Appeal against cost-award supplement declared null for failure to state a valid cassation ground

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 28.09.2022, reclamantul A. a solicitat completarea sentinţei civile nr. 1174/26.08.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 având în vedere că nu s-a stabilit în sarcina pârâtului obligaţia de a plăti cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată de către reclamanţi.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1696/06.12.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de completare a sentinţei civile nr. 1174/26.08.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamantul A., privind pe reclamanţii B. şi C., şi pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Statul Român, prin administrator Academia Română.

A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamanţi a sumei de 17.571 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 307A din 13 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul - pârât Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1696/06.12.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B., A., D., E., F. moştenitorii defunctului C. şi intimatul-pârât Statul Român - prin Administrator Academia Română, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 307A din 13 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 mai 2024 şi repartizat aleatoriu completului filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

2. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit la 28 noiembrie 2024, s-a reţinut că recursul este formulat şi motivat în termen legal, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., recurentul-pârât fiind scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar în ceea ce priveşte cerinţa impusă de a art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., s-a constatat că recurentul-pârât a încadrat motivele de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., completul de filtru urmând a aprecia dacă, în speţă, criticile formulate de către recurent pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancţiunea reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în măsura în care va trece peste excepţia nulităţii recursului, va dispune asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

În condiţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 11 februarie 2025, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

3. Motivele de recurs

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare în apel, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material .

Astfel, prin motivele de apel, arată că ar fi invocat faptul că, în mod eronat instanţa de fond a admis cererea în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, având în vedere că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Menţionează că, din coroborarea dispoziţiilor art. 224 alin. (1) C. civ., art. 3 din H.G. nr. 34/2009 şi art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ reiese că poate avea calitate procesuală doar Statul Roman, prin Academia Româna, această instituţie fiind singura în măsură să mute sau sa desfiinţeze gardul, aşa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză.

În speţă, deşi reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată, în mod corect au solicitat desfiinţarea gardului în contradictoriu cu persoana care a avut în administrare şi folosinţă bunul imobil în litigiu, instanţa de fond, fără a tine cont de dispoziţiile art. 870 din C. civ. care stabileşte că apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine titularului dreptului iar, potrivit art. 868 alin. (2), titularul dreptului de administrare poate folosi si "dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege", în mod greşit a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor să desfiinţeze gardul în discuţie.

Or, terenul în cauză, deşi este în proprietatea Statului Roman, este administrat de Academia Romană, astfel că Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, nu poate fi obligat la desfiinţarea unui gard ridicat de o altă instituţie.

Faţă de aceste considerente, în speţă nu se realizează identitatea dintre pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor, şi cel ce poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, sens în care nu se probează legitimitatea procesuala pasivă a acestuia.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 27 iunie 2024, prin poştă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă Academia Română a depus întâmpinare, prin care a susţinut că soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică.

A arătat că, prin cererea de apel, apelantul-pârât a criticat sentinţa civilă nr. 1696/16.12.2022, prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de completare a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2018, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanţii în cauză.

Prin cererea de apel, s-au formulat critici cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, critici ce ar viza, de fapt, fondul cauzei şi care face obiectul apelului declarat cu privire la hotărârea care a statuat asupra fondului.

Prin urmare, consideră că instanţa de apel, în mod corect, a reţinut legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe.

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cerinţă ce este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din acelaşi cod.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Analizând susţinerile formulate, Înalta Curte constată că deşi recurentul-pârât a menţionat ca temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a indicat în mod concret care sunt dispoziţiile legale nesocotite sau aplicate greşit de către instanţa de apel şi care este eroarea de judecată aptă a atrage incidenţa motivului de casare invocat.

Pe calea prezentului recurs, pârâtul a reluat susţinerile formulate în apel referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, făcând trimitere la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi nu la cererea de completare a sentinţei civile nr. 1174/26.08.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 ce face obiectul prezentului dosar.

Cu alte cuvinte, în recurs, pârâtul a reiterat susţinerile formulate în faţa instanţei de apel, deci critici formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat, reţinând faptul că prin apel au fost formulate critici ce vizează fondul cauzei şi nu cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, susţinerile pârâtului fiind străine de aspectele tranşate de către prima instanţă cu privire la cererea de completare a sentinţei de fond.

Prin urmare, recurentul nu a înţeles să critice considerentele deciziei recurate în baza cărora apelul acestuia a fost respins şi nu arătat în ce modalitate decizia Curţii de Apel nu este conformă legii, recurentul-pârât trebuind să se raporteze la considerentele concrete ale acesteia şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar.

Simpla reluare a susţinerilor făcute în etapa procesuală anterioară, respectiv în cererea de apel, nu reprezintă o motivare viabilă a recursului, întrucât nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod. Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs, de doar reluare a cererii de apel, fără raportarea la considerentele concrete ale deciziei de apel, la raţionamentul curţii de apel, nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanţei de recurs învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel şi nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Cum accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac şi recurentul-pârât nu s-a conformat acestor imperative, argumentele expuse în apel şi reluate prin cererea de recurs nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac.

Ca atare, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. iar criticile formulate de recurentul pârât nu se circumscriu acestui cadru legal, constatând, totodată, că în speţă nu pot fi reţinute nici motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 307A din 13 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.