Unconstitutionality Exception Referrals Rejected as Irrelevant; Corrected Decision Left Standing.

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Încheierea pronunţată de Tribunalul Dolj:

La data de 23 august 2023 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj dosarul nr. x/2023, având ca obiect acţiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 3 iulie 2024, Tribunalul Dolj a admis excepţia netimbrării cererii de recuzare şi a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2023.

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat cerere de recurs, formându-se dosarul nr. x/2023

2. Recursul declarat împotriva încheierii de recuzare - Curtea de Apel Craiova:

Prin decizia nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost respinsă, ca lipsită de interes, excepţia nulităţii recursului, invocată de recurentul A..

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 C. proc. civ. şi art. 490 alin. (1) C. proc. civ.

A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 9 iulie 2024 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2023, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin încheierea din 17 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ.

3. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 şi împotriva încheierii din 17 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, petentul A. a declarat recurs.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, recurentul-petent a arătată că, în opinia sa, cele două excepţii de neconstituţionalitate (a dispoziţiilor art. 465 C. proc. civ. şi art. 490 alin. (1) C. proc. civ.) sunt admisibile.

Este evident că art. 490 alin. (1) C. proc. civ. are legătură cu cauza din moment ce în dispozitivul deciziei recurate este aplicat acest articol pentru a se stabili că recursul ar trebui să depus la instanţa care a pronunţat hotărârea - "Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii."

Concluzionând, recurentul a precizat că înţelege să îşi menţină motivele de neconstituţionalitate invocate în fond.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din 17 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a menţiunii din dispozitivul deciziei nr. 508/2024, recurentul-petent a arătat că, prin cererea de îndreptare, la rândurile 129-155 de la pagina 4, a ridicat excepţie de neconstituţionalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd: "Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii."

Printr-o primă critică, recurentul-petent a arătat faptul că la termenul din 17 septembrie 2024, când s-a pronunţat încheierea recurată şi când a fost pusă în discuţie excepţia de neconstituţionalitate ridicată prin cererea de îndreptare, Curtea de Apel Craiova nu a citat niciuna din părţi pentru a lua punctul de vedere asupra excepţiei.

Conform art. 29 alin. (4) din legea nr. 47/1992, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor".

Drept urmare, instanţa în faţa căreia se ridică o excepţie de neconstituţionalitate are obligaţia de informa părţile cu privire la excepţia ridicată şi de a le solicita să depună puncte de vedere, care vor fi comunicate apoi Curţii Constituţionale.

În opinia recurentului, chiar dacă analizarea unei cererii de îndreptare se poate face fără citarea părţilor, dacă se ridică o excepţie de neconstituţionalitate, părţile trebuie să fie citate. În acest sens, art. 97 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevede că pentru excepţiile de neconstituţionalitate se pot crea, la momentul formulării acestora, dosare asociate care nu se contabilizează din punct de vedere statistic.

Drept urmare, având în vedere că niciuna din părţile cauză nu a fost citată pentru a-şi comunica punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicată prin cererea de îndreptare din 19 iulie 2024, solicită casarea cu rejudecare a încheierii din 17 septembrie 2024, indicând Curţii de Apel Craiova să citeze părţile pentru puncte de vedere şi, după luarea punctelor de vedere, să se pronunţe asupra admisibilităţii excepţiei.

O altă critică formulată de recurent, vizează netemeinicia respingerii sesizării Curţii Constituţionale (teză subsidiară casării cu rejudecare), partea arătând că instanţa a menţinut dispozitivul deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024, prin care a pus în vedere părţilor să depună recursul împotriva respingerii de către Curtea de Apel Craiova unei excepţii de neconstituţionalitate tot la Curtea de Apel Craiova.

Drept urmare, art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. are legătură cu cauza, deci excepţia de neconstituţionalitate ridicată prin cererea de îndreptare din 19 iulie 2024 este admisibilă.

Norma contestată încalcă prevederile art. 21 alin. (1) care consacră accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare din Constituţie şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţia României, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac.

Totuşi, libertatea legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu este absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind determinate şi în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. Potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

În reglementarea exercitării accesului la justiţie, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

În consecinţă, recurentul-reclamant solicită să se dispună sesizarea instanţei de control constituţional pentru competenta analiză a conformităţii cu legea fundamentală a dispoziţiilor criticate.

4. Apărările formulate în cauză:

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (23 august 2023), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 11 februarie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova:

Singura critică formulată de recurentul-petent vizează soluţia dată de Curtea de Apel Craiova asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 C. proc. civ. şi art. 490 alin. (1) C. proc. civ., în opinia recurentului cele două excepţii de neconstituţionalitate fiind admisibile. Recurentul a arătat că este evident că art. 490 alin. (1) C. proc. civ. are legătură cu cauza din moment ce în dispozitivul deciziei recurate este aplicat acest articol pentru a se stabili că recursul ar trebui să depus la instanţa care a pronunţat hotărârea.

În ceea ce priveşte această critică, ce poate fi examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţiile invocate au legătură cu soluţionarea cauzei, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori irelevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurentul-petent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 C. proc. civ. ("Măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac") şi art. 490 alin. (1) C. proc. civ. ("Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii").

Înalta Curte constată că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în faţa instanţei învestite cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii prin care a fost anulată, ca netimbrată, o cerere de recuzare, iar textele legale pretins a fi neconstituţionale nu au legătură cu obiectul dedus judecăţii prin cererea de recurs cu a cărei soluţionare Curtea de Apel Craiova a fost învestită.

Altfel spus, niciuna dintre excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu vizează procedura de soluţionare a recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost pronunţată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi pronunţată în cadrul cererii de recurs şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională.

Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea respectivelor dispoziţii, acest aspect nu ar avea influenţă în soluţionarea cererii de recurs, cale de atac declarată împotriva încheierii de anulare a cererii de recuzare, iar prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea textelor de lege menţionate nu creează premisele aplicării directe a acelor norme în vederea soluţionării cererii de recurs.

Faptul că recurentul a invocat drept critică în calea extraordinară de atac nulitatea propriului recurs, prin raportare la aspectul depunerii cererii de recurs direct la instanţa competentă să judece calea extraordinară de atac ori la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată (art. 490 alin. (1) C. proc. civ.), nu relevă legătura cu obiectul dedus judecăţii prin cererea de recurs impusă de condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cât timp instanţa a respins excepţia nulităţii recursului ca lipsită de interes.

Aşa cum în mod legal a reţinut curtea de apel, excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate în legătură cu sancţiunea nulităţii recursului, sancţiune pe care însă instanţa nu a aplicat-o în concret, întrucât a respins nulitatea recursului, astfel încât nu se poate aprecia că excepţiile de neconstituţionalitate care vizau tocmai această critică au legătură cu soluţionarea căii de atac.

Faţă de precizările recurentului-petent, în sensul că înţelege să îşi menţină motivele de neconstituţionalitate invocate în fond, se reţine că, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.

În condiţiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată, reiese că raţiunea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.

Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de autoritatea de jurisdicţie constituţională.

În evidenţierea caracterului special al acestei proceduri, Curtea Constituţională a statuat că "instanţa de judecată în faţa căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce ţin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care ţin de resortul instanţei de contencios constituţional, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ar putea privi exclusiv condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei" (Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018).

Aşadar, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres şi limitativ enumerate în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, care sunt pur obiective şi strict legate de îndeplinirea unor condiţii procedurale.

Prin urmare, prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepţiei îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind nelegală soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată de instanţă.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât, nu se poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către curtea de apel, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova urmând a fi respins ca nefondat.

Aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 17 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care au fost respinse cererea de îndreptare şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin cererea de îndreptare, petentul a arătat că din minuta şi din dispozitivul deciziei nr. 508/2024 lipsesc menţiuni cu privire la momentul (dată, oră, minut) la care a fost pronunţată decizia, respectiv momentul (dată, oră, minut) până la care se poate declara recurs.

De asemenea, a solicitat corectarea menţiunilor din minuta şi din dispozitivul aceleiaşi decizii, în sensul că în loc de "cale de atac ce se va depune la Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă" să fie trecut textul "cale de atac ce se va depune la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie" sau, în subsidiar, "cale de atac ce se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Craiova-Sectia I Civilă".

Totodată, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că: "Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii."

Prin încheierea din 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de îndreptare a menţiunilor din dispozitivul deciziei nr. 508/2024, reţinând, în esenţă, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 442 C. proc. civ. întrucât menţiunile invocate de petent nu fac parte din cele care, potrivit art. 425 alin. (3) C. proc. civ., trebuie cuprinse în minută, respectiv dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Tot astfel, instanţa a reţinut şi că împrejurarea că în minuta şi dispozitivul hotărârii s-a menţionat că recursul se depune la Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în loc de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu constituie o veritabilă eroare materială în sensul art. 442 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs.

Printr-o primă critică, susceptibilă de a fi examinată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-petent a arătat faptul că la termenul din 17 septembrie 2024, când s-a pronunţat încheierea recurată şi când a fost pusă în discuţie excepţia de neconstituţionalitate ridicată prin cererea de îndreptare, Curtea de Apel Craiova nu a citat părţile pentru a le lua punctul de vedere asupra excepţiei. Recurentul a arătat că instanţa în faţa căreia se ridică o excepţie de neconstituţionalitate are obligaţia de informa părţile cu privire la excepţia ridicată şi de a le solicita să depună puncte de vedere, care vor fi comunicate apoi Curţii Constituţionale.

Critica este nefondată, neputându-se reţine vreo încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează modul în care se soluţionează cererea de îndreptare, prevăd că "instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri".

Cum procedura de soluţionare a cererii de îndreptare în faţa Curţii de Apel Craiova s-a desfăşurat fără citarea părţilor, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale a urmat regimul procedurii în care se afla, astfel încât nu s-a impus citarea părţilor, având în vedere că excepţia reprezintă una dintre formele de apărare procesuală puse la dispoziţia părţilor din litigiu.

O altă critică formulată de recurent, vizează netemeinicia respingerii sesizării Curţii Constituţionale, partea apreciind că art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. are legătură cu cauza, iar excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, ridicată prin cererea de îndreptare, este admisibilă.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale, iar textul legal pretins a fi neconstituţional nu are legătură cu obiectul cererii deduse judecăţii, instanţa reţinând că menţionarea în minuta şi dispozitivul hotărârii a faptului că recursul se depune la Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în loc de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu constituie o veritabilă eroare materială în sensul art. 442 C. proc. civ.

Fără a mai relua considerentele vizând cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, expuse cu prilejul examinării recursului declarat împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, se constată că, prin modalitatea de formulare a criticii, petentul nu ridică o problemă de neconstituţionalitate a prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ., ci ceea ce reclamă ar fi, în fapt, modificarea textului legal, în sensul că recursul ar trebui depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea hotărârilor recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petentul A. împotriva deciziei nr. 508 din 18 iulie 2024 şi împotriva încheierii din 17 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.