Criminal sequestration expiration: triggering point for the 30-day civil action deadline following a dismissal order

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele aspecte:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă sub nr. x/28.06.2023, reclamanţii A., S.C. Moticica S.R.L. şi S.C. B. S.A., în contradictoriu cu Statul Român-prin ANAF - D.G.R.F.P. Craiova-AJFP Mehedinţi, au solicitat instanţei să constate încetarea de drept a măsurilor asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2013 al DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi prin Ordonanţele nr. 70/D/P/2013 din datele de 16.02.2015 şi 09.03.2015 şi dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi Ordonanţa nr. 27/P/2012 din data de 04/04/2013 (dosar conexat ulterior la Dosarul x/2013 al DIICOT - BT Mehedinţi) asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale reclamanţilor (imobilele înscrise în CF x Ghiroda, CF x Timişoara, CF x Ghiroda, CF x Ghiroda, CF x Lugoj - precum şi unităţile individuale ale acestuia CF x).

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 44/26.09.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., S.C. Moticica S.R.L. şi S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, au formulat apel reclamanţii.

Prin decizia civilă nr. 49 din 14 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel oferă o interpretate eronată a art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. şi, în mod nejustificat, adaugă la lege, în sensul că instanţa de apel modifică norma în baza căreia reclamanţii au formulat prezenta acţiune, înlocuind practic sintagma "în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei" cu sintagma "în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a soluţiei".

Apreciază că interpretarea dată de aceasta nu este în spiritul sau litera legii, ci este o interpretare care adaugă la lege, aşa cum a menţionat supra, şi cu siguranţă nu corespunde voinţei legiuitorului.

Conform art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., "Ordonanţa de clasare cuprinde menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum si dispoziţii privind: a) ridicarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii; aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei;".

Astfel, interpretând literar prevederea de mai sus, rezultă că termenul de 30 de zile se calculează de la data comunicării soluţiei de clasare, nu de la data rămânerii definitive.

Soluţia de clasare se dispune prin ordonanţa procurorului de caz, nu prin ordonanţa procurorului ierarhic superior, iar în speţă a fost dispusă prin ordonanţa din data de 06.01.2023 comunicată părţii civile la data de 10.01.2023.

Instanţa de apel nu are în vedere un aspect relevant, respectiv că soluţiile dispuse prin ordonanţa de clasare a procurorului de caz, odată pronunţate, chiar dacă sunt atacate, ele produc efecte, soluţia de clasare fiind conform normelor procedural penale în competenţa procurorului de caz.

Norma penală este de strictă interpretare, iar o interpretare în sensul în care a procedat instanţa de apel, nu face altceva decât să creeze o imixtiune a puterii judecătoreşti în cea legislativă.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să calculeze cele 30 de zile prevăzute de art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., de la data rămânerii definitive a soluţiei de clasare nimic nu l-ar fi împiedicat să procedeze fie la adoptarea încă de la început a unui text de lege în acest sens, fie modificarea textului actual.

Comparaţiile (şi nu analogiile) dintre art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. şi celelalte articole (ex: art. 241 alin. (1) lit. c), art. 242 alin. (13), art. 457 alin, 1 lit. b) sau art. 541 C. proc. pen.) au avut menirea de a sublinia că acolo unde legiuitorul a ales să menţioneze expres că termenele se calculează de la data rămânerii definitive a actului a făcut-o prin norma edictată, situaţie ce nu este regăsită în cazul normei de la art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Un alt aspect relevant este reprezentat de faptul că plângerea formulată de partea civilă la data de 27.01.2023, nu a fost formulată împotriva reclamanţilor din prezenta cauză, fiind atacate soluţiile de clasare dispuse cu privire la alţi inculpaţi din dosarul penal.

Aşadar, pe logica instanţei de apel, dacă am adăuga la lege astfel cum aceasta a făcut, soluţia de clasare a rămas definitivă la expirarea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 339 alin. (4) C. proc. pen., respectiv la data de 31.01.2023, concluzia fiind aceeaşi, respectiv că acţiunea în răspundere civilă delictuală a părţii civile a fost făcută peste termenul de 30 de zile.

Din analiza art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rezultă că în ipoteza pronunţării unei soluţii de clasare, persoana vătămată are la dispoziţie 30 de zile de la comunicarea soluţiei, nu de la rămânerea definitivă a acesteia, să formuleze acţiune în faţa instanţei civile (independent de căile de atac uzitate împotriva soluţiei de clasare), în caz contrar măsura asiguratorie încetează de drept.

Legiuitorul a urmărit ca odată pronunţată o soluţie de clasare, ingerinţa asupra dreptului de proprietate să înceteze în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei dacă persoana vătămate nu formulează acţiune la instanţa civilă. Legiuitorul nu a dorit prelungirea acestui moment (al curgerii celor 30 de zile) până la finalul uzitării tuturor căilor de atac împotriva soluţiei de clasare, întrucât demersurile în faţa instanţei civile şi demersurile împotriva soluţiei de clasare pot coexista.

Astfel, ca urmare a faptului că intimatul-pârât că nu a formulat acţiune în termenul legal a pierdut beneficiul măsurii asigurătorii.

În speţă, calculând cele 30 de zile, fără a socoti ziua din care începe şi ziua în care se împlineşte termenul, rezultă ca persoana vătămată (intimatul-pârât din prezenta cauză) pentru a menţine măsura asiguratorie în favoarea sa, trebuia să formuleze acţiunea în faţa instanţei civile până la data de 10.02.2023, inclusiv, ceea ce nu s-a întâmplat, acţiunea fiind înregistrată la data de 08.03.2023, astfel că măsura asiguratorie dispusă asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale reclamanţilor a încetat de drept, sens în care acţiunea formulată este întemeiată.

Având în vedere argumentele expuse infra, apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de apel este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederile art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Faţă de cele arătate, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

5. Apărările formulate de părţi

Intimata-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, astfel că părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, recurenţii-reclamanţi au respectat aceste exigenţe legale, din moment ce deşi au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele invocate prin memoriul de recurs se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 5 C. proc. civ., fiind invocate depăşirea de către judecător a atribuţiilor conferite prin lege, atunci când recurenţii se referă la faptul că interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. nu ar fi decât o imixtiune a puterii judecătoreşti în cea legislativă, precum şi la încălcarea unei norme procedurale, iar nu a uneia de drept material, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Referitor la criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că prin interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. instanţa ar fi adăugat la lege şi s-ar fi creat astfel o imixtiune a puterii judecătoreşti în cea legislativă, Înalta Curte constată că legiuitorul a avut în vedere depăşirea de către judecător a atribuţiilor conferite prin lege, incursiunea lor în domeniul puterii legislative sau a puterii executive, în dauna ordinii constituţionale şi a interesului public. Altfel spus, pentru a putea invoca acest motiv de casare, partea ar trebui să dovedească că instanţa a cărei hotărâre este atacată a atribuit valoare legală unor texte abrogate, a negat orice valoare unui text care încă are forţă legală, a încălcat art. 5 C. proc. civ., stabilind dispoziţii general obligatorii prin actul jurisdicţional ş.a.m.d.

Or, în speţă, recurenţii invocă, în realitate, încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme legale, de drept procesual, respectiv a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., critici ce nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., însă vor fi avute în vedere la analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin criticile invocate recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 315 alin. (2) pct. a) C. proc. pen., atunci când a reţinut că termenul de 30 de zile prevăzut de această normă legală nu curge de la comunicarea soluţiei de clasare emise de procurorul de caz, ci, de principiu, acest termen trebuie raportat la momentul rămânerii definitive a soluţiei de clasare a cauzei penale, acesta marcând începutul curgerii termenului de 30 de zile.

Critica este nefondată.

Relativ la situaţia de fapt stabilită în cauză, Înalta Curte constată că prin acţiunea formulată, reclamanţii A., S.C. Moticica S.R.L. şi S.C. B. S.A. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând ca prin hotărârea se ce va pronunţa, să se constate încetarea de drept a măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă în dosarul nr. x/2013 al DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi prin ordonanţele din datele de 16.02.2015 şi 9.03.2015, şi dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi Ordonanţa nr. 27/P/2012 din data de 04/04/2013.

Prin ordonanţele nr. 70D/P/2013 din datele de 16.02.2015, 26.02.2015, 06.03.2015, 15.04.2015, respectiv 16.04.2015, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile (mijloace de transport) şi imobile aparţinând reclamanţilor.

Ulterior, prin ordonanţa emisă la data de 06.01.2023 în dosarul nr. x/2013, s-a dispus clasarea cauzei faţă de reclamanţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul său propriu, respectiv spălare a banilor, fapte prevăzute de art. 367 C. pen., art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 29 alin. (1) lit. a) -c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Prin această din urmă ordonanţă s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 70D/P/2013 din datele de 16.02.2015, 26.02.2015,06.03.2015, 15.04.2015, respectiv 16.04.2015, cu menţiunea că acestea urmează să înceteze de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei .

Împotriva ordonanţei emise la data de 6.01.2023 în cauza penală nr. 70D//2013 s-a formulat plângere la data de 27.01.2023, plângere care a fost soluţionată prin Ordonanţa nr. 5D/II-2/2023 emisă la data de 6.02.2023. Potrivit înscrisului aflat la dosar această ordonanţă a fost comunicată părţii civile la data de 20.02.2023.

Intimatul-pârât a înregistrat, pe rolul Tribunalului Mehedinţi, la data de 8.03.2023, acţiunea în răspundere civilă delictuală împotriva mai multor pârâţi, printre care se află şi reclamanţii din cauza de faţă, în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea Ordonanţei nr. 5D/II-2/2023, conform art. 315 alin. (2) pct. a) C. proc. pen.

În prezenta cauză, reclamanţii au învestit instanţa cu cererea privind constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurator, întemeiată pe dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., conform cărora "Ordonanţa de clasare cuprinde menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum si dispoziţii privind: a) ridicarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii; aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei;".

Astfel, urmărind garantarea protecţiei drepturilor părţii civile, legiuitorul a prevăzut în art. 315 alin. (2) lit. a) teza finală C. proc. pen., dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii pentru o perioadă de timp limitată de 30 de zile, timp în care partea civilă să aibă posibilitatea sesizării unei instanţe civile cu analizarea pretenţiilor civile. Dacă partea civilă nu ia măsuri pentru sesizarea instanţei civile în termenul dat, acelaşi text legal prevede că măsura sechestrului asigurator încetează de drept.

Măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, sancţiunea prevăzută de art. 315 alin. (2) lit. a) teza finală din C. proc. pen. - încetarea de drept a măsurilor asigurătorii - fiind menită să asigure un just echilibru între interesele părţii civile de a-şi recupera neîntârziat paguba şi interesele părţii adverse (inculpat/parte responsabilă civilmente) de a nu se menţine o situaţie de incertitudine asupra indisponibilizării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii, o perioadă de timp mai îndelungată decât este, în mod rezonabil, necesar pentru formularea unei acţiuni civile separate de către partea civilă.

Înalta Curte reţine că în cauză, cererea reclamanţilor a fost respinsă de instanţele de fond, cu motivarea că, în esenţă, termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor nu curge de la comunicarea soluţiei de clasare emise de procurorul de caz, ci, de principiu, acest termen trebuie raportat la momentul rămânerii definitive a soluţiei de clasare a cauzei penale, acesta marcând începutul curgerii termenului de 30 de zile, criticile formulate de recurenţi vizând momentul de la care curge acest termen de 30 de zile pe care persoana vătămată îl are la dispoziţie pentru a introduce acţiune civilă în cazul în cazul unei soluţii de clasare în cadrul unui dosar în care au fost dispuse măsuri asiguratorii.

Or, împlinirea termenelor substanţiale prevăzute de lege pentru măsurile procesuale atrage încetarea de drept a acestora. Încetarea de drept a măsurii procesuale intervine ope legis la momentul împlinirii termenului, fără a se putea distinge în funcţie de natura măsurilor procesuale. În această privinţă, art. 268 alin. (2) C. proc. pen. prevede neechivoc:

"Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii".

În anumite situaţii particulare, legiuitorul nu a ezitat să facă referire expresă la consecinţa încetării de drept a măsurii asigurătorii, în cazul împlinirii termenelor prevăzute de lege. De pildă, în cazul soluţiilor de clasare şi renunţare la urmărirea penală, în funcţie de temeiul clasării şi de scopul urmărit, măsura asigurătorie luată în vederea reparării pagubei produse se menţine pentru 30 de zile. Dacă în acest termen, calculat de la momentul comunicării clasării sau renunţării la urmărirea penală, persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, potrivit legii, măsura asigurătorie încetează de drept [art. 315 alin. (2) lit. a) şi art. 318 alin. (8) C. proc. pen..]

Astfel, în temeiul art. 315 alin. (2) lit. a) teza finală C. proc. pen., în cazul în care procesul penal se finalizează în faza de urmărire penală printr-o ordonanţă de clasare, fără a fi soluţionată acţiunea civilă având ca obiect recuperarea pagubei cauzate prin infracţiune, dispunându-se însă menţinerea acestei măsuri - cum este cazul în prezentul dosar - măsura asigurătorie încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.

Din această dispoziţie legală rezultă că măsura asiguratorie instituită în faza de urmărire penală finalizată prin ordonanţă de clasare se menţine dacă persoana vătămată se adresează instanţe civile pentru recuperarea pagubei produse prin infracţiunea care a făcut obiectul urmăririi penale. Dacă persoana vătămată renunţă la recuperarea pagubei prin exercitarea acţiunii în faţa instanţei civile după 30 de zile de la comunicarea soluţiei procurorului de finalizare a procesului penal, măsura asiguratorie încetează de drept.

Pornind de la natura şi raţiunea instituirii măsurii sechestrului asigurător - aceea de a garanta executarea dreptului de creanţă, ce ar putea fi stabilit şi de a conserva patrimoniul persoanei, care ar putea fi obligată, în mod corelativ, la repararea prejudiciului astfel determinat - instanţa de apel a reţinut corect că termenul de 30 de zile de la comunicarea soluţiei de clasare curge efectiv de la data definitivării acestei soluţii, indiferent că este vorba despre o soluţie neatacată ori de una împotriva căreia partea interesată a exercitat plângerea la procurorul ierarhic superior şi că această interpretare corespunde spiritului şi literei legii, fiind conformă voinţei legiuitorului la edictarea normei, respectându-se în acest mod şi un echilibru procesual între părţile aflate în conflict, nefiind prea împovărătoare pentru una dintre ele, respectiv doar în beneficiul exclusiv al celeilalte părţi.

Pretenţia recurenţilor, ca intimatul-pârât să fi iniţiat demersul în instanţă - prin promovarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei de clasare a procurorului de caz - pentru că numai astfel ar fi satisfăcută cerinţa prevăzută de art. 315 alin. (2) lit. a) teza finală C. proc. pen., este una care denaturează sensul dispoziţiei legale, aflat în relaţie cu scopul instituirii acestor măsuri asigurătorii şi cu diligenţa pe care o depune creditorul în a-şi vedea garantată executarea unei creanţe.

Susţinerile din recurs în sensul că persoana vătămată, pentru a beneficia de măsura asigurătorie, ar fi obligată să introducă acţiune la instanţa civilă înainte ca soluţia de clasare să rămână definitivă, ar conduce la eventuala coliziune a interpretării date în acest sens de recurenţi prevederii legale criticate cu normele penale şi constituţionale, din moment ce C. proc. pen. nu stabileşte o durată maximă a măsurii asigurătorii, astfel, că, în principiu, aceasta se ia până la soluţionarea definitivă a cauzei penale. Întrucât măsura asigurătorie se dispune în considerarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, încetarea sau schimbarea acestora trebuie să conducă la reevaluarea măsurii respective, care nu este perpetuă şi imuabilă, în caz contrar aceasta afectând nu doar exerciţiul dreptului fundamental prevăzut de art. 44 din Constituţie, ci chiar existenţa şi substanţa acestuia.

În raport cu textele normative ale C. proc. pen., respectiv cele ale art. 315, prin ordonanţa de clasare procurorul dispune şi în legătură cu ridicarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii. De asemenea, art. 330 arată că în rechizitoriu poate fi inserată şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau înlocuire a unei măsuri asigurătorii. Tot astfel, art. 397 alin. (2) abilitează instanţa de judecată să ia, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii prin sentinţă, dacă admite acţiunea civilă, iar art. 404 alin. (4) lit. c) îi impune să arate în dispozitiv cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Referitor la urmărirea penală, legiuitorul a prevăzut că dacă procurorul a emis ordonanţă de clasare şi a menţinut măsurile asigurătorii, acestea încetează de drept dacă persoana vătămată nu a introdus acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei [art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen..].

Potrivit art. 316 alin. (1) C. proc. pen., ordonanţa de clasare se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului, sau după caz altor persoane interesate şi potrivit art. 339 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., se poate face plângere în termen de 20 de zile împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, care se rezolvă de prim procurorul parchetului, iar potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen., în situaţia în care plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare a fost respinsă de prim procuror se poate face plângere în termen de 20 de zile la judecătorul de cameră preliminară.

Or, în cazul admiterii plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare şi de modificare a temeiului care a fundamentat iniţial soluţia de clasare, ar putea dispărea chiar suportul legal al măsurilor asigurătorii care ar fi devenit utile în procesul civil.

În acest context, în raport cu natura şi raţiunea instituirii măsurii sechestrului asigurător - aceea de a garanta executarea dreptului de creanţă ce ar putea fi stabilit şi de a conserva patrimoniul persoanei care ar putea fi obligată, în mod corelativ, la repararea prejudiciului astfel determinat - instanţa de apel a reţinut corect că sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor reclamanţilor este justificat. În continuare, a reţinut corect că, faţă de demersurile persoanei vătămate (în cauză, Statul Român intimatul-pârât din prezentul dosar) de a-şi stabili şi recupera creanţe în raport cu recurenţii-reclamanţi, prin formularea acţiunii în răspundere civilă delictuală în contradictoriu cu aceştia în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., termen calculat de momentul rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în dosarul penal în care s-au instituit măsurile, 20.02.2023 (data comunicării soluţiei date împotriva ordonanţei de clasare către partea civilă), măsura asiguratorie a sechestrului penal aplicată asupra bunurilor proprietatea reclamanţilor nu a încetat de drept.

Afirmaţiile recurenţilor în sensul că şi în situaţia în care ar considera corectă interpretarea dată de instanţa de apel, soluţia de clasare ar fi rămas definitivă la expirarea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 339 alin. (4) C. proc. pen., respectiv la data de 31.01.2023, concluzia fiind că acţiunea în răspundere civilă delictuală a părţii civile a fost făcută peste termenul de 30 de zile, nu poate fi primită, întrucât recurenţii ignoră faptul că la data de 27.01.2023, partea civilă, intimatul-pârât din prezenta cauză, a formulat plângere împotriva Ordonanţei de clasare emisă la de 06.01.2023 în dosarul nr. x/2013, aceasta fiind soluţionată în sensul admiterii parţiale prin Ordonanţa nr. 5D/II-2/2023 emisă la data de 6.02.2023 şi comunicată părţii civile la data de 20.02.2023, aceasta din urmă fiind data de la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 315 alin. (2) lit. a) teza finală C. proc. pen.. Cum acţiunea civilă formulată de intimatul-pârât a fost introdusă la data de 08.03.2023, înainte de expirarea termenului legal de 30 de zile, aceasta îndeplineşte cerinţa pozitivă interpretată a contrario a art. 315 alin. (2) lit. a) teza finală C. proc. pen., (a existenţei unei acţiuni în faţa instanţei civile) pentru a nu permite constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare invocate şi că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., S.C. Moticica S.R.L. şi S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 49 din 14 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., S.C. Moticica S.R.L. şi S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 49 din 14 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.