Appeal for attorney's fees annulled as outside cassation review; lower ruling upheld.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2024

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul şi hotărârea pronunţată în primă instanţă în dosarul nr. x/2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia la plata sumei de 2.333.646 RON, reprezentând diferenţa dintre preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare şi preţul stabilit cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului în suprafaţă de 1045 mp situat în Timişoara, judeţul Timiş, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective.

Pârâta a formulat cerere prin care i-a chemat în garanţie pe A. S.A., B., C., D..

Prin sentinţa civilă nr. 630 din 28 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins, ca prescrisă, cererea principală şi a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie.

2. Cererea de completare

Chemata în garanţie B. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinţei nr. 630 din 28 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, solicitând admiterea cererii şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2022.

3. Hotărârea pronunţată asupra cererii de completare

Prin sentinţa nr. 1630 din 27 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de completare formulată de chemata în garanţie B., ca neîntemeiată.

4. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 224A din 26 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de chemata în garanţie B. împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2022.

A schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a admis cererea de completare şi a dispus completarea sentinţei civile.

A obligat-o pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către chemata în garanţie B..

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 224A din 26 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care a solicitat verificarea dovezii de achitare a cheltuielilor de judecată efectuate de chemata în garanţie şi cenzurarea acestora.

Recurenta a formulat următoarele critici:

Soluţia de admitere a apelului declarat de chemata în garanţie şi de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON este netemeinică şi nelegală. În schimb, este corectă soluţia primei instanţe, care a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 63 din 28 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, constatând că înscrisurile depuse nu sunt în măsură să probeze cheltuielile de judecată efectuate pentru soluţionarea dosarului nr. x/2021, deoarece înscrisurile nu au fost depuse în copii certificate.

Cu privire la culpa procesuală a reclamantului, în jurisprudenţă se menţionează că acesta este în culpă procesuală dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată ori calea de atac exercitată a fost anulată ca netimbrată; dacă cererea s-a perimat; dacă a chemat în judecată o persoană străină de raportul juridic dedus judecăţii; dacă renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv; dacă pretenţiile sale nu sunt întemeiate, în tot sau în parte (caz în care culpa procesuală priveşte partea de pretenţii considerate neîntemeiate).

În situaţia în care reclamanta face dovada cheltuielilor de judecată din dosarul nr. x/2021 pe cale separată, iar chitanţele emise de avocatul acesteia poartă data în care litigiul s-a aflat în cursul judecăţii, recurenta a solicitat, temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cenzurarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului. Deşi cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, chiar în prezenţa unor înscrisuri probante, instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport cu soluţia pronunţată, precum şi cu obiectul şi complexitatea cauzei. În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Cheltuielile în cuantum de 5.000 RON solicitate în cauză de chemata în garanţie B. nu îndeplinesc criteriul cuantumului rezonabil, fiind în mod evident expresia intenţiei vădite de a crea aparenţa criteriului necesităţii. Acestea sunt disproporţionate în raport cu gradul de complexitate al cauzei şi cu prestaţia efectivă a avocatului, cu atât mai mult cu cât obligaţia pecuniară urmează a fi achitată din bugetul public al statului.

Făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 492 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006 vine în sprijinul celor susţinute.

Cererea de reducere a onorariului avocaţial nu are natura juridică a unei pretenţii noi, prohibite în apel potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., ci constituie o veritabilă apărare de fond menită a combate cererea părţii potrivnice de obligare la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial. Nerespectarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. poate fi invocată în apel, chiar dacă partea care nu a solicitat aplicarea acestor dispoziţii în faţa primei instanţe. Ca atare, este admisibil motivul de apel vizând reducerea, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a onorariului avocaţial acordat cu titlu de cheltuieli de judecată de prima instanţă, în contextul omisiunii formulării unei asemenea cereri în primul grad de jurisdicţie.

Recurenta nu a indicat motivele de recurs în care se încadrează criticile.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-chemată în garanţie B. nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiind comunicată la domiciliul procesual ales din apel, la 19 iunie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunţate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Criticile din recurs vizează temeinicia concluziei instanţei de apel asupra dovezii cheltuielilor de judecată efectuate de chemata în garanţie, cât şi caracterul rezonabil al onorariului avocatului. Recurenta-pârâtă susţine că înscrisurile nu sunt apte să probeze efectuarea cheltuielilor de judecată, sens în care solicită instanţei de recurs să facă verificări cu privire la înscrisurile justificative, precum şi să procedeze la cenzurarea onorariului avocatului, pe care îl apreciază nerezonabil şi disproporţionat.

Sub aspectul dovedirii cheltuielilor de judecată, Înalta Curte observă că, verificând înscrisurile probatorii, curtea de apel a reţinut că apelanta-chemată în garanţie a transmis factura nr. x din 6 aprilie 2022 şi chitanţa nr. x din 11 aprilie 2022, ambele emise de Cabinet de avocat E., prin e-mail, odată cu întâmpinarea la cererea în garanţie şi în original odată cu cererea de apel, motiv pentru care a admis apelul, a schimbat sentinţa apelată şi a apreciat, ca întemeiată, cererea de completare.

Temeinicia acestor considerente nu poate fi analizată de instanţa de recurs, care nu este abilitată să aprecieze, în plan probator, asupra înscrisurilor depuse în dovedirea onorariului avocatului, contrar solicitărilor recurentei-pârâte din cererea de recurs. Aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi cod, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt. Scopul recursului transcende, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). Astfel, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Cât priveşte proporţionalitatea onorariului avocatului, Înalta Curte nu poate da eficienţă dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cum pretinde recurenta-pârâtă, nefiind posibilă cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate chematei în garanţie de către instanţa de apel ca urmare a admiterii cererii de completare a sentinţei nr. 630 din 28 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Susţinerile recurentei-pârâte tind la reevaluarea proporţionalităţii onorariului avocatului, ceea ce nu este permis în cadrul controlului de legalitate pe care îl realizează instanţa de recurs. Proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de acesta reprezintă o chestiune de temeinicie, astfel cum s-a statuat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 privind examinarea unui recurs în interesul legii, reţinându-se că "este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice". Pentru aceste motive, susţinerile privind cenzurarea onorariului avocatului acordat de curtea de apel nu se încadrează nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar instanţa de recurs nu este abilitată să reducă sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte consideraţiile recurentei-pârâte privind culpa procesuală a "reclamantului", se constată că sunt teoretice, fără aplicabilitate în cauză, câtă vreme nu a indicat în ce mod instanţa de apel ar fi aplicat greşit normele de procedură incidente atunci când a admis cererea de completare şi a obligat-o astfel la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanţie.

De asemenea, în raport cu considerentele deciziei instanţei de apel, necorespunzătoare prezentei căi de atac sunt şi referirile la admisibilitatea motivului de apel vizând reducerea, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a onorariului avocatului acordat de prima instanţă. Asemenea susţineri nu au corespondent în decizia care face obiectul recursului, motiv pentru care nu deduc analizei o critică de nelegalitate.

Prin urmare, susţinerile prezentate în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă motive de nelegalitate a deciziei recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 224A din 26 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2024.