturile persoanelor vătămate în urma accidentului rutier, accident cu privire la care, în cadrul dosarului x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a reţinut culpa concurentă a celor doi conducători auto implicaţi în accident.

Raportat la pretenţiile exhibate prin acţiunea în regres şi la normele legale invocate în susţinerea acesteia, Înalta Curte constată că litigiul pendinte se circumscrie materiei asigurărilor, sumele solicitate fiind achitate persoanelor îndreptăţite la despăgubire ca urmare a rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 43/13.01.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1128/22.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar plata a fost efectuată de reclamant în baza art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 26 martie 2021, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Conform dispoziţiilor legale enunţate, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmarea modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 C. proc. civ., deci, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Litigiul de faţă este subsumat materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., şi aceasta chiar dacă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, ci din funcţia de garant acordată BAAR prin Legea nr. 132/2017, ca organism de compensare a victimelor şi chiar dacă regulile de drept material aplicabile sunt, în mare măsură, regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală, în speţă, acţiunea în regres. În cauză, se aplică însă, cu prioritate, normele speciale edictate pentru materia asigurărilor RCA, din care rezultă atât obligaţia de dezdăunare a BAAR, cât şi dreptul de regres al acestui organism, iar regulile de drept comun sunt aplicabile în completare, în măsura în care normele speciale nu derogă de la ele. De altfel, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenţia evidentă de a cuprinde şi litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule şi tramvaie.

Concluzia că activitatea şi funcţiunile BAAR nu pot fi disociate de materia asigurărilor RCA rezultă, aşadar, din întreaga reglementare a Legii nr. 132/2017, care la art. 1 dispune în mod explicit că această lege reglementează:

"a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA; b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligaţia să încheie contracte RCA şi excepţiile de la această obligaţie, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor şi asigurătorilor; c) organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR."

Ar fi, prin urmare, eronat în drept să se aprecieze că numai litigiile decurgând dintr-un contract de asigurare RCA ar fi subsumate materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu şi cele decurgând din lipsa unei astfel de asigurări obligatorii, situaţie în care BAAR preia, în virtutea legii, funcţiunile care în mod normal ar fi revenit asigurătorului RCA al vehiculului care a produs pagubele. Materia asigurărilor include, în mod limpede, şi situaţia în care calitatea procesuală pasivă aparţine BAAR, în lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, ca şi acţiunile subsecvente în regres - cum este cea de faţă -, indiferent dacă acestea sunt exercitate de asigurătorul RCA, în cazurile prevăzute de lege sau de BAAR.

Prin urmare, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenţia evidentă de a cuprinde şi litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule şi tramvaie. Raţiunea legiuitorului, al cărui drept de apreciere în ceea ce priveşte edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituţie, constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii şi îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale şi morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanţelor de fond (prima instanţă şi cea de apel).

Faptul că litigiul este circumscris materiei asigurărilor, chiar dacă nu există o poliţă auto valabilă, reiese şi din considerentele Deciziei nr. 13/2020 pronuntaţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care statuează în sensul că:

"84. Reiese că diferenţa specifică în cazul litigiilor cu care au fost învestite instanţele faţă de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală constă în chestiunea privind existenţa şi întinderea răspunderii asigurătorului RCA, prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, aceasta întrucât întinderea răspunderii civile delictuale a asiguratului nu poate depăşi întinderea răspunderii contractuale a asigurătorului RCA, până la atingerea limitelor de răspundere prevăzute în asigurarea RCA, cum se arată în art. 22 alin. (7) din acelaşi act normativ. Menţionatul aspect al existenţei răspunderii contractuale a asigurătorului urmează a fi avut în vedere şi cu ocazia analizării dreptului societăţii de asigurare de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în situaţiile reglementate de lege, potrivit art. 25 din Legea nr. 132/2017."

Coroborând cele enunţate rezultă că pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite două grade de jurisdicţie, anume fond şi apel.

În cauza de faţă, litigiul a fost soluţionat, în primă instanţă, de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, iar împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Biroul Asigurătorilor din România (BAAR).

Or, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Aplicând aceste dispoziţii legale în speţă, se constată că decizia recurată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de calea de atac a recursului.

În acest sens, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional inserat în art. 129 din Constituţia României, conform căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate pot exercita căile de atac în condiţiile legii.

În acelaşi sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că:

"Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Raportat la argumentele expuse şi la dispoziţiile legale enunţate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei-pârâte de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă A. S.R.L., reprezentând onorariu de avocat, acesta fiind dovedit cu chitanţa aflată în dosarul de recurs, onorariul avocaţial fiind redus conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din cod, apreciindu-se că valoarea onorariului pretins, în cuantum de 4000 RON, nu se justifică faţă de complexitatea cauzei şi munca efectiv îndeplinită de avocat în cadrul procedurii derulate în etapa recursului.

Totodată, având în vedere soluţia pronunţată în cauză şi împrejurarea că recurentul-reclamant a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 9908,94 RON, conform ordinului de plată nr. x/05.11.2024 aflat la dosar, această parte va observa dispoziţiile art. 45 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judicare de timbru, având dreptul de a acţiona în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 142/A din data de 27 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-pârâte.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.