Land reconstitution: scope of res judicata in parallel land cases and special panel requirements for revision of inadmissible appeals

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul recursului

Prin decizia nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. şi B. împotriva deciziei nr. 23/C din 21 februarie 2024 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanţa.

2. Recursul

Împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă au declarat recurs revizuentele B. şi A., susţinând că în mod greşit s-a reţinut că dosarul nr. x/2022 are acelaşi obiect cu dosarul nr. x/2017.

Totodată, au arătat că instanţa de apel (s.n. Tribunalul Constanţa, secţia I civilă), nu a fost constituită potrivit legii, în complet de judecată specializat în procese de fond funciar.

Au menţionat că în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Medgidia au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de urma defunctului C.. În apel au revenit asupra cererii, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate şi de pe urma proprietarului expropriat, D., însă această cerere a fost respinsă pe motiv că nu se putea schimba obiectul procesului în calea ordinară de atac.

Recurentele au arătat că dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Medgidia a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctei D.. Deşi în primă instanţă au obţinut un rezultat favorabil, în apel soluţia instanţei de fond a fost schimbată, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă reţinând, prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, că dosarul nr. x/2022 are acelaşi obiect cu dosarul nr. x/2017 şi că se impune a fi reţinută autoritatea de lucru judecat, faţă de identitatea de părţi, obiect şi cauză, dat fiind că părţile reclamante se prevalează de aceleaşi înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate, care au fost analizate în cel din urmă dosar menţionat.

Totodată, au susţinut că au învederat, prin actele de procedură efectuate, că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2), Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, procesele funciare se soluţionează de completuri specializate, însă în apel, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, pronunţând decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, nu a respectat această prescripţie legală.

Recurentele au făcut referire la înscrisul ce datează din anul 1949, eliberat de Arhivele Naţionale, din care reiese suprafaţa de teren rămasă în proprietatea E. ulterior exproprierii, care a fost ignorată de instanţă.

De asemenea, au arătat că nu există vreun motiv pentru care să fie refuzată restituirea suprafeţei de 1,3 ha teren intravilan, situat în jud. Constanţa, cu atât mai mult cu cât terenul este liber.

Au afirmat, totodată, că reclamantul stabileşte limitele judecăţii prin cererea de chemare în judecată, însă acest aspect a fost ignorat de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, prin care s-a reţinut că s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate numai în privinţa proprietarului C., deşi solicitarea o viza şi pe defuncta D..

Recurentele au contestat soluţia instanţei de apel asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa, în raport de decizia nr. 1936 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Totodată, au afirmat că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că reconstituirea se dispune pentru fiecare proprietar deposedat, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, iar, în cazul în care suprafaţa deţinută în proprietate este mai mare, reconstituirea urmează a se face pentru întreaga suprafaţă dovedită.

Recurentele au invocat dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., susţinând că, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România. Or, în cauză, legislaţia invocată de către recurente nu a fost respectată de către instanţa de apel.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

3. Apărările formulate

Intimatele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanţa şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni nu au depus întâmpinare.

4. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 14 noiembrie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 27 februarie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

La termenul de judecată menţionat, Înalta Curte, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 223 alin. (3) C. proc. civ., a rămas în pronunţare asupra recursului.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia nr. 66/C din 8 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, prin care Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele B. şi A. împotriva deciziei nr. 23/C din 21 februarie 2024, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022.

Cererea de revizuire a fost soluţionată prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 2 şi 8 C. proc. civ., invocate de revizuente în susţinerea acesteia.

Potrivit normelor de competenţă stipulate la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă."

Dispoziţiile legale enunţate se completează cu cele ale art. 513 alin. (6) din acelaşi act normativ, potrivit cărora "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători."

Prin urmare, Înalta Curte va examina recursul pendinte exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ., anterior evocate în ref. la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, motiv care presupune existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite şi care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest cadru procesual, Înalta Curte constată că motivul de revizuire menţionat a vizat contrarietatea deciziei nr. 23 din 21 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, cu cea a deciziei nr. 1936 din 22 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Examinând cererea de revizuire, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a reţinut, în argumentarea motivului de revizuire întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că revizuentele au reclamat încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 342 din 13 martie 2019 pronunţate de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1936 din 22 decembrie 2020 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Curtea a remarcat că în această situaţie se pune problema existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti pretins potrivnice, precum şi ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar dacă excepţia ar fi fost ridicată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.

În analiza acestui motiv de revizuire, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a constatat că prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanţa, a schimbat sentinţa apelată, nr. 490 din 4 aprilie 2023 a Judecătoriei Medgidia, în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat invocate de apelantă, în raport de sentinţa civilă nr. 342 din 13 martie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1936 din 22 decembrie 2020 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă. Totodată, a respins, ca nefondată, cererea reclamantelor B. şi A. privind obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha, reprezentând diferenţa până la suprafaţa de 50 ha, asupra terenului intravilan din jud. Constanţa, precum şi asupra terenului de 5 ha.

Instanţa a mai reţinut că prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nr. 23/C din 21 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva deciziei nr. 988 din 26 septembrie 2023 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, apreciind că nu se poate constata că prin această decizie a fost încălcat efectul negativ sau pozitiv al autorităţii de lucru judecat, litigiul fiind tranşat în mod definitiv, ca efect al admiterii acestei excepţii prin hotărârea recurată, iar nu prin decizia de recurs a cărei revizuire s-a solicitat.

Pe baza acestor considerente, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, cererea de revizuire, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă revizuentele au exercitat calea de atac a recursului.

Prin motivele de critică încadrate generic în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., recurentele au susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, întrucât cererile deduse judecăţii în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2017 nu au avut acelaşi obiect, ci au vizat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma a doi autori diferiţi.

Totodată, au afirmat că instanţa de apel şi instanţa de revizuire nu au fost constituite potrivit legii, deşi dispoziţiile art. 2 alin. (2) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 prevăd că soluţionarea cauzelor în materia fondului funciar se face doar de completuri specializate.

Recurentele au făcut referire la probaţiunea administrată în dosarul soluţionat în baza Legii nr. 18/1991, evocând un înscris ce datează din anul 1949, eliberat de Arhivele Naţionale, cu relevanţă în ceea ce priveşte suprafaţa de teren deţinută de proprietarii expropriaţi, ulterior aplicării acestei măsuri.

Totodată, au arătat că reconstituirea dreptului de proprietate se face pentru fiecare proprietar deposedat, terenurile din intravilan neputându-se suprapune cu cele pentru care s-au emis titluri de proprietate.

Invocând dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., au susţinut că, deşi potrivit art. 252 alin. (1) din acelaşi act normativ, instanţa judecătorească trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de legislaţia în vigoare, dispoziţiile legale de care recurentele s-au prevalat în susţinerea cererilor formulate nu au fost respectate de instanţa de apel, respectiv de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.

Raportând aceste motive de recurs la dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că doar critica referitoare la soluţionarea cererii de revizuire de către un complet nespecializat în materie de fond funciar, cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, poate fi examinată în calea extraordinară de atac pendinte, întrucât numai aceasta conţine un aspect de nelegalitate al deciziei recurate, celelalte chestiuni invocate excedând limitelor prezentului control judiciar, reprezentând, în esenţă, critici ce vizează aspectele de fond soluţionate în dosarul a cărei judecată a fost finalizată prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită.

Procedând potrivit regulii prevăzute la art. 22 alin. (1) C. proc. civ. (care obligă judecătorul să exercite rol activ în aflarea adevărului, respectiv să soluţioneze cauza conform normelor de drept aplicabile), precum şi a celei stipulate la art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ (potrivit căreia instanţa de recurs trebuie să verifice dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din cod), Înalta Curte va analiza motivul de nelegalitate menţionat prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, dată fiind problema de drept pe care o abordează.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale".

Motivul de nelegalitate enunţat vizează ipotezele referitoare la greşita compunere a instanţei, precum şi la orice situaţie în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit legii, fie a celei de organizare judecătorească, fie a celei de procedură.

Concret, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2022, reclamantele B. şi A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa, obligarea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafaţă de 17 ha, situat în extravilanul jud. Constanta, reprezentând diferenţa de la suprafaţa de 50 ha primită în proprietate, până la suprafaţă de 67 ha, ce figura în registrele Arhivei Naţionale pe numele autorului expropriat C.; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunicii paterni, dovedit cu înscrisuri provenite de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în jud. Constanta, pe care a fost amplasat imobilul - casa de locuit şi anexele gospodăreşti ale bunicilor paterni - care figurează în registrele Arhivei Naţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 490 din 4 martie 2023, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluţionarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x din 19 septembrie 2005, nr. 133 din 23 noiembrie 2005 şi nr. 194 din 30 noiembrie 2005 formulate de reclamante după autorul C., precum şi la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa. Totodată, a obligat pârâta Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa să emită o hotărâre prin care să soluţioneze propunerile pârâtei Comisia Locală de Aplicare a Legii 18/1991 Deleni, cu privire la cererile reclamantelor.

Prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 490 din 4 aprilie 2023 pronunţate de Judecătoria Medgidia, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni şi cu intimaţii- reclamanţi B. şi A.. A schimbat în tot sentinţa civilă apelată şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat. A respins cererile privind obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferenţa până la suprafaţa de 50 ha şi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în satul Petroşani, com Deleni, jud. Constanţa, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat. A respins cererea privind obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamantele B. şi A. au declarat recurs, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 23C din 21 februarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 1 Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, "În scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 16/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.."

Totodată, art. 2 alin. (2) Titlul XIII din acelaşi act normativ prevede că, "În cadrul instanţelor judecătoreşti procesele funciare se vor soluţiona de către complete specializate."

Conform art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, "Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului."

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că, "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ şi fiscal, inclusiv în materia azilului."

Astfel, potrivit unei interpretări coroborate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 cu cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, reiese că hotărârile pronunţate în procesele funciare sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte constată că litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2022, privitor la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului C., în temeiul Legii nr. 18/1991, a parcurs cele două grade de jurisdicţie prevăzute de lege în materia fondului funciar, disputa judiciară desfăşurată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa fiind soluţionată prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, care este o hotărâre definitivă, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 raportate la cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

De altfel, recursul declarat de reclamante împotriva deciziei nr. 988 din 26 septembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a fost respins, ca inadmisibil, de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă prin decizia nr. 23C din 21 februarie 2024, întrucât un astfel de demers judiciar nu era reglementat de lege, judecata "procesului funciar" epuizându-se la momentul la care tribunalul a soluţionat apelul printr-o hotărâre definitivă.

Înalta Curte, faţă de cele mai sus arătate, reţine pe baza actelor şi lucrărilor dosarului - în lipsa oricăror alte dovezi suplimentare care ar fi trebuit să fie administrate în conformitate cu disp. art. 492 alin. (1) C. proc. civ. -, că nu poate valorifica critica recurentei privind soluţionarea de către Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă prin decizia nr. 66/C din 8 aprilie 2024 a cererii de revizuire declarate împotriva unei decizii de respingere a unui recurs inadmisibil, de către un complet care nu ar fi specializat în materia fondului funciar.

Aşadar, critica de nelegalitate invocată de recurente din perspectiva analizată exclude de la aplicare motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind, aşadar, nefondată.

Referitor la celelalte motive de recurs invocate, menţionate punctual în considerentele ce au precedat prezentei analize, Înalta Curte nu le va supune examinării, întrucât vizează aspecte de fapt, referitoare la modalitatea de soluţionare a litigiilor de fond funciar, fiind invocate de recurente în scopul demonstrării existenţei unei situaţii factuale diferite faţă de cea reţinută de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 şi excedând, din această perspectivă, cenzurii în calea extraordinară de atac pendinte.

Aducerea în discuţie a acestor chestiuni de fond nu poate genera, prin urmare, o examinare în calea de atac a recursului, întrucât dispoziţiile imperative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. impun invocarea exclusivă a unor motive de nelegalitate, autoarele acesteia fiind obligate să formuleze asemenea critici exclusiv cu privire la soluţia pronunţată şi la argumentele avute în vedere de instanţa de revizuire la adoptarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele B. şi A. împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele B. şi A. împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.