Expropriated owners denied inflation update and interest on award after appellate reduction upheld

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în data de 26 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul - METROREX S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 335.675.26 RON, cu titlu de despăgubiri sau, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 262.666,34 RON, cu titlu de dobândă legală şi a sumei de 73.008,92 RON, cu titlu de inflaţie, determinate până la data de 05.04.2018, şi, pentru debitul care va rezulta, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale şi inflaţiei de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 599 din 22 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul - Metrorex S.A., a obligat pârâtul la plata sumei de 71.139,72 RON către reclamanţi, reprezentând valoarea inflaţiei sumei de 549.766 RON, începând cu data de 04.09.2011 şi până la data de 05.04.2018.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferentă sumei de 71.139,72 RON, calculată de la data introducerii acţiunii, 26.10.2018 şi până la data plăţii efective, precum şi la valoarea actualizată cu indicele ratei inflaţiei a sumei de 71.139,72 RON, calculată de la data introducerii acţiunii, 26.10.2018 şi până la data plăţii.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca nefondat şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 3.727,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 925A din 22 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de majorare a onorariului expertului, ca neîntemeiată.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex S.A. împotriva sentinţei civile nr. 599/22.06.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 27.048,49 RON către reclamanţi, reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a despăgubirilor în cuantum de 549.766 RON, pentru perioada mai 2017- aprilie 2018.

A respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 2616,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi a obligat intimaţii-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată către apelantul-pârât în cuantum de 2708,22 RON.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanţii A. şi B., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază raţionamentul greşit al instanţei de apel de a considera că cererea de apel a intimatei Metrorex are un singur capăt de cerere. Astfel, au fost respinse, în mod nemotivat, apărările recurenţilor privind nemotivarea capătului subsidiar al cererii de apel formulate de intimată.

Instanţa de apel a considerat că, în esenţă, cererea de apel formulată de intimata Metrorex are un singur capăt de cerere şi a soluţionat cauza în consecinţă, adică cu nesocotirea limitelor învestirii, deşi contrariul rezultă clar din cuprinsul cererii de apel, prin care intimata a solicitat, în principal, admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţi, iar în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate şi, pe fondul cauzei, reducerea cuantumului sumelor stabilite în favoarea reclamanţilor.

Deşi cererea de apel a avut un capăt principal (admiterea apelului şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată) şi un capăt subsidiar (admiterea apelului şi reducerea sumelor stabilite de către tribunal în favoarea reclamanţilor), criticile au fost structurate exclusiv pentru a susţine capătul principal al cererii, susţinând, în mod repetat, că nu datorează inflaţie şi, în consecinţă, nici dobânda legală aferentă acesteia, fără a dezvolta şi capătul subsidiar al cererii de apel privind reducerea cuantumului sumelor, care nu a fost tratat în dezvoltarea motivelor de apel.

Faţă de dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului este supus limitării exprimate prin adagiul tantum devolutum quantum appellatum, instanţa de apel putând examina cauza doar în limitele stabilite de apelanta Metrorex şi cu referire la motivele expuse de acesta.

În consecinţă, având în vedere nemotivarea capătului subsidiar al cererii de apel formulate de apelanta Metrorex, recurenţii au susţinut că, în etapa procesuală a apelului, putea fi soluţionat doar capătul principal al cererii de apel, lipsind o învestire motivată pentru capătul subsidiar.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 1531 - art. 1535 din C. civ. în privinţa inflaţiei şi a dobânzii legale penalizatoare cuvenite recurenţilor.

Deşi instanţa de apel a recunoscut principiul reparării integrale a prejudiciului, a aplicat greşit normele legale.

Curtea de apel a reţinut că suma de 27.048,49 RON, determinată potrivit expertizei contabile judiciare efectuate în apel, ce reprezintă repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor ca urmare a devalorizării monetare a despăgubirilor în intervalul mai 2017- aprilie 2018, nu este susceptibilă de o actualizare distinctă (ce ar echivala practic cu o actualizare a actualizării) şi nu poate genera dobânda legală pentru o perioadă anterioară, neavând un caracter cert, lichid şi exigibil decât din momentul stabilirii sale, în cazul de faţă, prin hotărârea judecătorească definitivă ce va fi pronunţată.

Or, premisa cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţi era aceea că suma în valoare de 549.766 RON reprezenta despăgubirea corespunzătoare valorii reale a imobilului expropriat, comparativ cu despăgubirea extrajudiciară în valoare de 402.259 RON, acordată prin Hotărârea Metrorex nr. 23/04.06.2017, despăgubirea fiind stabilită judiciar prin decizia nr. 115A/13.02.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012, irevocabilă conform deciziei nr. 879/24.05.2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Plata acestor despăgubiri a fost realizată cu întârziere de către intimat, astfel încât aceasta este obligată la repararea prejudiciului cauzat.

Prima instanţă a dispus obligarea intimatei la plata dobânzii legale, iar instanţa de apel, deşi a reţinut în mod corect incidenţa principiului reparării integrale a prejudiciului, aşa cum este menţionat în art. 1531- art. 1535 din C. civ., interpretarea a fost greşită, iar motivarea soluţiei de neacordare a dobânzii legale penalizatoare este confuză.

Distinct de faptul că instanţa de apel a diminuat greşit cuantumul inflaţiei acordat de către prima instanţă, nu a acordat dobândă legală penalizatoare (daune-interese moratorii) aferentă daunelor-interese compensatorii (inflaţie), indiferent de cuantumul acestora din urmă, deşi această solicitare era întemeiată.

Printr-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1531 din C. civ., în privinţa inflaţiei aferente daunelor-interese compensatorii stabilite judiciar ca fiind datorate de către intimată.

Hotărârea recurată interpretează greşit efectele juridice ale normei direct aplicabile, sens în care nu se poate justifica invocarea şi aplicarea de către instanţa de apel a raţionamentului din decizia nr. 31/02.03.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la dobânda legala penalizatoare.

Identitatea de raţiune invocată de către instanţa de apel reprezintă o consacrare a adagiului latin, cu valoare de principiu de drept ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

În speţă, însă, pe de o parte, este o normă materială direct aplicabilă (art. 1531 din C. civ.), nefiind permisă ignorarea sau substituirea ei cu o metodă logică de interpretare (identitate de raţiune), iar, pe de altă parte, dobânda legală penalizatoare (daune-interese moratorii) nu are o situaţie juridică asemănătoare cu inflaţia (daune-interese compensatorii) astfel încât să se poată extrapola raţionamentul juridic privind dobânda legală din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31/02.03.2020, la situaţia inflaţiei.

Scopul şi natura juridică ale dobânzii legale sunt diferite de scopul şi natura juridică ale actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, reprezentând modalităţi complementare de actualizare a creanţei stabilite în titlul judecătoresc.

Dobânda legală penalizatoare (lucrum cessans) are o dimensiune predominant sancţionatorie, fiind calculată şi acordată sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea la termen a obligaţiei de plată.

Inflaţia (damnum emergens), în sensul de actualizare a creanţei cu rata inflaţiei, are o dimensiune predominant reparatorie urmărind asigurarea valorii reale a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, adică asigurarea unui echilibru valoric în condiţii de instabilitate monetară, sub forma daunelor compensatorii.

De asemenea, recurenţii au criticat motivarea greşită a instanţei de apel, bazată pe o interpretare greşită a art. 1531 din C. civ., potrivit căreia se poate acorda inflaţie exclusiv pentru intervalul mai 2017 (data la care titlul recurenţilor devine definitiv şi irevocabil) - aprilie 2018 (data la care se efectuează de către intimata Metrorex plata despăgubirii în sumă de 549.766 RON, neactualizată cu rata inflaţiei), neputându-se acorda inflaţie după data sesizării primei instanţe cu actuala cerere (26.10.2018), sub pretextul că ar reprezenta o actualizare distinctă şi nepermisă, sub forma "actualizării la actualizare".

Prin urmare, recurenţii au susţinut că au dreptul de a obţine inflaţia, inclusiv după data sesizării primei instanţe cu prezenta cerere (26.10.2018), iar aşa-zisa "actualizare la actualizare" la care face referire instanţa de apel este, în realitate, inflaţia solicitată prin cererea de chemare în judecată a fi acordată începând cu data sesizării instanţei cu actualul dosar (26.10.2018) prin raportare la despăgubirea actualizată cuvenită reclamanţilor ca urmare a neachitării de către intimata Metrorex, la scadenţă şi integral, a obligaţiei de plată constând în despăgubirea stabilită prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 115A/13.02.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2012, irevocabilă conform deciziei nr. 879/24.05.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Au mai susţinut recurenţii că hotărârea atacată aplică greşit art. 1531 din C. civ. atunci când diminuează valoarea inflaţiei la suma de 27.048,49 RON, ca urmare a schimbării parţiale a sentinţei pronunţate în primă instanţă, care a acordat inflaţie în sumă de 71.139,72 RON, aferentă despăgubirii în valoare de 549.766 RON, achitată cu întârziere de către intimata Metrorex, calculată începând cu data de 04.09.2011 şi până la data de 05.04.2018.

Concluzionând, recurenţii au învederat că, având în vedere diferenţa de scop şi de natură juridică ale dobânzii legale penalizatoare şi inflaţiei, precum şi existenţa unei norme materiale direct aplicabile speţei (art. 1531 din C. civ.), momentul de început al calculului inflaţiei este situat anterior datei la care se finalizează procedura de contestare judiciară a despăgubirilor prin obţinerea unei hotărâri definitive şi irevocabile, dată de la care se datorează numai dobânda legală penalizatoare.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 24 noiembrie 2023, intimatul-pârât Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor în 28 noiembrie 2023, fiind formulat răspuns la întâmpinare în data de 8 decembrie 2023.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 octombrie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, şi a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Într-un prim aspect de critică, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au invocat nemotivarea de către instanţa de apel a apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării privitoare la limitele învestirii în calea de atac, prin prisma lipsei argumentelor în susţinerea capătului subsidiar de cerere, consecinţa fiind admiterea acestuia şi reducerea pretenţiilor solicitate.

Într-un atare registru, recurenţii reclamanţi au afirmat că cerinţa motivării căii de atac este instituită de prevederile art. 471 alin. (1) din C. proc. civ., trasând limitele în care operează efectul devolutiv al apelului, potrivit art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1), astfel că instanţa de apel putea analiza doar capătul principal de cerere, relativ la admiterea cererii de apel, schimbarea soluţiei pronunţate de prima instanţă şi respingerea acţiunii introductive. Negând modul de învestire în calea ordinară de atac, curtea de apel a admis un capăt de cerere, faţă de care poziţia părţii apelante nu a fost motivată.

Verificând criticile formulate, Înalta Curte reţine că prin demersul procesual exercitat recurenţii reclamanţi A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul - METROREX S.A, în principal, la plata sumei de 335.675.26 RON, cu titlu de despăgubiri, iar în subsidiar, obligarea la plata sumei de 262.666,34 RON, cu titlu de dobândă legală şi a sumei de 73.008,92 RON, cu titlu de inflaţie, determinate până la data de 05.04.2018. Totodată, pentru debitul ce va rezulta, acordarea dobânzii legale şi actualizarea cu rata inflaţiei de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 71.139,72 RON, cu titlu de actualizare cu rata inflaţiei a sumei de 549.766 RON, începând cu data de 04.09.2011 şi până la data de 05.04.2018. Totodată a dispus obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, precum şi la valoarea actualizată cu indicele ratei inflaţiei a sumei de 71.139,72 RON, calculate de la data introducerii acţiunii, 26.10.2018 şi până la data plăţii, fiind respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca nefondat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Statul Român prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex S.A., solicitând schimbarea hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate şi pe fondul cauzei, reducerea cuantumului sumelor stabilite în favoarea reclamanţilor.

În susţinerea căii de atac, apelantul pârât a apreciat că sumele solicitate sunt calculate în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie, respectiv art. 11 alin. (8) şi (9) şi art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, ignorându-se faptul că în procedura administrativă, cuantumul despăgubirii se stabileşte de expropriator prin raportare la grila notarilor publici, în timp ce în faza judiciară, instanţa este ţinută de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Apelantul pârât a mai afirmat că prejudiciul nu a dobândit caracter cert decât la momentul la care hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2012 a devenit irevocabilă, astfel că orice mod de calcul al inflaţiei pornind de la data la care persoanele expropriate au formulat cerere de eliberare a despăgubirilor, apare ca fiind nelegal, ţinând cont de normele speciale, derogatorii de la procedura de drept comun.

Apelantul pârât a făcut trimitere expresă la data la care a fost soluţionată cererea de lămurire a dispozitivului, prin care s-a stabilit că "actualizarea sumelor de bani reprezentând despăgubirile cuvenite reclamanţilor se referă la actualizarea cu indicele de inflaţie", respectiv 11.12.2017.

Cu ocazia concluziilor orale, apelantul pârât a invocat şi decizia nr. 31/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în susţinerea poziţiei procesuale.

Ţinând cont de efectele obligatorii ale acestei decizii, instanţa de apel, prin decizia pronunţată, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 27.048,49 RON către reclamanţi, reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a despăgubirilor în cuantum de 549.766 RON, pentru perioada mai 2017- aprilie 2018, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Înalta Curte reţine ca element determinant pentru schimbarea soluţiei pronunţate şi reducerea pretenţiilor admise iniţial de prima instanţă, faţă de care recurenţii reclamanţi nu au formulat obiecţiuni, incidenţa prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin care: "dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Împrejurarea că prin efectul obligatoriu al acestei decizii, pronunţate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, faţă de care instanţele judecătoreşti sunt obligate să se conformeze, s-a procedat la admiterea capătului subsidiar de cerere formulat în apel, fără a fi motivat, aşa cum afirmă recurenţii reclamanţi nu conduce la o nelegalitate a hotărârii din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asta în contextul în care, pe de o parte argumentele invocate de către pârâtă în susţinerea poziţiei procesuale în apel, chiar dacă nu vizează punctual fiecare dintre pretenţii formulate conduc la o devoluţiune totală a judecăţii şi tind să susţină ambele solicitări, respectiv de respingere a acţiunii sau de reducere a pretenţiilor, iar invocarea, cu ocazia concluziilor orale, a deciziei instanţei supreme întăresc această concluzie.

De altfel, Înalta Curte remarcă formalismul excesiv al recurenţilor reclamanţi în ceea ce priveşte modalitatea de redactare a cererii de apel, fiind mai mult decât suficient pentru instanţa de judecată de a verifica fiecare dintre apărările formulate pentru a conchide asupra a ceea ce se solicită. Prin formularea cererii de apel, pârâtă a urmărit o rejudecare a întregii acţiuni şi respingerea ei în totalitate, înglobând în mod firesc şi reducerea parţială a obligaţiei de plată, prin raportare la momentul la care creanţa a dobândit caracter cert.

Pe de altă parte, deşi recurenţii reclamanţi nu contestă, instanţa de apel nu putea ignora interpretarea oferită de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prevederilor art. 22 şi art. 34 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, incidente în prezenta cauză, prin raportare la obiectul dedus judecăţii, decât cu încălcarea prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Dezlegarea obligatorie dată de instanţa supremă se integrează în esenţa textului de lege interpretat, explicând înţelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare şi evidenţiind semnificaţia corectă a conţinutului său normativ, permiţând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare şi aplicare a legii la speţă, cu toate celelalte elemente de fapt şi de drept pe care judecătorul îşi va fonda raţionamentul care va conduce la soluţionarea litigiului.

Chiar şi în lipsa invocării de către partea interesată a unei asemenea decizii, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, instanţa de judecată este obligată să o supună dezbaterii contradictorii a părţilor litigante şi să o aplice, inclusiv în situaţia în care această chestiune ar fi condus o schimbare parţială a soluţiei şi o reducere corespunzătoare a pretenţiilor, în absenţa unei atare solicitări din partea apelantului.

Nefiind incidente prevederile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. în modalitatea afirmată de partea recurentă, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Subsecvent, recurenţii reclamanţi au invocat aplicarea eronată a prevederilor art. 1531-1535 din C. civ. atât în privinţa perioadei pentru care au fost acordate daune interese compensatorii, cât şi în privinţa neacordării dobânzii legale şi actualizării cu rata inflaţiei pentru această tipologie de daună, solicitând o verificare a raţionamentului judiciar din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concret, se susţine că principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1531 C. civ. impune acordarea actualizării cu rata a inflaţiei a despăgubirilor încasate, încă de la momentul transferului forţat al proprietăţii, neputând fi aplicat prin similitudine, raţionamentul expus în cuprinsul deciziei nr. 31/2020 pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitor la dobânda legală, dată fiind natura diferită a celor două tipuri de reparaţie.

Relativ la aceste critici, ce privesc perioada pentru care au fost acordate daune interese compensatorii de către instanţa de apel, respectiv mai 2017 (data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care au fost stabilite despăgubirile cuvenite în urma exproprierii) - aprilie 2018 (data plăţii diferenţei de despăgubiri datorate), Înalta Curte reţine că silogismul explicat în decizia nr. 31/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte şi categoria daunelor solicitate în speţă, nu doar cele moratorii, determinat de aplicarea aceloraşi prevederi legale, comune, specifice evaluării legale a prejudiciului. Nu se poate afirma că daunele interese compensatorii sunt excluse din cadrul raţionamentului de interpretare oferit de instanţa supremă, căci raţiunea pentru care a fost pronunţată decizia a vizat modul de stabilire şi evaluare al prejudiciului, prin prisma prevederilor de drept comun cuprinse în C. civ., în cadrul procedurii speciale de stabilire şi plată a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate.

Contrar celor afirmate de către recurenţi, privind distincţia daunele interese moratorii şi cele compensatorii realizată constant în memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că ambele categorii intră în componenta prejudiciului, ce se impune a fi reparat, numai dacă este consecinţa directă şi necesară a neexecutării culpabile a obligaţiei (art. 1530 din C. civ.).

Este adevărat că actualizarea cu rata inflaţiei reprezintă o compensaţie pentru creditor, necesară din cauza deprecierii monetare a sumelor datorate de către debitor şi se impune pentru asigurarea recuperării creanţei la valoarea ei reală, deosebindu-se în acest fel de dobânda legală. Însă, şi la stabilirea acestui tip de prejudiciu, ca parte componentă a răspunderii civile, partea recurentă omite a avea în vedere imperativitatea întrunirii cumulative a tuturor condiţiilor legale, respectiv: fapta ilicită, vinovăţia, legătura de cauzalitate şi prejudiciu.

Relevante pentru speţa de faţă în stabilirea inexistenţei faptei ilicite sunt considerentele expuse în cuprinsul deciziei interpretative, antereferite, din par. 91, în sensul că "În contextul în care declanşarea şi parcurgerea etapei judiciare a procedurii de expropriere sunt facultative, fiind lăsat la alegerea persoanei expropriate demersul de a ataca sau nu hotărârea comisiei de expropriere, iar legea stabileşte explicit [prin art. 22 alin. (1)] că "exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii", trebuie constatat că voinţa legiuitorului a fost aceea de a suspenda, prin dispoziţia înscrisă în art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, însăşi obligaţia de plată a despăgubirii până la adoptarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi de a nu asocia acestui demers judiciar vreun efect în planul sporirii despăgubirilor care se cuvin iniţiatorului lui. Ca atare, concluzia nu poate fi decât aceea că persoana expropriată nu este îndreptăţită să pretindă daune- interese moratorii pentru perioada în care se desfăşoară procesul privind contestarea cuantumului despăgubirilor, pentru că obligaţia expropriatorului de a realiza plata nu devine scadentă înainte de a se finaliza respectivul proces."

Reţinându-se că exercitarea demersului de contestare a despăgubirilor stabilite în procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică aparţine exclusiv persoanei expropriate, situaţie ce echivalează cu o suspendare a obligaţiei de plată de către expropriator, respectiv cu o absenţă a faptei ilicite, nu se poate concluziona asupra răspunderii civile a intimatului pârât şi pe cale de consecinţă a reparării prejudiciului, cu titlu de daune interese compensatorii, începând cu 04.09.2011 (data transferului dreptului de proprietate) şi până la data definitivării litigiului.

Dintr-o asemenea perspectivă, Înalta Curte reţine corect raţionamentul instanţei de apel, care a înţeles să limiteze perioada de acordare a daunelor interese compensatorii între limita temporală a definitivării litigiului de stabilire a cuantumului despăgubirilor şi data achitării lor de către intimata pârâtă.

Cât priveşte modul de aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1531 C. civ., de către instanţa de apel, în privinţa daunelor interese moratorii, cât şi a daunelor interese compensatorii, determinat de întârzierea la plată a despăgubirilor de către intimata pârâtă, dar şi negarea oricărei obligaţii de plată a daunelor interese, astfel cum a dispus titlul executoriu, Înalta Curte reţine următoarele:

Diferenţa de interpretare şi aplicare a prevederilor legale enunţate porneşte de la încadrarea eronată a sumei solicitate prin prezentul demers în noţiunea distinctă de prejudiciu. Chiar dacă a fost solicitată pe cale separată (şi nu printr-o cerere de executare silită, care ar fi permis părţii recuperarea mai facilă a drepturilor), această sumă păstrează caracterul unor daune interese compensatorii, respectiv de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin stabilirea într-un cuantum inferior a despăgubirilor datorate în temeiul Legii nr. 255/2010. De altfel, prevederile art. 1531 C. civ. au fost avute în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea dosarului nr. x/2012 Nu se poate afirma că prin neplata acestora, daunele interese compensatorii acordate pentru un anumit prejudiciu constatat se convertesc într-un prejudiciu distinct, care la rândul său atrage o nouă aplicare a prevederilor art. 1531 şi 1535 C. civ.

O atare interpretare, dincolo de faptul că nu e susţinută de cadrul normativ aplicabil, ignoră cu desăvârşire chiar normele legale invocate. Recurenţii reclamanţi au solicitat şi obţinut un cuantum superior al despăgubirilor faţă de cel stabilit de către intimata pârâtă, situaţie care a atras şi acordarea actualizării sumei cu rata inflaţiei, în considerarea reparării integrale a prejudiciului. Îndeplinirea parţială a obligaţiei de plată, fără includerea acestei actualizări, nu determină decât recuperarea acesteia şi nu o nouă aplicare a prevederilor art. 1531 C. civ.

Pornind de la această calificare - de reparare a prejudiciului suferit prin plata într-un cuantum inferior al despăgubirilor conform Legii nr. 255/2010, raţionamentul instanţei de apel în sensul că aceste daune interese compensatorii nu sunt susceptibile, la rândul lor, de actualizare distinctă şi nu pot genera dobânda legală, este corect şi urmează a fi menţinut. Întârzierea la plată a despăgubirilor în cuantum majorat de către intimata pârâtă, reclamată pe parcursul prezentului litigiu, putea fi reparată prin acordarea daunelor interese moratorii în temeiul prevederilor art. 34 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 1.535 din C. civ., dreptul de creanţă al recurenţilor având ca obiect o sumă certă şi exigibilă, stabilită printr-un titlu executoriu, iar pasivitatea debitorului în a o elibera a fost de natură a genera un prejudiciu. Dar cum o astfel de pretenţie, solicitată în faţa instanţei de fond şi respinsă ca atare, nu a constituit obiect de critică în apel, a intrat sub autoritate de lucru judecat, dobândind caracter definitiv.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 925A din 22 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2025.