State liability claim rejected for lack of prior judicial misconduct finding; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea formulată şi înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. dosar x/2021, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Curtea de Apel Piteşti, să se dispună obligarea pârâţilor să-i repare prejudiciile cauzate prin erori judiciare din dosarele nr. x/2017, y/2018, z/2019, w/2019. La data de 01.11.2021 reclamantul a depus la dosar precizare de acţiune sub aspectul valorii cererii de chemare în judecată prin care a arătat că prejudiciul din dosarul nr. x/2017, y/2018 este reprezentat de cuantumul ajutorului de încălzire aferent lunii noiembrie 2016 de 54 RON, cu dobânda/actualizarea cu indicele de inflaţie de la 01.01.17, 10.000 RON daune morale şi cheltuielile de judecată din al 2-lea dosar şi strămutare, iar cele din dosarul nr. x/2019 au fost menţionate atunci la 10.000 RON daune morale, în fapt fiind mult mai mari, peste 50.000 RON.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 624/24 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, în dosarul civil nr. x/2021:

- s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Piteşti invocată din oficiu, şi în consecinţă s-a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul A., cu domiciliul în jud. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti, cu sediul în Piteşti, str. x, jud. Argeş, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- s-a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

3. Decizia pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 2420 din 20 iunie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 624/24 noiembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în urma rejudecării, admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin eroarea judiciară, respectiv plata daunelor solicitate.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că atât hotărârea instanţei de fond cât şi a celei din apel sunt lovite de nulitate absolută, fiind nemotivate, necuprinzând motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale. Nulitatea rezultă din faptul că a invocat nulitatea întâmpinării formulate de către pârât, însă în decizia recurată se menţionează eronat că pârâtul nu a depus întâmpinare, nefiind invocată nulitatea acestui act procedural; instanţa nu a motivat acest aspect.

Recurentul-reclamant susţine că a arătat pe larg, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în apel, că hotărârile din dosarele nr. x/2017, y/2018, z/2018, w/2019 sunt lovite de nulitate absolută, atât timp cât nu au fost respectate dispoziţii de drept material şi procesual, respectiv art. 2551 C. civ., art. 181 şi urm. C. proc. civ. privind termenele; cererea pentru acordarea ajutorului de încălzire a fost formulată în termen, 20.11.2016 fiind duminică; hotărârea din dosarul nr. x/2019 privind strămutarea dosarului nr. x/2018 de pe rolul Curţii de Apel Piteşti şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată sunt abuzive.

De asemenea, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019, susţine că au fost încălcate nu numai prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, dar şi dispoziţii constituţionale, potrivit cărora autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele prevăzute de lege, însă Primăria Drăgăşani a răspuns cererii sale privind sancţionarea funcţionarilor reclamaţi.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac, excepţia fiind respinsă la termenul de astăzi.

Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată arătând că hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând susţinerile expuse în cererea de recurs, Înalta Curtea constată că din criticile formulate se pot decela aspecte care pot fi încadrate cel puţin în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., motiv pentru care vor fi analizate prin prisma acestor cazuri de casare.

Motivele de recurs vizând nulitatea hotărârii şi a întâmpinării, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu pot fi reţinute. Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat nulitatea întâmpinării formulate de Ministerul Finanţelor, susţinând că motivele erau aceleaşi cu cele formulate anterior, însă instanţa de apel nu s-a pronunţat în acest sens.

Pe de o parte, întâmpinarea depusă în termen se comunică reclamantului în forma depusă de către pârât, iar lipsa unor elemente ale acesteia poate atrage sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, neregularităţile procedurale în privinţa întâmpinării pot atrage decăderea pârâtului de a mai putea propune probe şi de a invoca excepţii în afara celor de ordine publică.

În cauză însă, din considerentele expuse de instanţa de apel, rezultă că raţionamentul juridic în urma căruia s-a concluzionat în sensul respingerii apelului nu a avut în vedere vreo probă sau excepţie care să fi fost invocată prin întâmpinare. În această situaţie, câtă vreme soluţia instanţei de apel nu a avut în vedere un aspect care să fi fost invocat prin întâmpinare, ci a analizat exclusiv susţinerile reclamantului raportat la dispoziţiile legale aplicabile speţei, susţinerile recurentului-reclamant referitoare la întâmpinare nu pot reprezenta un motiv de nelegalitate a deciziei, soluţia pronunţată nefiind rezultatul analizei unei excepţii, probe sau apărări formulate de pârât.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Astfel, motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De asemenea, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune însă existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanţa de apel a argumentat soluţia de respingere a apelului, a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate de reclamant, prin raportare la faptele imputate pârâtului în conţinutul cererii de chemare în judecată, analizând cererea de apel în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei şi de materialul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, motivul de apel vizând nemotivarea sentinţei apelate a fost analizat de curtea de apel, care a reţinut că dispoziţiile 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu impun ca judecătorul să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, condiţie îndeplinită în speţă.

De asemenea, curtea de apel a expus considerentele care susţin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârşirea pretinselor erori judiciare, în condiţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Împrejurarea că instanţa de apel a apreciat motivat că reclamantul nu a făcut dovada respectivelor erori prin care să i se fi încălcat grav libertăţile şi interesele legitime, astfel încât să se justifice admiterea acţiunii, nu are semnificaţia unei nemotivări a hotărârii recurate, câtă vreme o atare apreciere a fost fundamentată în fapt şi în drept, iar analiza legalităţii şi temeiniciei sentinţei civile apelate s-a raportat la limitele stabilite prin cererea introductivă.

Astfel, instanţa de apel a constatat că "în reglementarea cuprinsă în art. 96 al Legii 303/2004 în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 242/2018, legiuitorul a impus ca şi condiţie premisă pentru antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile produse prin erori judiciare să se fi stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului, dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Cum în cauză, această condiţie premisă nu era îndeplinită relativ la pretinsele erori judiciare generate de soluţionarea dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2018, în mod corect, prima instanţă nu a mai analizat argumentele invocate de reclamant, constatând netemeinicia pretenţiilor acestuia.

În mod similar, la adăpost de orice critici este şi soluţia primei instanţe de a respinge pretenţia reclamantului de a-i fi reparat prejudiciul cauzat prin pretinsele erori judiciare generate de soluţionarea dosarelor nr. x/2018, nr. y/2019 şi nr. z/2019. Astfel, plecând de la definiţia erorii judiciare reglementată de art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în acord cu prima instanţă, Curtea constată că reclamantul nu a făcut dovada existenţei premiselor pentru declanşarea răspunderii statului pentru erori judiciare în condiţiile în care nu a indicat în concret, dacă în dosarele menţionate s-a dispus sau nu efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care să-i fi fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele; ori s-au pronunţat hotărâri definitive în mod evident contrare legii sau situaţiei de fapt care rezulta din probele administrate în cauză, prin care i-au fost afectate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime, vătămări ce nu au putut fi remediate prin exercitarea căilor de atac ordinare sau extraordinare."

Se impune a fi reamintit, în acest context, că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, iar în raport de cele reţinute sub acest aspect de către instanţa de apel, susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată şi argumentată în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii sale de apel, sunt nefondate.

Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile formulate de recurent în acest sens fiind nefondate.

De altfel, prin memoriul de recurs reclamantul a formulat critici cu privire la modul de soluţionare al unor litigii, susţinând că au fost săvârşite grave erori judiciare.

Astfel cum corect a considerat instanţa de apel, revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sarcina de a stabili dacă susţinerile părţii ce se consideră vătămată în drepturile sale pot fi sau nu subsumate noţiunii de eroare judiciară, în efectuarea acestei operaţiuni fiind absolut necesar să se stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară şi o greşeală de judecată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care orice greşeală ar putea fi calificată drept eroare judiciară.

In cauză, instanţa de apel a arătat considerentele pentru care în speţă, nu se poate reţine că au fost săvârşite pretinsele erori judiciare generate de soluţionarea dosarelor indicate de către reclamant, atât prin prisma dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 242/2018, cât şi ulterior acesteia.

Prin urmare, în condiţiile particulare ale speţei, curtea de apel nu avea a face propria analiză a modalităţii în care a fost soluţionate dosarele anterioare, astfel cum s-a invocat în cererea de chemare în judecată, simpla invocare de către parte a unei pretinse erori judiciare nefiind suficientă pentru a obţine rejudecarea unui proces finalizat în mod definitiv.

În speţă, recurentul, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi prin cererea de chemare în judecată, fără a arăta în mod clar care sunt erorile săvârşite de către instanţa de apel atunci când respins apelul, iar, pe de altă parte, acesta tinde să critice modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, conduită nepermisă în faza procesuală a recursului care, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei de control judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2420 din 20 iunie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2025.