Electricity company keeps disputed land as transfer by law upheld on appeal

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. (SDEETN), D. şi E. obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 2.339 mp, situată în localitatea Dej, str. x, jud. Cluj, înscrisă în cartea funciară nr. x Dej, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Cluj, respectiv, pârâta B.: în principal, suprafaţa de teren de 1700,92 mp, suprafaţa înscrisă în Cartea Funciară nr. x- Dej, OCPI Cluj; în subsidiar, suprafaţa de teren de 1.452,12 mp, în situaţia în care "se va dovedi transmiterea proprietăţii" suprafeţei de teren de 248,8 mp de către această pârâtă către pârâta ELECTRICA FURNIZARE; pârâta D. suprafaţa de teren de 638 mp; pârâta E.. - suprafaţa de teren de 248,8 mp;

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 105/2023 din data de 27 februarie 2023 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. (în prezent Distribuţie Energie Electrică România S.A.), D. şi E..

I.3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 37/A din 1 februarie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 105/27.02.2023 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2019, pe care o menţine în întregime.

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 37/A din 1 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 iunie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 20 iunie 2024, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde menţiunile privind denumirea şi sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura electronică a directorului Departamentului Juridic, F.; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi alin. (2) teza a Ii-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3551,87 RON ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la dosarul de recurs.

II. Motivele de recurs

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate trimiterea cauzei Curţii de Apel Cluj spre o nouă rejudecare.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susţinut faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, iar prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a invocat încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept material.

1. În ceea ce priveşte terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată recurenta a arătat că a intrat în proprietatea Întreprinderii Regionale de Electricitate - Întreprindere de Stat din Cluj, în baza încheierii nr. 1457/1949, "cu titlul de drept de expropriere, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară nr. vechi 563, topo x, împreună cu dreptul de proprietate asupra unei case din piatră cu 5 încăperi, proprietatea asupra terenului fiind transmisă în mod succesiv, prin reorganizările survenite ulterior, până în final la A., recurenta din prezenta cauză.

2. Prin H.G. nr. 1342/2001, Societatea Electrica S.A. a fost reorganizată, una dintre societăţile înfiinţate fiind Societatea Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" - S.A.

Potrivit art. 31 din H.G. nr. 1342/2001, capitalul social al "Electrica Transilvania Nord" S.A. s-a constituit prin preluarea de părţi din activul şi pasivul "Electrica" - S.A. iar preluarea de către SDEETN a părţii din activul şi pasivul Electrica S.A. s-a efectuat conform Protocolului nr. 6018/12.04.2002.

O parte din terenul în litigiu (720,55 mp şi 1357,80 mp - suprafaţă comună) figurează în Anexa intitulată " Terenuri care se predau din proprietatea Electrica S.A. în proprietatea Electrica Transilvania Nord S.A. şi în administrarea Sucursalei de Distribuţie şi Fumizare a Energiei Electrice Cluj, urmare a protocolului de predare-primire nr. 6018/.12.04.2002, întocmit în baza H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea SCDFEE Electrica S.A. " (poz. 13).

Acest teren a fost însă trecut în această situaţie fără valoare contabilă întrucât la data predării, pentru acesta nu era obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate şi nu era înscris în evidenţele contabile, motiv pentru care recurenta a susţinut că acesta nu face parte din categoria celor care au fost transmise în patrimoniul societăţii înfiinţate în baza H.G. nr. 1342/2001 şi nu a constituit aport în natură la capitalul social, iar intimat-pârâtă nu a adus vreo dovadă în acest sens.

În acest context, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele de judecată au preluat în mod greşit argumentul pârâtei DEER potrivit căruia aceasta ar fi dobândit pasivul şi activul cu consecinţa modificării corespunzătoare a patrimoniului propriu de către Electrica în baza textului art. 31 alin. (2) din H.G. nr. 1342/2001 şi a Protocolului de predare-preluare nr. 6018/12.04.2002, fără a verifica dacă terenul în cauză face obiectul proiectului de divizare respectiv dacă acesta a fost transmis în capitalul social al societăţii pârâte. Astfel, în ipoteza stabilită de către instanţele de judecată, companiei A. ar fi trebuit să-i fi fost emise acţiuni corespunzătoare aportului în natură, ceea ce nu s-a întâmplat.

Recurenta a mai susţinut şi faptul că exista obligaţia legală a obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a majorării de către recurentă a propriului capital social cu valoarea terenului pentru care urmează a se obţine CADP, cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv a emiterii de acţiuni suplimentare care să revină statului, iar conform O.G. nr. 31/2004 a instituit în sarcina ambelor societăţi (atât recurentei, cât şi intimatei-pârâtei, în calitate de filială a societăţii recurente) obligaţia majorării capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au obţinut Certificatele de Atestare a Dreptului de Proprietate (CADP).

După modificarea O.G. nr. 31/2004 (în vigoare între 3 februarie 2004 şi 23 mai 2004), ulterior datei de 23 mai 2004, Electrica trebuia să fie cea care îşi majorează mai întâi capitalul social, urmată de filiala de distribuţie şi furnizare a energiei electrice în cauză, motiv pentru care susţine că înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă respectiv Metodologia nr. 2891/19.01.2002 şi adresa din 12.04.2003 - se referă la o situaţie anterioară apariţiei O.G. nr. 31/2004, varianta modificată prin Legea nr. 169/2004, ulterior prevederile înscrisurilor respective încetându-şi aplicabilitatea.

Recurenta a mai susţinut şi faptul că Electrica S.A. are obligaţia obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, însă prin intermediul filialelor sale conform mandatului dat acestora prin Metodologia din 2018, motiv pentru care nu poate fi reţinută în cauză invocarea propriei culpe. În acest context, pentru terenul în litigiu, nu a fost obţinut CADP, nu a fost majorat capitalul social al Electrica, astfel încât nu au fost emise acţiuni corespunzătoare valorii acestui teren, care să revină Statului, iar acest teren nu a făcut parte din fracţiile de patrimoniu ce au făcut obiectul divizării Electrica şi, pe cale de consecinţă, nici nu au fost emise acţiuni corespunzătoare valorii acestui teren, care să revină acesteia.

3. În ceea ce priveşte situaţia pârâtei FISE Electrica Serv S.A., aceasta a fost înfiinţată prin H.G. nr. 74/2005, prin reorganizarea activităţii din cadrul Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A iar conform Protocolului de predare-preluare din 18.03.2005 s-au transmis numai terenurile şi clădirile pentru care existau titluri de proprietate, evidenţiate în balanţa de verificare, acestea constituindu-se ca aport în natură la capitalul social iar pentru restul terenurilor pentru care nu s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate ("CADP"), dreptul de proprietate urma să fie transmis prin majorarea de capital social prin aport în natură, după obţinerea CADP-urilor.

Prin urmare, nefiind obţinut CADP pentru terenul în cauză, conform susţinerilor recurentei, acesta nu face parte din categoria celor care au fost transmise în patrimoniul societăţii înfiinţate în baza H.G. nr. 74/2005, neconstituindu-se ca aport în natură la capitalul social al filialei, fiind transmis către Electrica Serv numai un drept de folosinţă/administrare.

Faţă de aceste aspecte şi dispoziţii legale, recurenta a susţinut că reorganizarea Electrica a avut ca efect creator înfiinţarea noii societăţi FISE Electrica Serv S.A., şi unul translativ, operând o transmisiune cu titlu universal, societatea rezultată din divizare dobândind o parte din patrimoniul persoanei juridice supusă divizării, respectiv o fracţie din drepturile şi obligaţiile cu valoare economică care au aparţinut persoanei juridice divizate.

Recurenta-reclamantă a arătat şi faptul că la momentul divizării erau aplicabile dispoziţiile art. 47 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice context în care Electrica nu a transmis un drept de proprietate asupra suprafeţei de teren în litigiu către Fise Electrica Serv S.A. în condiţiile în care în Protocolul de predare-preluare încheiat între Societatea Electrica S.A. şi Societatea F.I.S.E. Electrica Serv S.A. la data de 18.03.2005 s-a stabilit ca transmiterea să se facă cu titlu de aport în natură, respectiv cu majorarea capitalului social al Fise Electrica Serv S.A iar chiar şi recunoaşterea unui drept de proprietate ulterior îndeplinirii condiţiilor specificate în Protocol nu echivalează cu transmiterea acestuia în limitele legale.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă critică argumentul instanţelor conform cărora neobţinerea de către reclamantă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ar fi o împrejurare imputabilă reclamantei, soluţie considerată greşită de către recurentă din moment ce demersul acesteia, de obţinere a CADP-ului, a fost paralizat tocmai de pârâte, prin iniţierea acţiunii în partaj şi intabularea, de către DEER, a dreptului de proprietate asupra terenului printr-o hotărâre de partaj, hotărâre ce are doar un efect declarativ, neputând constitui un titlu de proprietate valabil.

4. În ceea ce priveşte situaţia pârâtei E.. recurenta a arătat că prin H.G. nr. 930/2010, societăţile Filiala de Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Fumizare Muntenia Nord" - S.A., Filiala de Furnizare a Energiei Electrice 'Electrica Furnizare Transilvania Sud" - S.A., Filiala de Furnizare a Energiei Electrice 'Electrica Furnizare Transilvania Nord" - S.A., au fuzionat, rezultând astfel o nouă societate, E.., care a preluat toate drepturile şi obligaţiile societăţilor supuse fuziunii.

Cu privire la suprafaţa de teren revendicată (248,80 mp) recurenta a arătat că potrivit protocolului încheiat în baza H.G. nr. 1342/2001, Electrica nu a transmis terenul în cauză în proprietatea societăţii nou formate - Electrica Transilvania Nord S.A., iar dispoziţiile art. 17 alin. (1) din C. civ. prevăd în mod expres că "Nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi", motiv pentru care această din urmă societate nu putea transmite proprietatea unui bun imobil asupra căruia nu deţinea un drept de proprietate.

5. Faţă de situaţia de fapt prezentată, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale privind obligativitatea formei autentice pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate.

Astfel, actul normativ care reglementa circulaţia juridică a terenurilor, la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 74/2005 (03.02.2005), respectiv la momentul încheierii Protocolului de predare primire (18.03.2005), era Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, care la art. 2 alin. (1) prevedea obligativitatea formei autentice la încheierea actelor de înstrăinare a imobilelor, sub sancţiunea nulităţii absolute, principiu reţinut şi prin Titlul X din Legea nr. 247/2005.

Ulterior, conform art. 1244 C. civ., convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, forma autentică reprezentând o condiţie de validitate în ceea ce priveşte actele translative de proprietate asupra unor bunuri imobile.

În aplicarea principiului general cuprins în art. 1244 C. civ., dispoziţiile art. 242 alin. (3) C. civ. reglementează cazul expres în care transmisiunea patrimonială care se realizează în cadrul acestei proceduri are ca obiect bunuri imobile, prevăzând că, în această ipoteză, dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândeşte numai prin înscriere în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea.

Aceste dispoziţii ale C. civ., care fac referire la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii în cartea funciară în conformitate cu prevederile trebuie corelate însă cu prevederile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora efectul constitutiv al înscrierii în Cartea funciară se va produce numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, cu respectarea dispoziţiilor Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Prin urmare, în prezent, în privinţa unităţilor administrativ-teritoriale pentru care lucrările de cadastru nu au fost finalizate, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, se face pe baza actelor prin care acestea s-au transmis, constituit sau modificat în mod valabil, însă numai în scop de opozabilitate faţă de terţi, urmând ca pe măsura finalizării lucrărilor cadastrale pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, dobândirea drepturilor reale imobiliare să se realizeze exclusiv sub condiţia înscrierii în cartea funciară.

În contextul în care prevederile art. 242 alin. (3) C. civ. impun forma autentică a actului de reorganizare al persoanei juridice care implică transmisiunea unor bunuri imobile, recurenta consideră că hotărârea instanţei de judecată deşi are valoarea unui înscris autentic, nu constituie un act de reorganizare, ci reprezintă materializarea controlului de legalitate al instanţei, conform dispoziţiilor Legii societăţilor. Totodată, hotărârea instanţei nu poate acoperi eventualele cauze de nulitate ale actului de reorganizare cum ar fi lipsa formei autentice iar legiuitorul a reglementat în mod expres cazurile în care se pot remedia deficienţele cauzate de absenţa condiţiilor de validitate la încheierea unui act.

Invocând şi prevederilor art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014, recurenta-reclamantă a susţinut că legiuitorul a continuat seria modificărilor în materia reorganizării persoanei juridice aduse de nou C. civ., devenind astfel evident faptul că hotărârea adunării generale a asociaţilor de aprobare a operaţiunii de fuziune/divizare, autentificată de către un notar public reprezintă actul de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile ca efect al acestor proceduri.

A precizat de asemenea că în practică a fost acceptat ca remediu pentru lipsa formei autentice şi încheierea unui proces-verbal/protocol de predare-primire în formă autentică, proces-verbal încheiat în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilelor în cartea funciară, efectul acestui act nefiind însă unul constitutiv de drepturi.

Pe de altă parte, potrivit art. 238 pct. 2 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului societăţii divizate către una sau mai multe societăţi existente şi/sau una sau mai multe societăţi nou constituite.

În plus, art. 240 din Legea nr. 31/1990 stabileşte că în cazul în care o divizare presupune transferul proprietăţii asupra unui bun imobil, un asemenea transfer se produce de la data la care divizarea devine efectivă, şi anume de la data înmatriculării noii societăţi.

În cel mult 2 luni de la expirarea termenului de opoziţie, prevăzut de art. 62 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale sau după caz, de la data la care divizarea poate fi efectuată, în conformitate cu prevederile art. 243 alin. (2) din lege, adunarea generală a fiecărei societăţi participante va hotărî asupra divizării urmând a se întocmi şi aproba actul constitutiv al noii societăţi.

În situaţia în care în patrimoniul unei societăţi care se divide există şi terenuri care se transmit noii societăţi înfiinţate prin divizare se naşte firesc întrebarea, care este titlul de proprietate al noii societăţi pentru aceste tenuri

Aceeaşi problemă se pune cu atât mai mult şi în situaţia prevăzută de art. 250 din Legea nr. 31/1990 care permite divizarea patrimoniului unei societăţi prin desprinderea unei părţi şi transferarea acesteia ca întreg uneia sau mai multor societăţi existente, în schimbul alocării de acţiuni sau părţi sociale ale societăţilor beneficiare fie către acţionarii sau asociaţii care transferă activele (desprindere în interesul acţionarilor ori asociaţilor), fie către societatea care transferă active (desprindere în interesul societăţii).

În acest context recurenta a arătat faptul că evidenţa obligativităţii formei autentice în acest caz l-a făcut pe legiuitor să nu o mai prevadă expres întrucât deja la art. 5 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 s-a prevăzut că forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.

6. Recurenta a mai arătat şi faptul că în ceea ce priveşte regimul juridic al hotărârilor de guvern în discuţie (H.G. nr. 1342/2001, H.G. nr. 74/2005, H.G. nr. 675/2007 şi H.G. nr. 930/2010), având în vedere că emitentul actelor respective, Guvernul României, nu a acţionat în calitate de autoritate publică, ci în exercitarea altor prerogative stabilite de lege în competenţa sa (reprezentant al Statului, în calitate de acţionar al societăţii), acesta nu poate fi considerat act administrativ respectiv ca fiind titlu de proprietate.

În speţă, hotărârile respective nu au fost emise în regim de putere publică şi nici pentru executarea în concret a legii astfel încât nu pot îmbrăca forma unor acte administrative, în sensul prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (art. 2 alin. (1) lit. c).

În concluzie, argumentul că, prin hotărârile respective, ar fi operat un transfer al dreptului de proprietate nu poate fi primit, o astfel de interpretare fiind făcută cu încălcarea legii (a tuturor prevederilor legale menţionate mai sus, cu privire la condiţiile de formă pe care trebuie să le îmbrace un act translativ al dreptului de proprietate asupra terenurilor). Guvernul nu ar fi putut dispune cu privire la transmiterea bunurilor imobile ale unei societăţi (terenuri), cu încălcarea legii, prin hotărâre de guvern neputându-se stabili alte condiţii decât cele prevăzute prin lege.

Astfel, ierarhia actelor normative se stabileşte în funcţie de importanţa relaţiilor sociale reglementate (conţinutul normativ) şi în funcţie de locul autorităţii emitente în rândul autorităţilor publice.

Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forţa juridică a acestora. Principiul de drept este că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează, de nivel superior.

Potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau aducerea la îndeplinire a acestora.

7. Printr-o altă critică recurenta a susţinut că înscrierea proprietarului tabular SDEETN (actuala DEER) este una greşită şi nelegală, din moment ce hotărârea judecătorească în baza căreia aceasta şi-a intabulat dreptul de proprietate are un efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi fiind pronunţată într-un litigiu ce avea ca obiect partaj judiciar iar intabularea s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale ale C. civ. şi ale Legii nr. 7/1996.

Recurenta-reclamantă susţine că simpla indicare a dispozitivului hotărârii respective nu poate conduce la faptul că ar fi achiesat ideii că părţile din litigiul respectiv erau coproprietare a imobilului supus partajului, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

Totodată este greşită menţiunea instanţei de apel potrivit căreia reclamantă în dosarul de partaj judiciar nr. 3805/2004 judiciar ar fi fost SE Electrica S.A., din moment ce această calitate a avut-o Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Transilvania Nord S.A., în mod greşit, deoarece sucursalele sunt lipsite de personalitate juridică.

Recurenta contestă soluţia registratorului de carte funciară, înregistrată sub nr. x/18.10.2006, pe care o consideră incorectă, prin raportare la prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în forma de la data înscrierii dreptului de proprietate în condiţiile în care între proprietar şi pârâtă nu a fost încheiat niciun act, în forma şi condiţiile cerute de lege pentru admiterea cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate.

Soluţia registratorului de carte funciară, de la data înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei, înregistrată sub nr. x/18.10.2006, este incorectă şi din perspectiva dispoziţiilor introduse prin Noul C. civ. având în vedere prevederile art. art. 894 Noul C. civ. deoarece atâta timp cât nu s-a realizat verificarea titlului antecesoarei pârâtei nu se putea proceda la intabulare numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de partaj, în speţă punându-se sub semnul întrebării eficienţa sistemului de publicitate imobiliară.

Prin urmare, recurenta a arătat că dreptul de proprietate al pârâtei nu a fost dobândit în mod legal, deoarece sentinţa nr. 915/16.06.2005 nu face dovada dreptului de proprietate asupra bunului imobil în litigiu, hotărârea de partaj neavând valoare de înscris care să probeze dobândirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, ci doar un efect declarativ, stabilind numai ce cotă îi revine fiecăreia dintre părţi.

Recurenta a criticat considerentele hotărârii prin care instanţa de apel a reţinut că intimata nu s-ar fi prevalat de împrejurarea că ar fi dobândit parte din imobilul în litigiu prin efectul hotărârii judecătoreşti, opinie contrazisă de faptul invocării, de către pârâta DEER, a dispoziţiilor art. 680 C. civ., respectiv al intabulării dreptului de proprietate în baza acestei hotărâri. Însă, acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta speţă, din moment ce, la momentul înscrierii dreptului pârâtei în cartea funciară, era în vigoare C. civ. din 1864, iar nu Noul C. civ.. Or, art. 786 din vechiul C. civ., articol care, "deşi se referea la sistarea stării de indiviziune, se poate aplica şi în ipoteza sistării stării de coproprietate, prevedea că "Fiecare coerede este prezumat că a moştenit singur şi imediat toate bunurile care compun partea sa sau care i-au căzut prin licitaţie şi că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii".

Mai mult decât atât, prin corelarea şi interpretarea art. 711 C. proc. civ. şi art. 19 şi art. 26 din Legea nr. 7/1996, actul de partaj nu este supus formalităţilor de publicitare imobiliară, numai în cazul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul doreşte să îl înstrăineze, el va trebui sa efectueze formalităţile de publicitate.

În acest context, recurenta a arătat că, în cauză, actul autentic cu valoare probatorie deplină a dobândirii dreptului de proprietate este titlul de proprietate emis în procedura prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, prin care se reconstituie dreptul de proprietate al autorului comun al părţilor. Întrucât titlul de proprietate este emis în 2001, nu se poate concluziona decât în sensul lipsirii de efecte juridice a hotărârii de partaj anterioare. Deşi această hotărâre este irevocabilă şi, prin urmare, considerată ca arătând adevărul asupra problemei de fapt şi de drept dezlegate, nu are decât efect relativ, limitat la părţile şi obiectul litigiului, urmând a fi cenzurat prin raportare la alte înscrisuri între aceleaşi părţi şi purtând asupra aceluiaşi obiect material, cu aceeaşi valoare probatorie.

Recurenta a mai susţinut prin memoriul de recurs că A. are calitatea necontestată de proprietar al bunului imobil în litigiu, proprietatea sa fiind consolidată prin dispoziţiile speciale ale Legii nr. 15/1990, motiv pentru care recurenta a solicitat compararea titlurilor de proprietate ale celor două părţi litigante, respectiv să se constate că trebuie să se dea preferinţă titlului mai bine caracterizat, acesta fiind dreptul de proprietate al Societăţii Energetice Electrica S.A..

Electrica este autorul (proprietar) de la care pârâta DEER a obţinut folosinţa terenului în cauză, în baza Protocolului din 2002, netransmiţându-se un drept de proprietate cu privire la terenul în litigiu, ci un drept de folosinţă.

Dreptul persoanelor interesate de a acţiona pentru apărarea drepturilor subiective civile prejudiciate printr-o înscriere inexactă în cartea funciară instituie posibilitatea formulării unei acţiuni în rectificarea cuprinsului cărţii funciare, reglementată iniţial prin prevederile art. 33-37 din Legea nr. 7/1996, dispoziţii ulterior abrogate prin dispoziţiile art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a C. civ., şi care se regăsesc în prezent în prevederile art. 907-915 cuprinse în titlul VII - Cartea funciară, capitolul IV - Rectificarea înscrierilor de carte funciară din C. civ.

Invocând dispoziţiile legale mai sus menţionate recurenta a susţinut că este îndeplinită atât condiţia înscrierii nevalabile - dreptul a fost înscris în baza unei hotărâri judecătoreşti de partaj, ce stabileşte ce cotă îi revine fiecăreia dintre părţile în proces, având, prin urmare, un efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, cât şi a calificării greşite a dreptului înscris un drept de proprietate, în locul unui drept de folosinţă -, acesta fiind şi scopul formulării acţiunii în revendicare: proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar, respectiv stabilirea directă a existenţei dreptului de proprietate al reclamantului - respectiv al societăţii noastre -, dată de caracterul petitoriu al acţiunii.

8. Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susţinut faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în sensul că pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că H.G. nr. 1342/2001 ar reprezenta actul normativ prin care SDFEE Transilvania Nord S.A. (actuala DEER) ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu iar pe de altă parte, instanţa a reţinut că, în acord cu prevederea alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 7/1996 hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă, înlocuieşte actul menţionat în cuprinsul alin. (1) al normei, situaţie incidentă speţei, dreptul de proprietate al intimatei fiind întabulat, nu transmis, în baza sentinţei civile nr. 915/2005 a Judecătoriei Dej.

În opinia recurentei această ultimă teză vine în contradicţie cu prevederile legale citate. Astfel, cele două alin. (1 şi 3) ale art. 22 din Legea nr. 7/1996 ar fi trebuit interpretate împreună, în sensul în care, chiar dacă hotărârea judecătorească de la alin. (3) înlocuieşte actul prevăzut la alin. (1), prin această hotărâre ar fi trebuit să se constituie ori să se transmită în mod valabil dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunului imobil, fapt ce nu s-a întâmplat (de altfel, chiar instanţa de apel a reţinut că nu s-a transmis dreptul de proprietate în baza hotărârii respective), ceea ce demonstrează, o dată în plus, înscrierea greşită în cartea funciară a dreptului de proprietate al DEER.

Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 07 august 2024 intimata Distribuţie Energie Electrică România S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea excepţiei invocate intimata-pârâtă a arătat că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ. invocate în drept de recurentă având în vedere faptul că prin memoriul de recurs au fost reiterate, în întregime, motivele de apel şi a fost criticată modalitatea de apreciere a instanţei de apel asupra probatoriilor, precum şi asupra situaţiei de fapt dedusă judecăţii, context în care criticile recurentei sunt unele de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivare a recursului.

Pe fond, în ceea ce priveşte primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. intimata a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii ci recurenta prezintă trunchiat din considerentele acesteia pentru a crea această aparenţă.

În realitate instanţa de apel a reţinut că dreptul de proprietate al intimatei E.. a fost intabulat prin sistarea stării de indiviziune, dreptul de coproprietate preexistând în baza actelor normative prin care intimatele au luat fiinţă.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Asa cum rezulta şi din H.G. nr. 1342/2001, art. 31 şi ulterior din protocolul de predare-primirie încheiat între intimată şi recurenta-reclamanta, reflectă intenţia clară de a transmite activul şi pasivul din patrimoniul recurentei în patrimoniul intimatei, inclusiv imobilul care face obiectul cauzei, indiferent de situatia juridică a acestuia la momentul transmiterii.

Mai mult, prin Metodologia nr. 2891/19.01.2002 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor stabilite prin programul de aplicare a H.G. nr. 1342/2001, aprobat prin HCA 1/22.01.2002, se stipulează că terenurile neînregistrate aferente activitatii FDFEE se preiau, se înregistreză în cartea funciară şi evidenţa contabilă de către aceasta.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la faptul că sentinţa civilă nr. 915/2005, pronunţată în dosarul nr. x/2004 ar avea un efect declarativ şi nu unul constitutiv de drepturi, asa cum a reţinut şi Curtea de Apel, şi intimata a arătat că sunt irelevante atat timp cât în litigiul respectiv instanţa a reţinut cu putere de lucru judecat, o stare de coproprietate preexistentă. Art. 680 C. civ., instituie efectului constitutiv al partajului, actul juridic de partaj, marcând un transfer de drepturi între coproprietari accentuând caracterul de dispoziţie al acestuia.

Referitor la înscrierea în cartea funciară intimata a susţinut, contrar celor exprimate de recurentă, că a operat în mod legal şi justificat înscrierea în cartea funciară în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive iar în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare formulată a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admitere a acesteia în contextul în care recurenta a transferat de bună voie dreptul de proprietate, prin protocolul de predare-primire fiind transmise atât pasivul cât pasivul recurentei către intimată.

În final, cu privire la acţiunea în rectificare, intimata a arătat că în speţă este incidentă ultima teza a normei înscrise în textul art. 907 din noul C. civ., în acţiunea de rectificare dedusă judecaţii fiind imperios necesar existenţa, în favoarea recurentei-apelante-reclamante, a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în procese anterioare prin care să se fi constatat nulitatea titlului de proprietate emis în favoarea intimaţilor-pârâţi şi respectiv prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.

Concluzionând intimata a arătat că în speţa pendinte rezultă că nu sunt întrunite cerinţele prescrise de textul art. 908 pct. l din noul C. civ., având în vedere că actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea în cartea funciară nu a fost desfiinţat.

La data de 14 august 2018 intimata-pârâtă Filiala de întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" S.A. a depus întâmpinare prin intermediul căruia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a reiterat apărările din apel susţinând, în esenţă, că în urma reorganizării Companiei Naţionale de Electricitate au fost încheiate protocoale de transfer a activului şi pasivului cu toate societăţile rezultate din reorganizare, inclusiv recurenta din prezenta cauză conform art. 36 alin. (1) din HGR nr. 627/2000.

Prin Protocolul de predare primire încheiat la data de 18.03.2005 s-a stipulat că dreptul de proprietate al S.C. "EIectrica Serv" S.A. asupra imobilelor (terenuri cu sau fără construcţii) aflate în administrarea/folosinţa sa, în exclusivitate sau în cota indiviză, conform anexelor nr. 2.2. si 23, pentru care nu s-a obţinut titluri de proprietate a S.C. Electrica S.A. la data încheierii prezentului protocol este un drept recunoscut de S.C. Electrica S.A. în favoarea S.C. Electrica Serv S.A.

Contrar afirmaţiilor recurentei în sensul că atât protocoalele de predare preluare cât şi sentinţa civilă nr. 915/2005 sunt în fapt acte declarative, iar nu actelor constitutive de drepturi, intimata a susţinut că protocoalele de transfer raportate la actele administrative de reorganizare (hotărâri de guvern) sunt veritabile acte constitutive de drept astfel cum dispune şi art. 242 din C. civ.

La data de 19 septembrie 2022 a fost înregistrat răspunsul recurentei A. la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D. prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate, ca neîntemeiate, reiterând susţinerile din memoriul de recurs.

La aceeaşi dată recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Distribuţie Energie Electrică România S.A. solicitând respingerea, ca neîntemeiate a excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1. Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă să rezumă în principal să reia susţinerile făcute anterior în faţa instanţelor devolutive, realizând totodată un istoric, din perspectiva sa, a principalelor acte juridice care conturează regimul juridic al proprietăţii disputate.

O atare manieră de redactare a memoriului de recurs nu corespunde, în principiu, exigenţelor rezultate din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cu care cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, din perspectiva exigenţelor art. 488 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, recurentul nu se poate rezuma la simpla reluare a criticilor sale anterioare, care şi-au găsit răspuns în cuprinsul hotărârilor instanţelor devolutive, ci trebuie să argumenteze punctual şi concret care sunt erorile în raţionamentul juridic cuprins în decizia recurată.

Cu toate că această constatare ar fi aptă să determine admiterea excepţiei de nulitate a recursului, se constată că prin memoriul de recurs sunt formulate, chiar dacă într-o manieră improprie, critici cu privire la următoarele dezlegări ale instanţei de apel, apte a fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- obţinerea pe viitor a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor transmise în patrimoniul intimatelor nu este o condiţie pentru a opera însuşi transferul proprietăţii, respectivele certificate de atestare având caracter declarativ - recurenta susţine, dimpotrivă, că în lipsa emiterii acestor certificate, transferul dreptului de proprietate nu ar fi operat;

- obligaţia obţinerii acestor certificate aparţine recurentei, care nu se poate prevala de propria culpă - în această privinţă, recurenta afirmă că ar fi mandatat pârâtele pentru obţinerea respectivelor certificate de atestare, iar culpa nu-i aparţine;

- hotărârile de guvern şi protocoalele emise pe baza acestora prin care au luat fiinţă societăţile intimate şi li s-au transmis în patrimoniul propriu terenurile revendicate în prezenta cauză de către reclamantă nu au fost atacate, fiind valabile şi de natură a produce efecte juridice - în această privinţă, recurenta afirmă că respectivele hotărâri de guvern nu sunt acte de putere publică, nefiind apte a determina transmiterea unui drept de proprietate, iar pe de altă parte, se invocă acte normative care, în opinia recurentei, impun forma autentică ad validitatem pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate - Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 1.244 C. civ., art. 242 alin. (3) C. civ., art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014;

- recurenta mai afirmă caracterul declarativ al hotărârii judecătoreşti de partaj şi nelegalitatea înscrierilor de carte funciară.

Exclusiv în aceste limite, recursul declarat este de natură a învesti instanţa de recurs cu un control de legalitate specific acestei căi extraordinare de atac.

De vreme ce nulitatea căii de atac nu poate opera parţial, ci numai total, existenţa unor critici care îndeplinesc exigenţele (minimale) rezultate din prevederile care conturează motivele de recurs şi structurarea motivării căii extraordinare de atac determină respingerea excepţiei de nulitate a recursului.

Aceasta nu înseamnă însă că instanţa de recurs a fost legal învestită cu analiza criticilor care reprezintă o simplă reluare a poziţiilor procesuale enunţate în stadii procesuale anteriare şi nici cu acele susţineri care realizează, într-o manieră imprecisă, o altă interpretare a situaţiei de fapt reţinute de instanţele devolutive, asemenea critici care sunt, în esenţă, critici de netemeinicie chiar dacă sunt însoţite de unele nuanţe ori calificări juridice nefiind apte a fi subsumate motivelor legale de casare, în sensul art. 486, 488 şi art. 489 C. proc. civ.

2. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În prealabil, urmează a fi evocate pe scurt statuările esenţiale ale instanţelor de fond, suverane în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, controlul de legalitate urmând a fi exercitat în limitele arătate în paragraful precedent, referitor la excepţia de nulitate a recursului.

Tribunalul Cluj a statuat că reclamanta din prezenta cauză nu se regăseşte în situaţia premisă cerută pentru promovarea unei acţiuni în revendicare clasică, respectiv aceea în care să fi pierdut stăpânirea materială a bunului şi solicită astfel restituirea acestuia de la cel care îl deţine fără temei juridic, câtă vreme persoanele împotriva cărora şi-a îndreptat pretenţiile au fost tocmai subdobânditorii cu titlu particular ai imobilelor, urmare a procedurilor de reorganizare în timp a societăţii reclamante şi a încheierii unor protocoale de predare primire prin care reclamanta şi-a modificat patrimoniul inclusiv cu privire la imobilul teren ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Or, faţă de acest context, reclamanta nu este în poziţia unui proprietar care să fi pierdut posesia bunului spre a cărei redobândire să tindă prin promovarea unei acţiuni în revendicare, câtă vreme, dreptul de proprietate pe care l-a invocat asupra terenului în suprafaţă de 2339 mp a ieşit din patrimoniul acesteia în baza legii şi a actelor încheiate chiar de către reclamantă, care este autoarea pârâtelor chemate în judecată. Astfel, prin efectul translativ al divizării, s-a dobândit o fracţie din patrimoniul societăţii divizate, iar protocoalele de predare-preluare fac dovada acestei transmiteri câtă vreme ele nu au fost contestate.

În acest sens au fost avute în vedere art. 49 din Decretul nr. 31/1954 (legea în vigoare la data emiterii hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat divizările, absorbţiile şi celelalte operaţiuni care au dus la crearea societăţilor pârâte).

În aceste condiţii, s-a reţinut nu pot fi valorificate în cadrul prezentului dosar susţinerile reclamantei potrivit cărora suprafeţele de teren în litigiu nu ar fi făcut obiectul constituirii capitalului social nici la societăţile succesoare în drepturi, respectiv nu ar fi făcut obiectul divizării Electrica S.A., acestea fiind date în folosinţa SDEETN şi Electrica Serv, cât timp actele normative reprezentate de hotărârile de guvern ce au fost anterior analizate şi care au stat la baza înfiinţării societăţilor pârâte, precum şi protocoalele de predare-preluare ce au fost încheiate în baza acestora, nu au fost atacate, acestea fiind prezumate a fi emise cu respectarea dispoziţiilor legale până la proba contrară.

Tribunalul a apreciat că împrejurările legate de faptul că nu ar fi fost obţinut CADP, că nu ar fi fost majorat capitalul social al Electrica, astfel încât nu ar fi fost emise acţiuni corespunzătoare valorii terenului în litigiu, care să revină Statului, iar acest teren nu ar fi făcut parte din fracţiile de patrimoniu ce au făcut obiectul divizării Electrica şi, pe cale de consecinţă, nici nu au fost emise acţiuni corespunzătoare valorii acestui teren, care să revină acesteia sunt chestiuni care privesc valabilitatea operaţiunilor de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor în caz de fuziune, divizare, absorbţie etc., între societăţile părţi ale prezentului litigiu. Or, analiza valabilităţii unor astfel de operaţiuni excede atât limitelor obiectului cererii de chemare în judecată, reprezentat de o acţiune în revendicare de drept comun, precum şi competenţei instanţei de drept civil.

Faţă de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că în prezenta cauză reclamanta nu a făcut dovada faptului că are calitatea de proprietar asupra bunului în litigiu, precum nici dovada faptului că pârâtele sunt persoane care deţin fără niciun drept bunul imobilul revendicat, respingând ca nefondată acţiunea în revendicare.

Raportat la faptul că acţiunea în rectificare de carte funciară a fost grefată pe acţiunea de fond reprezentată de acţiunea în revendicare, iar în cadrul acestui litigiu i se poate atribui un caracter accesoriu acţiunii în rectificarea cărţii funciare, în baza principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul, tribunalul a respins ca nefondată şi cererea reclamantei privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x Dej nr. top. x.

În această privinţă, a doua instanţă devolutivă, respectiv Curtea de Apel, a statuat prin decizia recurată că, în fapt, în temeiul hotărârilor de guvern prin care s-a dispus divizarea parţială a patrimoniului recurentei-reclamante Electrica S.A. şi înfiinţarea unor societăţi comerciale distincte, între reclamante şi pârâte au fost încheiate protocoale prin care s-a convenit expres transmiterea bunurilor litigioase din patrimoniul reclamantelor în cel al pârâtelor, reclamanta recunoscând expres dreptul de proprietate al societăţilor cocontractante asupra terenurilor în litigiu.

Curtea de Apel a concluzionat că în patrimoniul intimatelor s-a transmis un drept de proprietate asupra terenului revendicat, nu doar un drept de folosinţă, ca efect al actelor normative succesive indicate, prin care aceste societăţi s-au constituit, transmitere recunoscută de însăşi apelanta prin actele încheiate în punerea în aplicare a normelor menţionate, iar în ceea ce o priveşte pe parata de rând 1, inclusiv prin realizarea unui partaj judiciar, iniţiat de reclamantă, implicand prin ipoteză, condiţia existenţei unei stări de coproprietate, dreptul fiind înscris în cartea funciară, sens în care în mod judicios prima instanţă a respins acţiunea în revendicare dedusă judecăţii.

Înalta Curte reaminteşte că stabilirea situaţiei de fapt pe temeiul probelor administrate este o chestiune de temeinicie a hotărârii recurate, fiind lăsată la suverana apreciere a instanţelor de fond, care sunt ţinute însă să motiveze interpretarea probelor administrate în cauză. Decizia recurată corespunde acestui standard rezultat din art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind, de altfel, formulate critici apte a fi subsumate în mod real motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Cu toate că acest motiv a fost invocat în mod formal, în cauză nu se poate constata ipoteza unei nemotivări esenţiale şi, contrar recurentei, nici o motivare contradictorie, raţionamentul juridic cuprins în decizia recurată fiind unul coerent. Împrejurarea dacă acest raţionament corespunde sau nu dispoziţiilor legale aplicabile în cauză este una subsumată celuilalt motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin raportare la situaţia de fapt enunţată, criticile de nelegalitate a căror analiză se impune, prin raportare la cele expuse în cadrul analizei excepţiei nulităţii recursului, sunt nefondate şi urmează a fi înlăturate ca atare.

În primul rând, sunt lipsite de temei argumentele întemeiate pe acte normative care, în opinia recurentei, impun forma autentică ad validitatem pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate - Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 1.244 C. civ., art. 242 alin. (3) C. civ., art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014.

În ceea ce priveşte legislaţia civilă actuală, care impune într-adevăr forma autentică ad validitatem pentru transmisiunea dreptului de proprietate imobiliară în cadrul reorganizării persoanei juridice prin divizare (art. 242 alin. (3) C. civ., precum şi alte acte normative care pun în aplicare acest text, precum art. 170 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014), trebuie observat că, potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ., actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Este prin urmare exclusă cu desăvârşire aplicarea retroactivă a dispoziţiilor legale enunţate, intrate în vigoare la data de 1.10.2011 sau la date ulterioare, actelor şi faptelor deduse judecăţii, care sunt anterioare, astfel cum rezultă cu claritate din cuprinsul deciziei recurate.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea formei autentice ad validitatem prevăzută de legislaţia anterioară, trebuie observat că în cauză nu se aplică prevederile Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, potrivit cu care terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică (art. 2 alin. (1). De asemenea, pentru identitate de raţiune, nu se aplică nici prevederile corespunzătoare cuprinse în art. 2 din Titlul al X-lea din Legea nr. 247/2005.

Aceste texte de lege se aplică ratione temporis doar înstrăinărilor ut singuli, iar nu operaţiunilor de divizare a patrimoniului unei persoane juridice, cu privire la care, la acea dată, se aplicau doar prevederile art. 49 din Decretul nr. 54/1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice.

Potrivit acestui text, "(1) Transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor, în caz de fuziune, absorbţie, divizare, precum şi de desprindere şi transmitere, privind persoane juridice supuse înregistrării, se îndeplineşte, atât între părţi, cât şi faţă de cel de al treilea, numai prin înregistrarea operaţiunii şi pe data acesteia. (2) În ceea ce priveşte celelalte persoane juridice, nesupuse înregistrării, transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor, în cazurile prevăzute de alineatul precedent, se îndeplineşte atât între părţi, cât şi faţă de cel de al treilea, numai pe data aprobării, de către organul competent, a inventarului, a bilanţului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a oricăror alte asemenea acte pe care legea le-ar prevedea, precum şi a evidentei contractelor în curs de executare, care trebuie să cuprindă şi repartizarea tuturor contractelor în condiţiunile art. 50 alin. (2)."

De altfel, se observă că soluţia normativă cuprinsă în legea veche a fost reluată în cuprinsul art. 242 alin. (1) şi (2) C. civ. nou, în vreme ce prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, care instituie cerinţa formei autentice şi de care se prevalează recurenta, au caracter novator, nefiind prin urmare aplicabile actelor şi faptelor juridice trecute, respectiv încheiate ori săvârşite anterior intrării sale în vigoare.

De vreme ce divizarea a operat chiar prin efectul hotărârilor de guvern evidenţiate de instanţele de fond, devine într-adevăr de prisos a vorbi despre forma autentică specifică unei înstrăinări a unui teren individual determinat prin acte între vii, ceea ce lipseşte odată în plus de suport legal criticile formulate de recurentă împotriva deciziei recurate.

Totodată, în coordonatele Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în forma aplicabilă anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. (1.11.2011), art. 238 şi urm. din această lege nu prevedeau forma autentică în cazul operaţiunilor de divizare. Potrivit art. 249 din L. 31/1990 (în forma în vigoare în octombrie 2010), fuziunea/divizarea produce efecte:

a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, de la data înmatriculării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;

b) în alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operaţiunea, cu excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se stipulează că operaţiunea va avea efect la o altă dată, care nu poate fi însă ulterioară încheierii exerciţiului financiar curent al societăţii absorbante sau societăţilor beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exerciţiu financiar încheiat al societăţii sau societăţilor ce îşi transferă patrimoniul.

Contrar susţinerilor recurentei, art. 5 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 prevede necesitatea formei autentice ad validitatem doar în cazul aportului iniţial al unui imobil la capitalul social al societăţii nou înfiinţate, întrucât în acest caz operează un transfer ut singuli al respectivului imobil către respectiva societate, fiind aşadar aplicabile regulile generale în materie. Dimpotrivă, odată înfiinţată societatea, transformarea sa ulterioară prin divizare totală ori parţială, care implică un transfer cu titlu universal, nu mai este supusă (conform legii aplicabile cauzei de faţă) cerinţei formei autentice, art. 5 alin. (6) din L. 31/1990 nefiind aplicabil operaţiunilor de fuziune ori, după caz, de divizare, fiind de altfel un text de strictă interpretare în raport de principiul general al consensualismului actelor juridice.

Pentru motivele arătate, nu se poate reţine încălcarea formei autentice ad validitatem, inaplicabilă în cauză.

Prin H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. a avut loc reorganizarea Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. (continuatoare în drepturi a RENEL), sens în care s-au înfiinţat 8 societăţi comerciale şi 8 sucursale de întreţinere şi servicii energetice, una dintre societăţile înfiinţate fiind Societatea Filială de Distribuţie şi furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" S.A.

Potrivit art. 31 alin. (2) din H.G. nr. 1342/2001 "preluarea părţilor din pasivul şi activul bilanţier de către "Electrica Transilvania Nord" - S.A., precum şi modificarea corespunzătoare a patrimoniului propriu al "Electrica" - S.A. urmează să se facă pe bază de protocol de predare-preluare finalizat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri".

Prin urmare, între Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice S.A. şi Societatea Filială de Distribuţie şi furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" S.A., s-a încheiat Protocolul nr. 6018/12.04.2002, având ca obiect preluarea de către pârâtă de rând 1 a părţii din activul şi pasivul reclamantei conform prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1342/2001 şi anexelor.

Prin urmare, între Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice S.A. şi Societatea Filială de Distribuţie şi furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" S.A., s-a încheiat Protocolul cu nr. 6018/12.04.2002, având ca obiect preluarea de către pârâtă de rând 1 a părţii din activul şi pasivul reclamantei conform prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1342/2001 şi anexelor.

Conform Anexei 1 din Protocolul nr. 6018/12.04.2002, ce poartă denumirea "terenuri" şi respectiv "construcţii" care se predau din proprietatea Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. în proprietatea Societăţii Filiala de Distribuţie şi furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" S.A., a reieşit că în favoarea pârâtei de rând 1 s-a transmis parte din imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, aşa cum s-a observat la poziţia 13 din anexă, unde se indică o suprafaţă de 720,55 mp din suprafaţa comună de 1357,80 mp.

Cu alte cuvinte, în baza textului de lege anterior indicat şi în baza acestui protocol de predare-preluare, a reieşit că pârâta a dobândit pasivul şi activul bilanţier cu consecinţa modificării corespunzătoare a patrimoniului propriu de către Electrica S.A.

Prin H.G. nr. 74/2005 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" - S.A. prin reorganizarea activităţii din cadrul Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. s-a înfiinţat (art. 1) Societatea Comercială Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" - S.A., denumită în continuare "Electrica Serv" - S.A. (...) ca filială a Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., prin divizarea acestei societăţi comerciale."

Potrivit art. 4 din H.G. nr. 74/2005 "Electrica Serv" - S.A. va prelua toate drepturile, îşi va asuma toate obligaţiile corespunzătoare, parte din patrimoniul preluat de la Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea pentru sucursalele de întreţinere şi servicii energetice în relaţiile cu terţii, inclusiv în litigiile în curs. Predarea-preluarea activului şi pasivului se face pe bază de protocol de predare-preluare încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri."

În baza acestor dispoziţii legale, s-a încheiat Protocolul de predare-preluare din data de 18.03.2005, privind preluarea activului care se constituie ca aport social, precum şi a elementelor de natura activelor şi pasivelor ce s-au transmis către societatea nou înfiinţată "Electrica Serv S.A.".

În cuprinsul acestui protocol s-a arătat că "dreptul de proprietate al S.C. "Electrica Serv" S.A. asupra imobilelor (terenuri cu sau fără construcţii) aflate în administrarea/folosinţa sa, în exclusivitate sau în cota indiviză, conform Anexelor 2.2. şi 2.3., pentru care nu s-au obţinut titluri de proprietate a S.C. Electrica S.A. la data încheierii prezentului protocol, este un drept recunoscut de S.C. Electrica S.A. în favoarea S.C. Electrica Serv S.A., după obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, se va transmite dreptul de proprietate asupra acestor imobile ca aport în natură şi majorarea capitalului social al S.C. Electrica Serv S.A.".

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 675/2007 privind reorganizarea prin divizare parţială a societatilor comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, filiale ale Societatii Comerciale "Electrica" - S.A., "se înfiinţează Societatea Comercială Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" - S.A., denumită în continuare "Electrica Serv" - S.A. (...) ca filială a Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., prin divizarea acestei societăţi comerciale."

Potrivit art. 4 din H.G. nr. 74/2005 "Electrica Serv" - S.A. va prelua toate drepturile, îşi va asuma toate obligaţiile corespunzătoare, parte din patrimoniul preluat de la Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea pentru sucursalele de întreţinere şi servicii energetice în relaţiile cu terţii, inclusiv în litigiile în curs. Predarea-preluarea activului şi pasivului se face pe bază de protocol de predare-preluare încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri."

În baza acestor dispoziţii legale, s-a încheiat Protocolul de predare-preluare din data de 18.03.2005, privind preluarea activului care se constituie ca aport social, precum şi a elementelor de natura activelor şi pasivelor ce s-au transmis către societatea nou înfiinţată "Electrica Serv S.A.".

În cuprinsul acestui protocol s-a arătat că "dreptul de proprietate al S.C. "Electrica Serv" S.A. asupra imobilelor (terenuri cu sau fără construcţii) aflate în administrarea/folosinţa sa, în exclusivitate sau în cota indiviză, conform Anexelor 2.2. şi 2.3., pentru care nu s-au obţinut titluri de proprietate a S.C. Electrica S.A. la data încheierii prezentului protocol, este un drept recunoscut de S.C. Electrica S.A. în favoarea S.C. Electrica Serv S.A., după obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, se va transmite dreptul de proprietate asupra acestor imobile ca aport în natură şi majorarea capitalului social al S.C. Electrica Serv S.A.".

În Anexa 2.2. a fost cuprinsă şi suprafaţa exclusivă de teren de 261 mp din suprafaţa indiviză de teren de 679 mp din imobilul situat în Dej, str. x, jud. Cluj.

Prin H.G. nr. 675/2007, filialele înfiinţate prin H.G. nr. 1342/2001 (printre care şi Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" S.A.) s-au reorganizat prin divizare parţială, în scopul separării activităţii de furnizare a energiei electrice de cea de distribuţie a energiei electrice, înfiinţându-se trei noi societăţi, având ca obiect principal de activitate furnizarea energiei electrice: Filiala de Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Furnizare Muntenia Nord" - S.A., Filiala de Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Furnizare Transilvania Sud" - S.A., Filiala de Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Furnizare Transilvania Nord" - S.A., toate filiale ale Societăţii Electrica S.A., care au preluat toate drepturile şi toate obligaţiile ce decurg din desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice şi s-au subrogat în drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale activităţii de furnizare cu terţii, inclusiv în litigiile în curs ale societăţilor supuse divizării.

Prin H.G. nr. 930/2010, societăţile amintite anterior au fuzionat, rezultând astfel o nouă societate, E.., care a preluat toate drepturile şi obligaţiile societăţilor supuse fuziunii.

Astfel, o altă suprafaţă a terenului revendicat (248,80 mp) a făcut obiectul Anexei 2.3.1 intitulate "Situaţia terenurilor şi clădirilor ce se predau în proprietate înregistrate în evidenţa contabilă la data de 31.07.2007 şi pentru care se plătesc impozite şi taxe la Administraţiile financiare teritoriale, însoţite de declaraţiile de impunere, împreună cu actele şi documentaţiile topocadastrale aferente", semnat între Electrica Distribuţie Transilvania Nord - SDEE Cluj-Napoca în calitate de predător şi Electrica Furnizare Transilvania Nord, în calitate de primitor.

Astfel cum au reţinut instanţele de fond, acest bun a fost transmis ca urmare a deţinerii acestuia de către Societatea Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord S.A." în baza protocolului încheiat în baza H.G. nr. 1342/2001.

Hotărârile de guvern la care se referă criticile recurentei sunt veritabile acte administrative, fiind emise în regim de putere publică, de vreme ce prin aceste acte Guvernul a decis, în cadrul competenţelor sale constituţionale şi legale, reorganizarea activităţii societăţii reclamante prin divizarea patrimoniului acestora şi transmiterea unor active şi pasive (elemente patrimoniale, respectiv drepturi şi obligaţii) către societăţile comerciale nou înfiinţate.

În această privinţă, sunt neavenite toate susţinerile referitoare la pretinsa neconformitate a acestor acte guvernamentale cu cadrul constituţional şi legal al emiterii hotărârilor de guvern, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a contestat legalitatea acestor hotărâri, pe cale de acţiune ori de excepţie, pe căile reglementate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, căi care exclud un astfel de control de legalitate al hotărârilor de guvern indicate, pe cale incidentală, în faţa instanţei civile. Astfel cum s-a reţinut deja, nu poate fi negată calificarea de act administrativ, emis în regim de putere publică, a respectivelor hotărâri de guvern, chiar dacă acestea au, în mod adiacent, şi o componentă de gestiune a patrimoniului societăţilor la care Statul Român este acţionar (unic sau majoritar).

Sub un alt aspect, pe deplin legal au reţinut deopotrivă ambele instanţe succesive de fond că obţinerea pe viitor a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor transmise în patrimoniul intimatelor nu este o condiţie pentru a opera însuşi transferul proprietăţii, respectivele certificate de atestare având doar un caracter declarativ. Această statuare corespunde jurisprudenţei constante a instanţei supreme, operaţiunile de atestare administrativă a dreptului de proprietate, respectiv de majorare a capitalului social al societăţilor implicate în operaţiunile de divizare fiind consecinţe juridice şi logice ale operaţiunilor deja săvârşite, dar care nu condiţionează însuşi transferul valabil al dreptului de proprietate asupra imobilelor care formează obiectul cauzei în patrimoniul societăţilor intimate pârâte.

Din această perspectivă, sunt lipsite de relevanţă juridică consideraţiile făcute cu privire la chestiunea culpei care a determinat neemiterea până în prezent a respectivelor certificate de atestare a dreptului de proprietate. Pe de-o parte, emiterea acestor certificate nu influenţează, respectiv nu temporizează transferul proprietăţii terenurilor, care s-a produs deja, conform hotărârilor de guvern şi protocoalelor încheiate. Pe de altă parte, în mod neîntemeiat invocă recurenta-reclamantă mandatul acordat înseşi societăţilor intimate pentru operaţiunile necesare emiterii certificatelor de atestare, un atare mandat neavând semnificaţia că mandantul însuşi nu ar fi deopotrivă în drept şi obligat să efectueze personal respectivele acte şi operaţiuni juridice. Ca urmare, nu pot fi primite criticile care tind a invoca lipsa culpei proprii a recurentei în ceea ce priveşte emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Nu pot fi interpretate în sens contrar nici prevederile O.G. nr. 31/2004 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, precum şi a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice.

Este real că, potrivit art. 2 din forma iniţială a acestui act normativ, "majorarea capitalului social al societăţilor comerciale de distribuţie a gazelor naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş şi al societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, urmată de majorarea corespunzătoare a capitalului social al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. cu valoarea terenurilor pentru care se eliberează certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se va realiza la termenele stabilite de Ministerul Economiei şi Comerţului prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, prin derogare de la termenele prevăzute la art. 12 din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare."

Ulterior, în temeiul Legii de aprobare nr. 169/2004, art. 2 prevede că "majorarea capitalului social al societăţilor comerciale de distribuţie a gazelor naturale - S.A. Bucureşti şi - S.A. Targu Mures şi al societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, precedată de majorarea corespunzătoare a capitalului social al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice - S.A. cu valoarea terenurilor pentru care se eliberează certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se va realiza la termenele stabilite de Ministerul Economiei şi Comerţului prin Oficiul Participatiilor Statului şi Privatizării în Industrie, prin derogare de la termenele prevăzute la art. 12 din Legea nr. 137/2002."

Acest text de lege priveşte exclusiv operaţiunile de majorare a capitalului social şi nu are efecte asupra efectului translativ de proprietate al operaţiunilor de divizare. De altfel, a reţine contrariul ar însemna să se concluzioneze că societăţile nou înfiinţate prin divizare nu au avut capital social ori au avut unul mult mai mic decât cel prevăzut expres prin actele administrative de autoritate emise de guvern, ceea ce nu poate fi admis, în condiţiile în care aceste acte nu au fost contestate în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Nefondate sunt şi susţinerile cu privire la caracterul declarativ al hotărârii judecătoreşti de partaj şi nelegalitatea înscrierilor de carte funciară.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 915/2005 a Judecătoriei Dej, prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în Dej, CF x, nr. top x, trebuie observat că efectul declarativ al partajului, consacrat de art. 784 C. civ. 1864, acesta nu înseamnă că împărţeala ar fi lipsită de efecte între copartajanţii faţă de care hotărârea de partaj irevocabilă produce efecte obligatorii, bucurându-se de autoritatea lucrului judecat, inclusiv în ceea ce priveşte situaţia premisă a coproprietăţii, care stă la baza partajului. Cu alte cuvinte, faţă de recurentă hotărârea de partaj produce efectele unui titlu de proprietate pentru lotul atribuit celeilalte părţi, pe care nu-l poate ignora ori contesta pe calea unei acţiuni în revendicare, câtă vreme hotărârea menţionată nu a fost desfiinţată prin căile de atac prevăzute de lege. De altfel, contrar susţinerilor recurentei, pe temeiul partajului dispus prin sentinţa menţionată se puteau îndeplini formalităţile de publicitate imobiliară, titlul de proprietate al părţilor fiind preexistent, respectiv Legea nr. 15/1990 şi hotărârile de guvern, respectiv protocoalele ulterioare prin care terenurile revendicate au fost transmise din patrimoniul recurentei în cel al intimatelor. Ca urmare, prevederile art. 20 (iar nu art. 22) alin. (1) şi (3) din L. nr. 7/1996, în forma în vigoare ulterior republicării din anul 2005 şi anterior aplicării noul C. civ., au fost respectate.

Aşadar, discuţia referitoare la calitatea de titlu de proprietate a unei hotărâri de partaj nu are nicio influenţă asupra legalităţii soluţiei recurate, doctrina anterioară noului Cod fiind de altfel (în parte) în sensul că hotărârea de partaj poate constitui titlu de proprietate întocmai ca şi contractul, întrucât în ambele cazuri calitatea de transmiţător al proprietarului iniţial este o condiţie distinctă, ce are a fi examinată în litigiile cu terţii care înfăţişează un titlu preferabil. În această cauză însă, recurenta nu apare ca terţ care a dobândit de la un autor diferit de autorul intimatelor pârâte, ci acestea din urmă sunt înseşi succesoarele în drepturi ale recurentei, prin acte juridice valabile şi care nu pot fi desfiinţate pe cale ocolită prin acţiunea de faţă.

Se constată prin urmare că sunt nefondate şi criticile cu privire la capătul accesoriu având ca obiect rectificarea cărţii funciare, cum în mod legal au statuat şi instanţele de fond, inclusiv pentru considerentul deja arătat, potrivit cu care hotărârea de partaj în conjuncţie cu titlurile de proprietate anterioare putea face obiectul întabulării, criticile referitoare la o motivare contradictorie ori nelegală fiind vădit nefondate.

Va fi prin urmare respins recursul, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 37/A din 1 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.