Scope of extraordinary appeal review: challenge to panel composition and factual re-argumentation barred in cassation.

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună:

- rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/13.07.2018 şi a actului adiţional autentificat sub nr. x/19.07.2018 la Biroul notarial B. din Ciacova, jud. Timiş;

- restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului prin radierea dreptului de proprietate al paratei asupra imobilelor înscrise în (1) Cartea funciara;

- reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea sa asupra acestor imobile.

La data de 24 august 2021 pârâta A. a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, admiterea cererii reconvenţionale şi, în temeiul art. 2.261 C. civ., să se dispună înlocuirea întreţinerii în natură datorată conform contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/13.07.2018, cu suma de 2.800 RON/lunar.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1230/PI din 18 iunie 2021, Tribunalul Timiş a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A..

A dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/13.07.2018 de BNP B. şi a actului adiţional autentificat sub nr. x/19.07.2018 de BNP B..

A dispus restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului de întreţinere şi actului adiţional prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor înscrise în: CF nr. x Timişoara, şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta A., în contradictoriu cu reclamanta A..

A obligat pe pârâta A. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta A., în cuantum de 4900 RON, reprezentând onorariul de avocat.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia civilă nr. 2502 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 1230/PI din 18 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş; a fost obligată apelanta să plătească intimatei A. suma de 6.612,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 1807 din 17 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2502 din 20 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

5. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei 1807 din 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1,3 şi 4 C. proc. civ., contestatoarea A..

După expunerea, pe larg, a istoricului cauzei şi a nemulţumirilor referitoare la modul de soluţionare a acesteia, prin primul motiv încadrat în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea a invocat, în esenţă, că decizia contestată a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, deoarece judecata recursului s-a făcut de către un complet a cărui compunere a fost schimbată, nefiind respectat principiul continuităţii; astfel, cauza a fost repartizată aleatoriu completului C5 care, la primul termen de judecată a fost compus din domnii judecători C., D., E., iar recursul a fost soluţionat de către domnii judecători D., F., G.. În opinia sa, au fost încălcate dispoziţiile art. 101 şi 109 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 214 şi art. 19 din C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, încadrat în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. a invocat că instanţa de recurs a săvârşit următoarele nereguli: - a omis să cerceteze motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a dat dovadă de rol activ şi nu a avut în vedere că decizia recurată nu este motivată, nefiind analizată existenţa unei culpe comune şi împiedicarea prestării întreţinerii de către reclamantă; -judecarea recursului a fost pur formală, având în vedere că şi cererea de suspendare a fost respinsă, deşi la dosarul cauzei erau dovezile şi raspunsurile primite de la Parchete rezulta că este începută urmărirea penală; - instanţa de recurs a omis să analizeze toate probele depuse de recurentă şi a ignorat faptul că s-a făcut inversarea sarcinii probelor, prin încălcarea art. 249 C. proc. civ. a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ignorând documentele cu privire la actele medicale care încalcă dispoziţiile art. 1092 C. proc. civ.

II. Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

În susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea a invocat încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, ca urmare a faptului că hotărârea a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Analizând aceste susţineri, Înalta Curte reţine că nelegala compunere sau constituire a completului de judecată reprezintă un aspect care ţine de alcătuirea instanţei şi poate fi invocat ca motiv de contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

În accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., constituie încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanţei: participarea la judecarea cauzei a unui judecător incompatibil, judecarea cererii de către un complet format dintr-un număr de judecători necorespunzător celui prevăzut de lege pentru cauza respectivă, cu nesocotirea art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, neparticiparea procurorului în acele cauze în care legea prevede participarea obligatorie a acestuia, judecarea recursului de către un alt complet de judecată decât cel stabilit în mod aleatoriu pentru soluţionarea acestuia sau a cărei compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, lipsa grefierului, a magistratului asistent sau, după caz, a asistentului judiciar.

Criticile contestatoarei nu pot fi reţinute, raportat la motivul de contestaţie în anulare menţionat, prin prisma pretinsei încălcări a normelor referitoare la alcătuirea instanţei de recurs, care a pronunţat decizia nr. 1807 din 17 septembrie 2024.

Contestatoarea a reclamat încălcarea principiului continuităţii completului în soluţionarea cauzelor, principiu consacrat expres în C. proc. civ. la art. 214. făcând trimitere şi la art. 19 din acelaşi cod.

Astfel, potrivit art. 19 din C. proc. civ., judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii, iar conform art. 214 din acelaşi cod, membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii şi numai în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii.

Legea nu identifică expres care sunt motivele temeinice pentru care un judecător desemnat aleatoriu nu ar putea participa la judecată, jurisprudenţa conturând, însă, care sunt acele situaţii justificate în care poate interveni schimbarea membrilor completărilor de judecată.

Sub acest aspect, se cuvine menţionat că, prin Decizia nr. 644 din 13 decembrie 2022, în verificarea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 19 şi ale art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi ale art. 11, 52, 53 şi 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea Constituţională a statuat după cum urmează: "Faptul că în cuprinsul legii nu sunt enumerate aceste motive obiective nu poate conduce la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, deoarece legiuitorul nici nu a putut să prevadă, în mod exhaustiv, aceste situaţii obiective. În acest sens, dispoziţiile art. 52 alin. (1) teza finală prevăd că schimbarea membrilor completurilor se face excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor".

În practica judiciară au fost considerate ca motive întemeiate în raport cu care este posibilă, din punct de vedere legal, schimbarea componenţei completului de judecată, situaţiile în care, spre exemplu, judecătorii s-ar află în imposibilitate de a lua parte la judecată din cauza bolii, exercitării dreptului la concediu de odihnă, detaşării, delegării, suspendării din funcţie, încetării funcţiei de judecător sau promovării la altă instanţă, etc.

În cauză, astfel cum reiese din actele dosarului, soluţionarea recursului a revenit, prin repartizare aleatorie completului de judecată C5, din componenţa căruia făceau parte domnii judecători C., D., E., complet care, la primul termen de judecată din 23.04.2024, a dispus amânarea cauzei la 17.09.2024, pentru a se efectua o adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Compunerea acestui complet a fost păstrată până la momentul emiterii Hotărârii nr. 83/20.06.2024 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a hotărât modificarea componenţei completului de judecată C5 al secţiei I civile, având în vedere manifestarea intenţiei de a se pensiona a doamnei judecător C., începând cu luna august 2024, precum şi promovarea la instanţa supremă a domnilor judecători G. şi F., prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 498 din 29 martie 2024.

Reiese, astfel, că schimbarea compunerii completului de judecată a reprezentat o măsură adoptată în condiţiile existenţei unui motiv obiectiv de participare a unui alt judecător la soluţionarea cauzei.

Mai mult, chiar dacă eliberarea efectivă din funcţie a doamnei judecător C. s-a realizat începând cu data de 19.08.2024, conform Decretului emis de Preşedintele României din 5.08.2024, măsură dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii la 24.07.2024 prin Hotărârea nr. 1489, modificarea compunerii Completului de judecată nr. 5, la nivelul secţiei I civile, a fost aprobată prin Hotărârea nr. 83/20.06.2024 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după cum urmează: judecător G., judecător F. şi judecător D..

Cât priveşte legalitatea luării unei atare măsuri, aceasta trebuia să îmbrace forma contestaţiei împotriva actului administrativ emis de conducerea unei instanţe, astfel cum reiese din statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 52 din 18 septembrie 2023.

Potrivit acestei decizii, legalitatea măsurii de schimbare a compunerii completului de judecată, dispuse printr-o hotărâre a colegiului de conducere al instanţei, poate fi analizată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Cum hotărârea colegiului de conducere nu a fost desfiinţată de către o instanţă de contencios administrativ, legalitatea măsurilor de schimbare a compunerii completului de judecată C5, dispuse prin Hotărârea nr. 83/20.06.2024 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu mai poate fi contestată în prezenta cauză.

Mai mult, din lecturarea deciziei contestate reiese că la termenul la care a avut loc judecata recursului, contestatoarea a fost prezentă personal şi asistată de avocat, însă nu a înţeles să invoce pretinsa neregularitate referitoare la schimbarea componenţei completului de judecată, în condiţiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Pentru argumentele enunţate, Înalta Curte urmează să respingă acest motiv de contestaţie în anulare, ca nefondat.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a invocat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta efectiv motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., formulând şi critici cu privire la soluţia dată asupra cererii de suspendare a judecăţii cauzei.

Pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestaţie în anulare este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, întrucât textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres şi limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină. Instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în susţinerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, aşa cum susţine contestatoarea din prezenta cauză.

Pe de altă parte, pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de nelegalitate, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, deoarece această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs.

Având în vedere aceste repere, procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivarea hotărârii judecătoreşti conţine o amplă analiză a criticilor enumerate de contestatoare prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., context în care nu se verifică omisiunea cercetării acestui motiv de recurs dintre cele invocate de către contestator.

Astfel, instanţa de recurs a menţionat că susţinerile, regăsite inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare pendinte, "care privesc modul de evaluare a situaţiei de fapt şi de interpretare a probelor administrate în cauză (existenţa situaţiei conflictuale dintre părţi, faptul că instanţa de apel nu a analizat comportamentului reclamantei şi nu a reţinut existenţa unei culpe comune, criticile ce fac referire la comportamentul duplicitar al reclamantei, care ar fi încercat să-şi preconstituie probe în vederea obţinerii rezoluţiunii contractului de întreţinere, faptul că instanţele de judecată nu au administrat probatoriul necesar care ar fi elucidat adevăratele motive ale litigiului dintre părţi), nu pot fi subsumate motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât ele pun în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea deciziei atacate".

S-a mai reţinut că "modul de interpretare a probelor de către instanţa de prim control judiciar, interpretare care ar fi condus, în opinia recurentei-pârâte, la o constatare greşită a situaţiei de fapt şi, implicit, la eronata rezoluţiune a contractului de întreţinere, nu poate constitui obiect de cercetare în recurs", iar "Stabilirea unei alte valori probatorii a dovezilor administrate cauzei şi, pe cale de consecinţă, validarea opiniei recurentei-pârâte cu privire la neîndeplinirea condiţiilor pentru rezoluţiunea contractului, ar însemna o reanalizare a situaţiei de fapt şi a modului cum aceasta a fost stabilită/reţinută de instanţa de apel, împrejurare ce este incompatibilă cu controlul judiciar subsumat verificării legalităţii deciziei apelate, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ..".

Prin urmare, sub pretinsa omisiune de analizare a unor motive de casare, autoarea căii de atac pendinte a reiterat susţinerile pe care instanţa de recurs le-a calificat a fi critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate şi le-a înlăturat din analiză pentru acest motiv.

De asemenea, nu pot fi analizate nici susţinerile referitoare la respingerea cererii de suspendare, întrucât contestaţia în anulare este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs.

După cum s-a subliniat şi anterior, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia, întrucât ţine de esenţa judecăţii, concluzia contrară ar presupune că în cadrul contestaţiei în anulare s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea vs. România, Hotărârea din 29 iulie 2008 şi H. vs. România, Hotărârea din 07 iulie 2009), ceea ce nu este cazul în speţă.

Nu în ultimul rând, instanţa constată că, deşi autoarea căii de atac şi-a întemeiat contestaţia în anulare şi pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., aceasta nu a formulat şi argumente din această perspectivă, iar, pe de altă parte, decizia contestată a avut ca obiect un singur recurs, respectiv cel formulat de către pârâta, respins ca nefondat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare nu se circumscriu ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, ceea ce constituie un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a aspectelor puse în discuţie de către contestatoarea A. privind nelegalitatea deciziei nr. 1807 din 17 septembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată.

De asemenea, reţinând culpa procesuală a contestatoarei, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. o va obliga la plata către intimata A. a sumei de 5.869 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (5000 RON onorariu de avocat, 111 euro bilet de avion şi 307,19 RON cazare), conform documentelor justificative aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1807 din 17 septembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata A..

Obligă pe contestatoarea A. la plata sumei 5869 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2025.