Appeal null for non-enumerated cassation grounds; simulated sale and donation contracts upheld.

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, în data de 07.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. şi C., solicitând i) să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991; ii) să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/06.04.1993, precum şi a contractului de donaţie nr. x/09.04.1993; iii) să se constate că preţul imobilului a fost plătit de reclamant şi că reclamantul este proprietarul imobilelor menţionate în contractul de donaţie nr. x/09.04.1993, respectiv parte din construcţia veche formată dintr-o cameră de 18,90 mp şi 7,45 mp dintr-o altă cameră, o parte din construcţia nouă formată din etajul 1 şi pod, suprafaţa de 1500 mp teren din care terenul din faţa casei, terenul din partea de sud cu lungime de 44,30 m şi lăţime de 7,70m/25m şi restul lăţime 6 m la stradă, precum şi un teren de lungime 182,10 m şi lăţime 5,50 m; iv) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1175 din C. civ. şi art. 453 din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 529/09.11.2023, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâta C. prin întâmpinare şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi C..

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 3437/13.06.2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 529/09.11.2023 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.

4. Calea de atac a recursului

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 şi a actelor subsecvente, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.04.1993 şi contractul de donaţie nr. x/09.04.1993.

Un motiv de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 îl constituie împrejurarea că pârâta D. are calitatea de mandatar al fiului său, E., invocând dispoziţiile art. 1654 C. civ. care prevăd că mandatarii nu pot cumpăra bunurile pe care au fost însărcinaţi să le vândă, această interdicţie urmărind să evite un conflict de interese, ceea ce în cauză este tocmai invers.

A mai susţinut că este interzis de C. civ. ca mandatarul să cumpere lucrul pe care îl vinde, neputând cumula calitatea de vânzător şi cumpărător. Notarul public care a perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.04.1993 nu a sesizat ilegalitatea rezultată din contopirea calităţilor de mandatar şi cumpărător.

În continuare, recurentul a prezentat situaţia de fapt a litigiului, susţinând că pârâtele au urmărit să îl înşele, aşa cum reiese din cuprinsul celor trei documente nevalabile.

5. Apărările formulate în cauză

În 19 septembrie 2024, intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că recursul este nul pentru că nu este motivat prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În data de 24 octombrie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că, din eroare, nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, acesta fiind reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă C. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.

Aceasta, întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.

Înalta Curte constată că, deşi în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, formal, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situaţia în care instanţa a aplicat greşit normele de drept material când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greşit, în realitate, partea nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat.

În ceea ce priveşte motivul ce vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1654 C. civ., potrivit cu care mandatarii nu pot cumpăra bunurile pe care au fost însărcinaţi să le vândă, Înalta Curte constată că această critică a fost formulată omisso medio, întrucât nu a fost invocată şi în faţa instanţei de apel, singura referire a reclamantului, din cuprinsul cererii de apel, la mandat, fiind aceea că un soţ îl poate reprezenta pe altul în baza unui contract de mandat, iar în absenţa acestuia, reprezentarea nu poate avea loc, fără a se face referire la interdicţia prevăzută de textul art. 1654 C. civ.

Or, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanţei anterioare şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecăţii în apel.

Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac a recursului.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Cât priveşte critica prin care se pretinde nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 pentru că pârâta D. avea calitatea de mandatar al fiului său E., curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că aspectele ce vizează nulitatea absolută a contractului încheiat în anul 1991 au fost invocate pentru prima dată în apel şi cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că reclamantul combină două instituţii juridice, respectiv simulaţia prin interpunere de persoane şi nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare pe motiv de lipsă de consimţământ, iar prin cererea de recurs, recurentul nu a combătut aceste statuări, ci partea s-a limitat la a relua situaţia de fapt a litigiului, care nu poate fi reapreciată în recurs.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la decizia atacată, recurentul-reclamant ignorând, practic, dispoziţia instanţei de apel în legătură cu aspectele deduse judecăţii prin cererea de apel.

Exigenţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun obligaţia formulării de critici care să pună în discuţie aspecte referitoare la aplicarea greşită a regulilor de drept incidente, prin raportare directă la soluţia şi la motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca, în acest mod, instanţa de recurs să poată exercita un control judiciar efectiv, cerinţă neîndeplinită în speţă în acord cu cele anterior menţionate, recurentul prevalându-se doar în mod formal de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurent referitoare la aprecierea probatoriului administrat în cauză nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Prin urmare, se observă că recurentul tinde la o cenzurare a modalităţii de apreciere a probelor de către instanţa de apel şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv conformitatea actului jurisdicţional atacat cu regulile de drept aplicabile, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3437 din data de 13 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3437 din data de 13 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.