Paulian action against gratuitous donations: limitation period governed by subjective knowledge under Article 1564 rather than land registry registration; appellate decision quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2024

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la 5 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună revocarea sau să declare inopozabile faţă de reclamantă contractele de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial F. şi nr. 1618/25 august 2021 autentificat de Biroul Individual Notarial G., în limita creanţei deţinute de A. S.A. de 523.496,64 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1562 C. civ.

Pârâţii au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru primul dintre contractele enunţate mai sus. Pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Totodată, în finalul întâmpinării, au solicitat admiterea, în parte, a acţiunii, în ceea ce priveşte contractul de donaţie, cu menţiunea că nu a fost încheiat în mod fraudulos, ci, referitor la acest act juridic, nu s-a împlinit termenul de prescripţie.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea din 22 noiembrie 2022, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că s-a făcut dovada luării la cunoştinţă a contractului de către reclamantă la 16 iunie 2021, conform dosar, astfel că, în raport cu data formulării cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile art. 1564 C. civ., nu a intervenit termenul de prescripţie prevăzut de acest articol.

Prin sentinţa civilă nr. 1417 din 30 mai 2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată, a dispus revocarea (declararea ca inopozabile faţă de reclamantă) contractelor de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial F. şi nr. 1618/25 august 2021 autentificat de Biroul Individual Notarial G., în limita creanţei deţinute de reclamantă, de 523.496,64 RON, şi a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 8.839,96 RON cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1591/2024 din 21 martie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1417 din 30 mai 2023, ambele pronunţate de Tribunalul Vâlcea.

A schimbat, în parte, încheierea şi sentinţa apelate.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la contractul de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial G.. A respins, ca fiind prescrisă, acţiunea cu privire la contractul de donaţie menţionat.

A menţinut, în rest, încheierea şi sentinţa atacate.

Prin încheierea din 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 1591 din 21 martie 2024 pronunţate de Curtea De Apel Piteşti, secţia I civilă, în sensul că, în loc de "Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la contractul de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial G.. Respinge ca fiind prescrisă acţiunea cu privire la contractul de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial G.. ", se va menţiona corect "Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la contractul de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial F.. Respinge, ca fiind prescrisă, acţiunea cu privire la contractul de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial F..

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1591/2024 din 21 martie 2024 şi a încheierii din 17 aprilie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă au declarat recurs principal reclamanta A. S.A. şi recurs incident pârâţii E., B., C. şi D..

4.1. Recursul principal declarat de reclamanta A. S.A.

Prin cererea de recurs, pentru motivele de casare subsumate ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea căii de atac, modificarea, în parte, a deciziei şi încheierii atacate, în sensul respingerii, în totalitate, a apelului, cu consecinţa menţinerii încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1417 din 30 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

a.1. Reclamanta a învederat că motivele de recurs vizează dezlegarea instanţei de apel în ceea ce priveşte determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripţie special de un an pentru introducerea acţiunii revocatorii, instanţă care consideră că acesta nu poate fi altul decât cel al înscrierii în cartea funciară a contractul de donaţie autentificat de Biroul Individual Notarial F..

Referindu-se la dispoziţiile art. 2523 şi art. 1012 C. civ., precum şi la art. 56 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., reclamanta a susţinut că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material ce reglementează prescripţia dreptului material la acţiune, reţinând incidenţa art. 2523 C. civ., care reprezintă norma generală, în loc de art. 1564 C. civ., care reglementează termenul de prescripţie special stabilit pentru acţiunile revocatorii.

De asemenea, a precizat că instanţa de apel a adăugat sau a limitat aplicarea legii la un moment obiectiv, prevăzut într-un alt act normativ, respectiv cel privind cartea funciară. Or, legiuitorul nu a limitat, în cazul acţiunilor revocatorii, momentul de început al prescripţiei la unul expres, respectiv publicitatea actelor faţă de care se solicită revocarea, stabilind, totodată, şi un moment subiectiv, pe care, în mod greşit, instanţa de apel l-a ignorat (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În acest sens, a menţionat că, potrivit art. 1564 C. civ. (regula specială), dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Prin urmare, legiuitorul a prevăzut, în principal, un moment subiectiv - "a cunoscut" - constând în data la care cel păgubit a cunoscut paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea (deci, nu doar pe cel care a cauzat-o).

De asemenea, a subliniat că prezintă relevanţă juridică momentul la care creditorul are cunoştinţă de actul juridic fraudulos şi persoana care îl încheie, dar şi dacă, la acel moment, era creată o stare de insolvabilitate totală, deoarece, câtă vreme, la momentul respectiv, nu a existat şi o starea de insolvabilitate totală a debitorului/lor este firesc ca nici prescripţia extinctivă să nu înceapă să curgă.

Pentru cazul în care acest moment subiectiv nu poate fi determinat în niciun mod, devine incidentă ipoteza a II-a a art. 1564 C. civ. - "sau trebuia să cunoască prejudiciul", care, eventual, poate fi stabilit şi ca fiind momentul realizării publicităţii actelor prin cartea funciară.

Or, în aprecierea reclamantei, ordinea menţionată anterior, ce trebuia analizată de instanţa de apel pentru a stabili momentul curgerii prescripţiei, este una legală şi nu a fost aplicată în speţă.

Prejudiciul ce rezultă din actele atacate constă, pentru creditor, în pierderea de către debitori a calităţii de proprietari ai imobilelor donate, în acest fel diminuându-se gajul general al creditorilor chirografari. În consecinţă, data la care creditorul, în speţă Banca, a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actele de donaţie invocate este data la care reclamanta a cunoscut despre înstrăinarea bunurilor în litigiu.

Împrejurarea că actul juridic al donaţiei din 2018 este supus, prin lege, formalităţilor de înscriere în cartea funciară nu echivalează cu cunoaşterea de la acest moment de către terţi (chiar şi de către terţii interesaţi, cum este Banca) a existenţei actului şi, deci, a prejudiciului decurgând din încheierea acestuia, întrucât cunoaşterea prejudiciului de către creditor trebuie să se raporteze la date şi împrejurări concrete, din care să rezulte, în mod specific, faptul aflării ori aptitudinea creditorului de a afla evenimentul prejudiciabil, neexistând obligaţia legală de a cerceta, în fiecare moment, cărţile funciare pentru imobilele debitorilor săi.

În baza probelor administrate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că momentul subiectiv la care se poate considera că reclamanta a cunoscut prejudiciul adus prin încheierea actelor de donaţie este data de 16 iunie 2021, ce corespunde datei emiterii interogării, iar nu data publicităţii donaţiei din 2018.

a.2. Subsumat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a imputat instanţei de apel o motivare străină de natura cauzei, prin ignorarea sau înlăturarea probatoriului în ceea ce priveşte dovada momentului la care reclamanta a aflat, efectiv, despre existenţa donaţiilor, respectiv la 16 iunie 2021, cu ocazia interogării H..

b. Referitor la încheierea de îndreptare a erorii materiale recurate, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a schimbat, total, dispozitivul sentinţei, admiţând excepţia prescripţiei faţă de un alt act de donaţie, ceea ce echivalează cu îndreptarea unei erori de judecată, şi nu a unei erori materiale.

Totodată, a învederat că, în măsura în care se va trece peste aspectul menţionat anterior, motivele de recurs formulate împotriva deciziei recurate privesc şi încheierea de îndreptare a erorii materiale.

4.2. Recursul incident declarat de pârâţii E., B., C. şi D.

Prin cererea de recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâţii au solicitat admiterea căii de atac, modificarea, în parte, a deciziei şi încheierii recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă în legătură cu revocarea contractului de donaţie autentificat de B.N.P. G..

În esenţă, recurenţii pârâţi au imputat instanţei de apel o greşită aplicarea a dispoziţiilor art. 1562 C. civ., susţinând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile care atrag aplicabilitatea acestei norme materiale.

Astfel, au învederat că admisibilitatea acţiunii revocatorii este supusă cerinţei ca cele patru condiţii să fie întrunite concomitent, astfel că neîndeplinirea fie şi a uneia dintre ele atrage respingerea acţiunii, chiar dacă celelalte sunt realizate,

În opinia acestora, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu există creanţă certă, lichidă şi exigibilă deţinută de creditoarea A. S.A., având în vedere că, din conţinutul titlului executoriu - contractul de credit nr. x din 18 ianuarie 2008 completat cu cele 7 acte adiţionale întocmite ulterior, rezultă că creanţa nu este determinată într-o sumă fixă, ci determinabilă, iar creditorul a extins asupra fideiusorilor limita a ceea ce debitorul însuşi datorează.

Au arătat că analiza existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile deţinute de creditor, ca element pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii, în cazul de faţă, nu poate să ignore particularităţile speţei deduse judecăţii, în care creanţa este îndreptată împotriva debitoarei I. S.A. (societate asupra căreia s-a desfăşurat procedura insolvenţei, şi, ulterior, a falimentului), iar recurenţii pârâţi au calitatea de fideiusori ai acesteia.

Invocând dispoziţiile art. 2289 C. civ., au menţionat că întinderea obligaţiei de plată a fideiusorului este dublu limitată. Pe de-o parte, el nu poate fi ţinut în condiţii mai oneroase decât debitorul principal, iar, pe de altă parte, nu poate fi ţinut dincolo de limita fideiusiunii stabilite prin contractul de garanţie.

Au susţinut că este eronată argumentarea instanţei de apel, în sensul că "în raport cu valoarea datoriei garantate şi a naturii bunurilor (imobile) ce au fost înstrăinate, se constată că, prin încheierea unor acte cu titlu gratuit, apelanţii şi-au creat o stare de insolvabilitate, efectul fiind micşorarea activului, ceea ce duce la îngreunarea fazei de executare silită pentru satisfacerea creanţelor creditorului".

Sub acest aspect, au învederat că, în cadrul apelului, a fost solicitată administrarea probei cu expertiză contabilă, care să stabilească dacă, la momentul la care s-a formulat acţiunea revocatorie, creditorul mai deţinea o creanţă care să justifice cererea sa şi care este cuantumul real al acesteia, instanţa respingând, în mod nejustificat, atât cererea privind administrarea acestei probe, cât şi cererea principală formulată în apel, de casare a sentinţei, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a procedat la respingerea ambelor cereri, în condiţiile în care s-au produs înscrisuri din care rezultă că, în tabelul definitiv consolidat modificat privind pe debitoarea I. S.A., întocmit de lichidatorul judiciar al acesteia, creditoarea A.. a fost înscrisă cu suma de 868.200 RON, reprezentând creanţă garantată, din care i s-a distribuit suma de 666.000 RON, reprezentând suma obţinută din vânzarea tuturor bunurilor care au constituit garanţia reală constituită în favoarea acestei creditoare.

Cu toate acestea, reclamanta a solicitat executarea silită a fideiusorilor, pretinzând existenţa unei creanţe în sumă de 1.435.260,03 RON, şi a solicitat instanţei revocarea celor două contracte prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, pentru o creanţă de 523.496,64 RON - creanţă care nu rezultă din conţinutul titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x din 18 ianuarie 2008, modificat prin actele adiţionale.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii pârâţi B., C., D. şi E. au depus întâmpinare la recursul principal declarat de reclamantă, prin care au solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

În combaterea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâţii au învederat că norma de drept în raport cu care se analizează excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea revocatorie este norma specială prevăzută de art. 1564 C. civ., aplicată, în mod corect, de Curtea de Apel.

Cum acţiunea pauliană care formează obiectul prezentului dosar priveşte revocarea/inopozabilitatea a două contracte, acte juridice care privesc imobile, termenul de prescripţie curge de la momentul la care s-a realizat publicitatea obligatorie prin lege, privind ieşirea, din patrimoniul debitorilor pârâţi, a bunurilor respective, acesta fiind momentul obiectiv la care creditorul a putut lua cunoştinţă de actul încheiat de debitor, apreciat ca fiind întocmit cu scopul prejudicierii intereselor sale.

În ceea ce priveşte recursul principal declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, pârâţii au solicitat respingerea criticilor, ca nefondate, susţinând că instanţa de apel a făcut o îndreptare de eroare materială, iar nu o modificare a soluţiei, dovedită cu considerentele deciziei, prin care s-a realizat analiza contractului autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, iar nu a contractului autentificat sub nr. x/25 august 2021, aşa cum s-a menţionat greşit în minuta şi dispozitivul hotărârii atacate.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare la recursul incident şi răspuns la întâmpinarea depusă de părţile adverse, solicitând respingerea căii de atac, respectiv înlăturarea apărărilor invocate de pârâţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal este fondat, ceea ce va atrage şi admiterea recursului incident, pentru următoarele considerente:

Recursul principal declarat de recurenta reclamantă A. S.A.

a.1. Criticile recurentei reclamante referitoare la aplicarea greşită de către instanţa de apel a normei generale în materie de prescripţie, respectiv dispoziţiile art. 2523 C. civ., în loc de norma specială edictată pentru cazul acţiunii revocatorii, şi anume dispoziţiile art. 1564 C. civ., sunt întemeiate.

Astfel, este real că, în finalul considerentelor prin care s-au examinat susţinerile apelanţilor pârâţi vizând prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce priveşte contractul de donaţie autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018 de B.I.N. F., instanţa de apel a evocat dispoziţiile art. 1564 C. civ., dar aplicarea textului de lege s-a realizat doar în legătură cu termenul special de prescripţie de un an, fără să se aibă în vedere reglementarea specială şi în raport cu momentul de început al curgerii termenului. Sub acest din urmă aspect, Curtea a procedat, în mod greşit, la aplicarea art. 2523 C. civ., care reprezintă norma generală, considerând, în final, că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul înscrierii actului de donaţie în cartea funciară. Or, regula generală menţionată se aplică ori de câte ori nu îşi găseşte aplicare o regulă specială, în speţă, dispoziţiile art. 1564 C. civ.

Conform acestui text de lege, în cazul acţiunii revocatorii, termenul special de un an curge de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Norma legală enunţată trebuie interpretată în strânsă corelaţie cu una dintre condiţiile acţiunii pauliene, şi anume ca actul juridic încheiat de debitor cu terţul să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant, după cum rezultă din art. 1562 alin. (1) C. civ.. Potrivit aceleiaşi norme legale, de regulă, prejudiciul creditorului constă în faptul că, prin încheierea actului juridic atacat, debitorul şi-a provocat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate existentă. Prin urmare, ceea ce interesează în speţă, în calculul momentului de început al termenului de prescripţie, nu este reprezentat, de plano, de înscrierea contractului de donaţie în cartea funciară, ci de starea de solvabilitate sau de insolvabilitate a debitorului la data încheierii actului juridic atacat. În alţi termeni, în urma administrării unui probatoriu complex, mai întâi trebuie stabilit dacă, prin încheierea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, debitorul şi-a creat sau şi-a mărit starea de insolvabilitate, ceea ce presupune, în acest ultim caz, ca starea de insolvabilitate să fi fost deja creată. Numai ulterior efectuării dovezilor privind solvabilitatea sau insolvabilitatea debitorului, la data actului de donaţie, se poate pune problema momentului la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul şi, în mod evident, doar în cazul afirmativ în care se reţine că, prin actul atacat, aceasta a fost creată sau mărită. În contextul în care, la data perfectării donaţiei autentificate în 2018, se va ajunge la concluzia că, prin încheierea acestui act juridic, nu s-a creat sau s-a mărit starea de insolvabilitate a debitorului, se impune a se stabili data şi actele juridice prin care s-a produs prejudiciul constând în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de un an.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că patrimoniul debitorului trebuie privit ca un tot unitar, format dintr-o multitudine de drepturi şi obligaţii, astfel încât actele juridice realizate în legătură cu bunurile din cuprinsul său trebuie privite interdependent în determinarea momentului la care s-a produs prejudiciul constând în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate. Prin urmare, nu o simplă micşorare a patrimoniului, prin încheierea unui act juridic, constituie, în acelaşi timp, şi o stare de insolvabilitate în sensul acţiunii pauliene.

De asemenea, trebuie menţionat că acţiunea pauliană are un caracter complex şi dinamic, astfel încât, în ipoteza în care priveşte mai multe acte juridice prin care bunurile dintr-un anumit patrimoniu ies din proprietatea debitorului, pentru stabilirea stării de insolvabilitate la un anumit moment, se impune a se analiza actele juridice respective împreună. Este posibil ca fiecare dintre actele de donaţie, în sine, să nu creeze sau să mărească o stare de insolvabilitate, dar, în ansamblu, aceasta să existe din perspectiva ambelor acte juridice privite ca un tot, evident, raportat şi la celelalte bunuri din patrimoniul debitorului, susceptibile să satisfacă creanţa reclamantei. În alţi termeni, există probabilitatea ca starea de insolvabilitate să fie creată sau produsă la încheierea celui de-al doilea act juridic, privit alături de contractul anterior, astfel încât prejudiciul să se producă la momentul încheierii acestuia din urmă. Într-un astfel de caz potenţial, termenul de prescripţie al acţiunii revocatorii ce vizează primul contract se calculează, în condiţiile art. 1564, de la cunoaşterea sau obligaţia cunoaşterii pagubei create prin contractul ulterior.

Nu în ultimul rând, probele ce urmează a se administra, în legătură cu primul contract de donaţie, va trebui să releve starea de solvabilitate sau de insolvabilitate a debitorului la data încheierii acestui contract, ţinându-se seama de către instanţă de întregul patrimoniu al debitorului la acest moment, de împrejurarea că, în mod neîndoielnic, la data perfectării acestui act juridic, pârâţii donatori erau titularii dreptului de proprietate cel puţin asupra bunurilor care au format obiectul celui de-al doilea contract de donaţie, autentificat sub nr. x/25 august 2021, şi care urmează a fi evaluate prin dovezi specifice (dacă este cazul, expertiză de specialitate). Totodată, se va avea în vedere, în determinarea solvabilităţii debitorului, şi de cuantumul creanţei creditoarei la data încheierii primului act de donaţie.

Raportat la toate aceste argumente, se impune admiterea recursului principal şi casarea deciziei atacate, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 17 aprilie 2024, urmând ca, în rejudecare, instanţa de apel să determine dacă, prin încheierea actului de donaţie autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, s-a creat sau s-a mărit starea de insolvabilitate a debitorului, în caz negativ, să stabilească momentul producerii prejudiciului constând în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate privită în legătură cu întregul patrimoniu al debitorului şi doar în acest context să verifice dacă termenul de prescripţie de un an, prevăzut de dispoziţiile art. 1564 C. civ., era sau nu împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată.

a.2. Criticile referitoare la motivarea străină de natura cauzei din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite. Pe de-o parte, instanţa nu a apelat la instituţii juridice care să nu aibă nicio legătură cu prezenta cauză, ci, în determinarea termenului şi momentului de început al prescripţiei, s-a referit la instituţii pe care le-a considerat relevante (înscrierea actului de donaţie în cartea funciară şi în registrul naţional notarial), pe care însă le-a aplicat greşit, ceea ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examinat în precedent. Pe de altă parte, recurenta invocă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ignorarea de către instanţa de apel a unor mijloace de probă pertinente, în opinia părţii, în soluţionarea litigiului, ceea ce se circumscrie unui motiv de netemeinicie a deciziei atacate, incompatibil cu structura actuală a recursului, astfel cum este configurată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

b. Criticile vizând încheierea de îndreptare a erorii materiale din 17 aprilie 2024 nu vor mai fi examinate de prezenta instanţă, în condiţiile în care au devenit lipsite de interes, câtă vreme decizia îndreptată a fost casată în întregime.

Recursul incident declarat de pârâţii E., B., C. şi D.

Soluţia de admitere a recursului principal impune şi admiterea, în mod formal, a recursului incident, fără ca Înalta Curte să procedeze la analizarea criticilor formulate în cadrul căii de atac, întrucât o asemenea examinare ar implica o prefigurare a soluţiei, pe fondul litigiului, în ceea ce priveşte contractul de donaţie autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, în ipoteza respingerii, în rejudecare, a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Aceasta, întrucât motivele de apel formulate de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe sunt comune pentru ambele contracte de donaţie, iar o dezlegare, pe fondul lor, referitor la al doilea act de donaţie, la momentul procesual de faţă, ar antama şi soluţia ce se va pronunţa în legătură cu contractul de donaţie autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018.

Având în vedere că prezenta instanţă a admis recursul declarat de pârâţi, dar fără examinarea criticilor formulate, în rejudecare, urmează ca instanţa de apel să soluţioneze calea de atac în raport cu motivele de apel, dar ţinând seama şi de toate criticile prezentate în recurs, astfel cum au fost expuse în precedent.

În concluzie, pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 şi art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (pentru recursul declarat de reclamantă), Înalta Curte va admite recursul principal, precum şi recursul incident formulate împotriva deciziei şi încheierii de îndreptare eroare materială, va casa decizia atacată, astfel cum a fost îndreptată, şi va trimite cauza, spre rejudecarea apelului declarat de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe şi a încheierii din 22 noiembrie 2022, de către aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de reclamanta A. S.A. şi recursul incident declarat de pârâţii E., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1591/2024 din 21 martie 2024 şi a încheierii din 17 aprilie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 17 aprilie 2024, şi trimite, spre rejudecare, apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 1417 din 30 mai 2023 şi a încheierii din 22 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2024.