Property title via 1948 nationalization vs. land registry inscription: strict interpretation of expropriation exception under Decree-Law 115/1938

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2024

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 20 noiembrie 2019, reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Compania de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L. să constate că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren şi parte a construcţiilor aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris iniţial în CF x Cluj, nr. top. x şi y, actualmente înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) şi CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren şi construcţii: C1, C2), să dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 89, art. 555 din C. civ., art. 35 din C. proc. civ.. Reclamantul a arătat că, în subsidiar, invocă şi art. 563 din C. civ. ca temei de drept al acţiunii în revendicare, petitul nr. 1 al acţiunii introductive modificându-se în subsidiar în sensul ca instanţa de judecată să dispună obligarea pârâtului de rândul 1 ca acesta să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul în discuţie.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă modificată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Compania Naţională de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L.

3. Decizia instanţei de apel.

Prin decizia nr. 272 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinţei civile nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca.

A constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren şi asupra a o parte din construcţiile aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, imobil înscris iniţial în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x şi y, actualmente înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) şi C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren şi construcţii: C1, C2).

A dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj-Napoca cu titlu de preluare în temeiul Legii nr. 119/1948.

A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la respingerea petitului privind obligarea pârâtei Compania de Apă Someş S.A. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul de mai sus.

A obligat pârâţii Compania de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L. să achite reclamantului Municipiul Cluj-Napoca suma de 21.531,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale la fond şi pe intimaţii pârâţi Compania de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L. să achite apelantului reclamant Municipiul Cluj-Napoca suma de 10.765,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs.

Prin decizia nr. 2004 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul Cluj Napoca, de recurentul-pârât A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Apă Someş S.A. împotriva deciziei nr. 272 din 7 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

5. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare.

Prin decizia nr. 267A din 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă:

A admis în parte apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinţei civile nr. 294 din 04.05.2021 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâţii Compania de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L. şi, în consecinţă:

A constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren şi asupra a o parte din construcţiile aflate în Cluj-Napoca, str. x jud. Cluj, imobil înscris iniţial în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x şi y, actualmente înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x (doar teren) şi C.F. nr. x Cluj Napoca nr. cadastral x (teren şi construcţii: C1, C2).

A dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj Napoca cu titlu de preluare în temeiul Legii nr. 119/1948.

A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la respingerea petitului privind obligarea pârâtei Compania de Apă Someş S.A. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul.

A obligat pârâta Compania de Apă Someş S.A. să achite reclamantului Municipiul Cluj Napoca suma de 21.531,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale la fond.

A obligat intimata pârâta Compania de Apă Someş S.A. să achite apelantului reclamant Municipiul Cluj Napoca suma de 10.765,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

6. Calea de atac formulată în cauză.

Recurenta pârâtă Compania de Apă Someş S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 267/A/12.10.2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate cu consecinţa respingerii apelului formulat de Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 294/2021 a Tribunalul Cluj şi menţinerea acesteia ca temeinică şi legală; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a depăşit limitele efectului devolutiv al apelului, încălcând art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. Recurenta pârâtă a invocat în acest sens considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei civile de casare nr. 2004/25.10.2022; cauza cererii de chemare în judecată este constituită de sentinţa civilă nr. 3507/2006 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat că imobilul teren, împreună cu o parte a construcţiilor, aflat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în CF x nr. top x este proprietatea municipiului Cluj-Napoca.

Pentru prima dată, în motivarea apelului, apelantul-reclamant Municipiul Cluj-Napoca a invocat naţionalizarea imobilului din litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948, depunând înscrisuri în probaţiune. Faţă de această împrejurare, recurenta pârâtă a apreciat că, în apel, apelantul reclamant a schimbat cauza cererii de chemare în judecată.

Astfel, cauza cererii de chemare în judecată, respectiv fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, a constituit-o sentinţa civilă nr. 3507/2006, doar prin motivarea apelului fiind invocată naţionalizarea imobilului în litigiu în baza Legii nr. 119/1948, astfel că se tinde la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată direct în apel.

În consecinţă, motivul din apel privind naţionalizarea imobilului în litigiu nu putea face obiect de analiză în apel, întrucât trebuiau respectate prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv limitele efectului devolutiv determinate de ceea s-a supus judecăţii în primă instanţă. Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate şi dispoziţiile art. 478 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta a invocat, în susţinerea chestiunilor referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului, decizia nr. 9/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.. În consecinţă, recurenta pârâtă a considerat că motivul din apel privind naţionalizarea imobilului în litigiu nu putea face obiect de analiză în apel, întrucât trebuiau respectate prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv limitele efectului devolutiv determinat de ceea s-a supus judecăţii în primă instanţă.

Cu toate acestea, instanţa de apel, în rejudecarea apelului, a apreciat că o atare excepţie este nefondată acreditând în mod eronat ideea că reclamantul Municipiul Cluj-Napoca nu a făcut decât să conteste apărările pârâtei, în primă instanţă, susţinând că aceasta a pierdut dreptul de proprietate urmare a naţionalizării. Astfel, instanţa de apel a apreciat greşit că naţionalizarea invocată de Municipiul Cluj-Napoca constituie o simplă apărare, faţă de apărările pârâtei.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., susţinând că, prin decizia recurată, Curtea de Apel a încălcat autoritatea de lucru judecat. În acest sens, recurenta a arătat că, în vederea punerii în aplicare a sentinţei civile nr. 8504/2012, Cf nr. x a fost sistat şi s-au deschis două cărţi funciare noi: CF nr. x şi CF nr. x, care redau cele dispuse prin această hotărâre judecătorească, respectiv intabularea dreptului de proprietate cu titlu de comasaţie, redistribuire şi partaj, într-un CF, ca bun propriu, în favoarea Uzinelor de Apă şi Canalizare ale Mun. Cluj - Regie Publică Comercială în Cluj.

Prin urmare, calitatea sa de proprietară a imobilului în litigiu a fost confirmată prin sentinţa civilă nr. 8504/2012. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 2004/2022, a reţinut: "rezultă că înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei a fost realizată cu caracter final după pronunţarea sentinţei civile nr. 8504/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Recurenta a susţinut că este proprietar tabular al imobilelor din litigiu conform cărţilor funciare arătate mai sus, fiind relevante din perspectiva titlului deţinut de Compania de Apă Someş S.A. statuările exprimate de Judecătoria Cluj-Napoca în considerentele sentinţei civile nr. 8504/2012 pronunţate în dosarul civil nr. x/2009, sentinţă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 406/A/2012 a Tribunalului Cluj, respectiv decizia civilă nr. 154/R/2012 a Curţii de Apel Cluj.

Recurenta a susţinut că este proprietarul actual al imobilelor în litigiu, în calitatea sa de continuator al vechiului proprietar tabular, fosta Uzinele de Apă şi de Canalizare ale Municipiului Cluj - Regie Publică Comercială în Cluj, aşa cum rezultă din extrasele de Carte Funciară.

Autoritatea de lucru judecat a aspectelor şi chestiunilor litigioase reţinute ca atare în dispozitivul şi considerentele din sentinţa civilă nr. 8504/2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009 (rămasă definitivă) asupra unor chestiuni judiciare determinante şi în pricina de faţă, privitoare la dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, urmează a fi analizată prin prisma considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 357 din 07.04.2021.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât a apreciat, referitor la caracterul preluării: "cu privire la apărările formulate de Compania de Apă Someş S.A. prin care se invocă nelegalitatea preluării pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 119/1948, Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate a preluării, respectiv preluare abuzivă puteau fi invocate doar în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu şi în cadrul acţiunilor de drept comun formulate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ."

Analizând argumentul instanţei de apel mai sus citat, rezultă că, în prezentul litigiu nu ar fi putut fi analizat caracterul preluării, ceea ce este eronat deoarece, pe de o parte, susţinerile apelantului potrivit cărora ar fi incidente în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, context în care recurenta ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de această lege, sunt contrazise de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: "Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi."

Conform Deciziei nr. 510 din 16.11.1990 a Prefecturii Judeţului Cluj, emisă în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, a avut loc reorganizarea B. şi transformarea/reorganizarea în Regia Autonomă Judeţeană de Apă-Canal. Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, recurenta era constituită ca regie autonomă.

Pe de altă parte, în condiţiile în care Compania de Apă Someş S.A., respectiv antecesoarea acesteia C., nu a putut formula notificare/cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001, analiza caracterul abuziv al preluării imobilului în baza Legii nr. 119/1948 se poate analiza în cadrul unei acţiuni în condiţiile dreptului comun, respectiv în prezenta cauză, care este o acţiune în revendicare întemeiată pe prevederile art. 563 din C. civ. prin care Municipiul Cluj-Napoca a solicitat practic ca imobilul în litigiu să îi fie restituit.

Instanţa de apel, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a reţinut că "efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 3507/2006 se impune în prezenta cauză". Apelantul reclamant s-a prevalat de hotărâri judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2005 (sentinţa civilă nr. 3507/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 469/A/2007 a Tribunalului Cluj şi respectiv decizia nr. 760/R/2008 a Curţii de Apel Cluj) care, aşa cum arată chiar apelantul reclamant, nu au fost pronunţate în contradictoriu cu proprietarul tabular al terenurilor în litigiu (cu recurenta).

Potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, înscrierile şi radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate/modificate decât cu acordul titularului tabular/titularul din cartea funciară sau în contradictoriu cu acesta, precum şi în baza unei documentaţii cadastrale în acest sens. Pentru ca o hotărâre judecătorească să constituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate aceasta trebuie să fie o hotărâre constitutivă sau atributivă de drepturi. De asemenea, pentru a putea invoca autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti cu privire la stabilirea dreptului de proprietate asupra unui imobil teren, în primul rând este necesar ca o atare hotărâre să fi fost pronunţată în contradictoriu cu titularul tabular/titularul din cartea funciară.

Din acest punct de vedere, având în vedere faptul că recurenta este continuatoarea vechiului proprietar tabular, fosta Uzinele de Apă şi de Canalizare ale Municipiului Cluj - Regie Publică Comercială în Cluj, raportat la faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2005 nu au fost pronunţate în contradictoriu cu proprietarul tabular al terenurilor în litigiu (cu recurenta), urmează a reţine că îi sunt inopozabile acele considerente şi dispoziţii privitoare la dreptul de proprietate asupra terenului care face obiectul pricinii de faţă.

În conformitate cu prevederile art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, Statul Român dobândeşte dreptul de proprietate fără înscriere în cartea funciară doar în cazurile prevăzute de textul legal, respectiv prin expropriere, nu şi prin naţionalizare. Aşa cum rezultă din cărţile funciare depuse la dosarul cauzei, dreptul de proprietate al municipiului dobândit prin naţionalizare nu a fost înscris în cartea funciară şi, prin urmare, nu are efect constitutiv de drepturi.

Textul de lege citat reglementează excepţiile de la regula instituită de art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938, astfel că este de strictă interpretare şi aplicare.

Tot raţionamentul instanţei de apel s-a construit în jurul ideii că reclamantul-apelant a făcut dovada preluării de către stat a imobilului în litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948 iar o atare preluare echivalează cu o expropriere exceptată de la întabularea în cartea funciară potrivit Decretului lege nr. 115/1938, cât şi C. civ.

Recurenta a apreciat că instanţa de apel a echivalat în mod greşit două complet diferite: naţionalizarea şi exproprierea. Exproprierea, conform prevederilor din vechiul C. civ. (art. 481) cât şi noul C. civ. (art. 562 alin. (3) se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, cu justă şi prealabilă despăgubire. Pe de altă parte, naţionalizarea bunurilor potrivit Legii nr. 119/1948 a presupus preluarea de către stat a acestora, fără a exista o cauză de utilitate publică şi nici vreo dreaptă şi prealabilă despăgubire acordată vechilor proprietari.

Cu toate acestea, prin greşita aplicare a normelor de drept material, instanţa de apel a reţinut că în speţă, preluarea în baza Legii nr. 119/1948, este o expropriere exceptată de la întabulare, încălcând prevederile legale referitoare la excepţiile de la întabularea în carte funciară.

În consecinţă, raportat la prevederile art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938 (în vigoare la data naţionalizării), precum şi la dispoziţiile art. 885, 887 şi 900 din C. civ. actual, înscrierea în cartea funciară are caracter constitutiv de drepturi, iar titularul dreptului real imobiliar este persoana în folosul căreia dreptul a fost înscris, în speţă Compania de Apă Someş S.A. şi nu municipiul Cluj-Napoca.

Recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 15/1990: prin Decizia nr. 510 din 16.11.1990 a Prefecturii Judeţului Cluj, s-a înfiinţat Regia Autonomă de Apă-Canal Cluj, ca urmare a divizării unităţilor Grupului întreprinderilor de gospodărie comunală şi locativă a judeţului Cluj(B.) şi a desfiinţării servicilor de gospodărie comunală organizate în directa subordine a primăriilor municipale şi orăşeneşti.

Decizia a fost emisă în baza prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) şi (2) din această lege, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său iar în exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, foloseşte şi dispune, în mod autonom de bunurile pe care le are în proprietate, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.

Legea nr. 15/1990 a schimbat natura juridică a unităţilor economice de stat care, în baza acestui act normativ, au devenit societăţi comerciale sau regii autonome.

Practic, în acelaşi moment, încetează dreptul statului de proprietate, drept care, în acelaşi moment, se constituie în dreptul societăţii comerciale şi regiei autonome ce s-a creat şi care a preluat întregul patrimoniu constituit din bunuri mobile şi imobile pe care le-a avut în administrare unitatea economică de stat, unitate a cărei existenţă încetează cu acest prilej.

Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care 1-a avut în administrare unitatea de stat transformată în regie autonomă; transferul proprietăţii întregului patrimoniu s-a realizat odată cu legea prin care s-a înfiinţat regia autonomă sau societatea comercială (unitatea de stat încetându-şi existenta), fără a exista condiţiuni sau obligaţii de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative, toate documentele emise în procedurile mai sus amintite având doar caracter contabil, administrativ sau de publicitate faţă de terţi, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea nu a afectat cu nimic transferul dreptului de proprietate.

De altfel, Curtea Constituţională a României, a stabilit fără echivoc, plecând de la textul art. 20 din Legea nr. 15/1990 că "bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora". De altfel, toate celelalte proceduri prevăzute de lege, precum emiterea de acte administrative, de certificare, de inventariere sau evaluare, au un caracter tehnic" şi nu aduc atingere garanţiilor constituţionale a dreptului de proprietate" (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 250/2001). Concluziile deciziei menţionate sunt aplicabile şi în cazul regiilor autonome, având în vedere dispoziţiile similare referitoare la patrimoniu, cuprinse în art. 5 şi respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Referitor la patrimoniul regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat, aşa cum erau ele reglementate prin Legea nr. 15/1990, se poate spune că dispoziţiile legale adoptate au clarificat conţinutul "dreptului de proprietate" al regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat. Aceste regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat, au dobândit în proprietatea lor privată bunuri imobile, care au intrat în patrimoniul acestora potrivit Legii nr. 15/1990 reprezentând proprietatea privată a acestor entităţi.

Aceste bunuri "transferate" nu intră în domeniul privat al Statului, Curtea Constituţională pronunţându-se în acest sens prin Decizia nr. 1 din 07.03.1993, decizie în care se arată că "bunurile regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privată, chiar dacă Statul deţine la societăţile comerciale majoritatea capitalului social".

Aceasta, în condiţiile în care printr-o altă decizie, respectiv Decizia nr. 33 din 26.05.1993 Curtea Constituţională stabilea că "potrivit art. 5 şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 5/1990, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat sunt proprietare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul lor, cu excepţia celor care au intrat în acest patrimoniu cu un alt titlu juridic".

7. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant Municipiul Cluj Napoca prin primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în totalitate a deciziei civile nr. 267/2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj.

În motivarea întâmpinării, intimatul reclamant a arătat că, în ceea ce priveşte prima critică referitoare la intervenirea schimbării temeiului de drept al acţiunii în apel, ceea ce contravine în susţinerea pârâtei articolului 478 alin. (3) din C. proc. civ., înţelege să invoce art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., arătând că nu rezultă că ar fi fost invocată încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. de către pârâtă în faza procesuală a apelului, dar nici în recurs, dar nici de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că analiza acestui motiv la acest moment procedural este inadmisibil. Această invocare a fost inadmisibilă deja în faza rejudecării apelului, cu atât mai mult este în faza recursului împotriva deciziei date în rejudecarea apelului.

Intimatul reclamant a arătat că, şi în faţa instanţei de fond, a susţinut că spaţiul cu altă destinaţie susmenţionat, în suprafaţă de 165,35 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 1380 mp, a făcut succesiv obiectul unor contracte de închiriere respectiv contractul de închiriere nr. x/01.11.1973 între B. şi IJECOOP Cluj, contractul de închiriere nr. x/16.06.1995 între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi S.C. D. S.A. şi contractul de asociere nr. x/13.05.2004 cu S.C. E. S.R.L., predat de către reprezentantul societăţii la data de 17.07.2012. De asemenea, conform balanţei analitice a imobilelor aparţinând fondului locativ de stat întocmită la 23.12.1997 de către D.A.F.I.S., imobilul de pe str. x figurează în proprietatea privată a municipiului. Din extrasul de pe Comitetul Regional PMR Cluj, secţia economică, din anul 1948, rezultă că Uzinele de apă şi canalizare se aflau în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca. În acest context, Deciziunea Consiliului de Miniştri al Ministerului Afacerilor Interne din data de 15.09.1948 vine şi confirmă cele anterior arătate.

Intimatul reclamant a susţinut că municipiul era în imposibilitatea înscrierii dreptului său de proprietate chiar şi în condiţiile în care sentinţa civilă nr. 3507/2006 dispune constatarea dreptului de proprietate, având în vedere lipsa de opozabilitate faţă de proprietarul tabular.

Problematica identităţii titularului dreptului de proprietate nu a reprezentat obiectul cercetării judecătoreşti în cadrul dosarului nr. x/2009, motiv pentru care aceasta nu reprezintă o chestiune litigioasă care să se bucure de putere de lucru judecat.

Intimatul reclamant a considerat că susţinerile recurentei în sensul că nu a fost respectată Legea nr. 119/1948 şi concluzia acesteia că preluarea imobilului în litigiu s-a realizat fără titlu valabil nu sunt corecte din punct de vedere juridic întrucât ignoră dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Intimatul reclamant a invocat art. 3 alin. (2) din această lege, a arătat că entităţile prevăzute în acest articol nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul legii, însă acest text legal a fost explicat prin normele metodologice aferente Legii nr. 10/2001, pct. 3.3.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, în lipsa înscrierii în cartea funciară, nu a avut loc dobândirea dreptului de proprietate în condiţiile principiului efectului constitutiv al înscrierii sub regimul Decretului-Lege nr. 115/1938, intimatul reclamant a arătat că preluarea morii în discuţie a avut loc în baza unei legi speciale de naţionalizare, astfel că nu se poate susţine că, în condiţiile regimului comunist, trecerea dreptului de proprietate nu ar fi avut loc.

Decizia nr. 510/16.11.1990 arată doar faptul că are loc înfiinţarea regiilor economice şi a societăţilor comerciale cuprinse în anexa nr. 1 ca urmare a divizării unităţilor Grupului întreprinderilor de gospodărie comunală. Deşi prin această decizie se arată că patrimoniul regiilor autonome nou înfiinţate va fi stabilit după efectuarea operaţiunilor de inventariere, nu există nicio dovadă a componenţei acestui patrimoniu. Or, nu se poate presupune nici faptul că întregul patrimoniul al B. ar fi trecut la Compania de Apă.

Acest imobil figura deja în inventarul Sfatului popular al oraşului Cluj - întreprinderea de locuinţe şi localuri Cluj, sub nr. de inventar 1305 din data de 20.04.1958.

Din extrasul de pe Comitetul Regional PMR Cluj, secţia economică, din anul 1948, rezultă că Uzinele de apă şi canalizare se aflau în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca.

Intimatul reclamant a considerat că, din actele mai sus prezentate, rezultă că, în toată această perioadă, instituţia sa s-a comportat ca şi un proprietar, şi aceasta deoarece, astfel cum rezultă din Deciziunea Consiliului de Miniştri al Ministerului Afacerilor Interne din data de 15.09.1948, întreprinderile naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948 din tabloul anexat, printre care figurează şi moara nr. 5 din fosta str. x, actuala str. x acelaşi număr, au trecut pe data preluării lor în patrimoniul comunelor pe al căror teritoriu se regăsesc, adică în patrimoniul municipiului Cluj-Napoca în prezenta speţă.

Înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei din 1938 nu este suficientă întrucât, având în vedere intervalul mare de timp până în anul 1990 şi până azi, trebuie avute în vedere schimbările istorice ale regimului politic, context în care a dovedit dobândirea dreptului de proprietate prin Legea nr. 119/1948.

Actele normative constând în Legea nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991 nu sunt aplicabile imobilelor de pe str. x, întrucât la data intrării acestora în vigoare, obiectul prezentului litigiu nu se mai afla în patrimoniul Uzinelor de Apă şi Canalizare, întrucât imobilul obiect al prezentei cauze a trecut în proprietatea municipiului Cluj-Napoca, astfel cum a arătat mai sus.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de casare, încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., prin care recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de apel ar fi depăşit limitele efectului devolutiv al apelului, încălcând art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., nu este întemeiat. Recurenta pârâtă a invocat în acest sens considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei de casare nr. 2004/25.10.2022 şi a arătat că, în opinia sa, cauza cererii de chemare în judecată este constituită de sentinţa civilă nr. 3507/2006 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat că imobilul teren, împreună cu o parte a construcţiilor, aflat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în CF x nr. top x este proprietatea municipiului Cluj-Napoca; de asemenea, recurenta a arătat că naţionalizarea imobilului din litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948 a fost invocată pentru prima dată în motivarea apelului, reclamantul schimbând astfel cauza cererii de chemare în judecată, încălcând limitele efectului devolutiv determinate de ceea s-a supus judecăţii în primă instanţă.

Apărarea intimatului reclamant în privinţa acestui motiv de recurs este circumscrisă inadmisibilităţii invocării acestei chestiuni în prezenta fază procesuală.

În acest sens, se observă că, prin întâmpinarea formulată de intimata pârâta Compania de Apă Someş S.A. la apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj, nu a fost invocată o eventuală schimbare a cauzei în apel cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., intimata pârâtă formulând concluzii prin care a combătut pe fond susţinerile reclamantului vizând preluarea imobilului în temeiul Legii nr. 119/1948, analizând probele administrate în acest sens şi concluzionând că preluarea imobilului în temeiul legii menţionate s-a realizat fără un titlu valabil.

În consecinţă, această chestiune nu a format obiectul analizei instanţei de apel; de asemenea, în recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în apel în primul ciclu procesual, nu a fost invocată problema schimbării cauzei cererii de chemare în judecată în apel.

Astfel, eventuala schimbare a cauzei cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. nu a format obiect de judecată în recurs. Instanţa de recurs a examinat legalitatea deciziei recurate prin prisma modului în care aceasta a statuat asupra dreptului de proprietate invocat în cauză, constatând că, "din cele reţinute de prima instanţă şi reluate (incomplet) de instanţa de apel, rezultă că înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei a fost realizată cu caracter final după pronunţarea sentinţei civile nr. 8504/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca", că "menţionarea dobândirii ulterioare a dreptului de către reclamant (în anul 1948) apare ca cel puţin contradictorie cu celelalte constatări", şi că "aceste împrejurări relevă insuficienta stabilire a faptelor, care cad exclusiv în sarcina instanţelor de fond, fiind considerat întemeiat motivul de nelegalitate analizat (absenţa oricăror dezlegări referitoare la existenţa şi legalitatea dobândirii dreptului înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei)".

De asemenea, instanţa de recurs a statuat că "în logica dobândirii imobilului de către reclamant în temeiul legii naţionalizării, dacă dreptul înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei a avut ca izvor aplicarea legii privind privatizarea (ulterioară anului 1990), soluţionarea acţiunii de faţă necesita verificarea susţinerilor părţilor care se plasau în registrul existenţei sau nu a unui drept de proprietate al pârâtei".

Din aceste considerente rezultă că rejudecarea urma să poarte asupra dreptului de proprietate invocat de pârâtă, în situaţia în care reclamantul a susţinut dobândirea acestui drept în temeiul naţionalizării, deci asupra unor chestiuni de fond, fără a fi impuse verificări, prin prisma normelor de drept procesual, asupra modului în care, astfel cum pretinde recurenta, ar fi fost schimbată în apel cauza cererii de chemare în judecată.

Astfel, conform regulii care guvernează judecarea fondului după casare, potrivit căreia instanţa de rejudecare trebuie să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, şi întrucât controlul instanţei de recurs nu a purtat asupra asupra chestiunii de ordin procesual menţionate, în mod corect instanţa căreia i s-a trimis cauza a rejudecat numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, rejudecarea după casare fiind limitată, pe de o parte, de partea din hotărâre recurată, iar pe de altă parte, de motivele de recurs considerate fondate.

Cele expuse mai sus au fost relevate pentru a oferi un răspuns apărării intimatului reclamant care a susţinut că "analiza acestui motiv la acest moment procesual este inadmisibilă"; considerentele expuse determină caracterul neîntemeiat al motivului de recurs analizat.

Este de observat că, în realitate, ceea ce a invocat recurenta pârâtă nu semnifică o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată, paragraful din decizia de casare invocat de recurentă nerelevând o astfel de situaţie. În decizia de casare s-a arătat că "nu rezultă din considerentele deciziei recurate când a avut loc înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei (sau, eventual, a antecesoarei acesteia), pentru a se putea considera că modul de dobândire a dreptului de proprietate al reclamantei (naţionalizarea, invocată, de altfel, direct prin motivarea cererii de apel), a avut loc ulterior înscrierii dreptului pârâtei."

Astfel cum s-a arătat mai sus, această constatare relevă insuficienta stabilire a faptelor, instanţa de recurs considerând că menţionarea dobândirii ulterioare a dreptului de către reclamant (în anul 1948) este contradictorie cu celelalte constatări.

Intanţa de recurs nu a arătat că este în discuţie o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată sau că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. iar casarea nu a privit acest aspect, care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a fost supus analizei sale.

În privinţa acestei chestiuni, în rejudecare, Curtea de Apel Cluj a reţinut că "deşi Compania de Apă Someş S.A. a susţinut că reclamantul a invocat pentru prima oară în calea de atac a apelului naţionalizarea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, ceea ce este inadmisibil schimbând cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că o atare exceptie este nefondată. Astfel, în primă instanţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat o acţiune în constatare, solicitând instanţei să constate ceea ce s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 3507/2006 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 03.05.2006 în dosarul civil nr. x/2005, susţinând că înscrierea în CF a pârâtei datează din anul 1938, ori ulterior acestei date uzinele de apă se aflau în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca şi în raport de acest cadru procesual pârâta Compania de Apă Someş S.A. putea şi trebuia să facă dovada contrară. Or, aceasta a înţeles să se prevaleze de înscrierea din cartea funciară din anul 1938 şi de reorganizarea în temeiul Legii nr. 15/1990 în raport de care reclamantul nu a făcut decât să conteste susţinând că pârâta a pierdut dreptul de proprietate urmare a naţionalizării, ceea ce nu reprezintă o schimbare a cauzei."

Într-adevăr, conform art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului litigios iar în cazul acţiunii în constatarea dreptului de proprietate, cauza unei astfel de cereri de chemare în judecată este titlul de proprietate al reclamantului, acesta putând consta într-un contract, o uzucapiune sau, după cum este situaţia în prezenta speţă, se pune în discuţie dobândirea bunului ca efect al naţionalizării. În acest sens, în cererea de chemare în judecată, s-a precizat că reclamantul înţelege să se folosească de autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3507/2006 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, însă din această afirmaţie nu rezultă concluzia că respectiva sentinţă constituie cauza cererii de chemare în judecată, ci o probă a dreptului invocat. În acelaşi sens, reclamantul a invocat şi faptul că, în anul 1948, uzinele de apă şi canalizare de aflau în proprietatea sa, invocând în acest sens o altă probă, şi anume, extrasul de pe înscrisul emis de Comitetul Regional PMR Cluj, secţia economică.

Într-adevăr, reclamantul nu a enumerat, printre temeiurile de drept invocate, Legea nr. 119/1948, dar instanţa era obligată să dea o încadrare juridică aspectelor expuse în cererea de chemare în judecată, calificând actele şi faptele expuse de reclamant. Astfel, partea nu este obligată să indice chiar textele de lege corespunzătoare pretenţiei deduse judecăţii, fiind suficientă enunţarea fundamentului juridic al cererii or, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamantul a dedus judecăţii situaţia juridică a imobilului cu privire la care a pretins că are un drept de proprietate, a expus probele care, în opinia sa, justifică acest drept, iar cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie confundată cu temeiul care serveşte la justificarea cauzei, cu mijlocul de dovedire a cauzei.

Motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă, prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., în sensul că, prin decizia recurată, Curtea de Apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, calitatea sa de proprietară a imobilului în litigiu fiind confirmată prin sentinţa civilă nr. 8504/2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, nu este întemeiat.

Prin sentinţa civilă nr. 8504/2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin primar şi Compania de Apă Someş S.A. şi s-a constatat că reclamanta are un drept de proprietate asupra construcţiei în suprafaţă de 434 mp, edificată în baza autorizaţiei nr. x/1968 în Cluj-Napoca, pe str. x pe terenul înscris în CF x Cluj, sub nr. top. x, top. x şi are un drept de superficie asupra terenului necesar folosinţei construcţiei, parte din cele două numere topografice menţionate. S-a dispus alipirea celor două terenuri cu nr. top. x şi top. x într-un singur corp funciar în suprafaţă de 1734 mp şi s-a dispus modificarea suprafeţei terenului de la 1693 mp la 1734 mp cât era în realitate. S-a dispus, de asemenea, dezmembrarea terenului şi s-au format două parcele, una cu nr. top. x teren în suprafaţă de 1028 mp, pe care se află înscrisă construcţia în suprafaţă de 434 mp, şi o altă parcelă cu nr. top. x, teren în suprafaţă de 665 mp. Pe prima parcelă s-a înscris dreptul reclamantei asupra construcţiei şi drept de superficie asupra terenului, asupra ambelor parcele fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea vechiului proprietar tabular.

Considerentele invocate de recurenta pârâtă ca având autoritate de lucru judecat în prezenta cauză sunt următoarele "Considerentele expuse sunt incidente şi în prezentul litigiu. Astfel, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 al Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit ca reclamanta este proprietara construcţiei edificate în baza autorizaţiei de construire nr. x/22.02.1968 pe terenul înscris în CF nr. x Cluj Napoca, nr. top. x. Această statuare a instanţei se opune şi proprietarului tabular înscris în cartea funciară menţionată, atâta timp cât acesta, respectiv continuatorul său juridic - pârâta Compania de Apă Someş S.A. nu a dovedit contrariul, răsturnând prezumţia relativă invocată de reclamantă. Dimpotrivă, pârâta a recunoscut atât împrejurarea că este continuatorul proprietarului tabular Uzinele de Apă şi Canalizare ale Municipiului Cluj cât şi dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la construcţia menţionată şi dreptul de folosinţă cu privire la teren, arătând că nu se opune intabulării acestor drepturi în cartea funciară. Ca urmare, în temeiul art. 111 C. proc. civ., instanţa va admite primul capăt de cerere din acţiune, aşa cum a fost precizată.

Cu privire la următoarele petite ale acţiunii precizate, în baza raportului de expertiză topografică întocmit de exp. F., instanţa va dispune alipirea imobilelor - terenuri înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca sub nr. A+l, având numărul topografic x şi A+2 având nr. topografic x prin formarea unui singur corp de proprietate - teren în suprafaţă de 1734 mp având nr. top. x şi y cu construcţiile aferente.

În baza dispoziţiilor art. 33 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 7/1996, va dispune, în temeiul aceluiaşi raport de expertiză, modificarea suprafeţei imobilului - teren din CF nr. x Cluj Napoca de la 1734 mp la 1693 mp cât există în realitate, reţinând totodată că în speţă este vorba despre o modificare, şi nu o rectificare de carte funciară aşa cum s-a solicitat de reclamantă, în mod impropriu sub aspectul terminologiei juridice.

În temeiul art. 42 din Legea nr. 7/1996, instanţa va dispune dezmembrarea terenului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafaţă de 1693 mp, în două loturi după cum urmează: lotul x, teren în suprafaţă de 1028 mp, având nr. top. x şi y, lot pe care se găsesc construcţiile ce aparţin reclamantei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, şi lotul x, teren în suprafaţa de 665 mp, având nr. top. x şi y, care se va reînscrie în favoarea vechiului proprietar tabular în CF nr. x Cluj Napoca, împreună cu construcţiile existente pe teren. Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere faptul că, prin decizia civilă nr. 469/21.09.2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a recunoscut în favoarea reclamantei un drept de folosinţă cu privire la terenul necesar folosinţei normale a construcţiei edificate de reclamantă, fără însă să se specifice suprafaţa terenului menţionat ori să se facă identificarea strictă a acestuia. Această parcelă de teren a fost identificată de exp. F. prin raportul de expertiză întocmit în cauză, stabilindu-se că are o suprafaţă de 1028 mp, conform planului de situaţie anexa nr. 3 la raportul de expertiză."

Din aceste considerente rezultă că instanţa a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea vechiului proprietar tabular asupra imobilului cu privire la care reclamanta nu a invocat un drept de proprietate, fără a se pronunţa asupra situaţiei litigioase din prezenta cauză.

Astfel, obiectul judecăţii din dosarul nr. x/2009 constă în dreptul de proprietate invocat de reclamanta din acel dosar, D. S.A., asupra construcţiei edificate în baza autorizaţiei de construire nr. x/22.02.1968 pe terenul înscris în CF nr. x Cluj Napoca, nr. top. x, or nu acesta este obiectul prezentei judecăţi.

În considerentele sentinţei nr. 8504/2012, instanţa a explicat că, în procesul anterior, în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit ca reclamanta D. S.A. este proprietara construcţiei edificate în baza autorizaţiei de construire nr. x/22.02.1968 pe terenul înscris în CF nr. x Cluj Napoca, nr. top. x iar această statuare a instanţei se opune şi proprietarului tabular înscris în cartea funciară menţionată, atâta timp cât acesta, nu a dovedit contrariul, răsturnând prezumţia relativă invocată de reclamantă.

Astfel, instanţa a reţinut că recurenta din prezentul proces, Compania de Apă Someş S.A., terţ faţă de acel proces, nu a făcut proba contrară sentinţei civile nr. 3507/2006 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, invocată şi în prezentul proces de reclamantul Municipiul Cluj pentru a-şi dovedi dreptul invocat, sentinţă în care s-a stabilit existenţa dreptului de proprietate în favoarea D. S.A.

Sentinţa civilă nr. 3507/2006 a fost pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în procesul având ca obiect acţiunea civilă formulată de către Consiliul local Cluj-Napoca şi înregistrată sub nr. x/2005 împotriva pârâţilor D. S.A. şi G. S.R.L. Prin această sentinţă s-a stabilit că imobilul teren, împreună cu o parte a construcţiilor, aflat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF x Cluj, nr. top. x şi y este proprietatea Municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, s-a constatat şi dreptul de proprietate al societăţii D. S.A. asupra a unei părţi a construcţiilor în suprafaţă de 434 mp, actualmente înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x - Cl, precum şi drept de superficie asupra terenului.

Sentinţa civilă nr. 8504/2012 a fost pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009, în procesul declanşat de D. S.A. pentru a obţine recunoaşterea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu proprietarul tabular, recurenta pârâtă. Astfel, dreptul de proprietate al recurentei pârâte asupra părţii din imobil cu privire la care D. S.A. nu a formulat pretenţii în dosarul nr. x/2009 nu a făcut obiectul acelui proces, instanţa nefiind învestită cu o cerere în acest sens.

În urma stabilirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei D. S.A., Judecătoria Cluj-Napoca a dispus efectuarea unor operaţiuni tehnice în cartea funciară, în baza raportului de expertiză topografică: alipirea imobilelor - terenuri prin formarea unui singur corp de proprietate, modificarea suprafeţei imobilului - teren din CF nr. x Cluj Napoca de la 1734 mp la 1693 mp, dezmembrarea terenului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafaţă de 1693 mp, în două loturi, reînscrierea dreptului în favoarea vechiului proprietar tabular în CF nr. x Cluj Napoca, asupra lotului cu privire la care reclamanta nu a formulat pretenţii. Considerentele prin care instanţa a justificat aceste dispoziţii nu conţin statuări asupra dreptului de proprietate al Companiei de Apă Someş S.A., care nu forma obiectul învestirii sale.

Motivele de recurs încadrate de recurenta pârâtă în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt întemeiate în sensul considerentelor ce urmează a fi expuse.

Analizând modul în care a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948, instanţa de apel a arătat că, la momentul 21.11.1948, în materie de carte funciară, erau în vigoare, în Transilvania, dispoziţiile Decretului lege nr. 115/1938 şi că, potrivit dispoziţiilor art. 17 - 18 din acest act normativ, drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară.

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, care prevăd că "Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauza de moarte, accesiune, vânzare silită, şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea". În raport cu aceste dispoziţii, instanţa de apel a concluzionat că exproprierea a constituit un mod de dobândire a dreptului de proprietate, fără înscriere în cartea funciară.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate la situaţia din speţă, instanţa de apel a constatat că municipiul Cluj-Napoca a devenit proprietarul imobilului cu nr. top. iniţial x şi 5879, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, la momentul la care a operat naţionalizarea, adică în noiembrie 1948, preluare opozabilă pârâtei chiar şi fără înscriere în cartea funciară, conform dispoziţiilor Decretului lege nr. 115/1938.

În raport cu aceste statuări, instanţa de apel a concluzionat că, ulterior intabulării dreptului de proprietate al antecesoarei pârâtei la 8 martie 1938, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, prin naţionalizare, în baza Legii nr. 119/1948.

Art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează în mod limitativ cazurile în care un drept real imobiliar poate fi dobândit fără înscriere în cartea funciară. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 26 din Decretul-lege 115/1938, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.

Textul de lege citat reglementează excepţiile de la regula instituită de art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că este de strictă interpretare şi aplicare iar, din modul său de redactare, rezultă că Statul Român dobândeşte dreptul de proprietate fără înscriere în cartea funciară doar în cazurile mai sus enunţate, respectiv prin expropriere, nu şi prin naţionalizare.

În consecinţă, concluzia instanţei se apel în sensul că "exproprierea a constituit un mod de dobândire a dreptului de proprietate, fără înscriere în cartea funciară" este corectă însă nu îşi găseşte corespondent în situaţia de fapt a speţei, în condiţiile inexistenţei unor argumente care să explice raţionamentul în urma căruia instanţa de apel a considerat că măsura naţionalizării, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, conduce la dobândirea dreptului real fără înscriere în cartea funciară, argumente care să poată fi supuse controlului judiciar.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că "înscrierea dreptului de proprietate al antecesoarei pârâtei, Uzinele de Apă şi Canalizare ale Municipiului Cluj-Napoca - Regie Publică Comercială s-a făcut prin încheierea nr. 3640/8 martie 1938" şi că "la momentul naţionalizării morii, prin înscrierea imobilului în litigiu în patrimoniul Morilor Municipale la data de 21.11.1948, acesta a ieşit din patrimoniul Uzinelor de Apă şi Canalizare ale Municipiului Cluj - Regie Publică Comercială Cluj".

În raport cu aceste constatări, apare necesar a se stabili regimul juridic al proprietăţii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 119/1948, lege a cărei aplicare a condus la un transfer al bunurilor aflate în proprietate privată în proprietatea statului, context în care se impune stabilirea situaţiei de fapt relevante, în sensul lămuririi împrejurării dacă patrimoniul Uzinelor de Apă şi Canalizare ale Municipiului Cluj - Regie Publică Comercială Cluj era supus naţionalizării precum şi stabilirea actului şi a temeiului juridic în baza căruia imobilul în litigiu se afla în proprietatea Municipiului Cluj în anul 1948.

În acest sens, probele dosarului relevă că înscrierea în cartea funciară din x este în favoarea Uzinelor de Apă şi Canalizare ale Municipiului Cluj, Regie Publică Comercială în Cluj, iar înscrisul invocat de reclamant în dovedirea dobândirii dreptului său de proprietate, de la fila x din primul volum al dosarului primei instanţe, copie executată după "Comitetul Regional PMR Cluj" conform atestării Serviciului Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, menţionează "Uzinele de Apă şi Canalizare", forma juridică "Regie Publică Comercială", proprietate "Primăria Municipiului Cluj", situaţia expusă find atestată la nivelul anului 1948.

În acelaşi context, în copia dosarului nr. x cuprinzând datele tenhnice şi administrative ale imobilului, întocmit la nivelul anului 1958, depus la filele x din primul volum al dosarului primei instanţe, nu se menţionează actul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului; în istoricul H., de la fila x şi actele ulterioare aflate în volumul al doilea al dosarului primei instanţe, se arată că Uzina de Apă, în anul 1930, devine regie publică comercială şi este organizată conform legii pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice publicate în M.O. 62/16 martie 1929; de asemenea, stabilirea completă a situaţiei de fapt necesită coroborarea probelor menţionate cu înscrisurile depuse la filele x din primul dosar de apel.

Subsecvent stabilirii acestor chestiuni în raport cu probele dosarului şi în funcţie de rezultatul acestei analize privind caracterul transferului de proprietate în raport cu entităţile între care a avut loc acest transfer, urmează a se aprecia asupra eventualei incidenţe a Legii nr. 10/2001 şi a cadrului procesual în care puteau fi invocate argumentele vizând preluarea abuzivă a imobilului, precum şi a se aprecia, în privinţa relevanţei normelor de carte funciară, dacă o preluare a bunului de către stat, urmată de înscrierea în cartea funciară, poate constitui o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, în ce măsură preluarea urmată de manifestarea statului ca proprietar, prin închirierea imobilului, astfel cum este situaţia din speţă, fără ca dreptul său să fi fost înscris în cartea funciară are un atare caracter, de preluare abuzivă.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei de apel referitoare la susţinerile pârâtei prin care aceasta a invocat dobândirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990, constatările din cuprinsul deciziei sunt principial corecte, în sensul că "Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care l-a avut în administrare unitatea transformată în regie autonomă, însă aşa cum reiese din însă dispoziţiile legii, pentru ca regia să devină proprietară era necesar să facă dovada că la momentul aplicării Legii nr. 15/1990 era administratorul bunurilor şi să le evidenţieze şi evalueze în patrimoniul său".

Această analiză este însă subsecventă lămuririi titlului cu care imobilul a fost menţionat că s-ar afla în proprietatea municipiului ulterior anului 1948, fiind în acest context posibilă concluzia că imobilul în discuţie nu mai era în administrarea Companiei de Apă Someş S.A. la momentul aplicării Legii nr. 15/1990. În acest sens, chiar recurenta a arătat că Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care 1-a avut în administrare unitatea de stat transformată în regie autonomă.

Susţinerile recurentei pârâte în sensul instanţa de apel, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a reţinut că "efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 3507/2006 se impune în prezenta cauză" nu pot fi reţinute.

Pe de o parte, modul în care instanţa de apel a apreciat asupra efectelor respectivei sentinţe concretizează aplicarea unor norme de procedură, situaţia în care încălcarea acestora ar fi subsumată cazului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, considerentele instanţei în sensul că sentinţa respectivă reprezintă, în ceea ce o priveşte pe recurentă, un mijloc de probă susceptibil de dovada contrară, sunt corecte. Astfel, instanţa a arătat că, fiind un terţ faţă de proces, Compania de Apă Someş S.A. nu poate fi ţinută de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate în absenţa ei, însă a reţinut că aceasta nu a făcut dovada contrară celor statuate prin acea sentinţă.

În acest sens, instanţa de apel a constatat că "pârâta Compania Naţională de Apă Someş S.A. nu a fost în măsură să facă dovada contrară, respectiv că ulterior naţionalizării, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj a intrat în proprietatea sa prin nici una dintre modalităţile prevăzute de lege. Dimpotrivă, Municipiul Cluj-Napoca a dovedit, chiar în lipsa intabulării dreptului său în cartea funciară, că a devenit proprietarul acestui imobil prin naţionalizare, dreptul fiind dobândit fără înscriere în cartea funciară şi că, de la momentul dobândirii dreptului, s-a comportat ca şi un proprietar exercitându-şi atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie".

Premisa raţionamentului expus este aceea că imobilul se afla, ulterior anului 1948, în patrimoniul intimatului reclamant, ca efect al naţionalizării, or, astfel cum s-a arătat mai sus, în cauză nu s-a stabilit regimul juridic al imobilului la momentul transferului dreptului de proprietate precum şi calificarea şi temeiul juridic al actului în temeiul căruia imobilul se afla ulterior anului 1948 în proprietatea municipiului, situaţie în care argumentele arătate mai sus urmează a fi reapreciate în raport cu situaţia de fapt care va fi stabilită.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania de Apă Someş S.A. împotriva deciziei nr. 267A din 12 octombrie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care o va casa.

În raport cu cele expuse în prezentele considerente, se constată că argumentele invocate de recurenta pârâtă în susţinerea cazului de casare reglementat de pct. 8 relevă şi chestiuni care se subsumează pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. având ca urmare imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanţa de recurs, care nu poate verifica dacă dispoziţiile de drept substanţial au fost corect aplicate de instanţa de apel, iar consecinţa suplinirii deficienţelor relevate ar fi aceea că instanţa de recurs ar fi pusă în situaţia de a proceda la reanalizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor. În consecinţă, în aplicarea art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania de Apă Someş S.A. împotriva deciziei nr. 267A din 12 octombrie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Cluj-Napoca prin Primar şi cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2024.