Municipal public domain ownership of streets vs. private property certificates; positive effect of res judicata on prior annulments of certificates issued in violation of public domain exclusions

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, în data de 26.02.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Oraşul Ocnele Mari, prin primar, a chemat în judecată pe pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, solicitând obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 53.202,43 mp, astfel cum rezultă din schiţele topografice depuse la dosar, situat în oraşul Ocnele Mari, ce reprezintă în fapt străzi şi alte bunuri ce aparţin domeniului public al oraşului Ocnele Mari, conform prevederii exprese a Legii nr. 213/1998, actualizată, pct. III din Anexa privind bunurile proprietate publică, astfel: (1) strada x în suprafaţă de 4.557,24 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (2) strada x, în suprafaţă de 3.152,94 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (3) strada x, în suprafaţă de 21.526,91 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (4) strada x, în suprafaţă de 17.968,01 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (5) strada x, în suprafaţă de 2.990,75 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (6) strada x, în suprafaţă de 3.006,58 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x.

Totodată, a mai solicitat şi să se dispună dezmembrarea acestor imobile din totalul patrimoniului pârâtelor, înregistrat în Cartea Funciară a oraşului Ocnele Mari.

Prin cererea formulată la data de 15.11.2016, reclamantul a precizat că înţelege să revendice suprafaţa totală de 50.617,77 mp, identificată de către expertul tehnic desemnat în cauză, în loc de 53.202,43 mp (cât era menţionată în cererea iniţială), reprezentând terenuri aferente următoarelor străzi: strada x - 4.557,24 mp; strada x - 3.635,554 mp; strada x - 21.414,22 mp; strada x - 13.423,52 mp; strada x -1.669,74 mp; strada x - 2.997,24 mp; strada x -2.920,26 mp.

Prin încheierea din şedinţă din 14 martie 2017, instanţa a reţinut că cererea menţionată anterior este o cerere de precizare în sensul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii.

Pârâtele au invocat excepţia inadmisibilităţii capătului II al acţiunii, în şedinţa publică din 23 mai 2017, susţinând că dezmembrarea imobilelor revendicate din cartea funciară este în competenţa registratorului de carte funciară.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea

Prin sentinţa nr. 737 din 30 mai 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii capătului II din cererea principală; a admis, în parte, acţiunea, astfel cum a fost precizată, şi a obligat pârâtele să respecte dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la bunurile-imobile (suprafeţe de teren) aferente celor 7 străzi, identificate potrivit raportului de expertiză de la dosar. A fost respins capătul II al cererii de chemare în judecată, iar pârâtele au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 3.700 RON, cheltuieli de judecată către reclamant.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 3175 din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. şi Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei nr. 737 din 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată.

Prin aceeaşi decizie, intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelantele-pârâte a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.597 RON.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 2011 din 13 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Oraşul Ocnele Mari, prin primar, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

5. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în al doilea ciclu procesual

Prin încheierea din 20 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiate, obiecţiunile formulate de către pârâtele-apelante împotriva raportului de expertiză efectuat în cauză (inclusiv în ceea ce priveşte anexele la acesta).

Prin decizia nr. 1724/2023 din 21 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei.

6. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii şi încheierii de şedinţă din 20 februarie 2023 au declarat recurs pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea.

Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 1724/2023 din 21 martie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, recurentele-pârâte au solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii apelului formulat şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentele au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, pe de o parte, existenţa unor motive contradictorii, iar, pe de altă parte, că au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 563 şi urm. din C. civ., ale Legii nr. 213/1998, reglementările legale privind cartea funciară, precum şi celelalte prevederi legale incidente în cauză.

Sub un prim aspect, s-a arătat că instanţa de recurs, prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, a dat îndrumarea de a fi analizate susţinerile reclamantului potrivit cărora a dobândit un drept de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, în baza OMTT nr. 870/1963, emis în baza Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, prin care s-a dispus transmiterea în administrarea fondului fostului Sfat Popular Ocnele Mari a unei suprafeţe de 113.700 mp.

Pentru a verifica aceste aspecte, instanţa de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, în urma căreia a rezultat că Decretul nr. 409/1955 şi OMTT nr. 870/1963 "nu au legătură cu litigiul actual", astfel încât terenurile ce fac obiectul cauzei nu se regăsesc în suprafaţa de 113.700 mp.

A precizat că indisolubil legat de lămurirea acestui aspect este şi verificarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2001 şi nr. y/2001, invocate de intimatul-reclamant în apărările sale, prin care au fost anulate parţial două certificate de atestare a dreptului de proprietate emise pârâtelor, altele decât cele care fac obiectul cauzei pendinte.

Astfel, prin decizia civilă nr. 3303/05.11.2002, pronunţată în dosarul nr. x/2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de Primarul Oraşului Ocnele Mari, deoarece acesta "a făcut dovada că terenul se afla în administrarea primăriei (fostul Sfat Popular al oraşului Ocnele Mari) încă din anul 1963, fiind transmis acesteia prin OMTT nr. 870/1963".

Prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2001 a fost admisă în parte acţiunea formulată de Primarul Oraşului Ocnele Mari, ca urmare a faptului că acesta a primit terenul în litigiu "din proprietatea statului şi administrarea fostului Minister al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, în administrare, potrivit Ordinului nr. 870 din decembrie 1963 emis în baza Decretului nr. 409/1955."

Prin acţiunea ce face obiectul cauzei pendinte nu s-a solicitat anularea totală/parţială a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x şi seria x nr. x, emise de Ministerul Industriei şi Comerţului (în prezent Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri) în favoarea recurentelor, pe motiv de nelegalitate, aşa cum s-a solicitat în dosarul nr. x/2001 şi dosarul nr. x/2001.

Prin urmare, cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate beneficiază de prezumţia de legalitate.

Deşi instanţa de recurs a acordat importanţă susţinerilor prin care reclamantul argumenta dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, în baza OMTT nr. 870/1963, emis în baza Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, prin care s-a dispus transmiterea în administrarea fostului Sfat Popular Ocnele Mari a unei suprafeţe de 113.700 mp, instanţa de apel a înţeles să ignore rezultatul expertizei, respectiv că s-a dovedit că reclamantul nu a dobândit un drept de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, în acest mod.

În consecinţă, recurentele au susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele privind autoritatea de lucru judecat, atunci când a reţinut efectul pozitiv al hotărârilor civile invocate, care au avut la bază alte acte normative decât cele din prezenta cauză.

Sub un alt aspect, recurentele au arătat că instanţa de apel nu a lămurit aspectele din cuprinsul deciziei de casare, prin care s-a reţinut că instanţa de apel nu a analizat un element esenţial al cauzei, referitor la susţinerile reclamantului potrivit cu care la momentul efectuării documentaţiei cadastrale pentru deschiderea cărţii funciare şi înscrierea suprafeţelor respective de teren, a fost refuzată înscrierea, ca urmare a constatării suprapunerii cu proprietatea publică a statului, însă terenurile dobândite în baza celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate sunt înscrise în diferite cărţi funciare în favoarea Societăţii Naţionale a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, unde nu figurează suprapuneri cu domeniul public.

În continuare, recurentele au evocat situaţia de fapt, sens în care au arătat că, în anul 2019, pe numele intimatului-reclamant s-a deschis cartea funciară nr. x, înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui teren în cartea funciară fiind posibilă numai pentru că nu era înscris un alt drept de proprietate asupra acestuia.

Astfel, au considerat că au relevanţă susţinerile recurentelor potrivit cărora terenurile dobândite în baza celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate sunt înscrise în diferite cărţi funciare în favoarea Societăţii Naţionale a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, unde nu figurează suprapuneri cu domeniul public, respectiv CF nr. x; CF nr. x; CF nr. x; CF nr. x şi CF nr. x, iar, în cazul constatării unei suprapuneri, Oficiul de Cadastru ar fi respins cererea de înscriere în cartea funciară.

S-a mai arătat că instanţa de apel trebuia să analizeze şi întinderea dreptului de proprietate invocat de intimatul-reclamant asupra terenurilor revendicate, respectiv dacă suprafaţa revendicată de 50.717,77 mp se regăseşte în titlul de proprietate invocat de intimatul-reclamant, ca suprafaţă şi delimitare.

În acest sens, a arătat că raportul de expertiză a identificat imobilele din "str. x, str. x, str. x şi str. x", însă, cu toate acestea, intimatul-reclamant a revendicat şi terenuri identificate sub numele de str. x, str. x şi str. x.

Instanţa de apel a aratat că "expertul a concluzionat că toate terenurile revendicate de reclamant sub denumirea de străzi au fost afectate de măsura exproprierii, iar această măsură s-a dispus asupra patrimoniului persoanelor fizice, dar şi asupra Consiliului Local Popular Ocnele Mari", dar a înlăturat aceste afirmaţii, reţinând că "pentru exploatarea minieră au fost expropriate suprafeţe de teren numai de la persoanele fizice".

Mergând pe această logică înseamnă că, dacă nu toate, măcar o parte din terenurile revendicate au făcut obiectul decretelor de expropriere, ce au stat la baza emiterii celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate şi care ulterior au fost înscrise în cărţile funciare deschise pe numele recurentelor.

Instanţa a folosit probele administrate în faza de rejudecare apel în mod discreţionar, pronunţând o soluţie ce cuprinde motive contradictorii.

În verificarea regimului juridic al terenului revendicat, instanţa a reţinut că în evidenţele Oraşului Ocnele Mari sunt menţionate denumirile străzilor care fac obiectul acţiunii în revendicare încă înainte de anul 1989, făcând trimitere la situaţia nominală a denumirii străzilor şi a numerotării clădirilor situate pe acestea întocmită de Consiliul Popular al Oraşului Ocnele Mari, în baza Ordinului nr. 152/1976, emis de Consiliul Popular al judeţului Vâlcea-Comitetul Executiv.

Însă, la o analiză a acestei situaţii (ce se află la dosarul de apel din rejudecare) se poate observa că în aceasta nu figurează terenurile revendicate sub numele de str. x.

Au mai arătat recurentele şi că instanţa de recurs a considerat că, în susţinerea afirmaţiilor reclamantului, trebuie avute în vedere susţinerile cu privire la existenţa unor acorduri/memorii justificative cu privire la transmiterea unui drept de folosinţă temporară, cu titlu de închiriere sau de administrare asupra unor suprafeţe de teren, încheiate între Consiliul Popular şi Întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea, în contextul aplicării Decretului de expropriere nr. 106/1973, expropriere dispusă "în scopul construirii unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde, în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari".

În rejudecare, instanţa de apel nu a lămurit aspectele privind eventualele transmiteri de terenuri cu titlu temporar din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea.

7. Întâmpinare

În data de 14.08.2023, intimatul-reclamant Oraşul Ocnele Mari, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că, în mod corect, instanţa de apel a respins apelul formulat de către pârâte, reţinând că, în justificarea dreptului de proprietate, intimatul-reclamant a invocat apartenenţa imobilului la domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale, acesta fiind inclus în categoria "străzi", în baza HCL nr. 30/1999, modificată ulterior, apartenenţa suprafeţelor de teren la domeniul public fiind atestată prin H.G. nr. 1362/2001.

Verificând regimul juridic al terenului în suprafaţă totală de 50.617,77 mp, aşa cum a fost precizată de către intimatul-reclamant, şi în raport cu destinaţia acestuia, s-a reţinut că în evidenţele Oraşului Ocnele Mari sunt menţionate denumirile străzilor ce fac obiectul acţiunii în revendicare încă înainte de anul 1999. Situaţia nominală a denumirii străzilor din anul 1976 corespunde cu situaţia rezultând din recensământul populaţiei şi al locuinţelor din anul 1992, dar şi cu evidenţa extraselor din registrele agricole ale Oraşului Ocnele Mari privind înregistrarea proprietăţii persoanelor care locuiesc pe aceste străzi.

Terenurile revendicate de către reclamant sub denumirea de "străzi" se regăsesc şi în planurile de situaţie pe care reprezentanţii Societăţii Naţionale a Sării S.A. - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea le-au pus la dispoziţia expertului, în vederea identificării acestora, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultând că în vecinătatea străzilor sunt amplasate sonde, precum şi alte instalaţii, însă drumurile nu sunt folosite pentru transport rutier şi pietonal la obiectivele SNS, partea de acces în incintă fiind identificată separat în Anexele 1 şi 2 la raport.

Toate străzile revendicate de UAT Oraşul Ocnele Mari au fost inventariate prin HCL nr. 8/2004 ca făcând parte din domeniul public, regimul lor juridic fiind atestat prin H.G. nr. 1362/2001, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care sunt de uz sau de interes public. De altfel, destinaţia străzilor revendicate de intimatul-reclamant nu a fost contestată nici de către pârâtele-apelante, toate fiind afectate de măsura exproprierii, respectiv str. x, str. x, str. x şi str. x, reţinându-se că pentru exploatarea minieră au fost expropriate suprafeţe de teren numai de la persoane fizice, destinaţia străzilor ca una de interes public fiind păstrată şi după anul 1989.

Titlul de proprietate al reclamantului, faţă de regimul juridic al imobilului revendicat, îl constituie legea, iar nu actele administrative, precum hotărârile consiliului local şi hotărârea Guvernului, care au evidenţiat, respectiv au atestat apartenenţa suprafeţei de teren la domeniul public, fiind aplicabile principiile constituţionale prevăzute de art. 135 din Constituţie.

În raport cu dezlegările în drept intrate în puterea lucrului judecat, în mod judicios, s-a reţinut că, în această cauză, certificatele de atestare a dreptului de proprietate cu care pârâtele au înţeles să dovedească un drept preferabil intimatului-reclamant au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 834/1991, în sensul că terenurile ce fac parte din domeniul public, respectiv cele cărora le sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991, nu puteau fi trecute în proprietatea societăţilor comerciale ce au avut capital de stat la data înfiinţării acestora, astfel că, în condiţiile art. 563 şi urm. din C. civ., Oraşul Ocnele Mari a înlăturat prezumţia dreptului de proprietate ce decurgea din faptul posesiei, în favoarea pârâtelor, prin dovedirea unui titlu de proprietate preferabil.

În continuare, intimatul-reclamant a expus istoricul situaţiei terenurilor revendicate, prin prisma decretului nr. 409/1955 şi al decretelor de expropriere nr. 202/1968, 509/1969, 216/1971, 270/1971, 106/1973, pentru ca ulterior să concluzioneze în sensul că locuitorii expropriaţi nu deţineau proprietatea drumurilor comunale, iar drumul public de acces nu a făcut niciun moment obiectul exproprierii în baza acestor decrete.

În niciunul din cele cinci decrete nu se dispune exproprierea unei suprafeţe de teren din proprietatea oraşului Ocnele Mari, aşadar suprafaţa totală expropriată prin cele cinci decrete este de 162.787,5 mp şi s-a făcut doar de la persoanele fizice, locuitorii identificaţi în tabelele anexate decretelor.

În ceea ce priveşte ultimul decret (nr. 106/1973), ce a avut ca scop exproprierea pentru construirea unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari, indică existenţa documentaţiei suplimentare, constând în Memoriul justificativ şi Acordul din partea Consiliului Popular al Oraşului Ocnele Mari.

În acest sens, a arătat că, în ceea ce priveşte construirea unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari, au fost, pe de o parte, expropriate terenuri de la locuitori, în suprafaţă totală de 14.267 mp, iar, pentru restul suprafeţelor, Oraşul Ocnele Mari fie a transmis temporar sau definitiv dreptul de administrare, fie le-a închiriat către Întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care nu pot, în niciun caz, să fie confundate cu dreptul de proprietate în sine.

Mai mult, chiar din Memoriul justificativ emis de recurentele-pârâte şi din Acordul menţionat, rezultă, cu evidenţă, că acele suprafeţe se aflau în proprietatea oraşului Ocnele Mari.

Or, conform H.G. nr. 834/1991, pentru ca bunurile deţinute de recurentele-pârâte să fi putut trece în proprietatea societăţii cu capital de stat, trebuia ca acestea să se fi aflat în patrimoniul societăţii, fiind excluse expres cazurile în care bunurile sunt deţinute cu alt titlu, precum în speţă.

Pe de altă parte, suprafaţa cuprinsă în certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în baza acestor decrete este mai mare decât cea din decretele de expropriere.

Aşadar, în măsura în care nu există alte documente care să ateste dreptul de proprietate al Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea, nu se poate concluzia decât că acestea au fost emise cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, aducând în mod vădit atingere proprietăţii publice.

În data de 01.09.2023, în termen legal, recurentele-pârâte au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimatul-reclamant.

În data de 4 martie 2025, recurentele au depus la dosar note de şedinţă.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 30 octombrie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat împotriva deciziei nr. 1724/21.03.2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 5 martie 2025. Totodată, completul de filtru a anulat recursul declarat împotriva încheierii din 20 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.

S-a reţinut că vor fi avute în vedere şi puse în discuţia contradictorie a părţilor criticile deduse judecăţii prin motivele de recurs, astfel: (i) criticile privind greşita reţinere a puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2001 şi nr. y/2001 sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. doar în măsura în care sunt susţinute de argumente care să permită o atare încadrare, fără a fi antamate aspecte de temeinicie (referitoare la situaţii de fapt ori la interpretarea probatoriului administrat în cauză), precum cele referitoare la raportul de expertiză administrat în cauză; (ii) criticile privind nerespectarea dezlegărilor în drept date prin decizia de casare sunt, la rândul lor, subsumabile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care nu fac trimitere la cadrul factual şi la probele administrate în etapele procesuale anterioare - aspecte ce nu pot fi analizate de către instanţa de recurs (învestită exclusiv cu controlul de legalitate al hotărârii recurate). De asemenea, s-a reţinut că restul criticilor formulate de recurente nu privesc legalitatea hotărârii atacate şi nu pot fi supuse controlului în prezenta cale de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin raportare la lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică de nelegalitate ce va fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează nerespectarea de către instanţa de apel a dezlegărilor date prin decizia de casare, respectiv că nu a analizat şi nu a lămurit aspecte cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantului şi modul de dobândire de către acesta a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, în baza OMTT nr. 870/1963 emis în temeiul Decretului nr. 49/1955 privind reglementrarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, dar şi că nu a analizat şi lămurit aspectele privind eventuale transmiteri de terenuri cu titlu temporar din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea.

Critica este nefondată.

Prin decizia de casare nr. 2011/13.10.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, urmare a admiterii recursului declarat de reclamantul Oraşul Ocnele Mari şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, s-a reţinut că reclamantul a invocat ca titlu de proprietate Hotărârea de Guvern nr. 1362/2001, anexa 9, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al oraşului Ocnele Mari a terenurilor revendicate, incluse în categoria străzi, în baza Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Ocnele Mari nr. 30/03.09.1999 modificată prin HCL nr. 27/12.06.2000, precum şi HCL nr. 8/2004, iar pârâtele au exhibat cu acest titlu două certificate de atestare a dreptului de proprietate, şi anume: certificatul seria x nr. x, eliberat la data de 14.10.1998, pentru suprafaţa totală de 88.861,68 m.p., precum şi certificatul seria x nr. x, eliberat la data de 14.10.1998, pentru o suprafaţă totală de 67.900,19 m.p., ambele înscrise în cartea funciară.

Fiind vorba despre o acţiune în revendicare, s-a reţinut că înainte de analiza existenţei şi întinderii drepturilor pârâtei decurgând din cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate, era necesar a se verifica dreptul de proprietate al reclamantului şi, pentru că ambele părţi au opus titluri de proprietate, trebuiau verificate titlurile autorilor părţilor, considerând a fi relevantă, în acest context, susţinerea reclamantului care a indicat că prin Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului s-a dispus transmiterea în administrarea fostului Sfat Popular Ocnele Mari a unei suprafeţe de 113.700 mp, teren cu construcţiile aferente, iar, ulterior, în baza Decretului nr. 409/1955 s-a emis Ordinul Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, OMTT nr. 870 din 31.10.1963, pretinzând că încă de la acel moment terenurile revendicate în cauză reprezentau drumuri comunale, proprietate publică, aflate în administrarea Consiliului Popular al Oraşului Ocnele Mari.

Astfel, în rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., contrar criticilor recurentelor-pârâte, a respectat această dezlegare a instanţei de casare şi a stabilit ca obiectiv pentru expertiza efectuată în cauză identificarea dacă terenul face parte din acela atribuit Consiliului Popular Ocnele Mari prin Ordinul Ministrului Transporturilor OMTT nr. 870/31.10.1963. Răspunsul expertului a fost în sensul că imobilul nu face parte din suprafaţa totală de 113.700 mp şi, pentru că nu a fost argumentat, instanţa de apel a precizat că va aprecia regimul juridic al imobilului revendicat în raport de situaţia de fapt, iar, în urma analizei, a conchis că titlul de proprietate al reclamantului îl reprezintă legea şi nu actele administrative precum hotărârile consiliului local şi hotărârea Guvernului care au evidenţiat, respectiv au atestat apartenenţa suprafeţei de teren la domeniul public, căruia îi sunt aplicabile principiile constituţionale prevăzute la art. 135 din Constituţia României.

Critica recurentelor în sensul ignorării de către instanţa de apel a rezultatului expertizei prin care susţin aceştia că s-a dovedit că reclamantul nu a dobândit un drept de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, nu poate fi primită întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a explicat de ce nu ţine cont de răspunsul dat de expert, astfel că această critică nu este aptă a declanşa un control de legalitate, afirmaţiile invocate vizând strict devoluţiunea cauzei, improprie judecăţii din recurs. Aceasta întrucât, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probatoriul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Nefondată este şi critica privind neanalizarea de către instanţa de apel a întinderii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenurilor revendicate în raport de expertiza efectuată în cauză care a identificat doar str. x, str. x, Str. x şi Str. x.

În acest sens, se observă că instanţa de apel a nominalizat străzile identificate de expertul care a reţinut că toate terenurile revendicate de reclamant sub denumirea de străzi au fost afectate de măsura exproprierii, dispusă atât asupra patrimoniului persoanelor fizice, cât şi asupra patrimoniului Consiliului Local Popular Ocnele Mari, concluzie ce judicios s-a constat că este în contradicţie cu decizia de casare care a stabilit cu autoritate de lucru judecat că exproprierea a operat exclusiv de la persoane fizice şi nu a vizat suprafeţe de teren de la unitatea administrativ-teritorială Ocnele Mari.

Aşadar, instanţa de apel a analizat întinderea dreptului de proprietate al reclamantului, arătând că expertiza efectuată în cauză contravine deciziei de casare şi întrucât expertul nu a menţionat existenţa vreunui act nou privind exproprierea şi de la unitatea administrativ-teritorială, a înlăturat această constatare, reţinând că pentru exploatarea minieră au fost expropriate suprafeţe de teren numai de la persoane fizice, iar regimul juridic al terenurilor folosite cu destinaţie de străzi de către reclamant nu a fost afectat de aceste măsuri cu caracter administrativ.

Nici critica prin care se susţine că nu s-au analizat în rejudecare eventualele transmiteri de terenuri cu titlu temporar, din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii miniere, nu este fondată şi nu contravine deciziei de casare.

Aceasta întrucât, instanţa de apel a reţinut că pârâtele au invocat în apărare, pe lângă cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate, şi mai multe decrete de expropriere, printre care şi decretul (la care a făcut referire decizia de casare) nr. 106/1973, toate fiind emise de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, prin care au fost trecute în proprietatea statului şi date în administrarea Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea mai multe suprafeţe de teren cu scopul dezvoltării exploatării sării, inclusiv a construirii unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde, însă a apreciat că se impune verificarea prealabilă a regimului juridic al terenului ce se revendică, ce se impune potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, fiind excluse de la atestarea drepturilor de proprietate în favoarea acestor societăţi terenurile care fac parte din domeniul public.

Pentru că s-a verificat în prealabil, aşa cum a menţionat instanţa de casare, regimul juridic al terenulului ce face obiectul revendicării şi s-a stabilit că exproprierea a operat exclusiv de la persoanele fizice, iar terenurile cu destinaţia de străzi aparţinând reclamantului nu au fost afectate de această măsură, nu aveau cum să mai fie analizate eventualele transmiteri de terenuri cu titlu temporar din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii miniere.

În ceea ce priveşte critica privind neanalizarea de către instanţa de apel a existenţei unor eventuale suprapuneri ale terenurilor pârâtelor cu proprietatea publică a statului, se constată că reprezintă o critică ce priveşte situaţia de fapt a litigiului şi nu poate fi analizată în recurs. Recurentele au susţinut că terenurile dobândite în baza celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate au fost înscrise în cărţi funciare diferite, unde nu există suprapuneri cu domeniul public, însă se observă că acestea urmăresc să se dea o altă valenţă susţinerii conform căreia nu ar fi putut să îşi întabuleze dreptul de proprietate dacă ar fi existat suprapuneri cu domeniul public.

Cu privire la cele două două certificate de atestare a dreptului de proprietate, recurentele au criticat reţinerea de către instanţa de apel a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2001 şi nr. y/2001, care au avut la bază alte acte decât cele din prezenta cauză.

Critica este nefondată, deoarece inclusiv prin decizia de casare s-a reţinut că e lipsit de relevanţă aspectul că în cauzele precedente evaluarea instanţelor anterioare a privit alte două certificate de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei Societatea Naţională a Sării - Sucursala E. M. Râmnicu Vâlcea, decât cele exhibate în pricina de faţă, în condiţiile în care nu s-a invocat efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.

Prin decizia nr. 3303/05.11.2002, pronunţată în dosarul nr. x/2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/14.10.1998, emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, iar prin sentinţa civilă nr. 185/05.12.2001 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2001, irevocabilă prin decizia nr. 3165/12.10.2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, a fost anulat certificatul, emis de aceeaşi autoritate publică. Prin cele două hotărâri judecătoreşti s-a stabilit că certificatele contestate au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 746/1991, în sensul că terenurile care fac parte din domeniul public, respectiv terenurile cărora le sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991, nu puteau fi trecute în proprietatea societăţilor comerciale care au avut capital de stat la data înfiinţării acestora, ca urmare a reglementării de excepţie.

În acest context, instanţa de apel, cu privire la efectul pozitiv al hotărârilor judecătoreşti evocate, a reţinut că prin decizia de casare instanţa supremă a recunoscut aplicarea acestui efect în măsura în care reclamantul va demonstra apartenenţa terenului revendicat la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, aspect care a fost dovedit şi lămurit, astfel că judicios s-a apreciat că în privinţa certificatelor de atestare din prezenta cauză (nr. 4396 şi nr. 4397) urmează a fi valorificată dezlegarea jurisdicţională anterioară, care a tranşat definitiv asupra chestiunii litigioase a regimului juridic al terenului proprietate publică a oraşului Ocnele Mari, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către recurentele-reclamante, se reţine că instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., dezlegările instanţei de casare fiind armonios integrate în raţionamentul instanţei de rejudecare.

Împrejurarea că instanţa de apel, în urma unui raţionament logico-juridic amplu prezentat, a ajuns la concluzia că reclamantul a înlăturat, prin dovedirea unui titlu de proprietate preferabil, prezumţia de proprietate ce decurgea din faptul posesiei în favoarea pârâtei, nu înseamnă că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., recurentele fiind în eroare atunci când susţin că, în rejudecare, trebuia admis apelul, prin raportare la cele reţinute în decizia de casare.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respectat prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. şi a dat corect eficienţă autorităţii de lucru judecat (efectul pozitiv) a celor două hotărâri judecătoreşti prin care au fost anulate alte două certificate de atestare a dreptului de proprietate, distincte de cele din prezenta cauză, fiind nefondate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 din C. proc. civ.

În continuare, se observă că, aşa cum s-a reţinut prin încheierea de admitere în principiu, criticile privind existenţa unor motive contradictorii nu pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate formal, în contextul în care recurentele au omis să indice, în concret, considerentele pretins a fi opuse, regăsite în decizia atacată, arătându-se doar că "instanţa a folosit probele administrate în faza de rejudecare în apel în mod discreţionar, pronunţând o soluţie ce cuprinde motive contradictorii";

În mod similar, inclusiv criticile privitoare la încălcarea şi aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a "dispoziţiilor art. 563 şi urm. C. civ., ale Legii nr. 213/1998 şi a reglementărilor privind cartea funciară" nu sunt încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din moment ce, pentru reţinerea acestui motiv de casare, era necesară, pe lângă indicarea propriu-zisă a normelor de drept material pretins încălcate, inclusiv dezvoltarea unor critici de nelegalitate, prin care să se argumenteze, în mod efectiv, maniera în care instanţa de apel a nesocotit respectivele dispoziţii legale, exigenţă neîndeplinită de către recurente.

Pentru aceste considerente, constatând caracterul nefondat al criticilor formulate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 1724 din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 1724 din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2025.